2

Bilanţ la sfârșit de Martie

Pe scurt, cât Loli face nani:)

  •  Patru (4) dinți. Perluțele lu’ mama. Fac și model foarte frumos pe piele, doar nu sunt numai pentru ronțăit mâncarea. Până se prinde Loli cum stă treaba cu mușcatul alimentelor, eu sunt foarte bună de exersat. Auci!

20150331_100714

 

  • Cum Loli știe că treaba asta cu parentingul este complicată și cum nimeni din familia nu trebuie lăsat la greu, citim cot la cot  despre astfel de lucruri ca să nu ne încurcăm în probleme de semantică atunci când va fi vorba de pedepse, recompense.

20150324_173336

 

  • Cu greutatea suntem tot pe acolo. Ce să zic? Să nu par agitată? Nimic! A scăpat de muci luna asta, merge de-a bușilea, este preocupată să meargă biped :), spune multe pe limba ei, doarme (uneori) cu o mână pe mama și una pe tata. Să nu cumva să cadă vreunul dintre ei, din pat. Ne ține bine! Ne împarte pupici și bale de nu ne mai trebuie duș. Este MI-NU-NA-TĂ!

20150323_143505

  • Cine a zis că 13 nu aduce noroc? Am pretenții de superblogăriță după Superblog, sunt finalistă, pe locul 13! Nu zâmbiți! Este excelent, cine ar fi crezut??
  •  Am făcut cumpărăturile de Botez, în mare parte. Da, da, vom avea un finuț. Primul, ne este foarte drag – Alexandru!
  •  Mai sunt? Bineînțeles, a făcut ochi moața, ieșim la plimbare. Să ne dăm în leagăn.

20150326_155709

Aștept aprilie, cu prima păcăleală? Nu, nu, cu vânt de primăvară plină de aventuri lolicești :)))))) De ce? Păi o luăm la trap, jos din brațe!

 

0

 Iubim râmele? ( Să vedem ce părere va avea Loli)

Știu, sunt lungi, intinse pe trotuar, facem slalom printre ele după ploaie și le privim cu dezgust. Mare greașeală! Sunt minunate! Dacă reușiți să treceți peste aspectul dezlânat și totodată ordonat de inele, veți descoperi că avem nevoie de ele, și merită îndrăgite, nu călcate cu ciudă.

Râmele sunt pașice și au un anume scop pe Pământ. Să ne asigure un substrat propice pentru cultivarea a ceea ce transformăm, noi, în hrană și nu numai (de exemplu: hrană pentru alte animale, nadă pentru pescari, lista e luungă!!)

Mi-am propus să scriu despre râme, din mai multe motive.  Unul dintre acestea este să trec peste propriile-mi, să zicem, sentimente privind râmele. Nu mi-e frică de ele, deja simt penibilul, dar îmi trebuie ceva timp să mă reculeg după ce m-am strâmbat la vederea lor și să realizez că sunt simple animale, nevertebrate, viermi inelați (râme!!) și nu au nicio vină pentru aspectul lor. Sunt la vedere, afară, la lumină, cu toate că nu le place, pentru că ploia le-a invadat galeriile . Uffff, am scris pe nerăsuflate. Se simte?

Să le trecem în revistă datele de buletin:

Încrengătura: Annelida

Clasa: Oligochete

Familii: 18, cea mai cunoscută Lumbricidae

Dimensiune: de la 14 cm până la 35 de cm

Greutate: 10-12 g

Habitat: toate tipurile de sol din regiunile tropicale și temperate; lipsesc din regiunile nordice, unde temperaturile scăzute nu permit supraviețuirea acestora și, evident, din deșert.

Număr/an: prezența lor în sol este determinată de umiditatea, numărul râmelor variază de la un an la altul în funcție de cantitatea de precipitații.

Înmulțire: Sunt hermafrodiți, adică, un individ poartă și organele feminine și pe cele masculine; cu toate că fiecare individ poartă ambele tipuri de organe, procesul de înmulțire implică participarea a 2 indivizi.

Asta fost introducerea! Urmează adevăruri și curiozități despre râme:

Râmele au corp cilindric, alcătuit din inele, al căror număr variază în funcție de specie. Corpul râmelor este acoperit de un mucus special, secretat de zona neinelată, din parte anterioară a corpului, cu rol în deplasare și reproducere. Fiecare inel are o serie de organe proprii, astfel în caz de pierdere a unor inele, din varii motive, râmele pot replica și regenera inele pierdute. Totul depinde, în acest caz, de specie, de tipul de leziune suferită.

Corpul râmelor nu este prevăzut cu apendici sau membre care să servească la deplasare, lipsesc ochii. Funcția de vedere este asigurată de niște organe sensibile la lumină, cu ajurotul cărora se orienteză atunci când sunt la suprafață. De-a lungul tuturor inelelor este tubul digestiv. Foarte important! Nimic din ce intră și iese nu este deșeu. Este clar, râmele mănâncă pământ cu frunze, rădăcini aflate în descompunere! Uneori, trag frunzele în galeii, le lasă la putrezit, apoi le consumă. Nu au dinți, în schimb posedă o musculatră foarte puternică la nivelul gurii. La nivelul tubului digestiv al râmelor, pământul se transformă, este îmbogățit cu azot.

Râmele sapă galerii atunci când se hrănesc și cu fiecare galerie săpată (”mâncată”) pământul se aeriseste, se îmbunătățește. Din pământul mâncat râmele absorb necesarul de substanțe organice, restul este eliminat cu conținut ridicat de azot. Cu cât solul este mai sărac în substanțe nutritive, cu atât râmele sapă mai multe galerii. E bine? Este extreme de benefic pentru sol. Este bun de cultivat! Numărul galeriilor/metru pătrat de sol poate atinge 2000. Adâncimea lor diferă în funcție de specie. O râmă poate mânca destul de mult pământ într-o zi, cantitatea ingerată echivalează cu o treime  din greutatea corpului lor. E ca și cum aș mânca eu 15 kg de mâncare/zi. Cât cântăresc? Trec la regim…. Apa de ploaie, roua, inundă galeriile, imbibă pământul, asigurînd astfel umezeala necesară rădăcinilor plantelor.

Râmele nu au plămâni, respiră prin tegument. Ceea ce este interesant la râme este faptul că în galeriile mai adânci se acumulează mult dioxid de carbon. Nu sunt afectate, vă veți gîndiți? Nu, se pare că natura a înzestrat râmele cu un dar special. O glandă care absoarbe  dioxidul de carbon și îl neutralizează pentru a putea fi eliminat din corp.

O altă performanță a râmelor este rezistența la uscăciune. În condiții meteo nefavorabile, secetă, frig, se retrag foarte adânc în sol, devin inactive. În mod normal 80% din corpul lor este apă și în perioadele menționate mai sus pierd cam 30 % din apa, fără să moară. Este de ajuns un pic de ploaie, rouă ca să se hidrateze și să-și revină.

Râmele sunt pretențioase. Nu sunt dispuse uniform în sol. Valoarea ph-ului, conținutul în substanțe organice, azotați, unghiul de înclinare al pajiștii, dealului joacă un rol important în distribuția lor în sol.

Râmele miros. Au niște receptori la nivelul tegumentului care reacționează la stimuli chimici din mediu, sunt localizați în partea anterioară a corpului.

