0

Terapie. Când renunţăm?

Când ai copilul integrat într-o formă de terapie cea mai mare frică a părintelui, pe lângă recuperare, este legată și de timp, de durată – oare va fi în terapie până când va fi adult? Dacă iese din terapie, cu tot cu munca depusă, oare va putea să se organizeze astfel încât să aibă o viață tipică, obișnuită, și va trăi conștient. De obicei, părintele este mult mai liniștit atunci când copilul lucrează în terapie. Știe că dacă nu reusește ceva cu copilul, va reuși în terapie, apoi și cu el.

Am lucrat acest articol cu Cristina, prietena și partenera de joacă a fetei mele. Eu și alți părinți ne confruntăm cu aceste temeri – Când renunțăm la terapie? Când vom ajunge doar la a urma un program de suport, o dată la câteva luni? Sau deloc? Când se poate lua decizia asta?

Încheierea terapiei

Mi-ar plăcea să am răspuns pentru întrebarea – Care este momentul propice pentru încheierea terapiei pentru copilul cu nevoi speciale, a copilului care se confruntă pe moment cu o nevoie specifică? Adevărul este, că acest moment diferă de la copil la copil, în funcție de nevoile specifice, de cât de multă terapie a făcut, de cât de implicați au fost părinții în a continua munca din cabinet, de echipa pe care au format-o: părintele, terapeutul și psihiatrul. Aceste temeri apar în momentul în care părintele, tutorele este prezent, conștient, implicat în tot ce înseamnă pregătirea copilului pentru a face față provocărilor vieții.

Nimeni nu ne garantează că parcursul copilului, fie că vorbim de copilul tipic sau de cel atipic, va fi unul liniar. Nu avem siguranța clipei următoare. Tot ce putem face pentru ei este să le oferim șansa de a face lucruri specifice vârstei pe care o au, transmițându-le mesajul că sunt capabili să se descurce. Să fim conectați cu ei și cu nevoile lor, dar fără a uita de nevoile noastre. De multe ori apare, în special la mamele copiilor cu nevoi speciale, sentimentul de vinovăție și insuficiență.

Fiecare achiziție pe care copilul ajunge să o stăpânească bine este precum luna de pe cer. Indiferent de nevoia copilului și oricât te-ai pregăti pentru tot ce înseamnă lucrul acasă și în terapie, presiunea și stresul recuperării există. Uneori părinții au nevoie de consiliere astfel încât ambii, copilul și părintele, să poată lucra și evolua către optimul de recuperare pentru nevoia pe care lucrează.

Consiliere permanentă vs autonomie

Cum ar trebui consiliat părintele astfel încât să mentină rutina, programul și totodată să îi permită să se exerseze abilitățile însușite în urma orelor de terapie?

Dragi părinți, în primul rând, să realizați cât de multe lucruri faceți pentru minunile voastre. Tare mult mi-aș dori să vă puteți hrăni afectiv, să vă restructurați imaginea despre propria persoană, să vă întoarceți cu dragoste și înțelegere către dvs, să descoperiți resursele care v-au dat putere în momentele dificile.

Împreună (triunghiul terapeutic: copil – terapeut- părinte) lucrăm să le antrenăm copiilor curajul de a-și găsi locul în această lume, de a simți că ei contează și au rolul lor în familie, la grădiniță, la școală și în societate. Copilul nu ne aparține nouă, copilul își aparține sieși, noi îl însoțim pe drumul lui prin viață, iar cel mai bun lucru pe care-l putem face pentru el este să-i fim model, să fim așa cum ne-am dori să fie el. De la un punct încolo alegerile îi apartin, chiar dacă sunt influențate de convingerile pe care și le-a format în stilul de viață în copilăria mică.

Revenind la decizia de a înceta terapia sau de a rări orele de terapie, este adevărat că în cazul dizabilităților intelectuale moderate sau a nevoilor speciale pentru care se obține un anume grad de autonomie care-i permite să se descurce fără ore de terapie consecutive, fără însotitor permanent, se continuă cu terapia? Care ar fi pașii de urmat?

Decizia privind momentul finalizării terapiei nu este ușor de luat, mai ales atunci când vorbim de un copil care are nevoie de consiliere de lungă durată. În aceste cazuri, este important să se realizeze o evaluare la perioade regulate de timp, pentru a restabili noi obiective spre bunul mers al terapiei. Așa cum bine știm, pe parcursul terapiei copiii cu nevoi speciale pot avea perioade când stagnează, perioade când evoluția lor pe toate palierele este spectaculoasă și perioade când regresează. Sunt momente de succes, câștiguri, dar și limite. Fiecare treaptă pe care o urcăm cu multă muncă, ne conduce către permanentizarea câștigurilor. Importanța familiei în recuperarea și funcționarea adaptativă a copilului cu nevoi speciale este vitală.

Oricât de mult ne-am dori, nu-i putem proteja pe copiii nostri de viață și nici nu putem trăi în locul lor. Tot ce putem face este să-i ajutăm să se adapteze lumii în care trăim. Mi-aș dori să reușim să facem lumea un loc mai prietenos, în care oamenii să fie mai atenți la nevoile tuturor copiilor tipici, atipici, iar pentru aceștia din urmă și familiile lor, să se simtă acceptați, înteleși, să fie ca oricare.

Atunci când vorbim de tulburări de adaptare la medii noi (grădiniță, scoală, schimbare locație -oraș, țară etc) pentru care copilul și părintele nu sunt bine pregătiți, incluzând aici și diversele probleme familiale, cum și când decizi că terapia a funcționat și nu mai este nevoie de sprijin specializat deoarece nevoia de moment a fost elucidată și lucrată?

În lucrul cu copiii care se confruntă la un moment dat cu o tulburare de adaptare sau cu diverse probleme familiale, mă văd pentru început, în terapie cu părinții, căci așa cum bine știm copilul este simptomul familiei din care face parte. La prima întâlnire stabilim și obiectivele terapiei. Apoi mă întâlnesc cu copilul pentru câteva sedințe și prin intermediul poveștilor, desenului, colajului și al jocului de rol accesăm de foarte multe ori inconștientul părintelui. Terapeutul este de cele mai multe ori mesagerul copilului către părinte. Apoi mă reîntâlnesc cu părintele pentru a-i oferi feedback și pentru a-l ajuta pe acesta să-și schimbe viziunea asupra copilului.

Din fericire, am avut în terapie părinți implicați, dornici să se cunoască și să se înțeleagă mai bine pe ei pentru a-și putea ajuta copiii.

O categorie mai aparte de părinți sunt aceia care aduc copilul la terapie și-mi spun că au încercat tot ce se putea și nimic nu a funcționat. Tot ce le-a rămas este să-i aducă la cabinet să-i schimb eu. Acestora din urmă le transmit că atunci când vin pe lume, copiii sunt perfecți. Ei imprumută comportamentele, ideile și convingerile celor care formează mica lor societate. Dacă dorim să-i ajutăm trebuie să avem grijă la ce le transmitem, la cum suntem noi, cât de mult ne iubim pe noi și pe cei din jur, cât suntem de toleranți și dispuși să acceptăm diferențele.

Sper ca cele scrise mai sus să aducă lumină pentru părinții care se simt nesinguri și temători. Ca mine.Terapia ajută, nu contează ca timp, contează ca părinte să fie alături de copil și să trăiască conștient. Nimic nu e garantat în viață, luăm ce primim așa cum vine, ne folosim de ce știm și facem ceea ce este mai bine pentru a ne îmbunătăți calitatea vieții.

Despre Cristina

Pe Cristina o găsiți aici. În afară de consiliere și terapie, în week-end susține și ateliere de dezvoltare personală pentru care Loli e prea mică, deși e doritoare. Nu reușesc să plec cu ea acasă după joaca cu Cristina.

