0

Bună ziua și la revedere

Cineva a zis la un moment dat – saluți din plăcere. Nu mai știu cine și sunt foarte de acord:

– dacă vorbim de stația unde așteptăm metroul – mulțimea nu are nevoie de interacțiunea asta politicoasă, chiar dacă îți face plăcere să saluți – doar să faci loc și să nu calci oamenii

– dacă te gândești la vecinii de scară, pe aceia pe care îi întâlnești des și care după al 4-lea salut nu reactionează – bună ziua căciulă, stăpânul n-are căciulă. Data viitoare tac mâlc și mă fac că plouă la tine și cum soarele e pe aleea mea, nici că îmi pasă.

Și exemplele pot continua.

credit photo unslpash.com

La grădiniță e ca la gară. Parcheaza trenul, pleacă trenul. Na copilul, pleacă cu copilul. Nu-i cunosc pe părinți, între dat copilul și pup-pup muah, și vorbit cu educatorul, nu e timp. CLAR!

La grădinița Lolitei cu o singură mămică am interacționat pentru că fetele noastre au început cam în același timp și cu ea apuc să schimb zâmbete, 2 vorbe din mers sau ne salutăm pe repede când  mergem în sesuri opuse. Ne salutăm, nu trebuie să devenim confidente! Cu restul, doar la mine se deschide gura!

Știm cum e dimineața, cu toții suntem pe grabă, unul intră să lase odorul, altul iese precipitat – să nu cumva să trebuiască să se întoarcă. Și aproape dăm unii peste alții, și cu scuze și fără și…

fără bună ziua. Asta e un wow, de care încă mă minunez, nu e un wow ok.

Nu se dă binețe oameni buni, zici că sunt toți amortiți la corzile vocale. Pot înțelege grijile copleșitoare, dacă eu nu le înțeleg atunci cine, pot înțelege graba, că doar banii nu se fac stând pe loc, dar nu costă nimic un salut. Salutul între părinți zero, cu educatoarea n-ai încotro, că doar cu ea lași copilul, nu?  Bună ziua, la revedere, o zi bună! Greu tare!

Degeaba spui copilului: ai salutat? Hai, spune, bună ziua! dacă nu aude asta de la tine.

Copiii nostri merg în aceeași loc unde se pun bazele educației în colectivitate, se joacă în aceeași curte, chiar dacă au vârste diferite. Educația începe și cu bună ziua. Acolo în comunitatea în care stai, interacțiunea nu trebuie să lipsească. Copilul ce vede când vii și pleci dintre oameni? În primul rând nu vede siguranță, de politețe nu zic. Nu aici bat eu.

Acest du-te vino fără să încep cu bună și pa, îl duce în atemporal. Te miri de ce plânge disperat? Da, locul unde îl duci e ca o țară străină. Unde nici tu nu cunoști limba, dar îl arunci acolo.

Și da, face bine, un simplu bună ziua, chiar de la intrare, de la poartă. Dacă e cineva, evident😄

0

De ce fel de şcoală au nevoie copiii noştri? – Social Moms, septembrie 2017

De ce fel de scoală are nevoie copilul meu? Tare m-a frământat întrebarea asta încă din februarie anul trecut, pe când eram în căutare de grădiniță pentru mândră. Și dacă aveam mintea de acum, după tot ce s-a întâmplat în ultimele săptâmâni, poate vedeam lucrurile altfel atunci și stăteam liniștită și cu fire albe mai puține.

Nu am ajuns la eveniment, am urmărit live-ul la căști, iar mândra curioasă a vrut și ea să asculte și i-am dat și ei o pereche, nu a interesat-o neapărat subiectul, s-a jucat mai mult. Ideea de avea căști era mult mai tare decât speakerii. Nici nu i le-am mai conectat.

Evenimentul marca Social Moms a adus peste 200 de părinţi în sala şi 30.500 de parinti în faţa ecranelor, fiind susţinut de elefant.ro, Bringo, BIC, Sanytol şi 3M.

Social Moms organizează evenimente de parenting, din 2015, sunt dedicate părintilor care doresc să se informeze, celor care își doresc să fie părinti mai buni.

Conferinţa Social Moms, din 6 septembrie, cu puțin înainte de începerea anului școlar, şi-a propus să răspundă la o întrebare dificilă pentru noi toți „De ce fel de şcoală au nevoie copiii noştri”, cu ajutorul celor 5 invitaţi cu expertiză şi experienţă în educaţie, psihologie şi parenting: Oana Moraru – consultant educaţional, Gabriela Maalouf – NLP trainer pentru copii şi părinţi, Magda Aldea – redactor desprecopii.com, Anca Bold Gheorghe – blogger @blogintandem.ro şi Ana Maria Mitruş – blogger @meseriadeparinte.ro.

Agenda evenimentului:

  • Învăţământul clasic vs învăţământul digitalizat? La pros and cons toată lumea se pricepe, Gabriela Maalouf a fost clară: fără digitalizare, inclusiv în învăţământ, nu se poate, însă învăţământul digitalizat nu va înlocui niciodată învăţământul clasic. De ce? Pentru că nu suntem roboţi, suntem fiinţe sociale, avem nevoie de emoţie, de contact uman. Omul învaţă doar când experimentează o emoţie, îşi aduce aminte de lucruri care vin din emoţie şi trăire. Eficienţa vine din îmbinarea celor două metode de învăţare, este nevoie de echilibru, de adaptare la realitate, iar digitalul face parte din realitatea prezentului nostru şi al copiilor noştri, care s-au născut digitali.

