1

Pentru că e a mea

Îmi place de fiica mea. Bine, e a mea. Nu se putea altfel.  Mărunta mea de 7 kg chiar dacă nu pare, crește. În fiecare zi. Și are ceva de zis( nu chiar cu cuvinte) în fiecare secundă.

wp_20161027_08_09_28_pro

verifică coafura….:)

Insistă când nu se poate cum vrea ea, indiferent de situație. Este neînduplecată oricât aș da din gură cu explicația și cu tehnica de cooperare. Și o las dacă vrea să sară, și, dacă poate păți ceva sunt gata să o prind. Nu facem scheme periculoase, însă dacă ține neapărat să închidă dulapul plin, îndesat cu mâna ei, cu ceva care oricând îi poate cădea peste nas, o las. Să înțeleagă mai bine partea cu volumele, cantități. Sunt acolo, supervizez.

Îmi place când îmi dă dreptate, ca apoi să își dea ei dreptatea. Știe de nu, știe care este diferența între da și nu. Are toată informația atunci când le folosim. Când face vreo acțiune care primește semnal de nu (nu neapărat folosit cuvântul) spune nu, nu, apoi face întocmai, apoi mă cheamă să îmi arate și să îmi spună că nu e chiar ok, dar a făcut-o totuși. Nu avea farmec altminteri. Crește, nu?

Numără doar cum poftește, doar 1, 2, 3..10 este overrated, plus-minus infinit – oricum sunt relative, prin urmare număratul la ea este duoi și duoi (doi). A zis să îmi facă hatârul într-o zi, după ce am răgușit numărând, îi place să mă pună să fac asta, nicidecum să repete, să spună tei (trei). Ok, mama, e bine!

Când o apucă foamea (strigă miam-miam, de mă fac avion și încălzesc mâncarea, o suflu, o blagoslovesc în gând – ca să îi placă, pun între un fu-fu și alte 3 oale la fiert ca să am opțiuni😊) și o lasă în restul de secunde din minutul în care a decis că vrea să mănânce. Și scaunul sub fund o arde, lingura e nevrozată și ajunge pe sub masă…este determinată când vrea, am precizat?

Când găsește, desface, duce/aduce lucruri pe care nu i le-am prezentat până atunci și le știe rostul. Da, telepatic le-om fi discutat, mai știi.

Când existența oricărui lucru o deranjează și mă strigă necontenit să fac/desfac ceea ce pe ea o deranjează, orice ar fi,  și cum, după elucidat/neelucidat motivul, un pic de gâdi- gâdi și alergat prin casă, nani în brațe mă face să mă simt deținătoarea leacului suprem, asta după ce mai aveam un pic și făceam tandem la tantrum.

Și cum știe ea de cum e să fii constrâns dar să nu fie tragedie când vine ora de masă. Mă înțelege, nu-i place, parcă ar vrea fără să vorbesc întruna despre cum este bine Loli asta și asta. Dar ajung și în punctul în care condiționez. Și nu vreau să mă simt vinovată. Loli are probleme de nutriție serioase. Așa că o lingură pentru tata, una pentru mama și uite așa pentru tot neamul. Zic și din astea – Ne uităm la tv sau la filmulețele alea cu tine, dacă mănânci. Avem și zile când totul e paradis, este mâncabil orice și eu doar observ cu bucurie cum mănâncă singură.

Îmi place când vorbește pe limba ei. Și dă din picior când îmi vede fața nelămurită. Și cum cu întrebări, cu aia-aia(este folosit pentru a numi orice), cu multă gestică ajungem la ceea ce voia. Și facem recapitulare, apoi, ca să ne înțelegem data următoare. Am ajuns să înțeleg repede, numai că s-a smecherit moața mică. Nu are răbdare, se așteaptă să  fiu eu cea care ghicește instant ce dorește, fără cuvinte și întrebări. Latura asta cu răbdarea de la mine o are, de fapt,….nu o are😊

Îmi place cum cu toată frustrarea (toleranță scăzută 😊) își dorește, se luptă cu ideea. Mă lasă să o liniștesc, să vorbim și să revenim când suntem pregătite. Este greu, lucrez și eu la partea asta.

Imi place de fiica mea pentru că e a mea, o bucată din mine, si nu numai de asta. Dintr-un catralion de muuuulte motive.  Puteam să o găsesc la ușă, lăsată de cineva, și tot o iubeam, tot a mea ar fi fost pe vecie.

0

L’Amande – Desserts sans gluten – poveste dulce fără gluten

De ziua Lolitei, 2 ani, am comandat un tort obișnuit. Ca să nu înghițim în sec (eu și Loli) am cumpărat separat prăjituri fără gluten, lapte, ou. Mai mult pentru mine, Loli nu se omoară cu mâncatul.
A făcut mândra 2 ani și 6 luni acum 2 săptămâni, 2 ani și jumătate de Loli, de când suntem părinți, de când nu respirăm aer fără iubita noastră. Noi o sărbătorim în fiecare zi, însă pentru că Loli nu a avut un tort special creat pentru ea, am ținut să facem asta. Nu l-am făcut fix în ziua când a făcut 2 ani jumătate de când a cântat precum o broscuță la spital (abia ne întorseserăm de la bunici 😊), ci la o săptămână după.
Înainte să plecăm în vacanță am descoperit cofetăria L’Amande – Desserts sans gluten, specializată în produse de patiserie fără gluten. Am încercat pâinea mai întâi, pricomigdalele, apoi am vrut să gustăm și ceva special. Am vrut un tort. Nu tu prăjituri, nu mouse, ci blat pufos cu un filing ușor, am vrut ceva ce nu conține alergenii noștri și care să fie adaptat pentru vârstă ei, fără exces de zahăr. Și chiar așa le fac în general, nu trebuie specificat când dai comanda.
L’amande -Desserts sans gluten a pregătit un tort minunat cu blat alb (nu am vrut cacao) și cremă – spumă de fructe(căpșuni) cu albuș de ou. Tortul a fost ornat de doi adolescenți simpatici. Așteptau reacția noastră, când am ridicat tortul. A fost funny tare. Cine puteau fi? Fiul Iuliei și al Danielei, ucenici și pasionați de ce întâmpla acolo, în spatele vitrinei cu bunătăți, poate viitori Pastry Chefs.

img-20161021-wa0003

se vede că mi-a tremurat mâna de emoție 🙂

img-20161015-wa0001

Cum a fost tortul?

Savuros, light, se topea în gură. Acum nu am să zic că Loli a mâncat pe nerăsuflate, a mâncat cum știe ea, o gură aici, una pe dincolo, alta stând la desene, alta din brațele mele, un vârf mic de la nanul ei (în weekend ne-au vizitat nașii de Roman). A mâncat fructele de deasupra, a stricat nițel aranjamentul😊 Doar era tortul ei! Restul de tort după ce mândra nu a vrut nicio altă îmbucătură l-am mâncat noi.

Povestea?

Îmi place când întâlnesc oameni cu povești frumoase. Îmi place determinarea lor de a face ceva diferit, în ciuda greutaților. Orice poveste frumoasă are așa ceva. Nimic nu iese ușor, fără muncă, pasiune și dorință. Pentru ca am pus doua nume mai sus, fără alta introducere, am și detalii. Am rugat-o pe Daniela Alecse să îmi spună povestea micuței cofetării. Și iata-o:

În urmă cu aproape trei ani, viața mea s-a schimbat complet când am aflat că sunt celiaca. Încercăm de vreo 15 ani să îmi descopăr cauza anemiei. Tot de mulți ani înceram să mă desprind de ce înseamnă multinațională, management și asigurări de viață. Asta am făcut 18 ani și am făcut-o cu pasiune pentru oameni. Am lucrat mult și cu cei mici, prin proiecte de voluntariat, am creat un curs de antreprenoriat pentru copii, am lucrat cu un coach pe partea de parenting, punând în scenă povești minunate, în care copiii își descopereau propriile valori, iar părinții învățau să își cunoască mai bine copiii.
Toate au fost proiecte de suflet asa cum este și micuța cofetărie, unică în România – L’Amande – Desserts sans gluten. Visul de a face ceva pentru cei ca noi, deși nici măcar nu știam câți suntem în situația asta, a început să prindă contur în septembrie-noiembrie, anul trecut. Sunt bucovineancă, iar pasiunea pentru prăjiturit am mostenit-o normal, ca orice bucovineancă de la mama, și culmea, am transmis-o mai departe fiului meu de 15 ani, care, de altfel i-a și ornat tortul lui Loli.
Normal, ca visul să prindă aripi aveam nevoie de bani. Și cum, când îți dorești ceva cu adevărat, se întâmplă, am găsit pe cineva drag, care să mi-i împrumute. Trei luni în care am căutat un spatiu, a cărui chirie să nu omoare un business mic la început. Doua luni în care m-am zbătut cu furnizorii de materie primă, care habar nu aveau ce înseamnă gluten sau intoleranță la gluten. Fișe tehnice, lacrimi, zâmbete, nopți nedormite…
Toată lumea mi-a spus că am mult curaj. O forma elegantă de a-mi spune că sunt nebună, să mă bag într-un domeniu, în care birocratia și amenzile sunt atât de mari, iar eu habar nu am despre ele. Dar toate s-au legat, pentru că așa a vrut Dumnezeu, cu multi, multi oameni care ne-au ajutat, fără să ne ceară bani, cu un Pastry Chef de exceptie, care a venit, dintr-un hotel de cinci stele, cu sufletul, lângă mine, fiind tot din Suceava și a acceptat provocarea de a face minuni cu o făină care se lucreaza atât de greu. Cu multe rețete de la mama, dar și multe creatii de-ale Iulianei Mihai.
Toate astea au condus la deschiderea cofetariei L’Amande – Desserts sans gluten, pe data de 16 iulie 2016, zi în care am avut tot timpul lacrimi în ochi, văzând atât de multi copii cu mânuțele pe vitrină, bucuroși că pot intra pentru prima data într-o cofetarie și își pot alege orice.
Afacerea e la inceput, e foarte greu și sper să ne ajute Dumnezeu să creștem mari. Când vedem pui mici, asa cum e Loli, care ne-a topit de la prima vizită, asta ne dă curajul să mergem mai departe.

Cofetăria este aproape de noi, cum ieși de la metrou Tineretului, în spatele liceului Șincai. Așa m-am bucurat că ajung repede cu Loli.

Bun, ca să știți: Dacă vreți pâine fără gluten musai comandă, un telefon înainte, marțea pentru miercuri, vinerea pentru weekend, numărul este pe pagina de Fb, dacă aveți vreo idee de ceva bun cu fără-fără, cum am vrut noi, se poate. Sunt deschiși la păreri, idei, model etc, mi se pare foarte ok atunci când clientul este sfătuit, se poate consulta cu cofetarul. Urăsc cataloagele de torturi și ideea de facem doar ce avem ca model expus. Creativitatea??? Deci, win-win situation.
Primirea/servirea este caldă, locul este mic, dar primitor. Și ca să nu ratezi locația ai un indiciu simpatic. Recunosc, la prima mea vizită cu Loli, era să ratez intrarea. Noroc că am dat cu nasul, roata de la căruț, de panou.
wp_20160928_15_32_34_pro-1
Cum am ajuns noi acolo, fix în ziua în care am aflat de cofetărie? Loli moțăia, de fapt, dormea de vreo oră în brațele mele, o arde patul de fund de când i-am scos alăptatul de zi, eu butonam telefonul și nu mai știu cum i-am găsit pe Fb. Cum a făcut ochi mândra, am sunat, eram acolo în 20 de minute. Să vedem ce putem mânca, să stau de vorbă, să pun țara la cale. De atunci aveam în cap ideea de tort.

Asta a fost. Mă bucur că am drum săptămânal până acolo, pentru pâine, o vorbă, un ceva dulce.

Este o afacere la început, le doresc putere, spor, multe comenzi, multe lucruri care să le permită o existentă îndelungată.

2

La mine acasă

Și acum după atâția ani am obiceiul de a spune: Mă duc acasă la mine. Casa mea e altundeva acum însă acasă la mine, Marina (nu la noi Loli, mami și tati)), este acolo unde am copilarit, am fost la școală, am legat prietenii pe viață, am plâns și râs de nenumărate ori și de unde credeam că dacă plec totul va fi exact cum mi-am propus. Ei, parșivă asta de viața, nu a fost exact ca în planurile inițiale, mi-a dat emoții și mult mai mult decât mi-am imaginat.

Așa mi-era dor de casa mea, habar nu am avut până am ajuns acolo. Și povestesc fetei mele pe drum (monolog a fost în final, extrem de neinteresantă viața mea dinainte de ea, pun pe seama vârstei fragede :)) despre cum acolo am mers la cămin, grădiniță, în clasa I cu un ghiozdan imens și cu penarul ăla de lemn (care acum ar fi în trend, gen conectare cu natura) pe care l-am urât din tot sufletul că nu era colorat și chinezesc, cum am mers la liceul de lângă casa, fix acela la care nu puteai concepe să nu intri, despre colegii mei de clasă, despre prima zi la liceu cu tenișii mei roz. Și despre primele mele iubiri, și despre marea mea iubire, tot din partea locului cu care nu m-am intersectat aici, ci la km depărtare.

14803321_10154510468670903_1812384555_o

Liceul ”Roman – Vodă” astăzi Colegiul Național ”Roman -Vodă”

14803129_10154510468665903_1913899707_o
Fântâna arteziană, locul de joacă de weekend, în centrul orașului, mi se părea foarte modernă ca design, și când nu mergea apa, iar paznicul era  plecat, o escaladam cu toată gloata din bloc.
Cofetăria copilăriei, de la colț,  este tot acolo, cu ceva modificări, prăjiturile la fel de bune. Toate au același farmec. Arată diferit acum, sunt tot acolo, la fel și amintirile.

fantana-1
Blocul meu în formă de U, cu magazinul Guliver unde erau de toate, cât permitea  Ceașcă, pe atunci. Acolo era un desen, la standul cu haine, finet și altele pentru botez, un desen mare cu bebe în păturică dus în cioc de barză. M-a urmărit imaginea asta în copilărie, urmăream și eu berzele poate-poate văd cum cară bebelușii. Ai mei mi-au lăsat asta drept explicație ceva vreme. Să nu faceți asta copiilor vostri. Adevărul nu prea mi-a convenit atunci când l-am aflat. M-a supărat la fel de tare ca povestea cu Moș Crăciun.

Parcul cu castani și statuile reprezentând personalități ale literaturii romanești. Țin minte cum ne povestea tata despre fiecare în parte și cum vizita în parc începea cu jocul de căutare a unui poet care a scris poezia pe care tocmai am învățat-o sau povestea ce urma să o citim. Alergătură asta dupa statui și cititul cu voce tare anii (perioada cât au trăit) era preferata noastră.

14625731_10154510466355903_1238453460_o 14807944_10154510466365903_1580537917_o
Lacul din parc era și el punct de atracție. La fel și acum. Când eram mici erau bărci cu vâsle. O perioadă bună de timp a fost lăsat în paragină, bărcile dispăruseră, era un loc gol, secat, arăta precum o cadă nefolosită. Azi este frumos amenajat, cu rațe, lebede, alte orătănii pe care copiii și adulții le îndrăgesc. Am uitat să luăm pâine de acasă, așa că am hrănit populația lacului cu pufuleți. Bine, Loli s-a hrănit cot la cot cu rațele. Cum Loli nu prea știe ce sunt pufuleții, nu îi cumpăr, doar gustat ocazional, i-a savurat nu alta. Unul în gură, unul la rațe.

img-20161007-wa0024

Nu e doar atât….biblioteca, străduțele cu case, muzeele, muzeul unde am lucrat. Când vii câteva zile nici nu ajungi să-ți vezi toate neamurile, darăminte tot orașul. Mai departe de blocul meu și casa bunicilor Lolitei (aflate la capetele aceleiași străzi ;))))) n-am ajuns. Nu am avut timp! Mare dușman!