Atelierele sunt structurate astfel: Cine sunt eu, cum mă văd ceilalți. Cultivăm semințe de respect, înțelegere, acceptare, culegem roade de bine și frumos.

Grupa de vârstă: 5 – 8 ani
Grupa de vârstă: 9 – 12 ani
În cadrul atelierului copiii învață:
• să se prezinte în fața unui grup;
• să formeze abilități de relaționare interpersonală;
• să recunoască la ei și la cei din jur calitățile și puterile;
• să-și exprime adecvat emoțiile și să învețe să-și controleze impulsurile;
• să rezolve anumite situații problematice prin jocuri de rol și povești terapeutice;
• să gândească liber;
• să formeze abilități de concentrare a atenției;
• să dea frâu liber imaginației la orele de creație;
• să pună întrebări;
• să fie responsabili prin ducerea la bun sfârșit a unor sarcini pe măsura capacităților sale.
În perioada următoare, Cristina pregătește și un nou atelier dedicat copiilor cu vârste între 5 și 10 ani, care sunt invitați să participe la cea mai frumoasă adunare a minunatelor povești despre magia sărbătorilor de iarnă. Sunt așteptați la întâlnire pe Tărâmul Creativității pentru a se împrieteni cu BUCURIA, GENEROZITATEA, RECUNOȘTINȚA ȘI ACCEPTAREA.
Ce vor face exact:
  • Vor intra în feeria sărbătorilor învățând să primească și să dăruiască.
  • Își vor antrena spiritul jucăuș pentru a crea ornamente, felicitări și cadouri pentru cei dragi.
  • Vor inventa povești și vor experimenta diverse roluri.
  • Vor deveni conștienti de puterile lor și de puterea grupului.
Mai multe detalii despre acest atelier aici. Detalii pentru partea de consiliere și terapie aici
Spor la joacă și curaj!
1

O poveste despre putere – Să vezi ce-ţi fac, Cucoană Răceală!

Dacă o întrebi pe Loli cine e cucoană va zâmbi, apoi îți va pune în brațe cartea cu Cucoana Răceală, exact the răceala, care, de altfel, nu ne mai lasă în pace în ultima vreme. Avem de vreo câteva zile o carte foarte drăguță care ne place mult și ne-a ajutat să trecem cu bine peste muci, tuse și starea mianunată de la contradicțiile din corpul Lolitei când e virusată cu ceva. Tare ne place toamna asta așa gen vară pe timp de zi, numai că a înviat toate virusurile și ținem greu piept zi de zi la ele.

Andreea Dragomir a scris o poveste pentru părinți și copii, cu un mesaj prietenesc – hai să trecem împreună prin asta! Uite, dăm o față răcelii și o personificăm într-o Cucoană care e antipatică, dar care are și ea rolul ei pe lumea asta și în final nu are resentimente că nu o placi și că te arăți puternic, curajos să o înfrunți și să spui Să vezi ce-ți fac, Cucoană Răceală!

Adevărul este că atunci când copilul e înfundat și șuieră pe gură, oricâte pufuri i-ai da pe nas și siropuri, nimic nu te poate scoate din starea de om neajutorat. Te încrunți la lumea întreagă pentru că puiul tău suferă și, pentru că nu înțelege ce e cu el, dă tot ce poate ca să spună asta – plâns, supărări din orice, stare de dispoziție de leșină și un clown care se vrea distractiv. Iar tu, părintele, te simți mic și nedemn că nu poți răsturna mai repede lumea și sapi adânc în tine după rezerva de răbdare și compasiune și colacul de salvare care să te țină cu zâmbetul pe buze și cu duioșie în fiecare gest. Știm că o atitudine pozitivă ajută mult, dar e foarte greu de susținut uneori.

Când o altă mamă îți scrie că te înțelege și te asigură că poți, e reconfortant. Pentru copil este povestea care dă nume stării lui și vine și cu idei de încercat de a o elimina, conferă un motiv în plus să coopereze și să facă față provocărilor – aerosoli, aspirat nazal, siropuri cu gusturi dubioase.

Ce ne-a plăcut nouă la carte este că are un fel de stages, mici capitole:

  1. ne ia pe rând în poveste – începe cu o scrisorică pentru fiecare, prima pentru mama, apoi pentru pui
  2. îți face cunoștință cu starea de răceală – ajută copilul să integreze dispoziția de dinainte și din timpul răcelii
  3. prezintă trucuri simple care să ajute în plus, pe lângă ce ți-a recomandat medicul, și dacă ai un curajos acasă, trucurile le poți încerca/fabrica cu copilul. Am făcut cu Loli supă de legume în care am pus turmeric. Nu am mers fix pe rețeta din carte, am simțit nevoia de a ne pune amprenta asupra ce gătim, să fim creative, dar am pus ingredientul cheie care dă și culoare aurie. Fata mea a fost mulțumită că fate bine, aka face bine!

Castronul preferat primit de la prieteni de departe

4. no hard feelings la final, orice răcela trece, oricât de nesuferită a fost Cucoana ne despărțim în termeni buni. Tonul optimist și vesel place și ajută mult copilul, îi dă sentimentul de putere, scrisoarea de la Cucoană este un fel de declarație care îi conferă încredere și transferă puterea Cucoanei copilului. A învins răceala pentru că a avut curaj să mănânce supă, să bea mult ceai, să meargă la doctor.

fragment din carte

Cartea este frumos ilustrată, imaginile sunt amuzante și pe baza lor te poți juca mult cu povestea. La final are și coli de colorat, numai spor să fie.

Așadar, spor la citit, Cucoana să vă ocolescă! Dacă totuși vă dă târcoale, nu uitați: puterea este la voi ca Să vezi ce-ți fac, Cucoană Răceală!

 

0

O nouă întâlnire Modern Dad’s Challenges-Provocările parentingului modern

În adolescență, dacă eram la vreo reuniune de familie sau vreo adunare de gașcă unde erau popândăi de vârstă mai mică (by accident, nu au avut încotro frații mai mari), ajungeam să mă pierd printre cei mici și să mă joc cu ei. Eu nu aveam niciodată intenția asta, doar îmi plăcea să ascult bârfe, ce povesteau oamenii mari sau să stau să mă bag în seamă cu vreun tinerel de vârsta mea, pentru care poate îmi roșeau urechile. Numai că parcă era un făcut, ajungeam printre cei mici și gata. Eram la fugărit, leapșa, de-a v-ați ascunselea.

Joc

Așa și prin facultate. Eram magnet pentru oameni mici, răspundeam la de ce-urile celor de 4+, mă jucam cu jucăriile lor.

Cu alte cuvinte, cum spunea vecina mea, mă pricepeam la copii. Culmea-culmilor, nu voiam să mă pricep la copii, ba îmi mușcam limba să tac, să nu întreb una-alta, dar ajungeam să mă joc cu toți, până și cu cei ”nesuferiți”.

Când am fost cu colega mea Diana să ținem ateliere într-o școală, ceva vreme în urmă, nici nu era Loli în gând, am fost avertizată: sunt simpatici și neastâmpărați, rezistă puțin la explicații și te întrerup încontinuu. Bon, în gândul meu: nimic din ce nu am văzut, având în vedere că la un moment dat am fost profesor și am predat la diverși prichindei și adolescenți foiți care aveau tot timpul ceva de spus peste mine. Zic: Daiana ne descurcăm, ne și distrăm. Și așa a fost, Diana a povestit la toți cum din primele 3 secunde eram prietenă cu fetele, ne admiram cerceii și vorbeam despre Hannah Montana (da, alt timp!!) Cu băieții povesteam despre roboți și strategii deși nu jucam vreun joc pe calculator. Iubitul (soțul acum) îmi livrase niște nume de jocuri și detalii minime ca să mă descurc și să devin prietena lor.

Construim împreună

Când nu eram mamă, eram tare bună la interacțiunea cu cei mici. Sunt și acum, însă uneori simt că m-am uzat. Parcă am epuizat calmul și voia bună pe copiii din trecut și acum abia mai am resurse pentru copilul meu. Da, se întâmplă să simt asta. Recunosc copilului că mi se termină răbdarea când face pentru a nu știu câta oară dezastru în jucării. Îi spun și că sunt deschisă să mă îmbunătățesc ca emoții, că nici eu nu știu uneori cum să fac lucruri sau că reacționez fără să trag aer în piept. Poate nu-mi înțelege tot discursul, dar simte că îl iubesc și că învățăm împreună. Construim relația noastră.

Nu cred că este o vârstă la care să faci copii (am auzit și asta) care să-ți garanteze relația de vis cu copilul. Răbdarea și tot ce ține de creșterea lui cultivi, crești, nu ratezi momentul dacă ai depășit vârsta. Parentingul se învață, fie că ai 20, fie 33, 40. Stilul în care construim relația cu copilul nu e musai să fie ca pe vremea alor noștri, nici dintr-o carte de parenting, doar să funcționeze și să fie unul sănătos.

Da, citim despre cum își cresc unii-alții copiii și este de MAAARE ajutor. Parentingul nu e ușor, intrăm în el cu experiențe diferite. Ne lăsăm ghidați de dragoste și instinct. Îmi spunea o prietenă: uneori instinctiv îți vine să tragi o palmă. Ei bine, aici ne ajută experiența celor care au scris cărți – avem de lucru și la instincte. Ne iubim puii mult și unii dintre noi simțim că avem nevoie să învățăm despre cum să ne modelăm comportamentele astfel încât instinctul copiilor, când își vor construi propriile relații cu semeni sau vor fi la rândul lor părinți, să nu aibă memorată vreo palmă, pedeapsă și altă traumă de-a noastră transmisă lor. Și, important, oricâte cărți am citi, exersa ca sfaturi, să ținem cont că situațiile nu sunt identice, copii nu sunt la fel, să nu ne frustăm că ceea ce aplicăm din carte nu funcționează. Nu toate rezolvările vin din carte, vin și de la noi, doar să ne ascultăm copilul mai bine, să îl privim bine. Copilul are totul la vedere.

Provocările parentingului modern pentru taţii moderni

Acestea fiind spuse, iată că se apropie o nouă ediție Modern Dad’s Challenges, ediția a 11-a, pe 14 noiembrie, de la 18:30, la Hotel International. Tații moderni sunt invitați să se intrunească pentru a discuta  “Provocările parentingului modern”

Dați-le pix și agendă de acasă, ca să puteți discuta punctual când se întorc, deoarece se vor dezvolta subiectele:

  • Stiluri parentale & gestionarea emoțiilor în relația cu copilul
  • Părinte singur și implicațiile asupra copilului
  • Relația de cuplu și cum ne facem timp pentru noi?

Vor fi alături de tați:

  •  Bogdan Ion, Presedinte fondator al Asociației Române de Terapii Scurte Orientate pe Resurse și Soluții
  •  Ioana Agachi, Psihoterapeut, managing partner Eu, părinte ghemotocAndrei Tudose, Fondatorul Asociației Delivering Life
  •  Alex ZAMFIR, Blogger & Realizator Radio, în calitate de moderator

Brandurile care sustin comunitatea de tați din Romania sunt: Lidl Romania, Nestle Începe SănătosCrește Sănătos, Boiron Romania, Pure Shapes, Un papion, Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești.

Evenimentul Modern Dad’s Challenges este dedicat exclusiv taților și viitorior tați. Participarea la eveniment este gratuită, dar necesită completarea formularului de înregistrare. Modern Dad’s Challenges este un concept creativ  al agentiei Creative Energy Corner. Mai multe informații despre proiect sunt disponibile pe site-ul oficial sau pe pagina de Facebook.

 

0

”Coborâm la prima” în viaţa reală, vă rog, aș spune eu

Dizabilitatea e grea. Ar fi o minciună să credem altceva. Ințeleg pe cei care fug de ea, nu vor să știe sau se prefac că nu există. Nu ai cum empatiza cu adevărat dacă nu o trăiești. Dar există, și poți să nu întorci privirea și să judeci, poți învăța despre. Ce nu realizăm este că în afara sau înăuntrul dizabilității empatia și simpatia dau aceeași luptă. Pentru că nevoia de acceptare și înțelegere nu e doar acolo la nevoi speciale, este pentru toată lumea, și între „normali”. 

”Privirea asta egală către fiecare dintre noi ne ajută pe toţi”

E adevărat! Mă uit la generația dinaintea mea și alte 2 de după, prea puțin s-a pus accentul pe suntem ceea ce suntem, ce alegem să fim, și nimeni nu poate aprecia și evalua mai bine acest lucru decât noi, cu noi. Și la acest proces de (auto)cunoaștere, grila cu rezultatul final nu ține de notele din generală, școala prestigioasă făcută, de slujbă sau prieteni.

Am auzit un adolescent spunând, nu chiar cuvintele astea, dar sensul era acesta: ca să iubești pe cineva cu nevoi speciale nu e greu, trebuie doar să îți deschizi inima mai bine. Și în clipa când a spus asta am plâns tare. Atâta adevăr pentru un tânăr. Și e un adevăr universal! E valabil pentru oricine, nu doar pentru cineva cu nevoi aparte. Ca să iubești pe cineva, oricine, trebuie să îți deschizi inima. Să mergi pe drumul ăsta, să-ți lărgești inima, să accepți înseamnă să te cunoști bine-bine și să fii de acord cu temerile tale. Eu am învățat târziu asta. Așa că am plâns eliberator, am simțit speranță în acel tânăr.

Am fost la un film bun, real și care merită văzut și digerat în tihnă. Suntem un popor născut în prejudecată. Și suntem greu de dezvățat. În ultimii ani am avut momente din care am învățat, problema este că uităm repede.

Coborâm la prima – primul film inspiraţional românesc

Un metrou oprit între stații, cu oameni pătrunși de propriile vieți care, pe măsură ce așteptarea crește, ies din filmul lor personal. Ca să nu spun bula lor, mi-a displăcut dintotdeauna termenul. Și când o fac, fiecare personaj, prima dată judecă, apoi deschide ochii și privește cu adevărat.

Duminică seara, 28 octombrie, la Happy Cinema, acolo unde se derulează, în parteneriat, din iulie anul trecut un proiect de suflet al Supereroi printre noi – ”Filmele Olgăi” – proiecţii de film adaptate senzorial pentru copiii cu nevoi speciale, am fost la primul film inspirațional românesc  “Coborâm la prima”, regizat de Tedy Necula.

Este o poveste inspirațională pe care o trăim în fiecare zi. Suntem în metrou așa cum suntem și în lume. Nu este un film despre Colectiv, dar viața nu poate nega evenimentul. Sunt povești paralele din viețile mai multor oameni care se întâlnesc într-o zi cu o semnificație specială pentru unii.” – regizorul Tedy Necula

Proiecţii de film adaptate senzorial pentru persoanele cu nevoi speciale

Înainte de povesti mai departe despre eveniment, amintesc în cazul în care nu știați, Filmele Olgăi sunt Proiecţii de film adaptate senzorial pentru copiii cu nevoi speciale.

Filmele Olgăi este un proiect derulat de Supereroi printre noi în parteneriat cu Happy Cinema Bucureşti prin care copiii cu dizabilităţi neuro – cognitive pot merge la cinema, în condiţii adaptate nevoilor lor. În spatele proiectului este Olga, o fetiţă cu nevoi speciale în vârstă de nouă ani şi motivul pentru care părinţii ei au creat Supereroi printre noi, un site de storytelling pe tema dizabilităţii fizice şi intelectuale, apoi un ONG.

Ediția de duminică seara a fost una dedicată tinerilor cu nevoi speciale și prietenii lor, cu sau fără dizabilități. Filmul a rulat în prezența regizorului și a actorilor Adrian Păduraru, Ela Ionescu și Tomas Otto Ghela. La finalul proiecției a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri. Recunosc că nu am putut articula un cuvânt, am preferat să aud pe alții întrebând și vorbind. Filmul este emoțional, dar nu la nivelul acela siropos, este emoțional și dur. Așa cum am început eu, fără introducere, ci cu adevăruri/lecții care răzbat din film.

Atmosfera de Q&A a fost una la fel de emoțională. Actorii au simțit publicul și au fost foarte normali, că alt termen nu îmi vine. Au avut și ei lecțiile lor de digerat atunci când au filmat și probabil că deep down sunt mulțumiți și împliniți că au luat parte la acest film.

Ela Ionescu – Filmul mi-a creat încă o cameră în suflet și cred că toți putem să facem asta unii pentru ceilalți, să ne lărgim sufletele puțin. Să nu ratați să faceți asta cu nimeni, mai ales cu oamenii care sunt diferiți de voi. Oricum suntem extrem de diferiți toți, dar asta e frumos, e bine, că avem șansa să descoperim mereu lucruri.

Tomas Otto Ghela – Personajul pe care îl joc în film (un copil cu autism) poate vedea și deschide sufletele oamenilor din metrou.

Adrian Păduraru – Nu cred că există oameni cu nevoi speciale și alții, și nu e conjunctură ce spun. Fiecare dintre noi, oricât de aparent extraordinari am fi, suntem de fapt cu nevoi speciale, pentru că suntem unici, avem vulnerabilitățile nostre, fricile noastre, pe care le ascundem mai bine. Nu se văd, asta nu înseamnă că nu există. Am cunoscut oameni care nu au nevoi speciale dar care au asemenea dezechilibre, drame în spate, încât nevoile lor sunt mult mai speciale. Mă gândesc că …privirea asta egală către fiecare dintre noi ne ajută pe toți.

Regizorul Tedy Necula – mesaj pentru părinții din sală – Este foarte greu să crezi că cineva cu dizabilitate poate mai mult decât arată, doar oamenii și conflictele cu care ne întâlnim ne pot ajuta să vedem dincolo de aparențe. Ai mei au fost încurajați, la 8 luni, să mă lase la ofelinat. Am avut noroc de părinți tari, nu le-a păsat de rușine. Să ai curaj să privești în ochii copilului, să simți dincolo de sunetul pe care îl scoate, cuvântul pe care îl pronunță greu, să vezi care e nevoia și lăsat să încerce, să reușească și să nu-l tratăm cu frică. Frica ne trage în jos. Curajul e cheia.

Am întrebat-o pe Ruxandra Mateescu fondatoarea Supereroi printre noi, cum de a ales filmul lui Teddy Necula pentru prima ediție ”Filmele Olgăi” dedicată tinerilor, deoarece celelalte ediții s-au adresat copiilor, fiind mai mult proiecții de desene animate și documentare despre viața animalelor:

Ideea de a avea Coborâm la prima la Filmele Olgăi m-a pocnit imediat ce am văzut trailerul. Pe Tedy Necula îl cunosc din 2015. Unul dintre primele materiale pe care le-am publicat pe Supereroi printre noi este un interviu cu el.

Ne-am revăzut apoi în diverse contexte, cel mai recent fiind în primăvară, la IceeFest, când am participat împreună la un flashmob cu o temă apropiată nouă: „how do you react”– Cum reacționezi atunci când ai în fața ta pe cineva cu boală rară, cu tuberculoză, epilepsie, cu arsuri, cancer sau dizabilitate. Revenind însă la Filmele Olgăi, întâmplarea a făcut să văd trailerul într-o dimineată, devreme, una dintre puținele în care reușesc să îmi beau cafeaua fără copii și să îmi aud gândurile. I-am scris lui Tedy atunci, la opt dimineața. Tot atunci el a spus da, câteva ore mai târziu am avut și ok-ul din partea Happy Cinema.

Asta se întâmpla cu o lună înaintea proiecției de duminică.

Am ales filmul lui Tedy pentru că sunt fascinată de el :)). De tot ce face, de cum poate vorbi despre dizabilitate și despre orice alt lucru cu umor dar și cu seriozitate, în același timp. Pentru că are curajul de a spune lucrurilor pe nume, de a nu se victimiza, de a încerca tot ce are chef să încerce, de a-și da șansa să reușească. L-am cunoscut pe Tedy atunci, cu ocazia interviului, într-o zi tare grea pentru mine: Olga avusese o zi oribilă, cu autostimulări și automutilări. M-am dus să fac materialul cu el numai pentru că îmi era rușine să anulez întâlnirea, deși îmi venea să mă ascund undeva și să mă îmbăt, să uit de toate. Doua ore mai târziu eram bine. Îl întrebasem pe Tedy tot ce nu o pot întreba pe Olga, care nu vorbește. M-a făcut să o văd altfel, să o văd că e și altceva decât „proiect terapeutic.” Ăsta e motivul pentru care am ales Coborâm la prima – am stiut că filmul lui nu poate fi decât așa, cum e el. Și am vrut ca și alți părinți să aibă parte, pe viu, de experiența mea, să îl cunoască și să se încurajeze puțin în distopia asta zilnică în care trăim noi, familiile cu dizabilitate, în România. Să mai găsească o sursă de putere de a crede în copiii lor, cu tot cu dizabilitățile care, într-o măsură, îi definesc și îi fac atât de minunați.

Și am reușit! Atmosfera din sală în timpul proiecției, dar mai ales după, când Tedy și echipa au stat de vorbă cu părinții a fost exact așa cum mi-am imaginat că va fi. Am avut persoane cu dizabilități intelectuale în sală dar și studenți care veniseră numai să vadă filmul și care atunci au aflat ce înseamnă, de fapt, Filmele Olgăi. Nimeni, dar nimeni, nu s-a uitat urât înspre nimeni! A fost așa, un fel de magie, la care doar în visele mele cele mai frumoase speram.

Vestea bună este că vor mai fi ediții ale Filmelor Olgăi dedicate tinerilor și adulților cu dizabilități neuro-cognitive, psihosociale sau senzoriale. Următoarea editie va fi chiar acum, sâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 11, într-o locație nouă: Cinema Europa, din București, noul partener Supereroi printre noi. Proiecția va fi tot cu un film românesc de excepție: Mormomeții 2.

Mergeți să vedeți filmul lui Tedy Necula, eu am povestit din perspectiva celor care cunosc nevoile speciale. Este ceva diferit, este un film cu adevărat inspirațional, mie mi-a plăcut că nu am simțit filmul acela românesc de la care pleci nedumerit și parcă neadevărat ca poveste, deși este un film. Sună românește, real, și inspiră la schimbare, pentru că de asta avem nevoie, de inspirație să facem lucrurile diferit dacă asta vrem și să nu ne fie frică. Exact ce a spus regizorul părinților din sală, dar perfect valabil pentru fiecare dintre noi.

0

Caiete de activităţi, cărţi de desenat 3-5 ani

Când nu am inspirație să concep vreun joc sau să pun la cale vreo activitate pentru Loli, scot caietele de activități și cărțile de colorat. Și avem câteva, deoarece atunci când trecem pe lângă vreo librărie numai Loli alege două cărți noi.

În funcție de ce are chef mândra punem la bătaie:

1. Desenatul, coloratul …mâzgâlitul

Avem caiete de la:

  • Editura Roxel Cart

1.Din seria „Să învățăm…avem Legume și fructe, Animale și păsări domestice, Animale sălbatice. Desenele de colorat sunt însoțite de text, o strofă scurtă, care face activitatea de desenat plăcută și pot fi ușor reținute. Acestea sunt primele cărți pe care Loli a exersat. Nu sunt colorate complet, le rotim cu altele în funcție de dispoziția de moment.

