0

Gânduri bune la final de an- Vocea ta -TDM

Dacă ar fi să fac un bilanț de final de an, apoi un grafic atunci va ieși mai ceva ca la curba lui Gauss

Vârfuri semețe și pante năucitoare, adică culmi de fericire și praguri de aproape depresie.
Acum nu are rost să spun cuvinte de genul a fost greu dar frumos sau ceva asemănător. A fost greu, împovărător uneori. Momentele bune au fost și ele, nicidecum de neglijat. Am și învățat ceva din toate astea. Și cum anul e pe terminate, nu fac vreo urătură specială, nu mă pricep deloc la rime, spun cu numere de ordine câteva (hai, să zicem) dorințe și urări, pentru mine și voi:
1. Sănătate

Cea mai bună urare pe care vreau să o fac tuturor ( părinți, copii, luați, neluați, cu sau fără copil la purtător) și să o primesc: Vă doresc sănătate oameni mici și mari!

2. Bucurii zi de zi

Chiar dacă plouă, ninge, ai un coș fix în vârful nasului, copilul a întins tot magiunul pe jos. Nimic nu e de nereparat, de ce ne-am încrunta pentru atât. Și o frunză verde poate fi motiv de bucurie. Să fim veseli, cu zâmbetul pe buze!

3. Conectare cu noi și ai noștri

Să nu renunțăm la ea! Avem nevoie de gesturi, de cuvinte care să nu sape distanțe ci să ne apropie nu doar atunci când avem nevoie cel mai mult. Să ne ascuțim urechile și mintea astfel încât să nu fim surzi la iubire. Să ascultați bine, oameni dragi!

4. Să facem pace în noi

Cu toții avem un bagaj special de emoții, de stări care ne apleacă sau ne țin spatele drept. Să reparăm, triem pe cele grele, să ne fie desaga ușoară, plină de empatie, înțelegere, răbdare, de dragostea. Să nu uităm să/că ne iubim!

5. Să fim împreună cu ai noștri fără să simțim poveri de spațiu, că ne încurcăm și sufocăm

Să ne bucurăm de semeni, fericirea nu este de unul singur. Cel puțin asta cred eu. E la fel ca la mâncare: mănânci tot ești sătul, poate cu ușoară indigestie. Dacă o împărți este și mai gustoasă și te simți plin de la bucuria celui cu care o împarți. Să fiți aproape de ai voștri!

6. să fim acolo unde ne-am proiectat la un moment dat cu gândul, adică acolo unde ne-am dorit, am depus efort în privința asta, să se realizeze. Nimic nu te împlinește mai mult decât munca ta. Vă doresc ca ceea ce ați început, să se continue și să vă aducă mulțumire!

7. Să fim buni

E veche și actuală. Eu nu sunt bună tot timpul, recunosc. Îmi doresc asta în fiecare zi. Să am forța necesară să nu las prejudecățile să mă domine. Așa că vă doresc, și vouă, să fiți puternici și buni!

8. Pentru mame – să vă simțiți frumoase în fiecare minut

Bine, oricând. Eu am ajuns să fiu, uneori, exact cum nu îmi place: flocăită, ca ridicată de pe pernă, în aceeași adidași și blugi. Și cu toate astea m-am încăpățânat să cred că sunt frumoasă. Garderoba am început să o schimb. Se poate! Prin urmare, știm că haina nu îl face pe om, vă doresc să vă simțiți frumoase oricând și chiar în hainele alea nașpa cu care v-ați îmbrăcat, și să nu vă știrbească vreo cută încrederea.

9. Și una și pentru tați (relax!): Să nu vă speriați când mai facem vreo criză

Vă iubim și atunci! Vă doresc să fiți generoși la îmbrățișări și nu doar de sărbători.Cu toatele vrem mângâiere, chiar dacă nu o cerem sau suntem prinse cu schimbatul scutecului.
10. Nu mai am, momentan. Mă duc să scot mândra la plimbare. Gânduri bune tuturor și să vă molipsiți de spiritul sărbătorilor.