Mi-am reîntâlnit prietenele mele dragi. Am recuperat un pic din câte avem să ne povestim. E bine și atât. Important este că ne-am regăsit. Cu toate că avem copiii zburdalnici cu noi, simt că nu a trecut timpul și parcă ieri ne-am despărțit. Trecutul e aproape de prezent și e bine.
Am vrut să mă întâlnesc cu mult mai mulți, numai că ziua nu s-a lungit de dragul meu și nici mândra nu putea face față la atâtea chipuri și atâta grai moldovenesc. Mi-am recăpătat accentul cât am poposit acasă. 😊
A fost frumos, am simțit aerul de oraș aflat la confluența a doua râuri Moldova și Siret -ceața groasa de dimineață!

p.s. m-am plimbat prin oraș cu Loli de mâna, fără vreun gadget care să mă ajute să imortalizez ceva. Telefonul era plin cu filmele mândrei, așa că am pus-o pe prietena mea Adi să răscolească calculatorul pentru poze. Mulțumesc, Adi. La următoarea vizită voi fi mai bine pregătită!

0

Parizer de casă fără gluten

Eu cu parizerul nu m-am împăcat niciodată. Nu am amintiri legate de parizerul bun mâncat în copilărie de la alimentară sau ceva de genul – ce bun parizer făcea mama sau bunica.
Acum încerc orice, sub formă comestibilă și cumva atrăgătoare, pentru Loli. Chiar parizer de casă! (I-am cumpărat cârnați fără gluten de la Lidl, sunt ocnă de sărați. Sunt cam așa – desperate time call for desperate food 🙂 )

Buuun! Am avut un pui, de fapt, cocoș de țară, din care am făcut supă. A ieșit foarte bună, numai că aveam prea multă carne, supa era prea groasa și cum Loli se strâmbă la carne, am zis să facem o parte, cumva, poate – poate înghite mai cu poftă.
Am dat din scroll în scroll peste rețeta Jamilei. Mi-a plăcut că o puteam adapta pentru Loli și ne-am pus pe treabă, acum vreo trei seri. Am început eu maclavaisul, l-a terminat Iulian. Eu am culcat mândra între timp, era obosită și miorlăită. Nu a vrut să gătească cu noi – ceea ce înseamnă că era obosită rău. De obicei, este foarte doritoare să bucătărească și nouă ne face plăcere. Îi place să curețe cățeii de ustroi, scoate foile uscate de la ceapă, mănâncă măslinele înainte de a le pune în salată, roade cartofii înainte de a-i pune la fiert …😊

Noi am făcut așa:
Aprox 300g carne fiartă (o aveam din supă, rețeta era cu carne crudă)
90 g pesmet fără gluten (trebuie pus mai puțin, se umflă și este greu de blenduit totul, se întărește)
70 ml ulei
3 ouă
Condimente (ce aveam prin dulap – verdețuri uscate și condiment pentru bruschete fără gluten – e bun în orice, trust me!
Usturoi vreo 3 căței mici
Măsline (ale noastre erau sărate, nu am pus sare deloc în compoziție din acest motiv)
Gogoșar roșu pentru culoare

Pasta obținută a fost pusă în folie alimentară, se modelează ușor prin rulare, apoi în folia de aluminiu. Am fiert cam 45 de minute. Uitat la fiert, mai exact, se trezise mândra și avea nevoie de mami, Iulian lucra ceva.

parizer-varianta-loli
A ieșit bun, nu foarte aspectuos. Nouă ne-a plăcut. Loli l-a gustat, a mâncat fix 2 guri apoi niu….😊

Poate tu ai mai mult succes!

2

Cum lucram noi la deprinderi – pe scurt

Mie îmi place întreg conceptul de DIY. Am făcut câteva jocuri pentru Loli. Însă cel mai des din lipsă de timp, inspirație, chef, răbdare, cumpăr jucării asemănătoare cu cele de la terapie sau despre care m-am documentat, sau mi se pare mie că pot fi utilizate și pentru a dezvolta anumite abilități, exersa mișcări, forme sau adaptez ce am deja.

