0

A treia poveste #CredeÎnTine – O poveste cu flori

A treia poveste #CredeÎnTine are flori, buchete și creație florală printre rânduri.

Cine nu iubește florile? Cu toții știm vorba cu o floare nu se face primăvară, însă o floare, un buchet, un aranjament, o pată de culoare pe vreme gri afară și în suflet, binedispune. Florile au darul de a ne scoate din zona de disconfort pentru că ne gâdilă, pe nesimțite, olfactiv și vizual ființa.

Lucrul cu florile este o muncă care te tratează sufletește, cu siguranță.

Cunosc un om care a nu a visat la viața printre flori, numai că ele au venit în momentul cel mai important al vieții și a fost precum un vis dintotdeauna. Iată cine este:

Luminița – absolventă (acum 15 ani) a facultății ISE din cadrul Universității Babes Bolyai din Cluj Napoca, adică ASE-UL din București. Ca orice absolvent al acelei perioade probabil și al acesteia, nu știam ce vreau sau pot să fac în continuare, astfel încât după 3 ani de la terminarea facultății, adică acum 11 ani, am venit în București doar pentru un masterat de Comunicare și Relații Publice la SNSPA, și am rămas aici.

Am început să lucrez chiar după terminarea facultății la departamentul de contabilitate al unei firme din București, care avea filială și în Cluj, la care am renunțat după vreo 3 ani, căci sincer nu era de mine. După acest job, m-am angajat în vânzări, dar tot pentru că așa a fost să fie, nu pentru ca îmi doream eu prea mult, sau asta visam să fac, pur și simplu pentru că asta găsisem. Din fericire, acest domeniu mi s-a potrivit mult mai bine. Am început cu vânzări FMCG și am ajuns la vânzări de publicitate pentru diverse trusturi media. 

 

Atelierul de creație florală Splendor era prin 2010 doar un gând în mintea mea, atunci când a apărut băiatul meu Adi, și în 2012 munca mea cu acest atelier a început. A fost un click, sau un declick acolo undeva după ce a apărut copilul meu, ceva care mi-a dictat că de acum încolo tot ce voi face va fi din pasiune, cu dragoste, dar și cu multă, foarte multă muncă.

Au trecut deja 5 ani, incredibil de repede, probabil la fel de repede precum a crescut și copilul meu. Este foarte plăcut să vii la serviciu în fiecare zi cu drag și cu zâmbetul pe față, chiar dacă există și zile grele, undeva și ceva îmi dă enegie și curaj ca a doua zi să o iau de la capăt. Bineînteles, că sunt zile când simt că unele lucruri mă copleșesc, că întreg universul, karmele și autoritățile statului complotează împortiva mea, sau că îmi amorțesc mâinile de la atât de multă muncă fizică, dar lucrurile astea dispar ca prin minune atunci când vezi sau simți satisfacția și aprecierea clientului, care ți-a solicitat priceperea și ți-a acordat încredere.

Chiar dacă palmele mele sunt mereu crăpate, zgâriate sau verzi, iar eu sunt o persoana atentă și îngrijită( cu excepția mâinilor), tot asta vreau să fac în fiecare zi. Nu-i ușor să fii antreprenor în România, în 2017, cred este o mare provocare, dar totodata cred că vor veni vremuri mai bune, lucrurile se vor schimba în bine, puțin câte puțin, cu pași mici și cu contribuția fiecăruia dintre noi, dacă fiecare ar face ceea ce știe el mai bine în domeniul lui și am aduna persoane din astea din toate domeniile și la toate nivelurile cred că ar rezulta o Românie mai bine pregătită.

Uneori ne dorim să refacem trecutul, am schimba evenimente și oameni, am dori să avem mintea de acum și timpul de atunci. Tu ai face asta?

Și dacă ar fi să o iau de la capăt, aș vrea să merg fix pe aceeași cărare, să mă mut în București pentru un masterat, chiar dacă în continuare îmi place Clujul mai mult.

Am învățat ceva disciplină și organizare din contabilitate, am învățat și vreo 2-3 șmecherii și niște tehnici de manipulare din anii petrecuți în vânzări, iar cu florile ce să zic, mai am multe de învățat. Probabil nu se termină niciodată, chiar dacă pare simplu să lucrezi cu niște flori, vorba aia culori, flori, voie bună, dar toate lucrurile astea frumoase trec la final de lună tot pe la bănci, credite, ANAF.

Nu cred că domeniul floristic este foarte bine organizat și reglementat precum alte domenii, dar față de anii anteriori se observă o mică și constantă evoluție, când chiar nu aveai de unde și de la cine să înveți nimic, de vreo 2-3 ani au început să vină floriști sau școli de renume din alte tări (Olanda, Germania) să ne învețe câte ceva din ce știau sau învățau ei acum zeci de ani, sau chiar din totdeauna, pentru că la ei meseria aceasta se transmite de la o generație la alta. Chiar cred că suntem pe drumul cel bun, au apărut mulți floriști buni și foarte buni și cu multă, multă muncă, și sper să ajungă o meserie mai respectată, probabil o să apară și școli în domeniu. Cred că noi ca popor suntem destul de creativi, ne plac florile, am crescut cu flori în jurul nostru, oferim flori, dar niciodata nu am privit acest lucru ca pe o meserie serioasă sau importantă, de aceea mă gândesc că înființarea unor scoli în acest domeniu ar putea însemna evoluție și dezvoltare.

O amintire de suflet are fiecare, de fapt toate clipele noastre sunt de suflet, le-am trăit la intensități diferite și ne ghidează în luarea de decizii, ridică la suprafață emoții. Un proiect de muncă implică multe trăiri și emoții, iar când vine vorba de domeniul floristic lucrurile nu stau diferit.

Proiectul de care îmi amintesc cu mare plăcere și încântare a fost de a înfrumuseța o cameră dintr-o clădire veche și foarte frumoasă, dar totusi usor prafuită (Casa Universitarilor). Am ales să împodobesc candelabrul, care era o combinație de vechi și autentic, cu nou și moden (becurile) folosind iedera care ofertă o tentă regală cu accesorii și flori nepretențioase. Rezultatul final a depășit așteptările mele, iar această cameră a devenit atracția locului și a întregului eveniment.

Și am mai avut un proiect interesant pentru care a trebuit să realizez niste aranjamente florale pentru o filmare, aranjamente care conțineau mulți trandafiri albi.Trandafirii albi sunt niște flori sensibile și se păteaza foarte repede, astfel încât a trebuit ca la finalul fiecarei zi, timp de o săptămână să merg să-i aranjez, înlocuiesc, împrospatez, pentru a arăta perfect a doua zi. În prima seară de după terminarea filmării eu m-am prezentat ca de obicei la ora stabilită, în fața Teatrului Național, uitând că de fapt proiectul s-a terminat, iar eu mi-am încheiat misiunea. Am ajuns acolo, totul era închis, m-am uitat prin geamurile mari de sticlă înăuntru să mă conving ca totul se încheiase și apoi am plecat acasă. Nici măcar nu eram supărata că am uitat, că am pierdut 2 ore degeaba în trafic. Târziu în noapte am realizat de fapt de ce nu am fost supărată, nervoasă, sau frustrată, pentru că de fapt proiectul ăla devenise pur și simplu parte din viața și responsabilitatea mea, pentru o anumită perioada de timp.

