Colectivitatea – bau-bau sau etapă normală de creștere

Grădinița, creșa sunt primele milestones ale părinților. După statul împreună, jucatul, plimbat prin parc zi de zi, rutina fiecărei familii, vine achiziționarea celui mai greu lucru – despărțirea de copil, încredințarea lui aşa cum l-ai crescut unui sistem de educație care poate nu e compatibil cu ce dorești sau imaginezi că ar trebui să fie (toți vrem ce e mai bun pentru copiii noștri, acceptăm asumat sistemul apropiat de viziunea noastră).

Copilul simte orice schimbare şi reacționează diferit, după cum a fost învățat să gestioneze situații noi, după emoția de moment cu tot cu gestionarea ca la carte a părinților. Noi, părinții, suntem cei mai temători, proiectăm, fără să vrem, emoția noastră copilului. Şi e bun un pic de conflict, să simtă copilul și noutatea cu nesiguranță şi siguranța părintelui că totul va fi bine şi că acolo (la școală) va fi locul unde se întâmplă lucruri interesante şi de unde se va întoarce la mama şi tata de fiecare dată. Nu e abandonat acolo, nu e serviciul lui plictisitor de la care nu poate scăpa decât atunci când e bolnav.

Părinții au nevoie să achiziționeze încrederea în sistemul ales şi în copil. Înainte de asta contează imaginea viitorului educațional pe care o transmite. Pozitiv, cu asigurare emoțională şi cu ideea că oricând copilul are nevoie, poate să se exprime în siguranță, că va fi ascultat, înțeles de părinți, de educator.

Azi îmi astept, pe banca din parc, copilul. Este la grădiniță. Prima zi. Povestea cu grădinița o spun frecvent Lolitei. Nu ştiu dacă ea a înregistrat exact treaba asta, azi a venit ziua să mergem. I-am spus înainte şi pe drum ce urmează să facem. Am stat cu ea o oră, apoi am plecat pa-pa, asigurând-o că mă întorc să o iau când e gata programul. Loli știe de la terapie că va sta cu x, se joacă cu x atât, cu toate că nu ştie ceasul, iar când e gata programul vine mami şi plecăm pa-pa acasă. Acolo e uşor, are experiență deja, de aproape 2 ani. Cunoaște locul, ştie cine e x, are încredere. Acum e diferit.

Nu pot să exprim starea pe care o am. Am temerile mele, am văzut locul, am văzut-o pe ea. Am încredere în fetița mea, deși nu poate exprima tot ce simte. Învață, învăț şi eu cu ea să eliberăm temeri şi stări.

credit photo www.unsplash.com

Integrarea într-un sistem educațional vine la pachet cu avantaje şi dezavantaje. Iată ce spune Psiholog Adina Dumitrescu – Centrul Kinetobebe Bucuresti despre acest lucru:

Începuturile în acest context pot și de fapt creează anxietate atât copiilor cât și părintilor. Este firesc din moment ce produce schimbări majore ale dinamicii familiei. După 2-3 ani în care părinții împreună cu bunicii sau bona au exercitat total controlul asupra nevoilor și cerințelor copilului, în care s-a instalat o anume rutină și un anume grad de conectare, mersul la grădiniță pare să destabilizeze toate acestea făcându-ne nesiguri asupra deciziei. 

Cu toate că începutul poate fi anevoios, cu toate că ne putem îndoi de decizia pe care am luat-o, cu toate că ne simțim vinovați când ne vedem copilul cum plânge la despărtire, intrarea în colectivitate se poate produce blând și poate aduce beneficii.

Fiecare individ se naște cu un potențial de dezvoltare unic asemenea amprentelor digitale. Acest potențial este dat atât de materialul genetic cât și de mediul în care persoana se dezvoltă. 

Nu întâmplator se recomandă începerea grădiniței în jurul vârstei de 3 ani. Până la 3 ani copilul a trecut prin stadiile de dezvoltare premergătoare gândirii, a beneficiat de siguranța cuibului, de rutina necesară și de conectare, sistemul limbic începe să funcționeze și astfel impulsivitatea se reduce și abilitatea de autocontrol crește, crește autonomia, comunică mai ușor (verbal și nonverbal). Toate acestea sunt date care ne indică că cel mic nu mai este atât de mic și că este pregătit să intre în lume un pic pe cont propriu, să primească și să ofere mediului înconjurător.  Ele se pot întâmpla într-un soi de echilibru după o perioadă de adaptare la acest nou.