Prin urmare, ca un fel de sneak-peek, noi lucrăm cam așa:

Exersăm coordonarea, repetăm forme și culori, cu tot ce înseamnă jucării incastru. Jucăriile de mai jos servesc perfect aceste activități. Pe astea le preferă mândra. Le rotesc, le ascund, le scot după un timp.

wp_20160928_10_33_58_pro

Exersăm răbdarea și motricitatea fină, culorile cu cele de mai sus, plus aceste jocuri de pescuit (unul este inspirat de la Cristina), altul cumpărat, și puzzle-urile cu animale. Astea sunt în topul favoritelor, primele ei puzzle-uri😊.
wp_20160928_10_42_05_pro

Puzzle-urile din carton pot fi utilizate tot pentru coordonare, motricitate, exersare părțile corpului. Noi mai exersăm cu ele atenția și răbdarea. Ultima nu este punctul forte al fetei mele. Interesant este că ai și modelul, animalul de construit.
wp_20160928_10_52_15_pro

Tot pentru motricitate fină, culori și sfânta răbdare folosim acest joc. Are ceva asemănător la terapie, este printre ultimele achiziții, cu toate că se adresează copiilor de peste 3 ani. Noi nu facem modele, doar ce ne interesează acum ca dobândire de abilitate.

wp_20161001_08_30_13_pro
Comparăm mic- mare, lung-lat cu jocul puzzle de mai sus și cu astea două. Și cu orice ne iese în cale. Patul e lat, bățul e lung etc
wp_20160928_10_53_02_pro
Repetăm cuvinte, sunete (acolo unde este cazul), descriem acțiuni cu cartoane și cu cartea aceasta.

wp_20161001_08_35_39_pro  wp_20161012_09_25_39_pro

Folosim jocuri de lemn pentru motricitatea grosiera și fină, memoria, creativitatea, exersăm totodată sunete, cuvinte noi.

wp_20161001_08_25_33_pro  wp_20160928_11_00_06_pro

Înainte de un an, când nu era Loli sigură pe unde să localizeze ochii, gura i-am făcut fața din fetru. Este cam alien, ei i-a placut, părul îl făceam din niște benzi subțiri de plastic colorate. Nu le-am găsit, sunt pe sub un dulap puse la păstrare de mândră. 🙂

wp_20161001_09_18_30_pro

Exersăm culorile cu “cutia cu găuri”, i-am făcut la un moment dat pătrate din fetru și hârtie colorată la care asociam mingi colorate. Nu i-a plăcut, le-a rupt, lins, aruncat sub pat și asta a fost. Tot pentru exersarea culorilor folosim bețele din lemn colorate și paiele de suc.

wp_20161001_08_26_13_pro wp_20161001_08_32_54_pro wp_20161001_10_44_43_pro

Ca să antrenăm urechea facem muzică cu clopoțelul, cu tobele, chitara, fluierul (antrenăm mușchii respiratori), ce mai avem cu sunete. Sau ne prefacem că avem instrumente. Sau deschidem tv-ul pe radio. Uneori Loli vrea sa vadă videoclipul, drept urmare facem și asta – dansăm, lălăim uitându-ne la tv. Melodiile ei, încă favorite, pentru un dans bun sunt aceleași ca acum câteva luni.

Numărăm cu mărgele și cu un joc domino. Și cu umerașele ei, atunci când atârn stenderul de calorifer. Stenderul este folosit și pe post de uța-uța. Periculos tare! Drept urmare, folosesc și alte jocuri pentru numere, usuc rufele doar afară. Momentan, Loli, numără bine până la doi. 😊 Orice numărătoare este cu duoi la început și sfârșit.

  wp_20161012_10_54_39_pro

Tot la motricitate grosieră – Treburile casnice le facem cu ustensile pe mărimea mândrei, altfel ne certăm de la mătură. A trebuit să  cumpărăm set de curățenie – mătură, mop, faraș, aspirator și fier de călcat de jucărie. Ultimul nu e așa băgat în seamă, nici Loli nu îl utilizeaza des. Asta pentru că eu calc de puține ori pe an. Nu știu dacă soțul meu e cel mai șifonat dintre toți, deocamdată nu se plânge. Noi uscăm tot pe umerașe, bine întinse, ca să nu fie nevoie de călcat. La ocazii scoatem ustensila, do not worry. Fără poze, deoarece azi nu am avut chef de curățenie. Setul cu mătură, mop și faraș l-am luat de la Bebe tei, restul de pe la Cora.

