0

Numerele și număratul – achiziţii importante în dezvoltarea copilului

Numerele și număratul sunt etape importante în dezvoltarea unui copil.

Numerele pot fi memorate încă de mici, dar semnificația numerelor și număratul contează mult să fie înțelese pe măsură ce cresc.

Numerele, culorile sunt indicatori de orientare, sunt definitorii în structurarea gândirii. Număratul până la 20, spus precum o poezie, nu înseamnă abilitatea de a număra. Da, este o abilitate de memorare, nu și de numărare.

Numerele și număratul – idei de jocuri

Copiii pot fi stimulați de mici să recunoască și învețe numere, apoi număra cu sens. Prin jocuri simple le deschidem mintea privind semnificația unui număr și îi pregătim pentru probleme de adunare, scădere, șiruri simple. 
Materiale necesare pentru orice activitate de învățare a numerelor pot fi construite în casă sau cumpărate. Aici sunt 7 idei de jocuri de recunoaștere a numerelor, lucrate cu fiica mea.

Cu toate acestea:

  1. Dacă nu ești inspirat să concepi un joc cu numere poți folosi aplicații mobile dedicate vârstei. Eu am dat un search pe google așa mobile app for recognizing number for kids și ai multe de citit și descoperit.
  2. Dacă nu iubești tehnologia și copilul învață mai bine cu suport material poți cumpăra numere cu magnet, piese de lemn cu numere, carduri, planșe.
Numerele și număratul – planșe numere

Numerele și număratul – introducere și semnificaţii numere


Învățatul numerelor și numărătoarea nu au dată fixă.

Începem învățatul numerelor de la 12 luni? Nu! Copilul este deja introdus în lumea numerelor fără ca tu să realizezi. Când te jucai cu copilul, bebe fiind, îi numărai degetele, îi povesteai câte luni are, câte ore sunt până mergeți în parc, sigur ai numărat pașii făcuți pentru prima dată fără susținerea ta cu glas tare și l-ai lăudat și încurajat.

Copilul are datele problemei de când este mult mai prezent la ce-l înconjoară, 3-4 luni, suntem cu toții de acord, nu?

  1. Cum fac să vizualizeze pe parcurs numerele, să învețe să le recunoască fără să îmi bat capul cu ordinea?
  • Sunt atent (eu, părintele) la ce îmi arată copilul și dacă acolo e un număr îi povestesc despre, îl atingem (partea de senzorial, tactil ajută mult la identificare și memorare), îi urmărim forma cu mâna. De exemplu: numere de pe diverse reviste, numerele de pe jucării, numărul autobuzului spus cu voce tare, numărul tastei de la lift cu etajul unde urcăm etc.

2. Cu cât copilul poate menține mai mult atenția îi prezint numerele în diverse materiale: spuma, lemn, magnetice și introduc totodată și ordinea lor. Fără grabă. 123, apoi 1234. Nu e musai să ajungă la 10 imediat.

  • Număratul, ca abilitate, nu începe abrupt cu repetarea la nesfârsit 1, 2, 3. Ideea este să te folosești de vârsta copilului și să ajuți la înțelegerea unui număr prin jocuri simple, ca apoi număratul să vină lin.

De exemplu:

  • câți ai ai?- 1an – ridică un deget, 2 ani urmează, îi arăt 2 degete.
  • Câți covrigi luăm în parc – unul, doi,trei – practic cantități, în același timp.
  • Câte picioare ai, câte șosete punem?
  • Câte mâini? Câte mănuși? Strecor și ideea de pereche.

Numerele și număratul – practici

Numerele pot fi învățate antrenând mult partea de senzorial.

Numerele și număratul – recunoaștere senzorială cu plastilină
Numerele și număratul – recunoaștere senzorială – bucăți de spumă lipite în forma numărului 4

Număratul unui șir de obiecte, număratul degetelor de la ambele mâini este o altă abilitate pe care copilul o dezvoltă ușor când a înțeles semnificația unui număr și poate recunoaște cantități simple.

numere și cantități
Numerele și număratul- numere și cantități

Poți folosi jocuri din lemn, poți folosi piese lego – idei de pe Pinterest aici, plastilina.

Sunt jocuri cu numere pe care fiecare părinte le face, fără vreo documentare amănunțită, ideea este că ajută mult să repetăm tot felul de ghidușii cu numere chiar dacă ți se pare că nu e necesar.

Spor la joacă și inspirație de a vă juca cu numerele și număratul.

0

Consiliere pentru adaptarea la grădiniţă


Nevoia de consiliere pentru adaptarea la grădiniță uneori este necesară, alteori părinții reușesc să traverseze acest moment alături de copii, fără suport specializat. E bine să știm că există și această posibilitate, consilierea specializată poate fi soluția optimă pentru a înțelege emoțiile și pașii de urmat pentru integrarea copilului într-o comunitate.

Primul an de grădiniță al fetei mele a fost greu, nici măcar nu însumează un an de școlarizare, deoarece am retras-o, cu luni bune, înainte de terminarea anului școlar. A fost o decizie bună și ne-a dat ocazia să ne pregătim mai bine pentru următorul an și să găsim o grădiniță compatibilă cu nevoile ei educaționale și de integrare în comunitate.

Ca părinte am avut mari temeri (le-am și experimentat) legate de alegerea grădiniței, de educatori, de modul cum copilul evoluează în mediul de învățare și modul cum se gestionează copiii cu nevoi educaționale speciale sau pentru care procesul de adaptare este de durată mai mare.

Gândurile mele erau despre:

  • Educatorii, cei tineri și nu numai, sunt pregătiți să înțeleagă psihologic schimbările prin care trec copiii ce vin la grădiniță?
  • Așteptările lor educaționale, de adaptare la comunitate țin cont de nivelul lor de dezvoltare?
  • Grădinițele au angajat psiholog, psihoterapeut care să asigure suport copiilor și părinților, respectiv educatorilor?
  • Evaluarea educatorului este suficientă când vine vorba de problemele de adaptare și parcurs educațional? 

Despre adaptarea la grădiniță și sfaturi de la specialiști am scris aici și aici. Despre cine ne educă copiii, problemele cu care eu și fata mea ne-am confruntat, am scris lung și dureros aici.

Am ținut să reiau subiectul cu prietena noastră Cristina, deoarece cred că, în tot procesul de adaptare la un sistem de învățare, pe lângă consilierea copiilor și a părinților, educatorii ar trebui să fie susținuți, încurajați să participe la ore de consiliere sau la conferințe, workshopuri și cursuri de pregătire cu psihologi sau psihoterapeuti.

Clar, lucrul cu copiii din grădinițe nu este ușor, uneori educatorii și părinții au nevoie de sfatul unui specialist.

Consiliere pentru adaptarea la grădiniţă-direcţii de urmat

Atunci când educatorul, profesorul întâmpină dificultăți cu copilul, de cele mai multe ori sfătuiesc părintele să meargă la consiliere. În majoritatea cazurilor consilierea este unidirecțională, educatorul nu beneficiază de același ajutor, din varii motive. Din această cauză procesul de adaptare se realizează cu dificultate, este de durată, cu mult opoziționism din partea copilului, uneori a părintelui și educatorului. Așadar, urmarea unor cursuri de formare cu un psiholog, terapeut în instituție sau prezența permanentă a unui consilier sunt binevenite pentru grădințe, nu doar pentru ciclul primar și gimnazial.

Când fata mea nu reușea să se adapteze la prima grădiniță cu tot suportul venit din ore multe de terapie, de acasă, am întrebat: educatorul a cerut ajutorul psihologului (prezent în grădinița unde mergea atunci), a luat în calcul și alte resurse care să-i ofere unelte în plus pentru ca fata mea să coopereze și să nu privească cu ostilitatea orice încercare de abordare a educatorului? Răspunsul nu a fost unul pozitiv, deși fata mea era inclusă în terapie în cadrul grădinitei, respectiv participa la cursurile de dezvoltare personală oferite de grădiniță. Prin urmare, cum aș fi putut eu să conving copilul că mediul unde merge este unul sigur și că se va simți bine, când în cercul încrederii nu intra și educatorul?

Prezența consilierului psihologic în grădiniță este esențială, acesta având rolul de a însoți cadrul didactic pe drumul înțelegerii comportamentelor celor mici, al acceptării necondiționate, precum și de a ajuta la crearea unui mediu securizant, în care așteptările față de comportamentul copilului să fie clare, iar limitele de care are nevoie acesta să fie respectate consecvent.

De asemenea, psihologul îi poate ajuta pe cei mici să-și recunoască și exprime propriile trăiri, să se adapteze mai ușor la contextul actual, să înlocuiască acele comportamente care îi deranjează pe cei din jur cu unele care să-i permită să se integreze în grup. Deși rolul cadrelor didactice este acela de a transmite cunoștințe, dacă nu se creează o legătură bazată pe respect și înțelegere, precum și disponibilitatea de a discuta despre emoții și rezolvarea constructivă a conflictelor, atunci dezvoltarea competențelor emoționale ale copilului vor avea de suferit, iar copilul nu va fi deschis să învețe, indiferent cât de competent este educatorul.
Consilierul urmărește dezvoltarea copilului și sesizează și acționează atunci când intervin probleme. El consiliază atât copilul, părintele, cât și cadrele didactice și are în vedere creșterea și educarea unui adult responsabil, căruia să-i pese de binele celorlalți oameni.

Consiliere pentru adaptarea la grădiniţă – ingrediente necesare pentru adaptarea la grădiniţă

De-a lungul timpului s-au scris nenumărate articole despre adaptarea copilului la grădiniță, s-au punctat ingredientele necesare pentru acest proces, și simt că este necesar să reamintim, să repetăm, subliniem fără oboseală: fără aceste ingrediente procesul de adaptare va fi anevoios pentru copil, părinte și educator.


Din punctul meu de vedere, câți copii sunt tot atâtea metode de adaptare, căci fiecare copil este unic și se comportă conform stilului de viață pe care l-a învățat privind la mica lui societate FAMILIA.
Tocmai din acest motiv nu există o rețetă general valabilă care să facă adaptarea copilului și a părintelui mai ușoară.

Totuși sunt câteva ingrediente care fac integrarea copilului și a adultului în orice mediu nou mai facilă: respectul, întelegerea, conectarea, dragostea, transmiterea mesajului că fiecare om este important și are rolul său în mediul respectiv.

De asemenea, respectarea ritmului fiecăruia este esențială în procesul de adaptare. Odată ce copilul pătrunde în mediul nou al grădiniței și mica lui societate se extinde, el va căuta cu orice preț să aparțină.
Și, deși atât părinții, cât și educatorii își doresc să crească viitori adulți responsabili, cooperanți, capabili să se descurce singuri, de multe ori ei petrec mai mult timp analizând comportamentele problematice și nu punctând când lucrurile merg bine. Și după cum bine știm “lucrul căruia îi acordăm mai multă atenție, pe acela îl vom vedea din nou și din nou”.

Consiliere pentru adaptarea la grădiniţă-pegătirea de acasă pentru grădiniţă

Totodată, adaptarea copilului la mediul nou, la oamenii necunoscuți și la regulile noi ține și de trăirile părintelui și este foarte important să-i povestim copilului cu încredere despre locul în care el va petrece un timp cu alți copii de vârsta lui cu care se va juca, va mânca, se va odihni și va explora și învăța lucruri noi alături de doamne drăguțe care iubesc copiii și care se simt confortabil în lumea plină de culoare a copilăriei.


Îmi amintesc cu plăcere de momentele când îl luam pe băiețelul meu de la creșă și le găseam pe doamne construind castele imaginare, dansând împreună cu cei mici sau jucându-se pe covor cu ei. Începutul nu a fost ușor nici pentru noi, dar cu răbdare, înțelegere și implicare atât din partea părintelui, cât și a educatorului anxietatea de separare a copilului se risipește în momentul când cel mic înțelege că la sfârșitul programului părintele vine și îl ia, că are posibilitatea să-și facă prieteni noi, să se joace, să cânte, să danseze, să învețe și la sfârșitul zilei să se reîntoarcă în mediul lui, acasă. După un timp vine și momentul când el îți spune: te rog mai așteaptă-mă puțin, aș vrea să termin jocul sau, doamna ne spune o poveste frumoasă și vreau să-i ascult finalu…Asta în cazurile fericite.

Din păcate, am auzit și povești halucinante cu copii plângând în hohote smulși din brațele părinților sau cu copii pedepsiți pentru că au deranjat ordinea clasei. Nu contest faptul că este greu să ai în grijă 20 sau poate chiar mai mulți copii, dar pedeapsa nu este o metodă de disciplinare, cel putin nu pe termen lung, deoarece un copil de 4-5 ani care este pedepsit va repeta acel comportament, fie și numai pentru a fi din nou în centrul atenției. Dacă ați nimerit într-un astfel de mediu și ați încercat să discutați cu persoanele în grija cărora vă lăsați copiii fără a ajunge la un acord, poate ar fi bine să căutați o altă grădiniță, căci educația se face cu blândețe și se bazează pe cooperare și dacă dvs ca adult nu ați reușit să cooperați cu cei care cresc generații de viitori adulți, copilului îi va fi și mai greu să o facă și probabil îi va fi imposibil să se adapteze.

Un părinte relaxat, care are încredere în oamenii în grija cărora își încredințeaza copilul, îi transimte încredere celui mic și mesajul că este capabil să facă față provocărilor grădiniței.

Un educator care recunoaște când este în dificultate, care caută și pentru el, fără să se simtă neadecvat, resursele necesare pentru a traversa lin perioada de adaptare la un nou an școlar, la o nouă generație de copii, de la un specialist, terapeut, de la un alt educator cu mai multă experiență, este un educator responsabil. Nimeni nu deține răspunsurile, uneori ce scrie la carte nu funcționează nici pentru educator, nici pentru părinte. O vorbă blândă, o îmbrățișare fără cuvinte, un ținut de mână un pic mai mult, un cântec repetat de n ori, un om calm, echilibrat în emoții și empatic, pe care copilul îl simte astfel, ajută mult.

Adaptarea la grădiniță, la orice, nu vine fără un pic de travaliu, să zicem, dar e de bine, orice ne provoacă ne ajută să evoluăm. Cu suportul nostru copiii vor reuși să termine grădința, școala, să continue ce îi pasionează.

0

Când vei fi mare

Mi-am dorit să cresc repede până am împlinit 17-18 ani. Voiam să fiu adultul care poate lua decizii singur, poate răspunde la provocări, poate lua viața în mâini și defila cu ea. Timpul se derula doar pe sensul – când vei fi mare.

Când mi-am făcut buletin nu am fost așa impresionată. Nu era creșterea de care aveam nevoie. După ce mi-am făcut buletin, tata mi-a spus că de acum încolo responsabilitățile mele acolo încep și tot acolo vor fi scrise dacă le încalc, identificate cu numele meu. Aveam eu așa ceva? Nu aveam nici măcar setate linii clare despre identitate, despre ce vreau eu, despre cine sunt eu. Ai mei mi-au definit responsabilitățile ca fiind – să învăț bine la școală, să ascult de părinți(de ei), să cunosc toate lucrurile care nu duceau în mine (să fii cuminte, să nu vorbești urât, să nu mă faci de rușine, să nu …), ci în afara mea pentru altcineva. Eu eram tot ce trebuia să fac bine, restul nu avea voie să existe. Și cred că mulți am crescut așa, generația anilor 80′.