El, micul om fiind intuitiv va avea impulsul de a se acorda realității, iar noi adulții din jurul lui trebuie să îi arătăm siguranță ca astfel să înțeleagă că grădinița îi produce temeri nu pentru că e ceva rău sau pentru că el nu face față ci pentru că este nou și trebuie timp pentru a se obișnui. Având încredere în forțele sale îi dăm un mesaj pozitiv care îl va urma în viața sa – că poate.

La fel de bine se poate recomanda începerea grădiniței mai devreme; eu personal am făcut această recomandare când în niște situații speciale simțeam și intuiam că respectivul copil are nevoie de stimulare cognitivă și socială (când acasă nu are rutina, când este supra expus gadget-urilor, când are o anume nevoie specială sau tulburare, când dependența de adult și invers îl impiedică să asimileze informații și experiențe noi).

În orice situație am fi și oricând am hotărî să înceapă grădinița copilul nostru, noi ca adulți avem câteva sarcini de îndeplinit: să alegem instituția care răspunde nevoilor copilului și a familiei, să pregătim copilul pentru acest început (mergem cu el în locația respectivă, facem jocuri de-a grădinița, povești terapeutice, îi povestim când va începe și încercăm să anticipăm cum va fi, îl introducem în colectivitate arătându-ne siguri și senini, petrecem timp special după ce îl luăm de la grădiniță pentru a ne reconecta (un timp mai special și mai asumat, poate, decât până acum).

În general adaptarea ține de fiecare individ în parte și de fiecare situație astfel că nu este un patern sau un timp optim. Cu toate acestea s-a observat ca prima lună este o perioadă optimă pentru această acomodare. Dacă totuși se întâmpină dificultăți în gestionare, copilul resimte această perioadă ca un stres intens, apelăm la ajutor specializat (cadrele didactice, psihologul instituției etc).

În data de 10 august, Adina vine în întâmpinarea nevoilor părinților de a întelege și a oferi suport copiilor în procesul atât de fin și complex cum e adaptarea la gradiniță, printr-un workshop de 2 ore, la sediul centrului KinetoBebe.

În cadrul workshopului se vor trece în revistă toate particularitățile acestui proces, se vor căuta soluții pentru gestionarea cât mai optimă a situației, Adina va răspunde întrebărilor adresate de către părinți.

Mai multe detalii găsești aici sau la adresa de e-mail contact@kinetobebe.ro

20 thoughts on “Colectivitatea – bau-bau sau etapă normală de creștere

  1. Știu că sună că întrebare retorică, dar sper sincer la un răspuns, pentru că subiectul mă frământă mult. Cum îți “achiziționezi” încrederea în sistem tu, că adult, in primul rand? Am avut surpriza extrem de neplăcută sa vizitez grădiniță, sa agreez cu conducerea niste principii și, când am văzut la clasa cum educatoarea face totul praf, m-am simțit în capcana. Cum îmi redobândesc încrederea în sistemul acesta, pentru că nu am alternativa?

    • Offf. Eu abia am început grădinița cu Loli și suntem așa intr-o stare ciudată. Pendulăm între încredere și neîncredere, asta pentru că Loli este un copil atipic și acum are nevoie să testeze colectivitatea. Vedem pe parcurs dacă i se potrivește sau nu.

  2. Îmi place că spui că e primul milestone din viaţa părinţilor 🙂 Aşa e, şi uneori mă întreb dacă nu-i influenţăm şi noi pe copii atunci când vine vorba de “plecatul de acasă”.

    • :)))) da, îi influențăm, clar. Eu recunosc ca nu gestionez fiecare moment emoțional al meu, deci ea reacționează la fel. Ne temem impreună, ne imbărbătăm impreună.

  3. Și da și nu. Cred că e foarte important cum abordați voi, părinții, intrarea în colectivitate. A mea a intrat la creșă la 10.5luni și cum noi nu am avut probleme de adaptare și nici probleme de comportament, înclin să cred că ori am fost noi supraoameni, ori și psihologii și părinții zugrăvesc în culori mult prea gri momentul. Atâta vreme cât copilul are o relația foarte bună cu părinții, e sigur pe dragostea lor, are o conexiune foarte bună cu ei, i se explică și vede că ai lui sunt acolo oricând (orice vârstă ar avea), mediul nou este unul cald, bine ales, cu oameni buni și empatici (copilul la asta reacțioenază prima oară), cred că va fi bine. Da, vor fi îmbolnăvirile în serie de care nu scapi la orice vârstă ai da copilul la grădiniță. Pot spune că am văzut cazuri de copii dați mai târziu care au avut o adaptare foarte dificilă. Noi am ales sistem privat de la început, am găsit o creșă bună (am dat chix cu grădinița următoare în schimb). Am stat cu copila când nu voia să se despartă de noi dimineața (nu am plecat pur și simplu insensibili că ne plânge copila); nici nu mai știu câte dimineți am petrecut pe acolo; am mers și în anunmite după-amieze și am stat cu ei, ajutor pentru educatoare. Copila era tare fericită acolo, patroana era mereu prin preajmă și aveam camere de supraveghere unde vedeam tot, condițiile bune. Cred că atâta vreme cât tu ca părinte ești liniștit și îi transmiți copilului că e un pas firesc, că va fi bine, că oricum ești mereu acolo sau poți să ajungi oricând are nevoie, va reacționa mult mai bine și va primi schimbarea cu multă bucurie.

    • Da, este exact cum spui. Si eu stau cu ea pana primesc permisiunea ei de plecare, ne pupam și spunem pa-pa fără fețe triste.

      • Super! Așa păstrezi și legătura dintre voi, vede și ea că vă pasă, acceptă schimbările cu reziliență (căci și asta trebuie să îi învățăm, nu?). Dacă m-aș fi luat după tot ce se scrie/ spune a propos de nevoia copilului de a sta legat de mamă până la 2-3 ani, având în vedere că am lăsat-o acasă cu tatăl ei la 3.5 luni și munceam și 18 ore pe zi (multe de acasă), atunci eu nu ar fi trebuit să am cea mai bună relație cu Teea. Dar nu e complet adevărat. Nu contează dacă stai 24/7 în fundul copilului (scuzați expresia!), ci dacă ești acolo și știe că ești pentru el când trebuie, oricând, oricât, necondiționat, vede că te implici chiar dacă nu îi convine și ii spui de fiecare dată de ce faci ceva contra voinței lui, dar spre binele lui. Și orice ar fi/ orice ar face știe că ești punctul lui fix de liniște și protecție din univers. Cea mai faină chestie pe care mi-a zpus-o Teea în ultima vreme a fost ieri, când eram amândouă pe trotinetă. Mi-a zis așa la numai 6a5l: Mami, când tu nu vei mai fi, eu te voi avea mereu în suflet și în inimă. Și când voi avea ceva greu, mă voi gândi ce ai face tu, ce mi-ai spune și dacă mi s-ar potrivi.

  4. Bună! A trecut ceva vreme de când a fost acolo, dar vei merge și vei vedea:
    -plusuri – personalul e ok (mai fac greșeli de gramatică), dar sunt grijulii, relaționează bine cu copiii.
    – Patroana e mereu acolo, deci greu sa miște în front
    – hrana e ok, fără tâmpenii
    – urmează întocmai indicațiile părinților (inclusiv în tratamente)
    – sistem de supraveghere video
    – au medic care le vine periodic
    – au curte cu spațiu de joacă destul de generos
    – nu e aglomerat (mulți copii)
    -program prelungit (ajută dacă traversezi orașul), posibilitatea de a lăsa copilul dacă pleci undeva într-un mediu prietenos peste noapte sau w/e
    – nu sunt restrictivi (să țipe, mai știu eu ce cu copiii)
    – au activități educative și se dezvoltă copiii armonios
    patroana e deschisă la orice discuție
    – au spații pentru lucrurile copiilor la intrare, reguli de acces în spațiul copiilor
    – sunt acreditați, au tpate avizele, dau facturi și chitanțe și sunt corecți la deducerea unor absențe (așa erau atunci)
    Mai puțin ok – sunt și copii care vin bolnavi (dar la vârstă mică sunt mereu mucioși deci și tușesc)
    Nu au avut epidemii de scarlatină, paraziți la copii și mândra mea a stat cam un an și jumătate pe la ei
    Pentru noi a fost o alegere foarte bună și Teea a fost fericită acolo. daca aș mai avea un copil, acolo l-aș duce. Aveau o abordare sănătoasă între calitatea serviciilor și profitabilitate (nu afectează serviciile ca să facă profit oricum și cu orice preț)
    Baftă, sper să îți fie de folos!
    Diana

  5. Pingback: Experienţa noastră (neplăcută) cu o grădiniţă Montessori |

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *