0

Încercările prin care trecem

Cuvântul care ne definește de la naștere și de-a lungul vieții este din categoria bătălii, lupte, încercări, undeva pe acolo. De fapt, aceste cuvinte care s-ar completa cu efort, agonie, conflict, au fost foarte uzitate în cadrul unor conferințe pe care le-am urmărit on-line zilele trecute. Concret, însumate, la unii, se traduce prin struggle. Am ascultat niște oameni foarte faini în cadrul conferințelor Happily Family Conference 29 nov-3 decembrie 2018, și s-a vorbit mult despre încercările noastre ca părinți și cum toată informația ne copleșește și în încercarea de a ne crește copiii sănătos, suntem încărcați și presați de alți părinți, specialiști cu informații despre cum faci asta, cum să nu faci asta, cum e nevoie să găsim timp pentru upgrade-ul nostru ca să fim buni părinți. Concluzia, la un moment dat, era că indiferent de cât de bun pare unul-altul, mă refer la specialiști, niciunul nu îți poate da soluția optimă, clară, pentru fiecare problemă sau greutate prin care trecem cu copiii dar și cu noi, ci pot doar să ne pună pe niște direcții de urmat. Și, într-un fel, e reconfortant să știi că parentingul nu e știintă exactă și că nu există părinți buni și mai puțini buni în/la această ”materie”. Cert, suntem pe acolo cu toții, cu încercări asemănătoare și cu dorința de fi mai buni sau la fel ca părinții noștri. Toate aceste încercări ne fac puternici și umani.

Ideea care mi-a plăcut și mai mult, nu că n-aș fi știut-o, la fel și cu prima, numai că e bine să o auzi din când în când și din gura altuia: să fim blânzi cu noi înșine, nu în sensul de a ne compătimi și plânge de milă, ci de a accepta eșecurile, greșelile personale cu înțelegere, pentru că și din ele avem de învățat, fiind etape în dezvoltarea noastră. Să nu ne mai luptăm cu noi și să fim în conflict permanent cu acțiunile noastre, conflict care se reflectă apoi în relațiile cu copilul și cu ceilalți.

Prin urmare…

Momentul acela când crezi că doar tu nu-ți înțelegi copilul și crezi că restul sunt maeștri la tehnica aia care îi face înțelegători, știu instant ce ajută copilul să coopereze în momentele grele, momentul când cumperi porcării și crezi că toți citesc cu atenție etichete și au puterea de a se opune mâncatului compulsiv, puneți voi situațile care ne fac să ne privim cu judecată și fără milă, când noi pentru noi nu suntem buni îndeajuns, fix în momentul acela ar trebui să tragem gura aia de aer (despre care scrie cam în toate cărțile) și să ne luăm mai ușor. Lumea se învârtește chiar dacă iau cipsuri azi și îi mănânc cât e copilul la grădiniță, pentru că poate mâine voi rumega doar salată, iar dacă azi nu am ajuns pe aceeași pagină cu copilul, poate mâine vom fi acolo.

Astea sunt o parte din încercările mele, tu le ai pe ale tale. Nimeni nu funcționează perfect, tocmai de aceea viața nu e liniară. Avem de lucrat la a ne accepta încercările și a fi blânzi cu noi și restul.

Partea aceasta cu self – compassion a fost acoperită în cadrul conferinței de către dr. Kristin Neff, Compassion Researcher, Professor of Educational Psychology, mama unui copil cu autism. Aici este site-ul ei, merită aruncat un ochi https://self-compassion.org/

Acum să vă zic și cum luptele noastre, lipsa de iertare, acceptare pentru ceea ce suntem, ne fac să uităm compasiunea și umanitatea. Pentru că asta pierdem când ne dorim perfecțiune, ceea ce este complet greșit.

O întâmplare de la început de toamnă

O spun deoarece conferințele despre care am amintit se adresau tuturor părintilor – cu copii care fac câte-un tantrum now and then, dar și celor cu high needs kids. Mi-a plăcut că în acest high needs (Sensitive, Strong Willed, Bright, Spirited, or Special Needs Child) – intră și nevoile speciale, da, dizabilitatea. Dizabilitatea nu era scoasă din context, ci integrată cu tantrumoșii, căpoșii etc. Acel or cu semnificația de sau este wow!

Să revin la întâmplare: eram la locul de joacă cu Loli, la începutul toamnei, vreme bună, mulți copii și părinți. Printre ei un adolescent, care se plimba încontinuu pe același traseu, în jurul toboganelor. Clar, un adolescent cu nevoi speciale. Cât Loli făcea traseul pe sus, prin tuburi, eu am încercat să nu îi stric traiectoria băiatului, m-am gândit că are nevoie de spațiul lui. De altfel, până atunci el nu deranja pe nimeni, nimeni nu era deranjat de prezența lui. Aveam un ochi la Loli, eram atentă să nu mă ciocnesc cu nimeni, uitându-mă în sus după mândră.

La un moment dat țipete, zarvă. Adolescentul mușca din degetul unui băiețel de 2-3 ani. Bunicul adolescentului a apărut repede, a eliberat celălat copil, au plecat din zonă. Imaginați-vă atmosfera din parc după. Noroc că au ieșit repede din raza vizuală, probabil dacă eram și cu vreun veac în urmă, era un ștreang imediat încropit și cineva spânzurat.

Nu este o situație de dorit nimănui, clar acolo au fost 2 scăpari, adolescentul nu avea însoțitorul la îndemână, intrase deja într-o fază de autostimulare care probabil că a fost întreruptă de ceva. Băiatul mușcat era însoțit de 2 bunici care stăteau pe o bancă, nu în apropierea lui.

Momentul acesta a fost unul groaznic, așa l-am simțit și eu, chiar dacă nu era copilul meu mușcat. Mama fetiței cu care se juca Loli, pe sus, ar fi fost prima care ar fi ridicat ștreangul și împins scaunul de sub picioare.

„Oamenii ca el ar trebui omorâți, ținuți departe de lume, închiși pe viață. Îl omoram cu mâna mea, dacă îmi ataca copilul.”

Poți înțelege revolta unei astfel de întâmplări și eu am fost bulversată de moment și am văzut suferința ambilor copii. Ideea este că mulți au văzut doar lupta lor, ce ar fi făcut fizic dacă ar fi trecut printr-o astfel de încercare. Empatie, simpatie, acordarea prezumției de vinovăție, nimic din categoria asta.

Dacă un copil, un adult, sau adolescent cu nevoi speciale se comportă inadecvat, este automat judecat și singurul responsabil de orice ar fi declanșat. Dacă era un incident între 2 copii tipici, de aceeași vârstă, probabil nu era așa mare zarvă. Dar pentru că vârsta, în cazul unei tulburări neuro-cognitive, nu coincide cu cea reală, cu înălțimea și statura de moment, tinzi să crezi că a fost intenționat, că celălalt este agresat din intenție, nu că a reacționat conform vârstei lui cognitive, nivelului lui de conștiință. La toate vârstele, inclusiv pentru cei cu nevoi speciale, orice act de violență vine din frustrare, din neadaptare la ceva, din nevoia de a-și face cunoscută o dorință pentru care nu are resursele necesare (limbaj, mobilitate, suport terapeutic).

Abilitare – găsirea unei puteri, exersarea ei

În momentul în care ai gândit că drepturile altcuiva sunt limitate, l-ai anulat ca ființă, prin prisma unei acțiuni, în acest caz, nefericite, atunci specialiștii din lumea largă sunt niște proști fără leac. Încercările terapeuților, educatorilor, profesorilor, oamenilor care lucrează la abilitarea și descoperirea puterilor unui om, dincolo de ceea ce îl dizabilitează, poți spune că sunt în van! În clipa în care te-ai simțit îndreptățit că poți urî ceva fără drept de apel, că lumea este doar a ta (asta când ești bine cu tine) și a celor normali, atunci te negi ca părinte, ca educator, mentor etc.

Teama că s-ar putea întâmpla copilului ceva este de înțeles, intenția de a elimina potențiale pericole este în noi – se numește instinct de supraviețuire. DAR, și e un mare dar, să nu uităm că în viață nu este doar despre noi, este și despre restul lumii. Și încercările nu s-au împărțit doar la partea atipică, anormală. Sunt pentru toți. În loc de a visa o lume perfectă, să o visăm bine, să explicăm copiilor că fiecare are spațiul lui, și dacă cineva se poartă repetitiv, dacă are alte preocupări față de el, nu este despre el, nu se raportează la el. Este despre cine este ca om și ce poate la momentul respectiv. Și nu are nevoie de judecată, ci de acceptare. Așa cum și eu, tu, el, ea avem nevoie de acceptarea propriilor noastre slăbiciuni, pentru care nu e nevoie să ne bicium, ci să le îmbrățisăm, să le lucrăm, deoarece fac parte din noi. Din întreg. În asta constă umanitatea, compasiunea pentru sine și restul.

0

Cipru în noiembrie – câteva motive să pleci departe cu copilul, înainte de ninsoarea și gerul de acasă

Cum de am plecat tam-nesam, în Cipru, cu o săptămână în urmă? Bine, nu chiar așa neplanificat, de azi pe mâine, ci după un calcul pentru o deplasare undeva pe la noi. Și pentru că ne-a dat cu virgula, am dat un search la bilete de avion către undeva cu temperaturi peste 17-18 grade. Am ales Cipru, cu aterizare în Paphos, cazare tot acolo, undeva mai pe deal, lângă oraș. Am ales un studio, cu camere separate și bucătărie ca să pregătim un fel de mâncare acolo și să salvăm niște bănuți pentru alte distracții, nu doar mâncat prin oraș.

Cum noi nu suntem călători cu burta la soare, ci umblători și curioși să experimenteze lucruri cu copilul din dotare, am închiriat mașină și în fiecare zi am ales câte un traseu. Distanțele parcurse zilnic dus-întors cazare au fost de maxim 1 oră și un pic. Asta ca să nu plictisim mândra și să ne bucurăm de vremea însorită.

Morning view

Prima zi în Cipru – a fost după un zbor de noapte. Plecarea din București a fost după ora 22.00 și cu delay, apoi preluat mașina de la firma de închirieri, am ajuns în pat, să ne lungim oasele, pe la un 2 dimineața. Loli s-a culcat imediat după decolare, am trezit-o un pic la aterizare, în mașină nu a sesizat că e alt scaun și nu cel cu labele de urs mor-mor al ei, apoi a tot dormit până dimineața la cazare. Și cum fata mea e ceas, la ora 7 dimineața, am sărit în haine, culmea nu cu ochii cârpiți de somn, destul de fresh. Chiar surprinzător!

Am mâncat undeva lângă Mormintele Regilor, un english breakfast și ne-am pornit spre casa prințeselor, în traducere pentru Loli la site-ul arheologic. Tot i-a plăcut! Ai crede că puii nostri vor doar la locul de joacă, dar acest loc era un mare loc de joacă, cu urcușuri și coborâșuri, cu nisip, cu melci, cu vegetație diferită de cea pe care o știe de acasă, cu trepte, cu locuri în care noroc că erau bare de protecție, ne făceam casă de vară în unele morminte.

Lolitei nu-i venea să creadă că s-a trezit într-o primăvară!

Vederea din balconul nostru

Volanul pe dreapta! Cu mersul pe ”contrasens” te obișnuiești! Cel puțin Iulian s-a acomodat rapid! Great chauffer!

Apoi am luat la pas faleza din Pafos, ne-am dus să vedem mozaicurile din Port. Alt loc numai bun de explorat și văzut de mândră. A avut răbdare la câteva explicații, apoi a povestit ea pe limba ei ce vedea și s-a conversat cu diverși turiști cu care ne intersectam pe drum.

Pe la jumătatea zilei, după un prânz de vacanță (înghețată, covrigei de acasă și niște chestii de patiserie locală) ne-am pornit spre plaja Afrodita, unde poți admira stâncile Afroditei. Minunat peisajul, apa mirifică, plaja cu pietre netede, albe, gri, albastre numai bune de jucat. Loli era în lumea ei, în extaz! Ar fi făcut baie în mare, s-a mulțumit doar umezită la tălpi și să se joace/arunce cu pietre. Adevărul este că eu nu iubesc marea, plaja, numai că marea aceasta, Mediterana, este precum acuarela. Nu are cum să nu te încânte și binedispună.

Spre seară fiecare avea câte o doleanță: eu să văd promenada cu palmieri din Limassol, Loli voia la joacă, Iulian să se odihnească cu briza mării în creștet. Prima oară cu volanul pe dreapta, a fost ciudat, nu i-a luat mult să se obișnuiască, dar știi cum e cu obișnuința. Așa că ne-am mulțumit pe fiecare în parte.

Foarte mulți ruși, ucrainieni, români (din toate categoriile) în Cipru, turiști în mare parte, dar și dintre cei care lucrează acolo. Mulți au crezut că suntem ruși, de la da-ul nostru, așa că ne vorbeau în rusă la început, fie la magazin, fie la restaurant.

Din prima zi – extrag primele motive pentru care să alegi Ciprul ca loc de relaxare, vacanță, toamna spre iarnă:

  •  vreme bună, dacă esti iubitor de plajă sau de excursii
  • nu ai diferență de fus orar, sunt pe aceeași oră
  • aglomerație spre deloc pe plaja, obiective de vizitat și autostradă
  • muuultă liniște, nu grabă, claxoane nu există

Ziua doi, în Cipru

Planul zilei a început cu vizita la Camel Park, situat aproape de Larnaca. Am fost primii vizitatori. Ne-am desfășurat în voie, am hrănit cămilele mari și puii. Loli a explorat fiecare locșor de joacă, s-a jucat cu pisicile. Nu știu de unde dragostea pentru pisici, prima pisică pe care a mângâiat-o în viața ei a zgâriat-o și așa s-a supărat atunci, a plâns de s-a auzit dincolo de București. Și eram în Săbăreni, la niște prieteni, în vizită.

După Camel park, ne-am pornit spre moscheea Hala Sultan Tekke. Ideea era să vedem moscheea și flamingii. Numai că păsările roz erau destul de departe și le-am văzut la plecare din mașină. Cât am zăbăvit pe acolo tot scrutând depărtarea și curățându-ne de noroi, deoarece Loli voia musai să străbatem mocirla și să vedem păsările de aproape, ne-am întâlnit cu o bloggeriță/vloggerită ucraineană foarte drăgută și vorbăreață. Pentru că urma să ne îndreptăm spre cunoscuta plajă Mackenzie, aproape de cazarea ei, am luat-o cu noi, în mașină. Traversase lacul și era fericită că a văzut păsările grațioase, totodată plină de noroi pe picioare.

Ne-am conversat, pozat, luat la revedere. Tatyana face lucruri drăguțe și e o tânără foarte apreciată în țara ei, comunitatea ei.

a se vedea cine știe să împacheteze haine pentru vremea din Cipru:)))

Lolita a fost în extaz pe plajă, nisipul plus apa egal raiul jocurilor. Cu greu s-a despărțit de plajă, când s-a făcut vremea să înghită ceva de prânz. A mâncat, ne-am plimbat pe străduțe, admirat atelierele de meșteșugari, cumpărat ronțăieli.

Biserica Sfântul Lazăr era următoarea pe listă, după joaca în nisip și masa de prânz. Când am localizat-o era închisă. A alergat Loli pe acolo, am cumpărat mir, era să plece cu toate vederile de pe un stand, să aibă bunicii ce pune la vitrină. După pauza de prânz a celor de la biserică, s-a deschis, am vizitat biserica și mormintele. Ne-am reîntors pe plajă pentru un ultim joc, nu înainte de a trece pe la fortul din port. Acolo ne-am desfășurat în modul nostru specific, cățărat și verificat fiecare zid, tun.

A fost o zi plină, Loli a tras pe dreapta imediat ce am instalat-o în scaunul de mașină. Pentru că apartamentul nostru avea bucătărie, o singură dată am luat cina în oraș. După 2 ore de mers spre Paphos, mândra mea era fresh, odihnită, cu apetit și chef. Am cinat la Santa Marina Fish & Chips Foarte bun tot, peștele Lolitei bun tare.

Seara, la întoarecere în Pafos, s-a aglomerat autostrada, dar traficul era fluid. La intrarea în oraș, deși am mers și în coloană, nu s-a creat nicio isterie fonică. Claxoanele au tăcut, lumea a așteptat.

Alte motive de vizitat cu copilul Ciprul, după primele zile acolo:

  • Când ești cu copil, ești tare bine văzut. Loli s-a bucurat de multă atenție pe unde am fost – obiective, restaurant, loc de joacă
  • Locurile de joacă sunt bine echipate, sunt mici dar numeroase pe metru pătrat
  • Nu vorbeau copiii aceeași limbă, dar se înțelegeau. Limbajul jocului este la fel oriunde – vorba lui Iulian. Noi părinții schimbam zâmbete și uzualele – cum îl/o cheamă, câți ani are.

Ultima zi de experimentant locuri și lucruri în Cipru

Știți vorba cu ultima zi – e ziua cea mai frumoasă, asta ca să revii și altă dată. A fost cel mai cald, am avut experiențe frumoase.

Ne-am început ziua la un loc de joacă foarte frumos, lângă Aphrodita Hills. S-a cățărat mândra, dat cu tiroliana, ar fi vrut și la piscina de acolo, dar nu aveam prosop. Locul de joacă a fost un fel de așteptare pentru Oleastro Olive Park and Museum, un muzeu și făbricuță de ulei de măsline, unde ne-am simțit tare bine. După ce am vizionat un filmuleț despre istoria uleiului de măsline și despre mica locație, am degustat uleiul proaspăt făcut acolo și servit o pastă de măsline minunată, nesărată, deloc asemănătoare cu ce găsești în magazinele noastre. Am încercat și halloumi. Apoi ne-am plimbat cât a vrut mândra pe acolo. Am hrănit și animalele, ne-am uitat cum curge uleiul și se îmbuteliază. Muzeul este în aer liber, cu manechine și vechi utilaje care explică tradiții și procedee folosite în trecut pentru fabricarea uleiului.

In drum spre Oleastro am văzut 2 panouri ce semnalizau ferma de măgăruși și Muzeul Carobului. Loli nu era hotărâtă pentru niciunul, așa că am ales Muzeul Carobului și bine am făcut. Până la vizitarea acestui muzeu tot ce știam despre carob nu s-a pupat cu ce am aflat acolo. Păstăile de la ferma de cămile și de la Oleastro, pe care le-am cumpărat ca să hrănim animalele, erau păstai de carob. De aceea erau cămilele nerăbdătoare să le oferim. Au o dulceață aparte. Prin urmare, big surprise, carobul crește în copac, adică păstaia de carob. Pentru că acum ceva vreme boabele de carob erau atât de apreciate și pentru că (foarte interesant) boabele din păstăile de pe același arbore cântaresc fără greșeală la fel, aurul era cântărit în boabe de carob, de aici și karatele ca unitate de măsură.