Image
0

Copiii, talismanele noastre norocoase -Vocea TDM

Descântece, potcoave și talismanele care aduc noroc

La mine în familie se țin anumite credințe, obiceiuri sau cum s-or numi. Unele îmi plac sincer (sunt așa de copilărești!), altele nu.

Sunt distractive

Pe unele le tolerez că sunt distractive, pe altele le aplic (poate o fi având dreptate mama, hmm!). De exemplu, descântecul, ața roșie să nu îi fie de deochi sau să îți poarte noroc, să împărtășim copilul duminica, să avem o potcoava de noroc, să purtăm pietrele zodiei (asta e de la soț și de la mama-soacră).

Și, da, recunosc că nu am pus brățară roșie la mâna fetei mele. În schimb, am descântat-o de deochi, de câteva ori. Bine, mai mult mama. Ei, aici la partea cu descântecul intervin, uneori, și pentru mine. Mă ”suflă mama și prin telefon. Așa spunem noi la descântec deoarecefugi deochi, fugi deochi se face la frunte – adică cineva te răcește ușor pe creștet cu suflarea, în timp ce rostește aceste cuvinte. Suflă mama prin telefon și trece, de cele mai multe ori. Tocmai am zâmbit, da!

Au toate astea vreun efect? Sigur. Am vorbit cu cineva drag, ne-am amuzat cum că s-a uitat cu ochi invidioși nu știu cine, ne-am alintat cu descântecul, și, gata, am uitat de durerea de cap sau ne-am eliberat de agitație, un pic. Sau poate între timp am luat un ”hap” din dulapul cu pastile.

Cred în așa ceva?

Nu chiar, dar îmi place tradiția asta. O știu de mică. Intră, cum s-ar zice, în brandul familiei. De când cu Loli mică, orice, dar orice fel de talisman (capăt de ață, bănuți, cruciulițe, mai nou, potcoava) atârnă de patul ei. Să îi aducă liniște, somn neagitat, să crească (în greutate, da!) să fie acolo. Poate, poate sunt de folos.

Dacă m-am împotrivit?

La început, da. Apoi, nu. Fiecare obiect a venit cu o poveste: cruciulița e de la mormântul sfânt (mama socră nu putea fi refuzată), ața e de nu știu unde, banul e de argint și e moștenire de familie, potcoava e de la târg, în plus e blagoslovită de tata. Mi se pare prea amuzant și, oricum, de ținut minte pentru Loli când va fi mare.

Ce rost ar avea să nu fiu de acord?

20150607_201411

Ia potcoava, nu-i potcoava.  Restul poveștii și de unde potcova se continuă la Vocea Ta (mea), Totul despre mame.

Despre împricinata de mai sus – A rămas legată la pătuț până acum 3 luni, când am găsit mândra cu obiectul între dinți. Voia să ascută caninii. Și halt am săltat-o, pus bine, la păstrare, să i-o dau când se termină cu rosul lucrurilor. Doar e cu noroc. :)))

 

