2

A doua poveste #CredeÎnTine – Nutriţie. Sport. Sănătate 

A doua poveste #CredeÎnTine este despre echilibrul Nutriție – Sport – Sănătate

photo credit: unsplash.com

Pe Andreea-Carmen am cunoscut-o la școala bloggerilor și a fost prima cu care am interacționat atunci. Este prietenoasă, caldă, sensibilă, hotărâtă ca stil de viață.

Dincolo de întâlnirea din vara ce tocmai a trecut, iată cine este Andreea, la “prima întâlnire” aici pe blog cu tine, cu voi:

De aproape 4 ani, primul cuvânt care mă definește este “mama”. Sunt mama lui Tudor, pasionată de nutriție și sport, blogger și proprietar de magazin online cu hăinuțe din bumbac organic pentru copii. Magazinul a apărut tot din dorința de a avea grijă de puiul meu, pentru că pielea sensibilă a copiilor este și foarte permeabilă și atunci este mai bine ca în contact cu ea să vină țesături și materiale care nu au fost tratate chimic.

Legat de nutriție, este un domeniu care mă pasionează de mai bine de 15 ani, am învățat și învăț în continuare și încerc să transmit mai departe din cunoștințele acumulate în timp și din experiențele personale. Dacă înainte de a-l avea pe Tudor, am fost orientată și prin natura jobului către nutriția adulților, de 4 ani recunosc că m-am focusat pe nutriția copiilor, pentru că am realizat cât este de important să-i învățăm să mănânce sănătos într-o lume plină de tentații nesănătoase.

Blogul Carmen Radu – nutriție.sport. sănatate a apărut astfel firesc, din dorința de a promova un stil de viață echilibrat.

Se spune că fiecare are un anume moment în viață în care se redescoperă, se reinventează, se produce un declick care poate înseamnă un alt stil de viață, un alt job, un vis care se conturează. Andreea crede că declick-ul a apărut după nașterea băiatului ei.

După nașterea lui Tudor am realizat cât de importantă este hrana pentru a crește copii sănătoși. Asta m-a determinat să devin și Ambasador al proiectului Food Revolution, proiect inițiat de către Jamie Oliver, proiect care promovează educația alimentară pentru copii.

Copiii sunt foarte deschiși, dacă îi lăsăm alături de noi în bucătărie, chiar dacă vom găsi făină prin toate colțurile și coji de legume pe sub mobilă, vă asigur că efortul merită.

În primul rând îi ajutăm să prindă încredere în ei, să-și dezvolte motricitatea fină și, în timp, să accepte alimente pe care poate uneori le refuză. Când faci o salată cu mâinile tale, parcă alt gust au legumele, când mama te lasă să utilizezi un cuțit (evident adaptat vârstei, nu cuțit de chef), altfel capeți încredere în tine. Văd asta frecvent, atunci când țin ateliere în grădinițe, văd evoluția celor mici chiar de la lună la lună.

 În orice meserie, muncă de moment, job, îndeletnicire de ani de zile se întâmplă să fie un dezechilibru între ce lucrez/îmi place să lucrez și ce livrez către beneficiarul muncii mele. La întrebarea despre când a simțit că se adeverește what you practice, is what you preach, în adevăratul sens al cuvântului, sunt sigură că Andreea a scris pe nerăsuflate:

Nu știu, cred că întotdeauna ☺ Nu aș putea să încurajez consumul alimentelor sănătoase și eu să mă îndop cu hamburger și cartofi prăjiți la unul dintre cele mai celebre fast food-uri. Nu aș putea să militez împotriva consumului de băuturi carbogazoase și eu să beau când nu mă vede nimeni orice produs din gama asta.

 Pe de altă parte, n-aș putea milita pentru excluderea 100% a dulciurilor din alimentație, pentru că știu că și ele, cu măsură, au făcut parte din viața noastră și vor face parte și din cea a copiilor noștri. Fie că vrem sau nu, și dacă nu vrem, riscăm să facă parte pe ascuns. La schimb cu colegii de la școală. Iar restricțiile dure se pot întoarce împotriva noastră mult mai rău. Cred că I practice what I preach în fiecare zi, așa sunt eu construită. Susțin și fac lucrurile în care cred eu.

