0

Vacanţele mele – Vocea ta, TDM

Vacanța – așa o mai așteptam, precum însetatul în deșert apa din oază. Când începea școala în septembrie, după primele săptămâni de la revederea cu colegii, prietenii de la școală, istorisit peripețiile vacanței, mă apucă subit dorul de ea. Începeau temele, deja treaba era serioasă, nu mai era vreme de stat la joacă. Și numărăm zilele până la Crăciun. Era o vacanță scurtă atunci, de cum trecea anul, parcă se micșora timpul până la cea mare.

Îmi dau seama, după iureșul din părculețul din fața blocului, cât de așteptată a fost vacanța de acum.

Planurile mele de vacanță sunt făcute. Iată aici, la Totul despre mame, ce mi-am propus. Vorba aia cu să nu îți faci planuri …, nu este adevărată, în totalitate. Aș putea spune expirată, din momentul când devii părinte. 🙂

Voi ce planuri aveți?

 

0

Ce (mai) faci? Bine! – TDM

Dacă mă întrebi ce fac, răspund repede: Bine! Poate reflecta starea exactă sau să fie departe de adevăr.

Dacă mă întrebi de mândra mea, voi spune la fel. Uneori, nu simt nevoia să o iau de la începuturi, de când a apărut, cât a fost de mică, cum și acum este tot printre cei mici, mănâncă, nu mănâncă și alte din astea. 

Dacă ți se pare că acest bine te invită la conversație lungă și mă întrebi de ce e așa, voi spune: Așa e ea! Pentru că iar aș începe cu am făcut asta și acum asta. Nu mai am chef de tocat cauze, idei, păreri.

Bine e un cuvânt care niciodată nu va avea sensul strict de stare de bine atunci când pui întrebarea: Ce (mai) faci?

Este un automatism, suntem setați/ blocați să răspundem așa. E ca un fel de scăpare, ce urmează next să mă întrebe, apoi îmi văd de drum. De cele mai multe ori 🙂

Mai departe este aici, la Vocea ta(mea), TDM.

Voi ce mai faceți?

Image
0

Sunt mamă, sunt pe val – VoceaTDM

Când ești mamă, ești tot timpul pe val. Rămâne de văzut unde e valul…

Când lucrurile se așază, pe moment, nu știu cum se face că se destramă haotic, din nou.

Când crezi că nu vei (mai) răscoli universul iar o iei de la capăt.

Când crezi că primești doar înțelegere, că nu ai nevoie de mai mult, iar primești judecată.

Când crezi că nu mai ai nimic de adăugat, adaugă altcineva pentru tine.

Când nu mai știi de unde să apuci, te prinde cărarea din urmă.

Cum faci doi pași la stânga, dreapta se termină și mergi vrând-nevrând pe diagonală.

Când vrei să te oprești, ai turma după tine și iar mergi.

Când ai timp să stai, nu ai stare.

Când orice nimic te împiedică, atunci nu cazi. Și când stai bine, simți că te scurgi.

Când ești jos de tot, fărâme, două ici, două colo, simți, dintr-o dată, cum se adună, te adună, ca-ntru-un făraș puterea.

Când clocotești de mânie, te apucă din senin râsul.

Când nu mai știi, ai secat de idei, te ia inspirația.

La mine așa este! Life is a roller coster. Cine a zis asta a intuit bine. Puteam și eu spune exact așa și să rămână în istorie. Dar nu am fost pe fază de la început. 😊

 

Daaa. Cine este de di(vină)? Continui aici, la TDM

20150401_084943

0

Primăvara se numără prietenele din parc – Vocea TDM

A venit vremea bună și cum trebuie să stau cu Loli mai mult pe afară, fac inventarul prietenelor din parc.

Să știe Loli cu cine ne întâlnim, să asocieze nume cu figuri.  Dar înainte de asta să vă mărturisesc ce spune una dintre ele despre mine, cu cuvintele mele, pe ale ei nu mi le amintesc exact, dar mesajul este acelasi: ”Așa ești tu, faci cum faci, că vorbești și în stânga și în dreapta de zici că te cunoști de-o viată cu toți părinții din parc, de pe la adunări cu părinți, bunici etc.”

Acum, ce să zic? Eu nu plec de acasă cu gândul că am să mă conversez cu tot parcul și cu toate vecinele. Ba din contră, vreau să tac, să mă uit aiurea, să rod un măr, să raspund doar la solicitările Lolitei și să mă bucur că, în sfârșit, apreciază căruțul și nu sunt copac ornat cu mândră, broscuță, rucsac, servețele în buzunar, covrigei, sirenă, servețelul pe care l-a luat din casă și mi l-a dat la păstrare și nu care cumva să îl rătăcesc că îl vrea înapoi.

