Mamele cu copii în brațe nu sunt de altă planetă. Nu fac parte din vreo sectă, nu sunt demne de milă. Da, nu sunt bolnave. Sunt capabile de lucruri la care sigur nu te-ai gândit, nu sunt doar mame, ci oameni cu dorințe, cu gânduri, cu supărări, cu vise, cu tot tacâmul care definește personalitatea fiecăreia în parte. Și nu sunt în concediu, termen, fără indoială, inadecvat pentru perioada cât nu lucrezi la un serviciu și te ocupi de primul/primii ani de viață ai copilului. Concediu de maternitate! Nu există concediu pentru mame, când vin copiii concediile sunt altceva.

La mega de lângă bloc, ies cu Loli des. De obicei, îmbrățișate în boba, ca să am mâinile libere, în caz că îmi cade cu tronc ceva bun de mâncat, de preparat. Și cum dinții ne dau de furcă these days, Loli e mai morocănoasă. Ne așezăm frumos la coadă. Ea se foiește, nu mai are răbdare. Eu încep să dansez, cânt acolo încetișor, pentru urechile ei Alunelu’ și cum se zbânțuiam noi așa ne invită doamna din față să înaintăm, că ne cedează locul. Zic: nu e nevoie, mulțumesc. Erau 4 oameni, ce mi-erau 3 minute, ce-mi era să aștept. Insistă, vorbește tare, se întorc și ceilalți, se face pârtie, casierul începe și el. Acuma toți mă așteaptă, insist și eu că nu e nici  o problemă. O luăm de la capăt iar, apoi, ca să mai lungim clipa, bine, domle, trec în față. Și toată lumea numai zâmbete largi, că Loli și-a ițit capul, s-a uitat  la toți, mulțumesc în stânga și în dreapta. Și ce aud, înainte să ies, că era spus să aud, chiar de doamna binevoitoare. Surdă nu sunt, auzul cu căciula pe urechi nu mi se alterează:

– Așa fac toate. Spun nu, dar de fapt e da. Abia așteaptă să le spui ceva.

Mamăăă, am luat foc cu tot cu căciulă. Și mă întorc spre ea, sigur aveam spume, numai că în secunda doi, se duce fuguța către nu știu ce raft să mai cumpere ceva. Acuma ce tărăboi să mai fac, restul nu aveau nicio vină, să o urmăresc prin magazin și să o afurisesc de toate, cu tot cu Loli în brațe. Plec.

Și uite așa în cei câtiva metri până în scara blocului am bolborosit de una singură, de fapt cu Loli, dar nu puteam să porcesc chiar în voie, că îi zgâriam timpanul inutil cu vorbe urâte și am avut așa o stare vreme de o oră, că am jurat:

– să nu cedez la timpul meu: aștept, privesc în jur, casc ochii, nu mă deranja cu vreun acces de bunătate

– să răspund la fiecare gest care denigrează mamele, pot purta și pancardă!

– să nu judec, am avut tendința, nicio o mamă indiferent de vârstă

– să nu las pe nimeni să mă organizeze: tu treci în față, tu nu așteapta, tu nu poți etc, doar pentru că se vede mămicia pe mine, n-am piedut nici o abilitate după naștere, și vreau ajutor când cer, nu atunci când nu am nevoie.

Și, da, mamele nu sunt super eroi, nu le fac pe toate, sunt obosite, uneori nesigure, sunt mame pentru copiii lor, neveste pentru soții lor etc. Nu e loc de milă, de remușcare că nu ați cedat locul unei mame. Mamele se descurcă, pot și fără atâta compătimire. Cu un strop de respect, vine primăvara mai repede! 🙂