0

Baby Cinema – O comedie despre mame ieșite în oraș

Până să se nască Loli am mers des la film. Era relaxare de week-end și nu numai. După o zi grea la muncă sau fără vreo ocazie specială ne făceam timp de un film. Doar noi sau cu prietenii. Ne dădeam întâlnire la metrou sau acolo, la cinema. Drumul până acolo, planificarea din timp sau ad-hoc face așa de bine. Ca o plecare în vacanță.

Cu Loli la purtător am mers la film până pe la 5 luni.Atât am rezistat, și am făcut pauză apoi. De ce? Ultimul film m-a scos din sală de vreo 4 ori, după care am stat pe hol așteptând să se termine, să plec acasă. Sonorul puternic mă deranja și aveam contracții la fazele cu acțiune intensă. Zici că se uita și Loli, și se temea de subiect.

Am făcut din week-enduri un fel de maraton, de la început, de când Loli era doar câteva celule. Știam că va urma perioada fără distracție la film. Țin minte că m-am întâlnit cu cineva când intram în sală și mi-a zis: ce bine că venim la film, acum cât mai putem să ieșim, după naștere nu știm ce ne așteaptă. Chiar așa a fost. Pe moment nu mi-a plăcut remarca. Am bolborosit sigur ceva pe temă. Acum îmi dau seama că era adevăr. Așa a fost la noi, la voi poate fi diferit.

3 ani nu am mers la film. La primul eveniment, Loli a fost cea mai încântată. Noi ne-am bucurat de atmosferă și oameni. Loli a trecut de bebelușie, sunt sigură că ar reveni la perioada aceea dacă s-ar putea, mai ales că urmează să meargă la grădiniță. Îi place, însă are nemulțumirile ei pe subiect. Povestesc cu altă  ocazie.

Nu pot să spun că aș fi ajuns cu ea la film, atunci când era bebe, dar mi-ar fi plăcut să știu că pot face asta. Loli nu era genul care să stea mufată și liniștită. Ea voia să cuprindă tot universul, și trează, și cu țîța în gură. Somnul era cu lacăt, nu te apropiai de el, până și musca era pe silențios când adormea Loli.

Așadar, fata noastră nu aprecia ieșirile la film pe vremea bebelușiei, însă acum nici nu știi când a urcat în căruț și pus papuceii în coș (să o încalți pe drum, numa’ nu mai pierde timpul și hai să plecăm) și așteaptă la ușă să ieșim.

Bun, a treia ediție Baby Cinema va avea loc pe 26 august, de la ora 17.00. Publicul primelor ediții a cerut un film haios, care să se lase cu voie bună, adică Fun Mom Dinner/ O noapte de pomină.

Spoiler alert:

Patru mame ale căror copii merg la aceeași grădiniță plănuiesc să facă o pauză de la stresul cotidian și să iasă împreună la o cină, ca să se cunoască mai bine. Seara începe dezastruos, dar, cu ajutorul unui mix de alcool, karaoke, dar și al unui barman frumușel, mamele se dezlănțuie și petrec o noapte pe care n-o vor uita niciodată, și în cursul căreia își vor da seama că le unește mult mai mult decât devotamentul pentru copii sau soți.

Sună distractiv și numai luaţi bebeluşul cu voi la film, nu aveți nevoie de bonă sau alt ajutor pentru a vă simţi bine.

Happy Cinema şi Asociaţia SAMAS – Sănătate pentru mame şi sugari – zic așa și nu se abat – proiecţie de film şi un spaţiu “echipat” pentru nevoile întregii familii: 

• sonorul filmului va fi diminunat, 
în sală luminile nu vor fi complet stinse, 
• nu vor rula trailere şi reclame, 
• atmosfera prietenoasă și relaxantă, potrivită socializării între părinți,

• vă vom împrumuta (cu o cerere în prealabil) un sistem de purtare, pentru a face vizionarea cât mai comodă pentru toți membri familiei.

Cinematograful este dotat cu mese de schimbat copilul şi consumabile oferite gratuit (scutece, aleze, şerveţele Bella Baby Happy Romania), iar pe timpul evenimentului va exista un spaţiu special pentru alăptare sau servit o gustare în lounge-ul cinematografului, unde Danone Romania oferă iaurturi și cereale pentru copiii mai mari de 6 luni.

În cazul în care copiii mai mari nu vor să stea în sală, ei sunt bineveniţi alături de unul dintre părinţi la locul de joacă din cafeneaua cinematografului sau la un film de animație dublat în română ce rulează în același timp, adică The Nut Job 2.

