0

Mască de faţă reinventată – idee de activitate cu copilul, 4+

Iată o idee simpatică, sigur o să vă placă: mască de față reinventată.

Am primit la un eveniment de prin toamnă niște măști de față. Una dintre ele era o mască din material textil cu infuzie de aloe, ceai verde. Iat-o AICI, ca să vă faceți o idee.

După ce am folosit-o, Loli nu a vrut să o arunc. Ar fi folosit-o și ea un pic, atâta s-a zgâit la mine cât am avut-o pe față.

Bun, pentru că era din material, am spălat-o și uscat-o cu gândul să se joace cu ea în câteva ore. Dar am uitat-o pe calorifer și, când am descoperit-o, am pus-o în cutia cu materiale de joacă.

M-am gândit că o vom folosi când îi va veni vremea (a se citi inspirația, ziua cu ploaie, vreo zi din aia cu muci etc) în activitățile noastre: ca pattern pentru o alta mască, pentru vreun costum de Halloween, un ceva distractiv.

Într-o zi ne-am pus pe treabă, în sfârșit. Mândra a vrut pictură, prin urmare am pictat-o.

mască e față reinventată

Masca de față reinventată în culori aprinse

Așadar, nu aruncați măștile de acest gen. Spălați-le și lăsați inspirația să vă ghideze!

Dacă vreți să vedeți ce pregătim ca activități pentru distracție, dezvoltarea de abilități practice, vă invit să urmăriți pagina de fb a blogului https://www.facebook.com/unsoideblog/, sau să vă abonați la newsletter.

0

Grădina cu lalele – Keukenhof Park (Lisse), ep. 5 din călătoria aniversară, aprilie 2019

Să ajungem la Grădina cu lalele – Keukenhof Park a fost visul nostru de când avea Loli 3 ani. Tot turul nostru prin Europa pentru ziua Lolitei avea ca destinație, de mijloc, de final o vizită la minunatele lalele.

După cu spuneam am plănuit vizita la lalele pentru 2 ani în urmă, dar atunci nu s-a materializat din diverse motive.

Keukenhof Park sau Grădina cu lalele a Olandei este situat în orașul Lisse, cam la 30 și ceva de minute distanță, pe autostradă, cu trafic puțin, de Amsterdam. Parcul Keukenhof este deschis în fiecare an, începând cu 21 martie și până pe 19 mai. Site-ul parcului aici https://keukenhof.nl/en/

Lanuri cu lalele – pe lângă Keukenhof

Pentru că am dorit să explorăm și zona de pe lângă Keukenhof-ul cu lalele, am pus pe planul de călătorie celebrul Amsterdam, frumosul Giethroon – Veneția Olandei și Zaanse Schans – minunatul sat cu mori de vânt. Astfel, cazarea noastră timp de 3 nopți a fost undeva pe la mijlocul punctelor de vizitare (ca rută) la B&B Blaricum Tafelberg.

Mic dejun a la Denise. A se vedea și cerealele Lolitei de la Lidl Romania :)))

Cazarea a fost în casa unei doamne minunate – Denise, care pregătea un mic dejun ca la carte, dichisit aranjat. Foarte drăguță cu Loli, ca o bunică a avut grijă de ea și s-a îngrijorat cu mâncatul în 3 fire al Lolitei. Într-una din seri ne-a lăsat să gătim ce am vrut noi, ne-a și recomandat locuri bune de mâncare în zonă și ne-a explicat despre parcarea P&R pentru Amsterdam. Ne-a dat la pachet prăjitura specifică pentru Ziua Regelui, să o savurăm pe ”croaziera” prin Veneția Olandei. Recomand cazarea, dacă ajungeți prin zonă.

Giethronn

Prăjitura tradițională de ziua regelui (nu am reținut numele, mi l-am notat atunci, dar nu găsesc fițuica, offf!”)

Giethroon

Vedeți rața! Așa curiozitate mai rar, voia ce mânca Loli!”

Ziua lalelelor, că despre asta vorbim în acest post a fost așa frumoasă și relaxată.

Tips&Tricks:

  • Biletul de intrare și parcarea le-am cumpărat on-line, oricum aveau multe case, poți plăti și acolo. Deși vremea a fost când soare, când vânt, pe toată perioada cât am stat în Olanda, aveau vizitatori puhoi, și cu toate acestea, cozile se mișcau repede. Dar noi am vrut sa evităm orice delay, așa că ce poți salva ca timp, salvează achiziționând bilete on-line.
  • Hartă primești de la intrare, dar poți să te lași dus de val.
  • Nu vă opriți la primul strat de lalele, e mare parcul și dacă te obosești de la primele straturi, rămâi cu locuri nevizitate din parc.
  • Fiecare pavilion din parc are boutique cu suveniruri, ceva de mâncare, toaletă.
  • Pentru copii 1+ până cât vă ține copilăria este un minunat loc de joacă, senzorial prin aleile cu scoici, multitudinea de culori, podețe cu apă, locuri de odihnă cu un ceva care poate fi explorat de un curios mic. Există o mică grădină cu animale, un loc de joacă foarte frumos amenajat, cu lemn mult și chestii de cățărat, tiroliană.

Ne-am plimbat până ne-au tremurat picioarele, ne-am minunat non-stop cât de frumos poate fi acest loc. Am stat la picnic, mâncat mâncarea de la pachet și cartofi cu diverse sosuri. Cel mai interesant era modul de obținere a cartofilor pai. Aveau o presă, puneau cartofii, se acționa manual presa și cădeau feliile de cartofi într-un găvan mare cu apă. Am mers și la locul de joacă până a început ploaia. Ne-am retras în zona pavilioanelor Flower-power. A zburdat Loli pe acolo, ne-am făcut poze, apoi am plecat rupți spre cazare.

Nu stric cuvinte că nu are rost, vă las cu pozele, sunt mult mai grăitoare.

Keukenhof

Straturi de lalele – unele zici că sunt bujori, așa multe petale au

Keukenhof

Mirare mare – parcă din astea erau și prin piață:)))

Keukenhof

Alee și ghiveci cu multe scoici. O idee minunată, în locul pietrișului care adună foarte mult praf. Probabil și astea, dar par reînprospătate.

Keukenhof

Nu ai loc de poze! Tot apare un picior, fund…

Keukenhof

Ziceți voi…ce frumoase sunt!

Keukenhof

Un copil captat de culoare și forme

Keukenhof

Coadă la poza cu saboți!

Keukenhof

Nu întrebați a câta oară sărim pietrele :))

Keukenhof

Nu te poți uita mai mult de câteva minute. Te hipnotizează, și era un colț mic portocaliu, pe o alee.

Keukenhof

Ajungi la Keukenhof și nu te mai saturi de lalele. Vă asigur!

Keukenhof

Chip de floare – vedere de pe o esplanadă construită special pentru a viziona construcția din flori (prinzi greu loc pentru un cadru mic și strâmb)

Fluture din flori, era alături de chipul cu flori

Imagine din pavilionul Flower-Power

Keukenhof

Atelier de creație florală – live!

Keukenhof

Zona de picnic – mare bucurie să stai tolănit pe iarbă

Keukenhof

Grădina fericirii – un proiect foarte frumos și inspirațional

Keukenhof

Fiecare piatră din grădina, fiecare piatră ce străjuiește aleea are un mesaj pozitiv. Foarte frumos!

Keukenhof

Alee cu mesaje din mica grădină a fericirii!

Keukenhof

Presa cu cartofi – a stat Loli să se uite minute în șir. Ar fi vrut să încerce și ea, dar erau cozile prea mari pentru astfel de explorări. Nu dovedea băiatul cu pregătitul cartofilor pentru cei din parc.

Keukenhof

Căsuța de la locul de joacă. Deși ploua, nu o puteai lua de acolo, abia când a început să ude tare am plecat.

Keukenhof

Diverse cadre amenajate pentru poze în pavilionul unde ne-am înghesuit toți de ploaie. Nu avea chef de poză, nu-i trecuse supărarea pe ploaie, pe noi, că am luat-o de la locul de joacă.

Imagine ca de basm – din interiorul parcului

Avem multe amintiri din acestă zi. Suntem bucuroși că am reușit să ducem copilul la locul promis de când avea 3 ani. I-am povestit într-o zi despre lalele și câte culori pot avea, plus că lucram acasă jocuri pentru recunoaștera culorilor și ăsta a fost visul de atunci. Să vedem lanurile de lalele! Iată un vis împlinit!

Despre alte locuri văzute prin lume sau din călătoria aniversară a fetei noastre-aici este secțiunea Călătorii, următorul episod are locații faine, tot din Olanda. Ce jocuri facem noi în timpul liber și ce idei ne vin ad-hoc aici, la secțiunea Jocuri și Joacă.

0

Acceptare și accesibilizare. Interviu cu Ruxandra Mateescu – Asociaţia Supereroi printre noi

Adevărul este că, mulți dintre noi, fără vreo dizabilitate, purtăm ca adulți rănile copilăriei despre neacceptare, despre a nu fi îndeajuns de bun, de isteț, de slab, de înalt, și, cu toate astea nu suntem dispuși către acceptare și nici măcar nu ajungem cu gândul la cuvântul acceptare pentru oameni diferiți, pentru cei are muncesc enorm pentru acceptarea de care nici tu n-ai avut parte, pentru care ai muncit și tu, și de care te temi groaznic, numai că acum o poți ascunde mai bine.

Acceptarea se învață greu sau ușor, depinde cum te-a găsit și vindecarea până la ea te trece precum o operație pe creier. Nimeni nu-și dorește dizabilitatea, dar ea există și nu o poți îngropa pentru că e deranjantă. Nu! Așa cum vremea e cum vrea ea – azi soare, mâine furtună – așa și cu dizabilitatea! Nu o poți schimba, o trăiești, o urăști, înveți să o iubești, o spui și altora și faci ceva în privința asta.

În martie 2019, la București, s-a desfășurat workshopul Cum putem accesibiliza activităţile culturale pentru persoanele cu dizabilităţi?

Asociaţia Supereroi printre noi a invitat persoanele cu dizabilităţi, familiile şi prietenii lor, artişti, manageri culturali, profesioniști din domeniul psihologiei/psihoterapiei, precum şi pe cei care iubesc pe cineva cu nevoi speciale, la două zile de workshop pe tema accesibilizării spațiilor şi evenimentelor culturale pentru persoanele cu dizabilităţi.

Workshopul a fost susţinut de către Roger Ideishi, director și profesor de terapie ocupațională la universitatea Temple din Philadelphia, SUA și profesor asociat la Universitatea Metropolitană din Tokyo, Japonia. Accesul a fost gratuit, fiind nevoie de înscriere în prealabil.

Cum a ajuns Roger Ideishi în România?

Despre cum a fost posibil acest workshop mi-a povestit în interviul de mai jos Ruxandra Mateescu, fondatoarea Asociației Supereroi printre noi.

Cum/când ai auzit de  profesor Roger Ideishi?

Am auzit de Roger Ideishi în anul 2017, în august, după prima ediție ”Filmele Olgăi” – Proiecţii de film adaptate senzorial pentru copiii cu nevoi speciale. Imediat după eveniment o prietenă, Lili Covaci, mi-a trimis un link către un interviu foarte scurt cu Roger. Mi s-a părut fascinat tot ce am auzit. Am avut sentimentul acela că nu ești singur, că ceea ce gândești să faci pentru copilul tău și pentru prietenii lui nu e utopie, nu e doar în capul tău, iată, și alți oameni s-au gândit la asta, că sunt gânduri realizabile. Mi-a dat curaj! Am devorat toate materialele despre el și munca lui, la universitatea unde lucrează, cu cine a lucrat, despre spațiile accesibilizate în USA.

I-am trimis mail abia un an mai tarziu, când am simțit că am curajul necesar să vorbesc cu el și să îi povestesc ce am făcut și ce îmi propun să fac. A răspuns în câteva ore și de atunci ținem legătura. Am învățat de la el enorm de mult, mi-a trimis materiale după care să învăț – despre cum să propun și să fac activități accesibile pentru persoanele cu dizabilități. Am vorbit de foarte multe ori live pe Skype. Și, în ultimul an și jumătate, am avut așa un bust de energie pentru noi proiecte și evenimente, pentru că a fost atât de deschis, dornic să împărtășească și transmită, nu numai pentru cei din țara lui, ci și pentru restul lumii, cum se pot accesibiliza activitățile culturale pentru persoanele cu dizabilități.

În afară de accesibilizarea actului cultural, orice formă de arta în proportie de 25% sau mai mult reprezintă o formă de terapie. Cum ai descoperit asta?