 

2. Haideți să colorăm animale! Pe alocuri desenele sunt însoțite de câteva versuri, sunt prezentate animalele domentice, apoi cele sălbatice din diferite medii de viață, de la noi. Mi-ar fi plăcut o delimitare mai clară a locului lor în natură, dar poți interveni cu explicații pe lângă.

 

  • Editura Girasol – Colorez primele desene și Colorează și lipește 

Sunt multe în această serie, nouă doar astea ne-au rămas, pe cele pe care le-am utilizat intens le-am lăsat la bunici sau am exersat mobilitatea degetelor, am pus foarfeca pe ele. Le-am cumpărat pentru călătorii, desenele sunt mari, însă formatul caietului este mic, perfect pentru o masă de lucru improvizată în mașină sau pe avion.

Tot la capitolul desene, culori, dar un pic mai elaborat ca activitate avem:

  • Desenează ușor și rapid animale – 30 de planșe de desene pas cu pas – un caiet pentru copii răbdători, schemele sunt de la simplu la complex. Noi ne-am jucat cu ea cât am fost la bunici, mai avem mult de lucrat, o scoatem în zilele când nu putem ieși în parc. Știm să facem peștele și broasca, le-am exersat cu creta și în parc.
  • Pete de culoare – caiet de dezvoltare, Anna Bîkova, editura Paralele 45 – Caietul ne place mult. Pe lângă faptul că poți lucra pe el, te inspiră în a face separat desene și activități pornind de la diverse accidente de pictură, desen și materiale de prin casă.

   

2. Activități de pregătire pentru grădiniță

Noi am exersat mult statul la măsuță, lucratul unor anume activități (ca la grădiniță), în ideea de a crește reziliența mândrei, să fie mai bine pregătită pentru grădinița la care este acum.

  • Editura Booklet
  1. Setul pentru grupa mica
  2. Setul grupa mijlocie

Am descoperit editura la începutul verii și tot atunci am comandat seturile. Primele pe care le-am lucrat, atunci când a avut dispoziția necesară și a fost interesată să facem activități, au fost cele de grupa mică.

Cea mai tare surpriză, la prima întâlnire cu părinții de la grădinița unde merge Loli acum, a fost că aceste caiete se regăseau printre cele pe care le vor lucra la clasă. Îi va prinde bine un pic de repetiție.

Le-am uzat tare, doar pe aceasta o mai avem de lucrat. Formatul e mic, sincer pe mine nu m-au încântat jocurile. Nu le-am facut pe toate, am lăsat copilul să aleaga. Desenele sunt destul de îngrămădite.

 

3. Activități de exersare semne grafice, numărat și numere

  • Usborne  – Wipe and clean – First Pen Control și Numbers – îi plac mult, le folosește des. Cred că mai mult îi place să șteargă și depășește intenționat.
  • Girasol – Vreau să învăț semnele grafice

  

4. Activități cu stickere

Loli e fan stickere de mică – pe astea le exersăm acum

Cât am stat la ai mei, la Ploiești, nu era zi în care Loli să nu mă ducă în Kaufland. Doar treceam strada, pentru înghețată și poate-poate cumpăram vreo jucărie. În weekend căutam o adresa pe telefon și din scroll în scroll am dat peste  Kuniboo®  un mic raton, vedeți voi despre cine e vorba în link. Am descărcat fișele foarte drăgute făcute de cei de la Kaufland pentru Kuniboo și până s-a făcut frumos afară și s-a cocoțat bine soarele sus pe cer, am desenat împreună cu Loli. M-a pus să printez toate pdf-urile ca să aibă și pe mai târziu de lucru. Până seara a uitat de ele, le avem acolo, în caz de nevoie.

Spor la joacă …și desenat, colorat, mâzgâlit!

5

Un mic jurnalist și o provocare pe seamă – Avanpremieră ”Motanul încălţat”

Fata mea iubește provocările. O obosesc câteodată, dar merită fiecare tantrum de după. A învățat ceva, a realizat ceva, a corelat niște lucuri.

Ultima provocare a fost să meargă la operă. Până vinerea trecută avusese experiența spectacolelor de teatru de 0-6 ani, spectacole senzoriale după cărți și povești pentru prichindei, teatru de umbre, plus proiecții de filme speciale.

Avanpremiera operei ”Motanul încălţat”

Vineri, 19 octombrie, a fost avanpremiera operei ”Motanul încălţat” la Opera Comică pentru Copii! Pentru Loli, tot o premieră, un spectacol de operă de oră și jumătate, în calitate de spectator și mic jurnalist.

Da, da, cu invitație, ecuson, agendă, mapă de presă și tot tacâmul pentru care ne-am pregătit timp de o săptămănă. Am citit povestea, am căutat filme și diverse scenete cu acest motan simpatic. Am exersat niște întrebări, dar povestesc mai jos cum a fost la conferința de presă.

”Micii Jurnaliști”, în cazul în care nu știați, este un program foarte frumos, se derulează la avanpremierele spectacolelor care se joacă pe scena Sălii Mari a Operei Comice pentru Copii, s-a lansat în stagiunea 2016-2017 a Operei Comice pentru Copii. Mai exact, prima editie a fost în 12 noiembrie 2016, la premiera operei ”Răpirea din Serai” (iată aici un filmuleț – https://www.youtube.com/watch?v=u7eMymiod_Y ). Până acum peste 80 de copii au luat parte la spectacole, la tururile din spatele cortinei și la conferințele de presă cu echipele de creație și artiștii organizate după avanpremierele spectacolelor.

Micii spectatori/jurnaliști sunt provocați să experimenteze postura de jurnalist cultural și să vadă o parte din activitatea jurnaliștilor, să înțeleagă mai bine ce fac ei și cum scriu ca să fie urmăriți și cititi de publicul larg. Prin acest program s-a dorit, totodată, promovarea spectacolelor OCC prin articole sau materiale realizate de copii, care împărtășesc propria lor experiență privind spectacolele OCC. La partea asta eu am fost purtătorul de cuvânt și povestitorul pentru Loli.

Programul cuprinde așa cum scria și în invitația primită de Loli:

  1. vizionare spectacol în avanpremieră (micii jurnaliști, alături de alți spectatori, sunt primii care văd spectacolul și au ocazia să povestească despre el.)
  2. turul ghidat în spatele cortinei, unde cei mici au ocazia să îi întâlnească pe artiști, să le pună întrebări, să facă fotografii cu ei pe scenă și să afle despre culisele Operei Comice
  3. conferința de presă cu artiștii din rolurile principale și cu echipa de creație (depinde de la spectacol la spectacol – regizorul/coregraful etc).
  4. cei mici pun întrebări și discută cu artiștii, cu regizorul etc.
Prin urmare, avanpremiera operei ,,Motanul încălțat”, a reprezentat ocazie pentru 17 copii, printre care și Loli, să participe la o nouă ediție, a opta, a programului ,,Micii Jurnaliști”, organizat de Quartz Media Production în colaborare cu OCC și cu sprijinul Sloop. Cele mai bune articole care vor fi scrise de micii gazetari despre spectacolul ,,Motanul încălțat” vor fi publicate în Revista OCC și pe pagina de Facebook a Operei Comice.
Astea fiind spuse, Loli și-a notat câteva lucruri, înainte și după spectacol, iar eu, din scaunul de traducător și vocea fetei mele, voi rezuma experiența ei la primul spectacol de operă:
  • ”Motanul încălțat” –  operă în 3 acte pe muzica lui Cornel Trăilescu și libretul lui Tudor Mușatescu și al Ninei Stoiceva, în regia maestrului Cristian Mihăilescu (după basmul omonim de Charles  Perraut)
  • Biletele pentru avanpremieră și cele două premiere ale au fost epuizate, dar spectacolul are 18 reprezentații programate. Un spectacol așteptat și apreciat deja! Felicitări echipei OCC!
  • A fost intrigată de faptul că motanul era interpretat de o voce feminină – a apărut întrebarea asta și la conferința de presă, ajung și acolo.
  • Costumele personajelor au avut mare impact asupra ei, în primul rând prin design și felul în care artiștii le-au dat viață.
  • Motanul avea un nume tare simpatic – Cotoșman și băiatul avea numele lui tataia. A apreciat mult acest aspect!
  • A rezistat 50 de minute, s-a distrat, a zâmbit și aplaudat, a înțeles ce se întâmplă. Ultimele 20 de minute, nu a mai rezistat în scaun, a spicuit momente, și-a făcut de lucru pe lângă scaun. I-a plăcut mult perna oferită pentru micii spectatori, drept înălțător. Recomandarea de vârstă este 7+, prin urmare pentru Loli, 4+, a fost un succes personal și un moment de entertainment deosebit.
  • Turul ghidat i-a plăcut mult, ar fi vrut să se prelungească, astfel că în timpul conferinței de presă a mai explorat un pic culisele, s-a întâlnit cu diverși artiști și s-a jucat cu ei.
  • Drumul în poveste se deschide de la intrare, prin decor și butaforie specifică, cum intri în holul Sălii.

