2

Google Analytics și o scrisoare

 Am văzut un serial în care se trimiteau scrisori multe, la timp, cu planuri, cu uneltiri, secrete, caligrafie impecabilă. Nu spun care, va părea ciudat sau fără legătură. Acuma pe mine m-a inspirat şi m-a lovit nevoia de a scrie…cam așa:

Dragă prietene,

DPT- ul de data asta, adică Digital Parents Talk, adunarea lunară mult așteptată de instruire a oamenilor cu blog şi bloggerilor – un concept Parenting PR (pentru care trimit vorbă acum – Mii de mulțumiri, Ana şi Lavinia) a adus o mică lumină asupra cunoştințelor mele despre Google Analytics. A întunecat şi mai rău pe alocuri.

Dar nu asta e marea problemă. Ceva tot am reținut, iar dacă e musai să performez la capitolul ăsta atunci mă înscriu la cursuri de aprofundare. Există OK Institute care are cursuri pe temă şi dacă nu mă dă bărbatul afara din casă cu tot cu blog, atunci chiar am să mă perfecționez. La ediția de sâmbăta, care tocmai a trecut, lecția a fost predată de Bogdan Zaharia fondatorul institutului de mai sus, consultant Analytics, SEO şi mobile.

Mi s-a părut o ediție mult mai friendly față de ultima la care am fost. Poate pe motiv că eram mai puțini şi am reuşit să vorbim unii cu alții mai mult. Deși a fost multă vorbărie tehnică, aplicată, a fost fun.

Am avut parte de chestii delicioase şi calorice. But, bune rău cake pop-surile. Disney Junior ne-a îndulcit şi surprins plăcut cu cadouri. Many thanks!

Prin urmare, când ai blog și vrei să știi cum te descurci, totul este în termeni de statistici din Google Analytics. Nu poți scrie un rând fără să verifici dacă Google indexează sau nu. Realitatea este că nu ştii tu cât ştie Google despre ce ai scris. Google evoluează, iar tu musai să nu rămâi în urmă. Dacă până acum vreo câțiva ani algoritmii erau mai simpli, acum trebuie să te țină laptopul (în cazul în care dai cu el de pământ) şi nervii ca să te poți folosi corect de ceea ce faci şi ce vrei să faci.

Sunt oameni care nu țin cont de Analytics, se lasă purtați de cuvinte şi cuvintele lor se pare că își găsesc drumul către cititori fără să fie nevoie de optimizare şi fac ca bounce-ratingul să fie bun.

Putem trăi și fără GA, numai că o singură dată e suficient să verifici ceva, că te scurma apoi non-stop să vezi pe unde te situezi de la o zi la alta. Câți  au revenit, câți sunt noi, cât şi cum în funcție de ora din zi, de la o zi la alta, lună, an, ce tehnologie folosesc cititorii tăi şi cât de optimizat ești pentru mobil şi desktop, ce trafic ai pe o pagină anume, unde te situezi tu față de alții din industrie.

Iar dacă vrei, aspiri sau deja faci din blogging meseria ta atunci GA pe pâine, every day.

În încheiere, dragă prietene, lucrurile nu sunt aşa complicate cum par. Cu un pic de răbdare, poate nişte cursuri în plus, tainele GA pot fi deslușite. Vorba aia – omul cât trăiește învață.
Îți doresc, dacă te arde condeiul, cititori înrăiți. De restul se ocupă GA, îți va spune el de unde este – pe Glob, pe ce device a citit, cât a stat pe pagină, ce a căutat de a ajuns la tine pentru prima dată şi a revenit mereu.
Închei aici.
Cu prietenie, mulțumiri cât pot cuprinde pentru organizatori, sponsori, şi ţie că m-ai răbdat până la ultimul cuvânt.
Marina
0

Pe locuri, fiţi gata…de aventură cu Mickey şi Piloţii de curse 

Când mă uit cu Loli la desene animate mă apucă nostalgia. Mă bucur în acelaşi timp. Porția de desene din copilărie nu era niciodată îndeajuns cât să fie timp petrecut cu amuzament, lecție sau poveste simplă cu mesaj evident. Cărțile erau baza, erau sorbite cu nesaț la lumină lanternei. N-a fost rea partea asta cu cititul. Frustrant era să privești doar câteva minute dintr-un generic frumos desenat, muzical, cu personaje despre care citeam, apoi după câteva minute din desen să se întrerupă povestea, fix atunci când părea mai interesant.

După ce televizorul nu a mai fost cenzurat şi ne-am săturat de privit, nu în totalitate, la aventuri cu personaje ştiute din copilărie şi cu cele noi, a intrat lumea părinților în vrie: cât, cum, de când (sau niciodată), ce privim şi lăsăm copilul să vadă. Eu merg pe ideea că orice lucru din viața noastră are utilitatea lui atâta timp cât ştim unde sunt limitele şi suntem conştienți de beneficiile lui.

Noi ne uităm cu Loli la seriale dedicate vârstei, dublate în limba română, pentru care avem program şi foarte puține abateri de la regulă.

Fetei mele îi plac filmele de animație cu episoade interactive, discutăm despre ce se întâmplă, încercăm să memoram rime. Dacă la început prefera animațiile cu acțiune puțină, muzică lentă, acum preferă mai mult dialog, dans, cântece, mașinuțe.

