0

Social Media for Parents sau mama fugită de acasă – cu roz la port și cu toc sub talpă

Încă un pic şi se făcea luna de la adunarea părinților sociali. Dar uite că am apucat să mă adun şi să spun impresii. Însă pe scurt, s-a tot rezumat şi nu aş vrea să repet lucruri.

Bun, am ajuns și anul ăsta la Social Media for Parents și tare mi-a plăcut. Nu pentru că au fost speakeri faini şi sponsori aleși (care au meritul lor, de la care am învățat, evident), nu pentru că nu am apucat să vorbesc cu unul altul, nici poze destule nu am făcut. Mi-a plăcut că am fost fugită de acasă, că mi-am pus cea mai roz cămașă, sandalele pe care le-am purtat de 2 ori de când le-am cumpărat şi m-am simțit bine. Imi plac tocurile, însa nu sunt toc type. Nu ştiu să le port, eu alerg de când mă ştiu şi o pereche de ceva comod tare îmi place. Am scos de la praf rimelul şi rujul. Astea știu să le port.

Am ascultat cu interes, a fost intens și mi-a picat bine la neuroni, am simțit vibe-ul oamenilor pe care îi citesc, cu toate că nu m-am conversat cu mulți.

Ştii, atmosfera se încarcă la astfel de adunări. Pozitiv, energetic vorbind. Se încarcă şi cu aer greu de la prea mult self, image și ego – esteem. Urania Cremene a menționat că se confundă ușor.

La Social Media vezi oameni live, în offline şi e ceva simpatic. Sunt oameni, părinți ca oricare, însă cu spor la condei. Şi creşte admirația pentru că sunt, sub fața de oameni ca mine, ca tine, sunt mult, mult mai mult. Sunt oameni faini, cu idei și proiecte, sunt cei pe care i-ai citit în acord sau dezacord. Nu e musai să cazi pe aceeaşi idee. Tocmai aici e cheia. Fiecare spune ceva şi nu la fel cu altul, cu tine.

Până la SMP de anul ăsta nu l-am ascultat pe Adrian Asoltanie. A fost savuros și mi-a plăcut să ascult cum educația financiară nu este despre bani, ci despre viață.

Povestea blogurilor din ultima parte a fost cu inspirație pentru mine. Admir curajul și motivația unora. Acolo a fost lecția – să ai o idee, să o crești, să devină parte din viața ta.

Mi-aș fi dorit să rămân până la final. Doar că am primit ordin de acasă să nu mai zăbovesc, cum ar fi fost suficientă fuga și e vremea să revin. Loli a așteptat mama roză cu blog ca să îmi povestească că nu i-a fost foame și somn fără mine. Zi ceva. Am scos haina de mama cu blog și am reintrat în hainele de mama Lolitei.

Am ajuns la eveniment cu Miruna – Și Blondele Gândesc şi Carmen – Viața după bebe. Miruna a condus frumos, pe șosea mașina și debate-ul din sală! Pe drum am avut timp de sporovăit despre una alta, în parc fiecare fuge după pruncul din dotare. Ajungem şi la înghețata de care vorbeam, Miruna! Nu am uitat.

Tot evenimentul poate fi văzut aici.

0

Puzzle covor

Când copilul nu are somn plus stare miaunată cu vreau aia şi atu (altul) la orice, dar nimic pe plac, plus căldura de afară….pui covor puzzle.

Pusese ochii pe teancul stivuit şi ştiam că abia așteptă să îl răstoarne. Am purtat discuția cu răsturnăm şi punem la loc şi nu i-a fost pe plac. După ce probabil s-a gândit că o să-mi placă (ha-ha!), l-a răsturnat satisfăcută şi cu gura până la urechi. Da, surpriză, în loc de explicația aia care o plictisește, mai aveam oleacă şi o rosteam, am profitat de ocazie. L-am asamblat şi refăcut de 20 de ori.

Am început eu (mai am și inspirație de moment, ce să zic) – vai, ce bucurie, chiar îmi doream să așez astea (eu nu aveam chef deloc, dar ce rost avea să ne supăram şi să agravam situația cu deja e trecut de ora de nani şi tu mişuni prin casă).

Doua pătrate am pus, apoi l-a făcut ea tot, tot ea l-a desfăcut şi pus în pungă.

După care mi-a făcut hatârul și s-a culcat. Yeyy! A fost uşor de data asta, data viitoare vedem.

Dacă ai așa ceva prin casă, ține-le aproape, acum te încurcă (eu voiam să le mărit), dar uite că pot fi bune la ceva.

5

8 după 30

Când am schimbat prefixul la 30 de ani a fost petrecere mare. Am simțit cum viața devine mai frumoasă şi cum tot ce nu am putut să fac în 20 și 9 de ani devenea realizabil doar dacă mă gândeam la asta.

18 ani, majoratul, nu au fost anii mei preferați. Eram în perioada de căutare (nici acum nu sunt la finalul căutărilor, dar nu e ca la început): cine, ce, cum, vreau, nu vreau, visez, nu visez. Şi viitorul era o aşa o nebuloasă.

Soră-mea era studentă şi asteptam cu nerăbdarea anii de studenție. Acolo am crezut că vor fi majoritatea răspunsurilor la gândurile mele despre viață adevărată. Păi, au fost cu da şi nu. În schimb am amintiri o mulțime, cu momente frumoase, neplăcute, ridicole, hazlii de râd şi acum, naive, pline de emoție, cu năduf, cu idignare, cu peripeții ca la 20 de ani.