Puțini sunt cei care pot spune că de fapt munca nu este muncă. Jobul este bine închegat în viața lor încât nu simt stresul, presiunea locului de muncă așa cum ni se îmtâmplă multora dintre noi.

Singurul inconvenient sau punct slab dacă pot să spun așa, ar fi faptul că, îmi este greu, de cele mai multe ori imposibil ca la final de zi să trag o linie clară între loc de muncă, casă și familie. Probabil pentru că acest atelier este pentru mine mai mult decât un loc de muncă, este un stil de viață, este parte din mine și familia mea, este ca și acum aș avea de fapt 2 copii, aproximativ de aceeași vârstă.

Luminița Manta  – mamă, antreprenor, florist Atelier de creație florală Splendor: scopul meu în viață și cu acest atelier nu este atingerea unei cifre de afaceri cât mai mari. Da, recunosc că vreau să dezvolt acestă afacere și îmi doresc mai multi clienți, dar nu cu orice preț. Probabil de aceea nu voi transforma niciodata acest atelier în florărie de stradă, deoarece vreau să fac, sau măcar să cred că pot să fac creațiile florale în stilul meu. Întotdeauna țin cont de dorințele și specificațiile clienților, de asemenea întotdeauna va exista amprenta mea în orice buchet sau aranjament floral.

 

2

A doua poveste #CredeÎnTine – Nutriţie. Sport. Sănătate 

A doua poveste #CredeÎnTine este despre echilibrul Nutriție – Sport – Sănătate

photo credit: unsplash.com

Pe Andreea-Carmen am cunoscut-o la școala bloggerilor și a fost prima cu care am interacționat atunci. Este prietenoasă, caldă, sensibilă, hotărâtă ca stil de viață.

Dincolo de întâlnirea din vara ce tocmai a trecut, iată cine este Andreea, la “prima întâlnire” aici pe blog cu tine, cu voi:

De aproape 4 ani, primul cuvânt care mă definește este “mama”. Sunt mama lui Tudor, pasionată de nutriție și sport, blogger și proprietar de magazin online cu hăinuțe din bumbac organic pentru copii. Magazinul a apărut tot din dorința de a avea grijă de puiul meu, pentru că pielea sensibilă a copiilor este și foarte permeabilă și atunci este mai bine ca în contact cu ea să vină țesături și materiale care nu au fost tratate chimic.

Legat de nutriție, este un domeniu care mă pasionează de mai bine de 15 ani, am învățat și învăț în continuare și încerc să transmit mai departe din cunoștințele acumulate în timp și din experiențele personale. Dacă înainte de a-l avea pe Tudor, am fost orientată și prin natura jobului către nutriția adulților, de 4 ani recunosc că m-am focusat pe nutriția copiilor, pentru că am realizat cât este de important să-i învățăm să mănânce sănătos într-o lume plină de tentații nesănătoase.

Blogul Carmen Radu – nutriție.sport. sănatate a apărut astfel firesc, din dorința de a promova un stil de viață echilibrat.

Se spune că fiecare are un anume moment în viață în care se redescoperă, se reinventează, se produce un declick care poate înseamnă un alt stil de viață, un alt job, un vis care se conturează. Andreea crede că declick-ul a apărut după nașterea băiatului ei.

După nașterea lui Tudor am realizat cât de importantă este hrana pentru a crește copii sănătoși. Asta m-a determinat să devin și Ambasador al proiectului Food Revolution, proiect inițiat de către Jamie Oliver, proiect care promovează educația alimentară pentru copii.

Copiii sunt foarte deschiși, dacă îi lăsăm alături de noi în bucătărie, chiar dacă vom găsi făină prin toate colțurile și coji de legume pe sub mobilă, vă asigur că efortul merită.

În primul rând îi ajutăm să prindă încredere în ei, să-și dezvolte motricitatea fină și, în timp, să accepte alimente pe care poate uneori le refuză. Când faci o salată cu mâinile tale, parcă alt gust au legumele, când mama te lasă să utilizezi un cuțit (evident adaptat vârstei, nu cuțit de chef), altfel capeți încredere în tine. Văd asta frecvent, atunci când țin ateliere în grădinițe, văd evoluția celor mici chiar de la lună la lună.

 În orice meserie, muncă de moment, job, îndeletnicire de ani de zile se întâmplă să fie un dezechilibru între ce lucrez/îmi place să lucrez și ce livrez către beneficiarul muncii mele. La întrebarea despre când a simțit că se adeverește what you practice, is what you preach, în adevăratul sens al cuvântului, sunt sigură că Andreea a scris pe nerăsuflate:

Nu știu, cred că întotdeauna ☺ Nu aș putea să încurajez consumul alimentelor sănătoase și eu să mă îndop cu hamburger și cartofi prăjiți la unul dintre cele mai celebre fast food-uri. Nu aș putea să militez împotriva consumului de băuturi carbogazoase și eu să beau când nu mă vede nimeni orice produs din gama asta.

 Pe de altă parte, n-aș putea milita pentru excluderea 100% a dulciurilor din alimentație, pentru că știu că și ele, cu măsură, au făcut parte din viața noastră și vor face parte și din cea a copiilor noștri. Fie că vrem sau nu, și dacă nu vrem, riscăm să facă parte pe ascuns. La schimb cu colegii de la școală. Iar restricțiile dure se pot întoarce împotriva noastră mult mai rău. Cred că I practice what I preach în fiecare zi, așa sunt eu construită. Susțin și fac lucrurile în care cred eu.

Fiecare dintre noi, în viața profesională, are momente despre care ar povesti cu aceeași bucurie și entuziasm chiar dacă ar fi trezit brusc din somn la o oră nepotrivită, pentru că are ceva special. Proiectele de suflet nu sunt puține, pentru unii, și cred că este un mare noroc să te afli printre ei.

O, da, proiecte de suflet am multe, blogul este unul dintre ele. Îmi doresc ca cei care îl citesc să găsească informații utile care să-i ajute să ia decizii cât mai bune pentru ei și pentru copiii lor. Țin mult la Campania de conștientizare a ingredientelor (http://carmenradu.ro/nutritie-eu-si-copilul-meu/cat-de-curate-sunt-etichetele-curate/)  iar dacă privesc în urmă, mi-a fost tare drag Food Revolution Day de anul acesta, la care am lucrat alături de alți colegi Ambasadori. Mi-e drag să lucrez cu copiii din grădinițe și scoli, mi-e drag să țin workshopuri de nutriție, și am câteva proiecte pentru viitor la care lucrez acum, dar nu vreau să stric surpriza ☺

Alimentația este un subiect dezbătut și întors pe toate părțile. Alegerile alimentare sunt greu de gestionat în ziua de azi, din varii motive: alergii, program de muncă, oboseală, stres. Deși se cunosc beneficiile unei alimentații corecte și oamenii rezonează cu viața sănătoasă, cu principii simple, totuși ajung să nu le aplice. Continuă să ceară ajutor specializat, cu toate că nu-l respectă. Mă întreb cum se poate aduce schimbare, dacă nu există voință/dorință. Ce face un om care militează pentru asta, cum se motivează să aducă awareness și să miște lucrurile în direcția bună?

Aici trebuie să-ți spun că ințial nu înțelegeam cum oamenii nu acordă importanță alimentației și eram destul de vocală legat de subiect. Nici acum nu înțeleg 100% treaba asta, însă am realizat că rolul meu nu este să schimb lumea. Nu pot, oricât aș vrea. Dacă însă la nivelul celor apropiați mie și a comunității blogului – uite un exemplu legat de cititul etichetelor– câțiva decid când merg la cumpărături să întoarcă produsele, să citească etichetele, și să aleagă mai bine, eu sunt mulțumită.

Andreea-Carmen Radu – mămica, soție, antreprenor, acordă consultanță de nutriție online, focusul fiind în principal trecerea la un stil de viață sănătos în familie: ”dacă eu am reușit să găsesc calea spre un stil de viață sănătos, oricine poate, trebuie doar puțină voință!”

0

Trăiește timpul copilului acum, nu când poate lucruri scrise într-un grafic!

Eu nu empatizez cu părinți agitați fără un motiv real. Și culmea sunt magnet pentru ei. Se uită la Loli și simt că au găsit omul cu care își pot povesti spaimele. A nu se înțelege că întorc spatele omului și fac stânga- împrejur, ba chiar am vorbe de liniștire pentru fiecare.

Mă lasă rece oamenii care se hrănesc cu frică, cu temeri aiurea, nefondate sau susținute de vreun medic de familie sau pediatru care insistă cu graficul de creștere. Problema nu e la acel specialist, care până la urmă, este dator să îți spună și rele și bune, poate că îți oferă explicația adecvata sau nu, sau te trimite către cineva care să te ajute să o depășești, eu nu înțeleg de ce insiști să fii stresat. Oare este din cauză că nu îți seteazi corect așteptările?

Știi vorba: problemele mele sunt mai mari, pentru că sunt ale mele. Păi, da, uneori îmi vine să …nu zic, o să zic doar: bucură-te de ce ai, tu nu ai probleme, nici copilul nu are ceva. Ești doar incapabil să vezi realitatea, ai sănătatea de partea ta și te aștepți la luna și caii verzi de pe cer. Copilul tău e bine, dacă nu mănâncă azi, va mânca mai bine mâine, dacă anul ăsta va avea doar greutatea asta și în rest e ok, sigur la anul va fi pe alte kg. Vezi partea bună, dacă merge și vede perfect, te toacă cu câte cuvinte știe, ești binecuvântat. Dar dacă tu te încăpățânezi să îți frămânți mâinile de griji, atunci poți să te aștepti doar la rău. Că doar asta transmiți. Și apropos, nu zice nimeni să nu ai griji, toți avem, însă nu uita balanța în dulap. Lasă-te cuprins de griji cu măsură!

Acuma după ce m-am liniștit cu cele spuse mai sus, spun: eu am învățat că ce nu poate copilul azi, va putea într-o zi. Răbdare, răbdare și iar răbdare îți trebuie. Și ține minte, tot stresul și nervii și plânsul trece. Urmează un fel de amnezie și apoi vin altele pe capul tău. Copil mic, griji mici, copil mare..știi deja.

credit photo: unsplash.com

Când Loli nu mergea singură la un an și mai multe luni, am crezut că mor de suferință. Dintre toți copiii de vârsta ei, doar ea avea nevoie de susținere și orice făcea avea nevoie de mâna mea. Mulți se bucură de momentul când merg de mână cu copilul, eu ajunsesem să nu îmi mai doresc. Voiam să zburde singură, să vină râzând cu mers de rață la mine. Nu putea atunci. A reușit un pic mai târziu și a fost greu. A căzut de am crezut că râmăne fără buză de câte ori și-a spart-o, apoi că va fi cu genunchii sângerii toată viața. Uite că acum merge, aleargă și nu te vrea de mână pentru că Loli poate. E posibil să-i fi imprimat vorba asta pe creier. De aia se cățără peste tot fără teamă.

Nu deschidea gura să mănânce de am căutat-o până în străfundul gâtului, medical vorbind, gândind că poate anatomic nu e posibil. Numai că ea nu voia mâncare. Nici cu joc, nici cu cântec, cu nimic. Am zis că o să îi văd amigdalele și ultimii dinți doar la medic. Uite că mănâncă acum. Deschide gura, cere în plus când descoperă ceva ce îi place. Mănâncă și singură, numai că e alintată și vrea ca mami să îi bage dumicatul în gură. Mă gândesc că nu am să o hrănesc până când va fi mireasă. Ca să nu spun că atunci când merg cu ea undeva și sunt sigură că se va strâmba la mâncare și nu-mi va tihni nimic, rupe masa. Și se uită lumea ca la nebuni, ce spunea asta că nu mănâncă copilul.

Pipi și caca. Dacă până aici am zis că nu am albit de tot, la pipi și caca m-am gândit că probabil voi fi nevoită s-o trimit cu scutec la școală. Nu cred că va fi cazul. A ajuns și acolo. Greu, în ritmul ei, foarte mândră de reușită. A ajuns, încă în perfecționare treaba.

Am crezut că voi face monolog toată viața. Că nu va vorbi și că toate culorile sunt oșu adică roșu. Când se miaună tot roșu sunt. Vorbește în felul ei, eu o înțeleg, ar să fie mai bine. Deja se șterg momentele când am plâns de durere și când am simțit că îmi pierd speranța.

Mă uitam la filmulețe cu ea zilele trecute și ce să vezi. Nu îmi amintesc așa tare durerea din urmă, îmi amintesc când a mers, a râs, a spus ceva și nu era neapărat în grafic.

Așa că, dragă părinte, sunt sigură că ți s-a spus de nenumărate ori, repet și eu poate înțelegi: bucură-te de orice, trăiește timpul copilului acum, nu când poate lucruri scrise într-un grafic.

credit photo: unsplash.com

1

Prima poveste #CredeÎnTine – Emoţie și imaginaţie

Prima poveste #CredeÎnTine s-a țesut cu multă emoție și imaginație.

Pe Dana am cunoscut-o în 2011. Este creativă, blândă, sensibilă, are o fragilitate care nu te duce cu gândul la lipsă de putere. Când vorbește dispare fragilitatea, emană încredere și voință.

Nu știu dacă am vreun dar al citirii omului, pe ea am cam ghicit-o pentru că atunci când i-am cerut să se descrie în trei cuvinte, răspunsul a fost: Emotie, emotie, emotie.

