1

Briose vegane cu quinoa și ciocolată (în 3 minute)

(P) Am în teste 4 produse marca Dnabio, fără gluten de la colega mea de liceu Irina.

Primul produs testat și mâncat – briose vegane cu quinoa și ciocolată sau cum scrie pe cutie CUPCAKE VEGETALE con Quinoa e Gocce di Cioccolato.

photo credit: http://www.dnabio.eu

Conform etichetei amestecul conține:

  • Făină de orez, zahăr brun din trestie de zahăr, amidon din cartofi, fulgi/picături de ciocolată (4%), masă de cacao, zahăr din trestie de zahar, unt de cacao
  • Emulgator: lecitină din soia, făină de migdale, făină de quinoa (1%)
  • Agenți de creștere: bicarbonat de sodiu și cremă tartar, cacao, sare roz de Himalaya.  *Ingrediente organice

Se obțin 3 porții.

Timp preparare până la turnare în forma de copt – 3 minute

Briose –  6 la număr /70g

Temperatura de coacere recomandată – 175°C

Timp coacere – 25 min

În cutie ai plicul cu mixul de ingrediente și un pahar gradat, chestie utilă dacă atunci când te-ai apucat de bucătărit nu găsești măsura (la mine e așa all the time).

Pe cutie ai instrucțiunile, cu text și desen. Două ingrediente vor fi de adăugat la mixul din pungă, lapte vegetal sau apa și ulei, apoi apeși pe butonul mixerului. Eu nu l-am avut la îndemână, am mixat manual și a fost ok.

Cantități:

– 120 ml de apa sau lapte vegetal

 – 50 ml ulei de porumb sau floarea soarelui sau măsline extravirgin. 

Am turnat în forme și pus la cuptor. Nu avem cuptor modern, am în schimb un termometru de la Ikea pentru friptura. Am măsurat cu el. Brioșele turnate în tava au ajuns în cuptor la o temperatură aproximativă cu cea menționata în instructiuni, pentru a verifica dacă s-au copt am mers pe metoda clasică – înfiptul scobitorii după 25 minute. Au fost gata în 35′.

Bun,

(Am numărat bine :)) și am pus 8 forme de hârtie pentru brioșe, da, știu și eu am râs, mi-am dat seama după ce am turnat, însă cu toate astea:)

– au crescut frumos

– mirosea casa a prăjituri

– sunt ușor sfărâmicioase la interior – așa au ieșit la noi

– nu sunt dulci

– cred că se pot orna după gust, pentru a le face și mai pofticioase, dar eu nu am făcut asta.

Ce mi-a plăcut mie la tot procesul:

nu durează mult până le ai coapte în farfurie și sunt fără alegenii nostri

– sunt din ingrediente bio

– se coc – eu am avut multe tentative de ceva-uri cu făina fără gluten și lapte vegetal  și nu au ieșit 

– nu faci multe, dacă ai pe acasă mâncăcioși ca a mea, nu faci risipă cu aruncatul

fiind atât de ușor de făcut poți implica copilul în proces. Loli nu a participat de data asta, dar la tort(tot) cu siguranță va fi pe fază.

Eu nu sunt fan brioșe, dar încerc orice i se pare fetei mele bun de testat. Astea au ieșit bune, le-am mâncat la micul dejun după ce le rodea Loli pe jumătate și repeta boșe (brioșe) foarte mândră. Nu e ea cel mai bun tester pe partea de food, măcar a fost încântată că are brioșe.

Vedem la următorul cum e cu pofta. Aici este video-ul producătorilor. La următorul produs testat vom fi noi protagoniști.

 

 

3

Piatră grea pe sufletul meu

Grădinița este piatră grea pe sufletul meu. Începutul școlar al fetei mele mă înspăimântă. Eu nu mă gândesc la adaptare, la statul după ce plec eu, adică mă gândesc, ce mă roade pe mine este atmosfera de acolo și planul educațional. Dacă nu se potrivește nevoilor ei, dacă o va face temătoare în forțele ei. Noi încurajăm copilul, îi povestim situații care o vor încerca, dar acolo nu suntem prezenți cu urechile, poate doar cu privirea (dacă au camere, însă nu poți sta geană). Nu o pot încuraja dacă are nevoie, nu știu dacă va fi ajutată să gestioneze situații. Oricât ai face schema acasă și oricât de bun exemplu ai fost, acolo e altceva. 

