2

Pregătiri pentru Crăciun 3 ani +

Anul trecut am povestit cu Loli despre Crăciun, am citit despre activitățile de pregătire pentru Crăciun. Unele le-am pus în practică, altele au rămas ca idee pentru anul ăsta. Nu am insistat pe ideea de Moș Crăciun, nici Moș Nicolae. Nu era pregătită să asculte tradiții și povești cu multe simboluri.

Anul acesta am cumpărat mai multe cărți, decorațiuni de meșterit, pictat și fără să țin musai calendarul pe zile vom face următoarele:

– vom citi povestea din cartea cu cărticele pe zile. Pentru că am primit-o abia pe 3, am citit retroactiv, sigur se va mai întâmpla. Nicio grijă, tot la Crăciun ajungem. Plus celelalte noi și vechi – adică de anul trecut. Favorita și pe anul acesta este cea în formă de casă.

  

– vom picta formele din polistiren cu specific de Crăciun

– vom agăța ciorapii prin casă și povesti ceva despre, am scos deja ștergarul cu omul de zăpada..se vede că a mâncat pe el:)))

– vom decora geamul de la balcon cu desene – avem niște sabloane în formă de brad, acadea, tren cu jucării, globuri

– vom colora cărțile de colorat cu tematica de Crăciun

– ne vom uita la filmul cu Curiosul George – un Crăciun maimuțăresc – îl avem dublat în română, este potrivit vârstei, Loli îl adoră pe George (avem și cărțile:))

– ne vom ocupa și de cărțile cu activități dedicate Crăciunului

– vom cânta cântece și colinde

– vom vizita târgurile de Crăciun, cel din cartier și de prin București – un fel de tur al brazilor de Crăciun. L-am inceput deja.

– ne-am rezervat 2 nopți la Sibiu, să vedem cum e pe acolo în prag de Crăciun

– vom găti ceva dulce cu specific, cu toții

– facem bradul, este specialitatea Lolitei. Anul trecut a fost o adevărată plăcere pentru ea.

 

Cam astea sunt ideile noaste pentru a intra în atmosfera de Crăciun. Desigur pe lângă cele enumerate, sigur vom avea activități spontane.

Acuma spuneți voi, cum vă pregățiți?

0

„Cum dăm libertate și siguranţă copiilor pentru a deveni autonomi?” Autonomia începe cu un DA!

Autonomia începe cu un DA! 

Conferința „Cum dăm libertate și siguranță copiilor pentru a deveni autonomi?” din 21 noiembrie a fost despre părinți, copii, conexiune și AUTONOMIE și a venit în completarea campaniei  “Spune Da”, susținută de Danonino anul acesta.

Campania „Spune DA” a debutat în 2015, având că obiectiv încurajarea părinților de a fi deschiși la dorința naturală a copiilor de a explora, de a încerca lucruri noi, de a socializa, într-un cuvânt, de a deveni autonomi. De-a lungul celor 3 ani, s-au alăturat campaniei numeroși bloggeri de parenting și specialiști în psihologie, în parenting și în nutriție, ceea ce a rezultat în transmiterea mesajului AUTONOMIEI către zeci de mii de părinți.

La conferința  „Cum dăm libertate și siguranță copiilor pentru a deveni autonomi” au fost prezenți  120 părinți  în sală și mai mult de 15.000 au urmărit transmisia LIVE.

Otilia Mantelers, Expert în parenting, a vorbit părinților despre echilibrul dintre autonomie și atașament și a apelat la două simboluri pentru a explica rolul fiecărui aspect: aripile sunt simbolul libertății, al autonomiei, iar rădăcinile sunt simbolul atașamentului. Autonomia autentică nu poate exista fără atașament.

Nevoia de conectare, pe lângă cea de hrană a corpului, stă la baza piramidei nevoilor ființei umane. Dacă ea nu este satisfăcută, copilul nu se dezvoltă la potențialul său cu care a venit pe lume. O parte importantă a conectării o reprezintă susținerea copilului în autonomia să. Autonomia presupune a dobândi încredere în propriile percepții și sentimente, responsabilitate, încredere în propria putere de auto-control. Însă, așa cum poate cu toții am observat, copiii își dezvoltă autonomia atunci când părintele este lângă el”, spune Otilia Mantelers.

Mai există și o altfel de autonomie, în care copii fac totul singuri, însă trebuie să știm ce ne dorim. Vrem să facă totul singuri, fără atașamentul de noi? Copiii au nevoie de un radar care să le spună că totul va fi bine, indiferent de ce vor face sau vor spune, iar acesta radar sunt părinții. “Dacă mama și tată nu ne oferă acest lucru, vom căuta acea persoană care să ne facă să ne simțim în siguranță și să ne putem dezvoltă autonomia”, adaugă Otilia. Autonomia înseamnă la bază, în limba greacă,  „a-ți face propriile legi”. Provocarea stă în găsirea echilibrului între autonomie și atașament.

Otilia Mantelers a răspuns la întrebări pe care toți părinții și le pun:

Cum se traduce nevoia de autonomie? Să poți face ceva cu ajutorul propiului corp, să îți alegi singur prietenii, să ai propriile gânduri și sentimente, să poți spune NU, să fii responsabil.

De ce le îngrădim autonomia copiilor? Din cauza fricilor părinților că nu o să le fie bine copiilor, frici care își au rădăcinile în fricile noastre când eram mici, frica că nu ne va fi bine.

Cand îi facem să se simtă neputincioși? Când le spunem „ai noroc cu mine”, „de ce nu ești în stare să”, „tu ești mic și nu poți”, le transmitem că ei nu se descurcă prea bine singuri.

Mai multe informații puteți găsi în înregistrarea discursului Otiliei, aici.

Dr.Simona Carniciu, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, a vorbit despre autonomia copiilor în alegerile pe care le fac la masă și în alegerea gustărilor potrivite.

Alimentația copiilor este la bază aceeași ca și la adulți, bazată pe nutrienți ca proteine, glucide, lipide, vitamine și minerale. Diferența este că în funcție de vârstă, copiii au nevoi diferite în ceea ce privește dozele”, spune Dr. Simona Carnciu.

Un pas important în autonomiei copilului este alegerea propriei hrane, a gustărilor. Copiii au nevoie de diversitate, fără să ne focusam pe anumite produse, de diferite texturi, pentru a-și dezvolta propriile preferințe și alegeri alimentare.

Părinții și familia sunt modelul cel mai puternic pentru copii. De aceea, vor cere ceea ce văd că familia lor alege la masă.

