0

Vocea mea…pozitivă la TDM

Fiecare întâmplare ne învață ceva. Fiecare dintre noi vede lumea cu alți ochi. Fiecare mamă are altă părere despre una, despre alta și alte dorințe. Și dacă se aseamănă, clar ordinea este diferită. Însă când vine vorba de grija pentru copii, toate suntem la fel, fără diferențe. Că le gestionăm personalizat este la fel de adevărat. Concluzia este că oricât de greu pare, uneori,  totul va fi bine. Aveți alte păreri?

Image
1

Cum, nicicum

20150519_145212

Curățenie? Cine știe ce e asta să nu ridice mâna. E ok că știți voi, noi îî ducem lipsa și cu toate astea nu ne-am uscat de dor. Ține prea puțin și se face greu. So, dacă ar fi o persoană, nu ne-ar dori ca prieteni și nici like pe FB nu ne-ar da, clar.

Da când să te apuci și când să o termini când fiecare obiect din casă ești…Tu. Adică:

– Pat, pernă, leagăn, covor, prosop sau orice alt dispozitiv de sters bale, mâncare

20150519_145138

20150519_145055

20150520_141118

– loc de testat ascuțimea dinților și duritatea jucăriilor

– accesoriu de transport, de exemplu pat-geam…ca să mai mozolim un pic perdeaua, și prin orice alt colț al casei unde nu poate ajunge cu susținere (de mânuțe, că doar merg!!!)

20150520_134051 (1)

plus multe altele.

Noi suntem obișnuiți, împăcați deja cu curățenia, și suratele (ordinea în dulapuri, aranjatul vaselor, jucăriilor)

Cum să renunți la funcțiile de mai sus, să fii eliberat de sarcină?

Cum?

Nicicum.

Deloc.

0

Prietenele din parc

Cum să încep? Zi tu. Vorbesc cu fiica mea. Scriu cu o mână pentru că nu s-a lăsat convinsă să doarmă în patul ei. Tot mai bune brațele mele. Să spunem esențialul și să nu pierdem vremea. Uite așa, cu lucruri pe care le-ați uitat sau le știați, dar nu vă erau clare. Despe cine? Păi, despre croncănitoarele din parc. Ieri erau foarte vesele și muuuulte și fata mea nu a apucat să le vadă că a adormit de la semafor. M-a lăsat să povestesc singură în fular, să nu creadă lumea că am vreo problemă.

Ce știm? Despre ciori, evident, în afară de reputația nu tocmai favorabilă. Nu strâmbați din nas, au și părți bune, și dacă întunecă cerul și ne strică reveria apusului perfect, nu e vina lor. E doar vremea să se retragă la locul de nani și nu pot să meargă pe rând ci în grup. Ăsta e cursul firesc al naturii. ;)))

Sunt peste tot, se înrudesc cu corbii, gaițele, stăncuțele, coțofenele, alunarii. Sunt negre, penajul închis la culoare le-a  adus diversele asocieri cu întunericul, forțele întunericului, moartea și altele din categoria sinistru, aducător de ghinion. Acuma este știut tradițiile și credințele au un sâmbure de adevăr la bază, numai că, în cazul ciorilor, înțeles greșit.

Ce este interesant la păsările croncănitoare și supărătoare uneori, și poate de unii mai puțin cunoscut, pot să imite cântecele altor păsări, un mic tril, nu în întregime și de obicei sunt gălăgioase atunci când au găsit ceva gustos, au reperat un intrus, au de semnalat o rută mai bună de zburat, gen curenți de aer care să le înlesnească deplasarea etc.  Asta ca să nu credeți că o fac dinadins, să vă strice cheful de plimbare prin parc, și dacă sunt în pereche, e clar. Este perioada când trebuie să cucerească partenera și atunci folosesc  vocea din dotare, care nu trebuie să fie pe gustul vostru, ci al partenerei.