Și nu vreau să îi transmit fricile mele. Faptul că Loli a avut un traseu greu la început care, spre fericirea noastră, s-a ușurat, cumva, ne-a pregătit. A pregătit-o și pe ea. A învățat multe, mai are și lucuri care necesită clarificare, asta pentru că mental încă nu e pregătită. Se va întâmpla.

Pe mine mă macină alegerea pe care o fac pentru ea. Dacă nu iau hotărârea care trebuie și ea nu va putea să îmi spună ce nu funcționează pentru ea. Semne îmi va da sigur, dar dacă nu le înțeleg pe deplin și se va închide în ea. Drumul, distanța, mâncarea, jocurile, stresul ei legat de schimbarea rutinei sper să nu ne aducă la piele și os și regrese.

Fetița mea e un om mic cu suflet mare și forță cât pentru 2. Greutatea o rezolvăm noi, celelalte nu vreau să stagneze, vreau să crească, să se descurce între oameni mici ca ea, să poată realiza/gestioneze momente și activități. La fel și cu adulții.

Se vorbește mult despre adaptare, costurile care vin cu mersul la grădiniță, cum a făcut unul altul despărțirea în pragul clasei, meniul cu pros and cons. Da, da, este greu pentru toți. Și empatizez cu toți părinții.

Dar.…Eu nu lăcrimez dacă nu îmi spune pa de 10 ori și nu îmi dă drumul ușor. Știu că am discutat de acasă planul, știu că e deschisă să nu renunțe la statul cu copiii, iar dacă m-a trimis acasă nu mă uit de nspe ori în urmă ca să o panichez și să se îndoiască de ceea ce facem. Plec încrezătoare, pentru că așa rămâne și ea.

Costuri sunt indiferent unde începe copilul să lucreze fișe, puzzle-uri. Se merită? Pentru unii da, pentru alții îndoiala crește de pe o zi pe alta. Aș vrea ca pentru fata mea să merite tot. Și costul, și drumul, și felul învățăturii. Oare e posibil?

Meniul se pare că se poate adapta. Problema este la moața din dotare. Mâncarea a fost și este una dintre probele noastre de foc, pentru că nici foamea nu o aduce la masă. Și, trust me, am încercat multe, masa nu e momentul ei tot timpul. Are și momente wow când viața e roz și kilogramele ei se îmbunătățesc. Sper ca acolo printre copii să o cuprindă efectul de turmă și mâncarea să capete gust când e la comun cu alți prichindei.

Educația, aia din colectivitate, aici e buba mea. Face sau nu față programului, educatorilor și pruncilor de vârstă ei. Este acolo unde nevoile ei vor fi împlinite/suplinite sau bate pasul pe loc, va fi doar agitație și oboseală, prea puține achiziții.

photo credit unsplash.com

Oare ea are nevoie doar de blândețea educatorului, dar care nu o frustrează educativ dincolo de limitele ei ca să învețe, să producă noutate în ea, chiar dacă se teme? Azi totul e cu blând și ferm, și sunt de acord. Sunt de acord și cu limitele în aceeași blândețe și fermitate. Nu sunt de acord cu amestecul de trenduri în educație, fără obiective clare, nici cu abordarea care diferențiaza pe cel ce reușește din prima și cel care are nevoie de ajutor? Știi, aici, la ultima, cine nu e bine antrenat în a vedea potențialul copilului, va greși. Cunoști video-ul cu asocierea de mici secvențe din filme care se potrivesc unor texte de genul: așa arăt eu când cineva se comportă inadecvat cu copilul meu. Așa și eu. Devin Hulk!

Dar pe lângă asta trebuie să explic și copilului și, totodată, să-l ajut să gestioneze. Eu fac asta, dar câte locuri voi ajunge să schimb ca să nu trebuiască să lupt cu 5-10 mentalități de educare?

photo credit unsplash.com

Va fi greu, poate chiar mai ușor decât mă frământ eu. Vom vedea. Drepturile educaționale ale copilului meu vor fi prioritare pentru mine. Va fi educat nu cum vreau eu ci așa cum trebuie, cu respect, cu empatie, cu contradicții care să îl testeze, împingă să evolueze. 