Micul muzeu are o istorie foarte frumoasă. Este o afacere de familie veche de peste 100 de ani din satul Anogyra, undeva între Limassol și Paphos. Păstrează modul tadițional de fabricarea al pastei și diverselor produse din carob. Nu folosesc zahăr, consumatorul beneficiază doar de ceea ce oferă carobul ca dulceață. Am avut ocazia să o întâlnim pe mama proprietarei de 98 de ani, care la rândul ei a lucrat cu părinții ei la mica făbricuță. Cică carobul e un fel de elixir, are o concentrație de calciu de nu știu câte ori mai mare decât în ce se găsește în mod natural – vegetal sau produs animal și, pentru că zahărul conținut este super benefic, femeile nu suferă de osteoporoză.

Pasta de carob arată ca un caramel, se obține prin măcinarea păstăilor, după măcinare se fierbe mult și în funcție de produsul pe care îl dorești timpul de fierbere diferă. Pasta e foarte bună și interesantă la gust. Am uitat-o în congelator acolo unde am stat. Și acum plâng după ea. Siropul de carob este ca o miere. Era să nu trecem la aeroport cu ea, pentru că avea 106 ml. Au scanat-o de 10 ori, bine nici cu Aeriusul Lolitei nu voiau să ne dea drumul. In fine, până la urmă, am ajuns cu toate acasă, mai puțin cu pasta – elixir osteoporoză. Offff!

Ultimele ore din zi am revizitat Limassolul, am făcut promenada cu palmieri again. Apoi am luat-o spre Pafos.

Înainte de Limassol ne-am oprit la castelul feudal Kollosi. Acolo am făcut picnic, am mâncat portocale și mandarine proaspăt culese din copac – 1 euro punga plină ochi de fructe.

A fost tare plăcută mica vacanță, dimineața dinainte de plecare spre aeroport am făcut bagaje, spălat mașina, umplut rezervorul și ne-am luat la revedere de la dealurile unde am stat.

Închei cu:

  • Pentru copii mai mari, dar nu neapărat, merg și mai mici ca Loli – 4 ani, Cipru, în afară de plajă este ofertant. Ai locuri multiple de explorat, poți face diverse trasee, poți experimenta muzee mici, locuri cu tradiții.
  • Vremea calda, foarte plăcută, cu variații, nimic de speriat dacă nu plouă tare.
  • Călătorești cu bagaj light. Noi am avut 3 rucsaci și căruț. Și am avut haine curate și de adus acasă. Deci cheltuială mai puțină la bagaje as we all know dai puțin pe bilete la low cost, dar te usucă la restul.
  • Cărutul nu l-am folosit, a stat mai mult în portbagaj.Te poți lipsi dacă ai mașină închiriată. Loli a dormit în mașină pe traseele de o oră și un pic. Cu un sistem de purtare pentru bebeluși și toddleri ai nevoie doar de un spate exersat. In rest, doar voie bună.

Spor la joacă și călătorit!

ps. Am aterizat fix în ziua cu viscoleală! Loli mă întreba din avion – facem om de zăpadă? Brrr, frig ne-a fost la sol!

0

Calendar de Advent – un proiect distractiv de familie

Anul trecut am intrat în atmosfera de Crăciun prin diverse activități, jocuri. Aici este povestea pregătirilor, de atunci, pentru inspirație. Anul acesta am considerat că ne putem aventura la mai mult și chiar ne-am întrecut așteptările. Am făcut un calendar de Advent, l-am început în noiembrie și l-am terminat la o zi după 1 Decembrie. Well, suntem noi mai speciali, ce să zic.

Ne-am muncit și amuzat tare la acest calendar. Ideea era să nu dureze mult realizarea lui, dar s-a întâmplat fix invers și nu avem regrete. Poate mai puțin spațiu pe un perete/dulap. Nu ne-am hotărât asupra locației…încă.

Calendar de Crăciun/Advent marca Loli&co

Sunt sigură că e un wow pe acolo, după prima poză! E și o inversiune pe acolo, la început, din motiv de focurile creației!

Cum munca nu presupune doar trudă, ne-am și distrat un pic. Lucrul la calendar a fost cu spor la început, foarte amuzant cu lipici și stickere (iubirile Lolitei), apoi s-a plictisit mândra pe la al 5-lea plic de decorat și a alergat prin casă. După mișcare și giugiuleală am revenit la lucru (alte 5-8 plicuri), apoi pauză din nou, de covrigei și alte câteva ronțăieli. Am fost și în parc între timp, apoi iar am lipit și decorat, iar când am terminat cu plicurile, l-am pus pe Iulian la treabă. Eu cu Loli mai mult am fost cu privitul și dirijat asamblarea finală.

Creativ și colorat

    

Spunem la început că am vrut ceva mic, ceva care să dureze relativ puțin ca realizare, dar a devenit unul dintre primele proiecte de amploare făcute de noi trei. De obicei, bricolatul și alte chestii ce necesită multă bibileala revin lui Iulian, facem și noi fetele muulte, însă acum a fost mult mai organizat și planificat, proiectat întreg ansamblul.

Iată proiectarea, de acum vreo 3 seri – scheletul, numărătoarea, ansamblarea:)

Totul a pornit de la materiale, ce urma să folosim. Am vrut să utilizăm doar ce avem în casă deja (avem multe chestii de lucrat și nu voiam să adunăm altele, în plus, din motive de spațiu). Plicurile colorate din dotare au fost de dimensiuni mari și, drept urmare, ne-a ieșit un calendar uriaș și fain, colorat, pretty creative. Pentru decorat am pus în fucțiune cutia cu minuni, acolo unde sunt toate mărunțișurile posibile, stickere, ochi de jucărie etc.

Pe lângă funcția de calendar de Advent, dacă ești genul care preferă un brad decorativ, inedit și nu unul tăiat – voila idee! Îl poți atârna unde ai loc și decora după suflet. Scheletul este din umerașe pentru hainele de copii, de la Ikea.

La activități am pus ce ne-a venit în minte. Loli iubește mult pictatul, plastilina și cărtile cu Mog (Crăciunul lui Mog e citită aproape every night). Am pus și chestii de preparat în bucătarie și de șmotru prin casă. Nu ca să punem neapărat mândra să aspire, sau să facă curat cot la cot cu noi, ci ca să creștem spiritul de contribuție în familie. Facem lucruri pentru familie, ne sprijim chiar dacă nu e mega distractiv, din prima. Dar la noi dereticatul nu e ceva groaznic, Loli are 2 vorbe, care se pronunță legat – odine – deodine. La Loli faza cu ordine – dezordine începe așa – după ce își face de cap aka scoate tot din dulapuri și simte ea mulțumire (un fel de mantra/liniștire neuroni după o zi de grădiniță sau terapii), pune la loc, fără să insist, în majoritatea timpului.

Activităţi pe zile

Bun, ca să nu lungesc aici, vom bifa:

  1. Sărbătorim ziua României – a fost!:)))
  2. Pictăm ornamente din ceramică pentru Crăciun
  3. Citim povești cu/despre Crăciun – va fi reluata frecvent activitatea asta, de altfel
  4. Vorbim cu bunicii pe Skype
  5. Pregătim ghetuțele pentru Moș Nicolae și povestim despre el
  6. Pregătim felicitări handmade pentru bunici și prieteni
  7. Vizionăm un film – deja e tradiție Curiosului George – un Crăciun maimuțăresc!
  8. Pregătim haine pentru donații
  9. Pregătim jucării pentru donații
  10. Modelăm oameni de zăpadă din plastilina
  11. Compunem scrisoarea pentru Moș Crăciun
  12. Facem curățenie împreună
  13. Mergem la târgul de Crăciun cel mai aproape de casă
  14. Mergem la cumpărături și stabilim impreună meniul pentru masa de Crăciun
  15. Decorăm geamurile din casă cu carioci pentru geam
  16. Gătim ceva special dulce sau sărat cu tematică de Crăciun
  17. Plimbare în oraș si văzut luminițele
  18. Făcut ghirlande din popcorn
  19. Citim din cartea Povestiri de Crăciun
  20. Ne jucăm cu stickere – avem caiete de activități neterminate de anul trecut
  21. Ascultam muzică de Crăciun și colinde
  22. Pregătim cadourile de Crăciun
  23. Facem decorațiuni din nasturi și panglici
  24. Împodobim bradul
  25. Crăciun fericit- sărbătorim în familie!

Cam așa ne-am programat noi luna decembrie, sper să vă inspire!

Spor la joacă!

0

,,Poveste de Crăciun” distracţie pe 8.000 de metri pătraţi la Opera Comică pentru Copii

Ieri am fost în premieră, în acest an, la Târgul ”Poveste de Crăciun”, organizat de Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii. M-am simțit de vârsta Lolitei de-a lungul întregului tur al târgului, pentru că este un fel de mic orășel de sărbătoare cu o mulțime de puncte de atracție, ateliere și locuri de distracție pentru cei mici și mari(dar cu sufletul de 3-4 ani, ca mine).

În cadrul conferinței de presă Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii, a prezentat obiectivele de atracție ale Târgului, precum și spectacolele și surprizele pe care instituția le pregătește în luna decembrie.