Fiecare dintre noi, în viața profesională, are momente despre care ar povesti cu aceeași bucurie și entuziasm chiar dacă ar fi trezit brusc din somn la o oră nepotrivită, pentru că are ceva special. Proiectele de suflet nu sunt puține, pentru unii, și cred că este un mare noroc să te afli printre ei.

O, da, proiecte de suflet am multe, blogul este unul dintre ele. Îmi doresc ca cei care îl citesc să găsească informații utile care să-i ajute să ia decizii cât mai bune pentru ei și pentru copiii lor. Țin mult la Campania de conștientizare a ingredientelor (http://carmenradu.ro/nutritie-eu-si-copilul-meu/cat-de-curate-sunt-etichetele-curate/)  iar dacă privesc în urmă, mi-a fost tare drag Food Revolution Day de anul acesta, la care am lucrat alături de alți colegi Ambasadori. Mi-e drag să lucrez cu copiii din grădinițe și scoli, mi-e drag să țin workshopuri de nutriție, și am câteva proiecte pentru viitor la care lucrez acum, dar nu vreau să stric surpriza ☺

Alimentația este un subiect dezbătut și întors pe toate părțile. Alegerile alimentare sunt greu de gestionat în ziua de azi, din varii motive: alergii, program de muncă, oboseală, stres. Deși se cunosc beneficiile unei alimentații corecte și oamenii rezonează cu viața sănătoasă, cu principii simple, totuși ajung să nu le aplice. Continuă să ceară ajutor specializat, cu toate că nu-l respectă. Mă întreb cum se poate aduce schimbare, dacă nu există voință/dorință. Ce face un om care militează pentru asta, cum se motivează să aducă awareness și să miște lucrurile în direcția bună?

Aici trebuie să-ți spun că ințial nu înțelegeam cum oamenii nu acordă importanță alimentației și eram destul de vocală legat de subiect. Nici acum nu înțeleg 100% treaba asta, însă am realizat că rolul meu nu este să schimb lumea. Nu pot, oricât aș vrea. Dacă însă la nivelul celor apropiați mie și a comunității blogului – uite un exemplu legat de cititul etichetelor– câțiva decid când merg la cumpărături să întoarcă produsele, să citească etichetele, și să aleagă mai bine, eu sunt mulțumită.

Andreea-Carmen Radu – mămica, soție, antreprenor, acordă consultanță de nutriție online, focusul fiind în principal trecerea la un stil de viață sănătos în familie: ”dacă eu am reușit să găsesc calea spre un stil de viață sănătos, oricine poate, trebuie doar puțină voință!”

0

Trăiește timpul copilului acum, nu când poate lucruri scrise într-un grafic!

Eu nu empatizez cu părinți agitați fără un motiv real. Și culmea sunt magnet pentru ei. Se uită la Loli și simt că au găsit omul cu care își pot povesti spaimele. A nu se înțelege că întorc spatele omului și fac stânga- împrejur, ba chiar am vorbe de liniștire pentru fiecare.

Mă lasă rece oamenii care se hrănesc cu frică, cu temeri aiurea, nefondate sau susținute de vreun medic de familie sau pediatru care insistă cu graficul de creștere. Problema nu e la acel specialist, care până la urmă, este dator să îți spună și rele și bune, poate că îți oferă explicația adecvata sau nu, sau te trimite către cineva care să te ajute să o depășești, eu nu înțeleg de ce insiști să fii stresat. Oare este din cauză că nu îți seteazi corect așteptările?

Știi vorba: problemele mele sunt mai mari, pentru că sunt ale mele. Păi, da, uneori îmi vine să …nu zic, o să zic doar: bucură-te de ce ai, tu nu ai probleme, nici copilul nu are ceva. Ești doar incapabil să vezi realitatea, ai sănătatea de partea ta și te aștepți la luna și caii verzi de pe cer. Copilul tău e bine, dacă nu mănâncă azi, va mânca mai bine mâine, dacă anul ăsta va avea doar greutatea asta și în rest e ok, sigur la anul va fi pe alte kg. Vezi partea bună, dacă merge și vede perfect, te toacă cu câte cuvinte știe, ești binecuvântat. Dar dacă tu te încăpățânezi să îți frămânți mâinile de griji, atunci poți să te aștepti doar la rău. Că doar asta transmiți. Și apropos, nu zice nimeni să nu ai griji, toți avem, însă nu uita balanța în dulap. Lasă-te cuprins de griji cu măsură!

Acuma după ce m-am liniștit cu cele spuse mai sus, spun: eu am învățat că ce nu poate copilul azi, va putea într-o zi. Răbdare, răbdare și iar răbdare îți trebuie. Și ține minte, tot stresul și nervii și plânsul trece. Urmează un fel de amnezie și apoi vin altele pe capul tău. Copil mic, griji mici, copil mare..știi deja.

credit photo: unsplash.com

Când Loli nu mergea singură la un an și mai multe luni, am crezut că mor de suferință. Dintre toți copiii de vârsta ei, doar ea avea nevoie de susținere și orice făcea avea nevoie de mâna mea. Mulți se bucură de momentul când merg de mână cu copilul, eu ajunsesem să nu îmi mai doresc. Voiam să zburde singură, să vină râzând cu mers de rață la mine. Nu putea atunci. A reușit un pic mai târziu și a fost greu. A căzut de am crezut că râmăne fără buză de câte ori și-a spart-o, apoi că va fi cu genunchii sângerii toată viața. Uite că acum merge, aleargă și nu te vrea de mână pentru că Loli poate. E posibil să-i fi imprimat vorba asta pe creier. De aia se cățără peste tot fără teamă.

Nu deschidea gura să mănânce de am căutat-o până în străfundul gâtului, medical vorbind, gândind că poate anatomic nu e posibil. Numai că ea nu voia mâncare. Nici cu joc, nici cu cântec, cu nimic. Am zis că o să îi văd amigdalele și ultimii dinți doar la medic. Uite că mănâncă acum. Deschide gura, cere în plus când descoperă ceva ce îi place. Mănâncă și singură, numai că e alintată și vrea ca mami să îi bage dumicatul în gură. Mă gândesc că nu am să o hrănesc până când va fi mireasă. Ca să nu spun că atunci când merg cu ea undeva și sunt sigură că se va strâmba la mâncare și nu-mi va tihni nimic, rupe masa. Și se uită lumea ca la nebuni, ce spunea asta că nu mănâncă copilul.

Pipi și caca. Dacă până aici am zis că nu am albit de tot, la pipi și caca m-am gândit că probabil voi fi nevoită s-o trimit cu scutec la școală. Nu cred că va fi cazul. A ajuns și acolo. Greu, în ritmul ei, foarte mândră de reușită. A ajuns, încă în perfecționare treaba.

Am crezut că voi face monolog toată viața. Că nu va vorbi și că toate culorile sunt oșu adică roșu. Când se miaună tot roșu sunt. Vorbește în felul ei, eu o înțeleg, ar să fie mai bine. Deja se șterg momentele când am plâns de durere și când am simțit că îmi pierd speranța.

Mă uitam la filmulețe cu ea zilele trecute și ce să vezi. Nu îmi amintesc așa tare durerea din urmă, îmi amintesc când a mers, a râs, a spus ceva și nu era neapărat în grafic.

Așa că, dragă părinte, sunt sigură că ți s-a spus de nenumărate ori, repet și eu poate înțelegi: bucură-te de orice, trăiește timpul copilului acum, nu când poate lucruri scrise într-un grafic.

credit photo: unsplash.com

1

Prima poveste #CredeÎnTine – Emoţie și imaginaţie

Prima poveste #CredeÎnTine s-a țesut cu multă emoție și imaginație.

Pe Dana am cunoscut-o în 2011. Este creativă, blândă, sensibilă, are o fragilitate care nu te duce cu gândul la lipsă de putere. Când vorbește dispare fragilitatea, emană încredere și voință.

Nu știu dacă am vreun dar al citirii omului, pe ea am cam ghicit-o pentru că atunci când i-am cerut să se descrie în trei cuvinte, răspunsul a fost: Emotie, emotie, emotie.

Dana are o parte sensibilă, emotională, care se simte de la prima întâlnire. Cum a integrat latura asta a ei ca să-și contureze afacerea? Iată:

Emoția face parte din viața mea, mai mult decât orice altceva. Emoția a făcut punte peste toate detaliile vieții mele. Emoția mi-a dat compasiune pentru oameni, m-a făcut să fiu mai aproape de ei, să îmi doresc să le aduc bucurie. Și de aici a pornit totul. 

Mi-am dorit să-i ajut pe copii, să conștientizeze puterea lor de imaginație și creație, și am construit HolyMolly, ateliere de creație și imaginație pentru copii. Apoi, mi-am dorit să le arăt oamenilor mari că încă mai pot să se joace serios și am creat brandul HoMo, traininguri de imaginație.

Emoția creează, emoția își imaginează, emoția comunică și acționează. Așa am construit eu afacerea mea, cu emoție, de la prima scrisoare către copii, pe care am scris-o și am rescris-o de cel putin 5 ori, până când Elena, prietena și colega mea, cu care am început HolyMolly mi-a spus “SEND”. 

Nu cred că am auzit de ateliere de imaginație pentru adulți, doar dezvoltare personală, de public speaking. Ideea este foarte interesantă iar la finalul unui astfel de atelier tot ce s-a acumulat funcționează precum un balsam pentru suflet pentru viața celor implicați direct sau indirect.

HoMo este un sub-brand dedicat “shot-urilor de imaginație”, training-urilor scurte și la obiect, despre imaginație în vânzări, leadership, comunicare.  
Eu cred că imaginația însoțită de emoție poate dezveli noi drumuri în orice arie a vieții noastre, fie ea personală sau profesională. 

Un astfel de training, aparent despre vânzări, cu echipa de HR de la Orange, s-a transformat într-o experiență extrem de personală, atât pentru ei cât și pentru noi. Acești oameni au descoperit că devin cei mai buni oameni de vânzări, atunci când scopul este legat de o misiune nobilă. 50 de oameni au creat și au vândut 100 de tricouri în Râșnov, și au donat cei aproape 5000 de lei Asociației ”Ingerii de lângă noi” din localitate. Dimineața, în piața centrală, acești oameni au deschis uși acolo unde nici nu bănuiau că pot suna. Revelațiile au curs una dupa alta, iar vânzările au continuat chiar și după ce au ajuns la birou. Asta numesc eu transformare la nivel profund, să-ți depășești limitele pe care tu credeai că le ai.

M-am întrebat deseori cum funcționează lucrurile când pui la cale ateliere de imaginație, cum se adună ideile, dacă există un tipar anume de adunat idei. La Dana, în birou, știu că există o tablă mare pe un perete cu desene și însemnări neșterse de ani. Acolo la Holy MOlly se pare că nu sunt tipare, nici ritualuri, nu există o tehnică anume. Dana are OAMENI. Oameni cu care trăiește și lucrează într-o simbioza creativă. 

Nu suntem la crize de idei. Și asta nu pentru că suntem geniale (Dana și Elena), deși uneori mai credem și asta. Dacă vrei totuși să numesc o tehnică, aș numi-o “emobrainstorming” (mă duc să înregistrez termenul). Este mai mult decât un brainstorming, lucrăm cu emoțiile, care îți aduc idei geniale!

Și tabla despre care vorbesti, mă reprezintă, dar poartă amprenta prietenilor cu care lucrez.

 Întrebarea ce-ți place cel mai mult la munca ta este standard, dar pentru că răspunsurile oamenilor te surprind de fiecare dată, nu am putut să nu o inserez. Prin urmare, v-am zis că e cu surprize:

Îmi place că nu “muncesc“. Nu glumesc și nici nu îmi doresc să bravez. Eu am făcut totul din pasiune și am norocul să fiu plătită pentru asta. Să te lămuresc… îmi place că am posibilitatea să creez. Fiecare zi este altfel, fiecare client este un univers pe care uneori am norocul să-l descoper, fiecare creație rămâne undeva, bucură pe cineva. Îmi plac oamenii, cei cu care lucrez sunt prietenii mei, îmi place să deschid ușa biroului și să fiu întâmpinată de ei. Îmi place să-i aud râzând tare, vorbind serios sau la un super misto. Îmi place să-i știu în siguranță. 

Când vine vorba de proiecte de suflet, este greu să te oprești la unul, însă cel care a avut un impact emoțional puternic vine la pachet cu multă mulțumire și liniște. Despre cum se simte după ce ai tras linia de final și ai primit feedback, Dana a spus:

Nu ți-a ajuns atâta emoție? Uneori poate fi și prea mult! Uneori este greu să o controlezi.

Primul proiect HolyMolly a fost un eveniment de Crăciun organizat pentru copii în Muzeul de Geologie. Organizam evenimente de foarte mulți ani, dar nu pentru copii. Era prima noastră întâlnire cu ei. (Colegilor mei din publicitate, care se plâng de clienți, le fac invitația să organizeze un eveniment pentru copii. Acolo feedback, sincer, pe loc și fără indulgentă. Cu ei nu “merge și așa”. Nu mai poți reveni cu încă o propunere la ei. Este acum sau niciodată.)

 A fost un moment extraordinar, însă mă tem că nu pot transmite emoția pe care am simțit-o eu și colega mea Elena. Să-ți spun că a fost o minune de Crăciun, cu ninsoare, cu Moș Crăciun adevărat? Lucrurile s-au întâmplat așa cum trebuiau să se întâmple. Perfect. Dar știi de ce? Pentru că nu era despre și pentru noi, era pentru ei, pentru copiii. Am tras linia și am zis, asta vrem să facem de acum încolo și împreună.

După fiecare eveniment, când auzim copiii, ultimii rămași la eveniment, cum nu vor să plece acasă… ne încărcăm pentru următorul!

Dana HolingherHDH Brand Management and Holy Molly: Îmi doresc pentru oameni, copii și adulți, să își trăiască și să-și creeze viața cu imaginație. Este atât de frumoasă!

 
12

#CredeÎnTine. Un proiect cu povești despre vise, dorinţe, idei și oameni care trăiesc din toate astea la un loc

Poveștile vindecă și inspiră

În clasa a 3-a iubeam să pictez. Mergeam la clubul copiilor (pionierilor) și mă visam într-un viitor în care pictam tablori mari și aveam galeria mea. Dar a fi pictor nu era o opțiune de viitor, drept urmare ai mei m-au retras de la club pe motiv că româna, matematica și istoria sunt importante. Pictura, nu.

Înainte de pictură cântam mult. Cântam de zor la ștecherul de la fierul de călcat. Ăsta era microfonul meu cu fir. Scena era dormitorul și oglinda publicul (geamul de la bibliotecă). Acolo cu microfonul meu improvizat reproduceam tot ce auzeam la radio, mă imaginam cum totul se întâmplă pe o scenă adevărată, și cântam din tot sufletul, participam la spectacole, eram felicitată pentru vocea mea (câștigam Mamaia, evident). Dacă nu știam versurile exact, inventam. Nu a durat mult nici această plăcere pentru că în viață trebuie să muncești, iar cântatul nu era pentru mine și nicicum muncă adevăratăLa școală, la toate materiile să fiu de 10, nu numai la muzică. Fierul de călcat cu fir cu tot s-a mutat în dulap și era scos doar pentru netezit cămăși. Nu era pentru exersat vise muzicale.

Apoi am scris poezii și am început o nuvelă. Primele recenzii primite m-au făcut să plâng și să arunc caietul. Și acum îmi pare rău că nu mai am ce am scris și mă înfurii încă pentru neputința mea de atunci de a nu crede în mine.

Am avut multe plăceri, pasiuni, gânduri trecătoare pentru una sau alta, dar niciodată nu am urmat un vis până la capăt. Acum față de atunci, când pictam sau cântam, pot decide dacă un vis mi se potrivește sau nu, dacă dispun de resurse sufletești să îl duc la alt nivel.

Am vindecat o parte din copilul visător și încă lucrez la încrederea că oricând o poți lua de la un alt capăt, dacă drumul pe care îl ții acum nu te duce niciunde.

Nu regret că nu am galeria la care am visat, nici scena care să mă aplaude, nici cartea nescrisă, regret doar gândul că nu m-am făcut auzită în dorințele mele atunci și mi-a lipsit încrederea de a încerca din nou.

Cinci Povești
Capitolul ce urmează nu va fi despre mine. Va fi cu 5 povești despre oameni care au visat și își trăiesc visele lor.

photo credit: unsplash.com

Apreciez și mă simt vindecată într-o oarecare proporție pentru toate dorințele puse deoparte, când am în viața mea sau cunosc oameni care au găsit momentul, spațiul, să facă ceva, să transforme un gând, o idee, pasiune, un ceva de moment, la care nu s-au gândit sau era o nevoie ce nu avea altă rezolvare, într-o afacere, într-un mod de viață care acum să îi definească.

Am cules poveștile unor oameni care pe mine mă emoționează și mă inspiră.

M-am gândit mult la titlul acestui nou proiect pe blog și când nu mi-am mai zbătut gândurile despre cum sună, ce transmite, ce va fi, atunci a venit numele. Pentru că oricât de pasionat, muncitor, isteț, bogat ai fi, atunci când nu crezi în tine, nici visele nu devin realitate.

Prin urmare, de azi dau drumul primei povești din cele 5 culese. Nu mă voi opri doar la 5. După cele 5 povești voi culege altele noi, și, dacă te-a inspirat cineva, poți să îmi spui. Culeg povestea pentru tine sau te las să o spui chiar tu. Vedem cum facem.

Prima poveste #CredeÎnTine – este despre emoție și imaginație

 

0

Echilibrul copil-tehnologie – ultima provocare din seria Modern Dad’s Challenges din acest an

Trăim vremuri la care acum câteva decenii doar visam din punct de vedere al tehnologiei și evoluției. Ne-am descurcat cu un minin de tehnologie în anii de dinainte de ’89. Am gustat fericirea tehnologiei când am spălat pentru prima dată rufele la mașina automată și am privit filme prin cablu la televizorul color. Eram fascinați de ce vedeam în Dallas și țin minte că mă gândeam oare cum este să ai telefon cu antenă și cuptor cu microunde la care să faci cocoși (floricele de porumb) în pungă.

Acum avem impresia că tehnologia ne sufocă. Păzim pruncii de ea. Nu cumva să ni-i strice și să devină dependenți. Problema se pune, de fapt, unde tragem linia între educație și tehnologie.

Am povestit la un moment dat cum am introdus noi tehnologia fetei noastre. Ne-am ajutat de ea în procesul de învățare de noțiuni și acum pentru că apetitul a crescut, nu doar ca să învețe ci și pentru distracție, suntem la momentul în care o integrăm, în viața de zi cu zi, cu reguli de la care încercăm să nu ne abatem.

Ultimul eveniment din seria Modern Dad’s Challenges, din data de 15 noiembrie, de la 18.30, Hotel International din Bucuresti are ca temă “Echilibrul copil-tehnologie”.

Întrebări care își vor găsi răspuns la această ediție, și la care mai puteți adăuga voi, în funcție de nevoile copiilor vostri:

De la ce vârstă putem lăsa copiii în fața TV-ului sau a altui dispozitiv?

Cum îi împrietenim cu tehnologia?

Cât este recomandat ca cei mici să stea în fața unui dispozitiv?

Cum trebuie să arate programul digital al copilului?

Ce aplicații sau gadget-uri sunt ok pentru el?

Invitații provocați să răspundă sunt:

  • Georgiana Rosculeț, Psihoterapeut și Coordonator programe educationale Ora de Net: “Provocările părintilor în era digitală”;
  • Lucia Radu-Simota, Digital Learning Designer: “Programul digital al copilului: când, cât și cu ce efecte?”;
  • Daniel Rogoz, Fondator Kinderpedia: “Gadget-uri și aplicații utile pentru părinți și copii”.

Așadar, tații sunt pe fir? Înscrierea se face completând formularul de pe blogul Frunzaresc.eu – http://bit.ly/2xo19qL . Locurile sunt limitate (100 de participantți), iar participarea este gratuită.  Dați de veste și trimiteți tații la o seară de socializare și informații utile.

Brandurile care s-au alăturat la această ediție vin cu multe suprirze pentru participanți, iată care sunt: Orange Romania, Nestle Începe Sănătos Crește Sănătos, ErFi Romania,  Motorola Romania, DALB – Creator de frumos, Clubul Yves Rocher, Cărti cu zumzet.

Evenimentul Modern Dad’s Challenges este inițiat de Frunzaresc.eu și realizat și implementat cu agenția de publicitate Creative Energy Corner. Mai multe detalii despre proiect găsiti pe pagina de Facebook Modern Dad’s Challenges – https://www.facebook.com/ModernDadsChallenges/.