O altă cale prin care copii vor face alegerile sănătoase este aceea de a nu restricţiona alimente şi de a explica de ce unele nu sunt potrivite pentru ei. Prezenţa la îndemână a gustărilor sănătoase este felul în care îi încurajăm să aleagă ceea ce le place, ţinându-i în acelaşi timp în zona sigură. Şi, foarte important, mâncarea nu este niciodată recompensă!

Gustările sunt un moment important în dieta zilnică a copilului, pot fi 10-15% din totalul caloric zilnic, oferă nutrienții necesari creșterii și dezvoltării, menține digestie optimă, normalizează metabolismul și au rol în dezvoltarea obiceiurilor alimentare.

Dr. Simona Carniciu subliniază importanța consumulului de iaurt și brânzică, ca gustare, “ele fiind o sursă importantă de calciu (contribuie la structura oaselor şi a dinţilor) şi vitamina D (menţine nivelul calciului şi fosforului din organism”.

Mai multe informații puteți găsi în înregistrarea discursului Dr. Carniciu, aici.

Distracția copiilor a fost asigurată de atelierele organizate de Trupa Pam Pam.

Evenimentul a fost moderat de Anca Bold Gheorghe, blogger @blogintandem.ro.

Conferința s-a transmis LIVE pe socialmoms.ro și  în pagina de Facebook Social Moms.

 

 

3

A patra poveste #CredeÎnTine – O poveste cu patru ingrediente: pasiune, dorinţă, emoţie, raţiune

A patra poveste #CredeÎnTine mixează artă, creație, comunicare și industrie de publicitate printre rânduri și va fi un fel de scrisoare către mine și tine de la un om visătoar, însă extrem de hotărât, plus mici note pe lângă rânduri.

Dragă povestitorule, dragă prietene,

Mă bucur să te cunosc. Sunt Cristina, mama lui Vlad și antreprenor în comunicare. Viața (inclusiv cea profesionala) este work in progress. Cred că nu e nimic mai dezarmant decât un “Ah, ești neschimbată!” (Pfuu, doar când vine vorba de ten e ok, nu-i așa?).

credit photo: unsplash.com

În pacursul profesional al fiecăruia cred că există niște puncte de cotitură, sau niște perioade senzitive, sau niște ferestre de oportunitate (ca să folosesc o terminologie vehiculată intens în parentalitate). În ceea ce mă priveste, deciziile fundamentale pe care le-am luat de-a lungul carierei au fost câteva: momentul în care am dat viața de artist pe cea de publicitar (am terminat Pictura la Universitatea Națională de Arte, acum 17 ani), momentul în care am dat viața de angajat pe cea de antreprenor (am co-fondat Hello Communication acum 7 ani) și momentul în care am creat Foodwise, primul hub românesc de comunicare în industria food&beverages (acum 2 ani).

Cred că pentru cei care încă ne ”zbatem” pe proiecte care să ne aducă mai aproape de un vis realizat, niște idei de ingrediente de succes ne-ar fi prinde bine. Prin urmare, eu m-am gândit să îmi povestești în scrisoarea ta și despre cât la 100% ai nevoie de pasiune, dorință, disperare și emoție ca să pui în practică o idee?

Sunt o persoană care își asumă riscuri moderate. Paradoxal, dacă mă gândesc am pornit pe cont propriu în plină și prima recesiune românească postdecembristă. Acel sentiment că „va fi bine” se pune? Pentru că asta am simțit eu atunci, când fosta mea colegă de agenție mi-a propus să ne facem propriul business și să navigam cu agilitate în economia încremenită a acelor ani.

Doar 28 dintre cele mai mari 50 de companii antreprenoriale din 2009, anul în care criza a lovit economia locală, au reuşit să supravieţuiască, iar celelalte 22 de firme sunt fie în insolvenţă, fie în faliment sau sunt radiate.” Cam așa arată o statistică recentă (sursa: www.gandul.info, 2017).

Nu doar că am supravietuit, dar suntem în top 10 agenții de publicitate independente, întocmit în 2016 de revista Forbes, luând ca reper cifra de afaceri.

Din ingredientele listate de tine, aș păstra pasiunea, dorința și emoția, și aș da niste credit rațiunii.

Povești funny legate de muncă (am întrebat eu) sunt muuulte. Unele încă de nespus. Mai întreabă-mă peste vreo 30 de ani, le voi desecretiza. Cele mai simpatice sunt bineînțeles legate de începuturi, de cum ești dat afara pe ușă și intri pe fereastră, deși la vremea aceea nu părea așa.

Eu sunt din generația cu cheia de gât și anunțul de angajare decupat din “Romania Libera”. X-erii aceia care plecau la 5 dimineața din agenție și la 8 reveneau parfumați și gata să prezinte clientului campania. Ceva de neconceput astăzi pentru milennials, și pe bună dreptate!

Partea proasta este că era cumplit de greu să vină taxi-ul la 5 dimineata pe Mătăsari, unde în mod nefericit era amplasată superba vila în care se afla sediul agenției la care lucram. Între timp a fost redată demnitatea femeilor pe Mătăsari, cred ca lucrurile s-au mai schimbat. Și la o adică s-a extins piața pentru servicii de transport de calitate.

Am avut și am pe roll multe proiecte de suflet (nu neapărat emoțional, profesional vorbind). Cel mai intens este un proiect în desfasurare – platforma Foodcare. Pe scurt, este un demers al agenției noastre, de promovare a comportamentelor etice vizavi de hrană, de resusele implicate în producerea lor. Ne adresăm organizațiilor, companiilor, formatorilor de opinie, consumatorilor finali.

Prima campanie derulata în această platforma este #itsoktotakeaway, prin care îndemnăm consumatorii să ceară la pachet mâncarea pe care nu au reușit să o consume la restaurant. Restaurantele care ni s-au alăturat în proiect au fost  La Cantine de Nicolai, Beraria H, Hard Rock Cafe și lanțul City Grill. Prilej cu care îți multumesc și ție pentru promovarea acestui îndemn în comunitatea ta.

Primăvara anului viitor vom pune la dispoziție publicului un studiu din care vor reieși comportamentele de consum ale românilor, prilej cu care vom lansa a doua campanie, în care vom consolida îndemnul de a nu risipi alimentele. Desigur, m-aș bucura dacă din nou te-aș avea ca susținător.(Yeyyy, sigur!)

Întrebarea pe care o pun sub diverse forme omenilor care mă inspiră este despre timpul din urmă și momentul de acum, dacă a existat undeva într-un colț al minții un preview al momentului de acum, dacă exista instinctual sau era bine definit gândul momentului de acum. Ai avut feelingul asta, acolo undeva (deep down) că vei ajunge unde ești acum?

Sunt suma reușitelor și eșecurilor de până acum,în momentul în care mă adresez ție și cititorilor tăi. Suma informațiilor și emoțiilor de până acum.

Nu am avut sentimentul că voi ajunge să fac comunicare pentru mâncare și băutură. Credeam despre mine că voi fi bucătăreasă, apoi am crezut că mă fac arhitectă, apoi creatoare de modă, apoi pictoriță. Am fost câte un pic din toate acestea. În funcție de fiecare etapă în care mă aflam în viață. Acum sunt aici. Peste 5 ani nu știu ce voi fi, ce descopăr în legătura cu mine.

Cristina Diaconescu Pîrlitu – mamă, antreprenor, Creative Partner FoodWise Content&Creativity Hub: Singura certitudine pe care o am este că voi face tot posibilul să fiu autentică, motivată din interior.

 

 

0

Bile decorative sau cristale de apă (water beads) – joc senzorial 3+

Cu bile de apă sau water beads poți desfăsura un joc senzorial ce va fi mega apreciat de copil. Loli este fan bile, s-ar juca non-stop, eu recunosc că m-am simțit bine, numai că am stat cu ochii doar pe ea, nu zic încordată doar cu atenție sporită. Bilele erau mega atractive și simțitul lor și cu tot jocul touchy- feely ar fi avut încă o dorință. Să le testeze și cu limba.

Regula jocului trebuie menționată de la început. Bilele decorative sunt pentru joc, nu sunt din sticlă, se pot zdrobi dacă apeși cu forță și materialul din care sunt făcute nu este bun de mâncat.

Procesul de creștere este interesant de povestit, sporește interesul pentru jocul cu bile dacă se pun la umflat împreună. Vă garantez că o să îi placă rezultatul și vă veți emoționa la woau -ul copilului când le va descoperi.

Cum am făcut noi:

1. Primele bile hidratate erau incolore. Pentru prima întâlnire: le-a studiat, le-a învârtit și strecurat printre degete. Apoi, după bucuria și efervescența lucrului cu bilele alunecoase, jocul a fost de a le transfera în recipiente cu diverse modele de linguri. Pentru că Loli are tendința să lucreze doar cu stânga și uită de dreapta, provocarea era următoarea: câteva bile cu stânga, câteva cu dreapta. Stimularea portiunilor din creier responsabile pentru motricitatea stânga-dreapta nu are legătură cu alegerea ulterioară de a fi stângaci sau dreptaci. Traseul neuronal se învață prin exersare, abilitatea de a mânui lucruri cu ambele mâini cu aceeași precizie depinde de exercițiu.

2. Am făcut prima sticlă senzorială. Răbdarea nu e punctul ei forte, prin urmare pusul de bile una – câte una a fost antrenament pentru răbdare, fără ca ea să simtă presiunea lucrului în direcția asta, astfel cu multe povești despre ce va ieși din mâinile noastre și pauze de jucat cu bilele fără să le pună în sticlă, am ajuns la gura sticlei. Et voila!

A doua sticlă am zis să o facem elaborată, stratificată pe culori. Nu ne-a ieșit, când a văzut toate culorile nu s-a putut concentra de atâta bucurie. E draguță și așa.

3. Pungi senzoriale – nu i s-au părut interesante pentru că nu putea avea contact cu bilele.

4. Joc de voie cu mici provocări:

– arată o culoare

– găsește 2 culori

– ce-ți rămâne în palmă

– valuri de culori

– denumește culorile care îți ating degetele

– prinde o bilă în pumn și ghicește culoarea

 

Bilele decorative sunt tare versatile. Jocuri poți face la nesfarșit, apoi dacă simți nevoia de ceva mai multă distracție poți crea decorațiuni cu plante, ornamente cu lumânări, you name it. Aici sunt idei multe: le poți îngheța, sorta pe culori, poți face minidiorame și așa mai departe.

Vârstă copilului și nevoile de moment dictează tonul distracției.

Loli nu e pregătită acum pentru toate activitățile cu bile. Le-am pus deoparte pentru vreo altă zi de stat în casă, să alungăm plictisul. A fost foarte încântată de senzația lucrului cu ele, de textura lor. Nu voia ceva structurat ca joc, la început. Este ok și așa. Să lași copilul să exploreze, să le gâdile, studieze, apoi să dirijezi jocul.

Impactul va fi mare, la Loli a fost prea mare și până la chestii elaborate le vom folosi cu inspirația de moment.

Ps. A încercat să le împrăștie prin camera. Ce mult i-a plăcut să le observe rostogolindu-se! Mie crezi că mi-a plăcut? Pfuu, da și nu prea, o dată la 2 zile răsare câte una ușor uscată. Am făcut atunci o vânătoare de bile și uite-așa s-a transformat situația.

Spor la joacă!

Nu uitați să fiți precauți. Eu am stat cu ochii pe copil, nu mi-am făcut de treabă prin casă. Bilele sunt dintr-un polimer (plastic) care se hidrateaza, nu sunt toxice, nu e musai să se probeze asta. Se recomandă de către producator a nu fi înghițite. Dacă copilul nu a trecut de etapa de testare a obiectelor cu gura, nu vă recomand să i le prezentați. Loli are 3 ani și 6 luni și tot am stat cu ochii ca pe butelie.

0

A treia poveste #CredeÎnTine – O poveste cu flori

A treia poveste #CredeÎnTine are flori, buchete și creație florală printre rânduri.

Cine nu iubește florile? Cu toții știm vorba cu o floare nu se face primăvară, însă o floare, un buchet, un aranjament, o pată de culoare pe vreme gri afară și în suflet, binedispune. Florile au darul de a ne scoate din zona de disconfort pentru că ne gâdilă, pe nesimțite, olfactiv și vizual ființa.

Lucrul cu florile este o muncă care te tratează sufletește, cu siguranță.

Cunosc un om care a nu a visat la viața printre flori, numai că ele au venit în momentul cel mai important al vieții și a fost precum un vis dintotdeauna. Iată cine este:

Luminița – absolventă (acum 15 ani) a facultății ISE din cadrul Universității Babes Bolyai din Cluj Napoca, adică ASE-UL din București. Ca orice absolvent al acelei perioade probabil și al acesteia, nu știam ce vreau sau pot să fac în continuare, astfel încât după 3 ani de la terminarea facultății, adică acum 11 ani, am venit în București doar pentru un masterat de Comunicare și Relații Publice la SNSPA, și am rămas aici.