La Opera Comică pentru Copii tot timpul este o poveste, dar în această iarnă povestea noastră se împarte în două: celebrăm Ziua Națională și 100 de ani de România Mare și avem sărbătoarea religioasă a Nașterii Domnului. Crăciunul este despre suflet și despre magia din spirit! La Târgul ”Poveste de Crăciun” împărțim momente de magie, alături de Moș Crăciun și renii lui, veniți tocmai din Laponia. Aducem personaje de basm și pregătim o mulțime de alte surprize. Bucuria noastră, a echipei OCC, a voluntarilor și a tututor oamenilor care nu se văd sunt copiii și părinții care vin la spectacolele noastre, care ne sunt parteneri, ne aplaudă și ne iubesc. Vă așteptăm cu brațele deschise și vă mulțumim tuturor că ne sunteți alături, a spus Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

Întreaga clădire răsuna de voci, repetițiile erau în toi, totul era învăluit în aer de sărbătoare la Opera Comică, pentru că astăzi 30 noiembrie și 1 și 2 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României și a celebrării Centenarului Marii Uniri, sunteți așteptați la 5 reprezentații de gală ale spectacolului ,,Joc și Rock”, adaptare după opereta „Crai nou” de Ciprian Porumbescu, pe versuri de Vasile Alecsandri.

În cadrul Târgul ,,Poveste de Crăciun” cei mici se pot da cu sania pe derdelușul lung de 18 metri, se pot distra pe Patinoarul Operei Comice, alături de personajele îndrăgite din spectacole sau se pot plimba cu sania trasă de reni. Copiii îl pot ajuta pe Moș Crăciun în Atelierele Spiridușilor, unde pot picta personaje sau pot confecționa globuri, coronițe, jucării de pluș, stele de hârtie, felicitări sau ornamente tradiționale de Crăciun. Distracția continuă la Curtea Renilor, Tărâmul Oamenilor de Zăpadă, Curtea Renilor și Caruselul cu Jucării.

Vizitatorii pot asculta cântece de sărbători interpretate de o formație de suflători costumați în Moș Crăciun, precum și de corurile de copii din Programul Național Cantus Mundi, care se vor întrece în cadrul Olimpiadei Colindătorilor. Atmosfera de sărbătoare va fi întregită de brazii împodobiți și de mâncărurile tradiționale de sezon puse la dispoziția tuturor vizitatorilor. Târgul „Poveste de Crăciun” va fi deschis de luni până vineri între orele 16:00 – 21:30, iar sâmbăta și duminica între orele 10:00 – 22:00. Intrarea la târg este liberă, însă accesul la unele dintre obiective se face pe baza tichetelor care pot fi achiziționate de la punctele de informare. Valoarea unui tichet este de 3 lei.

Cu mare bucurie regizorul Cristian Mihăilescu a prezentat invitații și programul celei de-a patra ediții a spectacolului mozaic al Operei Comice pentru Copii, „Poveste de Crăciun”, care va avea loc pe 4 decembrie la Sala Polivalentă. Biletele la cele două reprezentații, de la ora 11:00, respectiv 19:00, s-au epuizat.

Ne dorim ca ”Poveste de Crăciun” să fie un spectacol, și nu un concert. Spațiul imens de la Sala Polivalentă va fi casa lui Moș Crăciun! O vom împodobi, o vom transforma într-o casă de poveste, pentru al patrulea an consecutiv. Ne vom bucura de colinde românești și străine, de magie, lumini impresionante, dar și alte surprize. Alături de soliștii noștri, de baletul și orchestra Operei Comice pentru Copii, vor urca pe scenă soprana Felicia Filip, prim-balerinii Operei Naționale din București, Cristina Dijmaru și Ovidiu Matei Iancu, trupa Vunk, Cleopatra și Pavel Stratan, baletul de copii al Operei Comice, condus de Jaqueline Bratu, copiii de la atelierul de street dance al OCC, precum și copiii din Programul Național Cantus Mundi”, a spus maestrul Cristian Mihăilescu.

Spectacolele continuă, astfel că din 7 decembrie, celebrul balet „Spărgătorul de Nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, în coregrafia lui Cătălin Caracaș și scenografia Adrianei Urmuzescu, revine la Opera Comică pentru Copii. Spectacolul va avea reprezentații în 8, 9, 15 și 16 decembrie. În zilele de 1, 2, 8 și 9 decembrie 2018, în Sala UnderGrant se va juca spectacolul de teatru „Ivan Turbincă”, iar în 15 și 16 decembrie, la Sala Mozart va avea loc concertul lecție „Salonul de percuție” susținut de prof. univ. dr. Alexandru Matei, unul din cei mai renumiți și pasionați maeștri percuționiști.

Anul 2018 se va încheia la Opera Comică pentru Copii cu trei reprezentații de gală ale operetei „O Noapte la Veneția” de Johann Strauss. Până în 29 decembrie, spectatorii care cumpără bilete la una din cele trei reprezentații pot participa la concursul organizat pe site-ul instituției, www.operacomica.ro, ce are ca premiu un sejur de două nopți la Veneția în perioada 1 martie – 1 iunie 2019, oferit de agenția Magic Holiday.

Sper că v-ați luat bilete la spectacole. De azi, puteți ajunge la târgul de Crăciun, dacă nu aveți alte mujloace de transport sau vreți să aveți parte de un tur personalizat, cu autobuzul specializat OCC, care va circula în weekend, între Piața Unirii și Opera Comică pentru Copii, după următorul program:

  • Plecări de la Piața Unirii (stația Horoscop) spre OCC:
    V: 17, 18.15, 19.30, 20.45
    S și D. 12, 13.15, 14.30, 15.45, 17, 18.15, 19.30, 20.45
  • Plecări de la OCC spre Piața Unirii (stația Horoscop):
    V: 17.45, 19, 20.15, 21.30
    S și D. 12.45, 14, 15.15, 16.30, 17.45, 19, 20.15, 21.30

Perioada târg: zilnic între 29 noiembrie 2018 – 15 ianuarie 2019

Program: Luni – Vineri: 16.00-21.30/ Sâmbătă – Duminică: 10.00-22.00


Mini vacanță plăcută!

0

Povestiri pentru copii la radio

Îmi amintesc cu plăcere de poveștile ascultate la radio când eram mică. Da, fac parte din generația care ascula mult radio, discuri, și a învârtit, mai târziu, cu creionul la casete, cu mult stoicism, să ajungă la melodia preferată. În bucătăria noastră de acasă, din acelea pe lung, aveam la perete o canapea micuță și, acolo cocoțată între perne, așteptam gongul care preceda povestea de seară, de la radio.

Când Bianca mi-a spus de poveștile de la Radio Vocea Speranței, m-am teleportat în copilărie pe loc. Singura diferență acum este că poveștile pentru cei ce se simt copii pot fi ascultate și dimineața și seara.

Bianca Timșa Stoicescu și Beatrice Lospa sunt doamnele minunate care dau viață unor personaje simpatice pentru oricine, la Radio Vocea Speranței.

Am întrebat-o pe Bianca, cum a început totul, care este povestea din spatele poveștilor.

Povestiri pentru copii

Povestea poveștilor mele – unele dintre ele foarte amuzante – începe în cel mai trist mod: când eu eram copil nu se găseau cărți. Vânzătoarele le dădeau pe sub mână, celor care aveau bani mai mulți sau celor care le dădeau altceva la schimb. Tot ceea ce găseam eu să citesc prin biblioteca părinților se reducea la romane polițiste, istorice și colecția de Magazin istoric. Pe cele polițiste le-am citit, chiar dacă eram prin clasa a doua, pe celelalte nu, pentru că, până pe la 20 de ani, nu prea am înțeles de ce ar trebui ca eu, cea de azi, să știu ce s-a întâmplat cu ei, cei de ieri. Citind cărți polițiste inclusiv de la bibliotecă – nu, nici acolo nu se găseau cărți pentru copii! – a început să-mi placă domeniul și eram mai degrabă înclinată să inventez tot felul de scenarii în care erau cazuri dificile, printre care și, evident, sfârșitul lumii.

Ei, dar după ce m-au prins pe mine ai mei că, în loc să învăț la fizică și chimie, scriu povești macabre, după ce m-au articulat și s-au asigurat că nu o voi mai face niciodată, am renunțat la scris și mi-au mai trebuit vreo 10 ani ca să mă apuc iar de el. Evident, scriam lucruri serioase, pentru una dintre rubricile pe care le aveam la Radio.  Nimic polițist, nimic amuzant. Cultural și spiritual.

Cred că toți ajungem, la un moment dat, să inventăm povești copiilor, fie pentru că nu am avut parte de povești în copilărie, fie pentru că vrem să abordăm altfel dragostea pentru povești. Biblioteca mea de cărți cu povești, apoi romane, nu era la biblioteca orașului, ci la etajul 2, la mine în bloc. Prietena mea avea cele mai frumoase cărți cu povești și știu că și în liceu am citit povești de la ea, studiam intens paginile cu grafică deosebită. Îmi plăceau cărțile mari cartonate cu desene în acuarelă sau în creion. Poveștile rusești și cele japoneze aveau desene deosebite. Mi se întâmplă și acum să cumpăr o carte de povești pentru felul cum e desenată. Adevărul este că, de multe ori, desenul te aduce în poveste și dacă textul nu te prinde, sigur o grafică minunată te poate readuce la esența poveștii. Sau povestea nu are nevoie de nimic, doar de vocea ta când o citești fie tare, fie doar pentru tine.

Ce faci când devii mamă și nu ai citit în viața ta o poveste? (Cred că 1001 de nopți nu se pun la capitolul poveste, ci la cel polițist, zic eu, așa, clipind din ochi!)

Îi inventam copilului meu povești, pentru că pe acea vreme nu exista încă o astfel de piață de carte ca astăzi; dar el îmi cerea din două în două seri să-i spun povestea cu X sau cu Y, iar eu eram ca în fața unor mirodenii arabe despre care n-am auzit niciodată: Bine, riposta el, dar tu mi-ai spus povestea aia…

Mi-era ușor să-l fac să o uite, pur și simplu pentru că-l luam cu o altă poveste, la fel de miraculoasă și la fel de ușor de uitat – pentru mine! Nu, nu am scris nicio poveste dintre cele pe care i le-am povestit lui, aș fi avut acum un tezaur.