Ciorile sunt monogame, își aleg pereche pe viață, cel puțin majoritatea, cu mici variații de parteneri, în cazurile nefericite (dispariția partenerei/lui). Curtarea are loc în apropierea grupului, masculul încearcă să cucerească femela cu ceva de mâncat, act premergător vieții în familie, dacă femela îl alege, pentru perioada cât femela clocește masculul se ocupă de hrănirea ei. Participă ambii la creșterea puilor. Tinerii masculi după ce părăsesc cuibul se adună în grupuri de holtei. Se pare că nu toții puii pleacă, unul de obicei rămâne cu adulții și va fi bonă și ajutor pentru următorii frați. Cuiburile inițiale sunt folosite mai mulți ani la rând, cu reparațiile de rigoare. Au obiceiul de a-și construii cuiburi false. Pe lângă vocalize aceste păsări folosesc și diverse displayuri pentru a-și exprima teama, bucuria găsirii unei noi surse de hrană, interesul pentru partener. Și aruncă și bombe. Da, ciorile nu sunt chiar teritoriale, însă dacă au pui în cuib este bine să eviți plimbarea prin zonă. Sunt foarte protectoare cu puii și orice li se pare potențial periculos va avea parte de un tratament poopoocios. Așa zice fata mea când are în scutec ceva mirositor-poopoo.

Sunt mari mâncăcioase. Restaurantul este la nivelul solului și prin copaci. Sunt omnivore, consumă tot ce le pune natura la dispoziție, inclusiv resturi menajere. Deja este un fapt cunoscut: ciorile și rudele lor sunt inteligente și când vine vorba de mâncare s-au adaptat excelent. Adică: folosesc unelte în a o procura, au depozite și cămară numai de ele știute și cu precizie redescoperite în caz de nevoie. Când spun unealtă spun orice pai, crenguță, băt ce poate fi mânuit cu ușurință, adică ajutându-se de cioc, membre. Dacă bățul nu corespunde nevoii, atunci devine corespunzător. Este prelucrat, rupt, ascuțit, astfel încât să poată fi utilizat.

Nici cu memoria nu stau rău, clar.  Știu unde au ascuns și veverițele niscai semințe, drept dovadă că stau bine cu vederea și simțul observației. Și mai știu că pui pâine pentru vrăbiuțe. Mi s-a întunecat mie geamul odată. Tot a păpat musafira, iar eu am privit-o cu mânie, apoi mi-a trecut.  Mi-am dat seama ce curajoasă e și cât a așteptat să pun mai mult ca de obicei.

Mai nou s-a demonstrat că recunosc și figuri. Dacă ai alungat vreuna fără motiv, te ține minte și dacă ai același drum zi de zi, va ști și te va marca. Așa că lăsați-le în pace. În plus recunosc locurile periculoase, de genul pe drumul cutare sunt puse capcane sau vreun vânător cu țintă bună stă la pândă. Se anunță grupurile între ele și își schimbă ruta cu câtiva km.

Nu au longevitatea corbului, trăiesc  5-7 ani, în captivitate trăiesc mai mult, dublu față de cele libere.

Ciorile sunt curajoase, îndrăznesc să își facă loc pe lângă noi, să stea la masă cu noi și să împartă parcurile cu noi. Nu sunt de blamat. E adevărat că numărul lor a crescut considerabil, însă nu e întotdeauna un lucru rău. Au rolul lor în natură, evident. Câteva reguli simple ca să nu vă invadeze curtea:

  • Depozitați corect gunoiul, închis in recipiente speciale
  • Nu hrăniți animalele de companie afară, în caz că faceți asta strîngeți după masă bolurile
  • Dacă aveți o mică grădiniță cu legume este bine să recoltați imediat ce s-au copt
  • Metoda clasică – o sperietoare de ciori la capătul curții

Nu sunt favoritele mele, recunosc, dar le susțin. Sunt printre cele mai mintoase păsări, mă refer la dimensiunea creierului, comparativ ca proporție cu întreg corpul și știu să se adapteze la orice. La vreme rea, la hrană puțină, la temperamentul oamenilor. Dacă le priviți cu atenție și le studiați comportamentul veți fi surprinși. Plăcut, îndrăznesc să spun.  De altfel, sunt atât de cântate, au atâtea povești și tradiții cu și despre ele că nu poți să nu le îndrăgești și să cunoști și latura lor frumoasă.

