0

Ne facem…de drum

Cum planificăm de vreo 2 ani Barcelona?

Uite aşa:

Mergem anul asta să vedem La Sagrada familia? Era acum doi ani, urma nunta, luna de miere, bla bla. Răspunsul primit era, sincer, de așteptat: nu anul asta, la anul. Bineînțeles, atunci tot Spania a fost. Spania, a fost dragoste la prima vedere, so to say. Ne-am organizat, a durat ceva weekend-uri să plănuim, un circuit frumos. Madrid, Toledo, Cordoba, Sevillia, Jerez de la frontera, Cadiz, Marbella, Malaga, Granada, din nou Madrid. Da, luna de miere trebuie să fie o lună plină, bine, hai 2 săptămâni şi un pic, nu un weekend, și da, merită să faci un efort financiar. Papi pâine cu ceva nimic uns după, nu pe gol ci cu capul plin de amintiri, alte planuri de călătorie, încă îmbătați cu jerez (a trecut la control!) şi cu iz latin cu mix oriental (Alhambra, mami, este minunată!).

sursa foto: wikipedia

 

Anul trecut. Mergem la Barcelona? NUUU! Ai înnebunit, femeie? Auzi la ea, cu burta la gură. Bine, aștept, vom mergem cu Loli, fiica din dotare, maare amatoare de călătorii cu avionul. Hi, hi, interminabil drumul Valencia –  Bucureşti, hufff, de astă toamnă.

Acum e mai mare, ar avea de valentinii ăştia îndrăgostiti (adică, cum cine? Noi, mami şi tati plus Loli) 9 luni. So, este valabilă de zburat again. De când a venit strumfița la lumină suntem agitaţi toți în jurul ei şi o dată la câteva luni trebuie schimbat mediul. Da! Să schimbăm ritmul şi poate, zic cu o cruce mare la icoana, şi pofta copilului nemâncăcios. Cine ştie, poate bucătăria mediteraneană o fi pe gustul ei. Loli, mergem la Sagrada Familia şi în parcul ăla frumos mozaicat?  Facem și un tur al străduțelor din cartierul gotic? Nu vom vizita muzee, Loli nu știe ce sunt alea și trebuie să ne comportăm bine acolo, loc de cultură, so on and on, iar noi ne maimuțărim des și ne pupăm în trei, pupală în familie, vorba soțului meu. Admirăm arhitectura, gustăm bunătățuri, respirăm barcelonește. Ce zici, Loli? Am găsit un hotel frumuşel, la Genius Travel, city break, bun de achitat. Scoate cardul tati!

 

IMG-20150129-WA0000

sursa foto: Lacramioara Croitoru

DSC_6088 (1)

sursa foto: Nicolae Croitoru

 

 

DSC_6048 (1)

sursa foto: Nicolae Croitoru

 

Nu are cine să-mi răspundă. Doarme, cu sforăieli, are muci. Trec până atunci, sigur.  Și accuweather zice 10-11 grade, cu soare, de ziua pupăcioasă. Deci, mergem?

0

Țepoși simpatici

Mici, plini de țepi, cu nas curios, tot timpul în căutare de ceva gustos.. o insectă, un vierme. Da, da este vorba despre arici.

Ce sunt?

Aricii sunt mamifere insectivore, ”primitive”- după unii,  ce exploatează o diversitate surprinzătoare de medii de viață, de la pădurea de mangrove la deșert, de la parcuri urbane până la pajiști alpine. În toate aceste medii  de viață, factorii ce limitează distribuția lor sunt lipsa unui adăpost în timpul zilei și hrana puțină, reprezentată de nevertebrate mici. Teritoriul unui arici cuprinde cuibul și spațiul din jurul acestuia aproximativ o 100 de metri de jur împrejur. Cuibul este construit în pămînt, sub tufișuri, în firide mici din stânci, sub clădiri. În caz de invazie, din partea vreunui seamăn sau alt animal, nu e cunoscut pentru vitejie, este un animal fricos și în astfel de situații,devine doar gălăgios:  mormăie, pufnește, plescăie.

Când spuneam mici spuneam de fapt că de la cap la coadă nu depășesc mai mult de 30 de cm, și greutatea de 1 kg,  plus picioarele mici, terminate fiecare cu 5 degete, ochii mici, dar mai bine dezvoltați decât ai altor insectivore, sunt fuduli de ureche și cu un nas bine echipat pentru detectarea de diverse arome.

Comportament

Majoritatea speciilor sunt nocturne. Ca regulă generală, sunt tereștri, își duc viața și se hrănesc la nivelul solului, deși, s-a demonstrat, pot  înota cu ușurință și cățăra cu destulă competență! Abilitatea de a săpa variază de la o specie la alta, aricii indieni fiind recunoscuți drept cei mai buni săpători. Majoritatea aricilor tolerează vremea neprielnică și perioadele în care hrana este puțină prin hibernare – iarna și somn estival pe timp de secetă. În cazul speciei europene, Erinaceus europaeus, întânit și la noi în țară, hibernarea poate dura 5 până la 7 luni, dacă temperaturile se mențin scăzute pe perioade mai mari de timp. În timpul lunilor de hibernare bătăile inimii scad de la 188 pe minut la 22, iar temperatura corpului poate scădea până la 1 grad Celsius. Hibernarea prelungită afectează mult organismul animalului, respectiv rezervele de grăsime, astfel că exemplarele care nu stochează îndeajuns spre toamnă nu vor supraviețui.