Povești sănătoase

Întotdeaun m-am întrebat care este secretul unei povești. Ca să apară, să vină sub penița celui care o scrie și să fie precum răsuflarea – necesară, să aibă tâlc, să fie pentru toată lumea. Se pare că timpul unei povești poate fi neașteptat, dintr-o nevoie, din dorința de a ajuta pe cineva, de a transmite ceva în mod inedit, diferit față de cum ești obișnuit.

De scris povești m-am apucat într-un mod complet neașteptat, când Beatrice – cea alături de care spun poveștile la Radio Vocea Speranței – a zis că nu mai găsește povești sănătoase pe care să le spună copiilor. Cine vrea să le spună cu zmei, să o facă, dar ea dorea ceva inteligent, ceva care să-i ajute în viață. S-a discutat în departament, s-a decis ca eu să le scriu și să le interpretăm împreună.

Plăcerea de a povesti

Cred că nu poți spune o poveste dacă nu ai păstrat o bucățică din copilul din trecut. Poveștile se spun, scriu din suflet, indiferent de vârstă, de mesaj, și capacitatea asta de a te transpune într-un personaj de poveste este o calitate rară. Nu toți suntem povestitori înnăscuți, nu e nimic dacă nu poți spune o poveste, e bine că cineva poate și pentru tine. Felul cum un om dă viață unui context simplu, banal ține de magie. Apreciez pe cei care pot face asta.

E greu să interpretezi povești lângă Beatrice, care are un talent pe care nici actrițele mari nu-l posedă. Dar mă consolam cu ideea că așa e și-n viață – un copil e mai simpatic, altul are o doză mai de nesuferit, așa că inventam personajul bun și personajul rău, ceea ce a început să placă, apoi am devenit mama personajului – bun sau rău! – după care am fost animăluțe… Și tot așa, până când am trecut prin toate ipostazele posibile.

La înregistrări este incredibil de distractiv. Când scriu, am în minte intonația lui Beatrice. Lucrul acesta mă inspiră. Problema este că, de regulă, intonația ei este și mai sugestivă și nu mă pot abține, râd, iar când mă liniștesc și încercăm să reluăm, o apucă pe ea râsul de râsul meu. Acesta este un tip de pauză pe care-l facem. Cel de-al doilea este cel dat de faptul că au și corzile vocale nevoie de odihnă, după ce le folosim pe post de gâscă, marmotă sau urs… Sperăm să ne țină cât mai mult gâtul, să face față la toate poveștile pe care le mai am de scris.

Poveștile sunt tare simpatice, nu durează mult, au acțiune antrenantă și vocile sunt extrem de haioase. Am ascultat cu Loli și ne-a plăcut mult. Fiecare poveste are o parte de început, când se cere povestea, se anunță despre ce e vorba – foarte frumos conceput – pentru captarea atenției auditoriului. Unele povești te pun în așteptare, te lasă să te gândești oare… cum va continua?

Vă invit să intrați la secțiunea cu povestiri, să ascultați cu cei mici, sau să ascultați doar voi, pentru voi. Copii vom fi întotdeauna, setea pentru povești să știți că nu se duce niciodată. Avem nevoie de fantezie, de a spune lucurile diferit, amuzant, cu un alt tonus. De fapt, avem nevoie de reîntoarcere acolo unde eram neatinși de responsabilitățile vieții, eram la început.

Iată și cum iau naștere poveștile, atmosfera de la înregistrări. Cred ca nu e nicioadată târziu să te joci, să joci, să faci ceva ce îți face plăcere.

 

Spor la ascultat povești!

0

Terapie. Când renunţăm?

Când ai copilul integrat într-o formă de terapie cea mai mare frică a părintelui, pe lângă recuperare, este legată și de timp, de durată – oare va fi în terapie până când va fi adult? Dacă iese din terapie, cu tot cu munca depusă, oare va putea să se organizeze astfel încât să aibă o viață tipică, obișnuită, și va trăi conștient. De obicei, părintele este mult mai liniștit atunci când copilul lucrează în terapie. Știe că dacă nu reusește ceva cu copilul, va reuși în terapie, apoi și cu el.

Am lucrat acest articol cu Cristina, prietena și partenera de joacă a fetei mele. Eu și alți părinți ne confruntăm cu aceste temeri – Când renunțăm la terapie? Când vom ajunge doar la a urma un program de suport, o dată la câteva luni? Sau deloc? Când se poate lua decizia asta?

Încheierea terapiei

Mi-ar plăcea să am răspuns pentru întrebarea – Care este momentul propice pentru încheierea terapiei pentru copilul cu nevoi speciale, a copilului care se confruntă pe moment cu o nevoie specifică? Adevărul este, că acest moment diferă de la copil la copil, în funcție de nevoile specifice, de cât de multă terapie a făcut, de cât de implicați au fost părinții în a continua munca din cabinet, de echipa pe care au format-o: părintele, terapeutul și psihiatrul. Aceste temeri apar în momentul în care părintele, tutorele este prezent, conștient, implicat în tot ce înseamnă pregătirea copilului pentru a face față provocărilor vieții.

Nimeni nu ne garantează că parcursul copilului, fie că vorbim de copilul tipic sau de cel atipic, va fi unul liniar. Nu avem siguranța clipei următoare. Tot ce putem face pentru ei este să le oferim șansa de a face lucruri specifice vârstei pe care o au, transmițându-le mesajul că sunt capabili să se descurce. Să fim conectați cu ei și cu nevoile lor, dar fără a uita de nevoile noastre. De multe ori apare, în special la mamele copiilor cu nevoi speciale, sentimentul de vinovăție și insuficiență.

Fiecare achiziție pe care copilul ajunge să o stăpânească bine este precum luna de pe cer. Indiferent de nevoia copilului și oricât te-ai pregăti pentru tot ce înseamnă lucrul acasă și în terapie, presiunea și stresul recuperării există. Uneori părinții au nevoie de consiliere astfel încât ambii, copilul și părintele, să poată lucra și evolua către optimul de recuperare pentru nevoia pe care lucrează.

Consiliere permanentă vs autonomie

Cum ar trebui consiliat părintele astfel încât să mentină rutina, programul și totodată să îi permită să se exerseze abilitățile însușite în urma orelor de terapie?

Dragi părinți, în primul rând, să realizați cât de multe lucruri faceți pentru minunile voastre. Tare mult mi-aș dori să vă puteți hrăni afectiv, să vă restructurați imaginea despre propria persoană, să vă întoarceți cu dragoste și înțelegere către dvs, să descoperiți resursele care v-au dat putere în momentele dificile.

Împreună (triunghiul terapeutic: copil – terapeut- părinte) lucrăm să le antrenăm copiilor curajul de a-și găsi locul în această lume, de a simți că ei contează și au rolul lor în familie, la grădiniță, la școală și în societate. Copilul nu ne aparține nouă, copilul își aparține sieși, noi îl însoțim pe drumul lui prin viață, iar cel mai bun lucru pe care-l putem face pentru el este să-i fim model, să fim așa cum ne-am dori să fie el. De la un punct încolo alegerile îi apartin, chiar dacă sunt influențate de convingerile pe care și le-a format în stilul de viață în copilăria mică.

Revenind la decizia de a înceta terapia sau de a rări orele de terapie, este adevărat că în cazul dizabilităților intelectuale moderate sau a nevoilor speciale pentru care se obține un anume grad de autonomie care-i permite să se descurce fără ore de terapie consecutive, fără însotitor permanent, se continuă cu terapia? Care ar fi pașii de urmat?

Decizia privind momentul finalizării terapiei nu este ușor de luat, mai ales atunci când vorbim de un copil care are nevoie de consiliere de lungă durată. În aceste cazuri, este important să se realizeze o evaluare la perioade regulate de timp, pentru a restabili noi obiective spre bunul mers al terapiei. Așa cum bine știm, pe parcursul terapiei copiii cu nevoi speciale pot avea perioade când stagnează, perioade când evoluția lor pe toate palierele este spectaculoasă și perioade când regresează. Sunt momente de succes, câștiguri, dar și limite. Fiecare treaptă pe care o urcăm cu multă muncă, ne conduce către permanentizarea câștigurilor. Importanța familiei în recuperarea și funcționarea adaptativă a copilului cu nevoi speciale este vitală.

Oricât de mult ne-am dori, nu-i putem proteja pe copiii nostri de viață și nici nu putem trăi în locul lor. Tot ce putem face este să-i ajutăm să se adapteze lumii în care trăim. Mi-aș dori să reușim să facem lumea un loc mai prietenos, în care oamenii să fie mai atenți la nevoile tuturor copiilor tipici, atipici, iar pentru aceștia din urmă și familiile lor, să se simtă acceptați, înteleși, să fie ca oricare.

Atunci când vorbim de tulburări de adaptare la medii noi (grădiniță, scoală, schimbare locație -oraș, țară etc) pentru care copilul și părintele nu sunt bine pregătiți, incluzând aici și diversele probleme familiale, cum și când decizi că terapia a funcționat și nu mai este nevoie de sprijin specializat deoarece nevoia de moment a fost elucidată și lucrată?

În lucrul cu copiii care se confruntă la un moment dat cu o tulburare de adaptare sau cu diverse probleme familiale, mă văd pentru început, în terapie cu părinții, căci așa cum bine știm copilul este simptomul familiei din care face parte. La prima întâlnire stabilim și obiectivele terapiei. Apoi mă întâlnesc cu copilul pentru câteva sedințe și prin intermediul poveștilor, desenului, colajului și al jocului de rol accesăm de foarte multe ori inconștientul părintelui. Terapeutul este de cele mai multe ori mesagerul copilului către părinte. Apoi mă reîntâlnesc cu părintele pentru a-i oferi feedback și pentru a-l ajuta pe acesta să-și schimbe viziunea asupra copilului.