Reproducere la viermi implică 2 indivizi, deși un individ este echipat cu ambele tipuri de organe. Așezarea lor la nivelul corpului este astfel: gonadele, partea masculină, sunt localizate în primele 12-15 segmente, ovarele, partea feminină, sunt localizate mai spre coadă, în zona unde se adună mucusului. Reproducerea constă în schimbul de elemente de reproducere între cei 2 indivizi. Nu este o regulă pentru toate rudele râmelor. Există specii la care viermii femelă dau urmași doar viermișori femele, sau se pot fertiliza singure. Ouăle de râme sunt mici, comparate cu boabele de orez, în număr de 3 până la 20, în funcție de specie. Sunt grupate într-o capsulă gelatinoasă la început, cocon, ce devine pieloasă, rezistentă la umezeală și presiune, de forme, culori variate. La râma comună, puii ies din ou după 3 săptămâni. Sunt ca niște firișoare subțiri de ață, închise la culoare, care în decurs de o zi sau două devin cafenii, cărămizii, complet funcționali pentru a săpa galerii și updata conținutul în minerale al solului în care au apărut.

Râmele pot produce aproximativ 80 de coconi pe an. Durata de viață a unei râme ste de 4-8 ani. În lipsa prădătorilor, în culturile de râme, viața râmelor este prelungită până la 10 ani. Declinul râmelor începe odată cu dispariția zonei care secretă mucusul. Spre finalul vieții nu se mai reproduc, pierd în greutate.

Aceste nevertebrate mai sunt cunoscute și după numele de intestinele Pâmântului. Sunt puse în mișcare de mușchi capabili de alungire și contracții rapide. Nu am vorbit de mușchi? Să nu uităm: râmele au 2 tipuri de mușchi, circulari și longitidinali. Când se contractă mușchii circulari, diametrul corpului de reduce și râma se subțiază. Când sunt acționați mușchii longitudinali corpul se adună, astfel că pare scurtat. Contracția mușchilor simulează mișcarea în valuri, contracția segmentelor urmate de relxarea altora și tot așa.

Dacă priviți cu o lupă o râmă, veți putea observa diferența dintre coadă și cap. Dacă nu puteți face asta, puteți încerca altceva. Pune-ți o râmă pe un covor rugos și veți descoperi extremitățile după direcția de deplasare. Râmele se deplasează, evadează, întotdeuna, cu capul înainte!

Concurs de dimeniuni!

Mărimea râmelor depinde de specie, vârstă, dietă, mediul de viață – temperatură și umiditate.

Spre exemplu, râma comună variază ca parametri astfel: lungime 9-30 cm, diametru 6-10 cm.

Rudele tropicale, Glossoscolex și Megascolides, ajung până la un metru și ceva în lungime.

Ruda australiană poate măsura 3 metri.

Existența râmelor este crucială pentru sol. Au caracteristici extrem de interesante și nebănuite pentru aspectul lor. Data viitoare, când vă veți întâlniți cu ele, priviti-le cu respect!

Big Explorer, 2013

Image
0

Ziua cea mare!

Îmi place competiţia. Nu de orice fel. Dacă am o vagă idee, despre ce este vorba, mă bag şi eu repede în seamă. Îmi place, că doar până la finish, mă pot vedea pe podium. Clar! După finish ori potop de nervi ori bucurie ori nimic. Nu sunt adepta vorbei încercarea moarte n-are. Este o scuză de fapt şi nu-ţi alină orgoliul un pic mototolit, în caz de eșec. Şi cum eu citesc pe unde apuc, pe telefon, în căutare de una alta pe FB, am dat de competiţia Superblog. Nici nu am stat pe gânduri. Pac-pac am adormit copil, alungat soț de la calculator (din motive de laptop descărcat, spre nemulțumirea calculitoristului casei), înscris, atacat prima probă. A două zi eram zombie. Loli a fost înţelegătoare şi mi-a servit şi nişte ponturi pe limba ei. Cum poţi alege o zi de sărbătoare?  Pentru partener Superblog? Vă zic eu: cu greu, cu brainstorming și cu vot democratic. Aţi văzut filmele de la Disney – alea cu nepoţii lui Donald Duck care îşi doresc să fie Crăciun în fiecare zi? Bine, în final concluzia este: nu poţi sărbători un lucru la nesfârşit, zi de zi, deoarece se pierde semnificaţia şi, da, aşa conştientizezi mai bine motivele şi tradiţiile (dacă există). Prin urmare, e greu să alegi o zi de sărbătoare, să nu cazi în capcana dorinței să fie everyday, şi să semnifice exact ce trebuie, să fie așteptată, să fie într-o lună cu puține evenimente, să nu se suprapună și să fie catchy. Adică să nu o treci cu vederea, să o lași pe la anul deoarece anul acesta nu ai avut timp de party, în fine, te-a luat pe nepregătite. :)))

So, aș putea propune o dată, să fie…. Stai, încă mă gândesc. Cum va fi și o gală, să fie o discuție înfocată, să ne dăm cu părerea și să o stabilim pe vecie. Și să o punem acolo precum năframa (banner, chiar badge cu link către partenerii media și bloggerii partenerii) pe fruntea casei noastre virtuale. Eu sunt la vagonul ultim al blogosferei, am ceva pretenții, că doar sunt leu paraleu, și sigur, la un moment dat, voi ajunge și la rangul de vagaon clasa I. Prin urmare, am să port cu mândrie ziua partenerilor primei mele competiții de blogger, partea cu super o lăsăm la final, să vedem dacă este așa.

Semnificații ar fi destule: comunicare, cunoaștere, relaționare, aspirații, dorințe de a promova, afirma corect și eficient o nevoie, un sentiment, un lucru/fapt, de a servi drept inspirație pentru alții. Idei există, înglobarea lor în ceva care să prindă contur realizabil – un statement, adicătelea – este o altă chestiune și, da, aici cred că ar trebui să batem fierul. Un mic video de prezentare a competiției și partenerilor ar fi bun de postat acolo pe blog. Să vadă unul, altul și să fie agățați în joc. Scurt și foarte bine țintit. Nu doar bloggerii sunt prinși, indirect și cei de pe lângă bloggeri. Dacă vă plac prezentările de timp AsapScience atunci Ziua Partenerului SuperBlog să fie așa: cu scheme, cu desen, foarte bine punctată și cu promovare la dublu: partener și Superblog. Eu o postez și o share-uiesc peste tot, evident.

Cum these days platformele de socializare sunt în top și nu se poate să te pui pe piață fără să ai cont pe ele, o pagină dedicată Zilei SuperBlog este un must – have și noi bloggerii (deja sunt înfumurată) am fi la curent cu tot ce presupune această zi. Și mai venim, poate, pe ici pe colo, cu idei. Pam-pam.

În plus, dacă tot m-am făcut inventatoare virtuală de dispozitive minune pentru mame începătoare și am studiat intens cu Loli ssd-urile și l-am stresat pe soțul meu cu întrebările, apoi, iată idee: o aplicație pe telefon, cochetă, nu ar strica. Cu remindere și calendar de activități pentru ziua faimoasă, care să cuprindă printre altele și ce, cum și când vine noul campionat de SuperBlog.

Cum fiecare partener are comunitatea lui, fie el media sau blogger, un mix de noi de aici, plus voi de acolo, este suficient să se facă auzită o dată anume. Și nu e nevoie doar de online, pentru că vorba volant chiar și prin parcuri, și cum eu știu vreo 3 mame blogărițe cu care plimb căruțul sau maimuța mică în brațe, voila promovare Ziua Partenerului Superblog.

parteneri-mediaheader2-1024x458

Dacă ar fi să dau dată, păi să fie august, pe 25. August e luna mea, evident. Nu se putea pe 1, că atunci dau eu de băut, așa mai după mijloc este ok.

A fost un parcurs interesant, am adormit cu gândul la probe, am implicat tot familionul, vom vedea dacă în toamnă mă lasă Loli să mai degustăm, again, aventură superbloggărească. Până atunci, aștept cu nerăbdare ziua partenerilor. Va fi interesantă și plină de flux, aflux de informații. Sincer, ar trebui să devină reală și sărbătorită. Motiv de meeting și de blenduit întrebări și răspunsuri cu topic despre tendințe online și offline, despre comunități și singuratici (impropriu-zis, cu nișă restrînsă, însă very much popular printre ai lui) care fac diferența în mediul virtual.

N-am avut timp de chat cu nimeni, mi-aș fi dorit să pun idei cap la cap sub oblăduirea cuiva, as suggested, da’ timpul m-a strâns cu ușa și Loli a avut vizită la medic. Și după cursa cu taxiul, doamne mare-ți-este grădina, cu unul care a văzut toate bisericile din drum, ca să își facă cruce, dar drumul nu l-a putut ține drept, mai mai să ne omoare de 3 ori, am scris cu condeiul modern, repede, ce mi-a venit la foc rapid și cu tot cu ideile Lolitei pun punct aici.

Mulțumesc, SuperBlog! A fost excelent!

sustinSSB2015-200x200

 

 

 

 Articol scris pentru Spring SuperBlog 2015

 

3

Curat – murdar!

Nu ştiu cum e la alţii, la noi este aşa, de 10 luni, în curând 11: curăţenia făcută sâmbăta ține doar până duminică, mâncarea gătită și frigiderul plin rezistă de sâmbătă până luni, hainele spălate şi nepuse în dulap stau răsfirate de la uşa balconului până la dulap 7 zile din 7, jucăriile Lolitei peste tot, inclusiv în frigider!?
Eu nu sunt maniacă cu curăţenia, nici în mizerie nu stau. Nici nu am să fiu văzută vreodată cu cârpa în mână sau prin buzunarul capotului de casă (nici nu am) pregătită să iau pe sus orice scamă, de zici că e casă nelocuită, nimic mişcat sau boțit. Îmi place ordinea, nu îmi iese întotdeauna, şi când nu pot nici gândurile să mi le adun încep să strâng de prin casa ca, în final, să mă pot ordona şi pe interior.

Și încep să deretic, pe ici pe colo, le mai așez să nu stea vraf. De când o avem pe Loli ordinea, în gânduri și în casă, durează vreo 5 minute. Atât rezistă moața. Arunc, de tot, gândurile neordonate, rufele le azvârl cu boltă pe rafturi și fug la ea. Să ne giugiulim, jucăm. Și e așa biiinee. Dacă știți vreo familie cu casa lună, să nu mi-o prezentați. Nu îmi place din start. Din cauza invidiei. Cum reușesc oare?

Cum făceam eu casa sclipitoare înainte de Loli. Hai, să nu exagerez, făceam curat, stivuiam mai bine rufele, nu la dungă, asta nu am reușit ever. Am admirat astfel de dulapuri și sincer, cred că, e și un pic de patologie acolo. Așa că mai bine cum le pun eu bine, de nu găsește Iulian niciodată nimic. 🙂 Să-mi dați dreptate aici: Unii bărbați nu văd lucruri nici dacă sunt la nivelul nasului lor.

Da, ca să mă salvez, vă asigur, casa noastră este curată, un pic dezordonată, primitoare, și asta ne aduce un plus de farmec.

Cum eu am fost mamă nepregătită, cu o lună mai devreme decât era așteptat, nici casa nu era pregătită. Deci, big dillema. Și da, ca prin minune soțul meu a reușit, în zilele cât am stat în spital, să o facă suitable pentru bebelina mică, sonoră ca o broscuță. Și tot el a fost fată în casă încă vreo lună. După aceea ne-a lovit oboseala, și deși am zis, am ținut cu dinții și susținut sus și tare că noi ne descurcăm, am ajuns să cerem ajutor. De la cine? De la bunici.

Anul acesta este primul nostru Paște în trei. Cine se va ocupa de curățenie? Să vedem cine e disponibil. Mama sau tata?

Mama mea, îmi amintește mereu să o învăț pe Loli de cele sfinte, începe curățenia cu gândurile invidioase. Da, da, să le albim un pic de tăciunele invidiei și să fie imaculate (plus pioase) precum faianța din baie dată cu Nufăr. FFFoarte bun de altfel produsul. Încrâncenează aspiratorul, mai pupă fetița drăgălașa lu’ bunica, mai asudă prin bucătărie, apoi vine cu farfuria de clătite pentru mama tânără și slăbuță ( 64 kg după naștere, 68 cu tot cu Loli  în burtică, prin urmare faceți voi calculul) și cu biscuiți bebelușești.

La tata tehnica e diferită: începe cu bucătăria, după ce admiră puzzle-ul făcut de Loli cu mâncarea pe măsuța ei, pe jos, pe faianță. Și vesel, că are o nepoată așa creativă, începe șmotrul. Pe noi ne amenință cu joaca: Voi, ori afară la soare, ori în dormitor pe covorul de joacă. Știe ascunzătoarea aspiratorului și este familiarizat și cu dulapul cu cratițe. Tata abia așteaptă să vină la prințesele lui. Acum are trei prințese: sora-mea, eu și Loli. Este un bunic fericit, cu nepot și nepoată. Stefi este băiatul pe care și l-a dorit întotdeauna, uneori îi cam iese pe nas și regretă momentul în care a fost un pic nefericit că are două fete. Nepotul nostru este un simpatic, isteț foc și plin de energie. Energia asta îi cam doboară pe bunici, uneori. Urmează Loli, doar ea nu o fi mai prejos. Păzea, bunici!

Bun, să revenim, abia aștept să vină Paștele. Cele mai frumoase amintiri ale copilăriei sunt legate de această sărbătoare. Și da, eu prefer Paștele, nu Crăciunul. Fiecare cu sărbătorile lui. Paștele pică tot timpul primăvara, first of all. Îmi plac toate tradițiile legate de Paște, spălatul pe față cu apa în care ai pus oul roșu și bănuț în prima zi, înroșitul ouălelor și decoratul lor cu frunze pentru a le face cu model (cu ciorap, cunoscătorii știu!), îmi aduc aminte de bunicii mei, de la țară, și mă poartă pe vremea când eram moață și eu, visătoare și fără nici cea mai mică grijă. Am mai uitat una alta de când am plecat de acasă, însă treaba cu casa măturată de sărbătoare nu s-a pierdut. Poate anul ăsta facem și o pască mică, baby friendly, să guste și prințesa prima ei sărbătoare de Paște.

So, alegem de la Farmec ceva produse de curățenie, ca să ne molipsim de șarm și  prospețime, să ștergem, cu simț de răspundere, păcatele mici, mari, un pic grase, unsuroase (de mâncare servită la ore târzii, care îngrașă, dar care a fost bună, s-a depus vizibil, și nu era de post!) adunate pe pereți, faianță, aragaz. Triumf va fi, plus triumful curățeniei asupra mizeriei. Sună ca la compunerile din generală, știu, dar așa este, petele vechi de grăsime sunt nesuferite, ca să nu mai zic că mie, gospodina bubulina, cică nu îmi fac cinste. Iar Triumful dizolvă tot și curăță excelent. Și, prin urmare, nu că aș avea o problemă cu a fi sau a nu fi gospodină, asta decide soțul meu, dar măcar o dată în an să lucească bucătăria. Și de data asta împreună facem, noi, casa lună! Pe bunici îi trimitem la plimbare cu Loli.

 

 Articol scris pentru Spring SuperBlog 2015

 

Image
0

Invenţii

Eu cu tehnica, care presupune microcircuite, memorie, chip, mega, terra, nu le am. Folosesc aplicații, sunt fan gadgeturi, dar nu mă interesează cum este făcut/ă. Știu un pic de html, SEO cam între 1 și 5, n-am ajuns până la 10 (ajung și acolo), și mă descurc în lini mari cu widgeturile astea din blogul meu. Și atât. Iar dacă mă pui să asamblez ceva după o schiţă mă descurc, fără piese rămase nepuse și fără răni la mâini.
De inventat chestii nu m-am apucat (idei aș avea) încă, oare mai am ce? Bine, ar fi, numai că varianta mea ar fi mediocră. Prin urmare ce să vreau. Da, nu râdeţi, orice invenție porneşte de la o nevoie. Păi, logic. Trebuie să îmi doresc ceva care să numere, măsoare, să îmi fie de ajutor, acum. Acum când aştept ca orice efort, gen mers mai mult, să mă slăbească şi să ştiu caloriile consumate instant. Mi-ar fi fost de folos un dispozitiv care să măsoare paşii. Cu Loli în brate, prin casă, cred că am făcut km buni, însă nu a scăzut un gram grăsimea. Aud o voce, a lui Iulian: Există! A, ok, am să caut altceva cu care să măsor, de-a lung şi de-a latul, în câte moduri poţi merge prin casă. Există, mă completează, din nou, soțul meu. Apoi, s-a dus inspirația. Ce, ce să inventez? Vreau să inventez ceva!!!
Când a apărut Loli în viaţa noastră a fost de nedescris. În sensul bun şi în sensul că aveam nevoie şi de instrucţiuni foarte detaliate cu trimitere prin toate materiile vieţii: anatomie, medicină, psihologie etc.
Şi cum a venit mai devreme cu o lună şi cum partea cu plânsul, colicii o lăsai pe ultima lună pentru documentare, ar fi fost util un dispozitiv care să descifreze limbajul fetei mele: tonalităţi de plâns, scremete (pe alea de poop poo le -am ghicit), de mami pune-mă să dorm deşi nu par obosită, dar sunt și așa mai departe.
Am fost stresată, recunosc. Încă mă încearcă anumite temeri. Nu încerc să mă scuz, nici să îmi dau dreptate. M-am imaginat printre mamele zen, nu am fost, şi aspir la toată linistea, calmul și zenul….vorbesc prostii, chiar. Sunt ok, suntem ok, am fi fost chiar și fără milionul de analize. DA, suntem linistiti, împăcaţi cu ritmul special de creştere al Lolitei. 🙂 Tot cea mai cea este!!!
Gata! Să revenim. Ce ar fi de folos mamelor, chiar şi celor mai puţin agitate ca mine? Un dispozitiv de traducere a limbajului bebeluşilor. Nici nu dau search să văd dacă a mai avut cineva ideea asta și ce oferte de astfel de gadgeturi ar fi. M-aș oftica, că tare l-aş fi folosit. Clar, ne încredem în instinct, ne descurcăm, dar un pic de tehnologie nu strică. Ca să nu mai zic că ar fi o tehnologie în continuă dezvoltare. Și nu ar fi ceva extrem de complicat, după părerea mea experimentată (a se simți nuanța ironiei). Cu toții știm că bebelușii ne transmit tot timpul ceva, fie vocalizând (plâns, țipete, toată gama de broac, oac, wouaaa) fie prin semne, grimase, posturi (bebelușii mai mari). Decodificarea tuturor semnalelor ne ajută să avem reacția imediată. Cine reușește din prima face parte din categoria norocoșilor. Uneori prin eliminare, ascultat intens, urmărit intens (mama începătoare, ca mine:)) ajungi la răspuns prompt și imediat nevoii copilului. Daaaaa, pafffff, ce tare sunt! Nu e chiar așa simplu. Asta o știe orice mamă. So, un dispozitiv care să înglobeze miliarde de sunete, de imagini, care să compare și care să facă o sinteză a studiilor privind reacțiile bebelușilor și care, pe tine ca mamă, tată, bunic, bunică, bonă, să te ajute, ar fi ceva ceva. În plus să citească calorii/zi/masă, temperatură, reacții la jucării, preferințe pentru jucării, poziții, culori, texturi haine, postură de bebe extra balonat, și cu nevoie de masaj, drăgălit la burtică, nu de poțiuni magice de colici (care de altfel, la noi nu au funcționat) sau care să pornească dipozitivul: alo mama, atenție: vine poopoo. Și după caz: pui olița în funcțiune sau te pregătești pentru spălat, pudrat popoul. În plus, prin conectarea la internet, s-ar forma o comunitate a userilor de astfel de gadgeturi și s-ar crea și soluționa toate bug-urile legate de softul dispozitivului, programele incluse, sau s-ar adăuga altele noi.

Cum orice gadget mic sau mare are nevoie de rulaj excelent, atunci când are de distribuit datele și pentru că ai nevoie ca informația ta să nu se piardă (contul, progresele, percentilele, charturile cu diversificarea, achiziții), clar, ai nevoie de un desktop îmbunătățit. Prin urmare, ca să nu îți cumperi separat un alt calculator, laptop pe care îl folosești doar pentru baby gadgetul minune, un ssd care să facă față tuturor aplicațiilor și, totodată, să îți permită să utilizezi mai multe programe în același timp, ar fi de folos. Acuma ce știu eu de ssd-uri? M-a pus soțul meu să trag cu ochiul aici și să citesc review-uri și apoi să-mi dau cu părerea…cu el (mă verifică la documentare, e programator :)))). Un ssd Intel ar fi bunișor, zic eu. Dar un hard disk, ce zici, nu ar fi suficient? întreabă specialistul casei. M-a prins. Iată c-am picat testul de documentare. 🙁

logo_mediadot_patrat_mic2

Păi, un hard disk nu ar fi mult mai bun pentru stocarea de date, este bun și el, nu surclasează ssd-ul, prețul este mult mai ok față de ssd. În plus, dacă ai deja ssd și vrei să stochezi date de care nu ai nevoie zi de zi, le accesezi când și când, atunci un hard disk mare, pe lângă un ssd este bine de achiziționat. Să verific, așa că, mai trag o raită prin magazinul online de HDD, să citesc una alta și să compar. Pfffff! M-am lămurit cumva.

Cum să de numim gadgetul nostru: Baby Helper. Ce zici Loli? Nu are chef, e sătulă de documentare, de stat pe forumuri după informații, mult prea complicat pentru ea (și pentru mine, că doar avem pasionatul de IT în casă, nu trebuie să facem noi cercetare) decretă: aieeeeeeee, wooooo adică decodat rapid: Gata, noi avem idei (și trebuie să fac nani), tati este cu tehnica. Atât!

 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2015

Image
0

3 Stejari, o familie

13 săptămâni: ecografia neconcludentă, posibil băiat. Bine că nu am dat petrecere. Eu știam că este fată, nu am vrut să mă încred în instinctul meu. Recunosc, Loli știe, și știe că nu o mai dă mama nici pe un miliard de băieți, am vrut ca primul meu copil să fie băiat. Băiatul mamei! Cu ceva noroc și cu tehnica nu știu care ca să iasă băiat (nu o să menționez nimic pe aici, că nu sunt genul) vom avea, la un momet dat, și juniorul familiei noastre. Acuma, sincer, indiferent că o fi fetiță again sau băiat, nu o să conteze. Vorba din popor și plină de adevăr: să fie sănătos(ă). Iulian, de altfel, își dorește să fie ce am vrut eu inițial. Că Loli e toată a lui, prințesa tatei, mami a coborât o treaptă de pe piedestal. 🙂 Momentan ne bucurăm de primii pași ai Lolitei și așteptăm. Să mai exprimentăm părințeala asta ca, apoi, să ne facem curaj de alți urmași.

Cum ne facem noi curaj? Plănuind cu Loli în brațe. Ce? Vacanțe, călătorii, weekend-uri în familie, cu tematică sau la nimereală. Și fără gadgeturi și fără jocuri pe tabletă sau alte device-uri. Să fie timp petrecut cu familia și să fie în natura. Deja îl ameninț pe Iulian: să nu mi-o înveți să stea doar la calculator, și eu să vorbesc la pereți, că stați pe preș amândoi! Bun, asta fiind stabilit, să ne întoarcem, un pic, cu un an și ceva în urmă. Păi, la Brașov! Ia priviți aici zâmbet larg, cu posibil bebe la bord. :)))) Da, orașul ăsta e fabulos.

IMG_0767

Acuma, să revenim. Ziceam de făcut planuri. Cam așa visăm noi, una din multele vacanțe cu mușterii mici. Bine, visăm peste 12 ani, să zicem, deci musterii: o mică adolescentă și un brotac de 6 ani. Cum vârstele au farmecul lor, trebuie să mulțumești pe cel care vrea aventură, fugăreală, iscodit cotloane de peșteri și pe cea care dorește să stea relax, la piscină să citească reviste cool, de tinere bratz. Unde să fie asta? Comentarii, sigur, vor fi 🙂 Într-un loc frumos, cu loc de joacă, cu papa bun, cu poziție strategică fată de principalele puncte de atracție ale zonei. Vă ziceam de Brașov, păi, sigur, de ziua B-day, a familiei. În căutarile noastre privind cazare Brașov, în oraș sau pe lângă, am dat de un loc cu stejari. Da, da, nu chiar 3, doar 3 în curtea pensiunii cu numele de 3 Stejari, Timișul de Jos. Ușor accesibil de pe DN1, foarte aproape de oraș.

Stejarii

Cum noi apreciem spațiul, și sigur vom avea după noi o parte din casă, vom închiria un apartament. Da, știu, în excursii pleci de acasă, nu vrei tot ca acasă, însă eu prefer confortul. Dacă acasă e acasă, în vacanță, nu vom sta grămadă, ci în familie, numai că la fel de confortabil ca acasă. Bun! Acestea fiind stabilite să vorbim de maniere. 🙂 Mai bine nu. Suntem în vacanță și putem servi o masă cu tot tacâmul, cu servet, cu linguri, furculițe bine ordonate, fără sughițuri și o altă masă ca la șezătoare, cu mâncare făcută la grătar, proțap și fără prea multe politețuri. Ordinea nu contează, diversitatea este de apreciat. Sunt adepta unor astfel de locuri.

DSC_0348   gratar

O pensiune frumoasă, cu multă verdeață, cu spațiu de meditat ( micul pond cu păstrăvi) în liniște, cu teren de sport, creată din dorința evenimentelor perfecte cu familia, și nu numai (a se vedea facilitățile super pentru nunți, teambuildinguri), este pe gustul nostru. Da, ce te faci cu doi răzgâiați (vor fi, nu ne vom putea abține să nu îi răsfățăm) care după 1-2 zile de odihnă, cotrobăit toate colțurile pensiunii și jucat ba pe teren, ba pe lângă apă, ba pe la locul de joacă? Facem excursii, că avem ce vedea în zonă. Asta ca să prindem poftă de mâncare și să adormim cu zâmbetul de buze după o zi frumoasă și o cină pe măsură. Așa, ce ar fi de făcut, plan minimal, pe rând sau în ce ordine vrem noi:

– după un mic antrenament pe terenul de sport al pensiunii să ne aventurăm și lungi articulațiile la Aventura Park, să gustăm un pic de competiție, și recompensa celor mai atleți din familie să fie un desert gustos, creat special de ei, în cârdășie cu cei de la pensiune, într-una din zile;

– după vreun mic dejun copios, bun să ne țină pe poziție în ziua în care, vom fi prieteni cu cărările de munte, plecăm într-o mică drumeție până la Cascada și Canionul 7 scări;

– să ne facem poftă de înotat și stropit cu apă, după ce privim cochetul iaz cu păstrăvi al locului, și să mergem să ne bălăcim o zi întreagă la unul din parcurile acvatice de prin împrejurimi;

– să fim îngrijitori, de plăcere, ai celor doi ponei ai casei, probabil ne vom bate pe mângâieri și țesălat, alintat animăluțele;

– să facem o numărătoare just for fun, dar și evidență ecologică, a stejarilor din zonă, să ne dăm cu părerea asupra vârstei lor;

– să dăm o raită prin Brașov ca să avem ce povesti seara la un pahar de suc, vin, în tihnă, pe răcoare pe terasa pensiunii și să planificăm următoarea zi;

– să facem un scurt rezumat al vacanței și să vizionăm o parte din fotografiile făcute de-a lungul zilelor petrecute fie în pensiune, fie pe coclauri, în sala de conferințe. Nu vă mirați, chiar și o mică familie poate ține o mini conferință de vacanță.

tur-virtual-hotel-complex-turistic-stejarii-brasov-185

Și cum, probabil, plecarea va fi greu de suportat pentru copiii noștri, vom face promisiunea de a reveni, câte un weekend pe an, acolo.

Acuma de visat am visat, până să se facă Loli mare și să îmi spună: mami, pe mucosul ăsta mic de ce nu-l lași acasă, iar eu să pregătesc răspunsul perfect, direct din cartea de parenting, capitolul despre gelozia dintre frați, ce-ar fi să o testăm înainte? Sigur. Ceva camere libere weekend-ul viitor?

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2015

Image
0

Special, cu stil, cu dragoste

Bărbații de lângă noi: omul meu, al meu, bărbatul meu, bărbat’ miu, domnul meu, iubitul meu, iubi, dragul meu, bubu mic, bubu meu, un pic engleziți: mine, my man, man, sau țuțeli (le urăsc) gen țucul meu, biți, bitu, plus vorbele de alint care nu sunt pentru restul lumii, ci doar în cuplu, în intimitatea cuibului. Îi purtăm prin toate conversaţiile ca fiind doar ai noștri. Nu mai au trecut, ne aparțin și îi iubim peste măsură. De ce? Pentru că ne sunt dragi, ne fac fericite, ne răsfaţă, ne aleg cadourile cu grijă şi fac faţă presiunii de a rămâne bărbatul perfect pe care îl descriem, noi, când spunem al meu. Și, da, bărbații sunt greu de cadorisit. Întotdeauna au de toate (măgulitor, nu?) când îi întrebi ce vor cadou sau ce le-ar plăcea să primească. Şi dacă nu aveai o idei de cadouri eşti nenorocită. Ce să cumperi? Să fie creativ, să nu fie pijama, tricou, chiloţi, şosete, cravată, oricum le va lua altcineva, cu toate că are, dar s-a gândit că îi trebuie (să zic?), să fie cu subînțelesuri romantice, să fie ce îşi dorea dar nu credea că tu poţi cumpăra (că e genul gadget şi nu ştii exact configurația lui de must have). Este foarte greu când vine timpul de ales cadouri speciale pentru bărbați!

Mie, de exemplu, îmi place să mă surprinzi dar şi să cumperi cu mine cadoul dorit. Iulian, soțul meu este cu surprizele. Nu cere un cadou, adică nu-ți dă indicii. Crede că este mai ușor așa. Cumperi și gata. Și eu trebuie să mă pregătesc cu jumătate de an înainte, să fac ordine în haine, în ce are, ce nu are, să fiu ochi și urechi tot timpul dacă zice mi-aș dori cutare, cutare, sau ar fi plăcut să am ….

Anul acesta am scăpat. Am reuşit să îi fac pe plac şi să îl surprind. Nu se aştepta la vreun cadou. Am complotat cu tata şi mama. Au venit să stea cu Loli şi eu am avut parte de o ora de shopping. Daaaaa! A fost relaxant. Mi-am luat şi eu ceva, evident.

El şi tata sunt prieteni buni. 2 taţi de fete. Îşi povestesc ei cum e să ai fată, fete şi ce să joace, când, cum, să fie distractiv pentru amândoi. Să fie quality time tată-fiică. Să joace şah. Da, pe noi ( pe mine şi sora -mea) ne-a învăţat tata şah. Era fun şi competitivă treabă până la un punct. Acela în care eu pierdeam şi orgoliul meu julit nu se împăca cu: lasă tată, data viitoare mă faci tu şah mat. Şi uite idee de cadou, un set de şah. Cu un pic de search am găsit și de unde, un site dedicat cadourilor de bărbați, cadouri aparte, cu iz de retro, dar și moderne sau pentru seri romantice. Dați o raită pe aici, poate vă încântă ceva și pentru cel de lângă voi.

sah myman

sursa foto: http://www.myman.ro/cadouri-de-lux/1343-set-de-sah-regele-arthur.html

 

Da, un set de șah! Nu unul obişnuit, ci din categoria cadouri artă, care să fie admirat, preţuit pentru lucrătura fină și pentru ceea ce presupune: concentrare, încredere în a găsi soluţii, timp petrecut în tihnă cu fiica lui. Păi da, doar nu o să joace singur. Eu mă ofer spectator. Să fie momentul lor, fără competitie, cu emoţie doar şi bună dispoziţie. Şi ştiu că Loli va fi mai bună în comparaţie cu mine, da’ nu-i nimic. :)) Eu am să fiu maestră la poveşti. Pentru fiecare piesă, în parte, atunci când nu avem chef de şah însă vrem să privim personajele unei poveşti. Şah mat la alte cadouri.

 Articol scris pentru Spring SuperBlog 2015

 

 

Image
1

Home sweet home

Certificatele, actele, hârtiile, aprobările, toate acestea sunt chestiile complicate, necesare și pentru care trebuie să fii cu ochii în patru atunci când îți cumperi o casă. Nu o casă, de fapt, ci casa ta, în care vor crește copiii, vor veni nepoții și în care, după ce închizi ușa, te separi de lume. Pentru puțin timp, atât cât să îți încarci bateriile. Ca apoi, să ieși cu un tonus adecvat și îmblânzit…asta ca să nu clachezi la metrou, când te calcă cineva, fără intenție, pentru că e un pic aglomerat.

Încă suntem în căutare de casă. Căutăm ceva pe gustul Lolitei. Așa zice Iulian, de fapt pe gustul lui de tată care a crescut la casă și care se sufocă în camere mici. Și cum fata lui îi seamănă leit, este sigur 100% că va avea nevoie de spațiu și că e musai să aibă loc de alergat, ca să se joace de-a v-ați ascunselea când o va lua la picior minunea. Pe lângă asta, este și adeptul fac cu mâna mea câte ceva prin casă, că mă pricep și îmi place. :))) Și raftul de cărți cu DIY este plin. Nu are, momentan, pe ce aplica. Ideea este că orice DIY merge când pornești de la zero, de la fundație, de exemplu sau ca cele de aici. În cazul nostru oricât își va dori soțul meu să facă chestii-treburi nu prea va avea pe ce să meștereasccă și să fie proiect de amploare al lui cu noi, încurcându-l și dându-ne cu părerea pe ici pe colo. Avem nevoie de ceva certificat, pregătit special în acest sens și care să necesite doar câteva îmbunătățiri.

Știți poveștile copilăriei cu case care se mișcă, se întorc după soare. Păi, se pare că este un sâmbure de adevăr acolo. Sunt certificate energetic. Da, da. Nu zâmbiți, și babele cu negi din povești au nevoie de căldură, lumină naturală și facilități care le să le asigure traiul și fiertura vrăjitorească fără efort. Clar nu sunt plătite, ci onorate cu suflete, alte vrăji.  Nimic substanțial, care să cotizeze la plata de consumului de energie, căldură. Pam-pam.

Nu știu ce mi-a venit cu poveștile, mă pregătesc să aleg una, pentru Loli ca să vină somnul mai repede seara. Momentam cea mai bună poveste este Alunelul, cântată, mai mult hhmmăită.

Cum îmi place mie documentarea ( deloc!), mai ales dacă e ceva ingineresc, mă apuc cu Loli să punem pe hârtie ce pretenții avem de la casa pe care, la un moment dat, o vom achiziționa:

  • să fie călduroasă, nu ne place înfofolitul. Loli s-a născut în mai și hainele sunt niște afurisite, mai ales când trebuie să mergem în parc. Acum, nici să ne perpelim la foc mic vara, nu dorim. Prin urmare camerele să fie una la miazănoapte, alta la miazăzi sau după un feng-șui bine stabilit. Și, da, știu că nu se poate. Visez. Vrem doar să nu fie dispuse în așa fel încât circulația aerului, aerisitul să nu fie o problemă, și să nu rătăcim camerele sau să avem holuri kilometrice, fără nici o utilitate. Da, știu și ăsta este un moft, dacă ar fi să luăm apartament într-un bloc vechi. Atunci, mă mulțumesc și cu faptul că dacă va fi bloc vechi, măcar să fie bloc anvelopat sau construit cu materiale care nu permit pierderea căldurii. Testat cu termoviziuneIulian citește și râde. :)))) Nevasta lui …câte știe.
  • să fie luminoasă, să nu punem becurile în funcțiune toată ziua. Este obositor și frustrant să ai noapte în casă și afară să geamă de soare, dar nu în geamul tău.
  • să nu se audă vecinii, în special aia care dau pe pornache, când trebuie să culci copilul, care nu înțelege de ce e gălăgie în casă, că suntem doar noi două, deci vrem pereți buni, fără ochi și urechi, precum vorba din poveste.
  • să fie într-un ansamblu nou, am prefera, cu zonă verde, cu parc de joacă, nu în câmp, să oprim vânturile ce se duc spre oraș, nici la stradă să nu putem deschide geamurile de colbul mașinilor.

Bine, lista e lungă, e încă în lucru. Ce îmi doresc, printre altele, să nu fim priviți ca niște ciudați când vrem acte doveditoare pentru clasa de energie a imobilului. Da, da!  Întreb pe o cunoștință, proaspătă proprietară: Așa, și certificatul energetic? Nu știa, și sincer mulți habar n-au de audit energetic și, că deși există legislație care prevede existența unui astfel de certificat în dosarul tău de proprietar, nu-i văd rostul. Sincer, nici eu nu am știut până acu ceva zile.