Le numesc prietene, nu amice și nici cunoștințe

Bun. Revenind la fete. Toate mi-s dragi și sunt supersimpatice.

Se (re)cunosc ele, restul este pe TDM, la Vocea ta.

0

Atunci când ai timp să cugeţi- Vocea TDM

Când ai timp să cugeți…

Așa aș vrea sa fiu doar cu mine uneori! Mi-e dor de mine și simt nevoia să stau cu mine, în mine. Să obsedez gânduri, amintiri, să stivuiesc sentimente și să ajung să fac ordine în emoții. Și, după asta, ca după o curățenie generală în casă, să contemplu, să stau. Să nu fac nimic, să am mintea goală, să stau confortabil la TV și să privesc la un documentar, film, muzică, nu contează. Să treacă timpul și să îmi fie lene, să zac în nesimțire și să fie așa bine.

E complicat să fii mulțumit tot timpul

Dar cum să reușesc oare? Nu, nu mă plâng. După fiecare zi îmi doresc asta. Așa cum îmi doresc momentele acelea de părinte liniștit, nestresat, bucuros că totul merge bine, se leagă toate, că viața e așa simplă și mulțumitoare. Numai eu par oarbă la partea asta. Dom’le e complicat să fii mulțumit tot timpul. Da, și să nu sară nimeni cu vorba tradițională cu ”luat totul” că mă uit urât.

Nu e chiar așa rău cum sună. Sunt și cugetări pozitive, mai departe la Vocea Ta (mea) de pe Totul despre mame.

Și la final, tocmai ce ziceam de păzit mândra… nu fac singură garda, ci cu Mickey. Nu se poate fără de el, nu o ia somnul 🙂

WP_20160222_17_03_28_Pro

0

Să creşti mare, să mănânci tot -Vocea ta, TDM

”Să crești mare!”… de câte ori nu auzim asta?

”Vai, ce repede cresc. Aș vrea să rămână așa toată viața. Mi-e greu și drag când mă uit pe poze și văd că puiul a crescut și nu mai este bebeluș. Copiii să rămână așa gânguriți și lângă pieptul nostru.”

Auziți des asta, nu? Poate că ați spus și voi ceva de genul, la un moment dat. Nu e nimic aiurea aici, vrem să stea timpul în loc ca să ne putem bucura de copiii nostri mai mult. Și eu vreau să stea timpul, să fiu veșnic tânără pentru copila mea, dar…

Eu nu voi spune ”Mami, să nu crești, să rămâi lângă mama tot timpul.”Eu am să zic neîncetat ”Mami, să crești, să vezi lumea, să o înveți și  să nu stai tot timpul cu mine. Să revii oricând și să ne bucurăm de moment.”

Asta să îmi aducă Moș Crăciun an de an

Cam asta am pus eu la dorințe pentru anul asta, anul viitor și alții care urmează. Mie asta să îmi aducă Moș Crăciun an de an. Un copil care crește, sănătos și plin de energie.

Seara îi spun Lolitei la ureche: Să crești mare, Loli! (implicit și cu semnificația să mănânci, Loli)

Mâncarea nu e totul când vine vorba de dezvoltarea copiilor. Asta știm. Despre cum ne descurcăm noi continui aici, la Vocea ta, la TDM.

0

Gânduri bune la final de an- Vocea ta -TDM

Dacă ar fi să fac un bilanț de final de an, apoi un grafic atunci va ieși mai ceva ca la curba lui Gauss

Vârfuri semețe și pante năucitoare, adică culmi de fericire și praguri de aproape depresie.
Acum nu are rost să spun cuvinte de genul a fost greu dar frumos sau ceva asemănător. A fost greu, împovărător uneori. Momentele bune au fost și ele, nicidecum de neglijat. Am și învățat ceva din toate astea. Și cum anul e pe terminate, nu fac vreo urătură specială, nu mă pricep deloc la rime, spun cu numere de ordine câteva (hai, să zicem) dorințe și urări, pentru mine și voi:
1. Sănătate

Cea mai bună urare pe care vreau să o fac tuturor ( părinți, copii, luați, neluați, cu sau fără copil la purtător) și să o primesc: Vă doresc sănătate oameni mici și mari!

2. Bucurii zi de zi

Chiar dacă plouă, ninge, ai un coș fix în vârful nasului, copilul a întins tot magiunul pe jos. Nimic nu e de nereparat, de ce ne-am încrunta pentru atât. Și o frunză verde poate fi motiv de bucurie. Să fim veseli, cu zâmbetul pe buze!

3. Conectare cu noi și ai noștri

Să nu renunțăm la ea! Avem nevoie de gesturi, de cuvinte care să nu sape distanțe ci să ne apropie nu doar atunci când avem nevoie cel mai mult. Să ne ascuțim urechile și mintea astfel încât să nu fim surzi la iubire. Să ascultați bine, oameni dragi!

4. Să facem pace în noi

Cu toții avem un bagaj special de emoții, de stări care ne apleacă sau ne țin spatele drept. Să reparăm, triem pe cele grele, să ne fie desaga ușoară, plină de empatie, înțelegere, răbdare, de dragostea. Să nu uităm să/că ne iubim!

5. Să fim împreună cu ai noștri fără să simțim poveri de spațiu, că ne încurcăm și sufocăm

Să ne bucurăm de semeni, fericirea nu este de unul singur. Cel puțin asta cred eu. E la fel ca la mâncare: mănânci tot ești sătul, poate cu ușoară indigestie. Dacă o împărți este și mai gustoasă și te simți plin de la bucuria celui cu care o împarți. Să fiți aproape de ai voștri!

6. să fim acolo unde ne-am proiectat la un moment dat cu gândul, adică acolo unde ne-am dorit, am depus efort în privința asta, să se realizeze. Nimic nu te împlinește mai mult decât munca ta. Vă doresc ca ceea ce ați început, să se continue și să vă aducă mulțumire!

7. Să fim buni

E veche și actuală. Eu nu sunt bună tot timpul, recunosc. Îmi doresc asta în fiecare zi. Să am forța necesară să nu las prejudecățile să mă domine. Așa că vă doresc, și vouă, să fiți puternici și buni!

8. Pentru mame – să vă simțiți frumoase în fiecare minut

Bine, oricând. Eu am ajuns să fiu, uneori, exact cum nu îmi place: flocăită, ca ridicată de pe pernă, în aceeași adidași și blugi. Și cu toate astea m-am încăpățânat să cred că sunt frumoasă. Garderoba am început să o schimb. Se poate! Prin urmare, știm că haina nu îl face pe om, vă doresc să vă simțiți frumoase oricând și chiar în hainele alea nașpa cu care v-ați îmbrăcat, și să nu vă știrbească vreo cută încrederea.

9. Și una și pentru tați (relax!): Să nu vă speriați când mai facem vreo criză

Vă iubim și atunci! Vă doresc să fiți generoși la îmbrățișări și nu doar de sărbători.Cu toatele vrem mângâiere, chiar dacă nu o cerem sau suntem prinse cu schimbatul scutecului.
10. Nu mai am, momentan. Mă duc să scot mândra la plimbare. Gânduri bune tuturor și să vă molipsiți de spiritul sărbătorilor.

Image
0

Copiii, talismanele noastre norocoase -Vocea TDM

Descântece, potcoave și talismanele care aduc noroc

La mine în familie se țin anumite credințe, obiceiuri sau cum s-or numi. Unele îmi plac sincer (sunt așa de copilărești!), altele nu.

Sunt distractive

Pe unele le tolerez că sunt distractive, pe altele le aplic (poate o fi având dreptate mama, hmm!). De exemplu, descântecul, ața roșie să nu îi fie de deochi sau să îți poarte noroc, să împărtășim copilul duminica, să avem o potcoava de noroc, să purtăm pietrele zodiei (asta e de la soț și de la mama-soacră).

Și, da, recunosc că nu am pus brățară roșie la mâna fetei mele. În schimb, am descântat-o de deochi, de câteva ori. Bine, mai mult mama. Ei, aici la partea cu descântecul intervin, uneori, și pentru mine. Mă ”suflă mama și prin telefon. Așa spunem noi la descântec deoarecefugi deochi, fugi deochi se face la frunte – adică cineva te răcește ușor pe creștet cu suflarea, în timp ce rostește aceste cuvinte. Suflă mama prin telefon și trece, de cele mai multe ori. Tocmai am zâmbit, da!

Au toate astea vreun efect? Sigur. Am vorbit cu cineva drag, ne-am amuzat cum că s-a uitat cu ochi invidioși nu știu cine, ne-am alintat cu descântecul, și, gata, am uitat de durerea de cap sau ne-am eliberat de agitație, un pic. Sau poate între timp am luat un ”hap” din dulapul cu pastile.

Cred în așa ceva?

Nu chiar, dar îmi place tradiția asta. O știu de mică. Intră, cum s-ar zice, în brandul familiei. De când cu Loli mică, orice, dar orice fel de talisman (capăt de ață, bănuți, cruciulițe, mai nou, potcoava) atârnă de patul ei. Să îi aducă liniște, somn neagitat, să crească (în greutate, da!) să fie acolo. Poate, poate sunt de folos.

Dacă m-am împotrivit?