Fata mea abia a început grădinița, nevoile ei educaționale sunt acolo, dar nu am exclus digitalul din viața ei. De când am început să lucrăm la terapie și acasă, în descifrarea unor noțiuni abstracte, ne-am folosit de digital. Este, așa cum spunea Gabriela, digitalul este realitatea prezentului ei, o folosesc pentru un demers educațional echilibrat, eficient pentru nevoile ei de învătare.

O altă ideea de la Gabriela – avantajul cursurilor online – „un program nu oboseşte niciodată să spună aceeaşi lecţie, să verifice o temă de 1 milion de ori şi îşi face eficient treaba. În plus, feedback-ul este personalizat, iar planul de învăţare este adaptat uşor”, spune Gabriela.

Prezentarea Gabrielei poate fi următită aici.

  • Școala de ieri, copilul de azi și lumea de mâine. Oana Moraru este pentru mine – love and justice. Imi place și zice lucuri care, dacă mă găseau în altă perioadă a vieții, strâmbam din nas. Dar are dreptate, există un ocean al conștiinței generațiilor dinaintea copilului, copilul vine la naștere arhivat cu toate lucrurile reprimate, nerezolvate ale celor dinainte lui. Și noi încercăm să îi aducem la realitatea care o cunoaștem, în care ne simțim bine așa cum am fost învățați, ceea ce nu este posibil.

Ca să înțelegem, să ne amintim – sssshhhh, taci, nu plânge, ssshhhh mă faci de rușine. Am crescut reprimând toate lucurile incomode pentru părinți și ne mirăm că am făcut un copil opoziționist.

Îi învăţăm că sunt speciali, că nu e important să câştige, important este să participe. Însă viaţa nu este aşa. La job, nu vor fi speciali, nimeni nu îi va înţelege ca mama şi tata. Concluzia este că tot ceea ce suntem noi se reflectă în copiii noştri. Ce nu ne place la noi şi ascundem, reprimăm, iese la suprafaţă în copiii noştri. De aceea, cheia este la noi. Un parenting conectat, cu fermitate, cu contradicții îi ajută să se găsească ca identitate. 

Îmi vine să iau copiii acasă, să îi feresc de părinți. La școală, profesorul trebuie să predea și, totodată, să conțină și emoțiile copiilor Terenul de învățare trebuie să fie emoțional echilibrat. Lucrul e la părinți, la ei trebuie calibrate emoțiile ca să fie echilibrat copilul. Nu am ce adăuga, așa este, de când am devenit părinte, ca să pot fi părinte pentru fata mea, a trebuit să rezolv copilul din mine. Încă lucrez.

Sfatul Oanei, pentru o bună conectare cu copilul, este să îl tratăm şi să ne uităm la el ca în prima zi de viaţă. La naştere era ceva preţios, iar acum, când el este conştient, trebuie să simtă acelaşi lucru, cel puţin 10-15 minute pe zi.

Ascultați-o aici. E exact ce trebuie să auzim.

  •  5 sfaturi pentru începutul scolii de la Magda Aldea, redactor desprecopii.com, blogger la mamicazburatoare.ro a punctat: să planificăm atent începutul anului şcolar, poate chiar să vizităm şcoala înainte, să nu uităm de odihnă şi rutina somnului pentru a face faţă stresului şi oboselii, să cumpărăm împreună rechizitele şi hăinuţele şi să nu uităm de insuflarea încrederii în forţele lui.

O puteți urmări aici.

Sesiunea de Q&A susţinută de Anca Bold Gheorghe, blogger @blogintandem.ro  şi Ana Maria Mitrus, blogger @meseriadeparinte.ro a adus la suprafaţă o mulţime de întrebări din partea celor din sală. Iată o selecție:

  • Temele de şcoală, îi ajutăm pe copii sau nu? Sunt temele o pierdere de vreme?

Temele se fac aşa cum le dau profesorii, învăţătorii. Nu ne punem împotriva curentului în care ne-am dat copiii. Nu punem copilul la mijloc, între noi şi profesor. Cum creăm mediul acasă pentru copii? Copilul fâţâit, fără răbdare, trebuie antrenat înainte. A face temele este o chestiune de a duce un lucru la capăt, fără timp morţi. Treaba prin casă este un exerciţiu foarte bun. Copiii autonomi la teme sunt cei învăţaţi cu treaba în casă de mici.

Temele din clasa întâi, primele lui teme, sunt foarte importante (chiar dacă sunt două lele, două surcele, pentru adult), copilul face ceva important iar locul părintelui este acolo la masă cu el când face asta. Pentru că acolo, atunci se formează mecanismul de rezolvare a problemelor, pe care copilul îl va folosi, adult fiind, mai târziu în a lua decizii, rezolva probleme de serviciu.

Un copil nu face temele organizat dacă a fost crescut cu foarte mulţi stimuli vizuali. În faţa temelor ei se vor lupta cu natura modelată de noi ( fac temele le televizor, se ridică de zece ori ca să verifice telefonul etc). Copilul are nevoie de limite, de reguli şi de fermitate. Temele fac parte din viaţă lui.

Tehnici pentru părinţi: stabilirea unui deadline, pui ceasul să sune, trecerea rapidă prin ce are de făcut înainte de a se apuca de teme, nu ne apucăm de teme imediat după şcoală, ci ne conectăm înainte.

  • Copilul trebuie să fie bun la toate materiile?

Până la clasa a opta orice copil poate de nota 5, când îşi însuşeşte cunoştinţe de baza. Din clasa a noua deja începe specializarea, ceea ce înseamnă că se poate focusa pe anumite materii.

  • De ce ne facem temele?

Pentru copii nu există viitor, nu există timp, el trăieşte în prezent, vrea să se bucure acum.

Au nevoie de feedback imediat, iar pentru asta există tehnici: autocorectare, cronometrare. Copilul trebuie ținut în priză.

  • Temele neverificate descurajează copilul să îşi facă temele constant. Cum procedăm?

Copilul simte o nedreptate atunci când nu i se verifică temele, însă el nu le face pentru asta. Motivaţia lui trebuie să fie intrinsecă.

  • Şcoală de stat sau şcoală privată?

La privat sau la stat, sunt deopotrivă oameni bine pregătiţi şi oameni mai puţini pregătiţi. Trebuie să identificăm învăţătorul care să se conecteze bine cu copilul, să fie ferm şi profesionist. Schimbăm şcoală până găsim acest om, potrivit copilului nostru.

Puteți urmări înregistrarea aici,

Mai multe întrebări şi răspunsuri puteţi găsi dacă urmăriţi înregistrarea evenimentului pe Facebook Social Moms și în pagina evenimentului  socialmoms.ro

Copiii mici și mari au avut parte de distracție pe toată perioada evenimentului cu atelierele creative: Playouth a organizat atelierul de origami, au fost multe jucării de la elefant.ro , un atelier de colorat cu BIC și a lor mascota BIC Boy, și 3M cu numeroase materiale pentru proiecte colorate și originale.

Moderatorul evenimentului a fost Anca Bold Gheorghe, blogger @blogintandem.ro.

Evenimentul a fost organizat de Social Moms în parteneriat cu site-ul desprecopii.com.

Parteneri media: desprecopii.com. ruxandraluca.ro, qbebe.ro, sfatulmamicilor.ro,  gokid.ro, kidsnews.ro, mamicamea.ro, meseriadeparinte.ro, cristinaotel.ro, tataincepator.ro, blogintandem.ro, pisicapesarma.ro, mamadematei.ro, fricidemamici.ro, educatiecudragoste.ro, funparenting.ro, gabrielamaalouf.ro, jurnaluluneimame.ro, siblondelegandesc.ro.

0

Cremă vegană bio – bază pentru pizza, paste, tartine

Acum o săptămână am testat un produs bio marca DnaBio – gata de preparat imediat ce ai deschis pachetul. Mai exact în 3 minute, și dacă te ține pofta, după preparare și gătire, tot în 3 minute poți fi gata cu mâncatul.

Bun, am încercat azi crema vegană tartinabilă cu orez și ceapă, SPALMABILE VEGETALE BIO con Riso ed Erba Cipollina, care poate fi bază pentru pizza și sos pentru paste, sau o poți îngurgita unsă pe pâine cu ceva legume asortată.

Am început aceste teste, deoarece produsele sunt din ingediente bio și fără alergenii nostri – gluten și lapte. Nu durează mult prepararea și poți implica copilul în tot procesul.

credit photo: www.dnabio.eu

Conform etichetei amestecul conține:

  • orez  (50%), nuci, ceapă, semințe de floarea-soarelui, fulgi de drojdie, fistic, sare roz de himalaya, ceapă chives (1,43%). 

Se obțin 2 porții, cantiatea totală obținută de cremă – 200g

Timp preparare, fără coacere – 3 minute

În cutie ai plicul cu mixul de ingrediente, un pahar gradat, caserolă pentru cremă.

Pe cutie ai instrucțiunile, cu text și desen. Două ingrediente vor fi de adăugat la mixul din pungă, apă și ulei, apoi amesteci energic. Loli a fost interesată de proces doar cu privirea, a avut o tentativă de amestecat însă a părăsit-o repede. S-a trezit cu nasul înfundat de dimineață și cu muci groși, nu este foarte bine dispusă…prin urmare fără filmarea promisă.

Cantități:

– 120 ml de apa 

 – 20 ml ulei de măsline extravirgin 

     

Iată crema (mai crem, nu așa albă ca în poza de pe cutie) fără cine știe ce plating, zorzoane din legume, nu avea răbdare mândra. Nici poză nu am apucat să fac cum trebuie.

    mmm, păcat că nu durat prea mult

Bun,

Gustul cremei – este interesant, aduce a tofu (deși e cu orez,da). Pentru că a mâncat copilul, a fost curios să încerce, este de bine. Data viitoare încerc pe un blat de pizza sau la paste.

Consistență –  nu e cremoasă, fină, dar e legată, texturată de la nuci și fistic, se întinde pe pâine, și deși nu am amestecat așa cum scrie la indicații de preparare, deoarece a probat și Loli, n-a ieșit cu cocoloașe.

Durată de consum – imediat, nu se specifică ce se întâmplă dacă nu mănânci după preparare și conservi. Se menționează că poți face jumătate din cantitate, 35g, astfel obții o singură porție de 100g (dacă nu ai cu cine mânca).

Loli s-a arătat încântată dar nu a mâncat tot, așa că a luat drumul frigiderului. Am preparat la prânz, am mâncat mai puțin de jumătate, pe la un 4 jumătate după-amiaza, am scos cutia din frigider și încercat gustul. Același, doar mai rece. Cum la mândră s-a terminat pofta, știu eu pe cineva a continuat cu tartinele. :))))

Idei de consum –  așa cum sugerează și producătorul – mic dejun, drept mozzarela vegetală pentru pizza sau cremă pentru paste.