Art terapia este un segmnent aparte, terapia prin arta se face de către oameni specializați, pe ambele domenii. Ceea ce fac eu nu este terapie prin artă și nu aș vrea sa intru în zona asta pentru că nu am cunoștințe de artă, de terapie, doar în măsura în care trăiesc terapie zi de zi datorită Olgăi. Nici nu am cunoștințe de psihologie, doar din pasiune și din nevoie pentru mine și copilul meu. Art terapia nu e ceea ce fac prin evenimetele pe care le organizez, ele sunt forme de vindecare a unor răni, pentru că pun oamenii la un loc. Atât persoana cu dizabilitate cât și familiile cu copii cu dizabilitate ies din casă, împreună la activități culturale. Cred că aduc vindecare, deoarece nu te mai simți singur, între patru pereți, în fața unui calculator sau televizor.

In cazul nostru, Olga s-a născut cu multiple malformații, cu multe probleme de sănătate, cu trăsături faciale atipice, și, evident, în primii ani ieșeam afară doar în căruț, pentru că un timp a fost într-un aparat ghipsat. Oamenii se uitau urât la noi. Da, urât! Alt cuvânt nu îmi vine. Sau se uitau cu milă și dezgust, de nu puteai rămâne între ei. Multă vreme ne-a fost greu să ieșim din casă, ca o familie în locuri publice. Exact din motivele astea. Apoi, eram obositi, deprimați, depășiți de tot ceea ce ni se întâmpla, ceea ce trăiam, că nu mai aveam putere să avem relații sociale. Vreo 5 ani ne-au trebuit să ne vindecăm de lucrurile astea, să ieșim, să prindem curaj să ieșim în lume încet-încet, dar ne-am dat seama că lumea nu este accesibilă pentru Olga. De aici a pornit dorința, de la experiența noastră, de a crea evenimente și contexte sociale care să fie vindecătoare și de folos pentru copiii și famiile cu nevoi speciale. Pentru că știm ce înseamnă izolarea prin care trec, ce înseamnă să ieși din casă într-un mediu complet ostil. Asta am vrut prin ceea ce facem, să construim un mediu prietenos, accesibil familiilor cu copii, adulți cu dizabilități.

Există deschidere pentru a accesibiliza cultura, evenimentele la noi. Ce experiențe ai? 

Nu există deschidere de a accesibiliza cultura, în general nu există deschidere pentru a accesibiliza nimic! Dacă pe partea de a accesibiliza fizic locuri, evenimente, oamenii sunt empatici, ca acces fiind mai ușor de făcut – rampa, toaletă largă, pe partea de acces/ accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități intelectuale la diverse medii considerate elitiste, culturale, academice deschiderea este zero. Oamenii care lucrează sau frecventează zonele acestea consideră că arta, cultura e un domeniu rezervat celor instruiți, educați, celor care știu să se poarte frumos, nu fac gălăgie când nu e momentul, nu șâșâie, nu ating lucruri, nu ridică mâinile, nu vorbesc tare, nu se mișcă necontrolat când trebuie să stea liniștiți.

Din experiență, sunt foarte puțini manageri culturali, consumatori de artă și cultură care consideră că și persoanele cu dizabilitate neuro-cognitivă pot participa la un concert, la vernisajul unei expozițiii, vizitarea unei galerii de artă.

Toate vin dintr-o convingere limitativă, oribilă pe care o perpetuăm de zeci de ani – persoanele cu dizabilitate intelectuală nu pricep nimic din lumea din jurul lor sau că trăiesc în lumea lor. Nimeni nu trăiește în lumea lui, și ei trăiesc în lumea noastră, doar că au un fel de a percepe lumea într-un mod pe care noi nu îl decodăm. Lumea pentru ei este la fel ca și pentru noi.

Există premisa greșită că persoanele cu dizabilitate nu au viață interioara și nu au sentimente. Dacă pornești de la această premisă, este normal să nu vezi rostul accesibilizării mesajului cultural, de aceea trebuie deconstruit mitul acesta.

Persoanele cu dizabilități neuro-cognitive au viață interioară, au sentimente, au gânduri, văd lumea în care trăiesc, nu trăiesc într-o lume a lor care e făcută dintr-un neant, sunt la fel de viabile interior ca tine, ca mine, ca fiecare dintre noi, doar că decodarea se face după altă cheie, dar nu înseamnă că nu se face, că la ei nu ajunge nimic.

