De ce un soi de blog

Salutare,
Acum îmi dau seama..cine m-o fi pus să mă apuc să îmi scriu gândurile în marele univers al bloggingului. Recunosc că m-a lovit responsabilitatea scrierii. Poate nu mă va citi nimeni, cumva mă liniștește acest gând, că de, l-am creat pentru că am capul plin de gânduri și acum le pot descărca…undeva.
Am un ochi aici și unul pe camera de supraveghere. Mă uit la maimuțica mea mică de 5 kg, 7 luni, alintată Loli. O dulceață, care a rămas în urmă cu kilogramele și pentru care aș alerga până la capătul lumii dacă aș ști că va crește câteva grame în plus. Și da, știu, nu e nevoie să îmi spună nimeni, m-am documentat, analize la zi, că asta e ritmul ei. Faptul că nu crește mă macină teribil, în unele zile. Pentru că avem zile și zile. Ca orice mamă și puiul ei. Zile roz și zile negre, când mănâncă și când îmi doresc să mănânce. Acum dorme, așa în x, foarte mulțumită, în mijlocul patului din dormitor, nu al ei, evident. Nu avem vreo problemă în această privință. Am dormit cu ea în brațe până acum câteva luni, apoi a vrut mai mult spațiu. I-am oferit pătuțul. Ideea este că îi place să se învârtă, și dacă ar fi fost să o luăm cu noi în pat, am fi dormit pe jos. Nu am fi încăput toți trei, clar!

Recunosc că m-am blocat la crearea acestui blog, am încurcat userii cu titlul, nu mergea, am tras o dușcă de nervi și, în final, m-a salvat soțul meu. Sincer, mai bine, mă lăsa nesalvată. Cum mi-ar zice o prietenă…mai bine cu animăluțele. Să explic…Când am timp scriu povești cu animăluțe. Oare trebuia să rămân la a face doar asta? Da, îmi dau termen de o lună..nu e prea puțin, aș renunța prea repede. Am să încerc vreo 4 luni, după care îmi voi vedea de celelate povești ale mele.

După cum scrie mai sus, acesta este un soi de blog, este despre mămicia mea și despre alte întâmplări cu și despre viață. Nu am sfaturi pentru nimeni, chiar dacă voi scrie poate la un moment dat ”sfatul meu”, am doar ceva cuvinte care acum îmi vin greu. Mi-am dorit blog, acum poftim…ia și scrie. Better luck, după ce se trezește Loli! Poate îmi va șopti ea despre următorul subiect, că e plină de vorbe..agu, aghi, puf și pupu.

Bine v-am găsit și să blogguim, adica să aștern ceva gânduri, fără pretenții de mare scriitoare. Să știți că ideile mă lovesc și mă lasă când mă aștept mai puțin. Uneori din prea multă grabă uit de virgule și alte semne care, atunci când trebuie să scrii, se înteleg de la sine. Urăsc treaba cu cine sunt. Mă simt ca la interviurile la care nu am primit slujba. Tind să cred că sunt mai mult și în continuă șlefuire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *