0

Baby Loves Gym – un proiect frumos și necesar părinţilor

Sunt sigură că am pomenit pe aici că Loli este mare cățărătoare și escaladează orice găsește mai sus de nivelul ei. A fost curajoasă de mică, curioasă, numai că nu avea antrenament la mușchi și toată forța și încrederea că poate să sară, urce, prindă au venit ca urmare a orelor de muncă de acasă și kinetoterapie de la 1 an si o lună. Până în toamna anului trecut ea a făcut parte din familia KinetoBebe, a crescut (i-a plâns, urlat, s-a împotrivit, a lucrat și frumos fără nazuri:)) 2 ani cu Sabin, Dona, Adelina, Georgiana – câțiva dintre kinetoterapeuții minunați din echipa celor de la KinetoBebe. Acolo a făcut primii pași și a spus și cuvinte mai complicate cu Adina.

Săptămâna trecută cei de la Asociația Kineto Bebe au lansat campania de conștientizare Baby Loves Gym, pentru a trage un semnal de alarmă asupra nevoii reale de mișcare pe care o au copiii cu vârste cuprinse între 3 luni – 3 ani, pentru o dezvoltare sănătoasă. Într-o țară în care incidența obezității, afecțiunilor datorate sedentarismului și alimentației nesănătoase este o realitate, specialiștii susțin că este nevoie de o schimbare de atitudine a părinților, care încurajând mișcarea sănătoasă a bebelușilor, dau șansa unui start corect în dezvoltarea neuropsihomotorie a copiilor.

Baby Loves Gym este un concept care propune programe de exerciții adecvate vârstei copilului, cu scopul de a-l ajută să atingă mai devreme etapele de dezvoltare neuromotorie, cultivând în același timp dragostea acestuia pentru mișcare și îmbunătățindu-i abilitățile psihomotorii.

Beneficiile programelor Baby Loves Gym sunt multiple, vizând atât copiii, cât și părinții:

  • atingerea mai rapidă a etapelor de dezvoltare neuromotorie;
  • adaptarea mai ușoară la schimbările de mediu familial și la prezenta persoanelor noi, îmbunătățindu-le posibilitățile de relaționare;
  • stimularea abilităților psihomotorii ale copilului;
  • satisfacerea nevoilor sale de mișcare, indiferent de vârstă;
  • posibilitatea depistării eventualelor deviații și deficiente ce pot să apară de-a lungul perioadelor de creștere;
  • furnizează părintelui oportunități de relaționare cu alți părinți cu copii de vârste apropiate, cu care pot schimba impresii, sfaturi, eliminând rutina zilnică etc și mai important este faptul că oferă informații referitoare la modalități de mobilizare și poziționare a copilului, pe care mulți nu le cunosc.

Cum funcționează programul. Iată pașii:

  1. Sedința individuală de evaluare

Aceasta sedinta are menirea de a explica părintelui care este stadiul de dezvoltare motorie a copilului sau dacă există anumite probleme în dezvoltare.

În funcție de rezultatele acestei sedințe de evaluare, sedință care se face în prezența mamei sau a ambilor părinți, se va decide dacă cel mic poate să înceapă un program de dezvoltare motorie în grup (programele Baby Loves Gym) sau program individual de kinetoterapie.

Atunci când cel mic intră în programul Baby Loves Gym:

  • Nivel UNU – Gimnastica pentru primul nivel de dezvoltare motorie

Este conceput pentru bebelușii care încă nu merg în patru labe. Programul conține exerciții unice de gimnastică special concepute pentru bebeluși, gimnastică combinată cu kinetoterapie pentru copii, masaj și yoga pentru relaxare și liniștire, programul dorind să ajute la dezvoltarea armoniasă a bebelușului. La fiecare sedință de Baby Loves Gym se abordează moduri diferite și variate pentru liniștirea și relaxarea bebelușilor, pentru calmarea colicilor, dar și combaterea stării de spasticitate tipică bebelușilor, precum și tonifierea musculară.

În timpul sedințelor de gimnastică bebelușii se simt minunat, lucrând împreună cu mamele/părinții lor pentru tonifierea mușchilor gâtului, abdomenului, mâinilor si picioarelor.

Clasele de Baby Loves Gym au ca obiect dezvoltarea neuro-motorie a copiilor prin învățarea părinților diverse tehnici de relaxare pentru copii.

  • Nivelul DOI – Adresate bebelusilor care merg în patru labe, până la 24 de luni.

Clasele de gimnastică pentru această vârstă sunt originale, distractive, încurajatoare și pline de energie. Prin aceste clase se dorește creșterea mobilității bebelușului, prin practicarea de exerciții care încurajează și ajută la explorarea fizică a copilului. Astfel bebelușii devin mult mai încrezători în forțele proprii, în mișcările pe care le pot face, învață să își coordoneze membrele și să se miște independent.

În timpul orelor de gimanstica, copiii se joacă, practicând gimnastică și poziții de yoga, în poziție șezută sau în picioare, mergând sau sărind.

În cadrul acestor clase de gimnastică, se pot depista și anumite probleme pe care bebelușul le poate avea la mers (platfus, mers cu vârfurile în interior sau exterior) iar mama sau însoțitorul vor fi învățați diferite exerciții pentru corectarea acestora.

  •  Nivelul TREI – Gimnastica pentru copii, care combină exercițiile unice de gimnastică și kinetoterapie cu exercițiile de relaxare și concentrare, cântece, jocuri și activități educative, îmbunătățind astfel relația dintre părinte și copil.

Fiecare sedință este concepută pentru a anima curiozitatea copiilor în timp ce învață exerciții de gimnastică prin interacțiune socială, repetiție, joacă și multe cântece. De asemenea, copiii sunt învățați cum să se elibereze de frustrări, inventând mișcări și calități motrice, crescându-și atenția și devenind ascultători, urmând comenzile care li se dau.

În cadrul sedintelor de Baby Loves Gym se pune accent pe:

  • Creșterea puterii fizice, a flexibilității și coordonării prin intermediul gimnasticii
  • Conștientizarea spațiului și a conceptelor perceptuale
  • Auto-exprimare
  • Socializare timpurie
  • Cooperare și ascultarea diferitelor comenzi
  • Ideea de a împărți și a-și astepta rândul
  • Acceptarea unor noi provocări și a unor lucruri noi precum și colaborarea cu personae străine (kinetoterapeut sau alți copii)
  • Ajutarea și incurajarea copilului să devină independent
  • Separarea confortabilă de părinți
  • Sentimentul de mândrie la realizarea obiectivelor
  • Cunoașterea culorilor, numerelor și literelor
  • Pregătirea pentru cresă și grădiniță etc.

Echipa de specialiști a Asociației Kineto Bebe, kinetoterapeuți, psihologi oferă în campania Baby Loves Gym informațiile de care are nevoie un părinte pentru a alege mișcarea corectă și benefică pentru copilul său, invită părinții și copiii la acțiuni diverse unde pot experimenta programele de mișcare, răspunde întrebărilor părinților pe site-ul www.kinetobebe.ro și promovează pe orice cale beneficiile unei vieți active, atât pentru bebeluși, cât și pentru părinți.

Pentru informații despre dezvoltarea sănatoasă a copiilor și programul Baby Loves Gym se poate accesa www.kinetobebe.ro

În contextul actual, când societatea este din ce în ce mai sedentară, dragostea de mișcare trebuie cultivată de la vârste foarte mici. Dacă în alte țări bebelușii sănătoși împreună cu mamele lor sunt integrați foarte rapid în programe de dezvoltare neuropsihomotrie și socializare, la noi nu există multe astfel de oportunități. De aceea am decis să oferim publicului mai multă informație științifică, evenimente și acțiuni unde părinții să aibă șansa de a învăța, alături de cei mici, ce înseamnă mișcare sănătoasă pentru bebeluși și cum poți să faci din sport un mod de viață până la adânci bătrâneți” declară Raluca Chișu, fondatoarea Asociației Kineto Bebe.

 Campania este susținută de SNUFFLE BABE Româniawww.snufflebabe.ro, produse pentru copiii care respiră  ușor, indiferent de sezon.

Partener media principal este Itsy Bitsy FM.

Program este susținut de Asociația EMOVERE, prin personajul ei simbol Irinuca, pomotoare a vieții sănătoase în familie, încă din anul 2011.

0

Declaraţie de dragoste

Fata mea nu face declarații de dragoste des. La ea dragostea se simte, traduce senzitiv cu o îmbrățișare strânsă, lipită, topită toată în tine, pupici, mângâiere blândă (de obicei e rough, mai degrabă jap-jap). Dacă o pui să spună te iubesc va reproduce un besc fără chef. De la ea putere și sentiment, fix de 2 ori, am auzit: besc, mami! 

Acuma eu nu țin neapărat să mă umple cu vorbe declarative. Știu că mă iubește! Eu îi spun de multe ori – te iubesc tare-tare, te iubesc și când mă superi, Loli. Ea râde cu toată fața ca de-o glumă bună. Știe de niște lucuri care nu stau bine, acolo, pe unde le-a pus acum vreo 2 zile în urmă :)) Știu și eu. Dacă întrebi cine e responsabil, îți spune: Loli sau EU – tare, cu mândrie, apoi scoate limba mmmm. De unde o fi învățat, n-am idee, dacă aflu, piper zbor pe limba profesorului.

Dar, uite, dacă nu am butoane multe apăsate pe ziua aia, râd cu lacrimi. Dacă nu sunt planetele aliniate, e posibil să aibă parte de vreo discuție serioasă. Din alea la care ar scoate limba non-stop, dar o oprește fața mea.

Seara avem momentul maxim de conectare. Avem un fel de ritual, bine, exista și înainte rutina de seară, acum e cu ceva noutăți, de când cu exilul la mamaia deoarece acasă e praf și pulbere și var. Poveste pe scurt: baie cu spumă multă musai, cu jucării, spălat dinții cu AnaElsa (așa le spune ea personajelor de pe periuță), giugiuleală în prosop până la pijama (facem pe tantoma aka fantoma), povești citite la lanternă. Când îi vine somnul mă anunță – ete somn, mami.

Se foiește un pic, apoi o simt cum se relaxează, cade așa la linia fină ațipit-somn adânc. Spun încet – Somn ușor, Loli! Și ea răspunde imediat, cu vocea ei cea mai dulce –  Somn ușor, mami!

Uite așa ajung în transă, simt cum mă desprind de pat și cad la loc lin, cu 15 kg mai light, după o zi fără evenimente deosebite sau plină uneori de plâns isteric din motiv de – nici după 3 săptămâni nu e gata excursia la mamaia și nu mergem acasă, sau oboseală de la stat pe afară la vreun loc de joacă cu multe chestii de cățărat sau terapii și mers la sport cu copiii.

Asta este declarația supremă de dragoste. Alta nu-mi trebuie.

0

Cărţi citite departe de casă, cu același timp grăbit și copil în cârcă

Înainte să plec din București, acum 3 săptămâni, am trecut pe la Miruna să iau cele 2 cărți cu împrumut pe care le-am uitat ultima oară și am plecat cu o plasă. Credeam că îmi vor ajunge pentru o lună jumătate, se vede treaba că nu eram citită de mult de altfel de cărți din afara sferei de parenting și cărti Loli, că le-am terminat rapid.
Tot înainte de a pleca am cerut Irina Binder de la o altă prietenă și nu am ajuns cu ele la Ploiești. Le-am citit în noaptea dinainte să urc în mașină.
Apoi am făcut comandă pe net, am luat alte volume. Pentru cele care mi-au plăcut mult dedic posturi separate.

1. Fluturi – Irina Binder, 3 volume.

Adevărul este că la început am fost curioasă din cauza titlului, credeam că sigur are ceva descrieri aparte despre lepidoptere și, până să mă lămuresc cum vine treaba cu titlul, povestea m-a prins și am uitat, apoi am descoperit și fluturii. Este o poveste plină de trăiri și dragoste, un drum despre cunoaștere și descoperirea propriei vieți.

2. Un bărbat pe nume OveFredrik Backman

Iată o carte din genul celor care, fie te prinde de la început, fie faci un efort că te scarmă un pic curiozitatea și nu o lași baltă după primele pagini. Concluzia, în ultimul caz, este că nu îți va părea rău pentru ce ai răbdat, deoarece ajungi să o termini cu plăcere și cu râs și cu zâmbetul pe buze. Povestea s-a ecranizat. Nu am vizionat filmul, dacă l-a văzut cineva, să dea de veste și să spună cum e comparativ cu cartea.

3. Dulcele barJohn Joseph Moehringer

O carte groasă, concentrată, curge ușor, cu toate că nu poți sări niciun rând. Ca fată simți că intri în lumea bărbaților și afli lucruri interzise. Te pune pe gânduri, maturizarea – trecerea spre adulthood (că nu găsesc alt termen acum) – nu e ușoară pentru nimeni. Ajungi să faci comparații cu viața ta și a personajelor. E o carte care te surprinde și care îți dă curaj în sensul de perspective privind raporturile dintre oameni.

