0

Nu sunt shopaholic(ă) și… nu e o surpriză

Acum ceva vreme, 6-7 ani, erau foarte la modă cărțile chic-lit. Dacă nu ai avut ocazia să răsfoiești seria La cumpărături (I love shopping) sau nu ai văzut ecranizarea după Diavolul se îmbracă la Prada, atunci nu mai sta. Alocă timp pentru ceva hohote de râs. Când nu mai am chef de vreo carte de parenting sau vreuna cu fete pneumatice sau vreo carte răscolitoare și care să mă destrame ca existență, pentru că vezi doamne pierd esența vieții, atunci Sophie Kinsela și vreo altă autoare de astfel de bestseller-uri îmi este prietenă, terapeut, salvare prin râs. Țin minte și acum cum chicoteam pe stradă (citeam în drum spre serviciu) la vreuna din seria La cumpărături. Personajele shopaholice sunt tare amuzante, se pare că există astfel de oameni și în realitate. Eu nu sunt așa ceva, dar am încercat azi. Și tare nu mi-a ieșit.

Așa mi-am dorit să colind magazine, să fac cumpărături, să mă uit la reduceri, să fiu precum tipele din cărți, pentru câteva ore. Nu să fac ravagii pe card precum ele, dar măcar să fi găsit ceva drăguț, pe măsură, și să fiu în al nouălea cer.

photo credit: unspalsh.com

Bun, cum am ajuns azi la shopping? De nevoie și cică pe motiv că sunt reduceri, și de ce nu, să fac ceva fun de una singură. Cu Loli nu poți proba nimic, este peste tot printre haine, se cațără și ține larg trasă perdeaua de la cabina de probă.

Soțul meu îmi spune dimineață, când după trezitul miaunat al Lolitei avântul meu era zero spre minus 1: Du-te, relaxeaza-te, cumpăra chestii. De când nu ai mai ieșit doar tu la plimbat prin magazine.

Zic – Bine, mă duc. Treaba era și că el avea nevoie de o geantă pentru serviciu, să încapă un sandwhich și 2 acte (la nevoie). Deci fun și util se anunța shoppingul meu.

Las mândra la grădiniță, intru la metrou și hai la shopping. Cum la cumpărături mergem în weekend și țintit pentru ce avem nevoie, de unde să știu că la 9 nu e deschis niciun magazin în mall. Pfiuu, era 9.05. Îmi iau o cafea, rod o plăcintă cu fructe de pădure (mega calorică, gustoasă ioc), se face 9.15. N-am stare, mă gândesc să mă duc acasă. Am atâtea de făcut, și poate să rupă azi cu reduceri, eu să stau cu ochii aiurea și așezată comod la cafea, nu îmi iese today. Și tare mi-aș fi dorit în anumite zile să pot face asta. Azi eram devreme în mall, cam out of the mood. Daar… m-am gândit că altă zi cine știe când va fi, rezist, cumpăr, wow va fi minunat.

photo credit: unsplash.com

Greu au trecut minutele, am butonat telefonul, m-am uitat pe camere (am aplicația pe telefon) la grădiniță și am văzut mândra alergând ca un ied. Finally, se deschid magazinele. M-am învârtit, fațâit, m-am plimbat până m-a luat cu dureri de picioare. Ce am cumpărat:

– un sutien foarte drăguț, cu închidere pe la mijlocul spatelui, pe care nu l-am probat!!! Drept urmare, nu îmi vine. Great!

– o pereche de pantaloni și o bluză cu Mickey pentru Loli (fac ce fac și ajung de fiecare dată când plec să îmi cumpăr doar mie lucruri, să iau un ceva și pentru Loli. Cred ca nu sunt singura, nu?)

– 2 genți: una sport și una mai puțin sport pentru Iulian. Da, nu m-am putut decide asupra unei singure genți.

No more shopping, gata, mi-a trecut! Aștept zilele cu chef, shoppingul este precum mâncare pe care o savurezi lingând farfuria, și dacă e ziua în care nimic nu mă bucură, mai bine stau acasă. În plus, nu mai sunt la curent cu tendințele, nu știu să apreciez prețuri, toate chestiile care mi-ar plăcea sunt fie pentru foarte slabe sau mai mari în diametru ca mine, fie sunt scurte – undeva deasupra taliei, căzute pe umeri, materiale aiurea (nici de cârpe nu erau bune), imprimeuri oribile, croială care nici pe una bine făcută nu s-ar așeza. Groaznic, nu mi-a plăcut nimic!

Cred că data viitoare o să  am nevoie de un partener de shopping. Poate că nu am ajuns eu în magazinele alea bune de shopping.

Anyone?

5

Activităţi de recunoaștere numere, jocuri de numărat

Săptămână aceasta ne-am ocupat de numere. Loli mă pune să ascult Zurli cu orele și îi place numărătoarea de la fiecare melodie 3-2-1, să vină muzica, apoi numără în legea ei.

Ca să organizez un pic treaba cu numerele am făcut câteva jocuri de recunoaștere numere și de numărat.

1. Omida – este un joc preluat de pe Pinterest și adaptat la materialele pe care le avem acasă.

2. Formă și plastilină – 1. joc simplu cu plastilina și 2. un joc compus. Prima parte a jocului era să umplem forma numerelor ca să o fixăm mai bine vizual. Partea 2, o pun un pic mai jos, poate fi joc și separat. Inspirație și dispoziție să fie.

  1. Joc simplu – se rulează un sir lung de plastilină și formezi numere

2. Joc compus – numere desenate, plastilină – aceeași culoare pentru toate numerele sau culori diferite. Eu am desenat numerele cât era la grădiniță, am folosit coală albă de împachetat, numărătoarea este până la 10. Colile fiind separate (din lipsă de spațiu) pot fi decorate, jucate la cerere, chiar în zile diferite pentru cei mici. Dacă răbdarea este punctul forte al copilului este de bine, se poate lucra pe ambele coli. Loli s-a entuziasmat rapid când a venit de la grădi, apoi i-a trecut cam pe la final de 5 și nici n-am presat. Cât i-a plăcut și a fost fun. Apoi am făcut altceva. Este timp de revenit, oricând asupra unui astfel de joc.

 

3. Forme de nisip. Am scos nisipul kinetic care este marea ei plăcere(eu nu apreciez strânsul și aspiratul și schimbatul de haine, atât de mult se implică de umple casa). Am strecurat și formele cu numere și am repetat un pic. Ca să nu pară lecție, că este sătulă de  “lecții” după statul la grădiniță și 2 zile de terapie pe săptămână, ne-am jucat de-a muntele care ascunde comoara cu un număr.

4. Amprente 

Partea a doua la jocul de la punctul 2. După recunoaștere și umplut forma numerelor, am numărat mânuțe. Repet – Nu e un joc/activitate de făcut deodată. Nu îi ține răbdarea. Loli a rezistat cu chef, la amprente, până la numărul 3. Apoi voia și nu mai voia. La 4 i-am propus roz și amprente cu ambele mâini, și s-a gândit că parcă vrea. Apoi gata! A spus miine, adică mâine și s-a dus să se joace în dulapul cel nou încă neumplut cu haine.(După ce s-a spălat pe mâini înainte 😊)

 

Se poate juca zile la rând. Depinde de copil, vârstă, răbdare și ce alte activități mai sunt în plan.

Jocuri cumpăratecu asociere de obiecte/ culori

5. Carduri – sunt tare faine cele pe care le avem. Sunt câte două pentru fiecare număr. Cu numărul pentru identificare vizuală și obiecte de numărat. Nu prea i-a plăcut să învârtim cardurile astea. După ce ne-am uitat pe ele și spus câteva numere și obiecte din imagini, le-a strâns fuguța. Încercăm și altă dată.

6. Pește din lemn (cumpărat de la Lidl) – fiecărui număr îi corespunde o piesă colorată și niște buline pe culoare de numărat.

Loli iubește peștele ăsta – numără dar și asociază culori. Adică le pune în ordine, ascunzând numărul. Asta e distracția nouă. Well, whatever makes her happy.

7. Numere magnetice – suportul poate fi frigiderul, sau tabla magnetică. Nu e noutate jocul ăsta. Aici poți deveni creativ cu obiectele de numărat.

 

Spor la joacă!

8

Când și ce le spunem copiilor despre cum vin ei pe lume

Nici nu mai descos trecutul cu ce știam eu la vârsta Lolitei despre acest subiect sau la vârsta adolescenței. Lectura noastră despre astfel de treburi era din revista Bravo și de prin altele, puține la număr, aduse pe sub mână din străinătate. Nu știam cum arată propriile corpuri de frică, rușine. Cine se uita cu atenție cum face pipi și prin câte locuri din corp ies lucruri. Vai, copilul din mine râde acum și închide ochii încă de atâta informație. Nu știu de unde a pornit tot secretul ăsta că oamenii mici și mari trebuie să tăinuiască și să nege funcțiile propriului corp. Clar, pe unii, acest lucru ne-a marcat și ne-a adus atunci când am devenit părinți în situația de a umple copilul cu informația de care nu am avut noi parte, fără să știm exact cât e deajuns pentru vârsta și nevoile lui privind cantitatea și tehnicalitatea lucrurilor.

Avem temeri pentru că vrem să ne pregătim copilul pentru ceea ce noi nu am fost, dar ne temem că nu le explicăm corect și potrivit nivelului lor de înțelegere. Dacă îi traumatizăm, oare nu era mai bine dacă ascultam de bunici – Lasă că va ști când e mai mare. Acum nu e nevoie.

Am fost anul trecut, în decembrie, să o ascult pe Otilia Mantelers despre “Când și ce le spunem copiilor despre cum vin ei pe lume” și la lansarea cărții din colecția “Cărțile Otiliei” – “Unde-a dispărut Pișpirel” de Nicholas Allan.

sursa foto: EVENTBOOK

Dacă sunt neclară pe alocuri, dați cu commenturi, a fost cuprinzător și liniștitor ce am auzit, am pus și din exemplele primite.

Cartea cu Pișpirel se adresează copiilor și părinților. Este o poveste de start, prim instrument de citit pentru educația sexuală cu explicații din punct de vedere anatomic, amuzante și interesante, despre un spermatozoid al d-nului Brown care nu e bun la matematică, dar care înoată foarte bine. Concursul de înot (există un concurs important pentru toți spermatozoizii d-nului Brown) pentru care se antrenează toți (există și rivalități) are un premiu magic. Acest premiu mult râvnit, este oul d-nei Brown. Pe scurt – Pișpirel, va fi campion la înot, se va întâlni cu oul d-nei Brown, și dispare, iar d-na Brown va face un bebe fetiță. Fetița crește și își dă seama la școală că nu era foarte descurcăreață la ora de matematică, însă era bună la înot!

Desenele arată traseul cursei lui Pișpirel, cu hărți, da, există 2 hărți simpatice, care descriu destinația. Conținutul este atât de simplu, corect anatomic, și pozitiv, perfect pentru copii de vârstă mică.

Am tot insistat pe amuzant, vesel, pozitiv. Otilia a menționat de multe ori acest lucru, deoarece acesta e modul în care  trebuie să abordăm subiectul delicat (în mintea noastră) despre cum vin copiii pe lume, despre sex, sexualitatea fiecăruia și rolul femininului și masculinului în ecuația nașterii unui bebeluș.

Bun, de când facem educație sexuală copiilor? De mici. Revin pe parcurs la ideea asta.

La 3-4 spre 5 ani totul li se pare natural, doar explicațiile să fie simple, fără detalii tehnice amănunțite, copii sunt mulțumiți cu povestea lui Pișpirel sau alta care tratează în maniera aceasta subiectul. Este natural să se întâmple să apară bebeluși, când spermatozoizii se întâlnesc cu ovule. Și nu mai au întrebări.

La 7 ani sau înspre prepubertate – lucrurile naturale, simple de dinainte devin importante, tehnic e important să știe, vizualizeze pe desen, schemă, din explicații. Și de aici sau din punctul acela este vital cum abordezi totul.

De ce devine important să știe? Prepubertatea îi face pe copii mai consțienți de corpul lor și de ce întâmplă cu ei. Cresc, se modifică părțile corpului, simt schimbarea. Primul pas pentru noi ca părinți – Nu așteptăm să fie curios, să întrebe. Discuțiile să fie dinainte.

Miturile despre când și cine, cât, sex trebuie să dispară.

1. Când vorbim despre sex? Nu așteptăm să ne întrebe copilul despre sex, sexualitate. Copilul primește semnale de la părinți și de la cei cu care vin în contact cu el încă de când e bebeluș, apoi și pe măsură ce crește. Atingerile, curiozitățile lui sunt aprobate sau dezaprobate verbal și non verbal de către cei din jurul lui. Copilul trebuie să știe din timp – denumirile corecte, funcții, rol, ce e plăcut și ce nu e, ce e periculos și ce nu este.

2. Cine poartă conversația despre sex? Mama cu fiica, tatăl cu fiul? Nu! Discuția este împreună, cu ambii părinți și cu copilul, evident.

3. Cât înțelege? Înțelege dacă îi dai doze neexagerate, nu pornografie. La 4 ani nu are nevoie de așa ceva. Pișpirel din carte explică tot, nu e nevoie să intervin cu explicații suplimentare. Prezint cât poate duce, îți spune copilul. De ex: Otilia a povestit/citit cartea primului ei copil la 4 ani, iar la final a întrebat copilul – vrei să îți spun cum ajunge Pișpirel la oul d-nei Brown? Copilul a spus nu. E ok. Atât avea nevoie ca informație copilul. Nu plusăm dacă atât a fost suficient atunci.

Înainte de a da la o parte un alt mit am făcut un mic exercițiu cu noi, la cererea Otiliei – ce ne vine în minte prima dată când auzim/rostim cuvântul sex? Rușine/ plăcere/ bebe…răspunsurile au fost variate, vă dați seama. Ceea ce a condus la răsturnarea următorului mit.

4. Sexul – nu înseamnă doar reproducere, înseamnă energie, lucruri pozitive, nerușinoase, și nu e pentru copii, este pentru adulți. Este felul adulților de a se relaxa, conecta, mângâia. Am râs cu toții când a spus Otilia că bine, bine, vorbim copiilor despre sex, dar dacă vor să îl practice. Prin urmare, subliniem copiilor – sexul este pentru adulți.

Vorbim copiilor despre sex, despre cum/când pentru că este ceva normal și pentru că avem de rezolvat niște probleme în viața socială. Adică – Cum îl ajutăm pe un tânăr/ă să aibă o relație bună față de sex? Am trăit într-o societate care blamează sexul. Tinerele care fac sex înainte de căsătorie sunt curve, tinerii care ejaculează precoce sunt bolnavi. Problema acum și întotdeauna se pune: cum învățăm un tânăr să nu profite de o tânără care a băut un pic mai mult și cum pregătim tânărul să poată discuta cu prietena lui sau cu unul dintre părinți despre faptul că poate ejacula precoce pentru că își iubește prietena mult și nu își poate controla corpul îndeajuns de bine de emoție.

Pentru noi e spaimă mare, dar Otilia are dreptate când spune trebuie regândită sexualitatea, trebuie regândit modul în care judecăm noi, ca părinți, sexualitatea prin prisma trecutului nostru. Să ne luam la puricat și pe noi, dacă știm lucuri despre sexualitatea părinților noștri. Ar trebui să știm acum, pentru că subconstientul ne spune să fim loiali modului în care au dezvoltat ei relațiile lor. Și nu e ok. Noi suntem diferiți de părinți, avem și lucrăm la relații diferite de cuplu, de părinți. Trebuie să ne rezolvăm traumele noastre privind felul cum am fost crescuți cu povestea sexului. Și da, trebuie să acceptăm că ne este greu să vorbim despre sex, totodată să fim și îngăduitori cu noi.

Conversațiile cu copiii nu se rezumă doar la una singură și mare, detaliată și gata. Asta e, răsuflu că a trecut și copilul se descurcă. Conversațiile cu copiii să fie multe, chiar de câteva secunde. Uite, Otilia spune: poți începe cu Pișpirel sau ce carte ai ales tu și să lași discuția să curgă.

Discuțiile despre sex nu sunt serioase, nu sunt grave și cu zâmbetul și râsul ținute în frâu așa cum ne punea profesoara de bio la lecția respectivă. Ba din contră sunt distracție, râsete, în acest mod părintele construiește deschiderea și dacă copilului i se pare amuzant, râdem cu ei. Să vadă la noi asta, că nu ne este frică, rușine.

Cuvintele care descriu organele sexuale: penis, vulvă, vagin nu trebuie să aibă jenă în felul cum le spunem. Copilul o simte. Mi-a plăcut ce sugestie a făcut Otilia. Să le repetăm noi până devenim stăpâni pe ele și dacă ne vine să râdem, putem exersa cu cineva. Cum ar fi să ne întâlnim în parc și să repetăm pe bancă eu și prietena mea. Iată că este ok. Ajută.

Putem folosi și denumirile populare, sau cum spune bunica, aici fiecare poate folosi denumirile lui atâta timp cât le intercalează cu cele științifice.

Prin urmare, educația sexuală începe cu denumirile părtilor corpului.  Apoi, corpul copilului este prețios. Să știe asta și să îl prețuiască ca întreg, nu pe bucăți. Organele sexuale fac parte din el și așa cum are grijă de față, așa va avea grijă și de ele.

Le spunem cum se fac copiii, ca în cartea cu Pișpirel, apoi înspre 8-9 ani discutăm despre explorarea dorințelor sexuale. Tendința multora este ca discuția să devină moralizatoare. Nu! Tragem aer în piept, și așteptăm să ne treacă nouă frica, deoarece  morala închide comunicarea.

Copiii au acces la pornografie sau video-uri, cărți cu tentă erotică. Copiii știu mult mai multe decât credem noi. Nu sărim cu morala, ne calmăm, purtăm discuția lejer când suntem pregătiți, nu atunci în clipa aia, sub presiune. Subliniem ideea că ceea ce văd nu este real, corpurile celor care fac astfel de lucruri sunt alese. Discuția are menirea să îi pună  pe gânduri, să pună cap la cap niște emoții, cum că mesajele transmise sunt superficiale, sunt ca să vândă. Realitatea este diferită și ei pot să ajungă la concluzia asta, prin comunicare deschisă. Și pot să evite agresiunile. Cunoscând realitatea ei pot realiza când li se pregătește o agresiune și pot spune și altcuiva despre asta.

Dacă vine copilul cu nu știu ce video trăsnit, la care ne uităm cu greu, dar e musai să ne uităm, îl ajutam să treacă de starea de freeze, de șoc. Și râdem cu ei, să fim șocați împreună, vizionăm cu ei, pentru ca  imediat după, să poată pune întrebări și să fie deschiși. Să nu tăiem dialogul din fașă.

Mesajele subtile sunt multe și încercăm să fim atenți să nu ne scape. Cuvintele, propozițiile pe care le spune, preluate de la școală, din vreun film  – sunt începuturi de dialog. Ca de exemplu – La ce te duce cu gândul cuvântul ăsta? Ce părere ai tu? Pentru copil este important să aibă o părere și să o poată comunica ție ca părinte.

Să nu ne temem să vorbim copiilor, să ne cerem scuze că nu am avut curajul să vorbim cu ei despre asta. Din cauză că noi nu am fost bine pregătiți de părinți dar ne-am fi dorit. De aceea ni se pare greu. Mie îmi va fi greu. Loli nu e pregătită pentru următorul nivel, ea știe deocamdată părțile corpului și că pe linia de sub buric a venit pe lume. Ascult mesajele ei și sunt atentă la ea.

Discuția pentru cei un pic mai mari, cu care nu am continuat mai departe de povestea lui Pișpirel, se poate continua așa:  Uite am citit și eu, documentat, am prins curaj și vreau să vorbim. Știu sigur că tu știi multe, dar uite vreau să vorbim, să știi și de la mine. Discuțiile iau din doza de rușine, acolo unde apare, dacă împărtășim situații similare (ex. când a venit menstruația, despre masturbare). Îi asigurăm că toate sunt ok, eu, amica mea am trecut prin asta și e bine, putem vorbi despre asta. Întotdeauna punem accent pe lucurile pozitive, pe bucurie și în același timp să îl pregătim și pentru situațiile de pericol.

Limbajul însușit de penis, vulvă, vagin pun copilul în postura de a fi mai puțin atacabil de un agresor sexual. Un agresor va da înapoi când dă peste un copil care știe ce este penisul sau vaginul. Este clar că va spune cuiva, discută lucrurile astea, nu le ascunde. 

Un joc pe care îl face Otilia cu copii și care poate fi preluat cu succes de fiecare – Oameni cu gânduri ciudate . Este un joc ce se potrivește de la 4 ani, și se începe cu lucuri care afecteaza siguranța și după ce devine evident ce e periculos și ce nu e, se continuă cu există și oameni care afectează siguranța. De exemplu: Dacă las robinetul să curgă, e periculos sau nu? Dacă un necunoscut îti aduce bomboane, e periculos să te duci la el acasă? Dacă te pune să speli pe jos, e periculos? Dacă te pune să îți dai pantalonii jos, e periculos sau nu? Într-un mod jucăuș le spunem copiilor că există agresivitate. Vor fi speriați. Îi îmbrațișăm, liniștim și subliniem și partea bună, frumoasă. Există și partea urâtă, dar și partea frumoasă a sexului. Tu copilul meuai apărut așa. Oamenii se iubesc, fac sex, corpurile lor stau apropiate și e ok să își arate iubirea stând îmbrățișați sau sărutandu-se pe stradă.