Povestea

„Motanul din această poveste este un personaj extraordinar. Eu cred că fiecare dintre noi am dori să avem câte ceva din calitățile Motanului încălțat pentru că el își depășește condiția. Într-un anumit moment al acțiunii, o pisică devine vorbitoare, apoi ea reușește să păcălească niște tâlhari, o curte împărătească, depășește oamenii prin istețimea sa. Mai mult, Motanul este fidel stăpânului său, pe care-l conduce spre izbânda dorită și devine chiar mare dregător al împărăției. Iată cum acest personaj fantastic își depășește condiția și dă, prin povestea lui, speranță oricărui spectator care vine în sala noastră. Vrem să transmitem prin spectacol bucuria de viață, bucuria de a trăi, bucuria aceasta nestăvilită pe care trebuie să o păstrăm, să o sădim cât mai mult în inima copiilor. Bucuria de a trăi și de a ne depăși condiția precum o face Motanul încălțat”, a declarat maestrul Cristian Mihăilescu.

Cotoșman are cizme noi și puteri magice: simțul dreptății, iubirea față de stăpânul său și dorința de a-i pedepsi pe cei răi. El îl ajută pe Ionică să câștige mâna Domniței prin mai multe șiretlicuri.

Cu Loli am pregătit povestea de acasă, pe drum i-am spus că ceea ce am citit noi va diferi de ceea ce vom auzi, i-am citit ce scria pe invitație și am repetat numele motanului, dar nu cred că a reținut deoarece a fost o surpriză mare totul.

Experienţa/conferinţa pentru Micii Jurnaliști

A fi un mic jurnalist este o experiență deosebită. Loli cu sigranță ar dori să repete această provocare într-un an jumătate. Ar fi mult mai pregătită în ceea ce privește rezistența la fiecare act, mișcare scenică, ritm muzică etc. Acum i-a plăcut, a înțeles povestea, importanța misiunii ei, s-a concentrat să reziste la spectacol și să pătrundă esența poveștii. I-am șoptit în ureche explicații, acolo unde am simțit că ar avea nevoie și ne-am hilizit la glume și dans.

Pentru a participa la o conferință de presă este nevoie de mai multă experiență în ceea ce privește mersul la operă. Noi am repetat niște întrebări posibile, singura pe care Loli a simțit să o exploreze a fost, după spectacol: Unde este Motanul? În culise ne-am întâlnit doar cu Domnița și până la conferință a avut acestă nelămurire.

Pentru copiii mai mari, cu siguranță, impactul unei astfel de seri se simte diferit. Întrebările și curiozitatea lor a fost inspirațională pentru mine. M-a surprins curajul lor și încrederea pe care artiștii le-au transmis-o, lucru reflectat în dialogul cu aceștia.

Ce i-a intrigat pe micii jurnaliști:

  • machiajul – cine îl face, de unde inspirația, dacă este greu de purtat, de câte ori se retușează în timpul spectacolului
  • decorul – cine participă la realizarea lui, cum este gândit astfel încât artiștii să fie în siguranță
  • costumele – de când se începe lucrul la ele, conceptul
  • audițiile – cine participă și cum se distribuie rolurile
  • personajul principal –  Motanul încălțat – cred că intrigat întreaga sală, a fost interpretat de o voce feminină! Motivul: s-a dorit o voce de soprană care să fie aproape de vocea copiilor și de personalitatea unei pisici, ca să spunem așa.
A fost o experiență inedită și pentru noi, însoțitorii micului jurnalist. Vom repeta cu siguranță mersul la spectacole de gen.
Aici puteți vedea un scurt filmuleț de la eveniment:

https://www.facebook.com/OperaComica/videos/320773125387070/

Pe pagina de Facebook a Operei Comice pentru Copii regăsiți și câteva fotografii de la eveniment: https://www.facebook.com/OperaComica/photos/pcb.1923122724422600/1923121174422755/?type=3&theater
Ne vedem acolo, la următorul spectacol!
4

Doar ţiţi rămâne mică

Când era Loli mică nu suportam să o țină altcineva în brațe în afară de Iulian. Nu voiam să o dau, de spui că mi-o fura cineva. Cu toate că voiam să îmi elibereze careva brațele, nu rezistam mult să o văd plimbată de altcineva. Așa simțeam atunci și nu prea aveam control la treaba asta. După naștere, cu hormonii aferenți și laptele șiroind non-stop, nu controlam nici pipi bine, de lacrimi și furii scurte nu mai amintesc.

Mă uit în urmă și știu ce am să fac mai bine dacă mă apucă dorul de vreun alt țânc lipit de piept și cum am să fac lucruri fără grabă și stres. Așa cred.

Cu Loli nu simțeam nevoia să vorbesc toată ziua bună-ziua, în primele luni. O priveam, o studiam, o pupam din cap până în picioare, o mângâiam, o țineam cu orele să doarmă pe mine. Dar nu am fost mama care să vorbească, cânte și recite acțiuni, poezii, povești. Nu îmi venea. Nu stăteam mute, dar nu îi povesteam fiecare gest al meu. Oricum era în brațe non-stop. Eram același trup. Amestecam în oală cu ea pe umăr, aspiram, puneam rufe cu ea pe șold și simțeam că deja știe ce fac, îi transmiteam fără vorbe prea multe.

 

Îi puneam muzică, melodiile mele de confort mental, melodii vechi și noi preferate. Îi citeam articolele mele pentru revista școlară cu care am colaborat și după naștere. Apoi poveștile despre ea de pe blog.

Când a început Loli ”să vorbească” cu degetul în gură aaa, eeee, parcă mi s-a dezlegat și mie limba. Am început să conversăm cu adevărat.

Poveste românească despre alăptare prelungită și înţărcare blândă

Am făcut așa o introducere mare ca să ajung la prezentarea unei cărți frumoase, duioase și drăguț tare pictată. Și care îți servește cuvintele de care ai nevoie atunci când alăptezi prelungit și știi că la un moment dat, cu răbdare, veți porni pe drumul înțărcării și cum poți face lucrurile lin.

Doar țiți rămîne mică nu a fost cartea noastră de ajutor în înțărcare. Ar fi fost dacă apărea un pic mai devreme, când a văzut tiparul, Loli depășise momentul. O poveste cu poveste, aș putea spune. Cartea a fost scrisă de Dana Gânja (aici o găsiți cu mai multe povești danaganja.ro), ilustrată de Cristina Ignatiuc, a văzut lumina tiparului în urma unei campania de strângere de fonduri pe platforma Crestem Idei.

Povestea centrează un dialog tare duios și nu dulceag. Se potrivește tuturor. Eu, de exemplu, nu mă definesc duios. Nu sunt nici aspră, le spun pe toate din suflet, și, totuși, nu mă simt cu cuvintele armonioase pe buze every time, încât să pot aduce fiecare poveste lin, spre nevoia mea și a Lolitei. Dar învăț!

Cartea asta e frumoasă pentru orice părinte, care știe blândețe, povestește lucruri cu emoție, dar nu are inspirația de a aborda subiectul înțărcării așa cum și-ar dori. Este și pentru cei care au vorbele ca în poveste, cu ei, tot timpul. Rezonează bine și le aduce împăcare. Au procedat bine.

Momentul ”De ce?”

Pentru că te ajută să treci peste momentul când simți că dezamăgești puiul. Dacă nu îl poți alina la sân înseamnă că ai luat o decizie pripită și ți se urcă regretele în fiecare celulă. Dar copiii cresc și cu ei crește și dragostea noastră. Care va fi tot timpul, nu doar până în momentul când l-am dezlipit de la piept. După alăptare nu se oprește iubirea, asta va ști copilul, se continuă și dragostea și aventura vieții. Cu tot cu mami, dar nu cu laptele ei.

Povestea nu e doar pentru mame. Copiii au nevoie de ea. La fel și tații, care deși poate unii ar dori să alăpteze, dacă ar fi posibil, din dorința de a fi suport partenerelor, au nevoie să înțeleagă emoțiile mamei și ale copilului atunci când alăptează prelungit și aleg înțărcarea blândă.

Așadar, dragi părinți, citit cartea singuri, înainte, de câte ori e nevoie, lăcrimați îndeajuns pe imagini, text, priviți cu încredere în voi, în copiii vostri. Apoi citiți împreună. Decideți voi ordinea, până la urmă. Eu așa aș fi făcut. Loli o răsfoiește, amintește de jocul cu bebe, să o țin într-o poziție de alăptare. Dacă îi spun: Loli, vrei un frate sau o soră? Este foarte de acord, numai să nu-i dau țiți, că vrea și ea. Are nevoie de timp …încă. A trecut cât? Un an și ceva…

„Pentru că doar țiți rămâne mică. Dragostea crește odată cu tine”

0

Webstock 2018, the stage is yours

Are Loli o carte despre curaj. N-are cine știe ce text, e numai bună de adăugat cuvinte pe lângă imagine: Curajul obișnuit, curaj  fantastic, curajul e curaj de orice fel ar fi el, și tot așa cu imagini sugestive pentru fiecare enunț din ăsta.

Îmi place cartea asta, place și Lolitei. Mie îmi place partea cu curajul poate fi obișnuit, ca de exemplu să mergi la piscină. Nu știu să înot, dacă e piscină cu adâncime peste 1, 20 m, nici nu mă ating de margine. Curaj, nu glumă!

Prin urmare, las la o parte curajul cu piscina și spun curajul obișnuit, fantastic, sau cum mai este descris în cartea asta, s-a produs când am făcut lucruri la care m-am gândit de mult, dar nu le-am practicat, până când am apăsat butonul de curaj. Acum vreo 3 ani, am prins curaj și am deschis acest blog.

În cartea Lolitei nu se menționează un alt curaj, dar îi povestesc eu, nu-i bai, curajul de toamnă – adică să ies din cartier, din circuitul grădiniță-casă-masă-scris-trebăluit-terapii-casă, să îmi pun haina și de om cu blog și să aud lucruri pentru mine, să vorbesc cu oameni, să schimb peisajul pentru o zi la Webstock. Da!

Anul acesta se sărbătoresc 10 ani de Webstock, eu sărbătoresc a 4-a plecare de acasă, care îmi prinde tare bine, fix înainte de a îmi intra la hibernare inspirația după o vară grea.

credit photo: www.2018.webstock.ro

Îmi place prezentarea de anul acesta, inspirația vine pe căprării, adică vor fi următoarele scene, stages:

  • Inspiration stage
  • New trads stage
  • Creativity stage
  • Galaxy stage

Desfășurătorul pentru fiecare stage poate fi consultat pe site la secțiunea Program, la ultimele 3 stages, studiați bine, alegeți cu inspirație 🙂

Webstock Awards oferă recunoaștere celor mai creative și inedite proiecte, campanii din online (inclusiv social media și mobile), realizate în Romania, în ultimul an. Nominalizările pot fi văzute aici

Vom afla și cine este Absolute Online Personality of the Year. Ai votat? Sper că da. V-am anunțat, doar.

Se anunță interesant tare, recunosc că am să învăț pe de rost programul până vineri, ca să pot alege ce speakeri vreau să aud.

Dacă vreți să fiți la curent cu se întâmplă la Webstock, pe 5 octombrie, la JW Marriott Hotel, București, privirea setată și referesh constant pe:

Facebook Page: www.facebook.com/webstock/

Facebook Event: https://www.facebook.com/events/708357382837579/

Instagram: www.instagram.com/webstockro/

Twitter: www.twitter.com/webstockro

Ne vedem acolo!

 

0

Bine, mami! La revedere, mami! Cu drag, mami!

Nu, nu sunt vorbele fetei mele. Despre vorbele ei povestesc separat. Azi va fi despre mine. Mama!

Cum eu, mama de drept, mă pierd în lumea lui mami, care nu are legătură cu mami, când merg la doctor, la terapie, la sosire și plecare din grădiniță, în parc, acolo unde sunt cu copil în brațe, de mână, fugind după copil, alegeți voi ipostaza.

Mami

La spital, înainte și după ce am născut mândra, eram doamna cu nume de nepronunțat, apoi mami cu copilul mic, apoi mami cu copilul urlăcios, apoi mami, o să fie bine, apoi mami, nu te stresa etc. Eu nu eram pe acolo, adică eram, dar sub o nouă formă și etichetă.

Eu sunt mami. Îmi place că sunt mama fetei mele. Dar când cineva mă asigură în plus, nu îmi place. Eu nu țin la formule consacrate – dna cutare, dumneavoastră. Poți să îmi spui pe nume, numai nu mi te adresa cu mami. Mami, semnează aici, pune numărul dincolo etc.

Formule

Mi-amintesc după revoluție filmele americane în care toată lumea era prietenă cu toată lumea și la discuții pe numele mic. Vecinii nu erau domniți, șefii erau tot cu prenume, rare cazurile cu dumneavoastră și dumneata. Și eu nu înțelegeam, mama mă punea să folosesc toate formulele și nu le foloseam fix cu sensul de respect, apreciere. Ba, din contră, de-a lungul anilor am domnit oameni, cu toate că și-au dat acordul pentru numele mic, exact din motivul de a păstra distanța și nu din respect. Am apreciat oameni, chiar dacă nu am trecut de numele familie. De exemplu: în primul meu an de muncă, o colegă a ținut să îmi arate, de față cu toți colegii, locul meu de începător într-ale meseriei și cum drepturile mele sunt limitate. Nici în ziua de azi să nu credeți că am renunțat la a o domni. Este doamna Cutărescu. Momentul a trecut, ba chiar am colaborat bine în scurt timpul cât am fost colege, așa frumos și sincer ne-am zâmbit și înțeles după episodul acela. Cred că a și recunoscut că a greșit. Dar eu am rămas fidelă formulei. Nu am simțit nevoia de a trece dincolo de dumneavoastră.

Adresare

Adevărul este că la partea de respect, apreciere, am de adăugat una alta. Când spun asta fac referire la faptul că, deși ai mei m-au asigurat că respectul se învață, câștigă, de multe ori am fost nevoită să arăt respect, deși nu asta am simțit. Am folosit formule de adresare pompoase pentru că așa scrie la carte, dar când i-am scris, de câteva ori, dnei de la un anume departament Stimată doamnă Cum o Chema, numai apreciere nu a fost în spatele rândurilor, de la stimată până la finalul numelui ei, cu toate că restul cuvintelor erau banale și la subiectul care mă interesa pe mine, dar nelămurit, evident, cu fiecare mail trimis.