Am început să lucrez chiar după terminarea facultății la departamentul de contabilitate al unei firme din București, care avea filială și în Cluj, la care am renunțat după vreo 3 ani, căci sincer nu era de mine. După acest job, m-am angajat în vânzări, dar tot pentru că așa a fost să fie, nu pentru ca îmi doream eu prea mult, sau asta visam să fac, pur și simplu pentru că asta găsisem. Din fericire, acest domeniu mi s-a potrivit mult mai bine. Am început cu vânzări FMCG și am ajuns la vânzări de publicitate pentru diverse trusturi media. 

 

Atelierul de creație florală Splendor era prin 2010 doar un gând în mintea mea, atunci când a apărut băiatul meu Adi, și în 2012 munca mea cu acest atelier a început. A fost un click, sau un declick acolo undeva după ce a apărut copilul meu, ceva care mi-a dictat că de acum încolo tot ce voi face va fi din pasiune, cu dragoste, dar și cu multă, foarte multă muncă.

Au trecut deja 5 ani, incredibil de repede, probabil la fel de repede precum a crescut și copilul meu. Este foarte plăcut să vii la serviciu în fiecare zi cu drag și cu zâmbetul pe față, chiar dacă există și zile grele, undeva și ceva îmi dă enegie și curaj ca a doua zi să o iau de la capăt. Bineînteles, că sunt zile când simt că unele lucruri mă copleșesc, că întreg universul, karmele și autoritățile statului complotează împortiva mea, sau că îmi amorțesc mâinile de la atât de multă muncă fizică, dar lucrurile astea dispar ca prin minune atunci când vezi sau simți satisfacția și aprecierea clientului, care ți-a solicitat priceperea și ți-a acordat încredere.

Chiar dacă palmele mele sunt mereu crăpate, zgâriate sau verzi, iar eu sunt o persoana atentă și îngrijită( cu excepția mâinilor), tot asta vreau să fac în fiecare zi. Nu-i ușor să fii antreprenor în România, în 2017, cred este o mare provocare, dar totodata cred că vor veni vremuri mai bune, lucrurile se vor schimba în bine, puțin câte puțin, cu pași mici și cu contribuția fiecăruia dintre noi, dacă fiecare ar face ceea ce știe el mai bine în domeniul lui și am aduna persoane din astea din toate domeniile și la toate nivelurile cred că ar rezulta o Românie mai bine pregătită.

Uneori ne dorim să refacem trecutul, am schimba evenimente și oameni, am dori să avem mintea de acum și timpul de atunci. Tu ai face asta?

Și dacă ar fi să o iau de la capăt, aș vrea să merg fix pe aceeași cărare, să mă mut în București pentru un masterat, chiar dacă în continuare îmi place Clujul mai mult.

Am învățat ceva disciplină și organizare din contabilitate, am învățat și vreo 2-3 șmecherii și niște tehnici de manipulare din anii petrecuți în vânzări, iar cu florile ce să zic, mai am multe de învățat. Probabil nu se termină niciodată, chiar dacă pare simplu să lucrezi cu niște flori, vorba aia culori, flori, voie bună, dar toate lucrurile astea frumoase trec la final de lună tot pe la bănci, credite, ANAF.

Nu cred că domeniul floristic este foarte bine organizat și reglementat precum alte domenii, dar față de anii anteriori se observă o mică și constantă evoluție, când chiar nu aveai de unde și de la cine să înveți nimic, de vreo 2-3 ani au început să vină floriști sau școli de renume din alte tări (Olanda, Germania) să ne învețe câte ceva din ce știau sau învățau ei acum zeci de ani, sau chiar din totdeauna, pentru că la ei meseria aceasta se transmite de la o generație la alta. Chiar cred că suntem pe drumul cel bun, au apărut mulți floriști buni și foarte buni și cu multă, multă muncă, și sper să ajungă o meserie mai respectată, probabil o să apară și școli în domeniu. Cred că noi ca popor suntem destul de creativi, ne plac florile, am crescut cu flori în jurul nostru, oferim flori, dar niciodata nu am privit acest lucru ca pe o meserie serioasă sau importantă, de aceea mă gândesc că înființarea unor scoli în acest domeniu ar putea însemna evoluție și dezvoltare.

O amintire de suflet are fiecare, de fapt toate clipele noastre sunt de suflet, le-am trăit la intensități diferite și ne ghidează în luarea de decizii, ridică la suprafață emoții. Un proiect de muncă implică multe trăiri și emoții, iar când vine vorba de domeniul floristic lucrurile nu stau diferit.

Proiectul de care îmi amintesc cu mare plăcere și încântare a fost de a înfrumuseța o cameră dintr-o clădire veche și foarte frumoasă, dar totusi usor prafuită (Casa Universitarilor). Am ales să împodobesc candelabrul, care era o combinație de vechi și autentic, cu nou și moden (becurile) folosind iedera care ofertă o tentă regală cu accesorii și flori nepretențioase. Rezultatul final a depășit așteptările mele, iar această cameră a devenit atracția locului și a întregului eveniment.

Și am mai avut un proiect interesant pentru care a trebuit să realizez niste aranjamente florale pentru o filmare, aranjamente care conțineau mulți trandafiri albi.Trandafirii albi sunt niște flori sensibile și se păteaza foarte repede, astfel încât a trebuit ca la finalul fiecarei zi, timp de o săptămână să merg să-i aranjez, înlocuiesc, împrospatez, pentru a arăta perfect a doua zi. În prima seară de după terminarea filmării eu m-am prezentat ca de obicei la ora stabilită, în fața Teatrului Național, uitând că de fapt proiectul s-a terminat, iar eu mi-am încheiat misiunea. Am ajuns acolo, totul era închis, m-am uitat prin geamurile mari de sticlă înăuntru să mă conving ca totul se încheiase și apoi am plecat acasă. Nici măcar nu eram supărata că am uitat, că am pierdut 2 ore degeaba în trafic. Târziu în noapte am realizat de fapt de ce nu am fost supărată, nervoasă, sau frustrată, pentru că de fapt proiectul ăla devenise pur și simplu parte din viața și responsabilitatea mea, pentru o anumită perioada de timp.

Puțini sunt cei care pot spune că de fapt munca nu este muncă. Jobul este bine închegat în viața lor încât nu simt stresul, presiunea locului de muncă așa cum ni se îmtâmplă multora dintre noi.

