7

Wish-list de jocuri educative

Atunci când ai copil și tu de copil te-ai plâns de lipsa jocurilor și jucăriilor, se întâmplă exact așa: recuperezi din plin și cumperi până nu mai ai loc în casă. Așa am început eu recuperarea/tratamentul pentru cele doar 2 păpuși pe care mi le amintesc. Între timp mi-am revenit, mi-am dat seama de unde vine nevoia asta obsesivă de a cumpăra copilului, era de fapt nevoia mea de copil mare.

Bun, după ce am născut copilul, vreme de câteva luni, am cumpărat în disperare jucării, apoi ne-am oprit. Nu de tot. Explic imediat. După obsesia de început, ne-am dat seama că, copilul nu avea, pentru multe dintre jucării, vârsta potrivită, unele erau de o calitate bună aparent, până la proba copilului, unele erau prea zgomotoase sau într-o limbă care aducea mai mult a limbă extraterestră, stridentă, mega obositoare.

Când Loli a început terapia am zis stop la nimicuri şi ne-am concentrat pe cărți, jocuri, jucării care ne serveau scopului nostru. Am mai călcat şi strâmb cu vreun pluș doar colorat şi blănos, de te apuca alergia. Asta pentru că era ceva ce copilul cerea conștient, cu denumire şi calitate – ex. animal oşu (recunoaște vietatea roşie – gen ştie și culoarea, yeyyy!).

M-am gândit mult dacă să scriu sau nu. Apoi am zis poate cuiva îi va fi util să afle că există jocurile educative de la Melissa and Doug. Cine știe doar dacă e curios poate continua lectura. :))

Cu siguranță, fiecare părinte are deja branduri favorite, idei de cum să fie jucăriile și jocurile, poate chiar le fabrică (am construit și noi câte ceva pentru Loli, însă nu stăm bine la capitolul timp și ne-am cam umplut de materiale care așteptă să fie transformare în ceva senzorial, pentru skills-uri de coordonare, echilibru etc). Mă gândesc că poate te inspiră, nu neapărat ca achiziție, deoarece prețul nu e chiar chilipir, ci ca idee de joc.

Ca să nu crezi că fac reclamă cu vreun beneficiu din partea brandului, nu zic mare lucru despre. Aici scrie tot despre Melissa and Doug. Dacă citiți povestea lor, sigur o să vă placă.

2 dintre motivele pentru care m-am gândit să fac un efort de achiziție:

calitate

– sunt gândite pe nevoi și se potrivesc atât pentru copii tipici cât şi atipici. Când spun atipici spun nevoi speciale ce pot fi lucrate prin terapie. Iar jocurile lor se încadrează şi în jocuri de terapie. Ințelegi acum sensibilitatea mea pentru genul acesta.

Loli a lucrat câteva jocuri la terapie, şi, pentru că mie mi se par excelente în acest sens, avem pe whish list – must have-urile noastre.

Ca idee, eu scanez regulat site-ul lor și distribuitorii pentru vreo reducere sau ceva ca să nu mă găurească la buget, mai exact pentru:

– eșantioane senzoriale

– jocurile de sortare culori

– mozaicurile cu magnet şi stickere

Ultima noastră achiziție este acest joc Sort And Snap, util pentru coordonare mână-ochi, recunoaştere culori, model abstract etc.

  

Wish-list-ul ar fi lung, însă pe astea le-am cumpăra în următoarele luni, dacă ne ține bugetul:

  • pentru dezvoltarea cogniției, motricitate fină, exersare culori, recunoaștere model – aici este descrierea jocului

 

  • un fel de covor șotron pentru distracție și numere, culori, you name it

  •  numere – pentru joc independent, copilul se poate autocorecta

 

 

Primesc idei de jocuri și listele voastre. Sunt sigur pline de inspirație.

Pornind de nevoile mândrei, i-am făcut Lolitei mai multe jocuri. Unele i-au plăcut, altele mai puțin. Ce am făcut noi, printre picături, am înșirat mai jos.