La început, da. Apoi, nu. Fiecare obiect a venit cu o poveste: cruciulița e de la mormântul sfânt (mama socră nu putea fi refuzată), ața e de nu știu unde, banul e de argint și e moștenire de familie, potcoava e de la târg, în plus e blagoslovită de tata. Mi se pare prea amuzant și, oricum, de ținut minte pentru Loli când va fi mare.

Ce rost ar avea să nu fiu de acord?

20150607_201411

Ia potcoava, nu-i potcoava.  Restul poveștii și de unde potcova se continuă la Vocea Ta (mea), Totul despre mame.

Despre împricinata de mai sus – A rămas legată la pătuț până acum 3 luni, când am găsit mândra cu obiectul între dinți. Voia să ascută caninii. Și halt am săltat-o, pus bine, la păstrare, să i-o dau când se termină cu rosul lucrurilor. Doar e cu noroc. :)))

 

2

De părinţeală – Vocea Ta, TDM

Cât de greșit am privit treaba asta de părințeală

Mi-am dat seama cât de greșit am privit treaba asta de părințeală înainte de a o avea pe Loli.

Cum credeam că este așa și așa, altfel sau pe aproape de cum nu au făcut-o ai mei, față de cea a părinții prietenilor sau cunoscuți. Adică în mare parte, să nu exagerez. Cum am aplicat nu știu ce metodă de condiționare a disciplinei cât am lucrat în învățământ, cu și fără rezultate. Daaaa, tz-tz-tz, fac acum precum babele. Nu am îmbătrânit degeaba.

Copilul meu îmi dă ocazia să mă surprind

La reacții, la idei, vorbe, atitudine, tot tacâmul. Să mă surprind plăcut și să zâmbesc că putem să facem lucruri fără nervi și țipete. Dar este și cealaltă parte a surprizei, adică nu sunt mândră de mine tot timpul. Îmi place când fiica mea parcă îmi dă dreptate la ceea ce propovăduiam eu pentru ai mei, demult, despre cum să nu mă cicălească cu una, cu alta, cum să nu personalizeze tot și să se simtă lezați de nu mai știu eu ce și să vadă dincolo de ei, să mă vadă pe mine, cum (exact așa) să așezi cuvintele în propoziție ca să nu iasă vorba ca la o judecată supremă mereu.

Copilul oricât de mult sau de puțin cunoaște semantica, te cunoaște după ochi, după gesturi, după cum nu te uiți la el când are nevoie. Nu e greșit să recunoști copilului că ai luat o decizie pripită, cum prostiile sunt de fapt demonstrații de minte creativă. Îmi place că îmi dă siguranță, mă asigură prin mângâierile ei, prin veselia ei că nu sunt în competiție cu nimeni, mame de prin parc, prietene, colegi de serviciu sau vecini, cu noi înșine, cu ea.

Îmi dau seama că uneori fac exact ca ai mei, încep să spumeg că nu am practicat propria-mi ideologie (mult spus, nu am acum alt cuvânt), m-am lăsat pradă momentului, în consecință am zis exact ce nu-mi plăcea mie să aud.

Nu știu, adică teoria o avem, cursuri urmăm, cum gestionează toate mamele momentele dificile din fiecare zi, eu uneori cu tot cu teorie, nu reușesc. Pur și simplu. Simt că mă transform, simt cum crește furia pe mine și cu tot aerul tras în piept mă supăr, zic tare sau în surdină lucruri care nu aș fi vrut să le spun, pe care atunci le gândesc, le simt.

Mă simt îndreptățită pentru 30 de secunde, cred că e corect, ca după acele secunde, plus moaca Lolitei care râde  (probabil crede că fac vreun joc de roluri, vreo scenetă maimuțărită de-a noastră, mamă cu triplă personalitate ce sunt😊), îmi dau seama ce aiurea a sunat, cât de simplu era să mai iau o gură de aer și să iau lucrurile jolly și fără emoții inutile. E al naibii de greu uneori.

Cine reușește tot timpul? Nimeni, probabil…

De fapt, arătați-mi-o/mi-l dacă există. Vreau ca Toma necredinciosul să cred. Bine, și la ce mi-ar folosi? Tot la mine este problema (să zicem generic așa). E greu să fii de gardă, să faci totul după cartea de parenting, să nu se lase cu supărări, să îți ții firea astfel încât să nu simți că o iei razna, să nu cazi pradă condiționării. Sunt pe baricade oricum.

Parentingul este ca un teren de joacă, nu câmp de bătalie cu copiii. Poate bătălii de sentimente cu tratate de iubire necondiționată.

Șiii… cum în meseria asta de părinte e loc întotdeauna de perfecționare, abia aștept  întâlnirea cu dr. Laura Markham, detalii Totul despre mame