Dana are o parte sensibilă, emotională, care se simte de la prima întâlnire. Cum a integrat latura asta a ei ca să-și contureze afacerea? Iată:

Emoția face parte din viața mea, mai mult decât orice altceva. Emoția a făcut punte peste toate detaliile vieții mele. Emoția mi-a dat compasiune pentru oameni, m-a făcut să fiu mai aproape de ei, să îmi doresc să le aduc bucurie. Și de aici a pornit totul. 

Mi-am dorit să-i ajut pe copii, să conștientizeze puterea lor de imaginație și creație, și am construit HolyMolly, ateliere de creație și imaginație pentru copii. Apoi, mi-am dorit să le arăt oamenilor mari că încă mai pot să se joace serios și am creat brandul HoMo, traininguri de imaginație.

Emoția creează, emoția își imaginează, emoția comunică și acționează. Așa am construit eu afacerea mea, cu emoție, de la prima scrisoare către copii, pe care am scris-o și am rescris-o de cel putin 5 ori, până când Elena, prietena și colega mea, cu care am început HolyMolly mi-a spus “SEND”. 

Nu cred că am auzit de ateliere de imaginație pentru adulți, doar dezvoltare personală, de public speaking. Ideea este foarte interesantă iar la finalul unui astfel de atelier tot ce s-a acumulat funcționează precum un balsam pentru suflet pentru viața celor implicați direct sau indirect.

HoMo este un sub-brand dedicat “shot-urilor de imaginație”, training-urilor scurte și la obiect, despre imaginație în vânzări, leadership, comunicare.  
Eu cred că imaginația însoțită de emoție poate dezveli noi drumuri în orice arie a vieții noastre, fie ea personală sau profesională. 

Un astfel de training, aparent despre vânzări, cu echipa de HR de la Orange, s-a transformat într-o experiență extrem de personală, atât pentru ei cât și pentru noi. Acești oameni au descoperit că devin cei mai buni oameni de vânzări, atunci când scopul este legat de o misiune nobilă. 50 de oameni au creat și au vândut 100 de tricouri în Râșnov, și au donat cei aproape 5000 de lei Asociației ”Ingerii de lângă noi” din localitate. Dimineața, în piața centrală, acești oameni au deschis uși acolo unde nici nu bănuiau că pot suna. Revelațiile au curs una dupa alta, iar vânzările au continuat chiar și după ce au ajuns la birou. Asta numesc eu transformare la nivel profund, să-ți depășești limitele pe care tu credeai că le ai.

M-am întrebat deseori cum funcționează lucrurile când pui la cale ateliere de imaginație, cum se adună ideile, dacă există un tipar anume de adunat idei. La Dana, în birou, știu că există o tablă mare pe un perete cu desene și însemnări neșterse de ani. Acolo la Holy MOlly se pare că nu sunt tipare, nici ritualuri, nu există o tehnică anume. Dana are OAMENI. Oameni cu care trăiește și lucrează într-o simbioza creativă. 

Nu suntem la crize de idei. Și asta nu pentru că suntem geniale (Dana și Elena), deși uneori mai credem și asta. Dacă vrei totuși să numesc o tehnică, aș numi-o “emobrainstorming” (mă duc să înregistrez termenul). Este mai mult decât un brainstorming, lucrăm cu emoțiile, care îți aduc idei geniale!

Și tabla despre care vorbesti, mă reprezintă, dar poartă amprenta prietenilor cu care lucrez.

 Întrebarea ce-ți place cel mai mult la munca ta este standard, dar pentru că răspunsurile oamenilor te surprind de fiecare dată, nu am putut să nu o inserez. Prin urmare, v-am zis că e cu surprize:

Îmi place că nu “muncesc“. Nu glumesc și nici nu îmi doresc să bravez. Eu am făcut totul din pasiune și am norocul să fiu plătită pentru asta. Să te lămuresc… îmi place că am posibilitatea să creez. Fiecare zi este altfel, fiecare client este un univers pe care uneori am norocul să-l descoper, fiecare creație rămâne undeva, bucură pe cineva. Îmi plac oamenii, cei cu care lucrez sunt prietenii mei, îmi place să deschid ușa biroului și să fiu întâmpinată de ei. Îmi place să-i aud râzând tare, vorbind serios sau la un super misto. Îmi place să-i știu în siguranță. 

Când vine vorba de proiecte de suflet, este greu să te oprești la unul, însă cel care a avut un impact emoțional puternic vine la pachet cu multă mulțumire și liniște. Despre cum se simte după ce ai tras linia de final și ai primit feedback, Dana a spus:

Nu ți-a ajuns atâta emoție? Uneori poate fi și prea mult! Uneori este greu să o controlezi.

Primul proiect HolyMolly a fost un eveniment de Crăciun organizat pentru copii în Muzeul de Geologie. Organizam evenimente de foarte mulți ani, dar nu pentru copii. Era prima noastră întâlnire cu ei. (Colegilor mei din publicitate, care se plâng de clienți, le fac invitația să organizeze un eveniment pentru copii. Acolo feedback, sincer, pe loc și fără indulgentă. Cu ei nu “merge și așa”. Nu mai poți reveni cu încă o propunere la ei. Este acum sau niciodată.)

 A fost un moment extraordinar, însă mă tem că nu pot transmite emoția pe care am simțit-o eu și colega mea Elena. Să-ți spun că a fost o minune de Crăciun, cu ninsoare, cu Moș Crăciun adevărat? Lucrurile s-au întâmplat așa cum trebuiau să se întâmple. Perfect. Dar știi de ce? Pentru că nu era despre și pentru noi, era pentru ei, pentru copiii. Am tras linia și am zis, asta vrem să facem de acum încolo și împreună.

După fiecare eveniment, când auzim copiii, ultimii rămași la eveniment, cum nu vor să plece acasă… ne încărcăm pentru următorul!

Dana HolingherHDH Brand Management and Holy Molly: Îmi doresc pentru oameni, copii și adulți, să își trăiască și să-și creeze viața cu imaginație. Este atât de frumoasă!

 
12

#CredeÎnTine. Un proiect cu povești despre vise, dorinţe, idei și oameni care trăiesc din toate astea la un loc

Poveștile vindecă și inspiră

În clasa a 3-a iubeam să pictez. Mergeam la clubul copiilor (pionierilor) și mă visam într-un viitor în care pictam tablori mari și aveam galeria mea. Dar a fi pictor nu era o opțiune de viitor, drept urmare ai mei m-au retras de la club pe motiv că româna, matematica și istoria sunt importante. Pictura, nu.