2

Operaţia de strabism

Nu e o decizie ușoară când copilul este mic, se face anestezie totală, stă nemâncat atâtea ore.
La Loli a fost vorba de stabism convergent. Focaliza când cu un ochi când cu celălalt, cel care nu focaliza era fugit spre nas. Cauzele strabismului sunt multiple, dacă ar fi să săpăm în istoricul familiei nu pot spune exact de ce fata mea are strabism. Am putea să punem pe seama hipotoniei cu care s-a născut, greutății mici, nu știu. Ochii bebelușilor sunt funcționali de la naștere, perioada de acomodare este de câteva luni. De aceea la început disting puțin ca apoi să se clarifice, totul să capete formă, culoare. Din câte am înțeles eu până la 6 luni copiii pot fi stabici și să se considere normal acest lucru, încă este vorba de acomodare, de orientare în spațiu, de coordonare. După vârsta de 6 luni deviațiile ochilor sunt de urmărit și, neapărat, consultat oftalmologul fiind vorba de strabism congenital.
Loli a făcut primul control pe la 8 luni. Nu privea în dispozitiv, nu au măsurat mare lucru, era mică, dezvoltată cât un bebe de 6 luni. Ni s-a spus să revenim la un an.
Următorul control a fost și mai rău. Am fost trimisă la farmacie să cumpăr ocluzor. La strabismul ei nu era de recomandat așa ceva. Cum nu eram mulțumiți de răspuns, am fost la un alt control (a treia clinică) pe la 10-11 luni, a primit prescripție de ochelari. Am căutat o lună de zile rama care să se potrivească pe fățuca ei mică. Cu tot jocul și pus ochelari toată lumea din casă (eu pe ai mei de miopie, tati de soare) nu s-a lăsat convinsă să îi poarte. Au stat peste tot, printre jucării, a ros elasticul. Nimic. Am deschis tv-ul, dura 3 secunde.
La al patrulea control am schimbat dioptriile și am primit explicații despre ce înseamnă operația de strabism. Dacă la al treilea control nu se punea problema de operație, acum (schimbat iar clinica, e drept) s-a pus problema temporizării unei astfel de intervenții și efectele ei. Am decis, după multă documentare, după ce ne-am sfătuit și cu pediatra Lolitei, între noi, cu soră -mea (medic), să o operăm. Ceea ce este de rezolvat în strabismul convergent este vederea monoculară, adică recăpătarea vedereii binoculare (cu ambii ochi deodată), plus percepția tridimensională. Creierul trebuie să învețe să suprapună imaginile de la ambii ochi. Cu cât se întârzie mai mult operația cu atât va fi mai greu să se obțină vederea binoculară.
În ce constă pregătirea pentru operație:
– analize cu 2 săptămâni înainte
– să nu fie răcit copilul, să aibă o stare de sănătate foarte bună
– să primească aviz pozitiv de la medicul de familie cu 3 zile înainte de operație.

Am evitat locurile aglomerate, mersul cu metroul și cu tati la cumpărături, în locurile de joacă am stat maxim o oră….și am cam părăsit rapid locul unde am auzit copii chihăind sau strănutând. Da, știu, am mers pe principiul paza buna, trece primejdia grea. La kineto nu ne-am dus cu 2 săptămâni înainte de operație ca să evităm mersul cu taxiul sau transportul în comun.
La analize am fost cu Iulian cu mașina, veni vidi vici repede. Când ne-am dus la dr. de familie am făcut în așa fel încât să ajungem la fix. Să nu stăm mult pe acolo. Ultima oară am ajuns cu vreo 20 de minute mai devrerme, era aglomerat, Loli s-a plimbat încontinuu printre jucării, copii, când am plecat a venit un taxi cu șofer răcit bocnă, care la un semafor sufla trombonul și cam strănuta.  A doua zi Loli era mai moale, fără chef, plângăcioasă, a treia zi muci groși. 🙁 A fost un mix, în plus se răcise vremea în săptămână respectivă. Ne-am procopsit cu ceva și a ținut-o 2 săptămâni.