E greu să fim deschiși și ni se pare că nu suntem niciodată pregătiți pentru astfel de discuții. Este important pentru copiii nostri să aibă relații sănătoase cu ei și ceilalți. Suntem documentați, citiți și deși facem ca la carte, tot nu suntem pregătiți. Este ok, atâta timp cât nu închidem dialogul și le arătăm copiilor că e bine că noi putem face asta cu ei, deși ne este greu.

Și mie mi-e teamă că am să mă bâlbâi și am să transpir, dar am să urmez sfatul Otiliei – am să râd cu fata mea, am să mă strâmb și să mă oripileaz ca să fim sincere și deschise și sănătoase și reale când vine vorba despre penis, vulvă, vagin, sex.

2

La finish și totuși pe linia de start

Anul acesta a fost destul de bun. Am avut de toate: momente foarte bune, bune, rele și foaaarte rele. Am trăit bucurii și tristețe și nu mi-a lipsit nimic, nici drama, nici comedia, n-i-m-i-t (cum spune Loli).

La noapte e gata. 365 de zile trecute și încă un an de mamă din cei peste 30 de viață de femeie.

Cu tot ce a fost, cu bune și cu rele, sunt împlinită, simt fericire și am așa un sentiment de que sera, sera. Nu am niciun plan, nicio listă de bifat și nu mă simt mai puțin sigură pe mine. Știu că se vor întâmpla niște lucruri, iar pentru restul, despre care nu am idee acum, am să trăiesc clipa și văd eu pe moment ce mai urmează.

Pentru mine și generația din secolul și mileniul trecut, anii 79 – 80, numărul ăsta de ani 2018 este SF rău. Nu știu ce cântau cei de după 90 dar noi lălăiam cu spor refrenul – noi în anul 2000, când nu vom mai fi copii. Exact așa, aproape eram angajați. O parte dintre noi cu planuri de familie.

Prin urmare, eu doar miaunam versurile, că mintea tot de copil era. Nu visam o asemenea cifră să trăiesc. Vedeam oameni de 38 de ani deja bătrâni și speram să nu ating bătrînețea asta. Dar ce să vezi, iaca comedie, sunt acolo 38-ish și e mai plin de viață și emoții mai ceva ca la 20.

Matematica nu a fost punctul meu forte, m-am descurcat cât să nu trec cu rușinosul 5, nu o să împart, scad, adun și prezic lucuri (nu am așa talente), doar o să zic așa:

2018 – e format din două numere de cumpănă din viața unui om. 20 de ani – când  pleci în lume, știți voi melodia cu fără bani dar cu tinerețea de partea oricui și 18 ani – ziua când dai cu subsemnatul și nu vrei să se termine ever petrecerea.

Fără calculații inuțile, îmi doresc în sens crescător:

18 ani să ajungă să facă fata mea, și eu să celebrez majoratul ei cu mintea limpede și cu spiritul tânăr. Și ea să fie minunată și să depășească necunoscutele ei în siguranță și, totodată, să pășească în viața ei conștientă și cu noi zâmbind în urma ei …că suntem acolo, chiar dacă ea are vise fără noi.

20 de ani de acum încolo să fie cu familia mea, cu sănătate și momente frumoase și cu momente care să nu ne întristeze peste limite, să fie cu bunicii și cu nepoți, să citesc ce scriu acum și să spun fetei mele – Vezi, mama, sunt o vizionară! 

Și după aceea să scriu din nou, pentru alți 20 care să vină și să îi trăiesc cu același tonus și what will be will be, the future is not ours to see. Doar să fie un viitor în țara și pe planeta asta.

La mulți ani! Să vină un an bun și drept pentru fiecare! Mulțumesc vouă pentru fiecare drum pe aici, timp petrecut citindu-mi gândurile expuse în casa mea virtuală!

unsplash.com

10

Filme vizionate, personal research, concluzii și urare de Crăciun

Am făcut pe la începutul lunii un maraton al filmelor de Crăciun. Și totodată o documentare personală, să spunem. Am pierdut bucăți de noapte ca să privesc povești, unele cap coadă, pe altele le-am derulat pe repede. Am ales povești de dragoste, de familie, de Crăciun. Toate poveștile erau frumoase, firul poveștii închegat, personajele bine definite, oameni cu slujbe, care au urmat o școală, au o muncă care le ocupă mai mult sau mai puțin timpul de cuplu sau dedicat familiei, și care au revenit într-un moment al poveștii la un ceva din trecut.Toate se întâmplă într-un mix dintre dragostea din tinerețe și cea actuală.

Bun, aici voiam să ajung. Ideea de bază în majoritatea poveștilor de dragoste pornea de la prima iubire, toate lucrurile care au decurs în viața personajului aveau undeva ca nucleu primul iubit, prima iubită.

photo credit: unsplash.com

Am câteva amendamente aici, pentru că deși este vorba despre un scenariu, poveștile ar trebui să includă un adevăr – creșterea sau maturizarea emoțională. Fiecare personaj este blocat în ceea ce a trăit, iar de acest lucru își dau seama, însă îl neagă. Deși trăiesc lucruri pe care și le-au asumat, totuși au așteptări care nu le vor fi îndeplinite. Le doresc, nu au curajul să le facă auzite, cu toate că le așteaptă. Și este ok să construiești pe un fundament toată dragostea și să o dezvolți, să ceri dreptul la viața la care ai visat, sperat. Însă din nou, totul se întoarce la dragostea dintâi.

Aici eu nu mai rezonez, scenariștii ori nu trăiesc în viața reală ori au niște deficiențe emoționale de care nu au habar.

Nu am ajuns eu la maturitatea emoțională la care tind, ca să gestionez bine emoții însă sunt acolo unde pot să realizez că pot să sufăr sau nu (dacă îmi permit) și pot să mă vindec fără să stau convalescentă cu anii. Este adevărat că mi-a luat ceva timp să realizez că fiecare om de care m-am îndrăgostit în viața asta, mi-a satisfăcut sau nu niște așteptări. Și cum uneori eu am asteptat multe și am primit nimic sau puțin sau m-am aprins și stins repede fără să simt ceva, fără să obsedez fiecare lucru.

Și cum prima mea iubire, aia după care am supurat mult timp, nu mi-ar trebui acum, dacă ar fi să îmi fie împlinită. Nu pentru că am împlinit partea asta cu ce trăiesc acum, ci pentru că timpul și experiențele de atunci și cele de acum, nu suferă comparație. Blocajul de care suferă personajele în film nu cred că există în viața unui adult care a crescut pe toate planurile. Probabil sunt și cazuri reale, exact ca în filmele pe care le-am văzut, când reîntoarcerea la prima iubire este de fapt ceea ce trebuia să se întâmple și dragostea e ciclică. Or fi? Îmi spuneți voi.

Prin urmare, am plecat de la niște filme și am ajuns la o urare:

De Crăciunul ăsta să fiți mulțumiți de viața voastră, să iubiți oamenii din ea pentru tot ce sunt și nu pe bucăți, cu curaj și încredere. Să faceți pași către ceea ce vă motivează și să aveți putere să o luați de la capăt dacă nu sunteți pe drumul dorit.

Crăciun fericit!

photo credit: unsplash.com

0

A cincea poveste #CredeÎnTine – o poveste cu remedii naturale și optimism

A cincea poveste #CredeÎnTine este o poveste despre prietenie și despre un om care și-a creat povestea cu muncă multă și perseverență. Este și despre a învăța că există alternativă care să sprijine, completeze tratamentul medical clasic.

credit photo: unsplash.com

Primul an de facultate a fost greu pentru mine, oameni noi, oraș nou, ieșirea din zona de confort de acasă, toate m-au copleșit în primele luni de studenție. Viața de cămin și tot noul din viața mea, la polul opus cu ceea ce trăisem până atunci, m-au schimbat, am și crescut, am dezvoltat prietenii pe viață. Eu credeam la 18 ani că prietenii cei mai buni sunt cei cu care ai crescut de mic, dar uite că nu a fost adevărat. Prietenii din facultate sunt de cursă lungă, chiar dacă te auzi și vezi cu ei de 2-4 ori pe an.

Ilona este prima de la stânga, cea cu plete negre crețe și încruntată foc …sunt eu 🙂

”Mama” din cămin, în facultate, în primul an, cel mai greu, a fost Ilona. Era un pic mai mare față de noi restul bobocilor, avea un nume neobișnuit pentru mine, dintr-un roman citit în liceu, și când veneam plouată după o zi de cursuri, flămândă și supărată pe viața de student, care nu era așa cum mi-am imaginat-o, ea îmi spunea: Vino la mama, să te alint! Nu amintesc de mâncarea caldă care mă aștepta și emisiunile privite la televizorul alb-negru și toate peripețiile din anii ce au urmat.
Iată, ultima poveste din prima serie de 5 povești/ 5 oameni începe așa:

Povestea mea a început în urma cu 40 de ani, în satul Pogorăști din județul Botoșani. Acolo am copilărit până la vârsta de 6 ani alături de bunicii mei dragi. Tot universul meu era acolo, jucării îmi erau cutiile de chibrituri și tot felul de bețe cu care construiam adevărate ferme împreună cu verișorii mei, aveam și un motan pe care îl înfășam cu hainele mele, confecționam păpuși.

Eram fericită în universul acela minuscul, umblam desculță până toamna târziu și realmente încălțăm pantofi numai în zi de sărbătoare. Nu mi se spunea niciodată “nu”, lucrurile erau atât de simple și frumoase și acum, privind în urmă cred că acolo s-a derulat cea mai frumoasă etapă din viața mea.

Școala am făcut-o în Botoșani și trebuie să recunosc faptul că mi-a trebuit ceva timp să-mi dau seama ce vreau să fac cu viața mea. Părinții mei erau muncitori și mi-au transmis ideea că fără muncă nu poți realiza nimic în viață. Nu m-au obligat să învăț și nici nu mi-au tăiat aripile când am vrut studii superioare, chiar dacă veniturile lor erau pe atunci mai mult decât limitate. Recunosc, nu am fost un copil de nota 10. Am luat pentru prima data premiul I, în anii de studenție, și atunci am înțeles că trebuie doar să vreau.

Încercând să-mi definesc identitatea profesională am făcut Școala Postliceala de Asistent Generalist, apoi conștientă fiind că vreau mai mult m-am înscris și am intrat la Facultatea de Biologie, Secția Ecologie, în cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași. Visul meu era să devin profesor. Simțeam că asta este vocația mea, motiv pentru care am făcut un curs postuniversitar ce-mi permitea acest lucru, însă nu am profesat niciodată.

La Iași l-am cunoscut pe soțul meu, un om deosebit de inteligent, integru și inovator, care a reușit să-mi insufle dorința de a mă autodepăși.

Printr-un concurs de împrejurări mai mult sau mai puțin importante am ajuns la Râmnicu Vâlcea, de unde vă scriu acum și unde ne-am stabilit, în final, pentru că mie în special, mi-a plăcut zona.

Nu a fost ușor să ne adaptăm acestui oraș, și totuși am rămas și mai mult decât atât, am construit aici munca mea.

Maternitatea întotdeauna aduce schimbare. Eu o simt de 3 ani de zile. Ce nu am reușit să fac până la Loli, am reușit după, deși timpul a fost mai puțin, totul s-a derulat mult mai repede decât aș fi crezut. Prinzi curaj parcă mai mult față de înainte și ai o îndârjire de transee când vine vorba de protejarea puiului. Așa cred că a început totul, nu?

În anul 2004 l-am născut pe Stefan, primul meu copil, un băiețel minunat, care a avut serioase probleme de sănătate în primii ani de viață, motiv pentru care aproape epuizasem toate variantele de tratament. Intrasem în acel cerc vicios, în care au căzut de-a lungul anilor mulți părinți ce administrează copiilor tratamente alopate.

Am căutat alternative medicale și așa am descoperit puterea plantelor, cu care l-am și făcut bine.

Maria, fetița mea cea mica, s-a născut aproape doi ani mai târziu. Aveam deja lecția învățată și orice problemă de sănătate apărea o tratam cu remedii naturale.

În 2007 am hotărât că pot să împart și altora din experiența mea, așa că mi-am deschis un magazin mic de produse naturiste, la parterul unui bloc, unde principalii clienți eram eu și doamnele din bloc. Nu aveam experiență în afaceri, în schimb făceam cu pasiune totul. Nu am recomandat niciodată un produs pe care eu nu l-aș consuma și nici de dragul de a vinde, fără să țin cont de nevoile clientului. Probabil aceste principii au fost fundamentale la momentul respectiv.

Afacerile cu remedii naturiste sunt multe. Cum faci să evoluezi și să continui ce ai început în lumea antreprenorilor?

Din acest tip de afacere nu supraviețuiești, dacă nu cauți soluții de dezvoltare. Așa am decis că trebuie să merg la următorul nivel, să deschid mai multe puncte de lucru.

Ajutor financiar am avut din partea soțului meu o foarte mare perioadă de timp. Încet și cu greu am reușit să mă așez pe “picioarele mele”. Acum administrez un număr de patru magazine și sunt în plin proces de reorganizare interna. Având în vedere că sunt 10 ani de activitate, patru magazine, nu e mult. Mi-a trebuit timp să învăț cum să gestionez această activitate la nivel de bussines.

Multă vreme am fost multumită de faptul că fac ce-mi place și pot asigura copiilor mei un trai decent. Satisfacții materiale nu aveam prea multe, în schimb, faptul că se întorceau clienții multumiți de un produs recomandat conta mai mult decât pot descrie în cuvinte.

Să urmezi un tratament naturist și să ai rezultate presupune să fii ordonat, încrezător și să ai o doza potrivită de răbdare. Lucrurile nu se schimbă peste noapte, oamenii trebuie să înțeleagă faptul că natura a lăsat leac pentru fiecare boală.

Important este să consume remediile potrivite și dozate corespunzător, astfel încât să obțină rezultatele așteptate. Vin la magazin clienți cu boli cronice, care au înțeles că tratamentul naturist poate dura toată viața. Fiecare dintre noi știm sau, la un moment dat, aflăm inevitabil, că în hipertensiune arterială, de exemplu, medicul recomandă o schemă de tratament și un regim care trebuie respectate cu strictețe toată viața. Cum ne-am putea imagina că plantele ne pot vindeca bătând din palme? Se recomandă celor cu boli cronice, tratamentul naturist inițial în paralel cu cel alopat iar apoi, în funcție de rezultatul analizelor, se reduce doza produselor de sinteza și se crește doza suplimentelor alimentare.

Și cel mai important este să facem prevenție. Consumatorii de suplimente alimentare știu că anumiți hormoni, acizi grași, anumite enzime se secretă în cantitate insuficientă după o anumită vârsta sau chiar deloc. De exemplu, acizii grași Omega 3 considerați acizi esențiali, au rol important în buna funcționare a organismului dar acesta nu îi produce în mod natural. Aportul preventiv de Omega 3 reduce riscul apariției bolilor cardiovasculare, a depresiei, a afecțiunilor osteoarticulare sau chiar a cancerului. De asemenea, în prevenție un rol important îl au antioxidanții despre care se vorbește atât de mult în ultimul timp având în vedere mediul stresant și poluant în  care trăim.

Există contraindicații și în “lumea” plantelor de aceea cel care vinde aceste produse trebuie să aibă cunoștințe temeinice despre felul în care funcționează organismul uman, boli și simptomatologie.

Contează să găsești oameni cu care să te potrivești, să aducă un plus de valoare muncii tale, să motivezi și să încurajezi fie că este la început în echipa ta sau este deja membru cu vechime. Timpul și umanitatea fac casă bună.

Da, în timp am reușit să-mi construiesc o echipă de oameni valoroși care știu foarte bine cu ce să vină în întâmpinarea nevoilor clientului. Fără echipa mea nu aș putea merge mai departe și de câte ori am ocazia spun “mulțumesc!”

Medicina naturistă a evoluat foarte mult. De multe ori am fost nevoită să explic acest lucru. Chiar oameni instruiți asociază un magazin de profil cu “ceaiul”. Fetița mea când era întrebată ce profesie are mama spunea că “vinde ceaiuri”.

Acum medicina naturistă înseamnă mai mult decât un ceai. Înseamnă produse complexe de origine vegetală sau animală, înseamnă studii clinice efectuate în centre specializate, înseamnă oameni valoroși implicați în cercetare, înseamnă o noua viziune.

Dacă ar fi să mă întorc în trecut pot spune că DA, aș face același lucru însă NU în același fel.

Cred că toți vrem la un moment dat să ne reîntoarecem în trecut, să nu schimbăm fundamentul a ceea ce facem în prezent, dar totuși să îmbunătățim ceva. Cum se poate descrie asta în cazul tău?

Aș păstra pasiunea, încrederea și plăcerea de a munci și aș mai adăuga disciplina, instruire în management, marketing și dezvoltare personală, încă din prima zi de activitate. Mi-aș construi un bussines planificat și nu “după ureche” așa cum spune soțul meu adesea (râde!) și aș forma oameni care să-mi preia din sarcini în așa fel încât să pot vedea “pădurea de copaci”.

Dar cred că niciodată nu e târziu, deja am apucat pe drumul acesta și la cât de motivată mă știu când vreau să duc ceva la bun sfârșit, voi reuși.

Ilona Tudor – mamă, antreprenor, manager Gammastil Remedii Naturale: Povestea mea este despre o femeie obișnuită, mamă, soție, prietenă, căreia îi place să muncească, să iubească și să trăiască frumos. Poate fi povestea oricui.

4

Bilanţ după 4 luni de grădiniţă

Din august și până acum Loli a probat 3 grădinițe, și dacă te gândești nu sunt chiar 4 luni, calculul îl fac după 4 luni de stat într-o singură grădiniță.

credit photo: unsplash.com

Timp efectiv petrecut la grădiniță nu însumează 4 luni, din motiv de tuse, muci care au ținut o lună și jumătate, plus zile când a venit mamaia și nu a vrut să servească grădinița. De dragul bilanțului, calendaristic sunt 4.

Nu o să vorbesc despre grădiniță, în sensul de personal și activități, deoarece îmi trebuie un post separat, ci despre cum a evoluat copilul în urma intrării în colectivitate. 

– și-a îmbunătățit limbajul, formulează cereri, dezvoltă (folosind cuvinte) cu ajutor o acțiune imediată sau dorită.

– răspunde la întrebări simple și nu se ascunde după piciorul meu sau cere în brațe sau pune capul în piept.  Are răspunsul pentru Ce faci? Sunt bine. Fac …ce face în momentul respectiv. Unde ești? Cu localizarea exactă și uneori cu indicatori de spațiu – sub, pe, înăuntru.

– îi recunoaște pe colegii de grupă, în afara clasei, pe hol, la dulap, îi invită la joc pe nume

– stă la măsuță, stătea și acasă dar s-a redus frecușul mă ridic și iar mă așez

– recunoaște educatorii grupei ei și pe cei de la alte grupe. Interacționează cu copii de la grupele mari, se lasă îmbrățișată (sunt 2 gemene care o iubesc tare și se bucură când le vede), duce o conversație minimă cu ei

– are preferințe pentru sala de clasă (sunt 2 spații în care se țin activități, cea în care a stat prima dată când am vizitat grădinița este favorita ei.)

– se implică în activitățile de grup, cooperează la sarcina de lucru și uneori surprinde prin implicare

– mănâncă mai bine

– face scenarii și jocuri de rol mai elaborate

– cere la toaletă

Nu-mi vin altele în minte acum. Mai sunt. Este clar un progres.

Mi s-a confirmat ceea ce scrie la text book și câteva lucruri din experiența altora.

Fiecare copil se dezvoltă diferit, comunitatea îl poate surprinde în momente diferite ale evoluției cognitive. De aceea unul poate se plictisește și nu se simte atras de activitățile educatorului, deoarece acasă a avut posibilitatea de a participa la ateliere sau cursuri cu joc în comun cu alți copii, altul este avid de orice implică joc de care nu a avut parte acasă și îi place compania (are frați sau îi vine natural), alții nu se adaptează la nicio activitate din prima și au nevoie de încurajare.

Pentru fiecare copil intrarea în colectivitate vine cu frustrări, cu momente bune și cu achiziții. Toate sunt benefice, noutatea și lucrurile contradictorii ajută mult la dezvoltarea și conturarea personalității lui.

credit photo: unsplash.com

Grădinița perfectă nu există, amendamente eu voi avea oricând. Țin cont de nevoile copilului meu, de emoțiile lui, de dorințele lui. Învăț să recunosc situații la care copilul întâmpină dificultăți, povestesc cu el, nu uităm de conectare și timpul lui special cu mine sau cu tati.

Comunitatea nu e de speriat, și o spun după aceste luni de gânduri, de temeri că nu am ales chiar ce e mai bine pentru copilul meu. Fiecare copil are dreptul de a fi integrat într-o formă de educație care să îi permită să atingă niște milestones-uri. Fără competiție inutilă și așteptări nerealiste de la sistemul educațional ales. Contez pe comunicarea deschisă familie – grădiniță și pe latura umană a specialiștilor.