4. Eu sunt MalalaMalala Yousafzai si Christina Lamb

Este greu de definit. E o altă lume acolo, e o naivitate dar și o inteligență aparte printre rândurile cărții. Merită citită de copiii mai mari de 10 ani și de adulți. Educația nu trebuie câștigată prin luptă, e un drept pentru oricine, de care se poate bucura fiecare, indiferent de gen, rasă și care ar trebui apreciat cu adevărat, cu toate neajunsurile sistemului de învățământ, de oriunde. Ideea acesta poate că ar trebui rumegată de părinți și copii și nu numai.

5. Lecții de magieElizabeth Gilbert

Această carte este de pus sub pernă când teama te ia la alergat și te îndoiești de calitatea creației tale oricare ar fi ea. Am făcut un post separat pentru asta. E aici.

6. Mănâncă, roagă-te, iubeșteElizabeth Gilbert

Foarte concentrată și totodată lină, firul poveștii autoarei despre căutările personale spirituale, fizice curge frumos și bogat. O iubești pe Elizabeth Gilbert pentru că e clar – are magie în cuvinte. Și mie mi s-a făcut dor de Roma și gelato de acolo după primele pagini. Veți vedea :))

S-a făcut și film după cartea ei. Nu l-am văzut, poate la un moment dat. Nu simt nevoia acum.

7. Bărbatul care nu a mai sunatRosie Walsh

E foarte sensibilă, în genul dureros, este despre cum ni se întâmplă lucruri care ne schimbă existența și cum la un moment dat în viață se face liniște, apoi haos de aproape mori, apoi e bine. Povestea te ia repede pe sus și nu o lași, o poveste despre iubire, regăsire și liniște după mult zbucium.

8. Inteligența eroticăEsther Perel

M-am apucat și nu era momentul, am lăsat-o să aștepte până mă încarc cu povești de dragoste, despre evoluții, despre regăsire de sine. îi fac poveste separat. Am pus-o pe listă ca să nu o las de tot. Din momentul în care a pus-o departe am citit alte 3.

9. OrbiPetronela Rotar

Plină de emoții și abuz, este un drum terapeutic pentru personaj dar și pentru orice femeie abuzată fizic și emoțional în cadrul familial. E o poveste de viață în care regăsești dacă nu ipostaze, stări, ci frânturi din viața de la bloc, auzite prin pereți, din familia de veri, mătuși.

10. Oamenii fericiți beau cafea și citesc &
11. Fericirea îmi scapă printre degete
Autoarea pentru volumele de mai sus este Agnès Martin-Lugand. Sunt povești ce emană aer franțuzesc, ușor de parcurs, foarte bune de ecranizat. Eu m-aș duce la film. La drum, în vacanță pe sezlong sunt o lectură plăcută.

12. Poștașul sună întotdeauna de 2 oriJames M. Cain

Pfuuu, eu am simțit cartea asta precum un film alb negru, cu sonor. Am vizualizat-o scenă cu scenă. Este greu de explicat, povestea se succede repede. Cartea dacă te prinde o vizionezi rând cu rând și apoi când e gata o rumegi. Ca în viața reală oamenii te surprind cu câte le poate coace mintea și cât de banali pot fi aparent.

Ar mai fi cărțile Lolitei, despre ele povestesc altă dată. 🙂 Ce-i drept am citit mult mai mult față de acasă, deși timpul a fost la fel de puțin, iar primele zile de acomodare destul de grele.

Voi ce ați citit lately și a fost de nelăsat din mână?

0

Copilul meu e talentat? Sigur, e pe loading mode…

Greu de spus de pe acum care este talentul copilului meu. Îi plac multe lucruri, are preferințe muzicale, se descurcă bine cu anumite ustensile fără să fi exersat cu ea dinainte. Multe acțiuni le face din curiozitate, imitându-ne pe noi, le exersează dacă îi fac plăcere, o stimulează pe moment.

Fiecare copil vine cu un bagaj genetic diferit, crește într-un anume mediu familial și toate acestea influențează abilitățile naturale și asigură baza pentru diverse deprinderi și înclinații artistice, pentru activități fizice și tehnice.

Copiii se modelează și prin noi. Rolul nostru este să-i observăm și să oferim cadrul necesar, jucăuș, cu o rutină de joc poate, să spunem, pentru dezvoltarea pasiunilor lor de moment. O abordare lipsită de constrângere pentru a potența abilități naturale asigură performanța atât timp cât copilul este dispus și simte plăcere.

