0

Un alt fel de post

Am decis să scriu pentru supereroiprintrenoi.ro din mai multe motive. Când i-am descoperit eram în căutari febrile de ceva-uri, căutam fără țintă ceva care să mă ajute, să mă hrănească, nu ca un aliment, ci ca o mângâiere. Dacă nu știti, încă, supereroiprintrenoi nu este despre vreun desen animat, nici vreo odă adusă mamelor, părinților, în general, sau persoanelor care fac ca lucrurile grele să pară ușoare. Este un proiect sensibil, plin de povești care se aud rar și care au drept protagoniști părinți, copii, frați, surori. Este vorba și despre vindecare, despre temeri, despre cuvinte care nu se pun în propoziții adecvate. Și nu în ultimul rând despre schimbare, despre acceptare, alegeri și trăiri.
Am scris acolo un text diferit, departe de ceea ce spun eu pe aici. Nu pot, încă, să explic, printre răsadurile de gânduri, motivul. Este ceva despre care voi povesti la un moment dat, când voi avea cuvintele necesare.

Am început așa:

Genetica este greu de digerat iar orice legat de genetica ta sau a copilului tău devine și mai greu de înțeles. “Cum” și “de ce noi” sunt formele de început ale întrebărilor ce ne macină. Nu putem să le transformăm în “așa a fost să fie” sau altă formulă care nu ne aduce nici o alinare, putem în schimb afla ce putem face, cum să folosim informația pe care o avem și care sunt pașii de urmat înainte.  “Cunoașterea este putere” se potrivește și  în aceste cazuri și într-adevăr poți schimba ceva- poți îmbunătăți calitatea vieții.

Restul este aici.

Dacă vrei să spui o poveste sau vrei să ajuți o poți face oricând  pentru că – ”TU. Tu eşti cel care ne da curajul de a merge mai departe”.

0

Când auzi ce nu trebuie

În copilărie și în adolescență au fost momente în care precum câinele rănit, mi-am lins rănile acolo în mine, pe interior și am supurat și vindecat greu urma cuvintelor nepotrivite primite de la părinți, prieteni. Când nu ești așa cum era de așteptat: ca sora-ta, precum colegii de clasă sau copilul colegei de birou este greu să găsești încrederea și voința de a fi cumva, pe parcurs. Nici ca ei, nici ca tine, deoarece ca tine se pare că nu este îndeajuns. Cu toate astea am reușit să nu mai alerg pe același traseu cu acei alții, destul de greu cu toate nesiguranțele și fricile pământului. Am făcut pace cu tot, cu toți și cu mine, încă mai fac. Încă mă vindec. Vreau ca fata mea să aibă o mamă și nu un antrenor cu fluierul în mâna și haide, haide pe vârful limbii. Sper să îmi iasă, îmi doresc asta.
Știm că mulți părinți cad pradă unei viteze de a trăi într-un anume fel, învăța de acolo și de pe dincolo, de a presa copilul cu toate neajunsurile copilăriei lor și nu pot accepta, cu adevărat, că nu suntem într-un concurs continuu cu noi și restul lumii. Nu e nimic la linia de finish, doar copii cu sufletele schingiuite, mereu nemulțumite și în continuă căutare de ceva care să le stimuleze existența. Este greu să trăiești așa. Fericirea  ocolește astfel de întreceri atunci când ieși pe locul 2. Renunțarea la alergătură asta fără sens, cu siguranță, este debusolanta însă vindecătoare.
Am fost să cumpăr încălțăminte de vară mândrei. Am colindat, de dimineață, duminică, magazinele din zonă și mall. Loli poartă mărime mică, este undeva între mărimi- între cea de bebeluși și toddleri. Și nu se potrivea nimic. La ultimul magazin din mall deja era plictisită, obosită și nu stătea la probat. Voia să meargă desculță. Am lăsat-o apoi am revenit cu rugamintea: Loli, mama, asta e ultima pereche! Stă să o încalț. Îi veneau binișor, nu erau chiar de vară. Stăteam pe bancheta de probat cu spatele la o mamă și fiica adolescentă. Loli a vrut să plimbe papuceii, și tuști din brate, se fâțâia în jurul meu. In trei secunde am asistat la o conversație pe care sper, să rămână în gâtlejul tuturor părinților, să o înghită, să fie ultima oară când am auzit-o.  Nu vedeam ce proba fata, însă în afară de proastă și cât mă enervezi nu am auzit altceva. Nu am putut suporta, am descălțat repede mândra. Iulian o luase deja brațe de cum a auzit primul apelativ, parcă speriat să nu se sesizeze de tonul și atmosfera urâtă de acolo.
Ne-am ridicat de pe banchetă, și în drum spre ieșire, am privit în urmă. Erau acolo, ea scăpărând de mânie și fiica care îi cerea aprobare. Nu era un magazin cu încălțăminte ieftină, nu erau reduceri, persoanele în cauza nu arătau simplu. Intelegeți unde bat. De unde atâta nerv și înverșunare? De ce să îți faci copilul prost pentru că alege ceva ce-i place? Pentru o pereche nenorocită de papuci? Ce îi transmiți prin nerăbdarea ta și acest cuvânt? Unde fuge încrederea lui în el și în tine? Undeva, clar, de unde cu greu o va recupera.
Așa m-am indispus pe moment. Am urât-o  din tot sufletul. M-am văzut pe mine, copil, acolo. Ai mei nu au spus astfel de cuvinte niciodată, însă am primit și cuvinte prin care am înțeles că ceea ce am făcut sau nu am făcut n-ar fi cât trebuie. Când alegerile nu sunt după standard, nu e cel mai plăcut sentiment din lume să nu fii copilul exact. Exact cât trebuie ca să aleagă ca tine, să poarte ceva pe gustul tău, cu exact atâta pricepere cât a ta. Nu erau cărți de parenting atunci, nu se vorbea de stima de sine. Așa se făcea: Scoteai în evidentă tot ce nu e în parametri prestabiliți și copilul trebuia să se supună. Ambiționează spre corectare dar și zdruncină. E necesar o singură dată să auzi și să te supere precum cel mai rău lucru din lume.
Dar acum…
Cum poate cineva, acum, când vuiește prin orice cotlon despre necondiționare, când au trecut atâtea generații care au auzit/ practicat treaba cu ascultatul copiilor și nu doar copiii ascultă, să pierzi șirul atributelor bune și să te oprești la acela de prost?
Cât de rău putea să fie, ca să îi hașureze opinia, să îl facă prost?
Nu mă îndoiesc de dragostea lor. Sigur acea mamă își iubește copilul, sigur nu a prevăzut în programul lor asemenea discuție. Nu caut o scuză, de fapt nici nu încerc să o judec. Mă întreb pentru mine, mai mult.
Am plecat repede de parcă ar fi venit ciuma în magazin. Dacă aș fi stat mai mult ce i-aș fi spus sau făcut? Nimic. Nu te poți băga în viața nimănui. Oricum m-am blocat, am fugit repede cu mândra în brațe și mi-am promis să îmi dau una dacă mi se urcă pe gât vreodată acest cuvânt.
Sunt sigură că fata mea mă va călca pe toate butoanele, de acum încolo, când va fi adolescentă, și după. Sigur ne vom spune lucruri, sper să ne cerem iertare de fiecare dată, să ne punem în papucii celeilalte și să ne dăm seama că de fapt trebuie să ne ascultăm, cu atenție.

0

A fi sau a nu fi în formă!

Am fost la sală. M-am dus la mine în cartier, la o oră de Pilates. Vai, ce bine este să ieși cu prietena la sport. Minunat! Chiar dacă am mers pe ploaie, a fost relaxant, deconectant. M-am întins, am simțit fiecare mușchi. Nu în sensul că aveam tonus, am simțit cum nu îi controlez. Nu mă ascultau deloc! Dar i-am întins până la urmă, m-am îndoit, fandat, răsucit. Febră musculară, a doua zi, de dimineață nu aveam. În sinea mea: Nu sunt chiar așa ruginită. Numai că spre seară a început parcă să mă doară câte ceva ici-colo și până la ora de culcare scârțâiam din toate articulațiile.
Am fost la FitClub Total. Este foarte îngrijit, atmosfera relaxantă, oameni prietenoși gata să te ajute în procesul de redefinire a formei tale fizice și să îți atragă atenția asupra tentațiilor (scăpările) de după ce (te-)ai muncit pentru a fi în formă.
Conceptul lor (așa cum puteți să lecturați direct de la sursă, pe site-ul lor) pornește de la următoarele principii, pe care le explică fiecărui nou venit, pe scurt:
nutriție de calitate, alimentație sănătoasă, renunțarea la vechile obiceiuri, setăm obiective- plecăm de la atât și țintim spre. Cu alte cuvinte te-ai apucat de ceva apoi ținem graficul, câte calorii ai pierdut, le recuperezi echilibrat etc.

educație nutrițională – dacă vrei să ai succes în a deveni fit trebuie să îți fie clare proporțiile de care ai nevoie ca să te menții.