La 22 de ani am terminat şcoala şi parcă mi s-a terminat gazul. Responsabilitatea adultului cu diploma în mână m-a trăznit şi fulgerată am rămas de cât de nepregătită pentru viața de slujbaș şi om al societății eram. M-am regăsit cu greu în ceea ce am făcut la început, am învățat pe lângă, am mai făcut școală, am reînodat prietenii, am stricat altele, am avut parte de o bucătică din viața pe care nu o vedeam la 18 ani.

De pe la 14 ani am avut aşa o chestie să nu îmi fac ziua, să nu celebrez nimic şi m-a ținut până la un 21 de ani. Teama că trec anii şi sărbătorirea lor agravează situația nu ştiu de unde a pornit, dar stiu că m-am lecuit singură. M-a pocnit într-o zi că fiecare an al meu contează şi fac din anul respectiv o sărbătoare. Cu prieteni sau doar cu ai mei, cu tort şi la multi ani scris pe tort şi cântec şi veselie. Şi aşa o ţin şi acum.

8 ani după 30 sunt motiv de bucurie. În aceşti 8 ani am trăit cât nu am trăit în restul anilor. E adevărat că anii 30 sunt cei mai tari, dar trec repede-repede. Când mi-a zis cineva după 30 nici n-ai habar când te trezești la 40, nu am crezut. Mai este un pic :)))

Am făcut lucruri foarte bune, şi doar bune, unele mediocre, am la activ şi lucruri pe care nu le pot îndrepta defel, pentru moment. Am mulțumirile şi nemultumirile mele, am gânduri de umplut romane, am de toate şi nimic cu adevărat valoros material.

Am ceva … o viață plină de dragoste şi nu o pot valoriza decât prin a oferi la fel de mult.

Şi 38 este al meu şi va fi bestial!

photo credit unsplash.com

8

Las teoria, care m-a umplut de când am născut, am să practic doar ceea ce simt

Nu ştiu cu cine seamănă exact, nu e buclată, nu are șatenul lui taică-său, e ochioasă dar nu aduce cu ochii unuia dintre noi, are gurița aşa parcă desenată, are strâmbăturile ei de te apucă râsul. E fetița mea, pe care nu mi-am imaginat-o nicicum. Şi e frumoasă, şi nu mă minunez- uite ce am făcut-, ci îmi întărește gândul că aşa va fi întotdeauna. Frumoasă şi a mea.

Fiecare pui este frumos pentru mama lui, ştiu, e foarte adevărat, nimic nu ar fi făcut-o altfel în ochii mei. Am făcut-o cum s-a priceput corpul meu mai bine, nu aveam cum să controlez asta în totalitate deoarece sunt chestiuni de genetică. Și-a ieşit bine!

Viața la început e ca la loterie, norocul şi șansa sunt egale până la extragere. Aşa şi cu celula de la care a pornit. Norocul – să fie la momentul potrivit şi șansa – de a ajunge la termen viu şi sănătos. Nu ştiu cum să apreciez, pe cine să apreciez pentru loteria mea, din care a ieșit Loli câștigătoare.

Știu doar că eu am fost norocoasă cu ea. Cu toate momentele rele şi în care aș fi dat ceasul şi universul peste cap şi adunat clipa aia groaznică ca să o nimicesc. Nu ştiu cum va fi viitorul, ştiu că nimeni nu îmi garantează dacă norocul se va termina sau nu. Nici nu îmi pasă. Acum sunt clipele mele, ale ei şi pe astea vreau să le trăim din plin. Nu ca la carte, nu ca în filme ci aşa cum ne pricepem. Să le simt şi eu şi ea, să le facem nu magice, mirifice sau altceva, doar ale noastre.

Nu le am cu dulcegăriile, cu alintatul gen nu pot să stau o clipă fără copil, mi-e dor de mor de parfumul părului lui, nu vreau să le mai am nici cu autoînvinovățirea – să nu îl traumatizez, să nu îl stric pentru că el a venit perfect pe lume.

Copilul simte iubirea şi fără să mă dezintegrez de dragul lui, chiar şi atunci când situația necesită fermitate (fără palme și cuvinte ca palma). Şi ştie, n-ai trebuință de vreo diplomă pentru asta, nu cu atâtea cuvinte câte cred eu că are nevoie, că trăiesc toată dragostea pentru el.

Ştii de ce spun asta? La Loli am stat la pândă, precum vânătorul, pentru fiecare achiziție (milestone) pe care a atins-o, fiecare lucru făcut conștient şi ştiu că, atunci când eu am transmis cu sau fără cuvinte, ea a reprodus exact cum a simțit. Am fost nervoasă, ea a făcut conștient şi instinctiv lucruri care, evident, mi-au agravat starea de nervozitate.  Q.E.D. da, copilul ştie, a trăit exact cum am făcut eu: cu agitație, cu haos de moment. Trăiește şi învață de la tine şi tu ții cârma.

Credit photo: skitterphoto.com

Bun, dacă azi nu am ghidat bine, mâine sigur pot face asta. Nu am starea potrivită tot timpul, nu pretind că sunt bună la reacții, dar nu vreau să trăiesc cu ideea că ceea ce fac îi poate dăuna pe viață. Că o greșesc pentru totdeauna. Nu am cum atât cât ne simțim şi ne întoarcem acolo unde nu facem asta.

Am aşa o presiune când ea face ceva şi e deranjant şi e neînduplecată de îți vine să o înghiți. Şi atunci iar imi pun problema unde am greşit? De ce? E simplu: Pentru că nu ne-am simțit, da. Adică  ea a simțit, eu am pierdut legătura şi am căutat răspuns unde nu e.