Când vei fi mare -de ce îmi doream cu ardoare să cresc?

Ca să fac ceva pentru mine, pentru care să nu dau socoteală, să fie chiar nedefinit, dar să mă împlinească. Voiam ceva compus din mai multe, dar ce voiam să fac când voi crește? Și de care să fiu responsabilă?

Ce vrei să fii când vei fi mare e întrebarea care sper să nu o adresez fetei mele, într-un moment de amnezie sau de nervi. E fix ca la interviu, un pic diferită – unde te vezi peste 5 ani? Nu mă scoate din pepeni, dar îmi provoacă iritație.

Nu e nimic în neregulă cu a visa, nu știu unde am auzit, citit dacă ai un vis, dorință numai pentru faptul că ți-ai făcut schema cu doleanța, universul lucrează pentru tine.

Da, e bine să îți setezi așteptări, obiective, e bine doar să faci bine ce faci la momentul prezent și să lăsăm ce ar să vină pentru când va veni. Pentru că ceea ce faci acum cuprinde și lucrează și pentru peste 5 ani. Logic, nu?

Îmi amintesc cum ne întreba pe rând învățătoarea, prin clasa întâi, treaba cu ce vei face când vei fi mare și văd clasa, colegii și ce a spus unul altul, numai pe mine nu mă văd. Serios, nu știu ce-am bâiguit atunci. Am viu în memorie momentul întrebării, însă ce am răspuns nu am habar. La modă era doctor, profesor și marinar. Astea știu că au fost tare uzate ca viitoare meserii.

Când vei fi mare – Ce am răspuns că voi fi? 

De unde să știi la 7 ani ce vei fi peste n ani? Mai sunt multe de descoperit, abia se deschide lumea. Nu exclud că există copii determinați, cu pasiuni de mici și care, mental vorbind, sunt pregătiți de la vârste fragede pentru un anume path în carieră. Dar de unde știi răspunsul corect?

Eu, probabil, nu-mi amintesc dintr-un singur motiv: eram stresată de răspuns. Că nu e cel corect, așteptat, bun, de care nu vor râde, de care dacă află mama nu va intra în pământ de rușine.

Voiam să cresc ca să găsesc răspunsul. Asta voiam, de fapt. Ca să știu (așa am crezut atunci) era nevoie să fiu mare.

Când vei fi mare – cum ajungem mari?

Punctăm de mici partea cu existența despre care copiii nu o pot cuprinde numeric (ani, zile, când vor fi mari), de când abia învață să numere până la 10 sau 1000. Practic noi proiectăm copilului să își dorească să crească ca să scape. Nu pentru că nu știe ce vrea, ci pentru că nu știe cine este și crește doar cu gândul ăsta fără să fie atent la ce crește pe lângă el.

Dacă am lăsa copiii să fie ce vor, să identifice lucruri pentru ei, în sensul de dezvoltare, urmare de pasiuni de moment, dacă am sta deoparte chiar dacă renunță la dans fix când era foarte bun, să descopere singuri și cu asigurarea ta că nu vei judeca instant ce a descoperit, că îi dai timp să sedimenteze singur erori și greșeli de moment, fix atunci le configurezi cum vor fi când vor fi mari.

Construiești cine sunt eu pe care niciun buletin nu le-ar putea spune sau școală urmată, și, la întrebarea ce vrei să fie, vor ști să spună fără teamă: că vor să fie poate asta/aia sau ce le aduce clipa și cel mai important- vor fi bine!

Asadar, a fi mare nu e o cursă către ceva ce nu știu părinții, nici copilul, dar se va demonstra că există, a fi mare înseamnă strat după strat de experiențe sprijinite de părinți cu dragoste și încredere, iar atunci când copilul este mare toate acestea îl țin echilibrat, înțeles, curajos să greșească, să o ia de la capăt, să crească în continuare.