Astea fiind spuse, biletele se pot rezerva pe https://www.happycinema.ro/fun-mom-dinner-baby-cinema/

Biletul: 25 lei/persoana+bebe 

Happy Cinema este în incinta Liberty Center: Șos. Progresului nr. 151-171 (et. 2)

Sunteți așteptați la film!

1

Siguranţa copilului în mașină – la noi și cum ar trebui să fie – ediţia a treia a Modern Dad’s Challenges, pe tema “Siguranţa copilului în mașină și călătoriile”.

Siguranța copilului nostru în mașină este …nu este sigură 100%. Știm asta, de fiecare dată când plecăm la drum, indiferent de distanță, şi, încercăm să îmbunătățim situația spre 100% safe.

Loli nu a cooperat niciodată la statul în căruț, balansoar din ăla frumos colorat și liniștitor pentru câteva minute (pentru ea şi nervii obosiți ai mamei), scoică, scaun de mașină. Pentru că au centuri! Da, o apuca isteria de fiecare dată când îi petreceam centurile peste umeri şi încercam să fac click-ul final. Cu joc, cântece, mami, nu pornește maşina, poveşti şi alte sfaturi culese de la părinți cu copii înscăunați fără probleme nu am ajuns acolo… să prindem centurile ca în cartea tehnică a dispozitivului.

Am avut noroc până acum. Asta nu mă încălzește deloc, soțul meu conduce impecabil, despre ceilalți șoferi nu pot să spun nimic, nici garanta.

Ce cred, și mă tem de fiecare dată pentru că nu aplic?

Cred că oricând se poate întâmpla o nenorocire cu sau fără centuri şi scaun perfect adaptat şi asigurat. Însă paza bună poate trece primejdia rea, face diferența între rănit recuperabil la rănit grav și moarte. Musai centuri, scaun adaptat vârstei copilului. Piază rea vine pe neașteptate – neatenția ta, a altuia, circumstanțe ciudate în care niciunul dintre cei implicați în accident nu pățește nimic, dar au victime colaterale pentru că le-au pus în dificultate şi care nu erau asigurate cu centuri. Se întâmplă şi e bine să nu ți se întâmple ție, nimănui, de fapt.

La centrul unde merge Loli la terapie m-am întâlnit acum câteva săptămâni cu un părinte şi fetița lui. Făceau recuperare motorie deoarece avuseseră un accident de mașină. Nu mai țin minte exact circumstanțele, ideea este că doar copilul a suferit cel mai mult. Comă, apoi pareza pe partea stângă. Nici nu vreau să mă gândesc la durerea părinților atunci şi acum când știi că, copilul tău zace, suferă şi are nevoie de luni bune de recuperare pentru o clipă de neatenție, pentru că ai luat lucrurile for granted şi te-ai lăsat în voia sorții.

NU faceți ca mine, noi nu călătorim safe, ne dorim şi voi continua să explic fetei mele cum ea va fi în siguranță doar cu centurile legate şi nu doar pe jumătate puse şi cu mine de mână. Pentru că eu nu am reuşit cu Loli să ajung la punctul la care centura să fie rutină şi plăcere, mă gândesc că, deşi ştim textul şi jocurile pentru purtatul centurii,  poate ceva din ce se va discuta la următorul eveniment al taților ne va fi de ajutor. Mândra mea poartă centurile doar la picioare, nu le are petrecute şi pe umeri. Îmi dau termen scurt de asigurat copilul cum trebuie, adică următoarea călătorie. Chiar la supermarket, la distanță de 4 minute.

Scaunul ei este unul bine cotat ca siguranță, utilizat corect, evident. L-am probat în magazin, am discutat ce şi cum la fața locului, l-am testat acasă înainte de îl monta în mașină, am verbalizat şi practicat toți paşii care îi vom avea de făcut atunci când va fi în mașină. Nu ne-a ieşit!

Scaunul auto al Lolitei merge până la 18 kg, se poate folosi cu față către sensul de mers, şi invers. Are protecție cu nişte pernuțe în formă de lăbuțe de urs. Când plecăm aceeași poveste, mergem pa-pa, în scaunul cu mor- mor. Merge până la centură. Rezista puțin cu ele pe umeri, de obicei stau în lateral, pe sub umeri, prinse la mijloc, asigurându-i doar picioarele.

a adormit desenând

Adevărul (care nu ne scuză) este următorul: am acceptat situația de acum ştiind cum a fost începutul. Scoica nu am folosit-o des, era mare, ea copil mic – mic, nu stătea comod, mai mult chircita şi cu nasul în piept, total unsafe, nu stătea nicicum, ce să povestesc de centuri. Numai când o vedea începea să plângă și vorbeam singură, fără ca ea să audă. Renunțam la călătorie, sau acceptam să stea în brațe.