Unde voiam să ajung? La nevoia de a vedea copilul şi simți, de a-l lăsa să vadă, oricând, toane, mai puține toane, lacrimi, râs şi să mă învețe, cum îl învăț şi eu. Să le experimenteze, interiorizeze, dezvețe. Toate astea fără vină, fără gândul că eu îl pot strica.

Aşa voi face. Las teoria, care m-a umplut de când am născut, am să practic doar instinctul, ăla bun, de dragoste, ceea ce simt.

7

Wish-list de jocuri educative

Atunci când ai copil și tu de copil te-ai plâns de lipsa jocurilor și jucăriilor, se întâmplă exact așa: recuperezi din plin și cumperi până nu mai ai loc în casă. Așa am început eu recuperarea/tratamentul pentru cele doar 2 păpuși pe care mi le amintesc. Între timp mi-am revenit, mi-am dat seama de unde vine nevoia asta obsesivă de a cumpăra copilului, era de fapt nevoia mea de copil mare.

Bun, după ce am născut copilul, vreme de câteva luni, am cumpărat în disperare jucării, apoi ne-am oprit. Nu de tot. Explic imediat. După obsesia de început, ne-am dat seama că, copilul nu avea, pentru multe dintre jucării, vârsta potrivită, unele erau de o calitate bună aparent, până la proba copilului, unele erau prea zgomotoase sau într-o limbă care aducea mai mult a limbă extraterestră, stridentă, mega obositoare.

Când Loli a început terapia am zis stop la nimicuri şi ne-am concentrat pe cărți, jocuri, jucării care ne serveau scopului nostru. Am mai călcat şi strâmb cu vreun pluș doar colorat şi blănos, de te apuca alergia. Asta pentru că era ceva ce copilul cerea conștient, cu denumire şi calitate – ex. animal oşu (recunoaște vietatea roşie – gen ştie și culoarea, yeyyy!).

M-am gândit mult dacă să scriu sau nu. Apoi am zis poate cuiva îi va fi util să afle că există jocurile educative de la Melissa and Doug. Cine știe doar dacă e curios poate continua lectura. :))

Cu siguranță, fiecare părinte are deja branduri favorite, idei de cum să fie jucăriile și jocurile, poate chiar le fabrică (am construit și noi câte ceva pentru Loli, însă nu stăm bine la capitolul timp și ne-am cam umplut de materiale care așteptă să fie transformare în ceva senzorial, pentru skills-uri de coordonare, echilibru etc). Mă gândesc că poate te inspiră, nu neapărat ca achiziție, deoarece prețul nu e chiar chilipir, ci ca idee de joc.

Ca să nu crezi că fac reclamă cu vreun beneficiu din partea brandului, nu zic mare lucru despre. Aici scrie tot despre Melissa and Doug. Dacă citiți povestea lor, sigur o să vă placă.

2 dintre motivele pentru care m-am gândit să fac un efort de achiziție:

calitate

– sunt gândite pe nevoi și se potrivesc atât pentru copii tipici cât şi atipici. Când spun atipici spun nevoi speciale ce pot fi lucrate prin terapie. Iar jocurile lor se încadrează şi în jocuri de terapie. Ințelegi acum sensibilitatea mea pentru genul acesta.

Loli a lucrat câteva jocuri la terapie, şi, pentru că mie mi se par excelente în acest sens, avem pe whish list – must have-urile noastre.

Ca idee, eu scanez regulat site-ul lor și distribuitorii pentru vreo reducere sau ceva ca să nu mă găurească la buget, mai exact pentru:

– eșantioane senzoriale

– jocurile de sortare culori

– mozaicurile cu magnet şi stickere

Ultima noastră achiziție este acest joc Sort And Snap, util pentru coordonare mână-ochi, recunoaştere culori, model abstract etc.

  

Wish-list-ul ar fi lung, însă pe astea le-am cumpăra în următoarele luni, dacă ne ține bugetul:

  • pentru dezvoltarea cogniției, motricitate fină, exersare culori, recunoaștere model – aici este descrierea jocului

 

  • un fel de covor șotron pentru distracție și numere, culori, you name it

  •  numere – pentru joc independent, copilul se poate autocorecta

 

 

Primesc idei de jocuri și listele voastre. Sunt sigur pline de inspirație.

Pornind de nevoile mândrei, i-am făcut Lolitei mai multe jocuri. Unele i-au plăcut, altele mai puțin. Ce am făcut noi, printre picături, am înșirat mai jos.

Forme, culori, modele de desen 2D

Carduri rutina zilnică

Mini caiet de activități 

DYI light box

Idei de activități 2-4 ani

Loli’s quiet book – carte senzorială 

Pizza Loli

 

Photo credit – www.melissanadog.com & www.amazon.com

0

Călătorii frumoase şi sigure? Impresii de la a treia ediţie Modern Dad’s Challenges

Must-have-urile unei călătorii frumoase şi sigure? Destinația dorită, bagajul cu de toate dar nu cu toată casa, obiective de interes, mâncarea tradițională, obiceiurile locului şi drumul până acolo. Toate sunt interconectate şi toate se întâmplă cu multe amintiri dacă ajungi în siguranță acolo.

Ultimul eveniment pentru tați din vara asta – Modern Dad’s Challenges, ediția 3 (vor fi reluate din toamnă) a avut ca topic siguranța copiilor şi călătoriile. Ei bine, informațiile primite în materie de siguranța copilului, a ta ca părinte, nu sunt niciodată de prisos şi oricât de pregătit ești, o recapitulare nu strică niciodată.