Din fericire, am avut în terapie părinți implicați, dornici să se cunoască și să se înțeleagă mai bine pe ei pentru a-și putea ajuta copiii.

O categorie mai aparte de părinți sunt aceia care aduc copilul la terapie și-mi spun că au încercat tot ce se putea și nimic nu a funcționat. Tot ce le-a rămas este să-i aducă la cabinet să-i schimb eu. Acestora din urmă le transmit că atunci când vin pe lume, copiii sunt perfecți. Ei imprumută comportamentele, ideile și convingerile celor care formează mica lor societate. Dacă dorim să-i ajutăm trebuie să avem grijă la ce le transmitem, la cum suntem noi, cât de mult ne iubim pe noi și pe cei din jur, cât suntem de toleranți și dispuși să acceptăm diferențele.

Sper ca cele scrise mai sus să aducă lumină pentru părinții care se simt nesinguri și temători. Ca mine.Terapia ajută, nu contează ca timp, contează ca părinte să fie alături de copil și să trăiască conștient. Nimic nu e garantat în viață, luăm ce primim așa cum vine, ne folosim de ce știm și facem ceea ce este mai bine pentru a ne îmbunătăți calitatea vieții.

Despre Cristina

Pe Cristina o găsiți aici. În afară de consiliere și terapie, în week-end susține și ateliere de dezvoltare personală pentru care Loli e prea mică, deși e doritoare. Nu reușesc să plec cu ea acasă după joaca cu Cristina.

Atelierele sunt structurate astfel: Cine sunt eu, cum mă văd ceilalți. Cultivăm semințe de respect, înțelegere, acceptare, culegem roade de bine și frumos.

Grupa de vârstă: 5 – 8 ani
Grupa de vârstă: 9 – 12 ani
În cadrul atelierului copiii învață:
• să se prezinte în fața unui grup;
• să formeze abilități de relaționare interpersonală;
• să recunoască la ei și la cei din jur calitățile și puterile;
• să-și exprime adecvat emoțiile și să învețe să-și controleze impulsurile;
• să rezolve anumite situații problematice prin jocuri de rol și povești terapeutice;
• să gândească liber;
• să formeze abilități de concentrare a atenției;
• să dea frâu liber imaginației la orele de creație;
• să pună întrebări;
• să fie responsabili prin ducerea la bun sfârșit a unor sarcini pe măsura capacităților sale.
În perioada următoare, Cristina pregătește și un nou atelier dedicat copiilor cu vârste între 5 și 10 ani, care sunt invitați să participe la cea mai frumoasă adunare a minunatelor povești despre magia sărbătorilor de iarnă. Sunt așteptați la întâlnire pe Tărâmul Creativității pentru a se împrieteni cu BUCURIA, GENEROZITATEA, RECUNOȘTINȚA ȘI ACCEPTAREA.
Ce vor face exact:
  • Vor intra în feeria sărbătorilor învățând să primească și să dăruiască.
  • Își vor antrena spiritul jucăuș pentru a crea ornamente, felicitări și cadouri pentru cei dragi.
  • Vor inventa povești și vor experimenta diverse roluri.
  • Vor deveni conștienti de puterile lor și de puterea grupului.
Mai multe detalii despre acest atelier aici. Detalii pentru partea de consiliere și terapie aici
Spor la joacă și curaj!
1

O poveste despre putere – Să vezi ce-ţi fac, Cucoană Răceală!

Dacă o întrebi pe Loli cine e cucoană va zâmbi, apoi îți va pune în brațe cartea cu Cucoana Răceală, exact the răceala, care, de altfel, nu ne mai lasă în pace în ultima vreme. Avem de vreo câteva zile o carte foarte drăguță care ne place mult și ne-a ajutat să trecem cu bine peste muci, tuse și starea mianunată de la contradicțiile din corpul Lolitei când e virusată cu ceva. Tare ne place toamna asta așa gen vară pe timp de zi, numai că a înviat toate virusurile și ținem greu piept zi de zi la ele.

Andreea Dragomir a scris o poveste pentru părinți și copii, cu un mesaj prietenesc – hai să trecem împreună prin asta! Uite, dăm o față răcelii și o personificăm într-o Cucoană care e antipatică, dar care are și ea rolul ei pe lumea asta și în final nu are resentimente că nu o placi și că te arăți puternic, curajos să o înfrunți și să spui Să vezi ce-ți fac, Cucoană Răceală!

Adevărul este că atunci când copilul e înfundat și șuieră pe gură, oricâte pufuri i-ai da pe nas și siropuri, nimic nu te poate scoate din starea de om neajutorat. Te încrunți la lumea întreagă pentru că puiul tău suferă și, pentru că nu înțelege ce e cu el, dă tot ce poate ca să spună asta – plâns, supărări din orice, stare de dispoziție de leșină și un clown care se vrea distractiv. Iar tu, părintele, te simți mic și nedemn că nu poți răsturna mai repede lumea și sapi adânc în tine după rezerva de răbdare și compasiune și colacul de salvare care să te țină cu zâmbetul pe buze și cu duioșie în fiecare gest. Știm că o atitudine pozitivă ajută mult, dar e foarte greu de susținut uneori.

Când o altă mamă îți scrie că te înțelege și te asigură că poți, e reconfortant. Pentru copil este povestea care dă nume stării lui și vine și cu idei de încercat de a o elimina, conferă un motiv în plus să coopereze și să facă față provocărilor – aerosoli, aspirat nazal, siropuri cu gusturi dubioase.

Ce ne-a plăcut nouă la carte este că are un fel de stages, mici capitole:

  1. ne ia pe rând în poveste – începe cu o scrisorică pentru fiecare, prima pentru mama, apoi pentru pui
  2. îți face cunoștință cu starea de răceală – ajută copilul să integreze dispoziția de dinainte și din timpul răcelii
  3. prezintă trucuri simple care să ajute în plus, pe lângă ce ți-a recomandat medicul, și dacă ai un curajos acasă, trucurile le poți încerca/fabrica cu copilul. Am făcut cu Loli supă de legume în care am pus turmeric. Nu am mers fix pe rețeta din carte, am simțit nevoia de a ne pune amprenta asupra ce gătim, să fim creative, dar am pus ingredientul cheie care dă și culoare aurie. Fata mea a fost mulțumită că fate bine, aka face bine!

Castronul preferat primit de la prieteni de departe

4. no hard feelings la final, orice răcela trece, oricât de nesuferită a fost Cucoana ne despărțim în termeni buni. Tonul optimist și vesel place și ajută mult copilul, îi dă sentimentul de putere, scrisoarea de la Cucoană este un fel de declarație care îi conferă încredere și transferă puterea Cucoanei copilului. A învins răceala pentru că a avut curaj să mănânce supă, să bea mult ceai, să meargă la doctor.

fragment din carte

Cartea este frumos ilustrată, imaginile sunt amuzante și pe baza lor te poți juca mult cu povestea. La final are și coli de colorat, numai spor să fie.

Așadar, spor la citit, Cucoana să vă ocolescă! Dacă totuși vă dă târcoale, nu uitați: puterea este la voi ca Să vezi ce-ți fac, Cucoană Răceală!

 

0

O nouă întâlnire Modern Dad’s Challenges-Provocările parentingului modern

În adolescență, dacă eram la vreo reuniune de familie sau vreo adunare de gașcă unde erau popândăi de vârstă mai mică (by accident, nu au avut încotro frații mai mari), ajungeam să mă pierd printre cei mici și să mă joc cu ei. Eu nu aveam niciodată intenția asta, doar îmi plăcea să ascult bârfe, ce povesteau oamenii mari sau să stau să mă bag în seamă cu vreun tinerel de vârsta mea, pentru care poate îmi roșeau urechile. Numai că parcă era un făcut, ajungeam printre cei mici și gata. Eram la fugărit, leapșa, de-a v-ați ascunselea.

Joc

Așa și prin facultate. Eram magnet pentru oameni mici, răspundeam la de ce-urile celor de 4+, mă jucam cu jucăriile lor.

Cu alte cuvinte, cum spunea vecina mea, mă pricepeam la copii. Culmea-culmilor, nu voiam să mă pricep la copii, ba îmi mușcam limba să tac, să nu întreb una-alta, dar ajungeam să mă joc cu toți, până și cu cei ”nesuferiți”.

Când am fost cu colega mea Diana să ținem ateliere într-o școală, ceva vreme în urmă, nici nu era Loli în gând, am fost avertizată: sunt simpatici și neastâmpărați, rezistă puțin la explicații și te întrerup încontinuu. Bon, în gândul meu: nimic din ce nu am văzut, având în vedere că la un moment dat am fost profesor și am predat la diverși prichindei și adolescenți foiți care aveau tot timpul ceva de spus peste mine. Zic: Daiana ne descurcăm, ne și distrăm. Și așa a fost, Diana a povestit la toți cum din primele 3 secunde eram prietenă cu fetele, ne admiram cerceii și vorbeam despre Hannah Montana (da, alt timp!!) Cu băieții povesteam despre roboți și strategii deși nu jucam vreun joc pe calculator. Iubitul (soțul acum) îmi livrase niște nume de jocuri și detalii minime ca să mă descurc și să devin prietena lor.

Construim împreună

Când nu eram mamă, eram tare bună la interacțiunea cu cei mici. Sunt și acum, însă uneori simt că m-am uzat. Parcă am epuizat calmul și voia bună pe copiii din trecut și acum abia mai am resurse pentru copilul meu. Da, se întâmplă să simt asta. Recunosc copilului că mi se termină răbdarea când face pentru a nu știu câta oară dezastru în jucării. Îi spun și că sunt deschisă să mă îmbunătățesc ca emoții, că nici eu nu știu uneori cum să fac lucruri sau că reacționez fără să trag aer în piept. Poate nu-mi înțelege tot discursul, dar simte că îl iubesc și că învățăm împreună. Construim relația noastră.

Nu cred că este o vârstă la care să faci copii (am auzit și asta) care să-ți garanteze relația de vis cu copilul. Răbdarea și tot ce ține de creșterea lui cultivi, crești, nu ratezi momentul dacă ai depășit vârsta. Parentingul se învață, fie că ai 20, fie 33, 40. Stilul în care construim relația cu copilul nu e musai să fie ca pe vremea alor noștri, nici dintr-o carte de parenting, doar să funcționeze și să fie unul sănătos.

Da, citim despre cum își cresc unii-alții copiii și este de MAAARE ajutor. Parentingul nu e ușor, intrăm în el cu experiențe diferite. Ne lăsăm ghidați de dragoste și instinct. Îmi spunea o prietenă: uneori instinctiv îți vine să tragi o palmă. Ei bine, aici ne ajută experiența celor care au scris cărți – avem de lucru și la instincte. Ne iubim puii mult și unii dintre noi simțim că avem nevoie să învățăm despre cum să ne modelăm comportamentele astfel încât instinctul copiilor, când își vor construi propriile relații cu semeni sau vor fi la rândul lor părinți, să nu aibă memorată vreo palmă, pedeapsă și altă traumă de-a noastră transmisă lor. Și, important, oricâte cărți am citi, exersa ca sfaturi, să ținem cont că situațiile nu sunt identice, copii nu sunt la fel, să nu ne frustăm că ceea ce aplicăm din carte nu funcționează. Nu toate rezolvările vin din carte, vin și de la noi, doar să ne ascultăm copilul mai bine, să îl privim bine. Copilul are totul la vedere.

Provocările parentingului modern pentru taţii moderni

Acestea fiind spuse, iată că se apropie o nouă ediție Modern Dad’s Challenges, ediția a 11-a, pe 14 noiembrie, de la 18:30, la Hotel International. Tații moderni sunt invitați să se intrunească pentru a discuta  “Provocările parentingului modern”

Dați-le pix și agendă de acasă, ca să puteți discuta punctual când se întorc, deoarece se vor dezvolta subiectele:

  • Stiluri parentale & gestionarea emoțiilor în relația cu copilul
  • Părinte singur și implicațiile asupra copilului
  • Relația de cuplu și cum ne facem timp pentru noi?

Vor fi alături de tați:

  •  Bogdan Ion, Presedinte fondator al Asociației Române de Terapii Scurte Orientate pe Resurse și Soluții
  •  Ioana Agachi, Psihoterapeut, managing partner Eu, părinte ghemotocAndrei Tudose, Fondatorul Asociației Delivering Life
  •  Alex ZAMFIR, Blogger & Realizator Radio, în calitate de moderator

Brandurile care sustin comunitatea de tați din Romania sunt: Lidl Romania, Nestle Începe SănătosCrește Sănătos, Boiron Romania, Pure Shapes, Un papion, Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești.

Evenimentul Modern Dad’s Challenges este dedicat exclusiv taților și viitorior tați. Participarea la eveniment este gratuită, dar necesită completarea formularului de înregistrare. Modern Dad’s Challenges este un concept creativ  al agentiei Creative Energy Corner. Mai multe informații despre proiect sunt disponibile pe site-ul oficial sau pe pagina de Facebook.

 

0

”Coborâm la prima” în viaţa reală, vă rog, aș spune eu

Dizabilitatea e grea. Ar fi o minciună să credem altceva. Ințeleg pe cei care fug de ea, nu vor să știe sau se prefac că nu există. Nu ai cum empatiza cu adevărat dacă nu o trăiești. Dar există, și poți să nu întorci privirea și să judeci, poți învăța despre. Ce nu realizăm este că în afara sau înăuntrul dizabilității empatia și simpatia dau aceeași luptă. Pentru că nevoia de acceptare și înțelegere nu e doar acolo la nevoi speciale, este pentru toată lumea, și între „normali”. 

”Privirea asta egală către fiecare dintre noi ne ajută pe toţi”

E adevărat! Mă uit la generația dinaintea mea și alte 2 de după, prea puțin s-a pus accentul pe suntem ceea ce suntem, ce alegem să fim, și nimeni nu poate aprecia și evalua mai bine acest lucru decât noi, cu noi. Și la acest proces de (auto)cunoaștere, grila cu rezultatul final nu ține de notele din generală, școala prestigioasă făcută, de slujbă sau prieteni.

Am auzit un adolescent spunând, nu chiar cuvintele astea, dar sensul era acesta: ca să iubești pe cineva cu nevoi speciale nu e greu, trebuie doar să îți deschizi inima mai bine. Și în clipa când a spus asta am plâns tare. Atâta adevăr pentru un tânăr. Și e un adevăr universal! E valabil pentru oricine, nu doar pentru cineva cu nevoi aparte. Ca să iubești pe cineva, oricine, trebuie să îți deschizi inima. Să mergi pe drumul ăsta, să-ți lărgești inima, să accepți înseamnă să te cunoști bine-bine și să fii de acord cu temerile tale. Eu am învățat târziu asta. Așa că am plâns eliberator, am simțit speranță în acel tânăr.

Am fost la un film bun, real și care merită văzut și digerat în tihnă. Suntem un popor născut în prejudecată. Și suntem greu de dezvățat. În ultimii ani am avut momente din care am învățat, problema este că uităm repede.

Coborâm la prima – primul film inspiraţional românesc

Un metrou oprit între stații, cu oameni pătrunși de propriile vieți care, pe măsură ce așteptarea crește, ies din filmul lor personal. Ca să nu spun bula lor, mi-a displăcut dintotdeauna termenul. Și când o fac, fiecare personaj, prima dată judecă, apoi deschide ochii și privește cu adevărat.

Duminică seara, 28 octombrie, la Happy Cinema, acolo unde se derulează, în parteneriat, din iulie anul trecut un proiect de suflet al Supereroi printre noi – ”Filmele Olgăi” – proiecţii de film adaptate senzorial pentru copiii cu nevoi speciale, am fost la primul film inspirațional românesc  “Coborâm la prima”, regizat de Tedy Necula.

Este o poveste inspirațională pe care o trăim în fiecare zi. Suntem în metrou așa cum suntem și în lume. Nu este un film despre Colectiv, dar viața nu poate nega evenimentul. Sunt povești paralele din viețile mai multor oameni care se întâlnesc într-o zi cu o semnificație specială pentru unii.” – regizorul Tedy Necula

Proiecţii de film adaptate senzorial pentru persoanele cu nevoi speciale

Înainte de povesti mai departe despre eveniment, amintesc în cazul în care nu știați, Filmele Olgăi sunt Proiecţii de film adaptate senzorial pentru copiii cu nevoi speciale.

Filmele Olgăi este un proiect derulat de Supereroi printre noi în parteneriat cu Happy Cinema Bucureşti prin care copiii cu dizabilităţi neuro – cognitive pot merge la cinema, în condiţii adaptate nevoilor lor. În spatele proiectului este Olga, o fetiţă cu nevoi speciale în vârstă de nouă ani şi motivul pentru care părinţii ei au creat Supereroi printre noi, un site de storytelling pe tema dizabilităţii fizice şi intelectuale, apoi un ONG.

Ediția de duminică seara a fost una dedicată tinerilor cu nevoi speciale și prietenii lor, cu sau fără dizabilități. Filmul a rulat în prezența regizorului și a actorilor Adrian Păduraru, Ela Ionescu și Tomas Otto Ghela. La finalul proiecției a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri. Recunosc că nu am putut articula un cuvânt, am preferat să aud pe alții întrebând și vorbind. Filmul este emoțional, dar nu la nivelul acela siropos, este emoțional și dur. Așa cum am început eu, fără introducere, ci cu adevăruri/lecții care răzbat din film.

Atmosfera de Q&A a fost una la fel de emoțională. Actorii au simțit publicul și au fost foarte normali, că alt termen nu îmi vine. Au avut și ei lecțiile lor de digerat atunci când au filmat și probabil că deep down sunt mulțumiți și împliniți că au luat parte la acest film.

Ela Ionescu – Filmul mi-a creat încă o cameră în suflet și cred că toți putem să facem asta unii pentru ceilalți, să ne lărgim sufletele puțin. Să nu ratați să faceți asta cu nimeni, mai ales cu oamenii care sunt diferiți de voi. Oricum suntem extrem de diferiți toți, dar asta e frumos, e bine, că avem șansa să descoperim mereu lucruri.

Tomas Otto Ghela – Personajul pe care îl joc în film (un copil cu autism) poate vedea și deschide sufletele oamenilor din metrou.

Adrian Păduraru – Nu cred că există oameni cu nevoi speciale și alții, și nu e conjunctură ce spun. Fiecare dintre noi, oricât de aparent extraordinari am fi, suntem de fapt cu nevoi speciale, pentru că suntem unici, avem vulnerabilitățile nostre, fricile noastre, pe care le ascundem mai bine. Nu se văd, asta nu înseamnă că nu există. Am cunoscut oameni care nu au nevoi speciale dar care au asemenea dezechilibre, drame în spate, încât nevoile lor sunt mult mai speciale. Mă gândesc că …privirea asta egală către fiecare dintre noi ne ajută pe toți.