Apoi, în ziua Z regimul alimentar a fost foarte strict. Cu toate că Loli are greutatea pe care o are, nu ne-am abătut de la indicații:
–  nu a mâncat solide cu 6 ore înainte de operație (era programată la ora 17.00, până în 11 a mâncat masa de dimineață)
– cu 4 ore înainte a supt, apoi a mai băut apă
– cu 3 ore înainte nimic.
Numărătoarea am ținut-o cu toate că ne tremura inima. Am văzut că îi este foame, am ascuns toate ronțăielile.
– și foarte important – o stare de bine la toți, să nu simtă copilul agitație și nervozitate. Noi am făcut programul zilnic, ne-am jucat, hilizit. Loli moțăia când am plecat.
Operația nu a durat mult, însă, evident, timpul trece greu, din momentul în care pleacă în brațele asistentei și revine în salonul postoperator. După anestezie reacționează toți la fel: agitație, confuzie, plâng mult, se liniștesc greu. Loli dormea și plângea. Nici la sân nu era liniștită, îi mai dădea drumul să plângă. Și voia să se frece la ochi. La o oră după operație, după supt, băut apă, trecut un pic starea de agitație, am plecat acasă. Am facut nani cu rândul, Loli tot voia să se frece la ochi și am păzit-o.
Iulian, cât a durat operația, a stat în afara sălilor, și era leșinat. A auzit-o plângând și îi venea să rupă ușa. L-am văzut la un moment dat printre uși lângă micul spațiu clar de geam. Se uita înăuntru să își vadă fata și ce face, să îi trimită pupici și încurajări.
10 zile am stat în casă, pus picăturile prescrise, păzit să nu se lovească, fără tv și telefon (le butonează când le prinde, după 5 zile a cerut să deschidem tv, am deschis 10 min pe Duck). Riscul infecțiilor este mare dacă nu se urmează tratamentul cu strictețe, mâini spălate când pui picături, evitat apa de la robinet, spălat părul după 2 săptămâni.
A trecut, roșeața nu este la fel de vizibilă, s-a obișnuit cu rutina picăturilor, în sensul că stă să vin cu flaconul, pusul se lasă cu plânsete, la fel, ca în prima zi. Și cu formularea dacă te freci la ochi și nu punem picături, faci buba (este antică asta cu buba), nu știu cât de ok, am folosit-o, a dat roade. Deși i-am explicat, exemplificat pe Iulian, numărat zile pe calendar, apoi subliniat că nu e plăcută senzația și o înteleg, este greu să o convingi că așa se face când pui picături în ochi.
Bun, orice intervenție vine la pachet cu multă pregătire și multă emoție, ideea este să vezi efectele pe termen lung și să ai încredere în tine și copil. Au resurse nebănuite, mici așa cum sunt, sunt foarte puternici. Loli a mea este o curajoasă, cu zâmbetul pe buze de a doua zi. Așa ne-am relaxat, și revenit, râzând mult, zâmbind unii la alții.
All ok. După ce trece buba de tot, readucem ochelarii în discuție. Let’s smile!
Nu sfătuiesc pe nimeni să facă ca noi, ce pot spune este:
– să vă documenați bine înainte
-să studiați bine materialele care le primiți referitoare la operație și acordul pe care îl semnați cu clinica
– să discutați cu pediatrul sau alergologul sau medicul de familie, să vă sfătuiți cu cine aveți voi încredere( să aibă cunoștințe medicale, evident, nu vecina de scară) dacă nu sunt clare anumite riscuri
– să respectați cu strictețe regulile clinicii referitoare la dieta preoperatorie, postoperatorie și tratament
– de reținut că efectele operației sunt clare după 2-3 luni
– anumite cazuri pot necesita corecții ulterioare (sper să nu fie cazul fetei mele, vom face și asta dacă va fi nevoie)
–  decizia de a opera copilul trebuie să fie luată ținand cont de particularitățile lui și felul în care îl afectează deviația ochilor acum și pe viitor( dacă nu se iau și alte măsuri precum ochelari, exerciții).
Dacă am uitat ceva, urmează să îți operezi copilul și dorești să mai povestim, așa ca între părinți, despre cum au decurs toate, poți să îmi trimiți un mail pe adresa marinabezede@yahoo.com sau să îmi scrii la comment.

Image
0

Jocul cu carduri

Dacă se mai fac reduceri la jucării declarăm faliment. Zilele astea cu reduceri, plus operația (scriu acuși despre asta), plus să fie ceva nou, ceva ce nu are, am făcut iar stoc de jucării, cărți, centre de activități. Deja nu știm cum să le gestionăm, să nu se plictisească Loli. Nu mai avem spațiu să le rulăm. Azi cărți, mâine păpuși, poimâine mașini, forme, joc în cort și tunel, culori etc.
Și cum să faci să își dea copilul drumul la limbă, să asocieze imagini cu obiecte, imagini cu lucruri reale (acolo unde merge), să asocieze sunete cu acțiuni, figuri și acțiuni, să antrenam un pic atenția, și altele pe acestă linie. Stați să îmi trag sufletul, după alergat. Daaa, facem un fel de vânătoare, treasure hunt.
Acum vreo lună am cumpărat de la librăria/anticariat Ex-libris, de la Universitate, această cutie cu cartonașe. Sunt în limba engleză, puteau să fie și în rusă, sunt numai bune de jucat cu copilul. Cutia este metalică, colorată, cu imagini, atractivă pentru mândră. Loli iubește cutiile, le închide-deschide, scoate tot, încearcă să bage lucruri care nu încap, se enervează, o ia de la capăt. Volumele astea. Le dibuie ea la un moment dat. 😉