Speciile de arici studiate de specialiști sunt solitare și teritoriale în stadiul de adult. Mici adunări, în grupuri, au fost raportate la unele specii, însă probabil sunt femelele cu puii din anul respectiv. Luptele sunt rare între arici, reacții violente apar doar în caz de încălcare de proprietăți, și atunci doar gura este de ei așa cum spuneam mai sus. Ceea ce este interesant, sunetele de amenințare sunt identice cu cele produse de femele în perioada de curtare, probabil ca răspuns la apropierea mascului. Cine să mai înțeleagă?

Marcajul olfactiv, cu un iz specific este emanat și folosit pentru delimitarea teritoriului, uneori chiar evident și pentru nasul omului. Simțurile aricilor: cel al auzului este punctul lor forte, însă vederea este slabă, mirosul excelent. Particularitatea lor cea mai interesantă și care le distinge dintre mamifere este impregnarea perilor de pe corp cu saliva abundentă rezultată prin lingerea sau mestecarea de plante toxice sau cu mirosuri puternice. De ce sunt atrași de aceste resurse mirositoare nu se știe, ipotezele sunt nenumărate- parfum pentru curtarea femelelor, îndepărtarea paraziților, prădătorilor, însă nici una care să explice pe deplin acest comportament.

Țepii sunt, de fapt, fire de păr modificate, dure, și care devin erecte în condiții de stres. Musculatura abdominală a aricilor este bine dezvoltată și permite arcuirea corpului ariciului, transformându-l într-un ghem țepos. Dușmanii naturali nu pot fi păcăliți, bursucii și vulpile au învățat arta derulării mingilor țepoase. 🙁

Dietă și ecologie

Aricii se hrănesc în principal cu insecte, dar și alte nevertebrate precum viermi, păianjeni, melci. Fiind mai mari decât ceilalți reprezentanți ai ordinului Insectivora, și-au lărgit meniul la șopârle, amfibieni, uneori și mamifere de dimensiuni mici. Aricilor le plac nespus și ouăle păsărilor ce cuibăresc pe sol, și nu sunt cunoscuți ca fiind strângători, în sensul de depozitare a hranei pentru mai târziu, ba chiar descoperă rezevele altora, în special cele ascunse de vulpi (ca un fel de ironie a sorții).  Mai consumă și fructe, semințe și ciuperci. Sunt destul de mâncăcioși, s-ar zice!

Unele specii consumă șerpi veninoși, scorpioni, albine, gândaci toxici, păianjeni…animale de care unele specii s-ar feri. Se pare că au toleranță  excelentă la toxine, de 40 de ori mai mare decât șoarecii de laborator și pot ingera cantaridină în doze de 3000 de ori mai mare decât cea considerată letală pentru om.

Masa, de obicei, este luată seara, noaptea, aricii se deplasează pe distanțe cunoscute, fără abatere de la traseul obișnuit, le place rutina.

Reproducerea

Perioada de gestație durează  30-40 de zile, femela naște 2 până la 5 pui, orbi, fără peri sau cu peri moi, mici. Țepii cresc și devin duri după prima săptămână de viață, iar posibilitatea de a se face ghemotoc apare după câteva săptămâni. Creșterea puilor este responsabilitatea femelei arici, masculul nefiind implicat în acest proces. Nu sunt familiști,  sunt poligami, adică un mascul poate curta mai multe femele.  Perioada de alăptare durează 5-7 săptămâni, durata de viață a aricilor fiind, în medie, de 7 ani.

Statut de conservare

Dintre cele peste 20 de specii de Erinaceidae doar 3 sunt considerate amenințate.

Aricii, mai nou, au devenit animale de companie în unele țări, sunt protejați și alintați. Însă, nu uitați, sunt animale sălbatice și locul lor este în natură! În cazul în care ați optat pentru un astfel de pet, aveți grijă să trăiască bine.

Big Explorer, 2012

 

 

 

1

Mamele astea

Mamele cu copii în brațe nu sunt de altă planetă. Nu fac parte din vreo sectă, nu sunt demne de milă. Da, nu sunt bolnave. Sunt capabile de lucruri la care sigur nu te-ai gândit, nu sunt doar mame, ci oameni cu dorințe, cu gânduri, cu supărări, cu vise, cu tot tacâmul care definește personalitatea fiecăreia în parte. Și nu sunt în concediu, termen, fără indoială, inadecvat pentru perioada cât nu lucrezi la un serviciu și te ocupi de primul/primii ani de viață ai copilului. Concediu de maternitate! Nu există concediu pentru mame, când vin copiii concediile sunt altceva.

La mega de lângă bloc, ies cu Loli des. De obicei, îmbrățișate în boba, ca să am mâinile libere, în caz că îmi cade cu tronc ceva bun de mâncat, de preparat. Și cum dinții ne dau de furcă these days, Loli e mai morocănoasă. Ne așezăm frumos la coadă. Ea se foiește, nu mai are răbdare. Eu încep să dansez, cânt acolo încetișor, pentru urechile ei Alunelu’ și cum se zbânțuiam noi așa ne invită doamna din față să înaintăm, că ne cedează locul. Zic: nu e nevoie, mulțumesc. Erau 4 oameni, ce mi-erau 3 minute, ce-mi era să aștept. Insistă, vorbește tare, se întorc și ceilalți, se face pârtie, casierul începe și el. Acuma toți mă așteaptă, insist și eu că nu e nici  o problemă. O luăm de la capăt iar, apoi, ca să mai lungim clipa, bine, domle, trec în față. Și toată lumea numai zâmbete largi, că Loli și-a ițit capul, s-a uitat  la toți, mulțumesc în stânga și în dreapta. Și ce aud, înainte să ies, că era spus să aud, chiar de doamna binevoitoare. Surdă nu sunt, auzul cu căciula pe urechi nu mi se alterează:

– Așa fac toate. Spun nu, dar de fapt e da. Abia așteaptă să le spui ceva.

Mamăăă, am luat foc cu tot cu căciulă. Și mă întorc spre ea, sigur aveam spume, numai că în secunda doi, se duce fuguța către nu știu ce raft să mai cumpere ceva. Acuma ce tărăboi să mai fac, restul nu aveau nicio vină, să o urmăresc prin magazin și să o afurisesc de toate, cu tot cu Loli în brațe. Plec.

Și uite așa în cei câtiva metri până în scara blocului am bolborosit de una singură, de fapt cu Loli, dar nu puteam să porcesc chiar în voie, că îi zgâriam timpanul inutil cu vorbe urâte și am avut așa o stare vreme de o oră, că am jurat:

– să nu cedez la timpul meu: aștept, privesc în jur, casc ochii, nu mă deranja cu vreun acces de bunătate

– să răspund la fiecare gest care denigrează mamele, pot purta și pancardă!

– să nu judec, am avut tendința, nicio o mamă indiferent de vârstă

– să nu las pe nimeni să mă organizeze: tu treci în față, tu nu așteapta, tu nu poți etc, doar pentru că se vede mămicia pe mine, n-am piedut nici o abilitate după naștere, și vreau ajutor când cer, nu atunci când nu am nevoie.

Și, da, mamele nu sunt super eroi, nu le fac pe toate, sunt obosite, uneori nesigure, sunt mame pentru copiii lor, neveste pentru soții lor etc. Nu e loc de milă, de remușcare că nu ați cedat locul unei mame. Mamele se descurcă, pot și fără atâta compătimire. Cu un strop de respect, vine primăvara mai repede! 🙂

 

 

0

Lecţii despre alăptare…în taxi

Dacă aveți probleme de alăptare luați taxiul. Serios! Am decis să scriu despre asta pentru că prea a fost de tot. Am mers cu taxiul de la începutul anului, cu ocazia controalelor Lolitei, de 3 ori. Și mare mi-a fost mirarea.

Prima dată

Intru în taxi, spun adresa și vorbesc în surdină cu Loli. Ne pornim, la primul semafor:

– Cât timp are? (Sincer, nu înțeleg felul asta de întrebare, semantic vorbind)

– Aproape 8 luni, zic.

– Multe înainte. Ce mică e.

Eu, porcăiesc în gând, o fi crezut că a făcut un compliment și zic, sec:

– Da, de aia umblăm pe la doctori. Am fost la un specialist în endocrinologie pediatrică. Nu crește.

Sper să mai zică ceva și să tacă. Da’ de unde.

– Mănăncă mâncare sau doar piept?

Eu, cu ochii mari, răspund neadecvat pentru o doamnă.

– Nu mănâncă nimic extraordinar ( mă refream la ceva gătit), doar țâțe.

Și  se pornește, precum motorul lui, să depene, fără să fie deranjat de tonul meu.

– Daaaa, fooaarte bine, soția mea a alăptat până la 3 ani. Am un băiat sănătos tun. Alea care nu alăptează sunt niște comode. Cum adică să nu ai lapte. Păi ai, dar trebuie să știi să scoți cu pompița, să dai copilului de câte ori vrea.

Și tot așa de la Victoriei până în Tineretului. Eu, am rămas paf. Ia uite domle de unde ieși expertul. Bravo lui. 🙂

A doua oară

Tot de la medic, în drum spre casă, Loli în boba. Se uită prin oglindă la noi.

– Copiii stau cel mai bine în brațe la mama lor.

– Da, normal, zic. Urmează întrebarea cu vârsta, ce mică e, de ce e așa mică, că nu mănâncă etc.

– Nu i-ați dat lapte praf, nu?

– Am încercat pe la 6 luni, de disperare, nu l-a vrut.

– Foarte bine, vedeți, copiii știu ce vor. Așa e ea, se va face mare, veți vedea.

De data asta îmi zic, măi să fie, e tare de tot. Dacă pe lângă a învârti colacul este și citit în ale hrănirii naturale și artificiale, e semn că lumea se învârte în sensul care trebuie. Eu ce tot încerc să aflu de la toți medicii aștia? Nu mai duc copilul la nici  un control. Clar, problema e la mine.