0

Lecţie învăţată

Când simți că meriți orice din plin și nu te roade îndoiala că de fapt se câștigă, lucrează ca lucrurile să fie așa, realitatea va fi dură. Ca un par în moalele capului. Lovește la un moment dat! Tare aș vrea să pot trăi și eu așa liniștită, să iau lucrurile for granted și nici prin cap să îmi treacă că pot evolua diferit. Și să am impresia că totul este în balans echilibrat, deși stau fix în puncte care mă țin doar pe loc, nu în echilibru.

Am avut așa o stare de nervozitate și ciudă. M-am gândit la ea, am lucrat-o ca să termin cu ea rapid și să nu o car după mine. A trecut.

Iată lecții, fără detalii, dar cu o primă idee de bază – nu te băga să schimbi idei și gânduri sau popular – unde nu îți fierbe oala, deși nu a fost cu rea intenție, ba chiar una empatică.

Îmi dau seama ce am greșit. Că am lucrat la mine și știu să recunosc și să nu înghit doar pastila dreptății personale. Nu știu ce m-a apucat să fiu de ajutor. Am simțit nevoia să adaug ceea ce am experimentat, în ideea de fi util. Poate că am greșit tonul, poate situația, nu știu ce m-a determinat să ofer ajutor, nesolicitat, evident și să mă  blochez în argumente. M-am izbit de un zid, cu ajutorul meu.

E bine să fii bunul samaritean, e bine să și nu faci nimic. Pentru că atunci când nu există decât ceea ce cred și văd (e bine, în esență, depinde și de context) ori te implici serios ori o lași baltă din momentul în care situația devine frustrantă.

Lecția numărul 2, de fapt, concluzia – am decis să nu mai lărgesc cercul prieteniei.

credit photo: unsplash.com

Până la urmă fiecare își asuma lucuri, și ca să nu repet situația, păstrez linia actuală, astfel încât eu și cei drag mie să nu sufere. Pentru că eu acolo îmi canalizez energia, pe prietenii deja existenți, apoi primesc doar pe cei care pot fi prezenți în cercul prieteniei cu deschidere și drag. Drept urmare nu mai am loc pentru noutăți care să îmi consume buna dispoziție și nervii.

Lesson learned! Orice ai învăța, din conflict, sau din ceva firesc, face bine, te aduce acolo unde ai de lucrat la tine.

0

Baby Cinema – O comedie despre mame ieșite în oraș

Până să se nască Loli am mers des la film. Era relaxare de week-end și nu numai. După o zi grea la muncă sau fără vreo ocazie specială ne făceam timp de un film. Doar noi sau cu prietenii. Ne dădeam întâlnire la metrou sau acolo, la cinema. Drumul până acolo, planificarea din timp sau ad-hoc face așa de bine. Ca o plecare în vacanță.

Cu Loli la purtător am mers la film până pe la 5 luni.Atât am rezistat, și am făcut pauză apoi. De ce? Ultimul film m-a scos din sală de vreo 4 ori, după care am stat pe hol așteptând să se termine, să plec acasă. Sonorul puternic mă deranja și aveam contracții la fazele cu acțiune intensă. Zici că se uita și Loli, și se temea de subiect.

Am făcut din week-enduri un fel de maraton, de la început, de când Loli era doar câteva celule. Știam că va urma perioada fără distracție la film. Țin minte că m-am întâlnit cu cineva când intram în sală și mi-a zis: ce bine că venim la film, acum cât mai putem să ieșim, după naștere nu știm ce ne așteaptă. Chiar așa a fost. Pe moment nu mi-a plăcut remarca. Am bolborosit sigur ceva pe temă. Acum îmi dau seama că era adevăr. Așa a fost la noi, la voi poate fi diferit.

3 ani nu am mers la film. La primul eveniment, Loli a fost cea mai încântată. Noi ne-am bucurat de atmosferă și oameni. Loli a trecut de bebelușie, sunt sigură că ar reveni la perioada aceea dacă s-ar putea, mai ales că urmează să meargă la grădiniță. Îi place, însă are nemulțumirile ei pe subiect. Povestesc cu altă  ocazie.