Am scris ce mi-a venit în minte repede. Folosim mult mai multe jocuri, în funcție de nevoile cognitive ale copilului, de vârstă se poate adapta orice. Poate fi modelat jocul astfel încât să servească nevoilor de moment. Nici nu e nevoie să cumperi tot magazinul de jucării. 
Nu am pomenit nimic despre cărți. Loli are cărți favorite și cărți pe care le cere des. Ce i-a plăcut mult, din achizițiile recente, spun după ce ne revenim, după vacanța la bunici.

0

Sănătos și junk în aceeași farfurie

Mâncatul la extreme, adică sănătos și junk în același timp. Well, mai fac și din astea!

Să vedem:

Dacă o întrebi pe mama soacră îți va spune că  exagerez cu anumite lucruri.
Dacă întrebi prietenii îți vor spune că nu mănânc multe și că la mine în casă totul este sub control. Sau cum spune tata – ne hrănim științific. Doar ne-a trainuit bine soră-mea doctoreasă.
Ei bine, așa era acum ceva vreme, în urmă. Eram mult mai atentă la aportul nutrițional, cantități, calorii.

Recunosc, acum, sunt la extreme. Nu mă plâng, nu-mi caut scuze, nu mă justific și nici nu am nevoie de înțelegere sau judecată. Sunt împăcată cu ideea că acum este perioada în care atenția mea se concentrează spre a hrăni “științific” copilul cu alergii alimentare. Și, pentru că, uneori sunt copleșită de câte am în viața mea (bune, rele), îmi ofer confortul unor mâncăruri care nu trec la categoria mega sănătoase. Știu că soluția la stres, temeri nu stă în mâncare, cunosc și consecințele îngurgitatului de chestii dezechilibrate caloric. Da, am asta doar ca variantă extremă, în josul listei de multe lucruri, treburi – care să mă repună, recompună la loc, să zicem, pe lângă un somn bun, un rendez-vous cu soțul mai chinchi, un film funny, un chic-lit sau mai știu eu ce…care îmi scapă acum pentru exemplificare.

Admit că am latura asta junkcoholică. Cred că o țin sub control. Îmi doresc să renunț curând la ea, încă o țin ca my thing când nu am puterea să îmi găsesc altceva comforting de făcut.

Nu-mi plac nici kilogramele mele în plus, îmi vine să arunc dulapul uneori, și iar las punga cu haine, care nu îmi vin bine, lângă ghenă. Apoi îmi întind părul cu peria, îmi pun zâmbetul pe buze, albesc mândra cu pupici și îmi compun planul ca să gestionez mai bine momentul când îmi vine să rad mâncare de orice fel. Trebuie să îmi iasă la un moment dat!

3

Vacanţa la bunici

De când începe? Ei bine, începe din momentul în care faci bagajele și se termina când pui hainele, folosite în vacanță, spălate în dulap. În cazul nostru îndesate pe acolo, deoarece ducem lipsă de spațiu.
Am luat întreg dulapul pentru Loli, să aibă mândra ce murdări, mozoli, fără să stau la întins rufe după vreo pictură cu mâncare sau șters cu turul pantalonilor toată curtea. A avut toate ținutele, inclusiv pantofi cu glanț și fustă înfoiată. Înainte de a poposi în casa bunicilor am fost la nunta unor prieteni. Și așa mult i-a plăcut mândrei, a dansat, alergat de colo-colo la începutul serii, a numărat instrumentele muzicanților, a aplaudat cu patos, după care a dormit buștean până pe la mijlocul nopții.

 

De fapt, până după miezul nopții când a decis că mama trebuie să se culce și ea. De trei ori am culcat-o, de trei ori am plecat cu pantofii în mâna din camera. Cum închideam ușa sărea în fund – mami, mami! Bun, cu mamaia nu voia să doarmă, cu mami da-da, drept urmare am rămas să ascult muzica din cameră și să bat ritmul cu picioarele sub cearșaf. A fost frumos cât a fost, am dansat și cu soțul meu și preț de câteva ore ne-am simțit ca atunci când ieșeam la discotecă, holtei fiind.

Revin la împachetat. Am umplut 2 geamantane și tot aș fi adăugat încă ceva. Nu am folosit toate hainele, însă le-am avut ca back-up în caz de orice. Știți și voi…😊

Am ajuns la bunici și a fost o reîntâlnire frumoasă tare. Loli a fost așteptată cu jucării, cu o mulțime de cadouri, cu multă dragoste. Bunicii de la Roman (părinții lui Iulian) o văd rar și abia așteptau să îi arate nepoatei camera pregătită pentru șederea ei. Au dat-o în leagănul din curte, s-au plimbat prin jurul casei, mândra și-a băgat nasul peste tot, au stat de vorbă cu ham-ham, s-au jucat cu castane, cu ursuleții de plus, au cântat la orgă, s-au jucat de-a prinsa. Veselie mare!
Loli a savurat cu gura până la urechi momentele de joc, de relaxare alături de bicu și bunica. Bunicul, care este fan tehnologie, a făcut poze, filmulețe cu nepoata simpatică. Ce n-am făcut și îmi pare rău că ne-a scăpat – nu le-am făcut lor poze alături de Loli. Data viitoare!

Vacanță la bunici trece ca gândul. Vizite, plimbări, stat la povești, întâlniri programate, altele ad-joc. Când parcurgi 300 și ceva de km/o dată pe an, încerci să nu ratezi pe nimeni. Acuma știm că mândră noastră este extrem de simpatică și toată lumea vreo o ocheadă și cum neamurile și cunoscuții s-au săturat să o vadă doar în poze, ne-ar fi trebuit încă vreo 2 săptămâni ca să terminăm cu vizitele și vizitatul.

fetele

plimbari

Loli s-a bucurat de atenție, a socializat cât și cum a vrut ea. A apucat să ajungă și la casa străbunicilor, a privit și ascultat cu interes orătăniile (se aud diferit față de cele din cartea cu puișorul curios) și pe meau-meau și pe ham-ham. A mâncat struguri direct de la sursă, din vie, ardei verde rupt atunci de pe rug, nuci proaspăt scuturate de bunicul, a mâncat (așa cum mănâncă ea – pe vârful limbii) tocăniță de țară făcută pe sobă. Ne-am jucat la fântâna cu roată și am scos apă împreună. Nu a vrut să guste, am băut doar eu. I-am arătat livada și ne-am oprit și la mărul Sântiliesc (merele dulci, care se coc până de Sf. Ilie), acela în care mă urcam când eram de 10-11 ani.  A urcat-o tati în copac și i s-a părut tare amuzant. Am trăit totul așa în tihnă că nici nu am apucat să imortalizez prea multe momente. Le reținem așa, fără aparat foto, tuș și culoare.

la-tara

Dacă tot am fost în vacanță apoi și partea cu slăbitul a fost în vacanță. Dacă acum o săptămână slăbisem câteva grame și aveam un pic de talie, acum sunt cu ditai talia și gramele depuse îndesat. Ce să zic…pofta este mare acasă la bunici.

Loli a mâncat și ea, nazurile la masă le-a adus și la 300 km depărtare de casă, numai că la intensitate minimă. A cerut chiar de mâncare de câteva ori- miam-miam, a mâncat singură fără să îndese și mama. S-a supărat că pe aici nu fac cofetariile brioșe, chestii fără lapte, unt și fără gluten. Și miu-miu (a mea) nu era pentru ea, drept pentru care a turtit frișca de pe o prăjitură și și-a lins degetele cu nesaț. Iar noi am înghețat și așteptat infrigurați efectele. A fost ok.

A sosit repede ziua plecării. Am pachetat greu, științific (cum fac unii pe net), și cu toate astea a rămas să trimită bunica pachet. Noroc de Loli că este ușoară, altfel rămâneam pentru transportul nr 2, așa de încărcați ne-am urnit.

Am avut vreme bună, a fost soare, a fost și frig. Loli era asigurată, noi eram cam subțirei la haine. Eu am crezut că vara nu e gata și cu cele două hanorace ne descurcăm brici. Ne-a găsit bunica “bulendre” de luat în spate, când a fost mai răcoare și cam asta a fost.

Cine n-are bunici să își facă rost, cine îi are să-i prețuiască. A fost vacanța noastră și a Lolitei în locul în care noi, părinții, am fost ca ea și în care ne-am trăi printre cei mai frumoși ani. Anii copilăriei, când lumea este largă și sinceră și frumoasă.