A treia oară, ieri, tot în taxi. Loli se foiește, suge cu spor degetele, semn că e vremea mesei. Numai că suntem în trafic și cum ea este o prințesă și nu vrea nicicum să ia masa oriunde, o chinui o dată, a doua oară o las cu degetele.

– Puteți să o alăptați, nu e nici o problemă, zice taximetristul.

– Ba este, nu vrea, că nu are  condiții: pernă, sunet de fond etc. Așa e fata mea.

Și începe să îmi înșire povestea lui și a copiilor alăptați, mari acum etc.  Drumul a durat 15 minute.

Ce să zic, mă bucur că există informare, că bărbații sunt susținători într-ale alăptării, deoarece de multe ori, ei cedează primii și la replica: nu vezi că plânge, dă-i supliment, mamele se simt vinovate și ajung să creadă că nu pot alăpta un bebeluș.

Pe de altă parte, la viitorul copil, dacă va mai fi, am să ard perna de alăptat și celelate accesorii folosite de mine, pentru mine ca să îmi fie ușor ( dureri de spate, copil mic), și care credeam eu că sunt ok ca fata mea să sugă liniștită și să fiu mult mai relaxată și plimbăreață, să nu fiu legată tot timpul de casă când vine ora mesei.

Și ca o concluzie: chiar am crezut că doar pe forumurile, grupurile de mămici, cu prietenele mămici sau nemămici poți avea astfel de conversații. 🙂

 

 

0

Dilemă de weekend

Zilele trecute vine Iulian acasă, de la serviciu cu o problemă de matematică. El matematician şi informatician, la baza, mă pune la calcule de fiecare dată când ieşim la cumpărături :)))) S-o fi gândit că mă relaxează. Ce să zic, am şi fost bună la mate!!!! De la nivelul mediu la deloc. Iar eu nu am nici o pretenţie matematică lately, doar dorm din două în două ore, îi zic fooarte încântată: ia să auzim.
Iată problema, varianta scurtată:
3 români se cazează la un hotel în oraşul x. Plătesc pe camera 30 de euro, adică 10 parai de fiecare. Recepţionerul a două zi, înainte de micul dejun, realizează că era un discount pe acolo, în perioada respectivă, nu mai ţin minte motivul, şi că trebuie să dea românilor 5 euro îndărăt.Trimite camerista să le dea cei 5 euro. Şi ea, pe drum, nu a găsit soluţia la împărţeală 5 la 3, drept urmare a pus 2 euro în buzunar şi le-a înapoiat clienţilor 3. Să le ajungă câte 1 euro la fiecare.
Prin urmare, românii au plătit 9 euro în final. Iar 9×3=27 de euro camera, plus 2 euro din buzunarul cameristei egal 29 euro. Ce s-a întâmplat cu 1 euro? Unde s-a pierdut?

Eu m-am gândit un pic şi cum era tata la noi m-am dus fuguta la el să mă salveze. Tata, le avea cu astfel de calcule, doar că acum nu avea dispoziţia necesară. Era cu nasul în oala de borş (e gospodar!) şi m-a lăsat sa mă descurc. După ce m-am foit prin casă, întrebat Loli dacă are vreun răspuns, mă declar necunoscătoare.
Şi zic, hai, dă cu rezolvarea că nu am răbdare. Şi nici Loli nu ştie.
Voi, ce spuneţi? Unde o fi acel euro buclucaș?

2

Când doarme Loli

Am citit pe nerăsuflate o carte bună. Tatăl celuilalt copil. Mulțumesc, Cristina.  Iulian: te-a marcat cartea asta! Da! E presărată cu tipare de parenting şi efectele acestora asupra copiilor. Şi da, recunosc că finalul e pe sufletul meu. Îi dau dreptate. Bine, nu mă compar cu personajul, dar o parte din trăirile legate de neputinţa de a mă face înțeleasă şi greşeală clasică a părinţilor de comparare a copilului mare cu cel mic şi de a îşi dori două copii fidele, le recunosc. Acum privind în urmă nu mă mai doare nimic din toate astea. Şi părinţii au realizat propriile greşeli. Îmi doresc, ştiind asta, să nu fac aceeaşi greşeală cu fiica mea, sau fiicele mele, sau fiica şi fiul meu ( asta în cazul în care se va întâmpla). Îmi doresc să nu uit, în anii ce vor urma, că a îmi iubi copilul înseamnă nu doar a îi purta de grijă, ci apropiere, căldură, înţelegere, respect şi îmi doresc să nu fiu orbită de mândrie şi să intru în cercul vicios al competiţiei gen cine are copilul dotat şi cu foarte multe preocupări şi aptitudini.

Pe colegul meu, Ciprian, săracul, nu avea nici o vină, maica-să nu se putea abţine, iar eu mi-am canalizat ”simpatia” către el, l-am urât tare. Mama lui lucra în acelaşi birou cu mama. Şi parcă şi acum o aud. Cipi a luat 9 la … Fata dumneavoastră cât a luat? Ce conta? Acum mai contează?

Dacă am să simt vreodată că alunec pe acest făgaș al transformării copilului în ceea ce mi-aș fi dorit de la mine la vârsta lui, am să caut ajutor. Specializat. O spun cu toată sinceritatea. Dacă sănătatea mentală, fericirea unui copil depind de asta, nu va fi o rușine. Sper să nu fie cazul. Sper să mă autoeduc astfel încât să realizez pericolul unui parenting care condiționează și provoacă răni.

 

Image
2

Ţinem la etichetă

Loli iubeşte etichetele. Nu mă refer la politeţuri ci la etichetele jucăriilor. Poate să fie cea mai urâtă jucărie, ruptă, murdară dar să aibă eticheta/e. Cânta la etichetă, aeio eooo, exersează toate vocale. Am început cercetarea. Nu doar ea adoră instrucţiunile de spălare, o credeam mai specială :), majoritatea bebelusilor au acesta plăcere. Şi cu toate că are o cârpă dotată din producție cu labelsuri, taguri  și zdrăngănici cu etichete cu texturi diverse, ea tot pe cele clasice le molfaie. Acuma explicatie pe gustul meu la linsul etichetelor nu am găsit. Aşa că din plictis (stat în casa, că e prea ger afară) am gustat cu Loli și alte cârpe la îndemână, ursuleți, pinguini etc şi am interpretat texturi. Şi da, materialul satinat este foarte plăcut. Şi mai ştiţi senzatia aia care îţi strepezeşte dinţii şi îţi face pielea de găină….oh da. Toate jucăriile din materiale o provoacă. Aşa că explicaţia mea pentru etichete este simplă. Sunt fine şi uşoare si nu te cutremură la atingere. Loli a învăţat că materiale sunt texturate diferit şi că poţi cânta, fără să ai senzaţii ciudate, la etichete. So, trăiască etichetele. Nu le tăiaţi, sunt esenţiale în dezvoltarea bebeluşilor. Învăţarea prin atingere:)))

Iată și vinovatele:

Neuronul  – o cârpă cu etichete, denumire proprie :), unele mai fine altele mai aspre. Ii place insă nu e favorita,e prea roz, zic eu.

20150112_144818

 

În flagrant – etichetele de la centrul de activități strâns :), în brațe la tati.

IMG-20141201-WA0013

și favoritele, încă zemoase, de la pisicuța Leka

20150112_144831 (1)

Image
0

Drumurile noastre …la început

Pentru că Loli a venit pe lume mai devreme şi pentru că suntem ultraprotectori ne-am încumetat la un drum de peste 300 de km, cu mașina, abia când Loli a făcut 4 luni. Ia pătuțul, jucăriile, pijamaua, cearşafurile cu miros de acasă etc. Toate astea mai înainte au fost ordonate într-un excel. Documentare la maxim, citit forumuri, bloguri. Uite aici un link, poate vă ajută. Sunt multe. Ideea este că oricât te-ai pregăti  călătoria cu bebelușul nu e ușoară, și chestii neașteptate se pot  întâmpla cu toată pregătirea și sutele de liste. Trebuie să-ți urmezi instinctul de părinte, să îți cunoști, urmărești copilul și să ai încredere. Teoria ca teoria, practica nu ne-a ieșit totally.

Deci, excel, aşa funcţionează Iulian şi mă dau repede după el ca treaba să fie organizată. Eu găseam un pix şi o hârtie. Da’ ce e pe calculator e sfânt, poate fi folosit și next time. 🙂 Am început bagajul luni şi l-am terminat vineri la plecare. Bun! Nu pun vreun link aici că fiecare ştie mai bine nevoile strumfului. Vine ceasul de plecare. Am aşteptat să mănânce copilul, să doarmă, să dăm o tură prin parc de dimineață și  apoi să ne pornim spre seara! Aglomerat, cald. 2 ore a durat până să ieșim din Bucuresti. Treaba cu ora de plecare trebuie bine studiată. După unii e bine să călătorești de dimineață.  Bebele să aibă timp să se liniștească, să exploreze locul, să se obișnuiască și să apuci să despachetezi lucruri familiare și să faci locul de destinație homelike. Cu multe să-uri. Cum de am ales noi varianta asta:

– vom avea o zi normală, cu tabieturile noastre și plecăm în ora ei de plimbare în parc. Sigur nu se va prinde că mergem așa departe. :))))) Wrong!

– ziua sunt prea multe de văzut, cald, lipsă aer condiționat în mașină, nu că l-am fi folosit dacă exista, multe opriri, vară, bebeii devin repede ultrastimulați și plângggg. DAAA!

–  mersul cu mașina este ca un somnifer pentru bebeluși și fiind seară va fi mai puțin obositor, plus țiți în gură de câteva ori,și va trece  timpul repede:))))) – nu se aplică tot timpul la Loli !!!!!!!

– Iulian conduce mult mai liniștit noaptea – l-am stresat la maxim, data viitoare stăm toți în spate, cu șofer. 🙂

– a durat o zi să încărcăm mașina, cu bagaje, chestii  care nu ne mai încăpeau prin casă.

Fata mea mă moștenește. Nu are răbdare. La prima benzinărie i-am zis lui Iulian: Hai acasa, inapoi. Eram desperate. Loli cânta pe toate vocile ei. A obosit la un moment dat. A țocăit de 2 ori și finally s-a linistit. Și am ajuns. La 2 noaptea. Am asamblat patutul, pus cearșafurile de acasă, atârnat jucăriile. Să se trezească în mediu familiar. Primul drum  e greu pentru toți bebeii. A fost frumos acasă la bunici, nu prea ne-am abătut de la rutină. Instructajul bunicilor fusese făcut la telefon: nu pupați excesiv nepoata, nu stresați mama etc.  Am variat ici pe colo programul, încălcat instructajul, să se obișnuiască copilul cu schimbările. Pam-Pam

După bunici ne credeam pregătiţi pentru o a doua călătorie. La 5 luni Loli a zburat cu avionul. La dus a fost cum a fost, a adormit, am ajuns noaptea, nu s-a sesizat. La întoarcere a isterizat tot avionul.

Am zburat cu 3 tricouri noi şi restul: haine Loli, soluţie de sterilizat, suzeta, jucăriile, păturici, scutece, cearşaf de pat ( am cerut pătuț bebe, am primit un țarc :)))), medicamente, lucruri  utile și inutille (în caz că). Şi landou. Şi boba. Şi perna de alăptat vidată. Da! Sunt pungi de pus haine care nu necesită aspirator, le rulezi, iese aerul și așa faci loc în bagaj. A văzut perna toată Valencia? Sgur!
Valencia a fost minunată. Ar fi fost şi mai şi dacă fata mea mânca mai bine. Clar nu i-a plăcut. Era scoasă din ritmul ei şi timp de 4 zile a mâncat 3 guri de lapte. Ziua făcea foame, noaptea recupera. Eu chiaună, nu acasă, ci în Valencia. Asta a fost. Sunt copii care tolerează mult mai bine schimbările de ritm. Loli apreciază rutina. Acum e un pic mai mare şi rezistă la schimbări.

Azi face 8 luni. La multe luni, Loli! Mai avem multe locuri de văzut!

.DSC_0403

 

2

Călătorie în noi

De cele mai multe ori povestim despre călătorii prin țară sau prin lume și niciodată nu ne oprim asupra călătoriei în interiorul corpului nostru. De ce? Pentru că este o altfel de ”călătorie”, mult mai personală. Cred că ar trebui să ne autoeducăm în a ne descoperi. Priviți-vă cu atenție! Dincolo de frizură, de bronz suntem un ansamblu de mecanisme cu service integrat. E adevărat că acest service intră, uneori, în grevă și este nevoie de intervenție externă, însă un lucru este sigur – suntem echipați cu de toate!

Nu am să țin vreo prelegre despre cum să avem grijă de corpul nostru, ce alimente să consumăm. Voi face o trecere în revistă a celor mai frumoase ”locuri” și ”adevăruri” despre noi:

Creierul – centrul de comandă, căpitanul mașinăriei reprezintă cam 2% din greutatea corpului nostru și folosește aproximativ 20% din energia totală produsă în organism pentru toate procesele vitale. De fapt, creierul fetelor reprezintă cam 2,5% din greutatea totală a corpului, pe când creierul băieților însumează cam 2%. Nu zâmbiți încă….

Femeile sunt de pe Venus, iar bărbații de pe Marte nu este chiar departe de adevăr. Este un fapt real! Diferențele dintre inteligența emotională a femeilor și cea a bărbaților sunt dovedite de cercetători, la fel și reacțiile distincte la nivel de empatie, adică, de a simți emoțiile, între cele două sexe. La femei, în condiții de stres, se activează foarte mult zona responsabilă de răspunsuri emoționale, pe când la bărbați se activează doar partea stângă a cortexului orbito-frontal ceea ce determină acțiunile de apărare, de identificare de soluții. Asta nu ne face mai puțin luptătoare, doar că punem mai mult suflet în ceea ce facem, zic eu.

Inima are dimensiuni diferite la femei și bărbați în termeni de gramaj. Inima unei femei bate mai repede față de cea a unui bărbat. Este cunoscut faptul că femeile sunt mai expuse riscului de face un atac de cord comparativ cu bărbații. Semnele premergătoarea atacului de cord sunt mai puțin evidente la femei față de bărbați. Cel mai adesea, după unii medici, atacurile de cord se produc în zilele de luni, și nu în celelalte zile ale săptămânii. Să aibă legătură cu dusul la muncă, de luni?

Visele noastre nu durează mai mult de câteva secunde. La cât de mult am înotat, în vis, aseară, m-am trezit obosită și mi s-a părut că am visat/înotat ore bune. Pe noapte avem cel puțin 7-8 vise cu teme diferite sau cu legătură între ele. Un om obișnuit visează, în medie, pe an, cam 1.500 de vise.

Este dovedit că lungimea nasului nu are legătură cu sensibilitatea la anumite mirosuri. Genetica are un rol important! Așadar, avem un simț al mirosului de notă medie, comparativ cu al animalelor, dar putem recunoaște aproximativ 50.000 de mirosuri diferite. Amintirile plăcute sau neplăcute asociate vreunei arome sunt cele mai intense și cu impact emoțional ridicat. Aceeași regulă se aplică și pentru simțului gustului. Gusturile nu se discută, clar! Sunt moștenite și îmbogățite, educate de-a lungul vieții.

Simțul mirosului este de aproximativ 1.000 de ori mai sensibil față de simtul gustului. Concluzie? Nicioadată nu gustăm alimentele care miros urât.

Muschii sunt 20% apă și 80% proteine. La ce folosesc? Știm. Și dacă ar fi posibil să ne concentrăm forța musculară într-o singură direcție am avea puterea a 25 de tone. Atunci când mestecăm gumă punem la lucru unul din cei mai ”forțoși” muschi ai corpului nostru. De fapt, îl supunem la un mic antrenament. ”Cei mai busy” mușchi din corp sunt mușchii oculari. Într-o zi obișnuită, ne rotim ochii, îi dăm peste cap, verificăm pe furiș calculatorul colegului de cel puțin 100.000 de ori. 🙂

Oasele! Fără ele, expresia ” bine făcut la trup” nu ar fi existat. Îmi vine în minte o imagine foarte funny, cum am fi fost fără ele? Aveți grijă la fracturi. Oasele se repară, cresc, dar nu se pot regenera cu totul. Cel mai puternic os al nostru este femurul, iar singurul os complet dezvoltat la naștere este în ureche. În copilărie, cel mai mult, am crescut primăvara.

Noi și girafele avem ceva în comun! Numărul de vertebre de la nivelul gâtului însă lungimea face diferența! Forma feței noastre este moștenită, scheletul ce o menține adună un număr de 14 oase. Atunci când mergem punem în funcțiune 200 de muschi. Poate nu vi se pare relevantă toată această numărătoare, dar cu siguranță ați avut roboți drept jucării, poate chiar ați construit unul, sau ați urmărit un documentar despre roboți la tv. V-a atras atenția ghemul de cabluri, pârghii care ajutau robotul să ne imite miscările? Imaginați-vă munca și numărul de programe care acționează un singur deget al robotului? Nouă ni se pare ceva natural, dar copierea cu acuratețe a ceea ce poate un om să facă este foarte greu. Suntem un mecanism extrem de bine pus la punct și fiecare mișcare pe care o facem este un dar neprețuit.

Nu știu dacă am timp, de-a lungul vieții, să văd lumea întreagă. Și cu toate acestea, gândul că, prin deplasare mea la magazin, la serviciu, la casa părinților mei, adun kilometri pe care i-aș face dacă aș fi înconjurat Pământul de cel puțin două ori, cumva mă mulțumește.

O simplă împărțire, imaginară, pe bucățele a corpului nostru ar însuma pentru fiecare suprafață delimitată cam 10-15 fire de păr, glande sebacee în număr de 10, glande sudoripare vreo 100, și un pic mai puțin de un metru de vase de sânge. Uimitor!

Bunica mea îmi spunea când făceam pozne: ”Am să-ți pun pielea (chelea) în băț”. Luat în sensul ad-literam acest lucru ar fi însemnat, atunci, în jur de un metru pătrat de piele cu o greutate de aproximativ 2,5 kilograme.  Azi, dacă ar ști ce greseli mai fac, calculul ar fi fost altul, adică 2 metri pătrați de piele, un pic mai ”old” și cu ceva greutate în plus, cam 3-4 kilograme. La vârsta când descopeream ”ce-mi poate pielea”, tăieturile de la cățaratul prin copaci sau de la trecutul prin gardul vecinilor mă speriau, pe moment. Un pic de sânge, durere. Pielea este străbătută de aproximativ 17 kilometri de vase de sânge, iar durerea imediată unei contuzii apare ca urmare a stimulării terminațiilor nervoase, cam 80 de kilometri, pe măsuratelea, acoperire pe întrega suprafată a pielii.

Năpârlirea nu ne este specifică nouă, însă o dată pe lună renunțăm la celulele moarte de la suprafața pielii. De-a lungul vieții putem spune că ne-am îmbrăcat cu piele nouă de 1.000 de ori.

Când punem mâna pe piept simțim bătăile inimii, însă aveți idee ce se petrece acolo, înăuntru, sau ce o face să bată cum trebuie? În fiecare zi, inima noastră bate de 100.000 ori, trimite, pompează litri de sânge în întreg corpul. Inima, deși, nu e mai mare decît pumnul nostru, duce imensa sarcină de a pompa sânge prin kilometri întregi de vase de sânge care, alimentează toate organele și țesuturile. Problemele de inimă apar ca urmare a suprasolicitării ei, astfel, pentru a asigura nevoia de oxigen și transportul substanțelor nutritive la organe, inima este forțată să lucreze mai mult decât în mod obișnuit. Trebuie cruțată!

Corpul nostru este gazda multor bacterii, virusuri. Cu unele bacterii conviețuim foarte bine, în schimb altele ne afectează pe termen scurt și ne ajută, totodată, la îmbogățirea sistemul imunitar cu noi antigene pentru o mai bună apărare la o viitoare ”întâlnire” sau multiplicare (din cauze externe). Ideea este că un anumit procent din greutatea noastră revine bacteriilor de pe noi și din noi. S-au făcut calcule și, concluzia este că, numărul mare de bacterii din gura noastră ar umple întreg teritoriul SUA și al Canadei.

Părul de pe față are creșterea cea mai rapidă comparativ cu părul de pe restul corpului. Cel mai bine își vor da seama de acest lucru tinerii bărbați, după primul bărbierit. Dacă un bărbat, timp de 30-40 de ani, nu s-ar bărbieri, ar ajunge să aibă barba mai lungă de 1 kilometru.

Cu toții am primit povețe despre ”să nu pierdem vremea degeaba”. Se pare că nu este întâmplătoare această povață. De ce? Multe lucruri le învățăm pe tot parcursul vieții, dar puterea de memorare este diminuată pe măsură ce creștem în vârstă. Până la vârsta de 35 de ani, pierdem din neuroni! Cam 7.000! Din păcate, pentru noi, aceștia nu se înlocuiesc. Concluzia? O știți deja. Profităm de tinerețe, să acumulăm cât mai mult despre orice.

Fiecare dintre noi este unic. Asta o știam. Ce ne face unici? Totul, lăsând modestia la o parte! Unde căutăm diferențele? Amprenta este semnătura noastră unică: degetele de la mână și de la picioare. Limba, bănuiam eu ca nu v-ați gândit și la ea, este caracter specific pentru fiecare dintre noi. Forma, aspectul rugos, neted sunt unice. Prin urmare, dacă vreți să vă ascundeți identitatea, nu arătați limba! Ca să nu mai pomenim de politețe!

Se spune că râsul este un bun medicament. Vizionarea unui film amuzant, desfășurarea de activități distractive determină creșterea fluxului sangvin în corp ceea ce face ca organismul să se relaxeze. Prin urmare, un chicotit bun poate fi antitodul perfect pentru zile grele.

Unghiile cu ojă sau fără ojă de la mână cresc mult mai repede comparativ cu cele de la picioare, cam de patru ori mai repede.

Am să mă opresc din turul curiozităților corpului nostru, nu pentru că le-am terminat, doar pentru a vă da ocazia să descoperiți altele sau să le aprofundați pe cele enumerate mai sus. Avem multe de spus despre noi și, dincolo de ce se vede la suprafață, suntem frumoși, complecsi, fragili. Aveți grijă de corpul vostru!

Big Explorer, septembrie 2013

 

Image
1

La oglindă

”Iata-mă! Tot eu cea veche!

Ochii? hai, ce mai pereche!
Si ce cap frumos rasare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Și la ureche
Uite-o floare.”

Privitul în oglindă nu l-am început la o vârstă anume. La început era pentru mine, ca să-i văd mutrița adormită, în brațele mele, mai bine. Apoi pentru Loli. Este un joc foarte frumos și în același timp un exercițiu excelent pentru dezvoltarea cognitivă a ei. Recunoașterea în oglindă este primul semn al maturității bebelușești.  Atunci realizezi poate pentru prima dată că a crescut și că te așteaptă ani de descoperiri împreună. Te pregătește cumva pentru momentul cu de ce. Dacă ai trecut cu bine de etapa privitului în oglindă, atunci poți răsufla ușurată. Bebe învață și este de bine.

Noi suntem în plin proces. În ce ne oglindim?

Am început cu oglinda din hol. Acolo am avut momente Dorian Grey, adică doar eu m-am oglindit, vanitoasă. Ce mamă frumoasă, ce copil mic, da’ frumos foc!  Asta până am luat proporții și, drept urmare, am continuat așa să dăm o uitătură doar când mergem spre bucătărie. Oricum Loli nu privea în ea, nici măcar în direcția ei. Acum îi place oprirea, ar zăbovi mai mult pentru că urmează să mergem acolo la afurisita de lingură de mâncare care nu vrea domle să fie înghițită.

Centrul de activițăți din dotare are oglindă în mijloc. Neinteresant lucru până nu demult.  Mai nou se intinde după. Ar merge linsă un pic. 🙂

Folosim foarte des  oglinda mică, de masă. Este potrivită pentru ea și pentru mine. E mică și o linge rapid, iar eu mă văd așa puțin. 🙂

Bun, am deviat! De la 4 luni și un pic Loli a privit oglinda și a văzut în ea. Pe mine m-a recunoscut mai întâi. Încă nu realiza că și reflexia ei este acolo. Cum testez progresele ei cu oglinda? Uite așa:

I-am prins părul cu o clamă colorată și i-am dat oglinda. Nu s-a sesizat, s-a jucat ca până atunci, a lins-o ( de aici și calitatea pozelor!) pe toate părțile, s-a amuzat când s-a văzut, însă nu a realizat schimbarea de înfățișare.

Sau

Am lăsat-o murdară pe față, de ceva (picătură de fier, iaurt). La fel, nu a dat să stergă pata. S-a bucurat de oglindă, de copilul de acolo, dar nu s-a sters la guriță.

Concluzie:

Mai avem de învățat. Și fără stres. Va învăța. Momentan savurează jucăria cu gust rece și care are o față de omuleț în ea.

MirrorLoli

 

Mai multe despre recunoașterea în oglindă, semnificații, studii găsiți în link-urile de mai jos.

http://www.spring.org.uk/2008/05/when-self-emerges-is-that-me-in-mirror.php
http://www.medscape.com/viewarticle/725650
http://infantlab.fiu.edu/Articles/visual%20self%20recognition%201996.pdf
http://baby.about.com/od/activities/qt/Baby-Play-Mirror-Mirror-On-The-Wall.htm
http://www.whattoexpect.com/toddler/self-recognition/