Alice Dona, Managing Partner ErFi Kids Romania, Brand Manager Graco USA (pe care am avut plăcerea să o cunosc și eu la lansarea tricicletei Galileo, despre care puteți trage un ochi aici, dacă vă interesează să faceți o astfel de achiziție), a venit cu informații foarte utile privind grupele de vârstă pentru scaunele auto, a explicat standardele după care constructorii de scaune auto pentru copil se ghidează, a prezentat un scurt istoric privind apariția primului scaun auto şi care sunt caracteristicile unui scaun auto certificat internațional – lecție cu care fiecare trebuie să plece de acasă atunci când urmează să facă o astfel de achiziție.

”Cred că am reusit cu toții să învățăm mai multe după această întâlnire, iar eu am plecat cu sufletul mai împăcat la gândul că din ce în ce mai multi tătici conștientizează cât de fragilă și prețioasă este viața și că ocrotirea ei stă în mâinile lor. Drum bun și vacanță plăcută!”, a transmis Alice.

Nivelul de conștientizare privind transportul în siguranță, în România, este scăzut şi statisticile spun clar – numărul părinților care preferă să îşi transporte copiii fără a utiliza un dispozitiv de transport este foarte mare ceea ce subliniază gradul scăzut de conștientizare.

Un accident la 30 km/ora înseamnă cădere de la 3,5 m,  iar un accident la viteza de 50 km/h are efectul unei aruncări în gol de la 10 m.

Accidentele nu au loc neapărat pe distanțe lungi, în afara orașului, ci în oraș, pe distanțe mici.

Scaunele auto se încadrează la standardul R44 sau i-Size. R44 clasifică în funcție de greutate: grupele fiind: grupa 0 de la  naștere până la 13 kg, grupa 1 de la 9-18 kg, grupa 2 de la 15-25 kg, grupa 3 de la 22-36 kg

Dacă primul standard lua în calcul greutatea copilului, standardul următor ține cont de vârsta şi înălțimea copilului. Alte upgrade-uri ale i-Size sunt:

– rear facing prelungit – copilul va sta cu fața invers direcției de mers minim 15 luni, maxim până când poziția nu îi permite să stea confortabil

– sistemul de prindere este Isofix

– este prevăzut cu protecție la impact lateral

– testările sunt mult mai riguroase

Atunci când te duci la cumpărături trebuie sa ții cont de:

– numele brandului – nu este o achiziție simplă precum pasta de dinți, alege un brand recunoscut pentru producția de scaune auto pentru copii

– standardul după care e realizat

– are descriere pentru autovehiculele pentru care e construit

– grupa – kg, vârsta

– numărul de lot şi serie (producătorii serioși retrag de pe piața scaunele pentru care s-au semnalat defecțiuni, plângeri)

Alice a făcut și un pic de istorie: Primul scaun auto pentru copil a apărut în SUA, în anul 1962, Denver Colorado, și nu era o legislație care să impună folosirea lor. În anul 1985 scaunele au fost impuse prin lege în toate statele SUA, primul stat care a adoptat legea prin care scaunul de mașină pentru copil era obligatoriu a fost Tennesse,1970.

sursa foto: MDC Sofia Frunză

Poziția recomandată pentru scaunului auto este în mijlocul banchetei din spate, nu pe locul din dreapta sau stânga. Dacă din diverse motive de spațiu, scaunul este montat pe dreapta, acea dreaptă a pasagerului, se dezactivează airbag-ul. Dar acest lucru (îl faci asumat) nu este recomandat de niciun producător sau vânzător specializat în scaune auto copii.

Prezentarea Anei Maita, Consilier pentru Drepturile Mamelor Asociația SAMAS a fost ușor dură, a fost despre accidente care s-au întâmplat, despre cum mici drumuri pot schimba viața unei familii pentru că cele 2 minute de pus copilul în scaun au fost considerate inutile. Ideea unei astfel de prezentări vine de la faptul că, de-a lungul timpului, majoritatea campaniilor de conștientizare despre siguranța auto au fost prea drăguțe și cu happy-end și nu au avut efectul scontat. În schimb cele cu vizual negativ, cu exprimarea neîndulcită a realității unui accident minor se pare că au avut efectul dorit. Așa a procedat și ea.

“Siguranța copilului în mașină începe cu fixarea lui în scaunul de mașină, dar presupune mult mai mult decât atât (protejarea lui de căldură și arsura solară, de alergii și accidente cu sufocare). Iar primul gest de siguranță pe care un șofer trebuie să îl facă atunci când se întâmplă ceva copilului nu este să intervină, ci este să oprească mașina în condiții de siguranță. Iar celălalt pasajer adult din mașină, dacă el există (și de cele mai multe ori este chiar mama) trebuie să cunoască mereu punctul de pe traseu unde se află mașina astfel încât să poată să dea această informație serviciilor de urgentă dacă e cazul”, consideră Ana Maita.

Pentru un drum agreabil cu mașina poți folosi câteva accesorii – oglindă să vezi copilul, protecții banchete, sisteme de depozitare, în siguranță, pentru jucării, ustensile care pot fi folosite pentru a petrece timpul cât mai frumos şi fără plictis.

Tot pentru un drum fără peripeții trebuie să ai în vedere factorii alergeni din mașină:

– soare – alergia solară – poate fi prevenită prin folositea de accesorii speciale pentru a împiedica lumina – parasolare, geam închis, creme de protecție, hidratare

– aerul condiționat – filtrele să fie schimbate periodic

– fără odorizant de mașină – fac mai mult rău decât ceea ce se dorește – împrospătarea aerului

– insectele – pot intra accidental, se oprește mașina în siguranță, se eliberează vietatea și astfel poți salva atât viață copilului (care poate fi alergic) cât și a necuvântătoarei.