Forme, culori, modele de desen 2D

Carduri rutina zilnică

Mini caiet de activități 

DYI light box

Idei de activități 2-4 ani

Loli’s quiet book – carte senzorială 

Pizza Loli

 

Photo credit – www.melissanadog.com & www.amazon.com

0

De-ale parentingului iţe

Sunt situații când reacționezi fix după primul impuls. Primul impuls atunci când ești părinte (și nu numai), în anumite situații, nu este de dorit. Latura agresivă a impulsului (limbaj, acțiune) este în noi, iese la suprafață, îți trebuie antrenament ca să o controlezi și să o transformi în ceva constructiv. Plus amnezie în ceea ce privește modul în care ai fost crescut, în special, exact momentele clasice ale parentingului de acum 30-37 de ani- pedeapsă, recompensă, stima de sine inexistentă, concurența acerbă între ce ai fost și celălalt tu etc.

Bun, și mai ai și situația în care tu devii vocea aia, pe care nu o sufereai, a părintelui tău. Cea pe care ți-ai promis, că nu o vei face auzită niciodată, indiferent de câte ghidușii a făcut copilul tău. Și în loc să vezi latura creativă, nevoia de atenție, frustrarea lui în legătură cu ceva, cineva, cu tine, vezi doar nevoia ta și dorința ta de a corecta, fără a te conecta și descoperi motivul.
Mie îmi vine foarte greu câteodată, de multe ori, de fapt, să gestionez situații. Motive sunt cu duiumul, chiar dacă le știu, parcă nu sunt de-ajuns pentru reacțiile aiurea.

Mai jos am pus 3 situații: Cu una m-am confruntat, restul sunt auzite și/sau am fost întrebată dacă fac la fel sau dacă am ceva de zis.

1. Când dai voie copilului verbal/fizic să facă ceva. Să vorbească cu cineva, să se joace cu cineva, să dea jucăria. M-am lovit de curând de expresia: Îți dă mama voie, poți să te joci cu, să dai mâna cu… Exceptând cazurile cu potențial periculos, expresia, din punctul meu de vedere, este exagerată, nu ajută nicidecum la percepția corectă a pericolului și va deveni o limită în calea curiozității copilului, va crea imaginea unei lumi nesigure dincolo de mama/ tata și în care nu se va  descurca pentru că mama/ tata nu se descurcă la rândul lor. Un copil temător, excesiv de prudent se va încadra greu în colectivitate.

Pot înțelege nevoia de protecție, și eu sunt mama cloșcă, mai puțin exagerarea. La Loli încerc să nu limitez abilitățile naturale de socializare. De exemplu: Dacă ne vom întâlnim cu cunoscuți, discuția o avem de acasă. Mergem acolo, ne întâlnim cu cutărică, are jucării, dacă dorești și dorește și respectivul, vă jucați împreună; dacă nu, avem păpușa sau broasca în rucsac, vedem ce putem face, vrei să te plimbi pe acolo, putem face și asta. Vom sta și la masă, gustăm ceva miam-miam, sau rozi la expandatele tale etc. Lucrurile nu se întâmplă cum le plănuiești de acasă, clar, însă copilul are (ne)voie să își exprime dorințele, nevoile, preferințele chiar dacă nu e fix cum vrem noi.

2. Când copilului i se smulge jucăria din mâna de către altul – iată o situație greu de gestionat, destul de frecventă. Intre urletele a doi copii musai să gândești clar, la subiect și să îți oprești primul impuls de a îi smulge celuilat jucăria și de a o returna odorului, plus celălalt impuls de a-i cârpi una părintelui lui (asta pentru că a agravat situația zbierând la propriul copil să dea jucăria înapoi, înspăimântându-i pe ambii).

Conversația (doar un model) în situația dată, greu de aplicat, dacă nu ai exercițiu. Nici mie nu-mi iese tot timpul:

Mama, îmi pare rău că s-a întâmplat asta. Sigur voia să o ceară, cred că i-a plăcut atât de mult, așa cum îți place și ție, că a uitat.

Sau

Mama, știu că ești supărată că s-a întâmplat așa. S-a bucurat așa de mult când a văzut-o, încât a luat-o direct din mâna ta.

Apoi – Hai, să vorbim cu el, să vedem ce putem face.