– doresc să formeze o comunitate, au deja, sala fiind și loc de socializare, urmat cursuri, împărtășire de experiente legate de alimentație, stil de viață.

consultanță – fiecare abonat  poate avea la dispoziție un consultant pe nutriție, un antrenor (coach) și dacă ești interesat poți face și școala de nutriție. Asta dacă îți dorești un program personalizat de nutritie – înveți cum să îți faci un plan de mese, plus soluțiile de suplimentare nutritivă în funcție de scopul pe care ți-l propui.
Prin urmare ești consiliat în ceea ce privește nutriția, îți faci analiza corporala a parametrilor – masa musculara, procent de grăsimi, vârstă metabolica, ești monitorizat  pe parcurs. Dacă dorești, evident!
Bun, astea fiind zise, abonamentele oferite sunt mai mult decât ok. Poți alege câte ședințe vrei, poți aduce prieteni și să fii răsplătit pentru asta. Pe larg despre programele lor aici.
Îmi place că au echipă tânără fizic și tânără în gândire, te întâmpină cu zâmbetul pe buze, sunt deschiși la idei și nu te lasă să vii nepregătit la antrenament. Un mesaj cu ora, data, ce echipament îți trebuie este binevenit, chiar dacă îți știi agenda perfect. Programul meu este haos, deci sunt pro notificare.
Consultantul care s-a o ocupat de noi a fost foarte drăguț, ne-a dat toate detaliile de care aveam nevoie, a rezistat la schimbările de program-nu azi, nu mâine, ora nu e bună, și altele din seria..până m-am dus. 😊
Să fim fit, zic! Aruncați o privire la ei pe site, completați gift-cardul ( 2 participări gratuite) și mergeți să vedeți despre ce este vorba. Poate vă vine cheful de mers la sală!

 

Image
2

La mulţi ani, Loli!

Acadeaua Loli, cu numele de cod dat de tati Sofia – Lorena, împlinește 2 ani!
Acum mă întreb când o fi trecut timpul???!! Când era Loli bebe nu făceam diferența dintre zi și noapte. Era balamuc în ritmul meu circadian, apoi s-au așezat lucrurile, și ziua era, noaptea era și ea, numai că  se lumina repede și voiam să dorm. Iar eu nu am fost vreo somnoroasă vreodată. Poate ar fi trebuit.😊
Nu vedeam așa departe, ziceam că bat pasul pe loc și Loli rămâne tot bebe. A crescut, a stat, a pus încă un gram, iar a stat, apoi încă ceva grame, apoi a făcut pași gâza, a vociferat mama și tata, e așa alintată și demanding când nu e cum vrea ea de iți vine să o mănânci. De drag!
Ne-a schimbat mult mândra în ultimii doi ani. Am devenit variantele noastre cele mai bune și ciudate, în același timp. Nu e pe roze tot timpul, însă e wow și challenging să fii mami și tati de Loli.
Nu o voi  descrie cu liniuța și nici scrie cum iubesc la Loli asta și asta. E clar ca bună ziua, e a noastră și e minunată în orice secundă. Chiar și în alea în care mai am un pic și fac explozie și suntem supărate una pe alta. Ne trece repede, uneori mă simt mai bebe ca ea. Mamă – copil, ce sunt! Creștem împreună, e ok. Nu sunt ca cele din cartea de parenting, sunt îmbunătățibilă (ca să zic așa), îmi doresc să fiu m-a-m-a în toate modurile posibile și să fie bine.
Pentru tine, iubita noastră, să vină mulți ani de acum înainte cu tot ce însumează viață împlinită, să fii conștientă de ea, să o trăiești din plin! Să zâmbești cu toți dinții întotdeauna și să te bucuri de tot!
Noi vom fi cu tine acolo, aici, unde ne chemi și vrei să fim aproape, să ne îmbrățișăm, să plângem, încurajăm, să stăm de vorbă sau să nu spunem nimic. Să nu îti fie teamă, să te simți încrezătoare și să găsești calea de a face exact ceea ce te inspiră!

La mulți ani, Loli!

Foto Loli

0

Ce (mai) faci? Bine! – TDM

Dacă mă întrebi ce fac, răspund repede: Bine! Poate reflecta starea exactă sau să fie departe de adevăr.

Dacă mă întrebi de mândra mea, voi spune la fel. Uneori, nu simt nevoia să o iau de la începuturi, de când a apărut, cât a fost de mică, cum și acum este tot printre cei mici, mănâncă, nu mănâncă și alte din astea. 

Dacă ți se pare că acest bine te invită la conversație lungă și mă întrebi de ce e așa, voi spune: Așa e ea! Pentru că iar aș începe cu am făcut asta și acum asta. Nu mai am chef de tocat cauze, idei, păreri.

Bine e un cuvânt care niciodată nu va avea sensul strict de stare de bine atunci când pui întrebarea: Ce (mai) faci?

Este un automatism, suntem setați/ blocați să răspundem așa. E ca un fel de scăpare, ce urmează next să mă întrebe, apoi îmi văd de drum. De cele mai multe ori 🙂

Mai departe este aici, la Vocea ta(mea), TDM.

Voi ce mai faceți?