Dacă s-ar înțelege acest lucru ar fi o deschidere mai mare pentru accesibilizarea artei, culturii.

Sunt muzee care au încercat accesibilizarea expozițiilor temporare și permanente?

Există, puține, dar există. Sunt manageri culturali, pe care îi și cunosc personal, și care m-au întrebat cum pot accesibiliza expozițiile, spațiile culturale pe care le conduc încât și pentru persoanele cu dizabilități să le poată vizita

Acum este foarte important ca noi și cei ca noi – părinți ai copiilor cu dizabilitati, respectiv adulți cu dizabilități – să vorbim cât mai deschis, sincer despre nevoile și realitățile pe care le trăim. Dacă noi nu povestim viața nostră concret, ceilalți nu vor înțelege ce înseamnă viața asta și nu se vor gândi la nevoile noastre atunci când concep un program, o expoziție.

Dacă noi nu ne facem auziți, restul lumii nu are de unde să știe, să pună întrebări, să cunoscă și să schimbe ceva din munca lor. Practic dacă noi nu vorbim, dizabilitatea, viața în dizabilitate nu există și pentru ceva ce nu exista nu se poate face acomodare, accesibilizare.

Cei cu care am colaborat, nu știau nimic despre nevoile noastre (ale tuturor celor care au dizabilități) și au avut întrebări, au pus întrebări, au înțeles, au încercat să schimbe ceva din munca lor pentru ca le-am povestit, le-am vorbit. Dacă tăceam, informația nu ar fi ajuns la ei, nevoile speciale sunt diferite și necesită moduri diferite de abordare. Vorbind despre dizabilitate, facem oamenii, operatorii culturali să înțeleagă o realitate pe care tu o trăiești zilnic și pe care ei poate o întâlnesc ocazional 2-3 secunde, fără detalii semnificative sau nu.

O parte din muzeele din București au încercat să își accesibilizeze expozițile, sunt și câteva din țara, dar nu stiu exact ce au făcut.

Despre beneficiile accesibilizării – Ruxandra a scris pe site un post explicativ: Beneficiile activităţilor culturale și educaţionale adaptate copiilor cu nevoi speciale. Despre partenerii Supereroi printre noi și evenimentele în parteneriat cu muzee și galerii de astă, artiști vizitați pagina de Facebook https://www.facebook.com/SupereroiPrintreNoi/ și site-ul http://supereroiprintrenoi.ro/

Cu ce a venit nou workshopul lui Roger Ideishi? 

Subiectul a fost nou, nu s-a mai abordat, a fost o premieră pentru România.

Am trimis peste 300 invitații către instituții de stat și private.

Am pus părinți și manageri culturali în aceeași sală și au ascultat un om cu experiență de peste 30 de ani în accesibilizarea spațiilor culturale, crearea de program incluzieve.

AICI este sumarul workshopului.

După cum spuneam încercăm să demontăm mitul – cultura, arta sunt domenii elitiste, rezervate doar elitelor intelectuale  Arta este pentru toată lumea, cu cât mai non-verbal este publicul cu atât arta este mai potrivită pentru el. Ca să privești un tablou nu trebuie să vorbești, ca să privești un spectacol de dans nu trebuie să vorbești, ca să înveți să dansezi nu e nevoie să vorbești.

Ideea, convingerea privind non-elitismul artei a fost noutatea workshopului!

Cine sunt Supereroi printre noi?

Asociatia Supereroi printre noi a fost înființată acum 4 ani, de mine și soțul meu, am format o comunitate on-line, un site cu povești – Povești despre tăcere, despre lucrurile care nu se spun, povești ale părinților cu copii cu dizabilitate, ale fraților copiilor cu dizabilitate, adulților cu dizabilitate. Poveștile au venit încet-încet, ideea era să ne găsim, să ne întâlnim ca nimeni să nu se simtă singur.

Din anul 2017 am început să organizăm evenimentele adaptate pentru nevoi speciale. Lucurile cresc organic, odata cu creșterea Olgăi, cu nevoile ei, ale prietenilor ei. Vrem ca lucurile să vină de la sine, fără a forța lucrurile, și în acest fel vor crește ideile si programele noastre.

Cum căpăta putere un supererou, dar părintele? 

Am învățat să cer de la Dumnezeu putere pentru o zi, ziua curentă, rareori fac planuri pe lungă durată, e mai înțelept așa. Îmi iau puterea din liniștea si pacea pe care o cer de sus în fiecare dimineață.

Îmi iau puterea și din munca pe care o fac, mă încarcă pozitiv să fac lucuri pentru oameni ca mine, să văd copii fericiți la fiecare eveniment, cu părinți care se simt bine cu copilul lor în lume.

Mă întristez când văd familii triste, încrâncenate să apere copilul, apoi mă văd și pe mine în vitrinele magazinelor, am față de bodyguard când sunt cu Olga în oraș. Sunt încruntată, în gardă pentru cel care se uită urât la ea. Îmi place că la evenimentele noastre nu mă văd așa, nici pe ceilalți părinți nu îi văd așa, mă încarc cu liniștea care o văd. Asta e puterea mea.

Fiecare are resursele lui de putere. Ideea este că nu avem tot timpul putere, înainte de a purta ”bătălia” din exterior, avem de dus bătălia din interior – din capul nostru – cu diagnosticul, cu birocratia dosarelor de dizabilitate, nedreptățile din afara casei. Suntem obosiți de multe ori, părinții copiilor cu dizabilitate, ca și restul, au nevoie de prieteni, au nevoie de ajutor, nu doar de întrebarea cu ce să te ajut, ci de îți fac piața azi, doar tu fă lista, scot copilul în parc etc. Au nevoie de ceva concret! Iată inspirație vizuală, cum poți folosi un mesaj deja conceput dacă te blochezi cu telefonul în mână sau cu degetele pe tastatură – Cum pot ajuta un părinte al unui copil cu dizabilitate?

supereroi printre noi

carduri cu mesaje ce pot fi achiziționate de pe site-ul Supereroi printre noi, sursă foto:www.supereroiprintrenoi.ro

 

La copiii cu dizabilitate puterea vine de la copiii tipici. La Olga se vede din felul cum lucrează la terapie, este veselă, cooperantă. Puterea ei vine din acceptare, atunci când se simte acceptată.

La fel ca și în cazul adulților. Când nu ești oia neagră, ești linistit.

Asociația Supereroi printre noi muncește mult la vizibilitatea oamenilor speciali, la ”ieșirea din casă” a copiilor cu dizabilitate și a familiilor lor. Intrați pe site-ul lor http://supereroiprintrenoi.ro/ să descoperiți ce fac, scrieți-le, veți găsi în comunitatea Supereroi printre noi sprijin pentru acțiuni speciale și incluzive.

Dacă vrei să citești povești interesante, interviuri cu specialiști și despre oameni care au pus bazele unor proiecte de interes social, vă invit să urmăriți pagina de fb a blogului https://www.facebook.com/unsoideblog/, sau să vă abonați la newsletter.

2

Copilul meu de 5 ani

Azi se fac 5 ani de Loli, de când copilul meu de 5 ani nu m-a ales să-i fiu mamă, dar asta fac. Sunt 5 ani de când acest boț mic a făcut ochi și a plâns precum o broscuță într-un salon de spital, ținându-se de mâna neonatologului când o aspira. O recunoșteam imediat din capătul de hol, unde era salonul, când nu mă puteam mișca, era cu ocvtavele cele mai înalte. Era a mea!

Acest copil de 5 ani ne-a reconstruit din nou, pe mine și tatăl ei. Tot a năruit în noi, și tot a închegat la loc. Cu durere, cu dulceață și cu îndestulare! Să ne ajungă și să ne țină dragostea până când n-om mai fi.

Acest copil, în urmă cu 5 ani, la ora prânzului, ne-a arătat adevărata lume și ne-a învățat că lumea nu a fost fără ea nicicând. Nici nu o poți convinge de alt adevăr. În orice poză, chiar din vremurile când eram de vârsta ei, ea spune: Și eu eram. Unde eram în poza asta? Unde să fie? În noi!

copilul meu de 5 ani

Viața e exact așa la 5 ani – scoți limba, râzi și o trăiești!

La mulți ani, copilul meu de 5 ani!

3

Călătoria aniversară continuă – drumul către ţara lalelelor și a morilor de vânt (ep. 4)

Călătoria aniversară continuă – drumul către țara lalelelor și a morilor de vânt, punctul nostru din Olanda era Lisse, unde sunt lanuri întregi, colorate superb de lalele și urma să vizităm parcul lalelelor- Keukenhof. Până să ajungem în țara florilor minunate și a morilor de vânt, am poposit în câteva locuri care ne-au lăsat amintiri dragi și despre care povestesc mai jos.

Așadar,

Viena a fost extrem de plăcută și caldă. După micul dejun, am ridicat ancora și ne-am pornit la drum după o ultimă poză în fața Palatului Schonbrunn.

Am plecat destul de devreme, cu toate acestea autostrăzile din Germania erau mai aglomerate ca Bucureștiul seara. Se făceau lucrări și deși mergeam cu 40-70km/h pe alocuri, cu mai mult prin alte locuri, am întârziat mult pe drum. Am făcut în loc de 4 ore aproape 9 până în comuna Schollburnn unde aveam cazarea – Heidi´s Häuschen. Am ajuns pe lumină totuși și așa ne-a încălzit așezarea. Un loc frumos, plin de verdeață, curat, ornat de Paști și în care se vede dragostea pentru natură și cadrul natural în care își duc localnicii viața.

Numai rotind ochii și inspirând aerul ne-a trecut instant oboseala de pe drum. Loli a explorat proprietatea, a reorganizat niște decorațiuni ușoare din piatră și din cele pentru Paști de pe lângă casă. Era în lumea ei, fericită că drumul cu mașina e gata și se poate afunda într-o grădină ca de poveste.

cazare Heidi´s Häuschen

Casa Heidi´s Häuschen

Heidi´s Häuschen

Locul unde ne-am băut cafea și ceaiul de a doua zi dimineața

Heidi´s Häuschen

Decorațiuni, detalii mici și mari foarte plăcute ochiului

Heidi´s Häuschen

Loc de meditație, relaxare, pe proprietate

Heidi´s Häuschen

Masă de vară, un ornament foarte simpatic – o furnică veselă – descoperit de Loli

Heidi´s Häuschen

La adunat de iarbă

Schollbrunn

Statui ”mamaia și tataia”

Am mâncat la un restaurant de familie, frumos organizat și ornamentat – Zum Hirschen. Au și camere de închiriat, iată www.hirschen-schollbrunn.de, deoarece funționează și ca pensiune.

Schollbrunn

Decorațiuni din lemn, ghivece colorate în afara localului

Schollbrunn

Naturalizate în restaurant

Portete vechi de familie

Trofeu de aniversare pensiune&restaurant

Tare ne-a plăcut plimbarea prin micul sat. La orele fix clopotele celor 2 biserici, catolică și luterană, încep să bată. Este un adevărat concert, îți transmite o stare de bine și de timp care stă în loc, în cântec.

Am trecut pe lângă o grădiniță și ne-a plăcut foarte mult spațiul de joacă și felul cum au ornat gardul cu cutii refolosite și pictate de copii, pe care le utilizau pe post de ghivece.

Schollbrunn

Gardul grădiniței

Schollbrunn

Ghivece ce ornează gardul grădiniței din cutii refolosite, pictate

Sătucul, comuna-de fapt, poartă amprenta mesteșugurilor practicate acolo, era plin de decorațiuni din lemn și piatră fie de sezon, fie pentru a da nota personală curții, grădinii, casei.

Schollbrunn

Meșteșuguri – lucrul în piatră și inelat butoaie

Schollbrunn

Decorațiuni case

Schollbrunn

Fântână ornată de Paști

După masă ne-am plimbat din nou, apoi am explorat cazarea noastră. Foarte curat, cu grijă la detalii, încărcat cu istoria casei, cu bun gust. Mobilierul era din lemn masiv, frumos sculptat și împreună cu mileurile (deși mie nu-mi plac) dădeau aerul de acasă la bunici. O casă de bunici care țin și pasul cu trecerea vremii.

Dimineața am făcut toți ochi devreme, am băut ceaiul și cafeaua în grădina, Loli s-a jucat în iarba cosită, era peste tot prin iarbă. Ar fi făcut o căpiță și ar fi dus-o și în șopron, numai să mai stăm. S-a supărat că plecăm, a spus că i-ar plăcea o casă cu grădină maaare. Well, nu promitem nimic.

Am făcut un mic detur, cam de o oră, din drumul nostru, pentru Heidelberg. Am văzut castelul, căutat prințesa (așa a vrut Loli), văzut podul, admirat parcul și verdele crud al locului și ne-am îmbarcat din nou după câteva guri și de mâncare. Detalii și video-uri informative aici.

Heidelberg

Castelul din Heidelberg

Heidelberg

Podul din Heidelberg

Următoarea oprire – ca popas de dezmorțire, vizitat, fiind și în drumul spre cazare – a fost Domul din Koln. Am mai staționat și pe lângă aceste opriri programate pentru diverse urgențe, pentru schimbat dispoziții miaunate.

Domul din Koln este impresionant, aici Loli s-a împrietenit cu niște copii. Așa s-au îmbrățișat și jucat- ziceai că vorbesc aceeași limbă.

Koln

Intrare Dom

koln

Interior Dom

Koln

curgere de apă interesantă în formă de melc

Koln

Nu poți cuprinde Domul într-un singur cadru, clar!

Language of play and friendship is the same even if children come from diferent countries. Imbrățișarea de la plecare pentru băitul care s-a jucat cu ea la fântâna în formă de melc.

După Domul din Koln am pornit spre Olanda. Autostrada la fel de aglomerată. Cazarea noastră a fost într-o zonă de deltă, Stevensweert, la Chalet nearby Roermond Outlet. Am avut o căsuță cu chicinetă. Ne-a plăcut mult aici. Proprietate mare, cu diverse locuri de explorat pentru Loli – un iaz mic, o grădină cu găini, pisici, hambar, potecuțe din pietriș și arcade de fag. Foarte frumos!

Ziua a fost foarte cald, când am ajuns noi se adunau norii de furtună, dar tot am avut timp de stat pe afară. Iulian s-a dus și la Lidl pentru cumpărături, cât am cotrobăit noi prin grădină. Pentru cină am gătit paste, supă de legume, salată, am servit și ceai.

Stevensweert

magie în oale și ulcele

Stevensweert

Mirroring

Stevensweert

Imagine de ansamblu, un cer plin de nori de ploaie, dar frumos

Stevensweert

Iazul în care Loli și-ar fi înmuiat un pic un deget, un picior, ar fi adus și un băț de pescuit. A rezistat, că erau pisicile mai interesante.

Stevensweert

Dragoste mare – iubește pisicile deși prima ei întâlnire cu una s-a lăsat cu zgâriat și plâns

Am dormit cel mai bine aici, cu tot cu ploaia răpăitoare de afară. Gazdele erau foarte vesele și amabile, Loli le-a vorbit pe limba ei, ele au fost foarte încântate de conversație, deși fără subtritare pe alocuri.

Dimineața, am luat micul dejun pregătit de noi și am pornit la drum. Asta numai după ce mândra a mai fugărit și țesălat o tură pisicile. Nu putea să stea în scaun fără hârjoana pisicească.

Următoarea oprire Keukenhof. Las povestea și imaginile minunate cu lalele pentru următorul episod.

Pentru că nu am menționat până acum, tips-uri pentru călătoria cu mașina:

  • cazările le-am făcut prin Booking.com, am aplicat și Bonusway.
  • am ales cazări în aproierea obiectivelor noastre – pensiuni, case de oameni, hosteluri cu punctaj bun pentru familii, și doar dacă nu am avut încotro am luat hotel, pentru un preț rezonabil, cu chichinetă într-un loc sau mic dejun în altul. Asta ca să poți echilibra bugetul pentru mesele în oraș și să fim asigurați cu parcarea.
  • am cumpărat de mâncare de la supermarketurile din drum – au Lidl cam peste tot, plus altele de dimensiuni mari. Evitați benzinăriile și magazinele mici – sunt foarte piperate la preț.
  • am avut la noi o geantă frigorifică pentru iaurturi, sandvișuri cu o frizetă care nu se îngheață, doar se pune la rece.
  • am folosit Google Maps și ne-am descurcat fără să ocolim aiurea, nici nu am făcut costuri suplimentare la date pe telefon.

Până data viitoare, aici vedeți inspirație pentru drumuri cu familia prin lume.