Nu pot să spun că aș fi ajuns cu ea la film, atunci când era bebe, dar mi-ar fi plăcut să știu că pot face asta. Loli nu era genul care să stea mufată și liniștită. Ea voia să cuprindă tot universul, și trează, și cu țîța în gură. Somnul era cu lacăt, nu te apropiai de el, până și musca era pe silențios când adormea Loli.

Așadar, fata noastră nu aprecia ieșirile la film pe vremea bebelușiei, însă acum nici nu știi când a urcat în căruț și pus papuceii în coș (să o încalți pe drum, numa’ nu mai pierde timpul și hai să plecăm) și așteaptă la ușă să ieșim.

Bun, a treia ediție Baby Cinema va avea loc pe 26 august, de la ora 17.00. Publicul primelor ediții a cerut un film haios, care să se lase cu voie bună, adică Fun Mom Dinner/ O noapte de pomină.

Spoiler alert:

Patru mame ale căror copii merg la aceeași grădiniță plănuiesc să facă o pauză de la stresul cotidian și să iasă împreună la o cină, ca să se cunoască mai bine. Seara începe dezastruos, dar, cu ajutorul unui mix de alcool, karaoke, dar și al unui barman frumușel, mamele se dezlănțuie și petrec o noapte pe care n-o vor uita niciodată, și în cursul căreia își vor da seama că le unește mult mai mult decât devotamentul pentru copii sau soți.

Sună distractiv și numai luaţi bebeluşul cu voi la film, nu aveți nevoie de bonă sau alt ajutor pentru a vă simţi bine.

Happy Cinema şi Asociaţia SAMAS – Sănătate pentru mame şi sugari – zic așa și nu se abat – proiecţie de film şi un spaţiu “echipat” pentru nevoile întregii familii: 

• sonorul filmului va fi diminunat, 
în sală luminile nu vor fi complet stinse, 
• nu vor rula trailere şi reclame, 
• atmosfera prietenoasă și relaxantă, potrivită socializării între părinți,

• vă vom împrumuta (cu o cerere în prealabil) un sistem de purtare, pentru a face vizionarea cât mai comodă pentru toți membri familiei.

Cinematograful este dotat cu mese de schimbat copilul şi consumabile oferite gratuit (scutece, aleze, şerveţele Bella Baby Happy Romania), iar pe timpul evenimentului va exista un spaţiu special pentru alăptare sau servit o gustare în lounge-ul cinematografului, unde Danone Romania oferă iaurturi și cereale pentru copiii mai mari de 6 luni.

În cazul în care copiii mai mari nu vor să stea în sală, ei sunt bineveniţi alături de unul dintre părinţi la locul de joacă din cafeneaua cinematografului sau la un film de animație dublat în română ce rulează în același timp, adică The Nut Job 2.

Astea fiind spuse, biletele se pot rezerva pe https://www.happycinema.ro/fun-mom-dinner-baby-cinema/

Biletul: 25 lei/persoana+bebe 

Happy Cinema este în incinta Liberty Center: Șos. Progresului nr. 151-171 (et. 2)

Sunteți așteptați la film!

4

Când ai timpul la care ai visat

Stau pe bancă şi am aşa un sentiment de blank. Loli este la grădiniță, a doua zi. Nu sunt stresată, adică oi fi, dar nu mă manifest cum mă ştiu eu. Am aşa un – nu ştiu ce să fac. Şi înainte de grădinița Lolitei aveam multe în plan. Zici că s-a șters lista şi nu mi-a rămas nimic de făcut. Îmi imaginam că voi scrie mii de rânduri dar nu-mi vine un cuvânt să aştern.

Prima zi am așteptat pe aceeaşi bancă. Nu m-am pregătit pentru aşteptarea de 2 ore. Loli mi-a dat voie să plec, a zis că stă cu copiii şi s-a descurcat. Am stat pe singurul loc pe bancă de la umbră, flancată de un grup de pensionare. Am zis să fiu aproape, să ajung repede dacă mă cheamă mândra. Fetele bătrâne au tocat despre vecini şi au hrănit porumbeii şi admirat sandalele luate de acolo de unde le-a recomandat vecina aialaltă. Bune, cu tot cu şosete plasă.  :)))

Au zburat aşa conversații şi eu mă simțeam ca pe altă planetă.

Azi mi-am luat o carte. M-am dus şi acasă. Am spânzurat rufele, făcut supa şi revenit la bancă. E răcoare fața de cele 37 de grade de ieri şi liber pe bănci. Cartea nu e chiar cea mai potrivită, e greoaie, filosofică şi deloc compatibilă cu starea mea de blank. Voi da o raită pe la librărie, în weekend. Vreau ceva fără concepte de viață, filosofii şi teorii greu de digerat. Să meargă pe suflet ca untul pe pâine, lin, soft, plăcut la amintire. Primesc cu drag niște tip-suri dacă ai.

A durat ceva timp să ajung aici. Să stau degeaba, fără Loli, pentru câteva ore. Şi nu e uşor, nu că mi-ar fi dor tare de ea. Îmi este, cu ea ştiam ce aveam de făcut şi de pus în to do listul următor. Acum trebuie să mă descurc singură şi îmi lipsește muza. Data viitoare când o las la grădiniță, o pun să îmi facă planul. Nu de alta, mi se pare că am multe şi nimic de făcut.

Tot aşa a fost la tine?

20

Colectivitatea – bau-bau sau etapă normală de creștere

Grădinița, creșa sunt primele milestones ale părinților. După statul împreună, jucatul, plimbat prin parc zi de zi, rutina fiecărei familii, vine achiziționarea celui mai greu lucru – despărțirea de copil, încredințarea lui aşa cum l-ai crescut unui sistem de educație care poate nu e compatibil cu ce dorești sau imaginezi că ar trebui să fie (toți vrem ce e mai bun pentru copiii noștri, acceptăm asumat sistemul apropiat de viziunea noastră).

Copilul simte orice schimbare şi reacționează diferit, după cum a fost învățat să gestioneze situații noi, după emoția de moment cu tot cu gestionarea ca la carte a părinților. Noi, părinții, suntem cei mai temători, proiectăm, fără să vrem, emoția noastră copilului. Şi e bun un pic de conflict, să simtă copilul și noutatea cu nesiguranță şi siguranța părintelui că totul va fi bine şi că acolo (la școală) va fi locul unde se întâmplă lucruri interesante şi de unde se va întoarce la mama şi tata de fiecare dată. Nu e abandonat acolo, nu e serviciul lui plictisitor de la care nu poate scăpa decât atunci când e bolnav.

Părinții au nevoie să achiziționeze încrederea în sistemul ales şi în copil. Înainte de asta contează imaginea viitorului educațional pe care o transmite. Pozitiv, cu asigurare emoțională şi cu ideea că oricând copilul are nevoie, poate să se exprime în siguranță, că va fi ascultat, înțeles de părinți, de educator.

Azi îmi astept, pe banca din parc, copilul. Este la grădiniță. Prima zi. Povestea cu grădinița o spun frecvent Lolitei. Nu ştiu dacă ea a înregistrat exact treaba asta, azi a venit ziua să mergem. I-am spus înainte şi pe drum ce urmează să facem. Am stat cu ea o oră, apoi am plecat pa-pa, asigurând-o că mă întorc să o iau când e gata programul. Loli știe de la terapie că va sta cu x, se joacă cu x atât, cu toate că nu ştie ceasul, iar când e gata programul vine mami şi plecăm pa-pa acasă. Acolo e uşor, are experiență deja, de aproape 2 ani. Cunoaște locul, ştie cine e x, are încredere. Acum e diferit.

Nu pot să exprim starea pe care o am. Am temerile mele, am văzut locul, am văzut-o pe ea. Am încredere în fetița mea, deși nu poate exprima tot ce simte. Învață, învăț şi eu cu ea să eliberăm temeri şi stări.

credit photo www.unsplash.com

Integrarea într-un sistem educațional vine la pachet cu avantaje şi dezavantaje. Iată ce spune Psiholog Adina Dumitrescu – Centrul Kinetobebe Bucuresti despre acest lucru:

Începuturile în acest context pot și de fapt creează anxietate atât copiilor cât și părintilor. Este firesc din moment ce produce schimbări majore ale dinamicii familiei. După 2-3 ani în care părinții împreună cu bunicii sau bona au exercitat total controlul asupra nevoilor și cerințelor copilului, în care s-a instalat o anume rutină și un anume grad de conectare, mersul la grădiniță pare să destabilizeze toate acestea făcându-ne nesiguri asupra deciziei. 