Către celălalt copil:
Buna, ea este Loli. Nu-i așa că e frumoasă jucăria ei( să zicem păpușa)? Presupunem că va spune da. Continui: Acum Loli se juca cu ea, când se va plictisi, va fi rândul tău, să te joci tu cu păpușa. In clipa asta Loli este tristă, ai luat păpușa fără să o rogi frumos să ți-o împrumute. Nu terminase jocul, o vrea înapoi.

Dacă nu se întâmplă returul, atunci:

Păpușa este chiar a ei, acum o vrea înapoi și când va dori, o puteți împărți. Până atunci, te rog, să îi dai păpușa.

Blând, ferm, la nivelul lor, nu din picioare. Eu lucrez la ton. Mama mea a folosit tot timpul o octavă în plus, deci big struggle.

Ideea este că eu pot să am aceste cuvinte, să le spun și totuși să nu funcționeze. Am avut deseori impresia că vorbesc mult și singură. Uneori celălalt părinte a fost de ajutor. A avut el cuvintele potrivite și eu doar am asistat cu mândra, în brațe, la retur.

Au fost și momente când am reacționat ca leul cu puiul după picior. Roar, roar… nu are rost să spun cum, știți și voi.

3. Nu e jucăria ta, nu pui mâna! Această interdicție poate să funcționeze pe termen scurt. Nu este de preferat, curiozitatea va învinge, plus dorința de a decide singur dacă să pună sau nu.. Nu poți merge la locul de joacă și să fii fericit cum copilul tău se joacă singur, de fiecare dată. Socializarea se învață de la vârste fragede, nu este de preferat să îți oprești copilul în a își exersa abilitățile de socializare neparticipând la un joc dacă știe doar că nu are voie să dea/să împartă. Știm, cât sunt mici, plânsetele și râsetele se succed la secundă, la joacă, pentru că împart sau nu obiectul de jucat. Nici nu se recomandă fortarea/ obligarea de a renunța la joc, jucărie. Atenția ta nu trebuie să fie direcționată numai spre a nu pierde jucăriile, ci către nevoile lui.  În datul și luatul jucăriilor copiii învață emoțiile. De aceea stăm în preajma lor (nu pe bancă!), acum, când sunt mici, ca să îi învățăm că se pot juca în siguranță, că jucăriile se pot da la schimb, împrumuta, returna, că se poate fără să le ia/ împartă fix când cer, că pot să nu primească ceva la schimb și să nu fie tragedie.

Da, este de muncă în parenting. Uneori parcă aș alege calea ușoară, să fie cu mai puțină bătaie de cap, dar mă gândesc la viitor. Ce nu am știut eu va ști copilul meu, ce temeri am avut eu, le va avea și el, însă le va gestiona mai bine, sper. Lucrurile bune le va trăi și aprecia mai mult și se va întoarce la ele (amintiri) mai des decât la ceea ce i-a produs suferință. La fel, sper. Nu am cum să prezic viitorul, doar ce pot face acum. Când va fi părinte, vreau să cred, va avea mai puține răni de vindecat, astfel încât relația cu copilul lui să fie frumoasă, cu imperfecțiunile de rigoare, sănătoasă per total.