Big Explorer, 2015

0

Secretul știut…și de mama

Nu putea Loli să facă un an și fără să cadă…din pat? Nu! Și am murit, înviat de ceva ori în ziua pocită. Relax, Loli este ok. Mama (eu) are sechele, coșmaruri încă. Și tata m-a pus să păstrez secretul. Eu nu m-am putut abține și am scris. Asta nu ca să nu-l ascult pe tata, ci ca să vă împărtășesc experiența primului buf și cum după panică, e musai să știți ce aveți de făcut. Povestea este toată aici.

 

Image
2

Loli, La mulţi ani!

Iată raport de activitate la final de an, an diferit, început în mai, cam în primele zile: – una bucată copil, fetiţă alintată şi iubită mult.

Detaliat: fata mea este o ambiţioasă. Ştia ea că nu stau bine la capitolul aşteptare, răbdare şi a fost harnică. A venit mai devreme cu o lună. A venit pe lume ca un brotacel. Broac, Broac, şi se ținea strânsde mâna doctoritei. Ce sunt doamnă cu furtunele astea? ar fi vrut să spună. Şi mi-au dat-o. O punga jumătate de făină, atât era.

20140508_143617

Foarte sonoră, să o recunosc repede şi să o iau: sunt a mamei mele, vă rog. Şi ştiţi cum trec zilele şi nu ştii dacă e noapte sau zi? Dacă nu ştiţi, mamele sigur ştiu, vă zic eu. Uite-aşa, într-o clipită. Când credeai că nu o să uiţi că au fost momente de maximă spaimă (bebeii scot diverse sunete şi cu intensităţi ce isterizează şi şoriceii de la blocul vecin) iată că nu-ţi aminteşti prea bine, acum după 12 luni, cum a fost prima regurgitare şi deja am vagi amintiri despre reacţia la primul vaccin.

20140529_143407

20140701_135953

Dacă reţin eu bine acum ceva timp, când predam rapoarte de activitate, trebuia să scriu: nr. de activităţi, ore, cursuri de calificare la locul de muncă, proiecte propuse şi finalizate cu concluziile aferente şi iar proiecte de propus şi activităţi de realizat. Să vedem ce iese acum, pe scurt, cât doarme Loli.

20150502_120718

So,

Proiect major

Faza 1: sar obiectivele, că le ştie toată lumea, început acum 2 ani – boț mic, pornit din dragoste, stat la foc mic ( faza de pregătrire, coacere, documentare treburi-chestii pentru ziua de ieșit la lumină – fix 36 de săptămâni și 6 zile).

Faza 2: Rezultatul fazei 1 cu următoarele activități, obiective, evaluare, la grămadă muult rezumate:

Mai întâi, trec peste capitolul obținera produsului faza 1 că am notat eu detalii pe aici, trec la activități (fără numere de ordine)

1. schimbat scutece, adormit cu toate sunetele din lume (alea albe, cică-whitenoise) şi cântecele hmmmâite şi mormăite

2. descoperire a traiului în trei, a somnului pe spongi şi adaptat din zbor, cu spor şi iubire. Iată şi abilitate dobândită. Citire, recitirea de materiale de mămicie, documentare cu și despre tâțe (cât, necît, doar, peste), pus cap la cap, mai mult zăpăcit de cap, ignorat apoi, şi mers pe instinct. Altă abilitate repusă în funcţie. Tind să cred că nu era bine ascunsă. :)))

3. umplut casa de jucării, obiecte, device-uri necesare (foarte :))), scrie exagerare pe noi) unui singur bebeluş. Am depăsit bugetul aici şi au sărit în aer și aşteptările noastre la utilitatea şi utilizarea unora din cele de mai sus. Totul e o joacă, de fapt. Jucăriile sunt de mâncat, obiectele cu care se mănîncă, în general, sunt foarte bune de jucat. Obiectiv atins: din plin şi pe deasupra, cu bale cu tot.

4. activităţi bine studiate şi spontane pentru stimularea copilului. Fără limită de buget. Scop ţintit? Aştept să vorbească Loli şi să-și dea cu părerea.

5. Evaluare? Încă nu. Mai încolo. Există? Desigur. A Lolitei. Autoevaluare? Nu ţin nici un punctaj dar trebuie punctat pe ici pe colo cu revizuire. De mai bine, de mai mult alint, de joacă. De iubire? Nu e cazul, aici e punctul nostru forte. Ne iubim mult.