Cu toate că începutul poate fi anevoios, cu toate că ne putem îndoi de decizia pe care am luat-o, cu toate că ne simțim vinovați când ne vedem copilul cum plânge la despărtire, intrarea în colectivitate se poate produce blând și poate aduce beneficii.

Fiecare individ se naște cu un potențial de dezvoltare unic asemenea amprentelor digitale. Acest potențial este dat atât de materialul genetic cât și de mediul în care persoana se dezvoltă. 

Nu întâmplator se recomandă începerea grădiniței în jurul vârstei de 3 ani. Până la 3 ani copilul a trecut prin stadiile de dezvoltare premergătoare gândirii, a beneficiat de siguranța cuibului, de rutina necesară și de conectare, sistemul limbic începe să funcționeze și astfel impulsivitatea se reduce și abilitatea de autocontrol crește, crește autonomia, comunică mai ușor (verbal și nonverbal). Toate acestea sunt date care ne indică că cel mic nu mai este atât de mic și că este pregătit să intre în lume un pic pe cont propriu, să primească și să ofere mediului înconjurător.  Ele se pot întâmpla într-un soi de echilibru după o perioadă de adaptare la acest nou.

El, micul om fiind intuitiv va avea impulsul de a se acorda realității, iar noi adulții din jurul lui trebuie să îi arătăm siguranță ca astfel să înțeleagă că grădinița îi produce temeri nu pentru că e ceva rău sau pentru că el nu face față ci pentru că este nou și trebuie timp pentru a se obișnui. Având încredere în forțele sale îi dăm un mesaj pozitiv care îl va urma în viața sa – că poate.

La fel de bine se poate recomanda începerea grădiniței mai devreme; eu personal am făcut această recomandare când în niște situații speciale simțeam și intuiam că respectivul copil are nevoie de stimulare cognitivă și socială (când acasă nu are rutina, când este supra expus gadget-urilor, când are o anume nevoie specială sau tulburare, când dependența de adult și invers îl impiedică să asimileze informații și experiențe noi).

În orice situație am fi și oricând am hotărî să înceapă grădinița copilul nostru, noi ca adulți avem câteva sarcini de îndeplinit: să alegem instituția care răspunde nevoilor copilului și a familiei, să pregătim copilul pentru acest început (mergem cu el în locația respectivă, facem jocuri de-a grădinița, povești terapeutice, îi povestim când va începe și încercăm să anticipăm cum va fi, îl introducem în colectivitate arătându-ne siguri și senini, petrecem timp special după ce îl luăm de la grădiniță pentru a ne reconecta (un timp mai special și mai asumat, poate, decât până acum).

În general adaptarea ține de fiecare individ în parte și de fiecare situație astfel că nu este un patern sau un timp optim. Cu toate acestea s-a observat ca prima lună este o perioadă optimă pentru această acomodare. Dacă totuși se întâmpină dificultăți în gestionare, copilul resimte această perioadă ca un stres intens, apelăm la ajutor specializat (cadrele didactice, psihologul instituției etc).

În data de 10 august, Adina vine în întâmpinarea nevoilor părinților de a întelege și a oferi suport copiilor în procesul atât de fin și complex cum e adaptarea la gradiniță, printr-un workshop de 2 ore, la sediul centrului KinetoBebe.

În cadrul workshopului se vor trece în revistă toate particularitățile acestui proces, se vor căuta soluții pentru gestionarea cât mai optimă a situației, Adina va răspunde întrebărilor adresate de către părinți.

Mai multe detalii găsești aici sau la adresa de e-mail contact@kinetobebe.ro

0

Social Media for Parents sau mama fugită de acasă – cu roz la port și cu toc sub talpă

Încă un pic şi se făcea luna de la adunarea părinților sociali. Dar uite că am apucat să mă adun şi să spun impresii. Însă pe scurt, s-a tot rezumat şi nu aş vrea să repet lucruri.