Poate fi o idee când nu ai altceva în casă fără alergeni și vrei rapid să încropești și să pui pe un colț de pâine.

Îi dăm Like! :))))

18

Experienţa noastră (neplăcută) cu o grădiniţă Montessori

De când am auzit de pedagogia Montessori, ideea de a da copilul, după 3 ani, la o gradiniță Montessori a prins rădăcini. Am citit principii, am descoperit materialele cu care se lucrează, am stat de vorbă cu persoane instruite să susțină activități Montessori și să lucreze după metoda Montessori. Am purtat conversații cu părinți din grupuri, comunități care au ales pedagogia Montessori pentru copilul lor tipic dar și pentru copilul cu nevoi speciale.

După experiența noastră nu contest calitatea pedagogiei Montessori, ci modul cum interpretarea acesteia ne-a afectat pe noi, la grădinița Montessori aleasă pentru copil.

Nu contest rezultatele acestei grădinițe în ceea ce privește actul educațional pentru ceilalți copii din comunitățile lor, ci modul în care au renunțat la copilul meu după o jumătate de zi.

credit photo – unsplash.com

Am fost profesor 3 ani de zile, pedagogia clasică din cărți și experiențele din clasă diferă mult, iar cursurile care se fac ca să te numești profesor sunt depășite și deloc racordate la psihologia copilului și realitatea societății românești. Racordarea necesită multă muncă, răbdare, empatie. Prin urmare, probleme de racord, să zicem, pot apărea și pentru cei care se atestă într-o pedagogie Montessori, nouă de altfel pe plan educațional la noi în țară. Eu nu aș fi renunțat așa ușor la un elev, copil. Dar nu despre asta am să vorbesc în continuare, ci despre experiența noastră de câteva ore într-o grădiniță care se dorește a fi Montessori.

Cine a trecut chiar fugitiv sau a citit mai mult din scrierile mele simte sinceritatea, realitatea experiențelor împărtășite. Nu vorbesc din auzite și descriu fără să îmi fie teama de adevăr și emoții. Exprim autentic, fără nuanțe și onduleuri care să dea bine la citit. Scriu așa cum aș vorbi cu oricare dintre voi.

Cine a parcurs un pic mai mult din poveștile Cu și despre Loli știe că ea a crescut în ritmul ei, că iubește culorile și orice poate modela, picta, lipi, că vorbește mult cu zâmbetul și privirea, și că adoră să facă echilibristică pe toboganele și barele din parc.

Am avut emoții mari cu începutul grădiniței, nu în sensul de frică de despărțire ci exact de ceea ce ni s-a întâmplat. De sistemul educațional ales, cu tot ce presupune – de la adaptare până la progres academic.

Noi am rămas la adaptare sau eșuatul ei, de fapt. Adică la următoarele transmise telefonic în după-amiaza zilei (singurei) în care am fost la grădiniță.

copilul dumneavoastră nu se potrivește comunității 3-6 ani (din punct de vedere motric, cognitiv), și se recomandă comunitatea 2 ani – care în cazul lor nu avea educator specializat Montessori. Motivul pentru care am ales grădiniță a fost pedagogia, educatorul care teoretic era pregătit, și pentru că nevoile fetei noastre ar fi fost satisfăcute din punct de vedere educațional într-o astfel de comunitate, adică 3-6 ani. Și ni s-a confirmat asta de către educator la întâlnirea de dinainte începerii grădiniței. Prin urmare, educatorul a avut ocazia, înainte de prima zi la grădiniță, să o cunoască, să interacționeze cu ea. Știa motivul pentru care am ales predarea Montessori, a fost informat despre copil și nevoile lui educaționale.

Bun, celelalte recomandări:

pe baza observațiilor educatorilor și a medicului instituției care a primit doar un scurt brief asupra istoricului medical al mândrei, ea nu poate continua lucrul alături de copiii de 3-6 ani (intervalul 8-13, cât Loli a stat mai mult pe hol!!!).  Eu cu 3 doctori în familie știu sigur că un medic pediatru ca să poată emite o părere privind parcursul educațional al copilului are nevoie de competențe în psihologia copilului și psihiatrie pediatrică. Are nevoie de informații medicale și evaluări specifice. Nu de 5 minute de stat de vorbă cu părintele și evaluat din ochi copilul.

educatorul nu a putut să implice copilul în nicio activitate. 

copilul deranjează activitatea celorlalți copiii, deci se recomandă scoaterea din comunitate 

– pentru că plânge foarte mult deranjează activitațile și nu poate sta în comunitate

Ultimele afirmații nu le comentez că sunt grăitoare pentru cine are copil la grădiniță.

Toată comunicarea aceasta a fost făcută de către o persoană care nu a fost educator prezent la comunitatea 3-6 ani, în ziua respectivă.

Educatorul, cel care a interacționat cu Loli, nu a avut curajul să poarte discuția aceasta. Cât timp am fost acolo în grădiniță mi-a transmis doar că pentru prima zi – totul era ok.

Orice evaluare de bun simț se face după câteva zile, după încercări, niște criterii care nu pot fi bifate și care indică recomandările ulterioare. Și face to face cu părintele, nu la telefon. 

Câte ore sunt de la 8 la 13? Cât timp a petrecut copilul în clasă? Vă zic eu, nici un sfert.