Când primesc bună, mami!, ce bine, mami!e bine, mami!, lumea lui cine sunt eu e cât gămălia unui ac. Sunt dintr-un loc impersonal, unde mă conform cu cerința de moment, departe de semnificația adevărată de mami. Nu cer apreciere, nu cer nici respect așa tam-nesam.

Mami e plin, chiar dacă e prescurtare de la mama, e frumos și drag, și nu e pentru a porni sau încheia conversația despre vreme, de exemplu. Este fix pentru mame (pentru mine, pentru mama ta, a mea), este pentru familia ei.

Eu primesc orice formulare decentă, dar pe cea de mami, azi a fost bine sau cu dragmami, aș vrea să o transform cumva. Știu că la unii e din dorința de apropiere, fără intenții aiurea, la alții este pentru a îmi asigura poziția, în caz că mi-am uitat-o. Și aici, nu sunt de acord.

Ce părere ai?

0

„Fericiţi la adânci bătrâneţi” – campanie socială pentru bătrânii României

Am crezut că bunicii mei vor trăi până îmbătrânesc și eu. Credeam că vom crește mândra sau mândrul (nu previzionasem ce copil voi avea) împreună, iar vacanțele lor vor fi acolo în ograda cu gâște și pui de găină. Nu le înțelegeam nevoia de a veni mai des și sta cu ei. Mi se părea suficient să vin de câteva ori pe an, atunci când am pășit în adolescență și aveam griji de tânăr ce descoperă lumea. Nu mai aveam timp, oricum erau nemuritori și acolo tot timpul în așteptare. M-a lovit când nu au mai fost? Da, tare. Dar tot nu am învățat lecția bătrâneții.

Bătrânețea și efectele ei nu le resimțim până când ne îmbătrânesc părinții. Când nu-și mai amintesc lucruri care s-au întâmplat ieri, uită pe moment cum îl chemă pe nepot, te lovește și înveți – oamenii, inclusiv tu, îmbătrânesc. Tu ai viața ta și timpul nu se dilată pentru nimeni. Oferi cât poți, dar nu cât și-ar dori ei. Numai că, bătrânii tăi părinți și bunicii care încă trăiesc, te au pe tine, din când în când, însă se consideră norocoși. Viața lor se scurge de la ziua când ai venit să stai cu ei până la cealaltă dată când îi vizitezi și sunt mulțumiți. E bine și atât. Au poze, au amintiti, au telefon care sună și lucruri la care să se gândescă în timpul cât așteaptă. Pentru restul de bâtrâni care nu mai au pe nimeni, viața este grea, așteptarea lor nu e despre următoarea vizită, ci despre cât mai durează până când mor, vine viața în care nu vor mai fi singuri. Cel puțin așa speră.

O campanie socială pentru bătrânii României

Singurătatea este mai greu de dus ca vârsta și bolile asociate bâtrâneții.

Fundația Principesa Margareta a României împreună cu Asociația Niciodată Singur lansează Fericiți la adânci bătrâneți, o campanie socială prin care își propun să atragă atenția publicului cu privire la situația vârstnicilor din România și problemele cu care aceștia se confruntă. Campania are și o componentă de strângere de fonduri în sprijinul bătrânilor. Oricine poate dona 2 euro prin trimiterea mesajului ”SINGUR” prin SMS la numărul 8844.

România îmbătrânește. Din punct de vedere statistic românii de peste 65 de ani reprezintă o categorie socială în creștere, care se confruntă atât cu neajunsuri materiale sau cu probleme medicale, cât și cu accesul limitat la informație. Fenomenul îmbătrânirii atrage marginalizarea şi excluderea socială a vârstnicilor. Pentru vârstnicii din România nu există un sistem integrat de asistență sau consiliere socială, public sau privat, deși statisticile sunt îngrijorătoare. Astăzi, mai mult de 3,5 milioane de persoane au vârsta peste 65 de ani, conform datelor INS.  Ritmul îmbătrânirii populației este un fenomen alarmant, plasând România pe locul 2 în topul țărilor europene.

Aproximativ 1,5 milioane de vârstnici sunt afectați de singurătate, într-o mai mare sau mai mică măsură, conform studiului național realizat de GfK pentru Fundația Principesa Margareta a României. În topul celor 5 probleme cu care se confruntă vârstnicii din România se plasează și singurătatea. Numărul femeilor afectate este semnificativ mai mare decât cel al bărbaților, iar persoanele vârstnice din mediul urban sunt cele care resimt cel mai mult singurătatea.

O analiză recentă a solicitărilor formulate de apelanții seniori la linia națională gratuită Telefonul Vârstnicului arată că nevoile lor sunt următoarele:

  1. nevoia lor de informare pe primul loc (49%).
  2. nevoia de îngrijire la domiciliu și sprijin practic (22%)
  3. nevoia de sprijin moral (13%), nevoia de sprijin material (8%)
  4. nevoia de a fi activ și util la vârsta a III-a (8%).

Împreună îi facem fericiţi la adânci bătrâneţi

În lipsa unui sistem integrat de asistență socială, public sau privat, Fundația Principesa Margareta a României vine în sprijinul vârstnicilor din întreaga țară. Împreună cu Asociația Niciodată Singur, o organizație non-profit care luptă la nivel naţional împotriva izolării sociale şi a singurătăţii persoanelor vârstnice prin mobilizarea voluntarilor, prin campania Fericiți la adânci bătrâneți, aceștia își propun să răspundă nevoilor vârstnicilor prin programe sociale menite să aline singuratatea, să combată izolarea sociala, să reducă sentimentul de inutilitate și efectele aferente.

Luna octombrie este luna dedicată la nivel internațional vârstnicilor de pretutindeni, marcată printr-o conferință națională și o mobilizare a voluntarilor din întreaga țară. Vă puteți alătura și voi campaniei. Detalii găsiți pe site-ul fundației https://www.fpmr.ro/ și http://www.fericitilaadancibatraneti.ro/

Direcţii de ajutor

Din fondurile strânse cele două organizații își propun să îmbunătățească semnificativ calitatea vieții bătrânilor prin trei programe sociale dedicate bătrânilor din România:

  1. Telefonul Vârstnicului este singura linie telefonică națională gratuită și confidențială care răspunde prompt nevoilor vârstnicilor și alină singurătatea lor la numărul 0800 460 001.
  2. Centrele Comunitare Generații reconsideră rolul social al vârstnicilor, implicându-i ca voluntari în centre de zi pentru copii din comunitatea lor.
  3. Niciodată Singur este despre a fi împreună pentru demnitate la orice vârstă, prin acțiuni de voluntariat și implicare la domiciliu și în cămine de bătrâni, pentru un impact de durată în viața bătrânilor, redarea încrederii în sine și sentimentul propriei valori, conștientizarea mentalității cu privire la vârsta a treia și impactul negativ asupra imaginii bătrânului.

Spotul campaniei poate fi urmărit aici. Campania se va desfășura în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie 2018. În cadrul proiectului vor fi prezentate și o serie de povești atât pentru cei mari cât și pentru cei mici deoarece există ceva universal în fiecare poveste: „emoție, lecții care să rămână cu noi, istorie la persoana I. Pentru bătrânii noștri, nu e nimeni acolo ca să primească darul poveștilor zise de ei.”

Pentru a fi la curent cu noi informații despre campanie, aici e pagina de FB dedicată campaniei https://www.facebook.com/singur8844/

Pentru componenta de strângere de fonduri – Valoarea donației este de 2 Euro/lună. Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange Romania și Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite, în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
Campania este realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange România, Telekom România Mobile și Vodafone România.