Bun, am ajuns și anul ăsta la Social Media for Parents și tare mi-a plăcut. Nu pentru că au fost speakeri faini şi sponsori aleși (care au meritul lor, de la care am învățat, evident), nu pentru că nu am apucat să vorbesc cu unul altul, nici poze destule nu am făcut. Mi-a plăcut că am fost fugită de acasă, că mi-am pus cea mai roz cămașă, sandalele pe care le-am purtat de 2 ori de când le-am cumpărat şi m-am simțit bine. Imi plac tocurile, însa nu sunt toc type. Nu ştiu să le port, eu alerg de când mă ştiu şi o pereche de ceva comod tare îmi place. Am scos de la praf rimelul şi rujul. Astea știu să le port.

Am ascultat cu interes, a fost intens și mi-a picat bine la neuroni, am simțit vibe-ul oamenilor pe care îi citesc, cu toate că nu m-am conversat cu mulți.

Ştii, atmosfera se încarcă la astfel de adunări. Pozitiv, energetic vorbind. Se încarcă şi cu aer greu de la prea mult self, image și ego – esteem. Urania Cremene a menționat că se confundă ușor.

La Social Media vezi oameni live, în offline şi e ceva simpatic. Sunt oameni, părinți ca oricare, însă cu spor la condei. Şi creşte admirația pentru că sunt, sub fața de oameni ca mine, ca tine, sunt mult, mult mai mult. Sunt oameni faini, cu idei și proiecte, sunt cei pe care i-ai citit în acord sau dezacord. Nu e musai să cazi pe aceeaşi idee. Tocmai aici e cheia. Fiecare spune ceva şi nu la fel cu altul, cu tine.

Până la SMP de anul ăsta nu l-am ascultat pe Adrian Asoltanie. A fost savuros și mi-a plăcut să ascult cum educația financiară nu este despre bani, ci despre viață.

Povestea blogurilor din ultima parte a fost cu inspirație pentru mine. Admir curajul și motivația unora. Acolo a fost lecția – să ai o idee, să o crești, să devină parte din viața ta.

Mi-aș fi dorit să rămân până la final. Doar că am primit ordin de acasă să nu mai zăbovesc, cum ar fi fost suficientă fuga și e vremea să revin. Loli a așteptat mama roză cu blog ca să îmi povestească că nu i-a fost foame și somn fără mine. Zi ceva. Am scos haina de mama cu blog și am reintrat în hainele de mama Lolitei.

Am ajuns la eveniment cu Miruna – Și Blondele Gândesc şi Carmen – Viața după bebe. Miruna a condus frumos, pe șosea mașina și debate-ul din sală! Pe drum am avut timp de sporovăit despre una alta, în parc fiecare fuge după pruncul din dotare. Ajungem şi la înghețata de care vorbeam, Miruna! Nu am uitat.

Tot evenimentul poate fi văzut aici.

0

Puzzle covor

Când copilul nu are somn plus stare miaunată cu vreau aia şi atu (altul) la orice, dar nimic pe plac, plus căldura de afară….pui covor puzzle.

Pusese ochii pe teancul stivuit şi ştiam că abia așteptă să îl răstoarne. Am purtat discuția cu răsturnăm şi punem la loc şi nu i-a fost pe plac. După ce probabil s-a gândit că o să-mi placă (ha-ha!), l-a răsturnat satisfăcută şi cu gura până la urechi. Da, surpriză, în loc de explicația aia care o plictisește, mai aveam oleacă şi o rosteam, am profitat de ocazie. L-am asamblat şi refăcut de 20 de ori.

Am început eu (mai am și inspirație de moment, ce să zic) – vai, ce bucurie, chiar îmi doream să așez astea (eu nu aveam chef deloc, dar ce rost avea să ne supăram şi să agravam situația cu deja e trecut de ora de nani şi tu mişuni prin casă).

Doua pătrate am pus, apoi l-a făcut ea tot, tot ea l-a desfăcut şi pus în pungă.

După care mi-a făcut hatârul și s-a culcat. Yeyy! A fost uşor de data asta, data viitoare vedem.

Dacă ai așa ceva prin casă, ține-le aproape, acum te încurcă (eu voiam să le mărit), dar uite că pot fi bune la ceva.