20151203_193842_resized 20151203_193852_resized
Cum ne jucăm? Căutam ce vedem pe card. Inițial voiam ca Loli să fie cea care caută, aduce obiectul din imagine, îl numește, mimează acțiunea. Ajungem și acolo, la un moment dat. Face mami ca exemplu, Loli e atentă. Cât o ține (de obicei puțin), după care facem altceva. Revenind la joc. Mergem împreună prin casa în căutarea lucrului văzut pe cartonaș. Noi de fapt alergăm prin casă, de cele mai multe ori. Așa râde cu lacrimi, uneori rămânem doar cu alergatul. Îi place fugăreala, luăm cartonul și hai. Cine e? Pisica? Daaa. Cum face? Unde e?(la Loli e ceva de genul: teii tei?, a spus la un moment dat clar unde e:)))). Căutam un pluș sau o figurină. Și tot așa. Cum face? Miaună miau- miau? Miorlăim, chemăm pisica.
Dacă e cu sare țop-țop? Țopăim. Avem vecini cumsecade. Nu ne-au reclamat.

E un joc vesel, uneori leg treburile:

  • Dacă în vreo 30-40 minute, ne așezăm la masa, aleg cărțile cu mâncare, ustensile de mânuit îmbucătura. Uite lingura, cuțitul, polonicul, yamm, yammmy, și alte sunete de satisfacție că e cu mâncare.
  • Dacă am strâns cărțile, mașinile și ne facem de lucru cu  plușuri,  păpuși, atunci așa decurge jocul.
  • Dacă  am scos jucăriile cu forme, apoi forme și contururi alergăm. Aici cutia nu prea ne ajută. Avem o carte care îi place mult, tot de Universitate luată.

WP_20151204_11_37_05_Pro WP_20151204_11_35_34_Pro

Câteodată o surprind (jocul era altul) cum deschide singură cutia sau cartea, arată cu degetul imaginea și mâmâie ceva, apoi pleacă și pune mâna pe o jucărie sau obiect. Și se uită la mine și face Aah( este da). Daaaa, știe fata. Nu degeaba dăm ture prin casă. Asta când se scoboară din lighean….

WP_20151204_13_04_27_Pro

WP_20151204_14_01_24_Pro

Pentru umbrela curcubeu s-a dus bunicul la cumpărături.

Image
0

Pâine de casă fără gluten

Îmi place pâinea. Pe cea de casă o ador, îmi place caldă, aburită, cu coaja crocantă. Salivez acum. Pâinea bună îmi aduce aminte de copilărie, de cum făcea bunică-mea la cuptorul din ogradă tăvi de pâine și cozonaci, plăcinte (asta de sărbători), sau la cuptorul de la sobă. Bun tare! Ai mei fac și acum, numai că nu mâncăm noi.

Îi plăcea și fetei mele la un moment dat. De când fără gluten s-a terminat pofta. Cum mă cam săturasem de turte de orez, ea nu chiar, le molfăie cu plăcere, și mâncare ioc. Cum nu au nici o calorie (și iască ucată degeaba, cum le zice tata, nu se poate) trebuia să facem ceva cu calorii, am făcut pâine de casă. În plus e mai ieftin să o faci acasa. Pâinea fără gluten nu e chiar chilipir și, da, are multe în ea, pe lângă făină, apă, ulei.
Noi avem mașina de pâine Zelmer. Nu e performantă, își face treaba cu rețeta potrivită.

zelmer-

Până acum pâine obișnuită (albă, cu semințe, neagră, cu gluten, evident) a copt perfect, după rețeta din cărticica cu care vine la pachet. Cine face des pâine, la orice fel de mașină, știe că după ureche rețeta iese dacă ai muuuult noroc. Alta e schema când folosești făină fără gluten. La cuptor nu am încercat, nu funcționează excelent, avem un aragaz mai vechi (nu e al nostru, e din dotarea apartamentului), nici tăvi și alte din astea deoarece nu avem timp să fim mari plăcintari sau brutari. Bunicile Lolitei fac cozonaci, alivenci și alte bunătățuri super gustoase de patiserie, au timp, le face plăcere, noi mâncăm cu poftă.