Înainte de pictură cântam mult. Cântam de zor la ștecherul de la fierul de călcat. Ăsta era microfonul meu cu fir. Scena era dormitorul și oglinda publicul (geamul de la bibliotecă). Acolo cu microfonul meu improvizat reproduceam tot ce auzeam la radio, mă imaginam cum totul se întâmplă pe o scenă adevărată, și cântam din tot sufletul, participam la spectacole, eram felicitată pentru vocea mea (câștigam Mamaia, evident). Dacă nu știam versurile exact, inventam. Nu a durat mult nici această plăcere pentru că în viață trebuie să muncești, iar cântatul nu era pentru mine și nicicum muncă adevăratăLa școală, la toate materiile să fiu de 10, nu numai la muzică. Fierul de călcat cu fir cu tot s-a mutat în dulap și era scos doar pentru netezit cămăși. Nu era pentru exersat vise muzicale.

Apoi am scris poezii și am început o nuvelă. Primele recenzii primite m-au făcut să plâng și să arunc caietul. Și acum îmi pare rău că nu mai am ce am scris și mă înfurii încă pentru neputința mea de atunci de a nu crede în mine.

Am avut multe plăceri, pasiuni, gânduri trecătoare pentru una sau alta, dar niciodată nu am urmat un vis până la capăt. Acum față de atunci, când pictam sau cântam, pot decide dacă un vis mi se potrivește sau nu, dacă dispun de resurse sufletești să îl duc la alt nivel.

Am vindecat o parte din copilul visător și încă lucrez la încrederea că oricând o poți lua de la un alt capăt, dacă drumul pe care îl ții acum nu te duce niciunde.

Nu regret că nu am galeria la care am visat, nici scena care să mă aplaude, nici cartea nescrisă, regret doar gândul că nu m-am făcut auzită în dorințele mele atunci și mi-a lipsit încrederea de a încerca din nou.

Cinci Povești
Capitolul ce urmează nu va fi despre mine. Va fi cu 5 povești despre oameni care au visat și își trăiesc visele lor.

photo credit: unsplash.com

Apreciez și mă simt vindecată într-o oarecare proporție pentru toate dorințele puse deoparte, când am în viața mea sau cunosc oameni care au găsit momentul, spațiul, să facă ceva, să transforme un gând, o idee, pasiune, un ceva de moment, la care nu s-au gândit sau era o nevoie ce nu avea altă rezolvare, într-o afacere, într-un mod de viață care acum să îi definească.

Am cules poveștile unor oameni care pe mine mă emoționează și mă inspiră.

M-am gândit mult la titlul acestui nou proiect pe blog și când nu mi-am mai zbătut gândurile despre cum sună, ce transmite, ce va fi, atunci a venit numele. Pentru că oricât de pasionat, muncitor, isteț, bogat ai fi, atunci când nu crezi în tine, nici visele nu devin realitate.

Prin urmare, de azi dau drumul primei povești din cele 5 culese. Nu mă voi opri doar la 5. După cele 5 povești voi culege altele noi, și, dacă te-a inspirat cineva, poți să îmi spui. Culeg povestea pentru tine sau te las să o spui chiar tu. Vedem cum facem.

Prima poveste #CredeÎnTine – este despre emoție și imaginație

 

0

Echilibrul copil-tehnologie – ultima provocare din seria Modern Dad’s Challenges din acest an

Trăim vremuri la care acum câteva decenii doar visam din punct de vedere al tehnologiei și evoluției. Ne-am descurcat cu un minin de tehnologie în anii de dinainte de ’89. Am gustat fericirea tehnologiei când am spălat pentru prima dată rufele la mașina automată și am privit filme prin cablu la televizorul color. Eram fascinați de ce vedeam în Dallas și țin minte că mă gândeam oare cum este să ai telefon cu antenă și cuptor cu microunde la care să faci cocoși (floricele de porumb) în pungă.

Acum avem impresia că tehnologia ne sufocă. Păzim pruncii de ea. Nu cumva să ni-i strice și să devină dependenți. Problema se pune, de fapt, unde tragem linia între educație și tehnologie.

Am povestit la un moment dat cum am introdus noi tehnologia fetei noastre. Ne-am ajutat de ea în procesul de învățare de noțiuni și acum pentru că apetitul a crescut, nu doar ca să învețe ci și pentru distracție, suntem la momentul în care o integrăm, în viața de zi cu zi, cu reguli de la care încercăm să nu ne abatem.

Ultimul eveniment din seria Modern Dad’s Challenges, din data de 15 noiembrie, de la 18.30, Hotel International din Bucuresti are ca temă “Echilibrul copil-tehnologie”.

Întrebări care își vor găsi răspuns la această ediție, și la care mai puteți adăuga voi, în funcție de nevoile copiilor vostri:

De la ce vârstă putem lăsa copiii în fața TV-ului sau a altui dispozitiv?

Cum îi împrietenim cu tehnologia?

Cât este recomandat ca cei mici să stea în fața unui dispozitiv?

Cum trebuie să arate programul digital al copilului?

Ce aplicații sau gadget-uri sunt ok pentru el?

Invitații provocați să răspundă sunt:

  • Georgiana Rosculeț, Psihoterapeut și Coordonator programe educationale Ora de Net: “Provocările părintilor în era digitală”;
  • Lucia Radu-Simota, Digital Learning Designer: “Programul digital al copilului: când, cât și cu ce efecte?”;
  • Daniel Rogoz, Fondator Kinderpedia: “Gadget-uri și aplicații utile pentru părinți și copii”.

Așadar, tații sunt pe fir? Înscrierea se face completând formularul de pe blogul Frunzaresc.eu – http://bit.ly/2xo19qL . Locurile sunt limitate (100 de participantți), iar participarea este gratuită.  Dați de veste și trimiteți tații la o seară de socializare și informații utile.

Brandurile care s-au alăturat la această ediție vin cu multe suprirze pentru participanți, iată care sunt: Orange Romania, Nestle Începe Sănătos Crește Sănătos, ErFi Romania,  Motorola Romania, DALB – Creator de frumos, Clubul Yves Rocher, Cărti cu zumzet.

Evenimentul Modern Dad’s Challenges este inițiat de Frunzaresc.eu și realizat și implementat cu agenția de publicitate Creative Energy Corner. Mai multe detalii despre proiect găsiti pe pagina de Facebook Modern Dad’s Challenges – https://www.facebook.com/ModernDadsChallenges/.

0

Goana după joacă

Mă gândesc de pe acum la zilele în care vom sta mai mult prin casă. Ai ca opțiuni pentru zilele fără parc teatrul, un loc de joacă indoor, un atelier. Sau poți sta liniștit între pereții tăi și să nu cauți idei de joc, de stat degeaba dar să ai parte și de joc și joacă, relaxare, conectare. Rele sunt zilele acelea când boțul e mucos, tușeste, și la fel de rele cele când, chiar dacă ai vrea să ieși, e mult prea urâtă vremea ca să scoți mașina și pe tine să te cari mai mult de câțiva cm de lângă pat. Nu mai zic de copilul cu dispoziție ca vremea.