Sună a discriminare? Da! Maria Montessori nu cred că ar fi pus bazele unei pedagogii dacă ar fi discriminat copiii. Educația centrată pe copil, antrenarea abilităților naturale, formarea de comunități unde copiii pot învăța unii de la alții înseamnă să nu discriminezi.

Maria Montessori nu ar fi pus bazele unei educații așa minunate dacă nu ar înțeles că empatia este esențială în integrarea unui copil. La 3 ani, 6, 7, 20, 30, chiar 40 ani integrarea într-un loc, sistem se face cu empatie, cu respect, nu cu indiferență. Copilul este pregătit să intre într-o comunitate dacă educatorul este pregătit să îl primească, pregătește comunitatea. 

Când nu stăpânești (doar așa pot să explic eșecul lor) sau interpretezi greșit instrumentele prin care poți ajuta copilul să rămână în clasă, nu poți concluziona că nu se integrează.

Fata mea este specială, dar nu chiar atât de specială încât să închidă ușa liniștită, cu pa-pa mami (3 ani și 4 luni) și să se apuce de studiat materiale cot la cot cu copii pe care i-a văzut prima data. Iar când o aduci la părinte imediat ce a dat semne de frustare, fără să încerci să o ajuți, nu e deloc Montessori. Cu un educator principal și 2 asistenți te aștepti să încerce să lucreze cu ea. Să nu renunțe.

Eu știu pe de rost teoria cu adaptarea, am scris aici și aici, știu că durează, știu că poate în fiecare zi o poți lua de la capăt cu jocurile și explicațiile care să îi dea confortul și liniștea de care are nevoie pentru a rămâne la grădiniță. Eu mi-am pregătit copilul și nu mint. O cunosc, știu ce o copleșește, știu când plânge alintat și când e speriată. Știu, că și mie, mi-e greu să  ajung acolo încât să înțeleg totul din prima, să empatizez și să liniștesc. Știu sigur, atunci când mediul este cald, educatorul simte copilul, când pe lângă fermitatea și ordonarea de care se tot amintește în Montessori, nu bate crivățul, poți integra un copil, nu abandona. Nu am cerut să o iubească, nu cred că își dorește careva ca educatorul să îți ia locul, dar un efort minim de integrare din partea lor era necesar.

Tind să cred că nu au vrut să se complice, li s-a părut greu și ca să îmbrace frumos totul au făcut recomandarea pentru comunitatea celor mici. Cu care, poate, zic poate, aș fi rezonat în proportie de 50% dacă nu aș fi fost acolo în prima zi. Dar oricât de frumos și mieros ai încerca să spui cele de mai sus recitând din principii Montessori, pe care le interpretezi după bunul plac, nu face lucrurile ok. Montessori nu e doar pedagogie elitistă, nu din ce am citit eu. 

0

Ce poţi face cu un set de finger crayons

Am găsit un set de creioane colorate minunate – finger crayons sau creione pentru degete. Sunt tare faine și versatile.

Am avut așa un avânt cu Loli la:

desenat 

– făcut turn de culori și exersat culorile

– (încercat) să facem diferența între nuanțe

– creat/exersat forme și împletit povești pe repede (eu le făceam, ea le zăpăcea, mâzgâlea)

– am jucat popice

 

 

 

Prin orice joacă încercăm:

să lucrăm motricitatea fină și grosieră 

– să lucrăm la coordonare mâna-ochi

– să exersăm culorile

– să fim creative

– să ne distrăm – best part!

 

Finger crayons sunt special gândite pentru toddleri și preșcolari:

sunt ușor de stivuit, de mânuit

– poți colora simultan cu mai multe culori (Loli are mâna mică, dar mai încolo va putea face și asta)

– se poate exersa prinderea/pensa acolo unde există o nevoie specială privind motricitatea grosiera și fină (grasping skills)

– poți exersa poziția de scris 

 

Spor la joacă! Noi pregătim încă o coală de hârtie😄

1

Briose vegane cu quinoa și ciocolată (în 3 minute)

(P) Am în teste 4 produse marca Dnabio, fără gluten de la colega mea de liceu Irina.

Primul produs testat și mâncat – briose vegane cu quinoa și ciocolată sau cum scrie pe cutie CUPCAKE VEGETALE con Quinoa e Gocce di Cioccolato.

photo credit: http://www.dnabio.eu

Conform etichetei amestecul conține:

  • Făină de orez, zahăr brun din trestie de zahăr, amidon din cartofi, fulgi/picături de ciocolată (4%), masă de cacao, zahăr din trestie de zahar, unt de cacao
  • Emulgator: lecitină din soia, făină de migdale, făină de quinoa (1%)
  • Agenți de creștere: bicarbonat de sodiu și cremă tartar, cacao, sare roz de Himalaya.  *Ingrediente organice

Se obțin 3 porții.

Timp preparare până la turnare în forma de copt – 3 minute

Briose –  6 la număr /70g

Temperatura de coacere recomandată – 175°C

Timp coacere – 25 min

În cutie ai plicul cu mixul de ingrediente și un pahar gradat, chestie utilă dacă atunci când te-ai apucat de bucătărit nu găsești măsura (la mine e așa all the time).

Pe cutie ai instrucțiunile, cu text și desen. Două ingrediente vor fi de adăugat la mixul din pungă, lapte vegetal sau apa și ulei, apoi apeși pe butonul mixerului. Eu nu l-am avut la îndemână, am mixat manual și a fost ok.