În marea competiție a părinților legată de copilul meu știe și are talent, eu rămân netulburată. Dau un exemplu – Fiecare dintre noi ar trebui să realizeze că nu e o tragedie dacă nu va cânta la pian în orchestra x. Ca părinte este posibil să simți frustrare, deoarece renunțarea la un instrument pentru care ați lipsit weekend-uri din parc, de la diverse distracții, nerespectarea tradiției când familia este de muzicieni, nu e ușor de acceptat. Însă copilul are drumul lui, chiar dacă a fost joc și plăcere. De atât a avut nevoie, iar tu ca părinte în loc să te stresezi pentru timpul pierdut, poți fi bucuros că din punct de vedere cognitiv, al dezvoltării lui per total, perioada cât a ales să învețe pianul a fost extraordinară. Controlul clapelor, exersarea sunetelor, menținerea ritmului sunt exerciții mentale și fizice care pe termen lung îl vor ajuta să gestioneze acțiuni, stări. Schimbă perspectiva ta, nu a lui. Exemplul dat este valabil pentru orice domeniu pentru care copilul manifestă interes și depune efort (sau exersează în plus) susținut cu tine sau cu un specialist pentru a-l aprofunda.

Fetei mele îi place dansul, cum aude muzică începe dănțuiala, dar nu e pregătită să urmeze pași de dans cu profesor. Am încercat. La grădiniță a învățat un dans, în grup, dar mai departe nu și-a dorit să susțină jocul acesta. Este timp, nu e nicio grabă.

Îi place să îi arăți chestii tehnice, să vadă fire, cabluri, să umble în sculele tatălui ei și să îi dea la mâna surubelnița, să bată cuie. Nu poți meșteri nimic fără ea prin casă. I-am cumpărat jocuri de construit. A făcut cu noi câteva, singură, apoi nu a mai vrut. Le are la îndemână pentru când are chef să lucreze cu ele.

Îi place desenul, pictatul. În afară de exersarea prin joc de forme, culori, nuanțe, nu face schițe elaborate. Durează cât îi face plăcere. Clar nu o încriu acum la club de pictură.

Este perioada ei de descoperiri. Fără stres și cu mult joc dezvoltăm abilități pe nevoi. Asta e suficient acum.

Există și copii care chiar de la vârsta Lolitei au abilități excepționale. Acolo este o altă poveste care gestionată corect, fără a uita de copil și timpul lui, se poate lucra și performa frumos.

În câteva zile are loc evenimentul dedicat taților. Trimiteți tații să audă ce au de spus specialiștii despre “Cum descoperi talentul copilului și încurajezi dezvoltarea lui multilaterală”, pe 6 iunie, la ediția a 8-a a Modern Dad’s Challenges. Evenimentul va avea loc la Hotel International, de la 18:30 și necesită înscrierea în prealabil pe site-ul www.events.moderndads.ro. Intrarea este gratuita, în limita locurilor disponibile.

Subiectele ce se vor dezvolta la această ediție sunt:

  • Cum descoperim talentul copilului?
  • Dezvoltarea fizică a copilului și rolul activităților sportive
  • Idei de activități tată-copil pentru vacanță sau perioada verii

Programul evenimentului:

  • 8:30 – 19:00: Întregistrarea participanților & socializare
  • 19:00 – 19:10: Introducere, Sofia Frunza, Moderator 
  • 19:10 – 19:35: Cum descoperim talentul copilului? Claudia Chiru, Profesor pentru Învățământul Primar, fondatoare SAGA Kid și Asociația SAGA
  • 19:35 – 20:00: Dezvoltarea fizică a copilului și rolul activităților sportive, Adrian Oprea, medic primar
  • 20:00 – 20:15: Pauza de socializare
  • 20:15 – 20:35: 25 de idei de activități tata-copil pentru vacanță sau perioada verii, Razvan Nicula, Blogger la Tatistaacasa.net
  • 20:35 – 21:00: Activitate practică: importanța jocului în dezvoltarea copilului, Alice Dona, Managing Partner Erfi Kids Romania
  • 21: 00 – 21:30: Tombolă & socializare

Mai multe detalii pe https://events.moderndads.ro/ și pe pagina de FB a evenimentului.

Va fi o seară interesantă. Soțul meu spune asta după fiecare eveniment. :))