Faza 3 e pe rulaj. Continuăm, cum zice tata- să te văd bunică şi pot pleca liniştit. Tata crede că apucă nunta Lolitei. Ori se mărită Loli devreme ori apucă tata 100 de ani. Ar fi ceva.:))))), altceva nu zic.

Momentan mucii nu ne dau pace. Și tusea. Așa ca de 1 an. Să nu uite Loli prima ei aniversare. Nici noi. 🙂 Da, în rest suntem jolly și fericiți că avem așa o prințesă. Da, și nu e etichetă. Este adevăr pur. Pam- Pam!

Loli, La mulți ani!

0

Să continuăm cu obiceiuri

Cum să explici un obicei nesuferit? Îmbrăcându-l într-o poveste despre lame.

Iată:

De multe ori inspirația vine din întâmplări simple, precum mersul la cumpărături. Ca de exemplu: zilele trecute am ieșit la magazin împreună cu Loli. Mega este la parterul blocului vecin. Prin urmare, nu aveam de mers mult, nici 100 de metri. Ce se putea întâmpla în cei nici o sută de metri? Nimic spectaculos, doar gesturi care, la oameni, nu își au rostul. Un grup de tineri, adolescenți  frumoși, de altfel, gălăgioși pe măsură, aveau probleme cu gâtul. Mai exact cu excesul de saliva. O întindeau pe asfaltul prospăt spălat de ploaie. La animale acest obicei are semnificație justificată: rezolvarea conflictelor, îndepărtarea intrușilor etc. La ei ce-o fi semnificând? Nu erau în conflict, păreau că se înțeleg. Ce să le spun (eu, mama moralizatoare) astfel încât să nu se simtă neadecvat tinerii și să nu jignim animalele care fac acest lucru cu un scop anume?  Și uite așa am ajuns la lama. Da, ruda cămilei fără cocoașă, ambele cam scuipăcioase atunci când sunt deranjate, nemulțumite.

Lama este originară din America de Sud, mai exact munții Anzi, platoul alpin din Peru partea de la sud – est  și  din vestul Boliviei. Aceste platouri sunt acoperite cu vegetație joasă. Lama poate trăi la altitudini de peste 4.000 de metri. Astăzi întâlnim doar speciile domesticite.

Lamele, tare ciudat sună, sunt animale înalte, zvelte, însă grele la cântar 130-155 kg. Rar depășesc 1.6 m în înălțime, impresia de înalt este dată de gâtul lung. Botul, buzele, incisivii amintesc de cămile. Nu diferă mult. Blănița variază de la cafeniu închis până la alb cenușiu.

Lama a fost domesticită încă de pe vremea incașilor. Este un animal rezistent la povară, este crescută pentru carne și lână. Pe lângă acestea are o rezistență naturală pentru aerul rarefiat. Adică: sângele lamei are un conținut ridicat de globule roșii de formă ovală, care le permite să supraviețuiască la concetrații scăzute de oxigen.

Sunt animale curioase și au obiceiul de a mirosi lucruri, oameni. Învață comenzi simple și nu le place să fie mângîiate oricând. Prin urmare, dacă vă veți întâlni cu vreo lama, să aveți grijă. Trebuie să îi câștigați încredera mai întâi, apoi să o drăgăliți. Altfel, se va simți iritată și va face ce povesteam mai sus, va face abuz de salivă.

Sunt animale sociabile, le place compania semenilor, sunt organizate în turme. Se presupune că lama lama sălbatică avea aceeași organizare ca cea domestică. Turma are următoarea structură: 10-20 de indivizi, gestionați de un mascul curajos gata oricând să-și apere poziția și haremul. Da, haremul. Turma include femele adulte și puii lor. Lupta pentru lidership se lasă cu muscături, plesniri de gâturi, de fapt își încolăcesc gâturile. Nu este o luptă de durată. Atunci când unul dintre masculii angajați în confruntare se lasă la pământ, lasă capul în jos, dar cu codița ridicată înseamnă că a capitulat , apoi se trece repede la viața obisnuită –pășunat, moțăit, amușinat diverse de prin împrejurimi. Aparent! Masculul este atent la orice schimbare de atitudine a masculilor tineri.

Acestor animale le place să stăpânească un loc, chiar și în captivitate, indiferent că este un teren împrejmuit gen țarc sau în afara granițelor gardului. Și le place să adopte, astfel dacă locul lor favorit este călcat și de oi, capre sau alte animale mai mici și care pot fi supuse rapid, le adoptă și le apără de parcă ar fi de ai lor. Cei mai mulți fermieri folosesc lamele pe post de oieri.  De ce? Fiindcă știu să dea alarma în caz de vreo tentativă de furt sau evadare. Lama comunică starea de mulțumire, neliniște printr-o serie de posturi și prin sunete. Mormăielile sunt foarte utilizate între membrii turmei și comunică o varietate de dispoziții, indispoziții de moment, iar strigătele stridente, ritmice sunt folosite pentru a semnala intruși sau o situație neplăcută ce urmează să se întâmple. Să iasă oile din tarcJ, de exemplu. Poziția codiței, a corpului, poziția urechilor semnifică ceva, crescătorii lor sunt specialiști în limbajul lor și lamele apreciază acest lucru. Urechile lamelor sunt denumite banane, asta datorită faptului că sunt alungite și cu marginile întoarse spre interior,  cumva aduce cu fructul binecunoscut.

Să rămânem tot aici –comunicare, percepție. Pe lângă vocalize și prezență lama își comunică teritoriul și prin materii fecale. Folosesc latrinele. Latrinele sunt locul unde toți membri turmei vin să se elibereze de reziduri. E un fel de toaletă comună și în același timp locul de hotar al spațiului ocupat de turmă, marcat vizual  plus olfactiv. Comunicarea tactilă ocupă și ea un rol important în exprimarea diverselor  stări.

În ceea ce privește regimul alimentar lama este erbivoră, deloc mofturoasă la ceea ce oferă natura, consumă frunze, tuberculi, rădăcini, semințe, muschi etc.

Durata de viață la lame este 20-30 de ani. Nu au o perioadă specifică de reproducere. Lama este poligamă, așa cum spuneam mai sus, un mascul este înconjurat de femele. Gestația durează 360 de zile, femelele dau naștere la un pui pe an. Puii sunt capabili să alerge imediat după naștere, cântăresc cam 10 kg, se hrănesc cu laptele mamei timp de 4 luni, după care sunt capabili să consume și materie vegetală. Maturitatea sexuală  este atinsă în jurul vârstei de 2 ani. Nașterea durează puțin, cam 30 de minute, lama naște din picioare. Prin urmare, puii vin pe lume de la înălțime. Femela gestantă înainte și în timpul nașterii este înconjurată de alte femele din turmă. Asistarea la naștere este o măsură de protecție împotriva prădătorilor moștenită de la rudele sălbatice. Masculii nu participă direct la creșterea progeniturilor, grija îndirectă pentru ei se manifestă prin apărarea teritoriului, a sursei de hrană și alungarea potențialilor lideri. Adică a masculilor tineri. Puii de sex masculin sunt alungați din turmă după un an. Aceștia se grupează în turme de burlaci.

Un fapt amuzant legat de temperamentul acestor animale este că refuză să ducă poveri foarte grele. Dacă nu le convine încărcătura se așează, scuipă sau chiar se manifestă violent față de cel care le supraîncarcă. Ușurarea încărcăturii o va face ascultătoare și se va ridica în picioare așteptând să fie îndrumată să purceadă la drum. Pot duce până la 60 de kg, 30 de km pe zi. Și asta în condiții destul de grele, urcând pante înguste și stâncoase.

Lama este un animal minunat, nu figurează pe lista speciilor în pericol, din punct de vedere economic nu au niciun impact negativ, doar benefic. Face parte, prin anumite colțuri de lume, din categoria animal de companie. Dacă crești de mică o lama, va crede că și tu ești ca ea și se va comporta ca atare: va căuta mângâiere, te va scuipa dacă o deranjezi, se va lupta cu tine pentru vreun colț de casă.

De unde am plecat și unde am ajuns….de la un obicei urât. Se pare că inspirația nu-și alege sursa, ideea este ca produsul final să fie unul bun. Prin urmare, este?

Big Explorer, 2015