Scaunul pe care îl are acum l-am cumpărat la 2 ani, după multă documentare şi probe. Cu greu a rezistat la probat. A fost greu, nu exista scaun potrivit cu greutatea ei. La 2 ani avea 7 kg, prin urmare dacă ții cont de acest aspect scoica era potrivită pentru ea. Însă nu se potrivea anatomic vorbind. Nu poți ține un copil de 2 ani într-o scoică de bebeluşi, chiar dacă greutatea ei era de 6 luni. Ea voia să vadă, să se miște, cât îi permitea locul, nu să stea relaxată pe spate şi să privească tavanul sau cerul prin lunetă. Ți-ai găsit. Eu aş fi dormit, aşa frumos leagan e maşina, numai bun de moțăială. Nu la ea!

Am ales un scaun care poate fi folosit de la câteva luni până la vârsta de 2-3 ani sau limita maximă de kg. Deci o sa îl avem încă vreo câțiva ani. Acum are aproape 9 kg. Cele care începeau de la 9 kg, atunci când eram în căutări, nu puteau fi luate în calcul.

Scaunul ei are adaptor pentru toddleri (acest lucru îl înalță). Este înalt, după cum spuneam, a contat mult acest detaliu, Loli fiind scundă. Şi aşa puteam povesti ce vedem pe geam. Well, când se uită. Are atâtea stickere lipite că nu vezi mare lucru. Nu cumva sa te atingi de ele că iese cu alt scandal.

Bun, cred că ești în șoc, daar îți reamintesc că au mai rămas 2 zile până la întâlnirea taților –  ediția a treia a Modern Dad’s Challenges, cu tema “Siguranța copilului în mașină și călătoriile”. Nu vă sfiiți să mergeți, Iulian – soțul meu va fi prezent, chiar dacă povestea voastră cu siguranța, cu pusul centurilor merge ca unsă, nu ca la noi. Întotdeauna când vine vorba de siguranță şi viață copilului tău orice informație este prețioasă şi niciodată nu e de prisos.

Iată programul evenimentului. Nu uitați de înscriere, participarea este gratuită, aşa că dați de ştire tuturor. Este un eveniment cu sponsori faini şi surprize. Nimic de pierdut, doar de câștigat informații de la specialiști şi timp de calitate cu alți părinți tați.

Pe 5 iulie, de la 18.30,  la Cafeneaua Happy Cinema (în incinta Liberty Center)

18.30 – 18.45: Înregistrarea participanților & Socializare

18.45 – 19.15: Siguranța auto pentru copii: reguli, obiceiuri ți mituri, Alice Dona, Managing Partner ErFi Kids Romania, Brand Manager Graco USA

19.15-19.20: Sesiune de întrebîri & răspunsuri

19.20 – 19.50: Călătorii cu copii – tehnici de “supraviețuire” pentru părințiRoxana Farca, Travel Writer LumeaMare.ro

19.50 – 19.55: Sesiune de întrebări & răspunsuri

19.55-20.10: Pauza de socializare

20.10 – 20.40: Măsuri de prevenție a accidentelor în mașina în timpul călătoriilorAna Maita, Consilier pentru Drepturile Mamelor Asociatia SAMAS

20.40 – 20.45:Sesiune de întrebîri & răspunsuri

20.45 – 21.00: Tombolă & Socializare

Ediția a treia a Modern Dad’s Challenges este posibilă datorită implicării și susținerii brandurilor: ErFi Romania, Graco Romania, PampersNestle Incepe Sanatos Creste Sanatos, Goodyear, STR8, Wash&Go, Web Designer Bucuresti, Happy Cinema.

Surprize, pe lângă informație:

  1. Un scaun auto Graco Milestone si un inaltator auto Kandi Graco, oferite de partenerul nostru ErFi;
  2. Un set de anvelope iarna UltraGrip Performance, oferit de Goodyear;
  3. Un pachet de Pampers Pants, oferit de partenerul nostru Pampers;
  4. 3 premii oferite de Nestle;
  5. un curs complet SAMASteratul Parintilor, oferit de Asociatia SAMAS;
  6. 7 premii oferite de STR8 si Wash&Go;

Succes și spor la inscrieri! Toate detaliile despre program și participare se găsesc pe blogul Frunzaresc.eu, tații pot participa completând formularul: http://bit.ly/2sLxl8R.