Regizorul Tedy Necula – mesaj pentru părinții din sală – Este foarte greu să crezi că cineva cu dizabilitate poate mai mult decât arată, doar oamenii și conflictele cu care ne întâlnim ne pot ajuta să vedem dincolo de aparențe. Ai mei au fost încurajați, la 8 luni, să mă lase la ofelinat. Am avut noroc de părinți tari, nu le-a păsat de rușine. Să ai curaj să privești în ochii copilului, să simți dincolo de sunetul pe care îl scoate, cuvântul pe care îl pronunță greu, să vezi care e nevoia și lăsat să încerce, să reușească și să nu-l tratăm cu frică. Frica ne trage în jos. Curajul e cheia.

Am întrebat-o pe Ruxandra Mateescu fondatoarea Supereroi printre noi, cum de a ales filmul lui Teddy Necula pentru prima ediție ”Filmele Olgăi” dedicată tinerilor, deoarece celelalte ediții s-au adresat copiilor, fiind mai mult proiecții de desene animate și documentare despre viața animalelor:

Ideea de a avea Coborâm la prima la Filmele Olgăi m-a pocnit imediat ce am văzut trailerul. Pe Tedy Necula îl cunosc din 2015. Unul dintre primele materiale pe care le-am publicat pe Supereroi printre noi este un interviu cu el.

Ne-am revăzut apoi în diverse contexte, cel mai recent fiind în primăvară, la IceeFest, când am participat împreună la un flashmob cu o temă apropiată nouă: „how do you react”– Cum reacționezi atunci când ai în fața ta pe cineva cu boală rară, cu tuberculoză, epilepsie, cu arsuri, cancer sau dizabilitate. Revenind însă la Filmele Olgăi, întâmplarea a făcut să văd trailerul într-o dimineată, devreme, una dintre puținele în care reușesc să îmi beau cafeaua fără copii și să îmi aud gândurile. I-am scris lui Tedy atunci, la opt dimineața. Tot atunci el a spus da, câteva ore mai târziu am avut și ok-ul din partea Happy Cinema.

Asta se întâmpla cu o lună înaintea proiecției de duminică.

Am ales filmul lui Tedy pentru că sunt fascinată de el :)). De tot ce face, de cum poate vorbi despre dizabilitate și despre orice alt lucru cu umor dar și cu seriozitate, în același timp. Pentru că are curajul de a spune lucrurilor pe nume, de a nu se victimiza, de a încerca tot ce are chef să încerce, de a-și da șansa să reușească. L-am cunoscut pe Tedy atunci, cu ocazia interviului, într-o zi tare grea pentru mine: Olga avusese o zi oribilă, cu autostimulări și automutilări. M-am dus să fac materialul cu el numai pentru că îmi era rușine să anulez întâlnirea, deși îmi venea să mă ascund undeva și să mă îmbăt, să uit de toate. Doua ore mai târziu eram bine. Îl întrebasem pe Tedy tot ce nu o pot întreba pe Olga, care nu vorbește. M-a făcut să o văd altfel, să o văd că e și altceva decât „proiect terapeutic.” Ăsta e motivul pentru care am ales Coborâm la prima – am stiut că filmul lui nu poate fi decât așa, cum e el. Și am vrut ca și alți părinți să aibă parte, pe viu, de experiența mea, să îl cunoască și să se încurajeze puțin în distopia asta zilnică în care trăim noi, familiile cu dizabilitate, în România. Să mai găsească o sursă de putere de a crede în copiii lor, cu tot cu dizabilitățile care, într-o măsură, îi definesc și îi fac atât de minunați.

Și am reușit! Atmosfera din sală în timpul proiecției, dar mai ales după, când Tedy și echipa au stat de vorbă cu părinții a fost exact așa cum mi-am imaginat că va fi. Am avut persoane cu dizabilități intelectuale în sală dar și studenți care veniseră numai să vadă filmul și care atunci au aflat ce înseamnă, de fapt, Filmele Olgăi. Nimeni, dar nimeni, nu s-a uitat urât înspre nimeni! A fost așa, un fel de magie, la care doar în visele mele cele mai frumoase speram.

Vestea bună este că vor mai fi ediții ale Filmelor Olgăi dedicate tinerilor și adulților cu dizabilități neuro-cognitive, psihosociale sau senzoriale. Următoarea editie va fi chiar acum, sâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 11, într-o locație nouă: Cinema Europa, din București, noul partener Supereroi printre noi. Proiecția va fi tot cu un film românesc de excepție: Mormomeții 2.

Mergeți să vedeți filmul lui Tedy Necula, eu am povestit din perspectiva celor care cunosc nevoile speciale. Este ceva diferit, este un film cu adevărat inspirațional, mie mi-a plăcut că nu am simțit filmul acela românesc de la care pleci nedumerit și parcă neadevărat ca poveste, deși este un film. Sună românește, real, și inspiră la schimbare, pentru că de asta avem nevoie, de inspirație să facem lucrurile diferit dacă asta vrem și să nu ne fie frică. Exact ce a spus regizorul părinților din sală, dar perfect valabil pentru fiecare dintre noi.

0

Caiete de activităţi, cărţi de desenat 3-5 ani

Când nu am inspirație să concep vreun joc sau să pun la cale vreo activitate pentru Loli, scot caietele de activități și cărțile de colorat. Și avem câteva, deoarece atunci când trecem pe lângă vreo librărie numai Loli alege două cărți noi.

În funcție de ce are chef mândra punem la bătaie:

1. Desenatul, coloratul …mâzgâlitul

Avem caiete de la:

  • Editura Roxel Cart

1.Din seria „Să învățăm…avem Legume și fructe, Animale și păsări domestice, Animale sălbatice. Desenele de colorat sunt însoțite de text, o strofă scurtă, care face activitatea de desenat plăcută și pot fi ușor reținute. Acestea sunt primele cărți pe care Loli a exersat. Nu sunt colorate complet, le rotim cu altele în funcție de dispoziția de moment.

 

2. Haideți să colorăm animale! Pe alocuri desenele sunt însoțite de câteva versuri, sunt prezentate animalele domentice, apoi cele sălbatice din diferite medii de viață, de la noi. Mi-ar fi plăcut o delimitare mai clară a locului lor în natură, dar poți interveni cu explicații pe lângă.

 

  • Editura Girasol – Colorez primele desene și Colorează și lipește 

Sunt multe în această serie, nouă doar astea ne-au rămas, pe cele pe care le-am utilizat intens le-am lăsat la bunici sau am exersat mobilitatea degetelor, am pus foarfeca pe ele. Le-am cumpărat pentru călătorii, desenele sunt mari, însă formatul caietului este mic, perfect pentru o masă de lucru improvizată în mașină sau pe avion.

Tot la capitolul desene, culori, dar un pic mai elaborat ca activitate avem:

  • Desenează ușor și rapid animale – 30 de planșe de desene pas cu pas – un caiet pentru copii răbdători, schemele sunt de la simplu la complex. Noi ne-am jucat cu ea cât am fost la bunici, mai avem mult de lucrat, o scoatem în zilele când nu putem ieși în parc. Știm să facem peștele și broasca, le-am exersat cu creta și în parc.
  • Pete de culoare – caiet de dezvoltare, Anna Bîkova, editura Paralele 45 – Caietul ne place mult. Pe lângă faptul că poți lucra pe el, te inspiră în a face separat desene și activități pornind de la diverse accidente de pictură, desen și materiale de prin casă.

   

2. Activități de pregătire pentru grădiniță

Noi am exersat mult statul la măsuță, lucratul unor anume activități (ca la grădiniță), în ideea de a crește reziliența mândrei, să fie mai bine pregătită pentru grădinița la care este acum.

  • Editura Booklet
  1. Setul pentru grupa mica
  2. Setul grupa mijlocie

Am descoperit editura la începutul verii și tot atunci am comandat seturile. Primele pe care le-am lucrat, atunci când a avut dispoziția necesară și a fost interesată să facem activități, au fost cele de grupa mică.

Cea mai tare surpriză, la prima întâlnire cu părinții de la grădinița unde merge Loli acum, a fost că aceste caiete se regăseau printre cele pe care le vor lucra la clasă. Îi va prinde bine un pic de repetiție.

Le-am uzat tare, doar pe aceasta o mai avem de lucrat. Formatul e mic, sincer pe mine nu m-au încântat jocurile. Nu le-am facut pe toate, am lăsat copilul să aleaga. Desenele sunt destul de îngrămădite.

 

3. Activități de exersare semne grafice, numărat și numere

  • Usborne  – Wipe and clean – First Pen Control și Numbers – îi plac mult, le folosește des. Cred că mai mult îi place să șteargă și depășește intenționat.
  • Girasol – Vreau să învăț semnele grafice

  

4. Activități cu stickere

Loli e fan stickere de mică – pe astea le exersăm acum

Cât am stat la ai mei, la Ploiești, nu era zi în care Loli să nu mă ducă în Kaufland. Doar treceam strada, pentru înghețată și poate-poate cumpăram vreo jucărie. În weekend căutam o adresa pe telefon și din scroll în scroll am dat peste  Kuniboo®  un mic raton, vedeți voi despre cine e vorba în link. Am descărcat fișele foarte drăgute făcute de cei de la Kaufland pentru Kuniboo și până s-a făcut frumos afară și s-a cocoțat bine soarele sus pe cer, am desenat împreună cu Loli. M-a pus să printez toate pdf-urile ca să aibă și pe mai târziu de lucru. Până seara a uitat de ele, le avem acolo, în caz de nevoie.

Spor la joacă …și desenat, colorat, mâzgâlit!