12 motive pentru care copilul refuză mâncarea

Mâncarea cea de toate zilele? Grea sarcină pentru unii părinți, floare la ureche pentru alții. Există şi categorie de mijloc, majoritatea suntem acolo.

Cum e la noi? Păi, să fac un pic de istorie personală:

Mama mea, după spusele bunică-mii nu creștea cum creșteau ceilalți copii de seama ei şi cum pe vremuri doctor nu aveau în sat, treburile astea se tratau prin practici cu iz religios şi mai puțin religios. Drept urmare, mama a fost “vândută” peste gard la vecini şi i s-a schimbat numele. Nu ştiu dacă a funcționat sau nu, ceva tot s-a întâmplat. A mâncat pământ cu spor şi poftă dintr-un colț de ogradă şi era să nu mai crească deloc. După ce a scăpat de mâncarea naturală, direct de la sursă, plus viermii aferenți, şi a supraviețuit, ba chiar a crescut, m-a crescut şi pe mine şi sora mea. Happy story!

Nu ştiu dacă apetitul s-a dezlănțuit din cauza asta, sigur s-au declanșat nişte mecanisme de supraviețuire care au pus în mișcare metabolismul. Acuma n-am să fac toate astea pentru Loli ca să îi cresc apetitul. Prefer știință, terapie, nutriționist, indiferent de ordine.

Eu nu am fost mare mâncăciosă de mică, m-a ținut sclifoseala până la vreo 30 de ani. După 30, parcă dintr-o dată, mi s-a deschis apetitul şi tot ce nu mi-a plăcut înainte acum mi se pare senzațional. Da, o spune şi cântarul.

Loli ne depășește istoricul mâncăcios cu brio. Ea își scrie propria istorie cu alergie la lapte, cu greutate sub orice grafic făcut de medici, cu sensibilitate la gluten şi gura ermetic închisă la aproape orice lingură de mâncare. Are și momente ei când deviază de la acest obicei:)))

Înainte de 6 luni m-am hrănit cu ideea că stai să vezi ce va mânca când va simți gusturi diferite. Nu a funcționat!

Apoi, stai să vezi că, după ce o înțărc va rupe masa. S-a îmbunătățit mâncatul, nu pe o curbă amețitoare ascendentă, ci mulțumitor aş putea spune. De la 100-150 g mâncare la 200g/masa. Well, orice progres e de apreciat.

Când îmi spune cineva ce stresat şi supărat este ca părinte de copil mofturos, părăsesc discuția. Știu, empatia mea nu e prezentă. Regret, nu mai suport mamele stresate for no reason. Copiii bucălați, bulănoşi şi mame albite de apetitul lor scăzut o dată la câteva zile nu mă emoționează. Mă frustrează, chiar. Așa cum mă enervează lipsa de informare.

Lipsa apetitului poate însemna multe. De la predispoziție genetică până la o zi din alea multe când nu îi place nimic.Te împaci cu ideea și tragi aer în piept. Face bine la plămâni!

Iată 12 motive pentru care copilul nu este prieten cu mâncare în anumite perioade. Data viitoare când copilul nu înghite mâncarea, nu te stresa inutil, nu țipa la copil, nu te învinovăți. Gândește-te care din cele de mai jos ar putea fi:

1. Puseu de crestere – creșterea copilului este accelerată în primele luni de viață, apoi ritmul este diferit, copiii se lungesc, descoperă şi experimentează mersul, cățăratul, consumă energie este drept. Totul face parte din dezvoltarea cognitivă şi fizică. Drept urmare, în evoluția lor, există perioade în care nevoia de acumulare de informații o succede pe cea de îngurgitare.

2. Eruptii dentare – ştim cu toții că gingiile dureroase, inflamate sunt incomode, pot să scadă apetitul.

3. Supraalimentare cu lichide şi alimente – nu are rost să detaliez, monotonia intervine şi ea aici – dăm la nesfârșit ceva crezând că îi place nespus. Greşit! Diversitatea ajută de cele mai multe ori.

4. Dureri de gât – verifică dacă are rosu în gât, caută semne de iritație începând cu limba înspre amigdale.

5. Diversificarea – nu toți pruncii sunt curioși la începutul diversificării.  Unii mănâncă fără nazuri, alții au nevoie de timp şi răbdare până descoperă texturi, gusturi diferite.

6. Paraziți intestinali – da, chiar şi bebelușii/ toddlerii pot avea paraziți. Cum? De pe mâinile tale, hainele tale, de pe alimente insuficient spălate, s-a jucat cu jucării străine, mâini murdare după joaca în parc etc. Un examen coproparazitologic poate elucida acest lucru.

7. Intolerante – subiectul este vast. Copiii refuză (natural, instinctiv) alimentele care le produc disconfort. Intoleranțele, alergiile vin de cele mai multe ori cu istoric în familie, patologie specifică; pot să apară fără să fie moştenite și la copilul tău. Dacă suspectezi ceva, ai urmărit reacțiile lui și de fiecare dată sunt la fel (erupții, constipație, diaree) atunci un control de specialitate, plus investigații specifice pot fi de ajutor.

8. Vaccinare – după vaccinare corpul fabrică anticorpi, este normal ca apetitul să scadă. Ușoara febră, crampele musculare, starea de moleşeală – toate cumulate dau disconfort care include și lipsa poftei de mâncare. Nu e valabil pentru toți.

9. Constipatie – când ești plin, nu ai apetit. Pentru ușurarea tranzitului o bună hidratare face minuni. Nu vrea mâncare solida, nu forțezi. Ii oferi lichide, reduci alimentele cu astfel de efecte şi dacă constipația devine o problema atunci consulți medicul pediatru.

10. Anemia – nu ştiu să expun mecanismul fiziologic concret, nu l-am înțeles nici eu prea bine (revin!). Are această consecință – lipsa apetitului. Dacă copilul este apatic, somnolent, nu participă la lucrurile simple când este solicitat (poate avea și alte motive, nu neapărat oboseală 😊), are şi alte semne asociate stării generale de slăbiciune (ex. paloare – piele palidă), atunci în urma unor analize umedicale şi consultarea unui specialist se pot lua măsuri.

11. Suprasolicitare – ca urmare a unor activități neadaptate vârstei, din cauza mediului familial şi comunității în care rămâne copilul (creșă, grădiniță, program de după școală)

12. Oboseala – Copiii obositi nu mănâncă pentru că nu mai au energie pentru asta. Rutina, un program de activități care să îl solicite conform vârstei pot fi de ajutor.

Circula zilele trecute un video cu un toddler delicios ce mânca de rupea! Nu toți sunt așa, mi-aș fi dorit să nu am o mofturoasă la mâncare, fiecare înghițitură chinuită mă agită. Încerc să mă educ să nu stresez copilul, să nu mă stresez. Nu îmi iese tot timpul. Sper că ție ți-e mai ușor. Am scris motivele de mai sus, ca un fel de tratament personal. Dacă ai ceva să adaugi, lista ta de verificat cauze pentru apetitul scăzut include mai multe puncte, scrie-mi.

Poftă să aveți!

 

22 thoughts on “12 motive pentru care copilul refuză mâncarea

  1. e foarte buna lista si sper sa o consulte cat mai multe mamici. pesiteul despre diversificare se explica si faptul ca e importanta si relatia mamei (sau a celui care hraneste copilul) cu mancarea. daca tu esti stresata, nu il lasi sa atinga mancarea sau se murdareasca, ii transmiti copilului toate astea.
    din fericire nu m am confruntat la bebelusie cu mofturi. ma confrunt la cei 8 ani ai copilului mare, dar la varsta asta se pot depista altfel cauzele, se poate discuta. se schimba si gusturile pe parcurs, asa cum spui tu. cand era mic ii placeau anumite mancaruri, acum sa nu le vada. dar cand e ultima portie din mancarea respectiva isi aduce aminte ca vrea si el :))).

    • Nu, nu sunt stresată de murdărie!Niciodată n-am fos! Experimetează cu mâncarea, mănâncă și cu picioarele când are chef, face dezastru, o las! Mâncarea la noi este doar joacă, cu mestecatul și inghițitul e problema.E genul care mâncă puțin și apoi se joacă cu lingura, cu farfuria, intinde tot.

  2. Eu sunt atat de fericita pentru ca in privinta asta cu mancarea am reusit sa fiu extrem de relaxata. Cand vad parintii in jurul meu ca se streseaza, chiar si acum, la opt ani si le numara dumicatii copiilor, incerc sa le explic ca asa nu vor rezolva nimic. Mi-e teama insa ca e deja un pic prea tarziu….

    • Ce bine! Nici eu nu m-am agitat la inceput, insă la noi greutatea a fost o problema intotdeauna, nu în sensul că avea 200 g mai puțin fată de un copil cu pofta ok și de aceea de la starea de relaxare am ajuns si la disperare. Mulțumesc, Ioana, pentru vizită.

  3. La noi intotdeauna a functionat varianta aia in care, ignorand-o tacticos pe fiica-mea, mancam eu de rupeam langa ea, fara sa o mai intreb daca doreste.
    Daca ar fi fost in farfuria ei nu i s-ar fi parut deloc apetisant. Din a mea insa lingea tot. Ai incercat? :))

    • Daaa, merge uneori. Alteori mănanc (și cu toata sineritatea) – cu sunete și exclamații de ce bun e – nu vrea nimic. Niu, Niu, mama – adică să pap doar eu.

  4. Nu ne-am stresat vreodata in legatura cu mancarea, am lasat-o in ritmul ei si am alaptat-o incontinuu (acum are 2a1l). De ceva timp a inceput sa manance pe rupte, fara sa facem nimic in acest sens. Organismul copiilor stie el mai bine ce are de facut!

    • Eu am alaptat până acum 3 luni, și după nu s-a văzut așa mare diferența. Mă așteptam să fie semnificativă. Da, cu 7 kg la 2 ani, chiar nu puteam să o las în ritmul ei. Ne împrietenim cu mâncarea, avem și zile rele și bune.

  5. Deci la cină mi-a acceptat abia al-6-lea tip de mâncare. Nu m-am lăsat că altfel mi-ar fi terminat țâțele în timpul nopții, din oră în oră. Așa că imaginația mea n-are limite când e vorba de somn neîntrerupt pentru mine și copil :))))
    Bâjbâi motivele că ar fi între 1, 2 și 12.

    • Da, știu cum e să te trezești din jumate în jumate de oră. Am crezut că nu o voi înțărca vreodată. Și acum mă linge pe piept, spune singură Nu. Că e maie (mare)….

  6. Sara a avut o perioadă între 8-10 luni în care m-a terorizat cu nemâncatul. Luat în viteză maxim 5 lingurițe de orice și apoi nu mai deschidea gura și pace. Între timp și-a revenit, are preferințe, dar încearcă orice.

  7. La început de diversificare nu am fost cea mai relaxată mamă din lume. M-am calmat pe parcurs :). Totuşi, eu fac parte din categoria mamelor norocoase. Fetiţa mea este o mâncăcioasă şi au fost perioade scurte şi puţine fără apetit.

    • Mă gândesc că la un moment dat se va schimba și la noi norocul ăsta. Aștept de ceva vreme. E adevărat că uneori mă stresez, alteori o ridic chill de la masă și îî spun să îmi ceară când îi vine pofta. Da, ți-ai găsit! Nu îi vine:))))

  8. Dupa 2 copii cu anorexie, eu cred ca sunt in extrema aia pana la indiferenta, daca nu manannca, ura si la gara, am strans masa :)))
    Dar ai mei cer mancare si la 10 noaptea

    • Aștept să mai crească și probabil acolo voi ajunge și eu. Acuma încă intru în vrie când fac bilanțul la mâncare după o zi nemâncăcioasă. Mulțumesc.

  9. Da, de acord cu lista ta. Ai mei au avut si au multe astfel de momente. As mai adauga emotiile, fiu-meu cand e emotionat sau cand mergem undeva unde e noutate, nici gand sa guste mancarea. Poate doar prostioarele, caci pe alea nu le refuza niciodata.

    • Mulțumesc. Da, am uitat de ele. Cum avem o zi din asta cu emoții pe motiv că am fost plecată, a fost mamaia și s-au agitat în jurul ei, suntem în vizită, da, mâncatul e zero. Snack-urile salvează.

  10. Noi am expérimentât deja ambele situatii, si cand refuza, si cand mananca de nu se mai opreste 🙂 Ambele au cauze, cu siguranta si trebuie lasate sa vina si sa plece…foarte util articolul, mai ales pentru mamele hiperingrijorate in privinta alimentatiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *