Veveriţele

Sunt adorabile, sunt jucăușe, unele chiar prietenoase, sunt vedete de cinema (Alvin, vă spune ceva?), sunt strigate cu numele de Mariana să vină la cutia cu nuci!! Despre cine să fie vorba? Așteptați încă un pic. Când m-am mutat cu serviciul, acum 4 ani, am locuit o perioadă într-un cartier fără parc. Noroc că în spatele blocului aveam un spațiu verde cu ceva alei și copaci tineri. Și aici, pe lângă noi, căței, porumbei, ciori, alte nații zburătoare și patrupede urbane, își avea casă și o mică ghidușă, mereu prezentă la nucile pe care i le puneam pe geam. V-ați dat seama? O veveriță. Acum, stau lângă un parc frumos, cu lac și multe, multe veverițe. Le vedeam cel mai des după- amiaza, dar și dimineața când ieșeam la plimbare cu Loli. Loli, îți mai aduci aminte?:)))) Îi spuneam de fiecare data..mama, am văzut o veveriță! Imi zâmbea în somn….ce știe ea ce sunt alea.

Veverițele au un farmec aparte. Sunt în aproape toate poeziile și poveștile de când eram mici și pentru că uneori au curajul să se apropie (fizic) de noi. Când se întâmplă asta nu mai avem vârstă….2 ani, 30 de ani, nu mai contează. Ne fac ziua.

Să vedem ce știm și ce ar fi de adăugat despre veverițe

Veverițele, cele care sunt la noi, fac parte din clasa mamiferelor, ordinul Rodentia, familia Sciuridae. Traducere: mamifere rozătoare, de mărime medie, cu membrele posterioare lungi, ușor disproporționate față de restul, cu coadă stufosă (majoritatea), cu variații de roșu, gri, negru, cărămiziu în ceea ce privește culoarea blăniței.

Sunt răspândite peste tot, cu excepția regiunilor polare. Se cunosc 285 de specii de veverițe, cea mai mică, ca gramaj, este veverița pigmeu din vestul Africii, de doar 10 g, și cea mai mare, de aproximativ 9 kg, este veverița gigant din India.

Au oasele ușurele, scheletul adaptat la cățărat. Picioarele se termină cu degete lungi echipate cu unghii curbate, lungi. Coada, lungă cât corpul, are rol în echilibru, signalistică (poziția cozii semnalizează starea veveriței), termoreglare. Au peri senzitivi, vibrize pe cap, picioare, pe burtică, la baza cozii. Aceștia o ajută să se orienteze în spațiu.

Veverițele ce trăiesc în arbori nu hibernează și nu formează colonii. Masculii și femelele trăiesc separat, se întâlnesc doar în perioada de reproducere. Teritoriul lor este flexibil, în funcție de resursele de hrană. Se folosesc de simțul olfactiv, văzului, și auzului în comunicare. Semnalele chimice sunt foarte importante, veverițele posedă glande secretoare la nivelul obrajilor, în jurul gurii. Marcarea olfactivă este o formă de comunicare a spațiului pe care îl ocupă, a sursei de hrană etc.

Sunt și vorbărețe! Cu toate că noi nu realizăm acest lucru și veverițele au ceva de spus –vocalizează ( între ele). Contextul vocalizator poate însemna stres, alarmă – apariția vreunui intrus, sunete de atragere a partenerilor, agresivitate.

Coada stufoasă are efect atunci când este unduită, scuturată în perioada de reproducere.

Pufoasele colorate sunt tot timpul la dietă. Consumă tot felul de semințe, nuci, le plac și ciupercile și anumiți licheni de copac. Ba mai mult, adoră seva de copac, mugurii, rădăcinile dulci. Consumă și insecte, sunt ca un fel de delicatese sau mâncare crocantă, gen chipsuri, și suculentă, în același timp. Specialiștii au observat că sunt interesate și de ouăle păsărilor mici, și că rod diverse oase, uneori, pentru a-și suplimenta alimetația cu calciu.

Veverițelor le place să aibă rezerve. Ascund mâncare pentru zile negre. Se spune, în popor, dacă veverițele fac depozite de hrană mari, este semn de toamnă scurtă și iarnă lungă. Probabil că este ceva adevăr aici. Animalele știu cel mai bine. Sunt foarte pricepute în ale depozitării. Cunosc riscurile unui depozit nepăzit, prin urmare fac depozite false și depozite în care chiar pun mâncare pentru mai târziu. Pentru observatorii leneși depozitul fals este evident, mare, atractiv și …gol!

Marianele, cum li se spune prin nordul țării, sunt foarte descurcărețe. Nu formează familii, femela crește singură puii, aceștia devin în câteva luni independenți. Sunt două perioade de reproducere pe an, primăvara devreme și toamna. Locuiesc în scorburi, unele veverițe folosesc un fel de cuib, altele crăpături sau găuri de la sol.

Au ochii dispuși foarte sus pe creștet, pe laterale, astfel încât să surprindă cât mai mult de jur împrejur și să nu fie nevoite să se tot uite când stânga, când dreapta. Sunt curioase, dar și foarte precaute. Nu le plac surprizele, clar! Dacă se simt în pericol fug. Au ceva viteză, 20 km/h. Și dacă nu le ajută viteza, atunci alergatul dezordonat, haotic le scoate din încurcătură. Pot face salturi în lungimi de 10 ori mai mari față de lungimea corpului lor. Dacă sunt pe sol, în frunzis rămân nemișcate, dacă sunt pe arbori s-a observat și următorul comportament: se lipesc de scoarță, și așa pitite urcă în coronament sau până la scorbură.

Spuneam că sunt descurcărețe. Ei, bine, au multe daruri de la natură. Sunt mici, însă la capitolul cum să ajungi la locul dorit, pe scurtătură, sunt mari campioane. Au capacitatea de descoperi drumul cel mai scurt către sursa de hrană.  După ce au găsit un loc bun, și după ceva studii asupra locației, își fac mental o hartă a rutelor posibile. Au, am putea spune,  un fel de gps intern, setat pentru drumul cel mai scurt, fără obstacole și fără invitați nepoftiți.

Veverițele sunt capabile să învețe comportamente de la oameni, și de la animalele care trăiesc în zona lor. Invață rutina altora…dacă aduce ceva potențial gustos. Veverițele știu când pui pâinea proaspătă pe geam, știu că atunci când cafeaua e pe pervaz urmează să arunci nucile. Observă locul unde au căzut și vin mai târziu sau dacă sunteți cunoștințe vechi, le va culege imediat. Cu toate acestea, să nu uitați, sunt animale sălbatice și trebuie să le respectăm. Se pot descurca și fără noi. Dacă vrem să fim de ajutor, le putem asigura hrănitori, în parcuri, pe timp de iarnă. Sunt ușor de făcut. Poate fi un proiect de familie.

Veverițele sunt prezențe plăcute în parcuri, dacă le-ați reperat sunteți norocoși. Și încă ceva…unele depozite de hrană rămân uitate. 🙂 Prin urmare fac și treburi de grădinărit. Asigură răspândirea unor specii de arbori și sunt mult mai eficiente față de noi oamenii la capitorlul – sădiți pomi!

Bucurați-vă de ele, admirați-le jocul și nu uitați să le mulțumiți pentru copăceii tineri din parc, de lângă bloc. Unul din ei este plantat de o veveriță.

Big Explorer, 2014

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *