0

Evenimente pentru taţi? Da, sunt! Interviu cu Sofia Frunză, Iniţiator Modern Dad’s Challenges & blogger Frunzaresc.eu

Soțul meu a participat la a doua ediție Modern Dad’s Challenges. I-a plăcut, a reținut lucruri, a fost o ieșire diferită în oraș. În mod obișnuit eu fac ”traducerea” evenimentelor și lucrurilor despre parenting, atunci când mă duc pe la vreo adunare sau citesc ceva. Acum a fost el participant și eu am ascultat cu urechile ciulite ce a auzit el. Rezumatul l-am pus aici, pentru cine vrea să tragă un ochi.

Ideea unui eveniment special creat pentru tați mi s-a părut, încă de la prima ediție, foarte tare. În afară de cursul de puericultură la care participă și tații nu auzisem de vreun eveniment dedicat lor. Despre cum a luat naștere ideea de a organiza evenimente dedicate taților și cum a fost primită prima ediție povestește Sofia, în interviul de mai jos.

Un Soi de Blog: Cine te-a inspirat să faci un eveniment pentru tați? E intrebarea la care mi-am răspuns singură – adică soțul tău, sau alta e sursa inspirației?

Sofia Frunză, Inițiator Modern Dad’s Challenges & blogger Frunzaresc.eu: Ideea evenimentului Modern Dad’s Challenges a apărut pornind de la o necesitate personală și a prins viață ca urmare a nevoilor pe care le-am observat în rândul taților si viitorilor tați din anturajul meu. Eu și sotul meu ne-am propus să fim niște părinți responsabili și implicați, drept urmare, încă din perioada sarcinii am început să mergem la evenimente de parenting, ca să ne pregătim din timp pentru “meseria” de părinte. Am rămas puțin surprinsă când am văzut că focusul la aceste evenimente este în proporție de 95%, ca să nu spun 99%, pe rolul mamei în creșterea copilului și cum trebuie să procedeze în diverse situații. Este adevărat că de obicei mama își ia concediu de creștere a copilului, dar asta nu înseamnă că tatăl nu o poate face și că nu se poate implica activ în creșterea celui mic. Cu excepția alăptării, tatăl poate face absolut tot ceea ce face mama. Drept urmare, am decis să initiez un proiect dedicat exclusiv taților, care să fie locul în care ei să învețe despre importanța rolului pe care îl au în dezvoltarea copilului și în care să se simtă în largul lor. Pentru organizarea evenimentului am apelat la ajutorul Laurei Pirlog, Managing Partner la agenția Creative Energy Corner. I-a plăcut foarte mult ideea și ne-am apucat imediat de treabă. În câteva luni organizam prima ediție a Modern Dad’s Challenges, cu multe emoții, dar și satisfacții.

Un Soi de Blog: Esti promotoarea evenimentelor pentru tați? A mai făcut cineva la noi înainte?

Sofia Frunză, Inițiator Modern Dad’s Challenges & blogger Frunzaresc.eu: În România se organizează foarte multe evenimente pentru părinți, prin urmare tații pot participa la ele. Însă, din câte am observat, la majoritatea dintre ele sala este plină de femei și câte un tată pierdut în mulțime, care cred că nu se simte chiar în largul lui acolo. Ideea este că în România nu există o cultură a participării barbaților/taților la evenimente. Ei nu sunt obișnuiți cu astfel de întâlniri, iar când se decid să meargă (de obicei împinși din spate de soții), se simt un pic stingheri. Știu asta de la soțul meu, care mergea cu mine la evenimente de parenting, dar nu era prea încântat că nu avea cu cine să socializeze și el.

Scopul nostru, cu ajutorul Modern Dad’s Challenges, este să schimbăm un pic această realitate și să îi ajutăm pe tați să pășească cu încredere la evenimentele de parenting, să fie activi, să pună întrebări și să învețe cât mai multe după o astfel de întâlnire. Iar cel mai important: să conștientizeze rolul lor fundamental în dezvoltarea copilului și să și-l asume ca atare.

Un Soi de Blog: Care erau așteptările tale înainte de prima ediție?

Sofia Frunză, Inițiator Modern Dad’s Challenges & blogger Frunzaresc.eu:  Prima editie a Modern Dad’s Challenges am organizat-o ca pe o ediție pilot. Am vrut să văd dacă într-adevăr există interes pentru astfel de evenimente în rândul taților și cum vor reacționa aceștia. Îmi doream să se înscrie și să participe cât mai mulți, să fie activi, să pună întrebări și să plece de la eveniment cu dorința de a se reîntoarce la ediția următoare. Iar asteptările mi-au fost depășite cu mult.

Un Soi de Blog: Cum te-ai simțit după primele feedback-uri de la prima ediție? 

Sofia Frunză, Inițiator Modern Dad’s Challenges & blogger Frunzaresc.eu:  După prima ediție Modern Dad’s Challenges am rămas foarte impresionată de tați. Pe lângă faptul că s-au înscris peste 120 de bărbați, aceștia au fost foarte punctuali și seriosi. După ce am citit feedback-urile, aveam atâta energie cât să mai organizez încă 10 ediții. În plus, am primit foarte multe email-uri în care tații ne scriau să mai organizăm și alte ediții, că le-a plăcut foarte mult, ne scriau sugestii de teme pe care să le abordăm și ce speakeri și-ar dori să vină să le vorbească. Reacții pozitive au fost și din partea comunității de bloggeri de parenting, care au susținut proiectul și l-au promovat. Pe această cale vreau să le mulțumesc tuturor, printre care și tie, pentru ca ești alături de noi în cadrul acestui proiect de parenting.

Un Soi de Blog: La ce te-ai gândit când ai ales prima temă?

Sofia Frunză, Inițiator Modern Dad’s Challenges & blogger Frunzaresc.eu:  Pentru că ne-am dorit să organizăm un eveniment care să fie de real folos pentru tați și viitori tați, am ales o temă pornind de la nevoile lor. Așadar, am facut un minisondaj de opinie în rândul taților pe care îi cunoaștem și i-am întrebat ce teme i-ar interesa, ce subiecte legate de creșterea copilului le provoacă emoții, ce speakeri le-ar plăcea să vină la eveniment etc. În urma răspunsurilor primite, am selectat tema primei ediții a evenimentului Modern Dad’s Chalelnges: “Rolul tatălui în perioada pre și postnatală”. La eveniment, i-am intrebat pe tați în formularele de feedback ce temă și-ar dori să mai dezvoltăm și așa am ales și tema ediței a doua: “Psihologia jocului tată-copil”.

Un Soi de Blog: Ce crezi? Tații citesc despre psihologia copilului sau lasă asta pe seama mamelor? Cum crezi că va fi feedback-ul acum?

Sofia Frunză, Inițiator Modern Dad’s Challenges & blogger Frunzaresc.eu:  În ultima perioadă am observat un interes crescut în rândul barbaților în ceea ce privește implicarea lor în creșterea copilului. Este un “trend” aflat în creștere și care sper să atingă cât mai mulți domni. Nu știu dacă acești tați citesc cărți despre psihologia copilului, dar cred că petrec foarte mult timp online și accesează diverse articole pe această temă sau se uită la filmulețe educative. Totuși, numărul lor este prea mic în comparație cu majoritatea, din păcate. Exista încă extrem de mulți tați care nici nu știu câți ani are copilul lor și când este ziua lui de naștere. Tații care vin la evenimentul Modern Dad’ Challenges fac parte din categoria celor care au înțeles cât de important este rolul lor. Ei își doresc să fie prezenți în viața copiilor, să fie implicați, să contribuie la educarea lor. Cred că vin la evenimente din propria inițiativă și pun întrebări, discută, socializează și notează lucruri utile. La ultima ediție am observat că stăteau pe telefon și scriau SMS-uri cu informațiile pe care le auzeau și le transmiteau soțiilor acasă. Feedback-urile primite la ediția a doua au fost în proporție de 100% pozitive, iar asta ne bucură enorm și ne face să continuăm acest proiect educativ.

Așadar, pe 5 iulie urmează ediția a treia a Modern Dad’s Challenges, pe tema “Siguranța copilului în mașină și călătoriile”.  Este un subiect pe care abia așteptăm să-l dezvoltăm împreună cu invitații noștri.

Toate detaliile despre program și participare se găsesc pe blogul Frunzaresc.eu, tații pot participa completând formularul: http://bit.ly/2sLxl8R. Locurile sunt limitate, iar participarea este gratuită.

1

Un eveniment dedicat taţilor – Modern Dad’s Challenges

Iulian s-a temut de ideea de a deveni tată. Nici eu nu am fost vreo curajoasă, mă treceau fiorii când aveam în cap imaginea cu mine în postura de mamă. Ne-am dorit copii, doar că nu ne împăcam cu toate preconcepțiile legate de ce înseamnă să fii părinte, de tot ce ne-a vârât direct pe creier societatea, de-a lungul timpului, în materie de parenting, prietenii fără copii și cu copii până să ajungem acolo, în postura de părinte. Realitatea este aceea trăită, iar până devii părinte, toate cele auzite și vorbite în materie sau pe lângă sunt de cele mai multe ori exagerări, fabulații, aprecieri prea moderate.

Nu m-am așteptat să îi vină soțului meu aşa natural să fie tatăl fiicei lui. Mulți nu pot accepta prezența copilului, nu că nu l-ar iubi, îl iubesc şi se tem de el, de schimbările care vin odată cu el. Iulian a iubit-o din prima, fără teamă, fără să se simtă amenințat de prezența ei, cu ea în brațe s-a simțit complet. Nu doar eu cred asta, o spune chiar el.

Mie când mi-au dat-o în brațe, la spital, am avut momentul acela copleșitor de neîncredere că nu voi putea crește un omuleț, dependența ei m-a năucit groaznic, dragostea pentru ea m-a bulversat. Viața mea avea altă perspectivă. Despre depresia de după naștere nu pomenesc, și eu eram completă, doar că, la început, nu vedeam asta încă. Despre mine și ea vorbesc tot timpul.  Acum îți spun despre tatăl copilului meu şi un eveniment dedicat taților.

Tatăl Lolitei este tati iam adică tati ia-mă, tati pa, tati da, tati pot, tati nutati oricând vrea ea, cum vrea ea, şi cu cât vrea ea să se joace, danseze, cânte, plângă, râdă. Au jocul lor, vorba lor, înțelegerile lor, gestica lor, au lumea lor când vor şi cu acces după o singură voce. A ei. Dacă nu e loc pentru altcineva, apoi nu este. Eu rămân privitor, admirator. 😊

Jocul lor este diferit de jocul meu. Îi apropie şi conectează frumos, în felul lor special. Dacă de la mine ştie lucruri într-un anume fel, de la el ştie în alt fel.

Pot spune că au un stil anume tată – fiică de a face treburi gospodărești, au tabieturi, ritualuri. Încerc să nu mă amestec, să nu corectez sau adaug, deși îmi vine, pentru că așa învață copilul că există variații pe temă, că lucrurile se pot face diferit cu aceeași finalitate și nu este totul doar cum vede mama sau…tata.

Familia clasică mergea pe modelul mama are grijă de copii şi tatăl este cel care susține material familia, implicat mai puțin în creșterea urmașilor şi în treburi ce țineau de organizarea educațională, nevoile emoționale ale membrilor mici ai familiei. Bine că lucrurile nu mai stau aşa, de ceva vreme, sau sunt din ce în ce mai puține cazuri, astfel că în majoritatea familiilor, ambii părinți asigură stabilitatea financiară şi îndeplinesc (cum se pricep) siguranța educațională, emoțională, socială a copiilor.

Tații de azi sunt mult mai implicați atunci când vine vorba de copiii lor, se documentează, aplică rodul documentarii lor, sunt conștienți de imaginea şi importanță lor în dezvoltarea copiilor lor. Aici se încadrează și soțul meu și mă simt norocoasă.  

Dacă e să o luăm științific, pentru cei care se îndoiesc de rolul tatălui, atunci iată: Studiile realizate până acum scot în evidență faptul că modelul transmis de tați copiilor prin joacă și activitățile pe care le fac împreună, este esențial în dezvoltarea celor mici. Copiii adoră să petreacă timpul cu tații lor și se implică în jocuri diferite de cele alese, de obicei, de mama: cum sunt bătăliile în joacă dintre tată și fiu, hârjoanele, activitățile zgomotoase, momentele în care tatăl îl aruncă în sus pe cel mic etc. Însă prin activitați și joculețe precum acestea, copiii învață despre masculinitate, despre agresivitate și cum își pot controla emoțiile, despre un alt tip de comportament. Ei își dezvoltă abilități și calități diferite pentru că fiecare părinte îi transmite prin joacă tipuri variate de experiențe și cunoștințe.

Am avut ocazia să merg cu soțul meu la evenimente despre parenting şi mi-a plăcut, chiar am fost surprinsă să văd săli pline cu tați. Nu veniți să stea cu copilul cât mama ascultă “nişte chestii”, ci veniți să se informeze astfel încât relația lor cu copilul să se îmbunătățească sau să fie în continuare exact la fel de conectată şi frumoasă.

Dragile mele mame, anunțați-vă partenerii că pe 7 iunie, de la 18.30la Centrul Seeds for Happiness va fi un eveniment dedicat taților, aflat la a doua ediție, Modern Dad’s Challenges. Subiectul acestei ediții este unul extrem de interesant Psihologia jocului tata-copil”. 

Speakerii prezenți la eveniment vor vorbi despre psihologia jocului și beneficiile sale pentru copii, cum influențează jocurile inteligența emoțională a copilului, siguranța copilului în timpul jocului, tipuri de activități pentru cei mici în aer liber și jocuri potrivite pentru tătici și copiii lor. Pentru participarea la eveniment, este necesara înscrierea în prealabil pe blogul Frunzaresc.eu, prin completarea următorului formular: http://bit.ly/2qqosO1. Evenimentul este gratuit, iar locurile sunt limitate (80 de participanti). Hurry up!

 

Evenimentul Modern Dad’s Challenges este inițiat de Sofia Frunză, o găsiți pe Frunzaresc.eu, și este realizat și implementat cu agentia de publicitate Creative Energy Corner

Programul evenimentului va fi:

8.30-19.00: Inregistrarea participantilor & Socializare

19.00- 19.05: Introducere Moderator Andrei Cismaru, Blogger& tatic

19.05-19.20: Psihologia jocului tata-copil: Ce abilitati dezvolta jocurile? Cristina Haica, Psiholog

19.20-19.25: Intrebari

19.25-19.40: Cum influenteaza jocurile inteligenta emotionala a copilului, Adriana Mitu, Parenting Trainer

19.40-19.45:  Intrebari

19.45 – 19.50: Pauza de socializare

19.50- 20.05: Activitati tip Montessori si jocurile in natura, Ioana Saidel, Asistent educator Montessori grupa de varsta 0-3 ani, Managing Partner Kindi Center

20.05-20.10: Intrebari

20.10-20.25: Siguranta copilului in timpul jocului, Ana Maita, Consilier Asociatia SAMAS

20.25-20.30: Intrebari

20.30-20.45: Tipuri de jocuri pentru tatici si pitici, Leon Magdan, Profesorul de Joaca Itsy Bitsy

20.45-20.50: Intrebari

20.50- 21.00: Surprize & Socializare

Va fi și o tombola pentru participanți și alte câteva surprize la eveniment. Nu uita de înscriere!

 

0

Prima dată la film – Aventurile lui Dino

Am fost cu Loli la film. Ne-am pregătit cu câteva zile înainte – Loli mergem la film, într-o sală mare, cu un televizor maare. Uite, avem invitație (și ce invitație frumoasă!), va fi și petrecere cu pirați!

Am fost la lansarea seriei de desene animate „Aventurile lui Dino” by Danonino şi la petrecerea piraţilor. Partea asta i s-a părut fun de pe margine, Loli nefiind pregătită pentru jocuri și concunsuri în cadrul unei petreceri. S-a distrat dansând și alergându-se cu taică-su pe acolo.

Serialul despre care spuneam este disponibil pe canalul YouTube dedicat Aventurile lui Dino, din data de 6 mai.

Animația „Aventurile lui Dino” se adresează copiilor cu vârsta între 3 şi 9 ani şi prezintă aventurile lui Dino şi ale prietenilor lui, Kika, Lip şi Cacau, care au loc pe vasul lor zburător – Atlas. Protagoniștii au abilități diferite și le folosesc în aventurile lor, găsind astfel soluţii la încercările prin care trec. Prietenia, loialitatea, spiritul de aventură şi de echipă îi ajută să descopere și să învețe lucruri noi. Fiecare episod aduce o lecţie socială, emoțională pe care copiii o înțeleg singuri sau ghidați de părinți.

În cadrul evenimentului, am urmărit primele 4 episoade ale seriei, Loli a stat în picioare tot timpul. Vedea mai bine așa. A rezistat la primele două, la celelalte s-a jucat printre scaune, trăgea și câte un ochi pe ecran. Cât timp a stat cu tati în zona petrecerii am ascultat-o pe Monica Reu. De mult îmi doream să o ascult, însă nicioadată nu am apucat să ajung la vreun eveniment susținut de ea. Acum a fost prima oară și a fost excelent.

Monica Reu este Preşedintele Asociaţiei pentru Comunicare Nonviolentă şi trainer certificat al Center for Nonviolent Communication, a adus în discuție subiectul valori, valorile pe care ne dorim să le regăsim în copiii noştri şi apoi în adulţii care vor deveni, despre sursele în care copiii găsesc exemple şi inspiraţie. Totodată ne-a invitat și (am decis să fac, cu mine) la acest exercițiu de explorare a valorilor nostre, cele pe care vrem să le transmitem copiilor nostri.

Prin urmare, te poți gândi și tu la întrebările Monicăi:

Care sunt acele valori pe care aţi vrea să le vedeţi în copiii voştri când aceştia vor avea 25 ani? 

Care sunt modurile în care le putem transmite copiilor noştri aceste valori şi cum îi putem ajută să aibă relaţii de calitate în viaţă?

Cum vedem relația noastră cu copilul peste 25 de ani?

Este realitate, pentru mulți, că abia atunci când devenim părinți înțelegem adevărul despre valori.

Părinții care își doresc anumite calități pentru copilul lor, ajung să aibă un copil cu calitățile respective. Cum face asta? Trăindu-le! Nu prin predică, ci prin exemplu personal. Cred că după primii ani de părinteală nu mai trebuie să îți sublinieze nimeni asta, și oricât de greu ar fi, pentru că nimic nu e ușor și lin, există soluții.

Emoțiile negative nu trebuie evitate, conflictele sunt dificile, dar utile, ne arată că avem ceva de protejat, sunt oportunități de conștientizare că avem nevoie de soluții, să găsim soluții. Generația mea, a părinților mei (nu e valabil pentru toți) învăță acest lucru azi, pentru că parentingul de acum 30-40 de ani nu ținea cont de ideea de invățare prin gestionarea corectă a unui conflict.

Valorile pe care dorim să le transmitem, multe dintre ele, sunt acolo deja, trebuie doar să le vedem și să nu le corectăm. Valorile transmise corect duc la încrederea în sine şi în cei din jur, la încrederea de a explora şi de a încerca lucruri noi, la încrederea de a construi prietenii, adică „autonomie”. Cam asta îmi doresc pentru Loli. Să ajungă acolo unde ea își dorește, încrezătoare și motivată.

O relație solidă cu copilul se construiește, nu vine la pachet din neant, pe parcurs învățăm și noi lecții. Oh, da, Loli m-a invățat lucruri pentru care aș fi invârtit lumea ca să îmi dovedesc dreptatea, ea mi-a arătat că este și altfel, nu doar cum vedeam eu.

Revenind la desenele animate. Un desen bine construit ca acțiune, personaje poate fi folosit de părinţi ca o sursă de conectare cu cei mici. „Aventurile lui Dino”, este colorat, cu personaje vesele, episoadele scurte, bun de savurat cu copilul și purtat discuții pe baza acțiunii, după vizionare.

Evenimentul a fost moderat de Marian Ralea, cunoscutul magician Abracadabra. Petrecerea Piraților a fost pe gustul copiilor mai mari ca Loli, le-a dat ocazia  de a intra în lumea plină de aventură a lui Dino și a prietenilor săi: Kika, Lip și Cacau. Nu au lipsit pirații, s-au folosit săbii (de jucărie :))), s-au făcut întreceri. Petrecerea a fost organizată împreună cu Pam Pam, Căsuța Veselă și Funny Land.

Aventurile lui Dino” cuprinde 20 de episoade, câte 2 episoade difuzate în fiecare săptămână, sâmbătă dimineața, pe canalul de Youtube și LIVE pe pagina de Facebook Danonino.

Iată și câteva imagini, înainte de începerea filmului și din timpul vizionării:

Credit foto: Parenting Ads

Stai că fac poza! Ți-ai găsit…

Marinera :)))

6

Interviu cu un psiholog – despre terapie, temeri, gânduri terapeutice

Nu m-am gândit vreodată că voi duce copilul la terapie. Ce înseamnă terapie? Cum/cât va ajuta terapia pe copilul meu să se dezvolte? Terapia înseamna o problemă de moment sau care va trebui consiliată tot timpul? Sunt întrebări care ți le pui atunci când simți că nu îți poți ajuta copilul să evolueze. Te umple de spaime, neliniști, te dărâmă, te deprima, te face să te îndoiești de calitatea ta ca părinte, ca om.

Însă oricât de greu îți este și oricâtă spaimă ai adunat, trebuie să faci ceva pentru copilul tău. Te documentezi, te sfătuiești cu partenerul, cu un medic specialist, aduni informații, le triezi, tragi linie și decizi.

Când faci asta? Decizia de a te adresa unui specialist apare atunci când ceea ce faci nu mai funcționează, recunoști că ești depășit de situație și ai nevoie de ajutor. Nu este ceva despre care să nu vorbești, nu ești un părinte rău, nicidecum, dacă ajungi în situația de a nu avea resursele specifice. Nu este nevoie să te temi, știm cu toții cât de repede se arată cu degetul, se pune etichetă.

Terapia ajută, apelând la terapie este ceea ce te face un părinte responsabil, care își ajută copilul să-și atingă potențialul său, cu ajutorul unui specialist. Când este vorba de vârste mici, modelabile, recuperabile, este imperios să iei în calcul necesitatea unei evaluări corecte (nu te lua după sfaturile din străbuni- e leneș, dom’le, așa cum am fost și eu la vârstă asta, așa mi-a zis maică-mea, va învăța până la urmă; este încăpățânat ca taică-su, va repeta corect, Einstein a vorbit la 4 ani, bunicul tău nu a  vorbit corect până la școală etc; sunt exemple toxice și te frustrează și mai tare).

Eu mă bucur că trăim în vremurile în care a urma o terapia nu e ceva rușinos, se face, dă rezultate, sunt specialiști destui și părinții au surse multiple de informare care să le faciliteze decizia de a lucra cu copilul, exact când are nevoie, cum are nevoie, exact când poate fi ușor de recuperat. Astfel, timpul nu trece în defavoarea lui.

Când am decis să evaluez copilul?M-am gândit și început documentarea de când avea 7-8 luni, deși feedback-ul nu a fost pozitiv în familie (bunicii). La 1 an și 3 luni am fost prima dată la psiholog. Atunci era prea devreme, am revenit, după 5 luni, când am terminat cu operația de strabism, cu controalele pentru celelalte lucruri care ne îngrijorau: greutate mică, alergii, mers întârziat. Aveam niște răspunsuri, lucram la soluții și mă simțeam depășită pe partea cum să ajut copilul să lucreze, așa cum are nevoie, luând în calcul întreg ansamblul de dificultăți.

Loli face terapie, kinetoterapie și terapie ocupațională. Intentia interviului de mai jos nu este de a pune accent pe beneficiile terapiei (oricare ar fi ea), ci de a veni în sprijinul părinților care urmează să meargă cu copilul la terapie, se gândesc că ar fi nevoie să fie evaluat de către un specialist, au temeri, întrebări așa cum am avut și eu. Sunt întrebări provenite din experiența mea de mamă, cu copil de 2 ani și 8 luni, care merge la terapie de un an, de două ori pe săptămână. 