Mașina de pâine face treaba singură, nu trebuie păzită, nu uiți cuptorul și arzi maclavaisul. Are timer, e foarte utilă.

Am încercat 4 tipuri de făină până acum:
1. Schar Bread Mix – iese bună, crește frumos. Mama mea a făcut (ușor stresată: mamă, eu nu știu să fac cu făină din asta!!!) și clătite și turte în ceaun cu ea. La clătite trebuie mai mult lapte vegetal, să se subțieze compoziția, în rest ca la clătitele obișnuite. Turtele la ceaun (eu eram marea doritoare) ies nu foarte pufoase, merg mâncate calde, reci se fac ca piatra.
Reteta pentru pâine este asta:
– 280 ml apă
– 2 linguri ulei sâmburi de struguri
– 1 linguriță sare
– 1 lingură zahăr ( nu am încercat cu altceva sau fără, nu cred că iese, zahărul are rolul lui)
– 390g făină
– 1 linguriță drojdie uscată, pentru copt la mașina de pâine

Program Whole wheat (ironie, nu?), 3 ore 40 min.

De vreo 2 ori am avut surpriza să nu crească. Prima dată a crescut, nu suficient, era mai turtită, era comestibilă, dacă reușeai să tai felii și să le prăjesti un pic. A doua oară era necoaptă totally și direct la coș.

8
2. Schar Farina. Nu e pentru pâine. Trust me. Am experimentat noi. Merge să faci clătite. În rest doar pentru ce este destinată – paste, foi de tartă etc.

dr-schar---farina---faina-dietetica-fara-gluten-x-1000g-875-1
3. Făină neagră Doves Farm. Prima pâine a fost dezastru. Am greșit cantitatea de apă, ordinea ingredientelor, nu știu ce..de nu a crescut.
Apoi am facut rețeta de pe pungă, cu mici modificări. A crescut frumos, a mâncat și prințesa mea, fără nazuri, o felie întreagă, după care asta a fost. Să mănânci tu restul, mami!

faina_neagra_fara-gluten-bioportal_6809

Cam așa e:

– 6 oua prepelita în loc de 2 ouă mari
– 6 linguri ulei sâmburi de struguri
– 1 linguriță sare
– 1 lingură zahăr
– 1 linguriță oțet – de care am avut în casă, de la Lidl, Sole/Sore parcă
– 380 ml lapte vegetal din orez

Toate ingredientele de mai sus trebuie amestecate într-un bol înainte de a fi puse în mașina de pâine. Apoi:

– 500 g făina
– 2 lingurițe de drojdie uscată

Program Basic, 3 ore.

4. Făina Doves Farm albă. Am urmat rețeta ca la făina Schar albă. Nu am avut surprize.

faina_alba_fara_gluten-bioportal_6755
Mâine încercăm pizza. Cum nu am mâncat de luni bune, abia aștept să bucătărească soțul meu. Daaa, când am zis am făcut, era de fapt eu cu Loli ne-am uitat la tati cum pune ingredientele, și apoi am stat cu mândra în brațe sau am păzit-o, în picioare pe scaun fiind, să se uite cum lucrează mașina de pâine: Vuuum, vuum. Mare minune, nu o puteam lua de lângă ea. Mai apăsa și pe butoane. 🙂