– jucăriile de mașină să fie diferite de cele de acasă, fără unghiuri/vâfuri ascuțite, de preferat rotunjite, de dimensiuni adaptate spațiului din maşină.

Soțului meu i-a plăcut mult de Roxana Farca, Travel Writer LumeaMare.ro  A fost impresionat de toate călătoriile familiei ei şi de curajul de a porni la drum cu copii, la mii de km depărtare şi de felul în care drumurile nu sunt o corvoada până la destinație, doar oportunități de învățare, culturalizare, transmitere valori.

Eu am povestit cum decurge înscăunarea fetei noastre, încă ne luptăm cu montajul centurilor, de fapt cu rezistență la stat cu ele montate corect, nu pe jumătate.

Ce mai facem noi ca să avem drumuri în siguranță:

– nu plecăm cu casa după noi, și umplem maşina la refuz. Asta e un obicei nou. Înainte ne înhămam mult. Acum ne-am temperat. Obiecte depozitate incorect în maşină pot cauza accidente grave chiar dacă este vorba de impact auto minim

– am la îndemână lucruri necesare pentru mândră: pentru plictis – jocuri, jucării mici pe care nu le are în casă, sunt doar pentru drum, lucruri pentru schimbat, pentru șters pe mâini, ronțăieli (nu se recomandă, în mers, ci când se staționează; noi am mâncat în mașină, recunosc)

– alegem timpul potrivit pentru plecare, după dispoziția copilului, după ce i-am povestit itinerarul. Loli iubește să călătorească, nu trebuie convinsă, acum. Când era de 1-1,5 ani era un chin plecatul undeva.

– are muzică după gust, cântăm şi ce auzim la radio, nu neapărat cântecele de copii

– în cazuri speciale – scoatem tableta cu Curiosul George

– la drum lung facem opriri dese, la benzinării, sau când vede ceva interesant pe geam (dacă se poate, în siguranță). La cumpărături e prima, nu contează că nu e de jucărie, căutatul printre  rafturi îi place mult. Și ce e tare: nu vrea neapărat, pune la loc, mă întreabă ce e şi se mulțumește cu răspunsul.

Întâlnirile taților iau vacanță, vor fi reluate în toamnă. Susțin astfel de întâlniri, informația a fost mult mai vastă acolo în sală. Eu am selectat din ceea ce mi-a povestit soțul meu şi mi s-a părut că ar fi de ajutor.

Sper sa îți fie utile informațiile, stai pe aproape ca să afli de următoarea întâlnire a taților.

La toate evenimentele taților surprizele s-au ținut lanț. La ultima ediție participanții s-au bucurat și de câteva surprize oferite de brandurile partenere, în cadrul unei tombole. Așadar, câțiva tătici norocoși au plecat acasă cu: un set de anvelope de iarna Goodyear UltraGrip Performance, un scaun auto Milestone 0-36 kg Aluminium Graco, un înălțător auto – Kandi Graco – pe care surpriză…l-a câștigat soțul meu, un pachet SAMASteratul părinților oferit de Asociația Samas, un pachet de scutece-chiloțel Pampers Pants, o geantă thermo pentru călătorii, împreună o cutie metalica vintage de ținut cerealele și alte accesorii, oferite de Nestle, premii oferite de STR8 ți Wash&Go, vouchere de remodelare corporală cu tehnologia XBody, oferite de PureShapes și un abonament de 100 ore de co-working, oferit de Hub-ul We Love Digital Unirii

La ediția a treia a Modern Dad’s Challenges branduri partenere au fost: ErFi Romania, Graco Romania, Nestle Incepe Sanatos Creste Sanatos, Pampers, Pure Shapes, Crystal Dental Clinic, Goodyear, WeLoveDigital Unirii. Evenimentul a fost organizat la Cafeneaua “Happy Cinema”.

Evenimentul Modern Dad’s Challenges este inițiat de Frunzaresc.eu și realizat și implementat cu agenția de publicitate Creative Energy Corner.

0

În câteva zile…Social Media for Parents

Miercurea asta voi fi la Social Media for Parents, cel mai important eveniment dedicat bloggerilor de parenting din România, care va avea loc pe 19 iulie 2017, la Hotel Caro Parc. 

Dacă nu ai apucat să te inscrii, degrabă completează aici. Motivul? Iată: Ocazia de a invăța și descoperi noi oportunități de a-ți crește prezența pe rețelele sociale precum și posibilitatea de networking și interacțiune cu alte persoane cu aceeași viziune.

Programul evenimentului poate fi consultat aici

Cele trei sesiuni se anunță extrem de interesante, sper să pot rămâne până la final. Data trecută, Loli, a hotărât că bunicii nu mai rezistă și a dat alarma de venit acasă rapid.

Ca să nu lungesc, că oricum voi reveni cu impresii, iată-mă-s studioasa de anul trecut:

sursa foto: FB Social Media for Parents/ album SMP 2016

Prima participare cu Loli a fost balsam pentru mommy brain-ul meu de atunci și Loli a fost foarte atentă și m-a ajutat cu rezumatul de aici.

A doua oară am lăsat maimuțica acasă și după pauza de prânz nu a mai vrut să stea cu bunicii, că doar ea e fată mare și vrea la conferință și de supărare că nu a putut lua și ea notițe a suspendat (știau toți vecinii) biletul de voie, musai să vin acasă. Aici e povestea.

