0

Nu sunt shopaholic(ă) și… nu e o surpriză

Acum ceva vreme, 6-7 ani, erau foarte la modă cărțile chic-lit. Dacă nu ai avut ocazia să răsfoiești seria La cumpărături (I love shopping) sau nu ai văzut ecranizarea după Diavolul se îmbracă la Prada, atunci nu mai sta. Alocă timp pentru ceva hohote de râs. Când nu mai am chef de vreo carte de parenting sau vreuna cu fete pneumatice sau vreo carte răscolitoare și care să mă destrame ca existență, pentru că vezi doamne pierd esența vieții, atunci Sophie Kinsela și vreo altă autoare de astfel de bestseller-uri îmi este prietenă, terapeut, salvare prin râs. Țin minte și acum cum chicoteam pe stradă (citeam în drum spre serviciu) la vreuna din seria La cumpărături. Personajele shopaholice sunt tare amuzante, se pare că există astfel de oameni și în realitate. Eu nu sunt așa ceva, dar am încercat azi. Și tare nu mi-a ieșit.

Așa mi-am dorit să colind magazine, să fac cumpărături, să mă uit la reduceri, să fiu precum tipele din cărți, pentru câteva ore. Nu să fac ravagii pe card precum ele, dar măcar să fi găsit ceva drăguț, pe măsură, și să fiu în al nouălea cer.

photo credit: unspalsh.com

Bun, cum am ajuns azi la shopping? De nevoie și cică pe motiv că sunt reduceri, și de ce nu, să fac ceva fun de una singură. Cu Loli nu poți proba nimic, este peste tot printre haine, se cațără și ține larg trasă perdeaua de la cabina de probă.

Soțul meu îmi spune dimineață, când după trezitul miaunat al Lolitei avântul meu era zero spre minus 1: Du-te, relaxeaza-te, cumpăra chestii. De când nu ai mai ieșit doar tu la plimbat prin magazine.

Zic – Bine, mă duc. Treaba era și că el avea nevoie de o geantă pentru serviciu, să încapă un sandwhich și 2 acte (la nevoie). Deci fun și util se anunța shoppingul meu.

Las mândra la grădiniță, intru la metrou și hai la shopping. Cum la cumpărături mergem în weekend și țintit pentru ce avem nevoie, de unde să știu că la 9 nu e deschis niciun magazin în mall. Pfiuu, era 9.05. Îmi iau o cafea, rod o plăcintă cu fructe de pădure (mega calorică, gustoasă ioc), se face 9.15. N-am stare, mă gândesc să mă duc acasă. Am atâtea de făcut, și poate să rupă azi cu reduceri, eu să stau cu ochii aiurea și așezată comod la cafea, nu îmi iese today. Și tare mi-aș fi dorit în anumite zile să pot face asta. Azi eram devreme în mall, cam out of the mood. Daar… m-am gândit că altă zi cine știe când va fi, rezist, cumpăr, wow va fi minunat.

photo credit: unsplash.com

Greu au trecut minutele, am butonat telefonul, m-am uitat pe camere (am aplicația pe telefon) la grădiniță și am văzut mândra alergând ca un ied. Finally, se deschid magazinele. M-am învârtit, fațâit, m-am plimbat până m-a luat cu dureri de picioare. Ce am cumpărat:

– un sutien foarte drăguț, cu închidere pe la mijlocul spatelui, pe care nu l-am probat!!! Drept urmare, nu îmi vine. Great!

– o pereche de pantaloni și o bluză cu Mickey pentru Loli (fac ce fac și ajung de fiecare dată când plec să îmi cumpăr doar mie lucruri, să iau un ceva și pentru Loli. Cred ca nu sunt singura, nu?)

– 2 genți: una sport și una mai puțin sport pentru Iulian. Da, nu m-am putut decide asupra unei singure genți.

No more shopping, gata, mi-a trecut! Aștept zilele cu chef, shoppingul este precum mâncare pe care o savurezi lingând farfuria, și dacă e ziua în care nimic nu mă bucură, mai bine stau acasă. În plus, nu mai sunt la curent cu tendințele, nu știu să apreciez prețuri, toate chestiile care mi-ar plăcea sunt fie pentru foarte slabe sau mai mari în diametru ca mine, fie sunt scurte – undeva deasupra taliei, căzute pe umeri, materiale aiurea (nici de cârpe nu erau bune), imprimeuri oribile, croială care nici pe una bine făcută nu s-ar așeza. Groaznic, nu mi-a plăcut nimic!

Cred că data viitoare o să  am nevoie de un partener de shopping. Poate că nu am ajuns eu în magazinele alea bune de shopping.