Cum fiecare etapă de desene animate este dedicată unui anumit tip de acțiune, cu interactivitate, iată că a venit, şi la noi, vremea poveștilor care oferă lecții educative, amuzament, aventură, joc fără să ceară expres participarea privitorului. Copilul este lăsat să intre în acțiune şi să participe pe cont propriu (în funcție de atenție şi răbdare) la subiect.

Noua animație de la Disney, Mickey și Piloții de curse, difuzată recent pe canalul Disney Junior, diferă de cea pe care Loli o ştie. Şi pentru că este vorba tot despre Mickey Mouse, a stat să vadă până la final. Firul narativ al serialului este mai alert, te prinde în cursă prin rimă, cântec şi replici amuzante, prin tonul dinamic al poveştii.

 

Gașca lui Mickey Mouse este angajată în povestea centrală, dar şi în istorii proprii. Au afaceri de care se ocupă cu plăcere, au parte şi de întamplari distractive în legătură cu munca lor dar şi separat de ea.

Pete este acelaşi poznaș, cu tendința de a ieşi înaintea lui Mickey la orice, dar creativ şi blând, dulce când recunoaște că nimeni nu e în cursă cu el.

Goofy este la fel de împiedicat, simpatic însă isteț şi descurcăreț în felul lui.

Donald este şi rămâne preferatul meu, mai puțin al Lolitei. Ea îl adoră pe Mickey. La Donald nu înțeleg niciodată tot ce spune, este ca un suc spumos, fresh. Face lucrurile pe dos, apoi se supăra şi se descurcă în final. Mickey se bazează pe el.

Minnie este adorabilă ca întotdeauna, gătită cu piese vestimentare consacrate (fundiță, buline, pantofi), plus costume dedicate unei anume acțiuni. Este la fel de binevoitoare, gata oricând să încurajeze şi să ajute când e nevoie. De altfel, ea acum face echipă cu Daisy (Ajutoarele Abile) şi se descurcă cu succes. Abilitățile lor sunt multe şi foarte la îndemână indiferent de situație.

Dacă la Clubul lui Mickey, Toodles era cheia pentru rezolvarea sarcinilor, acum toți se descurcă fără el, uneltele lor fiind idei năstrușnice de moment şi munca în echipă cu prietenii.

Atenția, dacă ai pierdut-o, revine cu ajutorul logo-ului, pe parcursul episodului.

Personajele sunt clasice, însă ancorate la lumea de azi. Au canale de comunicare moderne, telefoane mobile, maşini performante şi pasiuni conforme cu realitatea ultimilor ani.

Fiecare ajutor oferit vine cu încurcături şi faze haioase, cu mici supărări şi soluții salvatoare. Pentru părinți şi copii acest lucru este normalul de zi cu zi. Oricând lucrurile pot să se transforme din haos în amuzament și invers, dar cu răbdare, conectare la ceea ce contează, cooperare, lucru în echipă, totul se schimbă.

Cine nu visează la mașinuțe super colorate, curse pe piste întortocheate, aventură. Loli sigur se crede pe pistă cu Mickey atunci când mergem în parc la mașinuțe.

Imaginația nu are limite când ești copil, fiecare poveste pe care o aude, vede îl ajută să crească, să înțeleagă prin joc comportamente, acțiuni, consecințe.

Primele doua episoade au fost doar începutul a ceea ce cred eu că va fi un serial de succes pentru cei mici şi părinți. Şi părinții au fost copii, nu?

În primul episod Mickey și echipa au fugărit un cauciuc buclucaș, în cel de-al doilea Ajutoarele Abile au avut de furcă cu o pisicuță.

Sincer, aștept să văd ce urmează, care va fi povestea. Data viitoare o las pe Loli să scrie (deseneze) impresii.

0

Mini caiet de activităţi pentru zile de primăvară…spre iarnă

Zilele astea am stat mult în casă. Plictiseala mare, stare miaunată (la Loli și nu numai) de la vremea mohorâtă. Ziceai că se apropie noaptea de la orele dimineții.
Loli voia ba pa-pa pac – adică să mergem în parc ori Mimii (că tot i-am povestit de noul serial). Afară vâjâia vântul ca iarna şi ca să o ocup un pic cât îi pregătesc ceva de lucrat, i-am dat liber la ornat geamul de la ușă balconului. Cu ce? Decorațiuni din gel pentru Paști. Da, nu am apucat să le folosim, aşa că s-au dovedit folositoare acum, pentru încercata răbdare.
 
Am luat un caiet mic, cu model simpatic şi m-am pus pe treabă. Am întocmit un mini caiet de activități. L-am filmat cât m-am lăsat Loli – prima parte completată, a doua desenată pe fugă. Atâta nerăbdare…

Caietul de activități nu presupune mult talent la desen, nici cine ştie ce materiale. Te gândești la ce îi place copilului – plastilina, să lipească, deseneze, stickere, apoi ții cont şi de nevoile lui de moment (atenție, concentrarea, logică, coordonare) şi umpli un caiet întreg.
 
Poate fi folosit oricând e nevoie – în călătorii (mă gândesc să fac unul pentru următorul drum cu maşina), când nu vrea să se joace cu ce are deja, când are nevoie de ocupație deoarece vreau să am un moment de respiro. Găsesc eu nevoia:)))
Spor la creionat!
0

Banalităţi de marketing în blogging

Banalități de marketing în blogging sună funny tare, a fost tema lunii martie la școala de bloggeri. Deși blog-ul meu are mai bine de doi ani, încă nu am trecut toate informațiile legate de blogging la banalități. Pentru mine sunt realități pe care le descoper, le învăț, încerc să le aplic.

Nevoia blogului meu este de răspândire, eliberare de gânduri, de captare de energie pentru mine, în primul rând. Mi-am propus, după ce am născut, să fac un exercițiu de scriere, de transmitere de emoții și idei, de aici și numele de Un Soi de Blog. Semăn și dezvolt ceea ce cred, ce fac, ce mă impresionează, emoționează, ce știu din experiență. Prima lecție de la Robert Katai, de fapt, prima lecție de când merg la școala de bloggeri – Digital Parents Talks – este despre ce ești: un blogger sau un om cu blog? Cum traiul meu nu e din blogging, sunt un om cu blog. Sună bine, nu? Mie îmi place.

fix sub balonul roz, tastând de zor

Omul cu blog sau blogger, indiferent de ordine și aspirații, trebuie să țină cont de cei 4c ai bloggingului: continut, comunitate, constanta, comunicare. Pentru orice înșiruire de cuvinte și orice exercițiu de scriere ești responsabil. În momentul în care l-ai pus acolo, pentru toată lumea, verifică informația, redă autentic emoția, ține cont de audiența ta, atenție cum te implici și cum răspunzi.

Robert ne-a invitat să ne facem o analiză a scrierii nostre: dacă updatez articole mai vechi, invit oameni să scrie ceva pentru cititorii mei – guest-posturi, cum evaluez relația cu brandurile și părerea cititorilor în legătură cu asta și cu orice postez, ce canale de comunicare folosesc, scriu pentru google (optimizare) sau doar pentru social media, investesc în blog – pe ideea că dacă vrei să faci bani din blog, mai întâi investești – ca un antreprenor deștept?  Imagine my face!

Bun. Analiză serioasă!

După ce ne-am analizat și discutat instrumente de marketing despre cum se fac lucrurile de mai sus, am făcut practică cu www.snacktools.com  și www.notifysnack.com.

Mi-a plăcut de Robert, cu graiul lui simpatic, poți vedea ce pune la cale pe robertkatai.com

A fost o zi de invățare intensivă, mi-a făcut bine, deși mi-a luat o lună să mă apuc de rezumat ziua asta.

 Parenting PR (Ana și Lavinia) au ales o locație aparte, barul Apollo 111 Barul. Cine a mai făcut scoală și a stat în bar, at the same time? Este distractiv! Mulțumesc!

Am învățat cum să ne ocupăm de îngrijirea scrisului pe blog, dar și a corpului. Unul dintre sponsorii ultimelor ediții la care am participat a fost Skin Novels. Săpunurile lor sunt naturale, au un miros și o textură de îți vine să muști din ele înainte să te speli. Fata mea știe. Le-a probat, cu tot cu supraveghere. Într-un viitor post vă spun mai multe despre experiențele noastre gustative și de baie cu ele.

Credit foto: Mihai Răitaru

2

Mickey și Piloţii de Curse – o nouă serie plină de acţiune la Disney Junior

Mimii, Mimi, nuu-i? Da, aşa îl numește Loli pe celebrul personaj Mickey; la fel şi pe Minnie. Treaba cu nu-i începe din momentul în care se anunță genericul de la Clubul lui Mickey Mouse. Nu se uită la niciun episod fără să îl aibă pe Mickey de pluș lângă ea, în brațe, sau pe picioare. Și ca un făcut e de negăsit când se aude – Hei, salutare tuturor, sunt eu Mickey Mouse! Răscolim rapid și după ce dăm de pluș, ne așezăm fuguța pe canapea.

Loli are doua seriale preferate, unul din păcate nu s-a mai difuzat de ceva vreme. Prin urmare, ne uităm cu plăcere, amândouă şi amântrei cu tati, în weekend, la Mickey. Numărăm, facem prezența, spunem cuvintele magice, ne întrebăm şi noi care mick-unealta e potrivită. Suntem fani înrăiți, ce mai! Apreciez calitatea educativă a serialului, este interactiv şi amuzant, potrivit pentru vârstele mici. Un episod durează cât răbdarea Lolitei şi asta e perfect.

Fata mea, deși a văzut reclama cu noul serial, ăla cu tit-tit (maşini) şi o intrigă mult, pentru că nu începe imediat (ACUM!) acest atu (altul), se luptă să aprecieze ca timp că, în curând, adică pe 22 aprilie, ora 10.30, începe un sezon nou, plin de acțiune. Lucrăm la asta!

Serialul va fi o surpriză, cu singuranță, pentru toți prichindeii, cu personajele ei motorizate şi gata de acțiune. Am început deja discuția – ştii mami, de mâine într-o săptămână (spunem zilele săptămânii, pe degete le numărăm) începe Mickey cu tit- tit. Ea e nerăbdătoare, eu şi mai şi. Cine o cunoaște pe Loli ştie că nu păpușile sunt jucăriile ei favorite ci mașinuțele.

Noua animație Mickey și Piloții de Curse își va face debutul la Disney Junior pe 22 aprilie, la ora 10:30. Serialul dedicat preșcolarilor este plin cu aventuri îndrăznețe, avându-i ca protagonisti pe Mickey Mouse, cel mai îndrăgit personaj Disney, și prietenii lui, Minnie, Pluto, Goofy, Daisy și Donald.

Mickey și gașca lui la volanul mașinilor lor unice, vor avea parte de curse amuzante și curajoase în jurul lumii, dar și făcând năzdrăvănii în orașul lor natal Hot Dog Hills. Minnie și Daisy au propria afacere de succes ca Ajutoarele Abile, astfel că de la dădace pentru animale de companie la ghizi turistici, de la agricultură la modă, Minnie și Daisy se bucură de mult succes în Hot Dog Hills.

Am acceptat ca Loli să privească astfel de seriale deoarece sunt create pentru copiii cu vârsta între 2 – 7 ani, iar poveștile sunt concepute astfel încât să împărtășească lecții sociale și emoționale despre prietenie, munca în echipă, optimism și fairplay.

Serialul Mickey și Piloții de Curse are la bază o programă educațională menită să cultive diferite arii de dezvoltare ale copilului: fizică, emoțională, socială și cognitivă, precum și stimularea abilităților de gândire, etice și creative. Poveștile prezentate pun accentul pe modalități multiple de a rezolva diverse probleme și sprijină copiii să dezvolte abilități de gândire critică, dar și perseverență și flexibilitate.

Ca părinte limitez accesul la televizor, aleg seriale potrivite pentru vârsta copilui, nevoile cognitive și niciodată nu îl las singur cu ochii în ecran. Sunt alături, discutăm pe marginea acțiunii, subliniem comportamente, le discutăm, amintim replici și rolul lor. Apreciez calitatea programelor Disney Junior și apreciez invitația adresată părinţilor de a se alătura copiilor lor pentru a trăi experienţa Disney cu poveşti şi personaje magice, muzicale şi naturale, încorporând în acelaşi timp teme specifice de învăţare şi dezvoltare create pentru copiii cu vârste între 2 şi 7 ani.

Și, ca să antrenăm răbdarea până sâmbătă, să treacă timpul ușor, iată câteva fapte reale legate de noua serie:

  • Producătorul seriei Mickey și Piloții de Curse, Mark Seidenberg, a lucrat la un restaurant care servea hot dog din San Francisco, numit The Noble Frankfurter.
  • Garajul lui Mickey din Mickey și Piloții de Curse ascunde mai mulți Mickey decât ați crede.
  • Invitații speciali din Mickey și Piloții de Curse includ personaje îndrăgite Disney precum Chip și Dale, Clarabelle, Mortimer Mouse și Horace Horsecollar.
  • Toate mașinile de curse din Mickey și Piloții de Curse sunt inspirate din personalitățile personajelor.
  • Mașina lui Minnie, Pink Thunder, este inspirată dintr-un automobil din anii 1930 francez – arată ca o fundă și a avut ca sursă de inspirație automobilul Delahaye.
  • Goofy conduce o mașină creată dintr-o cadă numită Turbo Tubster.
  • Mickey, fiind un personaj clasic, conduce o mașină tipic americană clasică – Hot Dog Hot Rod.
  • Pentru că Daisy adoră florile, mașina ei este un dragster Snap Dragon.
  • Mickey are numărul 28 pe mașina lui, simbolizând anul debutului său în Steamboat Willie.
  • Numărul 89 a fost ales pentru mașina lui Minnie și reprezintă cei 89 de ani de când ea a fost creată.Mașina lui Pete are numărul 9, fiind o trimitere la cele nouă vieți pe care le trăiește o pisică.
  • Daisy și-a ales numărul 4 în cinstea celor patru prieteni ai săi – Minnie, Mickey, Donald și Goofy.
  • Mașina sport a lui Donald are numărul 3 – referindu-se la animația Three Caballeros (cei trei caballeros) din care Donald este mândru să facă parte.

Abia așteptăm. Voi? Ați salvat data de 22 aprilie, ora 10.30?

1

Evadare

Ți-ai dorit vreodată să evadezi din filmul tău, din viața ta? Eu da. Îmi doresc să pot să fac asta. Viața mea e bună, am din toate câte un pic. Trăiesc cu emoție, cu bucurii şi cu tristeți. Asta nu ma împiedică să vreau o vacanță de la viață mea. Să plec undeva, pentru o vreme, în alt timp, într-o poveste, poate. Vreau dacă se poate un vis, dar să mă trezesc cu el clar, viu şi să îmi fie rezervor de stare de bine.

Prin liceu am visat o glumă. Serios! Am visat un fel de scenetă ca în Stan şi Bran. Şi toată acțiunea era aşa amuzantă, de m-am trezit hohotind. Râdeam cu lacrimi. Nu ştiu nici acum să povestesc gluma visată, nici atunci nu am putut reproduce. Mi-a dat o stare de bine, de liniște, dar nu liniște din aia aşa ca de comemorare ci una chill, cu zâmbetul pe buze.

Tare mi-ar plăcea un vis din ăsta zilele astea.

Dacă ar fi să fie o poveste atunci să fie răscolitoare, cu emoție de simți că te rupi în bucățele şi cu un final bun, vesel, moralizator, nu clișeu, ci genul care te face grateful şi împăcat cu tot ce e în viața ta.

Dacă ar fi să se petreacă într-un alt timp, atunci să fie în genul “Pride and prejudice”. Cu bal, cu domni şi doamne, cu bârfă, cu snobism, cu măritişuri pe alese şi iubiri furate. Sau un timp care nu există, despre care nimeni nu a povestit, în care se regăsesc probleme actuale şi vechi, ironii şi aprecieri, răutăți, binevoitori şi clevetitori, la un loc.

Și nu aș dori să fiu vreun personaj. Vreau să fiu doar cel care contemplă, se minunează, filtrează emoții, cel care așteaptă secvențele să se deruleze cu sufletul la gură. Să mă regăsesc pe bucăți în personaje, să empatizez, să huidui, să dau din picioare că nu pot interveni în acțiune. 

Dacă ar fi să trăiesc în filmul altuia, aş vrea să nu am nicio putere de a hotărî emoții, acțiuni. Totuşi să pot face ceva, niște mici ghidușii care să mă facă să mă simt precum un spiriduș. Un fir de iarbă să pot mișcă fără  mâini, să spulber un fir de praf de stele.

Ar fi frumos. Şi filmul meu e frumos, mă întorc la el oricând. Mă trage de mână, chiar în clipa asta: Mami, mami…

0

Banana bread fără gluten

Când ai multe banane coapte, iar ritmul de mâncat pus pe slow, faci banana bread sau pâine cu banane.

Noi nu suntem amatori de astfel de inginerii culinare, ne place pâinea adevărată. Desertul la noi nu e cu pâine în denumire:))

Cum nu mă lăsa inima să arunc bananele din frigider, am zis să încercăm rețeta. Am ales-o pe cea a Jamilei. Nu am avut toate ingredientele ca în rețetă (ceva obișnuit la noi, deoarece ne apucă subit gătitul de chestii dulci), am adaptat cu:

Unt clarificat – 60 g

Unt de cocos – 40g

Făina fără gluten Pauly pentru pâine – 260g ( nu am făcut neapărat pentru mândra, altă făina nu aveam în casă)

Restul cantitățitilor le-am pus cu +/- la gramaj:

Zahar-  60g, bananele erau mega dulci, plus ciocolata

Oua – 2 buc

Banane medii – 4 bucăți

Nuci Pecan – 2 mâini zdrobite cu podul palmei

Ciocolată -100g

Sare

Praf de copt

Fără vanilie

A crescut frumos, gustoasă, pufoasă cum spune şi Jamila. Nu am fost aşa încrezătoare în făina noastră, se pare că mixul fără gluten a fost bun.

Poftă bună!

22

12 motive pentru care copilul refuză mâncarea

Mâncarea cea de toate zilele? Grea sarcină pentru unii părinți, floare la ureche pentru alții. Există şi categorie de mijloc, majoritatea suntem acolo.

Cum e la noi? Păi, să fac un pic de istorie personală:

Mama mea, după spusele bunică-mii nu creștea cum creșteau ceilalți copii de seama ei şi cum pe vremuri doctor nu aveau în sat, treburile astea se tratau prin practici cu iz religios şi mai puțin religios. Drept urmare, mama a fost “vândută” peste gard la vecini şi i s-a schimbat numele. Nu ştiu dacă a funcționat sau nu, ceva tot s-a întâmplat. A mâncat pământ cu spor şi poftă dintr-un colț de ogradă şi era să nu mai crească deloc. După ce a scăpat de mâncarea naturală, direct de la sursă, plus viermii aferenți, şi a supraviețuit, ba chiar a crescut, m-a crescut şi pe mine şi sora mea. Happy story!

Nu ştiu dacă apetitul s-a dezlănțuit din cauza asta, sigur s-au declanșat nişte mecanisme de supraviețuire care au pus în mișcare metabolismul. Acuma n-am să fac toate astea pentru Loli ca să îi cresc apetitul. Prefer știință, terapie, nutriționist, indiferent de ordine.

Eu nu am fost mare mâncăciosă de mică, m-a ținut sclifoseala până la vreo 30 de ani. După 30, parcă dintr-o dată, mi s-a deschis apetitul şi tot ce nu mi-a plăcut înainte acum mi se pare senzațional. Da, o spune şi cântarul.

Loli ne depășește istoricul mâncăcios cu brio. Ea își scrie propria istorie cu alergie la lapte, cu greutate sub orice grafic făcut de medici, cu sensibilitate la gluten şi gura ermetic închisă la aproape orice lingură de mâncare. Are și momente ei când deviază de la acest obicei:)))

Înainte de 6 luni m-am hrănit cu ideea că stai să vezi ce va mânca când va simți gusturi diferite. Nu a funcționat!

Apoi, stai să vezi că, după ce o înțărc va rupe masa. S-a îmbunătățit mâncatul, nu pe o curbă amețitoare ascendentă, ci mulțumitor aş putea spune. De la 100-150 g mâncare la 200g/masa. Well, orice progres e de apreciat.

Când îmi spune cineva ce stresat şi supărat este ca părinte de copil mofturos, părăsesc discuția. Știu, empatia mea nu e prezentă. Regret, nu mai suport mamele stresate for no reason. Copiii bucălați, bulănoşi şi mame albite de apetitul lor scăzut o dată la câteva zile nu mă emoționează. Mă frustrează, chiar. Așa cum mă enervează lipsa de informare.

Lipsa apetitului poate însemna multe. De la predispoziție genetică până la o zi din alea multe când nu îi place nimic.Te împaci cu ideea și tragi aer în piept. Face bine la plămâni!

Iată 12 motive pentru care copilul nu este prieten cu mâncare în anumite perioade. Data viitoare când copilul nu înghite mâncarea, nu te stresa inutil, nu țipa la copil, nu te învinovăți. Gândește-te care din cele de mai jos ar putea fi:

1. Puseu de crestere – creșterea copilului este accelerată în primele luni de viață, apoi ritmul este diferit, copiii se lungesc, descoperă şi experimentează mersul, cățăratul, consumă energie este drept. Totul face parte din dezvoltarea cognitivă şi fizică. Drept urmare, în evoluția lor, există perioade în care nevoia de acumulare de informații o succede pe cea de îngurgitare.

2. Eruptii dentare – ştim cu toții că gingiile dureroase, inflamate sunt incomode, pot să scadă apetitul.

3. Supraalimentare cu lichide şi alimente – nu are rost să detaliez, monotonia intervine şi ea aici – dăm la nesfârșit ceva crezând că îi place nespus. Greşit! Diversitatea ajută de cele mai multe ori.

4. Dureri de gât – verifică dacă are rosu în gât, caută semne de iritație începând cu limba înspre amigdale.

5. Diversificarea – nu toți pruncii sunt curioși la începutul diversificării.  Unii mănâncă fără nazuri, alții au nevoie de timp şi răbdare până descoperă texturi, gusturi diferite.

6. Paraziți intestinali – da, chiar şi bebelușii/ toddlerii pot avea paraziți. Cum? De pe mâinile tale, hainele tale, de pe alimente insuficient spălate, s-a jucat cu jucării străine, mâini murdare după joaca în parc etc. Un examen coproparazitologic poate elucida acest lucru.

7. Intolerante – subiectul este vast. Copiii refuză (natural, instinctiv) alimentele care le produc disconfort. Intoleranțele, alergiile vin de cele mai multe ori cu istoric în familie, patologie specifică; pot să apară fără să fie moştenite și la copilul tău. Dacă suspectezi ceva, ai urmărit reacțiile lui și de fiecare dată sunt la fel (erupții, constipație, diaree) atunci un control de specialitate, plus investigații specifice pot fi de ajutor.

8. Vaccinare – după vaccinare corpul fabrică anticorpi, este normal ca apetitul să scadă. Ușoara febră, crampele musculare, starea de moleşeală – toate cumulate dau disconfort care include și lipsa poftei de mâncare. Nu e valabil pentru toți.

9. Constipatie – când ești plin, nu ai apetit. Pentru ușurarea tranzitului o bună hidratare face minuni. Nu vrea mâncare solida, nu forțezi. Ii oferi lichide, reduci alimentele cu astfel de efecte şi dacă constipația devine o problema atunci consulți medicul pediatru.

10. Anemia – nu ştiu să expun mecanismul fiziologic concret, nu l-am înțeles nici eu prea bine (revin!). Are această consecință – lipsa apetitului. Dacă copilul este apatic, somnolent, nu participă la lucrurile simple când este solicitat (poate avea și alte motive, nu neapărat oboseală 😊), are şi alte semne asociate stării generale de slăbiciune (ex. paloare – piele palidă), atunci în urma unor analize umedicale şi consultarea unui specialist se pot lua măsuri.

11. Suprasolicitare – ca urmare a unor activități neadaptate vârstei, din cauza mediului familial şi comunității în care rămâne copilul (creșă, grădiniță, program de după școală)

12. Oboseala – Copiii obositi nu mănâncă pentru că nu mai au energie pentru asta. Rutina, un program de activități care să îl solicite conform vârstei pot fi de ajutor.

Circula zilele trecute un video cu un toddler delicios ce mânca de rupea! Nu toți sunt așa, mi-aș fi dorit să nu am o mofturoasă la mâncare, fiecare înghițitură chinuită mă agită. Încerc să mă educ să nu stresez copilul, să nu mă stresez. Nu îmi iese tot timpul. Sper că ție ți-e mai ușor. Am scris motivele de mai sus, ca un fel de tratament personal. Dacă ai ceva să adaugi, lista ta de verificat cauze pentru apetitul scăzut include mai multe puncte, scrie-mi.

Poftă să aveți!

 

0

Părţile corpului – distracţie pe hârtie

Unde-i nasul? Unde-i gura? Facem jocul ăsta de când sunt bebeluși, nu-i așa?  Ei, bine, merge și după bebelușeală, un pic mai elaborat, să exersăm vocabularul, motricitatea, cunoaștem corpul etc.

Părțile corpului – este o activitate care poate fi structurată în funcție de vârsta copilului. Implică copilul de la început, deoarece lucrezi materialul activității cu el, este personajul principal. La Loli partea cea mai bună a activității a fost desenatul ei.

 Loli are 2 ani şi aproape 11 luni şi m-am gândit să adaptez activitatea potrivit vârstei şi nivelul ei de înțelegere:

– identificarea părților corpului (alcătuire externa) ca poziție, identificare funcție, mimat mișcare – acolo unde era cazul

– exersarea îmbrăcatului prin poziționarea hainelor corespunzătoare părților corpului

– un joc simplu de explorarea a traseului alimentelor în corp, cu mărgele (bucățele de mâncare), fără informație științifică greoaie, strict pe unde intră, unde ajunge, în ce se transformă, pe unde iese).

Ce am reuşit?

să o amuz cu desenatul

nu o puteam da jos de pe hârtie, era spațiul ei, cu urma ei – i-a plăcut ideea de urmă personală. Hârtia (de împachetat) nu era pe dimensiunea Lolitei, partea de sus a capului era cât pe ce să o desenez pe parchet. Nu a vrut să punem – desenăm părul. A ieşit gen alien style, o urmă subțire, exact cum e ea:)))

am localizat doar anumite părți ale corpului, a fost prea distrasă de modul cum am început activitatea şi voia să deseneze cu carioca tot, nu să caute buricul…

la partea cu mărgele a rezistat un pic, apoi le-a înșirat în toată camera

a îmbrăcat desenul, apoi a început să se îmbrace cu hainele (pe deasupra celor purtate deja)

a reluat cu creta singura părțile corpului care le ştie bine, vreo câteva minute mai tarziu, după ce lăsasem desenul şi gospodăream lucruri prin casă.

I-a plăcut ce am făcut, pe o scală de 1 la 10 aș spune 8 la entuziasm; voi relua activitatea asta cu ceva updatari la materiale de lucru, pentru mai multă distracție. Stai aproape!

Ideea am adoptat-o, nu e scornită de mine. A dat Loli iama în hârtia de împachetat și voila idee de căutat, apoi jucat.

O selecție despre ce poți face pe tema aceasta găsești punând la căutare pe Pinterest, de exemplu – human body activities for toddlers, preschoolers.

7

Somnul în trei

Somnul nostru cel de toate zilele este în trei. Eu, Loli, Iulian; ea lăfăindu-se, noi pe dunga patului. Formula noastră s-a promulgat după prima răceală a mândrei. A făcut febră mare, avea nasul tun de muci şi o dispoziție care dobora şi pe cel mai vesel om din lume. Aşa că am cocoțat-o în patul nostru în ideea de o ocroti mai mult, pe fondul răcelii, şi cu explicația zilnică că se va întoarce în pătuț. A funcționat maxim, în alte câteva luni am strâns pătuțul deoarece aduna praf şi devenise șifonier pentru hainele mândrei. 

Înainte să nasc şi după ce am născut eram la curent cu toate poveștile despre cum se învață în brațe, şi în patul părinților, şi cum nu scapi de copii nici când sunt mari – din brațe şi din pat. Aveam şi experiența soră-mii care îl are musafir și acum pe Ștefan între ea şi soțul ei. Pressure! Pressure! Tare aş da timpul înapoi sa le spun oamenilor să nu mai pună presiune pe viitorii părinți. Ce dacă doarme în pat cu mama sau tata? Nu va fi pentru toată viața. Am auzit aseară în parc vorba asta- nu s-o însura făcând la oliță.  Merge şi cu somnul.

Am avut şi noi discuția asta. Loli va dormi în pătuț, o învățăm cu el, o facem să îi placă bla bla, să nu pățim ca alții.

Și ne-a învățat ea ce şi cum. De acum urmează povestea:

Când am adus-o acasă, ghem de 2 kg, se pierdea în pătuțul ei. Dormea câteva secunde acolo, apoi în brațe, apoi lângă mine, apoi mai pune în pat copilul. Eram deja obosită. Rămâneam pe poziții. Și erau multe – de-a curmezișul, de-a latul, pe diagonală, încovrigați în jurul ei, în primele două luni. Iulian își făcea loc, se contorsiona să încapă cumva şi să nu strivim boțul. Apoi, a urmat episodul cu vomat laptele, de o țineam pe mine, aproape la verticală ca să nu iasă mâncarea. Drept urmare, mi-am aranjat pernele spătar şi dormeam cu ea pe piept. Într-o noapte după ce am ridicat salteaua pătuțului un pic, să stea plan înclinat, am așezat-o pe burtică şi i-a plăcut. Așa am reușit să o împrietenim cu patul ei.

Ziua şi noaptea nu se diferențiau în primele săptămâni. Loli dormea ziua, noaptea ne făcea cu capul. Până când am zis: să facem ziua – zi şi noaptea – noapte. Nu am ținut copilul treaz ziua, ci am prins curaj să îl plimb pe lângă geamuri, să tragem draperiile dimineața, să spunem bună-dimineața și bună seara, noapte bună, să avem ritualuri de zi, de seară, de pregătire pentru nani. Tragem draperiile, facem patul, scoatem pijamaua, prosopul, facem baie etc. Şi am delimitat, nu imediat, ci în timp ziua de noapte, verbalizând şi făcând activități de zi/spre seara; acum punem în practică, verbalizează ea ordinea treburilor. S-a învățat.