Eu, în zilele astea, aș citi, sau m-aș uita la tv, chiar și la emisiunea lui Iulian cu fierari și cuțite, numai că:

– dacă citesc ceva, musai să fie și Loli implicată, oricât de lungi i-ar fi lumânările de la nas. Nu cumva să citesc beletristică, în legea mea, iar Loli cartea ei. Ea vrea să citesc doar tartea Loli (adică cartea ei, oricare ar fi ea în momentul ăla). Și asta fac, deși nu am tragere de inimă la început, numai că ea bate din palme și ce frumoasă mi se pare cartea ei 🙂

– dacă deschid tv-ul vrea sene (desene), a rezistat vreo 2 ori pe canalul cu animaluțe, nu e încă fun documentare. Cum de ceva vreme s-ar uita în disperare la Prietenii cățeluși, la turse (Mickey și piloții de curse) am făcut program când, cum, cât privim în televizor (mă rog, e muncă în desfășurare, cu proteste de rigoare). Dacă ne uităm la ceva, ne uităm împreună, nu doar ea și eu sunt prin alt ungher al casei.

De când merge la grădiniță nu am reușit să mai punem la cale activități funny, pe nevoi de motricitate, cogniție și nici eu nu am inițiat jocuri noi, elaborate. Vine obosită și ne lăsăm duse de val. Dacă simte nevoia de liniște, joc calm cere plastilina sau culorile finger paint. O las să își facă de cap. Uneori cere cărți sau cartoane.

De cele mai multe ori trecem pe la librărie, în drum spre casă, de unde luăm fie ceva de decorat, fie forme din spumă, un ceva cu care să ne jucăm, să dezvoltăm o idee de moment. Le las la vedere și o las pe ea să mă invite. Mami, ata! Și încropim ceva ad-hoc.

Ca să exemplific:

Joc cu forme: recunoaștem forme și culori lejer, no pressure, e destul de edgy după o dimineață la grădiniță și nu mai vrea reguli. Eu desenez, ea caută și lipește.

– Culori și desen – îi place mult. Cere foaia și eu desenez diverse, ea colorează și cere ajutor ca să nu depășească. Doar la primele, apoi gata! Se dezlănțuie muult pe lângă.

 

Săpatul după dinozauri – Aveam de mult 2 cutiuțe mici – diging set (nu cred că avea răbdare pentru un set mare) cu cranii de dinozauri de descoperit. Am vorbit eu acolo despre arheologi, săpături arheologice, creaturi dispărute. Nu știu dacă a emoționat-o vreun pic, știu că mizeria și tot procesul de descoperire i-a plăcut mult. Nu a fost interesată de lipit și montat craniul.

Plastilina – După ce o frământă și taie felii până se plictisește (de fapt, cred că ajunge la punctul în care și-a ordonat gândurile ei după  prima jumătate a zilei, după grădiniță, somn de prânz) cere să mă implic. Eu conturez, ea lipește sau recunoaște desenul și lucrează cu plastilină pe el.

Contur după șablon – Șabloanele le avem tot timpul la dispoziție. Îi place mai mult să bage degetele prin ele și să se uite prin ele, ca printr-un binoclu. În fine, face conturul cu limba de-un cot afară. Are gestică de desen când se concentrează :)))

Cutia luminoasă merge în zilele ploioase când în casă e mai mult întuneric și e foarte versatilă. Nu e nevoie de pregătire pentru joacă, scoți carioci, mărgele și lași lucrurile să meargă.

Înainte, pe lângă usual stuff (joc de voie, cum s-ar zice) gândeam activități pe nevoi, le pregăteam din timp, o pregăteam și pe ea. Am exemplificat lucrurile de mai sus drept idei ce nu necesită pregătire cine știe ce. Sunt sigură că nu sunt noutați pentru vreunul dintre voi. Merg pe orice vreme de stat sau nu în bârlog.

Uneori eu simt presiunea de a lucra chestii cu Loli, să exersez în plus una alta, să o duc să experimenteze singură ateliere, jocuri. Dar nu e must să lucrezi printr-un joc predefinit o nevoie a copilului sau să urmeze cursuri după cursuri (doar dacă există o nevoie specifică și asta trebuie să facă).

Cu lejeritate, orice joc, indiferent de nevoile de joc se poate îndrepta spre ce te interesează ca însușire abilitate, exersare. Și nici nu îți trebuie cine știe ce materiale și pregătire specializată.

Am punctat lucrul de mai sus pentru că recent o prietenă (care ține ateliere) povestea despre disperarea părinților de a duce/ face cu copilul cât mai multe cursuri, ateliere, cum e o adevărată alergătură și competiție în a antrena mintea copilului. De către alții, de cele mai multe ori, micșorând timpul cu el, conectarea cu el și orice nevoie a lui.

Este foarte bine că avem resurse pentru asigura experimentarea unor lucruri inedite pentru copil, care să nască pasiuni, să le hrăneasacă, numai să nu uităm că timpul lui cu părinții, cu părintele este la fel de important. 

Oricât de interesant o fi să facă nu știu ce atelier sau joc, dacă tu nu ești acolo, nu atelierul îl va ține minte, iar dacă timpul lui cu tine s-a rezumat doar la șoferia casă – atelier și invers, poți să fii sigur că asta îți va spune când va fi mare. Iar dacă butonezi telefonul alături, nu ești acolo, deci nu e timpul lui cu tine.

 

0

O întâlnire specială cu Tosha Schore

Vineri am fost la o întâlnire specială Parenting Ads – Despre ascultare și bucuria de a fi. Loli mi-a dat liber, s-a dus în parc cu tati, și eu am avut ocazia să cunosc pe co-autorul cărții ”Listen: Five Simple Tools to Meet Your Everyday Parenting Challenges”, Tosha Schore. La invitația Otiliei Mantelers, Tosha a venit în România să vorbească despre această carte, un nou besteseller pe partea de parenting, care prezintă părinților 5 instrumentele practice, utile, testate pentru provocările de zi cu zi, cu pruncii mici și mari. În plus, o veste bună: cartea se află în curs de apariție la Editura Humanitas, în colectia H Parenting.

Recunosc că nu știam nimic despre Tosha înainte de întâlnire. Este o prezență foarte plăcută, degajată, like most americans, și deși cu emoții, care nu se vedeau deloc, Tosha s-a descris ca fiind un om care poartă încă 3 pălării, pe lângă cea de mamă a 3 băieți, adică: de scriitoare, Hand in Hand Parenting trainer și Parenting Boys Peacefully coach.

Mi-a plăcut cum a pus problema – De ce încă o carte de parenting?  Fac o paranteză: raftul meu e plin, unele citite pe jumate, altele pe capitole, că voiam doar ce mă interesează, altele nerăsfoite, altele subliniate mult. Numai că, uneori, tot ce e în cărțile astea nu mă ajută să fac față provocărilor Lolitei, și, în ultima vreme, ajung să strâmb din nas când îmi spune cineva uite, ce carte bună, o ai, ai citit-o? Deci, da, mi-a plăcut că ea și co- autorul Patty Wipfler (fondatoarea Hand in Hand Parenting) au gândit-o de la început pe ideea de cum ar ajuta părinții încă o carte de parenting?

În scrierea cărții autoarele au pornit de la dorința de a da speranță părinților, ideea a fost să nu livreze doar teorie, ci să fie ceva mai mult, părinții să se simtă conectați, înțeleși. Au pus pe hârtie cuvinte care să le ghideze în scrierea cărții și de la care să nu se abată.

Listen, încă o carte de parenting? Tosha a spus așa -pentru că ajută părinții cu:

  • 5 instrumente practice pe care orice părinte le poate folosi. Aceste instrumente ajută la o bună conectare cu copiii, ajută la dezvoltarea inteligenței emoționale, la o mai bună cooperare, dezvoltă abilitatea de învățare pe măsură ce cresc. Cartea oferă informații detaliate însoțite de exemple de situații, povești de la părinții (un capitol întreg) care au implementat aceste instrumente pentru a gestiona, înțelege acele comportamente dificile ale copilului lor. Și au dat rezultatete. Iată ceva nou pentru o carte de parenting.

Bun, Tosha a subliniat – carte cu multe exemple practice și nu e nevoie să fie citită din copertă în copertă, te poți folosi doar de capitolele care îți servesc situației tale. Destul de curajos să spui asta, nu?

  • O idee pe care nu o regăsim în alte cărți de parenting – listening partnership – un fel de parteneriate de ascultare între părinți – cum ne simțim ca părinți, ce simțim ca părinți? Ideea este că părinții care se ascultă, formează o comunitate, fără să se judece sau să se consilieze, clarifică și vindecă adesea emoții toxice. Prin aceste parteneriate copiii beneficiază foarte mult, deoarece un părinte calm, liniștit va fi un bun ascultător pentru copilul lui.
  • unelte care înlocuiesc recompensa și pedeapsa, deoarece nu aduc cooperarea, poate doar pe termen scurt și deloc sănătos pe termen lung.
  • instrumente simple pentru a ușura teama pentru copiii agresivi care sunt, de fapt, copii speriați.
  • special time – timp special sau jocul în condiții de siguranță, când copilul tău este șeful și este doar despre el. Restul lumii dispare, nimic nu este urgent, este doar timpul lui.

Vorbele astea mi-au plăcut mult. Musai să le imprimăm pe creier, când copilul face ceva neadecvat din punctul nostru de vedere – copilul face întotdeauna tot ce poate, îi stă în putere ca să spună ceva – o temere, nemulțumire. Recunoscând acel comportament ca un strigăt de ajutor, doar așa îl poți ajuta. 

Tosha a vorbit și despre lucrul cu băieții. În general actele de violență sunt creditate băieților, bărbaților. Acești bărbați au fost băieții unor părinți, unei mame (mamma’s boy) și undeva s-a produs un declick. Tosha lucrează cu familiile de băieți, în ideea de ajuta părinții să prevină declick-ul, să crească bărbați putenici, sensibili și care să nu simtă nevoia de violență atunci când nu obțin ceva sau nu ajung la rezultatul dorit cu ei sau în rapot cu cineva. Mai multe despre Parenting Boys Peacefully găsiți pe site-ul ei http://toshaschore.com/.

La finalul întâlnirii a fost o sesiune de întrebări. Pe blogul Valeriei poți citi despre Un instrument de parenting pentru orice tatic. Eu n-am avut o întrebare anume, mi-am clarificat gânduri ascultând întrebările celorlalți și din răspunsurile invitatei.

A fost o întâlnire tare faină, sper să o revăd pe Tosha undeva la începutul anului viitor. Da, așa am auzit, stai pe recepție, Parenting Ads împreună cu Otilia Mantelers pregătesc ceva interesant pentru la anul.

 

Photo credit: Parenting Ads

 

 

 

0

Sâmbătă asta începe Parenting Academy, cu Pași pentru o sarcină sănătoasă!

Mare bucurie când am rămas însărcinată cu Loli. Am făcut scenarii cum să le spunem părinților. Tatălui meu îi plăcea reclama de la Giusto, cea cu o să avem un nepoțel. Chiar am cumpărat o sticlă ca să bem ceva de sete cică și să se prindă bunicii. A fost distractiv! Cum am dat de știre în două case, sticla a fost plimbată între părinți și socri. Cred că și acum e pe undeva nebăută, pe la ai mei, prin balcon. S-a băut șampanie și apă (eu) atunci.

După efervescența celor 2 liniuțe pe băt, am început să caut medicul cu care să nasc. Aveam un medic ginecolog la care mergeam, dar nu eram convinsă că vreau să nasc cu el. Eu eram avidă de informații, pentru că simțeam nevoia să fiu organizată din punct de vedere medical (analize, alimentație etc) pentru lunile ce urmau și, în afară de confirmarea sarcinii, nu mi-a transmis încrederea că e persoana potrivită. Până să găsesc medicul cu care să nasc, am schimbat alți doi.

Noi nu am programat copilul, adică îl așteptam, dar nu munceam strict la asta. Știți ce spun. Eram pregătiți în sensul de perioada fertilă, stil de viață sănătos, analize la zi, eram pe poziție la situații de genul – dacă am ceva incertitudini privind starea mea de sarcină sau nesarcină să fiu atentă la medicamente, alcool sau alte lucruri care să îmi pună în pericol sămânța de pui de om. Știam stadii, câți centimetri crește pe lună, puțin despre alăptare.

Este importantă documentarea de dinainte de sarcină, contează la fel de mult să alegi un medic care să te ajute, consilieze cu sfaturi medicale competente, și, de ce nu, cu un pic de empatie ca să ajungi, în siguranță, cu puiul în brațe, după 9 luni.

Cine are deja puiul în brațe știe că prima sarcină e cea mai cea și sufli în iaurt, nu mănânci sau bagi doar bio, nu bei, nu sex (la unii), nimic care să dăuneze sămânței de om. Și hormonii au treburile lor, de nu te simți propriul stăpân. Zici că ai existențe paralele. E bine un pic de isterie, dar cu măsură, atât cât să ajungi la momentul nașterii cu bine și să te bucuri de ce ai putut plămâdi în corpul tău.

Acum aproape patru ani nu am descoperit (or fi fost, dar nu căutam unde trebuie) cursuri, întruniri, evenimente pentru mame sau viitori părinți. Mi-a plăcut când la un curs despre alăptare, viitoarea mamă de lângă mine nu era la primul copil. Eu așa credeam, aveam impresia că doar începătorii, ca mine, se documentează, merg la cursuri, evenimente. Restul, după primul copil, sunt deja școliți. Uite că și după naștere tot ai de învățat. M-am prins de treaba asta imediat după ce am ajuns acasă cu mândra. Eram în stare să plătesc în aur un manual care să explice tot, și care să aibă răspunsul fix pentru cazul fetei mele gen culoare caca, motivul pentru care oftează în somn, plus altele. Chiar și acum după 3 ani simt nevoia să aud lucruri pe care le-am făcut bine din instinct și informare corectă, dar și lucruri pe care le-am învățat și despre care mai am de apofundat. Nu mă pregătesc pentru următorul, însă îmi place să rememorez etape și să aud versiuni updatate despre cum să ai o sarcină sănătoasă.

La sfârșit de săptămână se anunță un eveniment foarte util și care cuprinde toate capitolele pe care viitorii părinți le pot bifa, astfel încât orice neliniște, nelămurire să fie evitată.

Așadar, sâmbătă, pe 28 octombrie, ora 10.00, la Hotel Sheraton se lansează Parenting Academy. Primul eveniment din acest nou proiect se numește Pași pentru o sarcină sănătoasă.

Moderatorul şi copartenerul acestei conferinţe va fi Ioana Chicet-Macoveiciuc, blogger la Printesa urbana, care susţine nevoia de specialişti în care să avem încredere, care să ne explice pe îndelete ce ni se intamplă şi ce putem face pentru a trece cât mai confortabil şi plăcut, prin aceste moment unice, minunate, dar şi dificile, cum e sarcina.

Speakeri eveniment:
– Dr. Cătălin Petru Haiduc, medic primar obstretică şi ginecologie;

– Dr. Simona Tivadar – medic primar diabet, boli de nutriţie şi metabolism, 

– Andreea Pautov Ioniţă – Professional Tree Hugger @Suntuncopac – Yoga Studio&more

Se va răspunde la următoarele:

1. Cum trebuie să te pregateşti pentru sarcină?

2. Teste şi analize necesare în sarcină în funcţie de fiecare trimestru.

3. Ce se întamplă cu corpul mamei în fiecare etapă de dezoltare a sarcinii? Ce modificări sunt normale?

4. Complicații in sarcină?

5. Planul de nastere. Ce trebuie sa cuprinda?

6. De ce ar trebui ca toţi bebeluşii să aibă parte de oră magică?

7. Ce alimente nu trebuie să lipsească din dieta gravidei şi ce alimente trebuie evitate?

8.  Activităţi fizice recomandate în sarcină în funcţie de etapa de dezvoltare a sarcinii

9. Ce riscuri apar în condițiile unei nutriții dezechilibrate pentru mama și copil?

Află mai multe informaţii, aici: https://goo.gl/d2Tkvq

Agenda completă a evenimentului este:

1. Problemele din timpul sarcinii
Pe lângă bucuria purtării în pântece a unui copil, sarcina presupune şi un grad sporit de sensibilitate. Asa se face că, uneori, apar diferite complicaţii în sarcina. Aflăm care sunt testele înainte şi din timpul sarcinii şi care sunt cel mai des întâlnite probleme în sarcină şi cum le putem preveni. de la Dr. Catalin Haiduc, Medic primar ginecologie şi obstetrică.

2. Nutriţia mamei în timpul sarcinii
O alimentaţie sănătoasă şi echilibrată creşte şansele unei sarcini uşoare, fără complicaţii şi poate creşte şansa de a da naştere unui copil sănătos. Ce nutrienţi nu trebuie să lipsească din dieta mamei, ce alimente trebuie evitate, ce înseamnă o nutriţie echilibrată, care sunt riscurile unei diete neechilibrate, câte kilograme în plus poate lua mama? Raspunsul la întrebari le vom afla de la Dr. Simona Tivadar, Medic nutriţionist.

3. Yoga în sarcină
În sarcină ai mare nevoie să te relaxezi, să îţi găseşti un echilibru interior şi să te simţi calmă. Yoga în sarcină este cea mai bună modalitate prin care viitoarele mămici se pot menţine în formă, fără să-şi pună în pericol sarcina. Vom afla toate informaţiile de la Andreea Ioniţă Pautov, mama şi Yoga guru.

Preţul biletului este de 120 lei sau poți urmări şi online la preţul de 50 lei.

Dacă nu ai rezervat un loc, o poți face aici: https://goo.gl/A17x2A. Anunță și pe alții, ca să ai cu cine sta alături.

 

credit photo: parenting-academy.ro

4

Când jocurile nu te ajută. Ce faci? 

Stăteam de vorbă cu o prietenă și cum nu ne-am auzit de ceva vreme, le-am luat pe rând: statul la oală, grădinița cu stat/nestat, educatori, răceli, vizită medic, soți plecați în delegații etc. Cum le-am gestionat sau nu, astfel încât să ajutăm copilul să fie echilibrat, cooperabil, cum am încercat să facem lucrurile lin, cu joc aplicat pentru situația dată, cu empatie și să ajungem acolo, la rezultatul dorit.

Sună ca la matematică? Ar fi fost simplu dacă era cu teoremă și aplicarea ei. Dar în parenting nu e.

Și cu fiecare joc și carte citită despre cum să gestionezi momentele care necesită lucru, pe lângă bucuria reușitei, ai parte și de momente multe de frustrare. Și fiecare stare vine la pachet cu foc nervos, mistuitor, care te umple și de plâns în baie și de vină pentru că nu poți ajuta copilul.

Povesteam despre cum aplicăm jocuri și încercam să aducem atmosfera calmă și zen și potrivită pentru un joc care să ne elibereze de stres și să ajute copilul. Și ce să vezi, nu doar mie mi se îmtâmplă. Nu funcționează, în anumite zile! Și mie, lately, când nu mă ajută deloc ce scrie acolo în a nu știu câta carte de cum să.., îmi vine să arunc întreg raftul la gunoi. Și bolborosesc pe fiecare în parte – pentru cine au scris toate astea dacă fix la copilul meu nu se aplică. Nici intuiția, aia pe care o predic eu, pare că nu ajută când am obosit. Nu văd deloc clar și nici natural nu-mi vine vreun gând salvator. Și în frustrarea mea, cine se mai frustrează? Copilul! Da, și dă tot ce poate, că și el a acumulat și simte că e nevoie de schimbare, numai că încă nu poate.

Când nimic nu mă ajută, ce fac? Trag un plâns bun și o iubesc mai cu foc? Da.

Când mă apasă pe toate butoanele și simt că explodez, mă uit adânc la ea. E așa toată suavă și neîncărcată, pentru că doar învață viața, și mă dezarmează. De ce aș umple sufletul ei cu nimicuri frustrante când emană iubire și bucurie cu toată ființa?

Eu să învăț că ea știe momentul când e pregătită. La mine să exersez răbdarea și încrederea că poate. Nu știu cum e la tine, dar pentru mine este greu uneori, că mă simt presată de timp. Cad pradă vechiciunilor de genul – ești mare acum, trebuie să faci asta și asta, de spui că mâine se termină și copilul meu rămâne blocat acolo și așa mă apucă o teamă. Mă scutur ca de mătreață când ajung la vorbe de astea, îmi trag palme în gând, să îmi revin.:))))

Revin la – când jocurile nu mă ajută, ce fac?  Trag un plâns bun și iubesc mai cu foc!