Bon, acum am purtat deja discuția, știe care e planul, am stabilit cine merge și cât …să vedem ce-o să iasă.

 

TRANSMISIUNE LIVE
Evenimentul poate fi urmarit si live pe site-ul Social Media for Parents sau aici.

10

Fetiţă cu cercei sau fără?

Loli are cercei. Nu în ureche, dar în cutie are cercei de la nana, de la bunica şi cercei care se aplică la cerere.

În weekend-ul dinainte să nasc era programat shopping-ul de cercei. Văzusem şi până atunci câteva modele. Mi se păreau mari, cu sistem complicat şi ascuțit de închidere. Nu eram, sincer, aşa de convinsă că vreau să îi pun cercei. Știam ca va fi mică şi urechile ei prea mici chiar și pentru câteva grame de metal. Şi ca un făcut, până să mă decid cu cerceii, s-a născut şi nu am mai avut problema asta, o vreme.

Eu am cercei de la 6 ani. Soră-mea a zis într-o zi că vrea cercei și tatăl meu a înroșit acul cel mare de cusut şi s-a conformat. I-a făcut găuri şi pus ața roşie ca să se formeze gaura. După modelul de atunci, nu cred că exista pistol de pus cercei în maternitate. Până la înroşitul acului am vrut şi eu. Apoi, după ce i-au dat lacrimile soră-mii, parcă nu mai voiam. Dar am fost convinsă că altă ocazie nu va mai fi şi pe măsură ce voi creste va fi şi mai dureros şi nu o să-mi mai pun nicioadată. Aşa că am plâns, am rezistat, apoi după vreo câteva ore eram fericită cu ață roșie în urechi şi zburdam mândră în fața blocului precum un miel cu canafi.

Gândindu-mă la câtă spaimă am tras eu cu găuritul urechilor, mi-am pus problema: dacă o va durea, dacă nu îşi va dori cercei când va fi mare și îmi va reproșa că nu i-am cerut părerea şi i-am găurit urechile perfecte (doar boțul nostru este perfect always). Acum dacă va dori vreodată să poarte, va fi decizia ei.

Citisem multe pe tema asta cu pro şi cons şi erau aşa nişte idei bulversante cum părintele încalcă dreptul copilului, cum alegerea noastră (strict în materie de cercei) îl va afecta sau nu emoțional, îl va traumatiza. Nu pot spune exact dacă ceea ce am citit m-a influențat sau nu în a lăsa să treacă timpul și să nu îi pun cercei încă din primele luni, dar știu, clar, că după primelel luni chiar asta nu era o prioritate pentru mine.

Sunt des întrebată iarna, când mergem undeva şi îi scot doar căciula: Nu are cercei? Nu! Acum cu codite şi bretonul moțat nu primesc întrebarea. Iar cu rochiță (iubește rochiile fără să am vreun merit) chiar că nu aduce nicio îndoială în ochiul curios. Ce o fi? Fata sau băiat? Nu am simțit nevoia să pun repede cercei fetei doar pentru a lămuri restul lumii că Loli e fetiță. 

Dacă o întrebi pe Loli cine poartă cercei în casă îți va spune: Mami! Şi Loli! I-am cumpărat niște gablonțuri de lipit. Când vrea cercei îmi indică folia colorată. Îi alege, apoi îi lipesc. Durează puțin purtatul, lipiciul nu e extraordinar, cad în câteva minute. Pentru ea este suficient. Nu își dorește imediat altă pereche, cere alta când are chef din nou de moțat.

Discutam zilele trecute subiectul acesta al cerceilor cu cineva şi am ascultat o teorie, aşa cum îmi spunea persoana cu care vorbeam, nefundamentată, doar feeling personal, care mie, din tot ce am citit şi auzit de la alți părinți şi oameni fără copii, mi s-a părut cea mai frumoasă, duioasă, plauzibilă şi fără a arunca vina asupra deciziei părinților de a pune cercei. Parcă mi-a liniştit cumva emoția NU-ului pe care o am legată pusul cerceilor acum. Şi mi se pare logică cumva, de bun simț.

Prin urmare, iată teoria, citez: cerceii sunt un mesaj de la mamă către fiică. Eu văd bijuteriile ca niste podoabe, care au ca scop celebrarea și adorația persoanei. Şi asta este din antichitate. Cerceii pot însemna printre altele apartenență, protecție. Eu, femeie fiind, și purtând bijuterii aş pune fiicei mele cercei (că despre ei vorbim) pentru a o “împodobi”, pentru a-i marca și întări feminitatea. Apoi, practic gândind, i-aş pune cât de devreme aş putea pentru a trece mai ușor peste asta. Pot spune că ultimele tendinte ale adulților de a-i lăsa pe copii să aleagă chestii (dacă poartă cercei, dacă va vrea rochite, să-și aleagă ce religia vrea etc) nu le împărtășesc sau, mă rog, le-aş dezbate înainte pentru a vedea care e nevoia adultului din spatele acestei intenții. Dar pe de altă parte, a nu pune cercei reprezintă o alternativă la a pune cercei așa că e “fair enough”. 

Eu las mândra cu stickere pe ureche până când voi putea purta discuția cu dacă își dorește și înțelege ce presupune întregul procesul – durere, îngrijire, posibile alergii etc. Nu pot acum să trec prin durerile ei. Nu cred că ea nu s-ar descurca dacă i-aş spune Loli, mergem să punem cercei adevărați. Ea este o mână de om și de curaj. Eu nu am curaj să o înțep pentru cercei, pot în schimb să îi transmit toate mesajele despre frumos, despre feminitate, despre cum poți fi frumos, de-a întregul, fără prea multe zorzoane. Şi dacă e musai – vom pune şi cercei, la un moment dat.

Ia dați cu teoriile voastre şi spuneți-mi cum vedeți voi acest obicei.

ps. Părerile sunt diferite, fiecare îşi asumă ceea ce spune şi face atunci când vine vorba de copilul lui.

10

Este ok să nu lași resturi

Mâncarea cea de toate zilele. O mâncăm, ne ține de foame, ne îngrașă, slăbește (după caz), asigură energia pentru toată ziua. Şi tot aşa …aş scrie pagini întregi despre rolul alimentelor, incluzând  beneficiile dar şi dezavantajele consumului excesiv de mâncare.

Problema cea mai mare la noi acasă este risipa. Cumpărăm, depozităm, consumăm, aruncăm. Apoi de la capăt. Am făcut calculul, la un moment dat, doar pentru cheltuielile cu mâncarea, şi ştii vorba bunicilor când rămân resturi considerabile de mâncare la masă: se satură şi puii în urma ta. Hrăneam încă 3 familii pe lângă noi şi tot aveam mâncare în exces. Despre bani nici nu amintesc. Cumpăram o maşina şi nu pe cea mai ieftină.

Totul a pornit de când a început diversificarea mândrei. Nu dau vina pe copil ci pe slaba noastră organizare în materie de cumpărături. Totul închegat cu stresul, cu alergiile copilului şi nevoia disperată de a găsi/prepara mâncarea pe care copilul să o înghită cu plăcere.

Pentru că nu am vrut să sărăcim de-a dreptul, şi, pentru că lucrurile erau cât pe ce să scape de sub control, cu acumularea de alimente şi consumul defectuos, aruncatul în cantități mari, am încetinit ritmul de cumpărare. Nu pot spune că ne-am organizat ultra riguros, însă ne-am ordonat mai bine cămară şi modul de gătit și consum. Nu suntem la nivelul la care să dăm lecții, suntem la capitolul îmbunătățiri. Adică pe drumul cel bun.

Ce practicăm noi, nimic fancy, în pungi chiar, dacă nu îmi încap în recipiente speciale pentru congelator. Pun și niște poze, care sper să nu te înspăimânte, nu suntem cu organizarea la dungă, se poate, dar nu o practicăm momentam din lipsă de timp.

1. Congelez:

– ce nu putem consuma în 2-3 zile ca mâncare gătită

– transform legumele și fructele (care nu au căutare şi ar fi păcat să ajungă la gunoi) în piureuri folosind steamer-ul şi le pun în recipiente mici, borcănele de la fostele piureuri cumpărate pentru Loli.

– frunzele de la zarzavaturi (dacă sunt în exces), la fel, iau calea congelatorul. Loboda e favorita soțului meu, o ciorba răcoritoare de vară musai cu loboda să fie. Ajunge și ea la congelator. E scoasă la nevoie.

– fructele mici (gen mure, zmeura) le-am pus în pungi pentru când ne vine cheful de vreo înghețată aromată

2. Gătesc cu prioritate – ca să zic aşa:

– alimentele care se alterează mai repede și congelez porții

3. Conserv/salvez pentru mai tarziu, pentru  orice eventualitate (pofta subită, toană, moft al ştiu eu cui)

Prin urmare, mâncarea Lolitei ia drumul congelatorul, de obicei carnea pregătită o porționeaz pe zile sau pentru o masă. Acum avem chiftele de porc, porție atât pentru un prânz şi încă una – două de mâncat ca atare, drept gustare. Da, uneori le blenduiesc. Well, accept orice formă de maclavais atâta timp cât ajunge în stomacul mândrei.

Am avut poftă de cozonac şi mama mea a prestat pentru fiica stresată şi slabă (deloc). După ce m-am săturat cu o fărâmă, l-am tăiat felii şi pus în pungi separate la congelator. Merge la cafeaua de dimineață când nu ai poftă să încropeşti ceva clasic: oua, șuncă, unt etc

Fac compot din fructele atinse de stat degeaba – pătate sau care încep să facă pete (fac rar compot vara, că ne coacem în bucătărie)

Nu îmi vin în minte alte exemple, acum cam asta am în frigider.

De ce am ținut să fac rezumatul frigiderului. Iată de ce?

Foodwise Marketing, hubul de creativitate și conținut pentru industria food&beverages din cadrul grupului de comunicare HELLO, a lansat la începutul acestei luni platforma socială FoodCare www.foodcare.ro platforma de implicare socială pentru încurajarea respectului față de resursele alimentare și a comportamentelor responsabile în această industrie. 

Îmi place mult, rezonez, și presimt că se va ajunge la scara mare. Prin intermediul platformei FoodCare vor fi derulate mai multe campanii de conștientizare, educare și suport, prima dintre acestea fiind “It’s ok to take away”, o campanie de reducere a risipei alimentare în  HoReCa (hotels -restaurants-catering). Pe parcursul campaniei echipa FoodCare susține  HoReCa cu soluții practice pentru a încuraja consumatorii să ia la pachet comanda consumată doar parțial în locație.

Știi că noi suntem poporul cu rușinea şi cu grija pentru capra vecinului. Știm de unde ni se trage şi acest lucru se va șterge la un moment dat din memoria colectivă. Nu luăm la pachet mâncarea pe care nu o putem consuma de teama de a nu fi etichetați săraci sau mai ştiu eu cum. Dar este în regulă. Nu e ceva de care să ne jenăm. Circuitul hranei, nu se oprește după ce s-a terminat pofta. Nu, se reia la următoarea masă pe care fie ți-o oferi, pentru că oricum a fost delicioasă și continui să îți favorizezi papilele încă o dată, fie o oferi cuiva care chiar nu a avut ocazia să guste așa ceva. Responsabilitatea socială e demult cultivată prin alte locuri, la noi puțin spre deloc. Și nu, nu e greu să privești în ochii celui care primește. Nu e vorba de merit, judecată, este vorba de o risipă inutilă.

Țin minte când ai mei mergeau la diverse adunări cu dans și muzică și nu apucau să se atingă de mâncare și veneau cu ea în servețele. Era partea preferată, după ce au lipsit de acasă, să gustăm împreună, din 2 prăjituri și o bucătică de ceva de la masa unde au fost. Și era așa un obicei urât de mulți, pentru că excepții urâte sunt peste tot, dar obiceiul în sine, acela de a nu risipi un fel de mâncare doar pentru că ești sătul, nu era de condamnat.

FoodCare a dezvoltat o serie de ambalaje care pot fi amplasate în restaurante, cafenele și bistro-uri-cu triplă utilizare: ca table tent, ca ambalaj sau supra-ambalaj pentru mâncarea luată la pachet, respectiv ca formă de conștientizare și recunoaștere publică a comportamentului responsabil al consumatorului, care, prin demersul său, își manifestă respectul față de hrană și contribuie la reducerea risipei. Tot în ideea de respect față de hrană, vor fi puse la dispoziția celor care lucrează în  HoReCa ghiduri de trainig pentru a putea încuraja consumatorii să ia la pachet mâncarea neconsumată în locație. 

 

Eu, tu, prietenii mei, ai tăi vor putea da de veste, pe rețelele de socializare, făcând poze și folosind hashtag-ul #itsoktotakeaway, atunci când vor găsi pe masa din restaurant un table tent, care se poate ușor transforma în pungă de take away, că acolo este mediul unde risipa nu e la ea acasă. Și cel mai cool mesaj/status, tweet pe lângă #itsoktotakeaway este că respecți hrană, ai găsit comunitatea cu care te identifici și ai devenit activist FoodCare.

Sunt sigură că data viitoare când scot moața la restaurant va accepta propunerea de activist FoodCare și își va lua mâncarea la pachet. :))))

Cine e cu mine? Activăm pro “It’s ok to take away”?

0

Sinceritate şi încurajare

Greutățile tinereții sau drumurile tinereții până să ajungi aici, acum, fie te fac să zâmbești dacă le-ai rezolvat, fie te apasă cu vinovăție dacă nu le-ai vindecat.

Mă gândesc cu spaimă, uneori, dacă nu voi reuşi să sădesc în Loli valorile pe care le-am învățat cu timpul, sau pe cele care aş fi vrut să îmi fie mie mai clare la un moment dat. Îmi doresc ca ea să aibă încredere şi fiecare faptă pe care o duce la capăt să fie cântărită, chibzuită, să țină cont de ceea ce contează, să folosească impulsivitatea ca pe o unealtă de creație şi nu de suferință, să empatizeze, să nu regrete.

Mi se pare greu tare, adesea, pentru că nu dețin controlul tuturor emoțiilor mele şi mi-e frică că modelul meu nu o va aduce acolo unde ar trebui. Echilibrată, independentă, curajoasă şi cum nu am reuşit eu.

Știi vorba cu regretele târzii, care sunt degeaba. Nu, nu sunt degeaba. Sunt regrete dar şi adevăruri despre sine prețioase. Unele regrete sunt suportabile, răul nu a fost așa rău, altele le interiorizezi şi te întorci în timp şi chiar dacă nu ai cum cere iertare, o ceri cu fiecare gând.

Îmi dau seama că multe lecții le-am învățat acum, după ce a apărut Loli şi cum nevoile ei m-au vindecat de emoții şi m-au încurajat către altele. Am rememorat fiecare lucru cu care m-am lovit şi nu l-am rezolvat şi mi-am dat seama că şi ea poate să le trăiască şi să nu fie pregătită pentru că nici eu nu o pregătesc bine. Şi voi schimba asta. Am să o pregătesc cât pot de bine.

photo credit: www.unsplash.com

Pun tot adevărul în expresia – cea mai grea meserie este să crești un pui de om. Să îl crești frumos, conștient de forța lui şi raportul lui cu restul. Să fie puternic şi empatic, să nu ajungă la vorba – parcă sunt exact persoana care nu voiam fiu. Eu ajung la vorba asta des, mă chinuie că în momentele mele de criză, câteodată sunt exact cum nu mi-am dorit şi grav e că nu am simțit pe moment remușcare. Am lăsat furia să mă îndreptățescă, să mă simt puternică, să cer supunere fără emoție. Nu mă refer la nimic fizic, doar la vorbe. Şi eu ştiu cel mai bine cât de tare dor vorbele, şi cum supurezi la fiecare amintire.

Mă gândesc că orice altă specie pe care vrei s-o creşti, ajungi să o dresezi, îi supui instinctele şi te va asculta. Dar va ieşi la un moment dat din dresaj şi îți va arăta că nu contezi. La om nu poți face dresaj decât cu prețul sufletului lui. Te va muşca mai rău decât orice altă vietate dresată.

Am încredere că mă voi descurca, îmi prelucrez mintea şi sufletul pentru cel mai înalt grad de blândețe şi putere. Pentru mine şi pentru ea.

ps. Am simțit nevoia de sinceritate şi încurajare. Nu sufăr de perfecțiune și nici nu mă laud ca să dau lecții. Sunt un om care învață și se bucură de moment. Și recunosc asta.