Singurul inconvenient sau punct slab dacă pot să spun așa, ar fi faptul că, îmi este greu, de cele mai multe ori imposibil ca la final de zi să trag o linie clară între loc de muncă, casă și familie. Probabil pentru că acest atelier este pentru mine mai mult decât un loc de muncă, este un stil de viață, este parte din mine și familia mea, este ca și acum aș avea de fapt 2 copii, aproximativ de aceeași vârstă.

Luminița Manta  – mamă, antreprenor, florist Atelier de creație florală Splendor: scopul meu în viață și cu acest atelier nu este atingerea unei cifre de afaceri cât mai mari. Da, recunosc că vreau să dezvolt acestă afacere și îmi doresc mai multi clienți, dar nu cu orice preț. Probabil de aceea nu voi transforma niciodata acest atelier în florărie de stradă, deoarece vreau să fac, sau măcar să cred că pot să fac creațiile florale în stilul meu. Întotdeauna țin cont de dorințele și specificațiile clienților, de asemenea întotdeauna va exista amprenta mea în orice buchet sau aranjament floral.

 

2

A doua poveste #CredeÎnTine – Nutriţie. Sport. Sănătate 

A doua poveste #CredeÎnTine este despre echilibrul Nutriție – Sport – Sănătate

photo credit: unsplash.com

Pe Andreea-Carmen am cunoscut-o la școala bloggerilor și a fost prima cu care am interacționat atunci. Este prietenoasă, caldă, sensibilă, hotărâtă ca stil de viață.

Dincolo de întâlnirea din vara ce tocmai a trecut, iată cine este Andreea, la “prima întâlnire” aici pe blog cu tine, cu voi:

De aproape 4 ani, primul cuvânt care mă definește este “mama”. Sunt mama lui Tudor, pasionată de nutriție și sport, blogger și proprietar de magazin online cu hăinuțe din bumbac organic pentru copii. Magazinul a apărut tot din dorința de a avea grijă de puiul meu, pentru că pielea sensibilă a copiilor este și foarte permeabilă și atunci este mai bine ca în contact cu ea să vină țesături și materiale care nu au fost tratate chimic.

Legat de nutriție, este un domeniu care mă pasionează de mai bine de 15 ani, am învățat și învăț în continuare și încerc să transmit mai departe din cunoștințele acumulate în timp și din experiențele personale. Dacă înainte de a-l avea pe Tudor, am fost orientată și prin natura jobului către nutriția adulților, de 4 ani recunosc că m-am focusat pe nutriția copiilor, pentru că am realizat cât este de important să-i învățăm să mănânce sănătos într-o lume plină de tentații nesănătoase.

Blogul Carmen Radu – nutriție.sport. sănatate a apărut astfel firesc, din dorința de a promova un stil de viață echilibrat.

Se spune că fiecare are un anume moment în viață în care se redescoperă, se reinventează, se produce un declick care poate înseamnă un alt stil de viață, un alt job, un vis care se conturează. Andreea crede că declick-ul a apărut după nașterea băiatului ei.

După nașterea lui Tudor am realizat cât de importantă este hrana pentru a crește copii sănătoși. Asta m-a determinat să devin și Ambasador al proiectului Food Revolution, proiect inițiat de către Jamie Oliver, proiect care promovează educația alimentară pentru copii.

Copiii sunt foarte deschiși, dacă îi lăsăm alături de noi în bucătărie, chiar dacă vom găsi făină prin toate colțurile și coji de legume pe sub mobilă, vă asigur că efortul merită.

În primul rând îi ajutăm să prindă încredere în ei, să-și dezvolte motricitatea fină și, în timp, să accepte alimente pe care poate uneori le refuză. Când faci o salată cu mâinile tale, parcă alt gust au legumele, când mama te lasă să utilizezi un cuțit (evident adaptat vârstei, nu cuțit de chef), altfel capeți încredere în tine. Văd asta frecvent, atunci când țin ateliere în grădinițe, văd evoluția celor mici chiar de la lună la lună.

 În orice meserie, muncă de moment, job, îndeletnicire de ani de zile se întâmplă să fie un dezechilibru între ce lucrez/îmi place să lucrez și ce livrez către beneficiarul muncii mele. La întrebarea despre când a simțit că se adeverește what you practice, is what you preach, în adevăratul sens al cuvântului, sunt sigură că Andreea a scris pe nerăsuflate:

Nu știu, cred că întotdeauna ☺ Nu aș putea să încurajez consumul alimentelor sănătoase și eu să mă îndop cu hamburger și cartofi prăjiți la unul dintre cele mai celebre fast food-uri. Nu aș putea să militez împotriva consumului de băuturi carbogazoase și eu să beau când nu mă vede nimeni orice produs din gama asta.

 Pe de altă parte, n-aș putea milita pentru excluderea 100% a dulciurilor din alimentație, pentru că știu că și ele, cu măsură, au făcut parte din viața noastră și vor face parte și din cea a copiilor noștri. Fie că vrem sau nu, și dacă nu vrem, riscăm să facă parte pe ascuns. La schimb cu colegii de la școală. Iar restricțiile dure se pot întoarce împotriva noastră mult mai rău. Cred că I practice what I preach în fiecare zi, așa sunt eu construită. Susțin și fac lucrurile în care cred eu.

Fiecare dintre noi, în viața profesională, are momente despre care ar povesti cu aceeași bucurie și entuziasm chiar dacă ar fi trezit brusc din somn la o oră nepotrivită, pentru că are ceva special. Proiectele de suflet nu sunt puține, pentru unii, și cred că este un mare noroc să te afli printre ei.

O, da, proiecte de suflet am multe, blogul este unul dintre ele. Îmi doresc ca cei care îl citesc să găsească informații utile care să-i ajute să ia decizii cât mai bune pentru ei și pentru copiii lor. Țin mult la Campania de conștientizare a ingredientelor (http://carmenradu.ro/nutritie-eu-si-copilul-meu/cat-de-curate-sunt-etichetele-curate/)  iar dacă privesc în urmă, mi-a fost tare drag Food Revolution Day de anul acesta, la care am lucrat alături de alți colegi Ambasadori. Mi-e drag să lucrez cu copiii din grădinițe și scoli, mi-e drag să țin workshopuri de nutriție, și am câteva proiecte pentru viitor la care lucrez acum, dar nu vreau să stric surpriza ☺

Alimentația este un subiect dezbătut și întors pe toate părțile. Alegerile alimentare sunt greu de gestionat în ziua de azi, din varii motive: alergii, program de muncă, oboseală, stres. Deși se cunosc beneficiile unei alimentații corecte și oamenii rezonează cu viața sănătoasă, cu principii simple, totuși ajung să nu le aplice. Continuă să ceară ajutor specializat, cu toate că nu-l respectă. Mă întreb cum se poate aduce schimbare, dacă nu există voință/dorință. Ce face un om care militează pentru asta, cum se motivează să aducă awareness și să miște lucrurile în direcția bună?

Aici trebuie să-ți spun că ințial nu înțelegeam cum oamenii nu acordă importanță alimentației și eram destul de vocală legat de subiect. Nici acum nu înțeleg 100% treaba asta, însă am realizat că rolul meu nu este să schimb lumea. Nu pot, oricât aș vrea. Dacă însă la nivelul celor apropiați mie și a comunității blogului – uite un exemplu legat de cititul etichetelor– câțiva decid când merg la cumpărături să întoarcă produsele, să citească etichetele, și să aleagă mai bine, eu sunt mulțumită.

Andreea-Carmen Radu – mămica, soție, antreprenor, acordă consultanță de nutriție online, focusul fiind în principal trecerea la un stil de viață sănătos în familie: ”dacă eu am reușit să găsesc calea spre un stil de viață sănătos, oricine poate, trebuie doar puțină voință!”

0

Trăiește timpul copilului acum, nu când poate lucruri scrise într-un grafic!

Eu nu empatizez cu părinți agitați fără un motiv real. Și culmea sunt magnet pentru ei. Se uită la Loli și simt că au găsit omul cu care își pot povesti spaimele. A nu se înțelege că întorc spatele omului și fac stânga- împrejur, ba chiar am vorbe de liniștire pentru fiecare.

Mă lasă rece oamenii care se hrănesc cu frică, cu temeri aiurea, nefondate sau susținute de vreun medic de familie sau pediatru care insistă cu graficul de creștere. Problema nu e la acel specialist, care până la urmă, este dator să îți spună și rele și bune, poate că îți oferă explicația adecvata sau nu, sau te trimite către cineva care să te ajute să o depășești, eu nu înțeleg de ce insiști să fii stresat. Oare este din cauză că nu îți seteazi corect așteptările?

Știi vorba: problemele mele sunt mai mari, pentru că sunt ale mele. Păi, da, uneori îmi vine să …nu zic, o să zic doar: bucură-te de ce ai, tu nu ai probleme, nici copilul nu are ceva. Ești doar incapabil să vezi realitatea, ai sănătatea de partea ta și te aștepți la luna și caii verzi de pe cer. Copilul tău e bine, dacă nu mănâncă azi, va mânca mai bine mâine, dacă anul ăsta va avea doar greutatea asta și în rest e ok, sigur la anul va fi pe alte kg. Vezi partea bună, dacă merge și vede perfect, te toacă cu câte cuvinte știe, ești binecuvântat. Dar dacă tu te încăpățânezi să îți frămânți mâinile de griji, atunci poți să te aștepti doar la rău. Că doar asta transmiți. Și apropos, nu zice nimeni să nu ai griji, toți avem, însă nu uita balanța în dulap. Lasă-te cuprins de griji cu măsură!

Acuma după ce m-am liniștit cu cele spuse mai sus, spun: eu am învățat că ce nu poate copilul azi, va putea într-o zi. Răbdare, răbdare și iar răbdare îți trebuie. Și ține minte, tot stresul și nervii și plânsul trece. Urmează un fel de amnezie și apoi vin altele pe capul tău. Copil mic, griji mici, copil mare..știi deja.

credit photo: unsplash.com

Când Loli nu mergea singură la un an și mai multe luni, am crezut că mor de suferință. Dintre toți copiii de vârsta ei, doar ea avea nevoie de susținere și orice făcea avea nevoie de mâna mea. Mulți se bucură de momentul când merg de mână cu copilul, eu ajunsesem să nu îmi mai doresc. Voiam să zburde singură, să vină râzând cu mers de rață la mine. Nu putea atunci. A reușit un pic mai târziu și a fost greu. A căzut de am crezut că râmăne fără buză de câte ori și-a spart-o, apoi că va fi cu genunchii sângerii toată viața. Uite că acum merge, aleargă și nu te vrea de mână pentru că Loli poate. E posibil să-i fi imprimat vorba asta pe creier. De aia se cățără peste tot fără teamă.

Nu deschidea gura să mănânce de am căutat-o până în străfundul gâtului, medical vorbind, gândind că poate anatomic nu e posibil. Numai că ea nu voia mâncare. Nici cu joc, nici cu cântec, cu nimic. Am zis că o să îi văd amigdalele și ultimii dinți doar la medic. Uite că mănâncă acum. Deschide gura, cere în plus când descoperă ceva ce îi place. Mănâncă și singură, numai că e alintată și vrea ca mami să îi bage dumicatul în gură. Mă gândesc că nu am să o hrănesc până când va fi mireasă. Ca să nu spun că atunci când merg cu ea undeva și sunt sigură că se va strâmba la mâncare și nu-mi va tihni nimic, rupe masa. Și se uită lumea ca la nebuni, ce spunea asta că nu mănâncă copilul.

Pipi și caca. Dacă până aici am zis că nu am albit de tot, la pipi și caca m-am gândit că probabil voi fi nevoită s-o trimit cu scutec la școală. Nu cred că va fi cazul. A ajuns și acolo. Greu, în ritmul ei, foarte mândră de reușită. A ajuns, încă în perfecționare treaba.

Am crezut că voi face monolog toată viața. Că nu va vorbi și că toate culorile sunt oșu adică roșu. Când se miaună tot roșu sunt. Vorbește în felul ei, eu o înțeleg, ar să fie mai bine. Deja se șterg momentele când am plâns de durere și când am simțit că îmi pierd speranța.

Mă uitam la filmulețe cu ea zilele trecute și ce să vezi. Nu îmi amintesc așa tare durerea din urmă, îmi amintesc când a mers, a râs, a spus ceva și nu era neapărat în grafic.

Așa că, dragă părinte, sunt sigură că ți s-a spus de nenumărate ori, repet și eu poate înțelegi: bucură-te de orice, trăiește timpul copilului acum, nu când poate lucruri scrise într-un grafic.

credit photo: unsplash.com

1

Prima poveste #CredeÎnTine – Emoţie și imaginaţie

Prima poveste #CredeÎnTine s-a țesut cu multă emoție și imaginație.

Pe Dana am cunoscut-o în 2011. Este creativă, blândă, sensibilă, are o fragilitate care nu te duce cu gândul la lipsă de putere. Când vorbește dispare fragilitatea, emană încredere și voință.

Nu știu dacă am vreun dar al citirii omului, pe ea am cam ghicit-o pentru că atunci când i-am cerut să se descrie în trei cuvinte, răspunsul a fost: Emotie, emotie, emotie.

Dana are o parte sensibilă, emotională, care se simte de la prima întâlnire. Cum a integrat latura asta a ei ca să-și contureze afacerea? Iată:

Emoția face parte din viața mea, mai mult decât orice altceva. Emoția a făcut punte peste toate detaliile vieții mele. Emoția mi-a dat compasiune pentru oameni, m-a făcut să fiu mai aproape de ei, să îmi doresc să le aduc bucurie. Și de aici a pornit totul. 

Mi-am dorit să-i ajut pe copii, să conștientizeze puterea lor de imaginație și creație, și am construit HolyMolly, ateliere de creație și imaginație pentru copii. Apoi, mi-am dorit să le arăt oamenilor mari că încă mai pot să se joace serios și am creat brandul HoMo, traininguri de imaginație.

Emoția creează, emoția își imaginează, emoția comunică și acționează. Așa am construit eu afacerea mea, cu emoție, de la prima scrisoare către copii, pe care am scris-o și am rescris-o de cel putin 5 ori, până când Elena, prietena și colega mea, cu care am început HolyMolly mi-a spus “SEND”. 

Nu cred că am auzit de ateliere de imaginație pentru adulți, doar dezvoltare personală, de public speaking. Ideea este foarte interesantă iar la finalul unui astfel de atelier tot ce s-a acumulat funcționează precum un balsam pentru suflet pentru viața celor implicați direct sau indirect.

HoMo este un sub-brand dedicat “shot-urilor de imaginație”, training-urilor scurte și la obiect, despre imaginație în vânzări, leadership, comunicare.  
Eu cred că imaginația însoțită de emoție poate dezveli noi drumuri în orice arie a vieții noastre, fie ea personală sau profesională. 

Un astfel de training, aparent despre vânzări, cu echipa de HR de la Orange, s-a transformat într-o experiență extrem de personală, atât pentru ei cât și pentru noi. Acești oameni au descoperit că devin cei mai buni oameni de vânzări, atunci când scopul este legat de o misiune nobilă. 50 de oameni au creat și au vândut 100 de tricouri în Râșnov, și au donat cei aproape 5000 de lei Asociației ”Ingerii de lângă noi” din localitate. Dimineața, în piața centrală, acești oameni au deschis uși acolo unde nici nu bănuiau că pot suna. Revelațiile au curs una dupa alta, iar vânzările au continuat chiar și după ce au ajuns la birou. Asta numesc eu transformare la nivel profund, să-ți depășești limitele pe care tu credeai că le ai.

M-am întrebat deseori cum funcționează lucrurile când pui la cale ateliere de imaginație, cum se adună ideile, dacă există un tipar anume de adunat idei. La Dana, în birou, știu că există o tablă mare pe un perete cu desene și însemnări neșterse de ani. Acolo la Holy MOlly se pare că nu sunt tipare, nici ritualuri, nu există o tehnică anume. Dana are OAMENI. Oameni cu care trăiește și lucrează într-o simbioza creativă. 

Nu suntem la crize de idei. Și asta nu pentru că suntem geniale (Dana și Elena), deși uneori mai credem și asta. Dacă vrei totuși să numesc o tehnică, aș numi-o “emobrainstorming” (mă duc să înregistrez termenul). Este mai mult decât un brainstorming, lucrăm cu emoțiile, care îți aduc idei geniale!

Și tabla despre care vorbesti, mă reprezintă, dar poartă amprenta prietenilor cu care lucrez.

 Întrebarea ce-ți place cel mai mult la munca ta este standard, dar pentru că răspunsurile oamenilor te surprind de fiecare dată, nu am putut să nu o inserez. Prin urmare, v-am zis că e cu surprize:

Îmi place că nu “muncesc“. Nu glumesc și nici nu îmi doresc să bravez. Eu am făcut totul din pasiune și am norocul să fiu plătită pentru asta. Să te lămuresc… îmi place că am posibilitatea să creez. Fiecare zi este altfel, fiecare client este un univers pe care uneori am norocul să-l descoper, fiecare creație rămâne undeva, bucură pe cineva. Îmi plac oamenii, cei cu care lucrez sunt prietenii mei, îmi place să deschid ușa biroului și să fiu întâmpinată de ei. Îmi place să-i aud râzând tare, vorbind serios sau la un super misto. Îmi place să-i știu în siguranță. 

Când vine vorba de proiecte de suflet, este greu să te oprești la unul, însă cel care a avut un impact emoțional puternic vine la pachet cu multă mulțumire și liniște. Despre cum se simte după ce ai tras linia de final și ai primit feedback, Dana a spus:

Nu ți-a ajuns atâta emoție? Uneori poate fi și prea mult! Uneori este greu să o controlezi.

Primul proiect HolyMolly a fost un eveniment de Crăciun organizat pentru copii în Muzeul de Geologie. Organizam evenimente de foarte mulți ani, dar nu pentru copii. Era prima noastră întâlnire cu ei. (Colegilor mei din publicitate, care se plâng de clienți, le fac invitația să organizeze un eveniment pentru copii. Acolo feedback, sincer, pe loc și fără indulgentă. Cu ei nu “merge și așa”. Nu mai poți reveni cu încă o propunere la ei. Este acum sau niciodată.)

 A fost un moment extraordinar, însă mă tem că nu pot transmite emoția pe care am simțit-o eu și colega mea Elena. Să-ți spun că a fost o minune de Crăciun, cu ninsoare, cu Moș Crăciun adevărat? Lucrurile s-au întâmplat așa cum trebuiau să se întâmple. Perfect. Dar știi de ce? Pentru că nu era despre și pentru noi, era pentru ei, pentru copiii. Am tras linia și am zis, asta vrem să facem de acum încolo și împreună.

După fiecare eveniment, când auzim copiii, ultimii rămași la eveniment, cum nu vor să plece acasă… ne încărcăm pentru următorul!

Dana HolingherHDH Brand Management and Holy Molly: Îmi doresc pentru oameni, copii și adulți, să își trăiască și să-și creeze viața cu imaginație. Este atât de frumoasă!

 
14

#CredeÎnTine. Un proiect cu povești despre vise, dorinţe, idei și oameni care trăiesc din toate astea la un loc

Poveștile vindecă și inspiră

În clasa a 3-a iubeam să pictez. Mergeam la clubul copiilor (pionierilor) și mă visam într-un viitor în care pictam tablori mari și aveam galeria mea. Dar a fi pictor nu era o opțiune de viitor, drept urmare ai mei m-au retras de la club pe motiv că româna, matematica și istoria sunt importante. Pictura, nu.

Înainte de pictură cântam mult. Cântam de zor la ștecherul de la fierul de călcat. Ăsta era microfonul meu cu fir. Scena era dormitorul și oglinda publicul (geamul de la bibliotecă). Acolo cu microfonul meu improvizat reproduceam tot ce auzeam la radio, mă imaginam cum totul se întâmplă pe o scenă adevărată, și cântam din tot sufletul, participam la spectacole, eram felicitată pentru vocea mea (câștigam Mamaia, evident). Dacă nu știam versurile exact, inventam. Nu a durat mult nici această plăcere pentru că în viață trebuie să muncești, iar cântatul nu era pentru mine și nicicum muncă adevăratăLa școală, la toate materiile să fiu de 10, nu numai la muzică. Fierul de călcat cu fir cu tot s-a mutat în dulap și era scos doar pentru netezit cămăși. Nu era pentru exersat vise muzicale.

Apoi am scris poezii și am început o nuvelă. Primele recenzii primite m-au făcut să plâng și să arunc caietul. Și acum îmi pare rău că nu mai am ce am scris și mă înfurii încă pentru neputința mea de atunci de a nu crede în mine.

Am avut multe plăceri, pasiuni, gânduri trecătoare pentru una sau alta, dar niciodată nu am urmat un vis până la capăt. Acum față de atunci, când pictam sau cântam, pot decide dacă un vis mi se potrivește sau nu, dacă dispun de resurse sufletești să îl duc la alt nivel.

Am vindecat o parte din copilul visător și încă lucrez la încrederea că oricând o poți lua de la un alt capăt, dacă drumul pe care îl ții acum nu te duce niciunde.

Nu regret că nu am galeria la care am visat, nici scena care să mă aplaude, nici cartea nescrisă, regret doar gândul că nu m-am făcut auzită în dorințele mele atunci și mi-a lipsit încrederea de a încerca din nou.

Cinci Povești
Capitolul ce urmează nu va fi despre mine. Va fi cu 5 povești despre oameni care au visat și își trăiesc visele lor.

photo credit: unsplash.com

Apreciez și mă simt vindecată într-o oarecare proporție pentru toate dorințele puse deoparte, când am în viața mea sau cunosc oameni care au găsit momentul, spațiul, să facă ceva, să transforme un gând, o idee, pasiune, un ceva de moment, la care nu s-au gândit sau era o nevoie ce nu avea altă rezolvare, într-o afacere, într-un mod de viață care acum să îi definească.

Am cules poveștile unor oameni care pe mine mă emoționează și mă inspiră.

M-am gândit mult la titlul acestui nou proiect pe blog și când nu mi-am mai zbătut gândurile despre cum sună, ce transmite, ce va fi, atunci a venit numele. Pentru că oricât de pasionat, muncitor, isteț, bogat ai fi, atunci când nu crezi în tine, nici visele nu devin realitate.

Prin urmare, de azi dau drumul primei povești din cele 5 culese. Nu mă voi opri doar la 5. După cele 5 povești voi culege altele noi, și, dacă te-a inspirat cineva, poți să îmi spui. Culeg povestea pentru tine sau te las să o spui chiar tu. Vedem cum facem.

Prima poveste #CredeÎnTine – este despre emoție și imaginație

 

0

Echilibrul copil-tehnologie – ultima provocare din seria Modern Dad’s Challenges din acest an

Trăim vremuri la care acum câteva decenii doar visam din punct de vedere al tehnologiei și evoluției. Ne-am descurcat cu un minin de tehnologie în anii de dinainte de ’89. Am gustat fericirea tehnologiei când am spălat pentru prima dată rufele la mașina automată și am privit filme prin cablu la televizorul color. Eram fascinați de ce vedeam în Dallas și țin minte că mă gândeam oare cum este să ai telefon cu antenă și cuptor cu microunde la care să faci cocoși (floricele de porumb) în pungă.

Acum avem impresia că tehnologia ne sufocă. Păzim pruncii de ea. Nu cumva să ni-i strice și să devină dependenți. Problema se pune, de fapt, unde tragem linia între educație și tehnologie.

Am povestit la un moment dat cum am introdus noi tehnologia fetei noastre. Ne-am ajutat de ea în procesul de învățare de noțiuni și acum pentru că apetitul a crescut, nu doar ca să învețe ci și pentru distracție, suntem la momentul în care o integrăm, în viața de zi cu zi, cu reguli de la care încercăm să nu ne abatem.

Ultimul eveniment din seria Modern Dad’s Challenges, din data de 15 noiembrie, de la 18.30, Hotel International din Bucuresti are ca temă “Echilibrul copil-tehnologie”.

Întrebări care își vor găsi răspuns la această ediție, și la care mai puteți adăuga voi, în funcție de nevoile copiilor vostri:

De la ce vârstă putem lăsa copiii în fața TV-ului sau a altui dispozitiv?

Cum îi împrietenim cu tehnologia?

Cât este recomandat ca cei mici să stea în fața unui dispozitiv?

Cum trebuie să arate programul digital al copilului?

Ce aplicații sau gadget-uri sunt ok pentru el?

Invitații provocați să răspundă sunt:

  • Georgiana Rosculeț, Psihoterapeut și Coordonator programe educationale Ora de Net: “Provocările părintilor în era digitală”;
  • Lucia Radu-Simota, Digital Learning Designer: “Programul digital al copilului: când, cât și cu ce efecte?”;
  • Daniel Rogoz, Fondator Kinderpedia: “Gadget-uri și aplicații utile pentru părinți și copii”.

Așadar, tații sunt pe fir? Înscrierea se face completând formularul de pe blogul Frunzaresc.eu – http://bit.ly/2xo19qL . Locurile sunt limitate (100 de participantți), iar participarea este gratuită.  Dați de veste și trimiteți tații la o seară de socializare și informații utile.

Brandurile care s-au alăturat la această ediție vin cu multe suprirze pentru participanți, iată care sunt: Orange Romania, Nestle Începe Sănătos Crește Sănătos, ErFi Romania,  Motorola Romania, DALB – Creator de frumos, Clubul Yves Rocher, Cărti cu zumzet.

Evenimentul Modern Dad’s Challenges este inițiat de Frunzaresc.eu și realizat și implementat cu agenția de publicitate Creative Energy Corner. Mai multe detalii despre proiect găsiti pe pagina de Facebook Modern Dad’s Challenges – https://www.facebook.com/ModernDadsChallenges/.