Căldura familiei este esențială ca să te simți un om împlinit, mulțumit printre altele cu viața ta, fără îndoială, însă cum rămâne cu căldura căminului ad-literam. Păi, rămâne la latitudinea vânzătorului sau a ta? Vă zic eu. La amândoi. Prețul unui certificat energetic este în funcție de spațiu, de numărul de camere. A se vedea spre exemplu cine oferă astfel de certificate aici. Și la cumpărare vânzătorul trebuie să îl aibă, iar cumpărătorul să îl ceară, nu opțional, ci ca o condiție necesară finalizării actelor. Citeam despre necesitatea unui astfel de act și cum văd vânzătorii acest lucru. Uite așa! Mărind prețul apartamentului după unii sau scăzînd din valoare, cei cu conștiință. :((

Este benefic, cinstit, cumva moral, ca informarea să fie de partea tuturor, ca pe viitor să  apreciem valoarea unui imobil corect, atât din postura de vânzător cât și din cea de cumpărător. Mi se pare firesc să apreciez, atunci când pun în vânzare un apartament, dacă să îl modific după cum cred că se va vinde mai bine ( mă refer la mania unora de a sparge, tencui, cabla, pune fainanță, gresie, tapeta cu lemn nici 60 de metri pătrați, fără să își pună problema costurilor pentru menținerea unei atmosfere călduroase sau răcoroase, după preferințe) sau las cumpărătorul să decidă ce îmbunătățiri poate adăuga astfel încât clasa energetică a locului, clasa cu care îl pun în vânzare, să fie ridicată de la B la A, spre exemplu.

Clasele de energie, da, există. A, B, C, alfabetul până la G (nu până la e cum învață Loli, momentan) care însumează consumul kwh/m2/an.

pret-certificat-energetic-300x234

sursa foto: http://super-blog.eu/proba-5-certificat-pentru-viitor/pret-certificat-energetic/

20150313_123838 (1)

Clasele de la A la G sunt însens crescător din punct de vedere al consumului. Aici m-a ajutat tata. Eu am pornit cu întrebarea: Auzi: Blocul nostru de acasă, din ce este făcut? E călduros? Și mi-a explicat el, ne-a explicat de fapt (deoarece Loli ținea telefonul în mână, plus cu un colț de dinte de o margine), cum stă treaba cu blocurile cu structură de beton armat, cu pereți despărțitori de BCA, cum cărămida este bună, bolțarii nu țin de cald, cum există blocuri construite până în 80, din prefabricate (pereți turnați de beton) la care se adăuga izolația. Uhhhh! E greu! De toate aceste lucruri, plus și de alte performanțe se ține cont, se verifică de către auditul energetic, în vederea eliberării actului de performanta energetica a unei clădiri.

Ce să zic, nici concluzie nu am, studiez în continuare problema. Poate fac o plăcere mândrei și ne mutăm în casă de hobbit.

new-zealand-563759_1280

 Articol scris pentru Spring SuperBlog 2015

Image
0

Drumuri, vise…

Călătorind prin lume, călătorind prin culturi? Da, da. Despre mine era vorba. Dacă nu mă credeți priviți aici.

Presentation1 (2)

Nu puteam să mint de 2 ori. Eu și Mădă ne-am propus, acum două decenii și ceva să o luam pe urmele personajului cărții lui Jules Vernes și să facem înconjurul Pământului. Ei, bine, destinațiile exotice sunt still on paper, cum scriu mai sus. Ne-am luat cu altele între timp: facultate, serviciu, moațe mici (a mea Loli, a ei Cezzy) plus altele și am depășit termenul de plecare. O well, nu mă plâng. Dacă nu a fost la tinerete, atunci poate va fi la bătrânețe. Sau pe bucăți, tot străbat un pic din rotundul albastru. Așa ca turist visător, în devenire, pe hârtie, poate în curând real, tot voi fi prin lume, poate chiar Asia. Europa nu am termint-o, Asia parcă e mai aproape ca America.

Nu mi-am imaginat niciodată că poți defini mai multe tipuri de turism sau că poți să te integrezi într-o anumită categorie de turist. În locurile prin care am ajuns am încercat să vizitez principalele puncte de interes și să gust și ceva din mâncărurile tradiționale locului. Acuma ce fel de turist am fost?  Ia să auzim? Că eu nu știu, am fost un mix de din toate. Dacă ar fi să categorisesc, aș zice: turist neplanificat -alege ceva, plătește și se lasă la voia întâmplării sau planificat, bine documentat, care știe toți pașii vacanței și care se abate rar de la plan, din care am putea extrage: turist culinar, de luna de miere, cultural cu ramuri de turist de festivaluri, concerte de mai multe genuri, turistul cercetător, natualist prin meserie, venit în căutarea vreunui adevăr științific, turist fotograf, na că m-am blocat. Ce-ar mai rămâne? Așa, turistul aventurier cu rucsacul în spate sau fără nimic, unii nesăbuiți cu bună știință, alții aduși de soartă și care se decurcă cum pot.

Mi-ar plăcea, când va fi moața mai mare, să putem să-i oferim vacanțe specialeSă fie călătoriile vieții ei. Ei, nu chiar, să își amintească cu plăcere, măcar. Mi-ar plăcea ca înainte să plece de lângă noi, în propriile aventuri, să fim turiști (vor fi câteva idei, primele la care m-am gânduit) în felul ăsta:

1. Să fim familia de turiști voluntari pentru urangutanii din rezervația Selpilok Orang-utan Rehabilitation Centre din Borneo și să participăm la tot ce înseamnă activătîți de conservare și reabilitarea a acestora. Ar fi o experință minunată pentru ea și pentru noi. Și ar fi un jurnal de familie de pus la tipar, sigur! Ar înțelege ce înseamnă responsabilitate și ar înțelege ce înseamnă organizare jucând toate rolurile oamenilor care muncesc la proiectele centrului, de la cercetător până la cel care aruncă gunoiul. Ar avea ocazia să vadă că lumea nu însumează doar casă, masă, mall, excursii, ci ca pe un tot unitar și cu un echilibru fragil. Sper să înțeleagă natura și efectul pe care îl are orice vietate asupra ei.

Copiii nu știu să fie empatici până la o anumită vârstă, au nevoie de experiențe pentru a putea procesa anumite trăiri pe care nu le înțeleg și pe care nu le pot exprima în totalitate. Mi-aș dori să empatizeze cu natura, să simtă nevoia de a nu distruge ceea ce nu poate fi înlocuit cu nimic. Și să se simtă puternică, și dacă va dori, să facă ceva în privința asta. Desigur, tot despre conservarea biodiversității, ar putea învăța fără să părăsim România. Nu stăm bine la capitolul constiință în ceea ce privește protejarea mediului și a speciilor care trăiesc la noi sau ne traversează țara; proiecte sunt, oameni dedicați există, numai că nu știm să îi promovăm și să promoveze mult mai mult acest lucru. Cred că aici va fi concluzia: Am pleca cu ceva cunoștințe și ne-am întoarce cu deziderate.

Responsabiliatea unei astfel de vacanțe trebuie cultivată din timp. Nu ca recompensă pentru ceva, ci ca documentare și finanțe. Va fi un proiect drag familiei, să gândim atâtea variabile: gabaj cunoștințe, bagaj propriu, bagaj emoțional, punguța cu bani.

2. Să fim turiști la înălțime. Nu cu 6-8 stele hotel cazare, ci altfel. Explic, acu. Loli nu are bunici la țară. Cățăratul prin copaci nu cred că va fi în lista ei de hobby-uri. Dar ca să-i satisfacem curiozitatea, nu mergem la vreun adventure park (se poate duce și fără noi, cu gașca ei) vom căuta oferte turistice pentru Malayesia, care includ și excursii prin copaci, the canopy wakway, în parcuri naționale. Ca de exemplu: Kinabalu National Park. Cum va fi oare la sute de metri înălțime? Peisajul breath-taking sigur, inima cât un purice. Merită! Asta ca să ne amintim că suntem minusculi într-o lume așa mare și că e o onoare să beneficiezi de minunățiile naturii.

3. Ar merge și un circuit culinar. Nu cu Loli. Nu aș vrea să-i răpim plăcerea de a și-l stabili când va fi mare, poate cu prietenii, priietenul (las așa, ca să vedeți că mi-a tremurat mâna pe taste. Sper să nu fiu mama aia de fete care nu acceptă niciun pretendent și ea să se ducă la întâlniri pe ascuns :)))))

4.  Să fim turiști de poveste și să vedem Petra by day and by night, și să negociem un covor sau măcar un fir de ață și să-l țesem noi, apoi acasă, citind poveștile Șeherezadei.

O mică excursie în Iordania, cadou de ziua NOASTRĂ. Da, vom face o zi a noastră, a familiei sagrada, B(liderișanu)-day. Și o vom sărbători după cum ne va veni inspirația. Și una din aceste inspirații o zic acum. Data o vom alege după un mic vot, în familie.

Nu vom rata mozaicurile din Madaba, mergem și la Muntele Nebo, și probabil restul, eu mai puțin, se vor scălda și în Marea Moartă. Eu nu le am cu apa. 🙂 Va fi un circuit personalizat, probabil, vom studia intens oferte și sigur vom avea excel-uri lungi și ne vom certa pe trasee. Și vom fi clar niște mâncăi, suntem acum, nu și Loli, sper să fie. Cum un loc îți rămâne în amintire dacă te-a gâdilat și la papilele gustative sigur vom încerca mansaful.

Ar fi atâtea locuri, aștept să crească Loli. Să ne bucurăm împreună de lume.

Dacă nu-și va dori să meargă cu noi? Și va lua lumea la pas doar cu rucsacul singură sau cu amicii ei? Oh, well, dacă nu vor mai fi la modă vacanțele cu părinții, nu va fi bai. Sigur eu și tati ne vom distra și trăi din experiența ei, apoi vom găsi răgaz să ne amintim de lucrurile pe care le-am pus deoparte pentru când vor crește plozii și le vom pune în aplicare. Se spune că a doua tinerețe e cea mai cea.

Acuma bugete nu știu pe unde am să scot, nici anii când vom bifa măcar una din ideile de acum, știu doar că vom fi turiști pe undeva. Cu personalitate! Ce-o fi însemnând?  Responsabili pentru activitatea de vizitare, luptători pentru protejarea patrimoniului cultural, obsedați de menținerea unicității unui loc? Probabil!

Ce părere aveți? Nu m-am decis din ce categorie fac parte ca turist, dar voi? Ce fel de turiști sunteți?

Iată o parte de documentare, pe unde am tras eu cu ochiul, cam la jumătate, că a dat rateuri la un moment dat calculatorul și am pierdut link-urile, de m-am zăpăcit complet și nu mai știam unde voiam să mă duc, chiar și pe jos. 🙂

http://www.lonelyplanet.com/malaysia/tours/small-group-tours/2-day-small-group-tour-kinabalu-national-park-poring-hot-springs-sabah

http://www.travelgirls.ro/

http://www.travellersworldwide.com/

http://www.artacunoasterii.ro/curiozitati/petra-orasul-de-piatra-iordania

http://blog.hostelbookers.com/destinations/petra/

http://www.ontheluce.com/2013/01/21/a-first-timers-guide-to-petra/

http://costinblog.blogspot.ro/2009/09/ca-sa-vizitezi-petra-ai-nevoie-de-minim.html

http://www.iordania.info/despre-mancarea-traditionala-iordaniei/

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2015

Image
5

Farmec de mămică

Salonul meu de înfrumusețare este închis. De vreo 10 luni. Cel de acasă, normal. Aşa obişnuiam să mă răsfăţ la mine salon (baia din dotare) cu creme, cu uleiuri. Răsfăţ curat, în tihnă. Mergea şi un răsfăţ în oraş, din când în când. De când cu moaţa orice, da’ orice, durează sub 15 secunde. Nu e chip să termini ceva. Nu vă gândiţi la chestii porcoase. Nu e cazul. Mă refer la toate nimicurile, smacurile de uns din cap până în picioare, elementarul duș. Asta nu înseamnă că sunt nespălata sau neglijentă. Nu, nu, înseamnă eficienţă, optimizare timpi, chiar dacă ieşi cu uşa în cap. Adică fugind. Lately, recunosc, este mai bine. Apuc să aplic şi balsamul ăla fermecător de parfumat şi care mi-a revigorat părul şi am făcut şi achiziţii noi în materie de creme. Da, da era cazul.

Un coleg de serviciu mi-a zis mai demult, uitandu-se la mâinile mele, că am pielea de calitate inferioară. Îmi venea să îl sugrum. Auzi la el. Paranteză: este specialist în taxidermie (împăiat animale, ring a bell?), şi lucrează și cu piei. :). Eu am pielea fină, subţire ceea ce în termenii lui nu e bună de umplut, împăiat. Are dreptate cumva, am o piele mai specială și de aceea trebuie să fiu atentă la compușii din creme, dacă sunt cu parabeni, esenţe din plante, fructe, prea parfumate, cu parfum hipoalergenic. Sunt femeie și îmi place să am grijă de corpul meu. Am rămas doar cu plăcerea, practica este nulă. Ca să nu pomenesc de faptul că straturile mele adipoase nu mă ascultă. Sunt debusolate după naştere şi în loc să îmi ţină doar de cald, se tot îngroaşă. Offff! Acum fericirea mea nu stă doar în subțirimea taliei, am să ajung şi la cm doriti, într-un curând așteptat de ceva vreme. Fericirea mea cea mare, cu aromă de lapte și resturi de mâncare prin păr, stă cocoțată 24 de ore din 24 pe mine.

Şi după nopţile mai mult moțăite cu Loli în braţe tenul meu straluceşte ca un felinar. Nu stă grăsimea doar pe unde nu mi-o doresc eu, iese și pe față. Hmmm. Cremele s-au învechit. Iar soţul meu de ziua, la care aspirăm de mici, 8 martie a dat iama prin cosmetice, aruncat tot, apoi după documentare serioasă (doar cunoaşte moțocurile, pielea, pe care să nu cumva să o fi moştenit Loli) m-a iscodit: ți-ar place ceva fructat, cu afine pentru tenul mixt-gras al tău? Zic: dă-mi să văd şi eu. Citesc, mormăi doar pentru mine, i-aş cere părerea prinţesei,  doarme dusă pe bratele mele: cc crema, gama nouă, Farmec, cu tradiţie. BUN, BUN! Se aproba.

Nu credea că va scăpa așa repede. Știe că îmi plac lucrurile naturale și că de ceva vreme, de când cu isteria mămicească să fie natural, să nu aibă chimicale, să nu lingă Loli sau să inhaleze vreun parfum toxic, ne bazăm pe mama natură. Doar sunt naturalistă de meserie, biolog uitat sub alte specializări. Și știu cel mai bine că natura a selectat ce-i mai bun, în materie de specii de plante, animale, și nu vă plictisesc mai mult. 🙂

DA, acadica mea Loli, că de aici și numele ei de alint, are obiceiul să mă guste. Să vadă cu ce m-am dat pe mâini, pe față, gât. Iar eu, m-am stafidit până acum ceva luni de frică că afectează copilul și mă dădeam cu nimic. Big mistake!

Prin urmare, pe lângă masca de față din mâncare gătită pe gustul ei, pielingul cu jucării și dinții 2, pe apărutelea 3, mă voi retrage cu voia ei, câteva minute pe zi, în spa-ul din baie să mă fericesc cu ceva creme, loțiuni cu aromă de fericire din  gama gerovital happiness. Abia aștept.

Voi? Ce arome pline de farmec folosiți?

FB_promo_afine

sursa foto: http://super-blog.eu/wp-content/uploads/FB_promo_afine.jpg

 

 Articol scris pentru Spring SuperBlog 2015.