Image
2

10 produse fără gluten, lapte, ou – testate de noi

Am promis, mă țin de cuvânt. Spuneam acu vreo 2 posturi că fac lista. Voila. Noi am început acum 3 luni dieta fără lapte, ou, gluten, apoi de vreo 3 săptămâni am revenit la ou. Consumăm cu plăcere mini omlete din ouă de prepeliță. Când am avut liber la ouă, fix în ziua când ne-am dus la cumpărături, nu se găseau nici  la Mega, nici la alte supermarketuri. Așa că am dat cu Google și am ajuns aici. Suntem mulțumiți.
Bun. Fata mea nu e mare mâncăcioasă, dacă știți și alte produse care merg la năzuroși, please share. Nu fac reclamă la nici unul dintre produsele de mai jos, nici la cele de mai sus, doar vi le prezint pe cele încercate de noi și cum am reacționat la ele.
Pe rând, să începem cu biscuiții:
1. Biscuiți Lo bello, sunt biscuiții normali și râșniți. Iată modelele mai jos. Noi i-am găsit pe acest site. Mândra mea a mâncat la început apoi i-a refuzat. Sunt dulci, parcă prea făinoși, nu chiar de nemâncat. Eu aș roade la ei, dar nu pentru mine i-am cumpărat:). Loli ia o gura după care mi-i îndeasă în gură. Vreau, nu vreau, musai să înghit. 🙂

11bis
2.  Biscuiți Schar, cei cu miere – forme de animăluțe sau plante și rondele (au ou). Foarte buni. Ăștia au succes la amândouă. Îi mănâncă așa sau cu fructe la abur. Eu la cafea strecor pe ascuns unul.

2

dr-schar---fior-di-sole---biscuiti-x-100g-24-1
3. Paste fără gluten Schar. Bune! Simple, doar cu ulei. Cu sos de ceva sunt excelente. Noi ne-am jucat cu ele, jocuri tactile, pentru dezvoltarea motricității fine. Cum Loli gustă orice nu aveam cum să folosesc altceva. Le-am colorat la un moment dat cu coloranți alimentari. Mânca de parcă erau cu nu știu ce sos extraordinar de bun. M-am apucat fuguța să fierb altele, pus repede un sos șiiiiii …nimic. Gata, pofta! Am arucat culorile, las că le învățăm noi altfel, fără paste colorate.

3
4. Paste bio din orez. Nu așa gustoase ca cele de mai sus. Sunt bune, să nu ne înțelegem greșit. Pe astea le mai facem cu lapte vegetal, once in a while. Au și varianta spirală.

4
5. Turte din castane. Dacă vă interesează caloriile înghițite de copil (pe noi, da) atunci sunt foarte bune pentru uns diverse sau pot ține loc de pâine. Sau se pot mânca ca atare. Au un gust aparte, nu îți plac, nici displac. Sunt crocante, ușor dulcege și trebuie să nu le lași după prima gură, să mai roțăi un pic ca să le prinzi gustul. Loli mănâncă, nu se omoară, dacă  are chef termină una. :)))

5
6. Budincă vegetală. Eu tot i-am făcut din mei, chia, quinoa. Nu le înghite. Și am zis să încerc și pe acestea de la Natur Green. Le-am mâncat cu poftă, singură. Sunt bune, nu sunt dulci, merg mâncate mai reci. Dacă le ții la temperatura camerei sunt cleioase și nu prea te încântă.6 6bis

7. Covrigei Schar. Sunt buni, crocanți, cam prea multă sare. Merg 2-3 de ronțăit la joacă.

7
8. Pâine Schar, toate combinațiile neagră, albă. E bunișoară. Cam sfărâmicioasă și din această cauză o prăjim un pic. Merge să faci tartine cu ce ai prin casă și înghite copilul. Am încercat și pîinea fără gluten de la Cora. Nu mai țin minte de la ce firmă. Nu e așa la vedere, trebuie să întrebi.

paine-alba-cu-multicereale-fara-gluten
9. Covrigei Pauly. Buni și aceștia pentru categoria ronțăieli. Au mai puțină sare…în unele punguțe. 😉

9
10. Pesmet fără gluten. Este din porumb. Noi folosim la pârjoale cu pui (la cuptor), la dovlecei pane( la cuptor), în omletă( iese pufoasă de la amidonul din porumb).

10
Cam atât pentru prima parte. Revin cu lista pentru făină. Am facut pâine cu făină fără gluten, la mașina de paine, și am avut muuuulte surprize. Greu cu găsirea unei rețete care sa nu dea greș.

Mă duc să cotrobăi prin dulap.