Anyone?

5

Activităţi de recunoaștere numere, jocuri de numărat

Săptămână aceasta ne-am ocupat de numere. Loli mă pune să ascult Zurli cu orele și îi place numărătoarea de la fiecare melodie 3-2-1, să vină muzica, apoi numără în legea ei.

Ca să organizez un pic treaba cu numerele am făcut câteva jocuri de recunoaștere numere și de numărat.

1. Omida – este un joc preluat de pe Pinterest și adaptat la materialele pe care le avem acasă.

2. Formă și plastilină – 1. joc simplu cu plastilina și 2. un joc compus. Prima parte a jocului era să umplem forma numerelor ca să o fixăm mai bine vizual. Partea 2, o pun un pic mai jos, poate fi joc și separat. Inspirație și dispoziție să fie.

  1. Joc simplu – se rulează un sir lung de plastilină și formezi numere

2. Joc compus – numere desenate, plastilină – aceeași culoare pentru toate numerele sau culori diferite. Eu am desenat numerele cât era la grădiniță, am folosit coală albă de împachetat, numărătoarea este până la 10. Colile fiind separate (din lipsă de spațiu) pot fi decorate, jucate la cerere, chiar în zile diferite pentru cei mici. Dacă răbdarea este punctul forte al copilului este de bine, se poate lucra pe ambele coli. Loli s-a entuziasmat rapid când a venit de la grădi, apoi i-a trecut cam pe la final de 5 și nici n-am presat. Cât i-a plăcut și a fost fun. Apoi am făcut altceva. Este timp de revenit, oricând asupra unui astfel de joc.

 

3. Forme de nisip. Am scos nisipul kinetic care este marea ei plăcere(eu nu apreciez strânsul și aspiratul și schimbatul de haine, atât de mult se implică de umple casa). Am strecurat și formele cu numere și am repetat un pic. Ca să nu pară lecție, că este sătulă de  “lecții” după statul la grădiniță și 2 zile de terapie pe săptămână, ne-am jucat de-a muntele care ascunde comoara cu un număr.

4. Amprente 

Partea a doua la jocul de la punctul 2. După recunoaștere și umplut forma numerelor, am numărat mânuțe. Repet – Nu e un joc/activitate de făcut deodată. Nu îi ține răbdarea. Loli a rezistat cu chef, la amprente, până la numărul 3. Apoi voia și nu mai voia. La 4 i-am propus roz și amprente cu ambele mâini, și s-a gândit că parcă vrea. Apoi gata! A spus miine, adică mâine și s-a dus să se joace în dulapul cel nou încă neumplut cu haine.(După ce s-a spălat pe mâini înainte 😊)

 

Se poate juca zile la rând. Depinde de copil, vârstă, răbdare și ce alte activități mai sunt în plan.

Jocuri cumpăratecu asociere de obiecte/ culori

5. Carduri – sunt tare faine cele pe care le avem. Sunt câte două pentru fiecare număr. Cu numărul pentru identificare vizuală și obiecte de numărat. Nu prea i-a plăcut să învârtim cardurile astea. După ce ne-am uitat pe ele și spus câteva numere și obiecte din imagini, le-a strâns fuguța. Încercăm și altă dată.

6. Pește din lemn (cumpărat de la Lidl) – fiecărui număr îi corespunde o piesă colorată și niște buline pe culoare de numărat.

Loli iubește peștele ăsta – numără dar și asociază culori. Adică le pune în ordine, ascunzând numărul. Asta e distracția nouă. Well, whatever makes her happy.

7. Numere magnetice – suportul poate fi frigiderul, sau tabla magnetică. Nu e noutate jocul ăsta. Aici poți deveni creativ cu obiectele de numărat.

 

Spor la joacă!

8

Când și ce le spunem copiilor despre cum vin ei pe lume

Nici nu mai descos trecutul cu ce știam eu la vârsta Lolitei despre acest subiect sau la vârsta adolescenței. Lectura noastră despre astfel de treburi era din revista Bravo și de prin altele, puține la număr, aduse pe sub mână din străinătate. Nu știam cum arată propriile corpuri de frică, rușine. Cine se uita cu atenție cum face pipi și prin câte locuri din corp ies lucruri. Vai, copilul din mine râde acum și închide ochii încă de atâta informație. Nu știu de unde a pornit tot secretul ăsta că oamenii mici și mari trebuie să tăinuiască și să nege funcțiile propriului corp. Clar, pe unii, acest lucru ne-a marcat și ne-a adus atunci când am devenit părinți în situația de a umple copilul cu informația de care nu am avut noi parte, fără să știm exact cât e deajuns pentru vârsta și nevoile lui privind cantitatea și tehnicalitatea lucrurilor.