În cei 3 ani de viață ai fetei mele am învățat că dacă plec de la ideea că nimeni nu e îndeajuns de bun pentru nevoile ei, ajungem la momente de stagnare și de frustare. Eu știu de ce are nevoie, lucrez cu nevoile ei, dar aleg să o las și pe mâna celor specializați să facă asta. Mental, ne face bine la amândouă, și asta contează. Să revenim una la alta pregătite, cu experiețe pe care să le împărtășim și să le interiorizăm în mediul nostru.

3

Pregătiri pentru Crăciun 3 ani +

Anul trecut am povestit cu Loli despre Crăciun, am citit despre activitățile de pregătire pentru Crăciun. Unele le-am pus în practică, altele au rămas ca idee pentru anul ăsta. Nu am insistat pe ideea de Moș Crăciun, nici Moș Nicolae. Nu era pregătită să asculte tradiții și povești cu multe simboluri.

Anul acesta am cumpărat mai multe cărți, decorațiuni de meșterit, pictat și fără să țin musai calendarul pe zile vom face următoarele:

– vom citi povestea din cartea cu cărticele pe zile. Pentru că am primit-o abia pe 3, am citit retroactiv, sigur se va mai întâmpla. Nicio grijă, tot la Crăciun ajungem. Plus celelalte noi și vechi – adică de anul trecut. Favorita și pe anul acesta este cea în formă de casă.

  

– vom picta formele din polistiren cu specific de Crăciun

– vom agăța ciorapii prin casă și povesti ceva despre, am scos deja ștergarul cu omul de zăpada..se vede că a mâncat pe el:)))

– vom decora geamul de la balcon cu desene – avem niște sabloane în formă de brad, acadea, tren cu jucării, globuri

– vom colora cărțile de colorat cu tematica de Crăciun

– ne vom uita la filmul cu Curiosul George – un Crăciun maimuțăresc – îl avem dublat în română, este potrivit vârstei, Loli îl adoră pe George (avem și cărțile:))

– ne vom ocupa și de cărțile cu activități dedicate Crăciunului

– vom cânta cântece și colinde

– vom vizita târgurile de Crăciun, cel din cartier și de prin București – un fel de tur al brazilor de Crăciun. L-am inceput deja.

– ne-am rezervat 2 nopți la Sibiu, să vedem cum e pe acolo în prag de Crăciun

– vom găti ceva dulce cu specific, cu toții

– facem bradul, este specialitatea Lolitei. Anul trecut a fost o adevărată plăcere pentru ea.

 

Cam astea sunt ideile noaste pentru a intra în atmosfera de Crăciun. Desigur pe lângă cele enumerate, sigur vom avea activități spontane.

Acuma spuneți voi, cum vă pregățiți?

0

„Cum dăm libertate și siguranţă copiilor pentru a deveni autonomi?” Autonomia începe cu un DA!

Autonomia începe cu un DA! 

Conferința „Cum dăm libertate și siguranță copiilor pentru a deveni autonomi?” din 21 noiembrie a fost despre părinți, copii, conexiune și AUTONOMIE și a venit în completarea campaniei  “Spune Da”, susținută de Danonino anul acesta.

Campania „Spune DA” a debutat în 2015, având că obiectiv încurajarea părinților de a fi deschiși la dorința naturală a copiilor de a explora, de a încerca lucruri noi, de a socializa, într-un cuvânt, de a deveni autonomi. De-a lungul celor 3 ani, s-au alăturat campaniei numeroși bloggeri de parenting și specialiști în psihologie, în parenting și în nutriție, ceea ce a rezultat în transmiterea mesajului AUTONOMIEI către zeci de mii de părinți.

La conferința  „Cum dăm libertate și siguranță copiilor pentru a deveni autonomi” au fost prezenți  120 părinți  în sală și mai mult de 15.000 au urmărit transmisia LIVE.

Otilia Mantelers, Expert în parenting, a vorbit părinților despre echilibrul dintre autonomie și atașament și a apelat la două simboluri pentru a explica rolul fiecărui aspect: aripile sunt simbolul libertății, al autonomiei, iar rădăcinile sunt simbolul atașamentului. Autonomia autentică nu poate exista fără atașament.

Nevoia de conectare, pe lângă cea de hrană a corpului, stă la baza piramidei nevoilor ființei umane. Dacă ea nu este satisfăcută, copilul nu se dezvoltă la potențialul său cu care a venit pe lume. O parte importantă a conectării o reprezintă susținerea copilului în autonomia să. Autonomia presupune a dobândi încredere în propriile percepții și sentimente, responsabilitate, încredere în propria putere de auto-control. Însă, așa cum poate cu toții am observat, copiii își dezvoltă autonomia atunci când părintele este lângă el”, spune Otilia Mantelers.

Mai există și o altfel de autonomie, în care copii fac totul singuri, însă trebuie să știm ce ne dorim. Vrem să facă totul singuri, fără atașamentul de noi? Copiii au nevoie de un radar care să le spună că totul va fi bine, indiferent de ce vor face sau vor spune, iar acesta radar sunt părinții. “Dacă mama și tată nu ne oferă acest lucru, vom căuta acea persoană care să ne facă să ne simțim în siguranță și să ne putem dezvoltă autonomia”, adaugă Otilia. Autonomia înseamnă la bază, în limba greacă,  „a-ți face propriile legi”. Provocarea stă în găsirea echilibrului între autonomie și atașament.

Otilia Mantelers a răspuns la întrebări pe care toți părinții și le pun:

Cum se traduce nevoia de autonomie? Să poți face ceva cu ajutorul propiului corp, să îți alegi singur prietenii, să ai propriile gânduri și sentimente, să poți spune NU, să fii responsabil.

De ce le îngrădim autonomia copiilor? Din cauza fricilor părinților că nu o să le fie bine copiilor, frici care își au rădăcinile în fricile noastre când eram mici, frica că nu ne va fi bine.

Cand îi facem să se simtă neputincioși? Când le spunem „ai noroc cu mine”, „de ce nu ești în stare să”, „tu ești mic și nu poți”, le transmitem că ei nu se descurcă prea bine singuri.

Mai multe informații puteți găsi în înregistrarea discursului Otiliei, aici.

Dr.Simona Carniciu, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, a vorbit despre autonomia copiilor în alegerile pe care le fac la masă și în alegerea gustărilor potrivite.

Alimentația copiilor este la bază aceeași ca și la adulți, bazată pe nutrienți ca proteine, glucide, lipide, vitamine și minerale. Diferența este că în funcție de vârstă, copiii au nevoi diferite în ceea ce privește dozele”, spune Dr. Simona Carnciu.

Un pas important în autonomiei copilului este alegerea propriei hrane, a gustărilor. Copiii au nevoie de diversitate, fără să ne focusam pe anumite produse, de diferite texturi, pentru a-și dezvolta propriile preferințe și alegeri alimentare.

Părinții și familia sunt modelul cel mai puternic pentru copii. De aceea, vor cere ceea ce văd că familia lor alege la masă.

O altă cale prin care copii vor face alegerile sănătoase este aceea de a nu restricţiona alimente şi de a explica de ce unele nu sunt potrivite pentru ei. Prezenţa la îndemână a gustărilor sănătoase este felul în care îi încurajăm să aleagă ceea ce le place, ţinându-i în acelaşi timp în zona sigură. Şi, foarte important, mâncarea nu este niciodată recompensă!

Gustările sunt un moment important în dieta zilnică a copilului, pot fi 10-15% din totalul caloric zilnic, oferă nutrienții necesari creșterii și dezvoltării, menține digestie optimă, normalizează metabolismul și au rol în dezvoltarea obiceiurilor alimentare.

Dr. Simona Carniciu subliniază importanța consumulului de iaurt și brânzică, ca gustare, “ele fiind o sursă importantă de calciu (contribuie la structura oaselor şi a dinţilor) şi vitamina D (menţine nivelul calciului şi fosforului din organism”.

Mai multe informații puteți găsi în înregistrarea discursului Dr. Carniciu, aici.

Distracția copiilor a fost asigurată de atelierele organizate de Trupa Pam Pam.

Evenimentul a fost moderat de Anca Bold Gheorghe, blogger @blogintandem.ro.

Conferința s-a transmis LIVE pe socialmoms.ro și  în pagina de Facebook Social Moms.

 

 

4

A patra poveste #CredeÎnTine – O poveste cu patru ingrediente: pasiune, dorinţă, emoţie, raţiune

A patra poveste #CredeÎnTine mixează artă, creație, comunicare și industrie de publicitate printre rânduri și va fi un fel de scrisoare către mine și tine de la un om visătoar, însă extrem de hotărât, plus mici note pe lângă rânduri.

Dragă povestitorule, dragă prietene,

Mă bucur să te cunosc. Sunt Cristina, mama lui Vlad și antreprenor în comunicare. Viața (inclusiv cea profesionala) este work in progress. Cred că nu e nimic mai dezarmant decât un “Ah, ești neschimbată!” (Pfuu, doar când vine vorba de ten e ok, nu-i așa?).

credit photo: unsplash.com

În pacursul profesional al fiecăruia cred că există niște puncte de cotitură, sau niște perioade senzitive, sau niște ferestre de oportunitate (ca să folosesc o terminologie vehiculată intens în parentalitate). În ceea ce mă priveste, deciziile fundamentale pe care le-am luat de-a lungul carierei au fost câteva: momentul în care am dat viața de artist pe cea de publicitar (am terminat Pictura la Universitatea Națională de Arte, acum 17 ani), momentul în care am dat viața de angajat pe cea de antreprenor (am co-fondat Hello Communication acum 7 ani) și momentul în care am creat Foodwise, primul hub românesc de comunicare în industria food&beverages (acum 2 ani).

Cred că pentru cei care încă ne ”zbatem” pe proiecte care să ne aducă mai aproape de un vis realizat, niște idei de ingrediente de succes ne-ar fi prinde bine. Prin urmare, eu m-am gândit să îmi povestești în scrisoarea ta și despre cât la 100% ai nevoie de pasiune, dorință, disperare și emoție ca să pui în practică o idee?

Sunt o persoană care își asumă riscuri moderate. Paradoxal, dacă mă gândesc am pornit pe cont propriu în plină și prima recesiune românească postdecembristă. Acel sentiment că „va fi bine” se pune? Pentru că asta am simțit eu atunci, când fosta mea colegă de agenție mi-a propus să ne facem propriul business și să navigam cu agilitate în economia încremenită a acelor ani.

Doar 28 dintre cele mai mari 50 de companii antreprenoriale din 2009, anul în care criza a lovit economia locală, au reuşit să supravieţuiască, iar celelalte 22 de firme sunt fie în insolvenţă, fie în faliment sau sunt radiate.” Cam așa arată o statistică recentă (sursa: www.gandul.info, 2017).

Nu doar că am supravietuit, dar suntem în top 10 agenții de publicitate independente, întocmit în 2016 de revista Forbes, luând ca reper cifra de afaceri.

Din ingredientele listate de tine, aș păstra pasiunea, dorința și emoția, și aș da niste credit rațiunii.

Povești funny legate de muncă (am întrebat eu) sunt muuulte. Unele încă de nespus. Mai întreabă-mă peste vreo 30 de ani, le voi desecretiza. Cele mai simpatice sunt bineînțeles legate de începuturi, de cum ești dat afara pe ușă și intri pe fereastră, deși la vremea aceea nu părea așa.

Eu sunt din generația cu cheia de gât și anunțul de angajare decupat din “Romania Libera”. X-erii aceia care plecau la 5 dimineața din agenție și la 8 reveneau parfumați și gata să prezinte clientului campania. Ceva de neconceput astăzi pentru milennials, și pe bună dreptate!

Partea proasta este că era cumplit de greu să vină taxi-ul la 5 dimineata pe Mătăsari, unde în mod nefericit era amplasată superba vila în care se afla sediul agenției la care lucram. Între timp a fost redată demnitatea femeilor pe Mătăsari, cred ca lucrurile s-au mai schimbat. Și la o adică s-a extins piața pentru servicii de transport de calitate.

Am avut și am pe roll multe proiecte de suflet (nu neapărat emoțional, profesional vorbind). Cel mai intens este un proiect în desfasurare – platforma Foodcare. Pe scurt, este un demers al agenției noastre, de promovare a comportamentelor etice vizavi de hrană, de resusele implicate în producerea lor. Ne adresăm organizațiilor, companiilor, formatorilor de opinie, consumatorilor finali.

Prima campanie derulata în această platforma este #itsoktotakeaway, prin care îndemnăm consumatorii să ceară la pachet mâncarea pe care nu au reușit să o consume la restaurant. Restaurantele care ni s-au alăturat în proiect au fost  La Cantine de Nicolai, Beraria H, Hard Rock Cafe și lanțul City Grill. Prilej cu care îți multumesc și ție pentru promovarea acestui îndemn în comunitatea ta.

Primăvara anului viitor vom pune la dispoziție publicului un studiu din care vor reieși comportamentele de consum ale românilor, prilej cu care vom lansa a doua campanie, în care vom consolida îndemnul de a nu risipi alimentele. Desigur, m-aș bucura dacă din nou te-aș avea ca susținător.(Yeyyy, sigur!)

Întrebarea pe care o pun sub diverse forme omenilor care mă inspiră este despre timpul din urmă și momentul de acum, dacă a existat undeva într-un colț al minții un preview al momentului de acum, dacă exista instinctual sau era bine definit gândul momentului de acum. Ai avut feelingul asta, acolo undeva (deep down) că vei ajunge unde ești acum?

Sunt suma reușitelor și eșecurilor de până acum,în momentul în care mă adresez ție și cititorilor tăi. Suma informațiilor și emoțiilor de până acum.

Nu am avut sentimentul că voi ajunge să fac comunicare pentru mâncare și băutură. Credeam despre mine că voi fi bucătăreasă, apoi am crezut că mă fac arhitectă, apoi creatoare de modă, apoi pictoriță. Am fost câte un pic din toate acestea. În funcție de fiecare etapă în care mă aflam în viață. Acum sunt aici. Peste 5 ani nu știu ce voi fi, ce descopăr în legătura cu mine.

Cristina Diaconescu Pîrlitu – mamă, antreprenor, Creative Partner FoodWise Content&Creativity Hub: Singura certitudine pe care o am este că voi face tot posibilul să fiu autentică, motivată din interior.