Scandal de seară am avut de multe ori, nici o zi nu a fost la fel, iar dacă făceam un rezumat al zilei puteam identifica sursa scandalului – nu ne-am jucat îndeajuns, am schimbat rutina din timpul zilei, a achiziționat ceva între timp, a venit tati şi nu au apucat să stea împreună, am fost undeva unde era multă agitație. Copii spun, nu în cuvinte la început, care au fost stimulii lor. Nu am răbdare întotdeauna, știu, dar ca să nu obosesc cu capul şi să ajung la vorba bunică-mii (m-o pedepsit D-zeu cu aşa năluc de copil, cum eram eu) facem pupala (unul din momentele noastre de conectare când stăm îmbrățișați toți trei şi împărțim pupici), încă o ascunsa prin casă și cucu- bau sau vreo ghiduşie care ne liniștește. Sunt seri când nimic din ce am înșirat mai sus cu funcționează, ajungem la plâns şi furie.

Când era Loli mică, de vreo câteva săptămâni, am cumpărat cameră de supraveghere să mă pot mișcă prin casă, să părăsesc dormitorul. Pentru că altfel eram lipită de ea, mă uitam cum doarme sau face fețe – fețe în somn, sau îi urmăream respirația. Eram stresata, mi se părea că dacă plec pierd ceva – un sughit (dacă se îneacă!), un of, un geamăt de la colici. Trebuia să fiu acolo, să o liniștesc când plângea în somn, de parcă o fura cineva, şi după ce îi spuneam gata, gata, mama e aici, așteptam zâmbetul știrb. Întotdeauna se întâmplă asta, se ambala într-un oftat, plâns în somn, de mă rupea. Nici acum nu ştiu ce visa – pierdea tâța în somn, habar n-am – şi după câteva secunde zâmbea ca o rață, cu toată gurița.

Așadar, când în patul ei, când în brațe, s-au dus primele 10 luni şi eram bucuroși că apucăm să vedem un film la TV, şi în paralel, și un film cu ea pe camera de supraveghere.

Şi de atâta fericire ne-au năpădit mucii şi a fost greu, aveam o Loli bulversata total, deoarece nu înțelegea ce se întâmplă cu nasul ei, de eram în pragul isteriei 24 din 24.

Am luat-o în pat şi aia a fost. Nicio carte, lecție despre soluții  blânde pentru somnul bebelușilor nu a funcționat. A rămas între noi cu toată documentarea şi explicațiile (după doi ani) despre locul de nani al ei, al nostru. Dacă o întrebi cu cine doarme, îți va spune cu mami şi tati.

În timpul zilei, încă din prima lună de schimbat locul de dormit am avut tentative, din motive de securitate, de a o pune în pătuț după ce adormea. Dura fix 3 secunde, imediat în fund sau în patru labe. Apoi sa te ții potop de lacrimi şi uite așa zbura somnul. A reuşit să cadă din pat şi am murit de spaimă. Am continuat mutatul ăsta în pătuț ziua pe principiul încercarea moarte n-are. Când am considerat că e de-ajuns cu plimbatul pat -pătuț, fără vreun succes, am reorganizat dormitorul, adică strâns pătuțul.

Când am scos alăptatul pe timpul zilei, nu o lua somnul fără legănat și Alunelu’, plus plimbat prin casă. Dormea doar în brațe. Pat şi pernă am prestat ceva vreme. Am negociat, împins uneori dormitul în pat. Scandal maxim everytime. Iar muncă de lămurire, încercări nereușite apoi reușite de a dormi pe pat.

A găsit bunica de la Roman niște fețe de pernă cu Mickey şi Minnie şi restul trupei din Clubul lui Mickey Mouse. Am țesut poveşti multe cu ele în încercarea de a aduce somnul Lolitei pe pat. A ajutat. Perna cu Mickey este useful încă. Nu doarme fără ea.

Am adus cărțile preferate în pat, pe lângă pat, pentru somnul de prânz sau vreo moțăială de câteva minute.

Seara dacă Mickey nu o adoarme, ca să nu aprindem lumina de o sută de ori spun aşa: tu asculți cu urechea, ochii închiși, eu spun povestea cu gura, buzele.

Tati e bun la legănat şi șoptit în ureche vorbe liniștitoare.

Ritualul de seară, oriunde suntem: facem patul, ea este responsabilă cu pregătirea prosoapelor. Se urcă în turn şi se spală pe dinți. Ne prindem părul să nu ne udăm prea tare, când facem duş, pentru că de multe ori ne jucăm și de-a stropitul. Dacă suntem în deplasare, se urcă pe budă, supraveghează tati. Totul de la înălțime- spălat pe dinți, moțat părul. 🙂

Nu cred că există vreo rețetă, regulă generală de urmat pentru părinți şi copii când vine vorba de somn. Atâtea case, atâtea obiceiuri.

Pe mine mă ajută experiență altora, cărțile pe temă, citesc cu interes şi amuzată în același timp tips-urile unora şi ajung la concluzia de mai sus. Mă inspir şi adaptez la moață, totodată îmi vin şi idei, unele merg altele deloc.

Şi… ştii ce? Am încetat să mă stresez. Când adoarme, mă culc şi eu. Când nu doarme dansăm, dacă plânge o alin. Câteodată bolborosesc somnul ei, că nu doarme legat, că este lipici şi vrea să stau cu ochii în tavan cât sforăie. Nu urmează o dulcegărie, keep calm. Doar atât spun, o viață avem şi nu e doar pentru dormit. 

Tu cum stai cu somnul?