Image
4

10 lucruri care ţin de joaca noastră

Nu sunt fun al trendului DYT. Din lipsă de timp, nu că nu mi-ar face plăcere. Urmează ceva despre mine. Scrie modestie pe ici pe colo, nu  glumă. Îmi place cum scriu (caligrafie), cum desenez, cum debitez fraze cu substanță la momentul potrivit, cum mă lovește inspirația culinară tam- nesam și fac ceva delicios din te miri ce, și îmi plac jucăriile și cărțile pentru copii. Mă opresc aici. Gata intro-ul.
Loli are jucării, i-am făcut câteva, multe sunt cumpărate. Cărțile cu care ne amuzăm sau le citește ea fără mine, de la cotor până la colțurile paginilor cu sonor de clefăit (oare ce?) hârtie, sunt de la magazin.
Marea găselniță a lunii a fost să îi fac eu cartea Lolitei, diferită de cea cu care mă tot laud (încă e în stadiu avansat de primul cuvânt după titlu, sunt în urmă rău). Și când să lucrez la ea? Nu e cu cuvinte, să tot șterg, să invoc muze, să scriu pe telefon ideea sau cuvântul cheie cât înghite din linguriță Loli. Nuuuu, aia e simplu (de asta sunt încă la început, nu?). Ei bine, asta e cu ac cu ață, cu lipici, cu sfoară, canafi, nasturi, fundițe și ce am prin casă și ce a avut prin cutii prietena mea.
Bun, m-am apucat. Am crezut că va merge greu, nu a fost așa. Primele trei pagini erau aproape gata din prima seară, sesiune de lucru, să zic așa. Nu mă asteptam să îmi placă așa tare și voiam să cos tot să termin. După ce am adormit prințesa, mă scurgeam de oboseală, voiam să trag pe dreapta. M-am apucat ca să încep, să îmi fac planul, eram letargică, ca mai apoi după prima cusătura să nu mă mai opresc. Iulian m-a trimis la culcare: Hai, mami, mâine e o nouă zi. Mda, thanks. Am visat toată noaptea, printre țocăielile mândrei cum coseam, inventam pattern-uri și giumbușlucuri educative.
Joaca asta tare bine face. Nu știu cum se simt cei care desenează, creează jucării, eu parcă am revenit la copilărie. Cred că dacă te pricepi un pic la jucării, ai și un pic de talent și idee de cum să construiești ceva în scop educativ, ai cea mai tare meserie.

carte Loli

mic preview

10 lucruri când te joci cu cu copilul, jucăriile copilului sau le faci (din experiența noastră M&L).
1. Devii copil și îi înțelegi nevoile cognitive.
2. Scopul jocului – deprinderile.
3. Orice poate fi jucărie, trebuie doar să intri în joc.
4. Jucăriile au instrucțiuni de folosire însă ele pot avea scopuri diferite. 🙂
5. Jocul poate fi în doi, trei sau doar unul. Bebelușii, copiii mici au nevoie și de spațiu în joaca lor.
6. Îmi plac toate jucăriile copilului meu. Punct pentru mami. Nu știu dacă e de bine sau rău, le-am cumpărat pentru că stimulează copilul și sunt safe.
7. Când nu prezintă interes o jucărie, jucăriile, ne jucăm… la sertare. Le închide, deschide, prinde degete, nu le mai prinde, umple casa de ciorăpei, pantaloni și ce altceva nimerește. Multe de învățat la dulapul ei.
8. Oricât aș încerca să schimb locul de joacă până nu se plicitește nu e chip să o îndupleci. Exemplul de la punctul 7. În unele zile stăm doar pe lângă sertare. Și mai adaugă și șoșonii mei de casă. După ce i-am căutat o zi întreagă, unde erau? Acolo unde le-a găsit ea loc. Între hainele ei frumos aranjate de mami.
9. Jocul este necesar, chiar și atunci când nu îți arde de asta. Dacă transformi o situație (care merge, evident) într-un joc atunci ai o abilitate, o emoție învățată.
10. Hai să ne jucăm, Loli! Revenim.

WP_20150923_12_48_31_Pro

sunt chestii multe aici…de jucat 🙂

WP_20150926_11_49_17_Pro

Îmi pun eu picături…în nas. Ups, am nimerit în gură. E bine și aici mami, nu-i așa?

WP_20151119_17_53_00_Pro

parcă tu ai mai mulți dinți..stai să număr:)

WP_20151119_002

buline și baloane

WP_20151120_14_19_34_Pro

cutia..e deja old school

Image
0

Copilul vostru are prea multe jucării? Vocea ta- TDM

Da, clar Loli are jucării. Și sunt așa frumoase…dar să se joace mami cu ele, uneori. Și bunicul:)

Eu am treburi prin dulap, fac ordine, mami asta e o imprimantă. Pot să o meșteresc eu? Poate merge mai bine. De când a luat tati cis-ul ăla( ce-o fi??) dă rateuri. Tu să faci turnuri câte vrei, momentan nu mă interesează.

WP_20150923_12_48_31_Pro WP_20150923_12_48_36_Pro WP_20150923_12_48_43_Pro WP_20150923_12_48_48_Pro WP_20150923_12_52_49_ProWP_20150923_12_52_52_Pro

Despre jucării și cine se joacă mai mult…la TDM