Cantități:

– 120 ml de apa sau lapte vegetal

 – 50 ml ulei de porumb sau floarea soarelui sau măsline extravirgin. 

Am turnat în forme și pus la cuptor. Nu avem cuptor modern, am în schimb un termometru de la Ikea pentru friptura. Am măsurat cu el. Brioșele turnate în tava au ajuns în cuptor la o temperatură aproximativă cu cea menționata în instructiuni, pentru a verifica dacă s-au copt am mers pe metoda clasică – înfiptul scobitorii după 25 minute. Au fost gata în 35′.

Bun,

(Am numărat bine :)) și am pus 8 forme de hârtie pentru brioșe, da, știu și eu am râs, mi-am dat seama după ce am turnat, însă cu toate astea:)

– au crescut frumos

– mirosea casa a prăjituri

– sunt ușor sfărâmicioase la interior – așa au ieșit la noi

– nu sunt dulci

– cred că se pot orna după gust, pentru a le face și mai pofticioase, dar eu nu am făcut asta.

Ce mi-a plăcut mie la tot procesul:

nu durează mult până le ai coapte în farfurie și sunt fără alegenii nostri

– sunt din ingrediente bio

– se coc – eu am avut multe tentative de ceva-uri cu făina fără gluten și lapte vegetal  și nu au ieșit 

– nu faci multe, dacă ai pe acasă mâncăcioși ca a mea, nu faci risipă cu aruncatul

fiind atât de ușor de făcut poți implica copilul în proces. Loli nu a participat de data asta, dar la tort(tot) cu siguranță va fi pe fază.

Eu nu sunt fan brioșe, dar încerc orice i se pare fetei mele bun de testat. Astea au ieșit bune, le-am mâncat la micul dejun după ce le rodea Loli pe jumătate și repeta boșe (brioșe) foarte mândră. Nu e ea cel mai bun tester pe partea de food, măcar a fost încântată că are brioșe.

Vedem la următorul cum e cu pofta. Aici este video-ul producătorilor. La următorul produs testat vom fi noi protagoniști.

 

 

3

Piatră grea pe sufletul meu

Grădinița este piatră grea pe sufletul meu. Începutul școlar al fetei mele mă înspăimântă. Eu nu mă gândesc la adaptare, la statul după ce plec eu, adică mă gândesc, ce mă roade pe mine este atmosfera de acolo și planul educațional. Dacă nu se potrivește nevoilor ei, dacă o va face temătoare în forțele ei. Noi încurajăm copilul, îi povestim situații care o vor încerca, dar acolo nu suntem prezenți cu urechile, poate doar cu privirea (dacă au camere, însă nu poți sta geană). Nu o pot încuraja dacă are nevoie, nu știu dacă va fi ajutată să gestioneze situații. Oricât ai face schema acasă și oricât de bun exemplu ai fost, acolo e altceva. 

Și nu vreau să îi transmit fricile mele. Faptul că Loli a avut un traseu greu la început care, spre fericirea noastră, s-a ușurat, cumva, ne-a pregătit. A pregătit-o și pe ea. A învățat multe, mai are și lucuri care necesită clarificare, asta pentru că mental încă nu e pregătită. Se va întâmpla.

Pe mine mă macină alegerea pe care o fac pentru ea. Dacă nu iau hotărârea care trebuie și ea nu va putea să îmi spună ce nu funcționează pentru ea. Semne îmi va da sigur, dar dacă nu le înțeleg pe deplin și se va închide în ea. Drumul, distanța, mâncarea, jocurile, stresul ei legat de schimbarea rutinei sper să nu ne aducă la piele și os și regrese.

Fetița mea e un om mic cu suflet mare și forță cât pentru 2. Greutatea o rezolvăm noi, celelalte nu vreau să stagneze, vreau să crească, să se descurce între oameni mici ca ea, să poată realiza/gestioneze momente și activități. La fel și cu adulții.

Se vorbește mult despre adaptare, costurile care vin cu mersul la grădiniță, cum a făcut unul altul despărțirea în pragul clasei, meniul cu pros and cons. Da, da, este greu pentru toți. Și empatizez cu toți părinții.

Dar.…Eu nu lăcrimez dacă nu îmi spune pa de 10 ori și nu îmi dă drumul ușor. Știu că am discutat de acasă planul, știu că e deschisă să nu renunțe la statul cu copiii, iar dacă m-a trimis acasă nu mă uit de nspe ori în urmă ca să o panichez și să se îndoiască de ceea ce facem. Plec încrezătoare, pentru că așa rămâne și ea.

Costuri sunt indiferent unde începe copilul să lucreze fișe, puzzle-uri. Se merită? Pentru unii da, pentru alții îndoiala crește de pe o zi pe alta. Aș vrea ca pentru fata mea să merite tot. Și costul, și drumul, și felul învățăturii. Oare e posibil?

Meniul se pare că se poate adapta. Problema este la moața din dotare. Mâncarea a fost și este una dintre probele noastre de foc, pentru că nici foamea nu o aduce la masă. Și, trust me, am încercat multe, masa nu e momentul ei tot timpul. Are și momente wow când viața e roz și kilogramele ei se îmbunătățesc. Sper ca acolo printre copii să o cuprindă efectul de turmă și mâncarea să capete gust când e la comun cu alți prichindei.

Educația, aia din colectivitate, aici e buba mea. Face sau nu față programului, educatorilor și pruncilor de vârstă ei. Este acolo unde nevoile ei vor fi împlinite/suplinite sau bate pasul pe loc, va fi doar agitație și oboseală, prea puține achiziții.

photo credit unsplash.com

Oare ea are nevoie doar de blândețea educatorului, dar care nu o frustrează educativ dincolo de limitele ei ca să învețe, să producă noutate în ea, chiar dacă se teme? Azi totul e cu blând și ferm, și sunt de acord. Sunt de acord și cu limitele în aceeași blândețe și fermitate. Nu sunt de acord cu amestecul de trenduri în educație, fără obiective clare, nici cu abordarea care diferențiaza pe cel ce reușește din prima și cel care are nevoie de ajutor? Știi, aici, la ultima, cine nu e bine antrenat în a vedea potențialul copilului, va greși. Cunoști video-ul cu asocierea de mici secvențe din filme care se potrivesc unor texte de genul: așa arăt eu când cineva se comportă inadecvat cu copilul meu. Așa și eu. Devin Hulk!

Dar pe lângă asta trebuie să explic și copilului și, totodată, să-l ajut să gestioneze. Eu fac asta, dar câte locuri voi ajunge să schimb ca să nu trebuiască să lupt cu 5-10 mentalități de educare?

photo credit unsplash.com

Va fi greu, poate chiar mai ușor decât mă frământ eu. Vom vedea. Drepturile educaționale ale copilului meu vor fi prioritare pentru mine. Va fi educat nu cum vreau eu ci așa cum trebuie, cu respect, cu empatie, cu contradicții care să îl testeze, împingă să evolueze. 

0

Lecţie învăţată

Când simți că meriți orice din plin și nu te roade îndoiala că de fapt se câștigă, lucrează ca lucrurile să fie așa, realitatea va fi dură. Ca un par în moalele capului. Lovește la un moment dat! Tare aș vrea să pot trăi și eu așa liniștită, să iau lucrurile for granted și nici prin cap să îmi treacă că pot evolua diferit. Și să am impresia că totul este în balans echilibrat, deși stau fix în puncte care mă țin doar pe loc, nu în echilibru.

Am avut așa o stare de nervozitate și ciudă. M-am gândit la ea, am lucrat-o ca să termin cu ea rapid și să nu o car după mine. A trecut.

Iată lecții, fără detalii, dar cu o primă idee de bază – nu te băga să schimbi idei și gânduri sau popular – unde nu îți fierbe oala, deși nu a fost cu rea intenție, ba chiar una empatică.

Îmi dau seama ce am greșit. Că am lucrat la mine și știu să recunosc și să nu înghit doar pastila dreptății personale. Nu știu ce m-a apucat să fiu de ajutor. Am simțit nevoia să adaug ceea ce am experimentat, în ideea de fi util. Poate că am greșit tonul, poate situația, nu știu ce m-a determinat să ofer ajutor, nesolicitat, evident și să mă  blochez în argumente. M-am izbit de un zid, cu ajutorul meu.

E bine să fii bunul samaritean, e bine să și nu faci nimic. Pentru că atunci când nu există decât ceea ce cred și văd (e bine, în esență, depinde și de context) ori te implici serios ori o lași baltă din momentul în care situația devine frustrantă.

Lecția numărul 2, de fapt, concluzia – am decis să nu mai lărgesc cercul prieteniei.

credit photo: unsplash.com

Până la urmă fiecare își asuma lucuri, și ca să nu repet situația, păstrez linia actuală, astfel încât eu și cei drag mie să nu sufere. Pentru că eu acolo îmi canalizez energia, pe prietenii deja existenți, apoi primesc doar pe cei care pot fi prezenți în cercul prieteniei cu deschidere și drag. Drept urmare nu mai am loc pentru noutăți care să îmi consume buna dispoziție și nervii.

Lesson learned! Orice ai învăța, din conflict, sau din ceva firesc, face bine, te aduce acolo unde ai de lucrat la tine.

0

Baby Cinema – O comedie despre mame ieșite în oraș

Până să se nască Loli am mers des la film. Era relaxare de week-end și nu numai. După o zi grea la muncă sau fără vreo ocazie specială ne făceam timp de un film. Doar noi sau cu prietenii. Ne dădeam întâlnire la metrou sau acolo, la cinema. Drumul până acolo, planificarea din timp sau ad-hoc face așa de bine. Ca o plecare în vacanță.

Cu Loli la purtător am mers la film până pe la 5 luni.Atât am rezistat, și am făcut pauză apoi. De ce? Ultimul film m-a scos din sală de vreo 4 ori, după care am stat pe hol așteptând să se termine, să plec acasă. Sonorul puternic mă deranja și aveam contracții la fazele cu acțiune intensă. Zici că se uita și Loli, și se temea de subiect.

Am făcut din week-enduri un fel de maraton, de la început, de când Loli era doar câteva celule. Știam că va urma perioada fără distracție la film. Țin minte că m-am întâlnit cu cineva când intram în sală și mi-a zis: ce bine că venim la film, acum cât mai putem să ieșim, după naștere nu știm ce ne așteaptă. Chiar așa a fost. Pe moment nu mi-a plăcut remarca. Am bolborosit sigur ceva pe temă. Acum îmi dau seama că era adevăr. Așa a fost la noi, la voi poate fi diferit.

3 ani nu am mers la film. La primul eveniment, Loli a fost cea mai încântată. Noi ne-am bucurat de atmosferă și oameni. Loli a trecut de bebelușie, sunt sigură că ar reveni la perioada aceea dacă s-ar putea, mai ales că urmează să meargă la grădiniță. Îi place, însă are nemulțumirile ei pe subiect. Povestesc cu altă  ocazie.

Nu pot să spun că aș fi ajuns cu ea la film, atunci când era bebe, dar mi-ar fi plăcut să știu că pot face asta. Loli nu era genul care să stea mufată și liniștită. Ea voia să cuprindă tot universul, și trează, și cu țîța în gură. Somnul era cu lacăt, nu te apropiai de el, până și musca era pe silențios când adormea Loli.

Așadar, fata noastră nu aprecia ieșirile la film pe vremea bebelușiei, însă acum nici nu știi când a urcat în căruț și pus papuceii în coș (să o încalți pe drum, numa’ nu mai pierde timpul și hai să plecăm) și așteaptă la ușă să ieșim.

Bun, a treia ediție Baby Cinema va avea loc pe 26 august, de la ora 17.00. Publicul primelor ediții a cerut un film haios, care să se lase cu voie bună, adică Fun Mom Dinner/ O noapte de pomină.

Spoiler alert:

Patru mame ale căror copii merg la aceeași grădiniță plănuiesc să facă o pauză de la stresul cotidian și să iasă împreună la o cină, ca să se cunoască mai bine. Seara începe dezastruos, dar, cu ajutorul unui mix de alcool, karaoke, dar și al unui barman frumușel, mamele se dezlănțuie și petrec o noapte pe care n-o vor uita niciodată, și în cursul căreia își vor da seama că le unește mult mai mult decât devotamentul pentru copii sau soți.

Sună distractiv și numai luaţi bebeluşul cu voi la film, nu aveți nevoie de bonă sau alt ajutor pentru a vă simţi bine.

Happy Cinema şi Asociaţia SAMAS – Sănătate pentru mame şi sugari – zic așa și nu se abat – proiecţie de film şi un spaţiu “echipat” pentru nevoile întregii familii: 

• sonorul filmului va fi diminunat, 
în sală luminile nu vor fi complet stinse, 
• nu vor rula trailere şi reclame, 
• atmosfera prietenoasă și relaxantă, potrivită socializării între părinți,

• vă vom împrumuta (cu o cerere în prealabil) un sistem de purtare, pentru a face vizionarea cât mai comodă pentru toți membri familiei.

Cinematograful este dotat cu mese de schimbat copilul şi consumabile oferite gratuit (scutece, aleze, şerveţele Bella Baby Happy Romania), iar pe timpul evenimentului va exista un spaţiu special pentru alăptare sau servit o gustare în lounge-ul cinematografului, unde Danone Romania oferă iaurturi și cereale pentru copiii mai mari de 6 luni.

În cazul în care copiii mai mari nu vor să stea în sală, ei sunt bineveniţi alături de unul dintre părinţi la locul de joacă din cafeneaua cinematografului sau la un film de animație dublat în română ce rulează în același timp, adică The Nut Job 2.

Astea fiind spuse, biletele se pot rezerva pe https://www.happycinema.ro/fun-mom-dinner-baby-cinema/

Biletul: 25 lei/persoana+bebe 

Happy Cinema este în incinta Liberty Center: Șos. Progresului nr. 151-171 (et. 2)

Sunteți așteptați la film!

4

Când ai timpul la care ai visat

Stau pe bancă şi am aşa un sentiment de blank. Loli este la grădiniță, a doua zi. Nu sunt stresată, adică oi fi, dar nu mă manifest cum mă ştiu eu. Am aşa un – nu ştiu ce să fac. Şi înainte de grădinița Lolitei aveam multe în plan. Zici că s-a șters lista şi nu mi-a rămas nimic de făcut. Îmi imaginam că voi scrie mii de rânduri dar nu-mi vine un cuvânt să aştern.

Prima zi am așteptat pe aceeaşi bancă. Nu m-am pregătit pentru aşteptarea de 2 ore. Loli mi-a dat voie să plec, a zis că stă cu copiii şi s-a descurcat. Am stat pe singurul loc pe bancă de la umbră, flancată de un grup de pensionare. Am zis să fiu aproape, să ajung repede dacă mă cheamă mândra. Fetele bătrâne au tocat despre vecini şi au hrănit porumbeii şi admirat sandalele luate de acolo de unde le-a recomandat vecina aialaltă. Bune, cu tot cu şosete plasă.  :)))

Au zburat aşa conversații şi eu mă simțeam ca pe altă planetă.

Azi mi-am luat o carte. M-am dus şi acasă. Am spânzurat rufele, făcut supa şi revenit la bancă. E răcoare fața de cele 37 de grade de ieri şi liber pe bănci. Cartea nu e chiar cea mai potrivită, e greoaie, filosofică şi deloc compatibilă cu starea mea de blank. Voi da o raită pe la librărie, în weekend. Vreau ceva fără concepte de viață, filosofii şi teorii greu de digerat. Să meargă pe suflet ca untul pe pâine, lin, soft, plăcut la amintire. Primesc cu drag niște tip-suri dacă ai.

A durat ceva timp să ajung aici. Să stau degeaba, fără Loli, pentru câteva ore. Şi nu e uşor, nu că mi-ar fi dor tare de ea. Îmi este, cu ea ştiam ce aveam de făcut şi de pus în to do listul următor. Acum trebuie să mă descurc singură şi îmi lipsește muza. Data viitoare când o las la grădiniță, o pun să îmi facă planul. Nu de alta, mi se pare că am multe şi nimic de făcut.

Tot aşa a fost la tine?