Avem temeri pentru că vrem să ne pregătim copilul pentru ceea ce noi nu am fost, dar ne temem că nu le explicăm corect și potrivit nivelului lor de înțelegere. Dacă îi traumatizăm, oare nu era mai bine dacă ascultam de bunici – Lasă că va ști când e mai mare. Acum nu e nevoie.

Am fost anul trecut, în decembrie, să o ascult pe Otilia Mantelers despre “Când și ce le spunem copiilor despre cum vin ei pe lume” și la lansarea cărții din colecția “Cărțile Otiliei” – “Unde-a dispărut Pișpirel” de Nicholas Allan.

sursa foto: EVENTBOOK

Dacă sunt neclară pe alocuri, dați cu commenturi, a fost cuprinzător și liniștitor ce am auzit, am pus și din exemplele primite.

Cartea cu Pișpirel se adresează copiilor și părinților. Este o poveste de start, prim instrument de citit pentru educația sexuală cu explicații din punct de vedere anatomic, amuzante și interesante, despre un spermatozoid al d-nului Brown care nu e bun la matematică, dar care înoată foarte bine. Concursul de înot (există un concurs important pentru toți spermatozoizii d-nului Brown) pentru care se antrenează toți (există și rivalități) are un premiu magic. Acest premiu mult râvnit, este oul d-nei Brown. Pe scurt – Pișpirel, va fi campion la înot, se va întâlni cu oul d-nei Brown, și dispare, iar d-na Brown va face un bebe fetiță. Fetița crește și își dă seama la școală că nu era foarte descurcăreață la ora de matematică, însă era bună la înot!

Desenele arată traseul cursei lui Pișpirel, cu hărți, da, există 2 hărți simpatice, care descriu destinația. Conținutul este atât de simplu, corect anatomic, și pozitiv, perfect pentru copii de vârstă mică.

Am tot insistat pe amuzant, vesel, pozitiv. Otilia a menționat de multe ori acest lucru, deoarece acesta e modul în care  trebuie să abordăm subiectul delicat (în mintea noastră) despre cum vin copiii pe lume, despre sex, sexualitatea fiecăruia și rolul femininului și masculinului în ecuația nașterii unui bebeluș.

Bun, de când facem educație sexuală copiilor? De mici. Revin pe parcurs la ideea asta.

La 3-4 spre 5 ani totul li se pare natural, doar explicațiile să fie simple, fără detalii tehnice amănunțite, copii sunt mulțumiți cu povestea lui Pișpirel sau alta care tratează în maniera aceasta subiectul. Este natural să se întâmple să apară bebeluși, când spermatozoizii se întâlnesc cu ovule. Și nu mai au întrebări.

La 7 ani sau înspre prepubertate – lucrurile naturale, simple de dinainte devin importante, tehnic e important să știe, vizualizeze pe desen, schemă, din explicații. Și de aici sau din punctul acela este vital cum abordezi totul.

De ce devine important să știe? Prepubertatea îi face pe copii mai consțienți de corpul lor și de ce întâmplă cu ei. Cresc, se modifică părțile corpului, simt schimbarea. Primul pas pentru noi ca părinți – Nu așteptăm să fie curios, să întrebe. Discuțiile să fie dinainte.

Miturile despre când și cine, cât, sex trebuie să dispară.

1. Când vorbim despre sex? Nu așteptăm să ne întrebe copilul despre sex, sexualitate. Copilul primește semnale de la părinți și de la cei cu care vin în contact cu el încă de când e bebeluș, apoi și pe măsură ce crește. Atingerile, curiozitățile lui sunt aprobate sau dezaprobate verbal și non verbal de către cei din jurul lui. Copilul trebuie să știe din timp – denumirile corecte, funcții, rol, ce e plăcut și ce nu e, ce e periculos și ce nu este.

2. Cine poartă conversația despre sex? Mama cu fiica, tatăl cu fiul? Nu! Discuția este împreună, cu ambii părinți și cu copilul, evident.

3. Cât înțelege? Înțelege dacă îi dai doze neexagerate, nu pornografie. La 4 ani nu are nevoie de așa ceva. Pișpirel din carte explică tot, nu e nevoie să intervin cu explicații suplimentare. Prezint cât poate duce, îți spune copilul. De ex: Otilia a povestit/citit cartea primului ei copil la 4 ani, iar la final a întrebat copilul – vrei să îți spun cum ajunge Pișpirel la oul d-nei Brown? Copilul a spus nu. E ok. Atât avea nevoie ca informație copilul. Nu plusăm dacă atât a fost suficient atunci.

Înainte de a da la o parte un alt mit am făcut un mic exercițiu cu noi, la cererea Otiliei – ce ne vine în minte prima dată când auzim/rostim cuvântul sex? Rușine/ plăcere/ bebe…răspunsurile au fost variate, vă dați seama. Ceea ce a condus la răsturnarea următorului mit.

4. Sexul – nu înseamnă doar reproducere, înseamnă energie, lucruri pozitive, nerușinoase, și nu e pentru copii, este pentru adulți. Este felul adulților de a se relaxa, conecta, mângâia. Am râs cu toții când a spus Otilia că bine, bine, vorbim copiilor despre sex, dar dacă vor să îl practice. Prin urmare, subliniem copiilor – sexul este pentru adulți.

Vorbim copiilor despre sex, despre cum/când pentru că este ceva normal și pentru că avem de rezolvat niște probleme în viața socială. Adică – Cum îl ajutăm pe un tânăr/ă să aibă o relație bună față de sex? Am trăit într-o societate care blamează sexul. Tinerele care fac sex înainte de căsătorie sunt curve, tinerii care ejaculează precoce sunt bolnavi. Problema acum și întotdeauna se pune: cum învățăm un tânăr să nu profite de o tânără care a băut un pic mai mult și cum pregătim tânărul să poată discuta cu prietena lui sau cu unul dintre părinți despre faptul că poate ejacula precoce pentru că își iubește prietena mult și nu își poate controla corpul îndeajuns de bine de emoție.

Pentru noi e spaimă mare, dar Otilia are dreptate când spune trebuie regândită sexualitatea, trebuie regândit modul în care judecăm noi, ca părinți, sexualitatea prin prisma trecutului nostru. Să ne luam la puricat și pe noi, dacă știm lucuri despre sexualitatea părinților noștri. Ar trebui să știm acum, pentru că subconstientul ne spune să fim loiali modului în care au dezvoltat ei relațiile lor. Și nu e ok. Noi suntem diferiți de părinți, avem și lucrăm la relații diferite de cuplu, de părinți. Trebuie să ne rezolvăm traumele noastre privind felul cum am fost crescuți cu povestea sexului. Și da, trebuie să acceptăm că ne este greu să vorbim despre sex, totodată să fim și îngăduitori cu noi.

Conversațiile cu copiii nu se rezumă doar la una singură și mare, detaliată și gata. Asta e, răsuflu că a trecut și copilul se descurcă. Conversațiile cu copiii să fie multe, chiar de câteva secunde. Uite, Otilia spune: poți începe cu Pișpirel sau ce carte ai ales tu și să lași discuția să curgă.

Discuțiile despre sex nu sunt serioase, nu sunt grave și cu zâmbetul și râsul ținute în frâu așa cum ne punea profesoara de bio la lecția respectivă. Ba din contră sunt distracție, râsete, în acest mod părintele construiește deschiderea și dacă copilului i se pare amuzant, râdem cu ei. Să vadă la noi asta, că nu ne este frică, rușine.

Cuvintele care descriu organele sexuale: penis, vulvă, vagin nu trebuie să aibă jenă în felul cum le spunem. Copilul o simte. Mi-a plăcut ce sugestie a făcut Otilia. Să le repetăm noi până devenim stăpâni pe ele și dacă ne vine să râdem, putem exersa cu cineva. Cum ar fi să ne întâlnim în parc și să repetăm pe bancă eu și prietena mea. Iată că este ok. Ajută.

Putem folosi și denumirile populare, sau cum spune bunica, aici fiecare poate folosi denumirile lui atâta timp cât le intercalează cu cele științifice.

Prin urmare, educația sexuală începe cu denumirile părtilor corpului.  Apoi, corpul copilului este prețios. Să știe asta și să îl prețuiască ca întreg, nu pe bucăți. Organele sexuale fac parte din el și așa cum are grijă de față, așa va avea grijă și de ele.

Le spunem cum se fac copiii, ca în cartea cu Pișpirel, apoi înspre 8-9 ani discutăm despre explorarea dorințelor sexuale. Tendința multora este ca discuția să devină moralizatoare. Nu! Tragem aer în piept, și așteptăm să ne treacă nouă frica, deoarece  morala închide comunicarea.

Copiii au acces la pornografie sau video-uri, cărți cu tentă erotică. Copiii știu mult mai multe decât credem noi. Nu sărim cu morala, ne calmăm, purtăm discuția lejer când suntem pregătiți, nu atunci în clipa aia, sub presiune. Subliniem ideea că ceea ce văd nu este real, corpurile celor care fac astfel de lucruri sunt alese. Discuția are menirea să îi pună  pe gânduri, să pună cap la cap niște emoții, cum că mesajele transmise sunt superficiale, sunt ca să vândă. Realitatea este diferită și ei pot să ajungă la concluzia asta, prin comunicare deschisă. Și pot să evite agresiunile. Cunoscând realitatea ei pot realiza când li se pregătește o agresiune și pot spune și altcuiva despre asta.

Dacă vine copilul cu nu știu ce video trăsnit, la care ne uităm cu greu, dar e musai să ne uităm, îl ajutam să treacă de starea de freeze, de șoc. Și râdem cu ei, să fim șocați împreună, vizionăm cu ei, pentru ca  imediat după, să poată pune întrebări și să fie deschiși. Să nu tăiem dialogul din fașă.

Mesajele subtile sunt multe și încercăm să fim atenți să nu ne scape. Cuvintele, propozițiile pe care le spune, preluate de la școală, din vreun film  – sunt începuturi de dialog. Ca de exemplu – La ce te duce cu gândul cuvântul ăsta? Ce părere ai tu? Pentru copil este important să aibă o părere și să o poată comunica ție ca părinte.

Să nu ne temem să vorbim copiilor, să ne cerem scuze că nu am avut curajul să vorbim cu ei despre asta. Din cauză că noi nu am fost bine pregătiți de părinți dar ne-am fi dorit. De aceea ni se pare greu. Mie îmi va fi greu. Loli nu e pregătită pentru următorul nivel, ea știe deocamdată părțile corpului și că pe linia de sub buric a venit pe lume. Ascult mesajele ei și sunt atentă la ea.

Discuția pentru cei un pic mai mari, cu care nu am continuat mai departe de povestea lui Pișpirel, se poate continua așa:  Uite am citit și eu, documentat, am prins curaj și vreau să vorbim. Știu sigur că tu știi multe, dar uite vreau să vorbim, să știi și de la mine. Discuțiile iau din doza de rușine, acolo unde apare, dacă împărtășim situații similare (ex. când a venit menstruația, despre masturbare). Îi asigurăm că toate sunt ok, eu, amica mea am trecut prin asta și e bine, putem vorbi despre asta. Întotdeauna punem accent pe lucurile pozitive, pe bucurie și în același timp să îl pregătim și pentru situațiile de pericol.

Limbajul însușit de penis, vulvă, vagin pun copilul în postura de a fi mai puțin atacabil de un agresor sexual. Un agresor va da înapoi când dă peste un copil care știe ce este penisul sau vaginul. Este clar că va spune cuiva, discută lucrurile astea, nu le ascunde. 

Un joc pe care îl face Otilia cu copii și care poate fi preluat cu succes de fiecare – Oameni cu gânduri ciudate . Este un joc ce se potrivește de la 4 ani, și se începe cu lucuri care afecteaza siguranța și după ce devine evident ce e periculos și ce nu e, se continuă cu există și oameni care afectează siguranța. De exemplu: Dacă las robinetul să curgă, e periculos sau nu? Dacă un necunoscut îti aduce bomboane, e periculos să te duci la el acasă? Dacă te pune să speli pe jos, e periculos? Dacă te pune să îți dai pantalonii jos, e periculos sau nu? Într-un mod jucăuș le spunem copiilor că există agresivitate. Vor fi speriați. Îi îmbrațișăm, liniștim și subliniem și partea bună, frumoasă. Există și partea urâtă, dar și partea frumoasă a sexului. Tu copilul meuai apărut așa. Oamenii se iubesc, fac sex, corpurile lor stau apropiate și e ok să își arate iubirea stând îmbrățișați sau sărutandu-se pe stradă.

E greu să fim deschiși și ni se pare că nu suntem niciodată pregătiți pentru astfel de discuții. Este important pentru copiii nostri să aibă relații sănătoase cu ei și ceilalți. Suntem documentați, citiți și deși facem ca la carte, tot nu suntem pregătiți. Este ok, atâta timp cât nu închidem dialogul și le arătăm copiilor că e bine că noi putem face asta cu ei, deși ne este greu.

Și mie mi-e teamă că am să mă bâlbâi și am să transpir, dar am să urmez sfatul Otiliei – am să râd cu fata mea, am să mă strâmb și să mă oripileaz ca să fim sincere și deschise și sănătoase și reale când vine vorba despre penis, vulvă, vagin, sex.