Pentru noi terapia a fost benefică, este în continuare, a ajutat-o și m-a ajutat și pe mine ca părinte. M-am putut organiza mai bine în a selecta spațiu, timp, activități, jocuri, jucării, obiecte care ne permiteau exersarea nevoilor ei cognitive și fizice.

Adina Dumitrescu, psiholog în cadrul centrului KinetoBebe, unde merge Loli, a avut bunăvoința să răspundă la întrebări. Sper ca prin acest interviu să găsiți răspuns și la întrebările voastre.

  1. Care sunt semnele ce ar trebui să ne indice necesitatea unei evaluari psihologice?

În general medicul pediatru care urmăreşte evoluția copilului, semnalează necesitatea unei evaluări psihologice. Semne care pot indica această necesitate sunt: nu gângureşte, nu reacționează la stimuli (sunete, lumină, voci familiare), din punct de vedere motor nu face anumite lucruri ce corespund intervalului de vârstă la care se află (nu stă în şezut, nu merge de-a buşilea, nu apucă obiecte etc). Alte semne care pot să apară după vârsta de 1an și 6 luni aproximativ: nu manifestă receptivitate la mediu (nu reacționează când este strigat, nu are joc adecvat, nu încearcă să spună nimic, nu indică obiecte, acțiuni, dorințe, pare absent etc).

Am enumerat aceste semne doar ca exemple dar nu înseamnă că dacă un copil nu face ceva dintre acestea, are o problemă. Cum am spus şi mai sus, medicul pediatru este primul specialist care intră în contact cu copilul iar punctul lui de vedere este foarte relevant.

  1. Care este ordinea evaluarilor până se ajunge la terapie? Medic pediatru, neuropsiholog, psiholog?

În funcție de situație şi de debutul problemei cu care se confruntă copilul avem: Neonatolog (dacă există tulburări congenitale, traumatisme la nastere, sindroame etc), medicul pediatru, neurolog/neuropsihiatru, alți specialişti dupa caz (ortoped, endocrinolog, ORL-ist, oftalmolog etc). Abia apoi ajunge la psiholog unde se face o evaluare a nivelului de dezvoltare neuro-motor şi coroborat cu diagnosticul medical (dacă există) şi recomandarile medicilor specialişti, se elaboreaza planul de terapie.

Sunt şi situații când copilul ajunge întâi la psiholog. Dacă acesta consideră că este necesară şi opinia unui specialist, îl îndrumă, după caz.

  1. Cum reacționează părinții când li se spune că, în urma evaluării, copilul lor are nevoie de terapie?

Nu există o reacție universală. Fiecare situație este unică. Dar îmi amintesc despre părinți foarte conştienți despre problema existentă şi dispuşi să susțină demersul terapeutic precum şi recomandările specialistului. Totodată am întâlnit şi părinți care încercau să mă convingă că nu este nicio problemă (copilul n-a mâncat, acasă nu face așa etc), un fel de negare. Am întâlnit şi părinți furioşi, debusolați, care se învinovățeau. Este greu să fac categorii. Cred că atunci când avem de-a face cu o situație traumatizantă (cum poate fi conştientizarea unei probleme de dezvoltare a micuțului), când suferim un şoc, se activează instictul “fight-freeze-run”. S-ar putea ca reacțiile să aibă legatură cu acest reflex. În orice situație s-ar afla părintele, încerc să îi fiu aproape şi empatizez cu el, neuitând evident să ofer recomandările cele mai potrivite pentru copilul său şi pentru familie până la urmă. Dar şi nevoile părinților sunt foarte importante şi încerc cât pot să găsesc un echilibru între acestea.

  1. Care este rolul părinților din momentul în care copilul urmează o terapie specifică nevoilor lui? Este nevoie și de consilierea lor?

Practic odată cu începerea terapiei copilului începe şi consilierea părintelui, în sensul informării acestuia despre ce are de făcut, de ştiut. Dacă însă observ că părintele are nevoie de suport direct, îl îndrum către psihoterapie individuală.

În terapie, îmi place să cred că, părintele este partener şi că familia, copilul, terapeutul formează un triunghi terapeutic, central fiind aşezate nevoile copilului. De multe ori participă şi părinții la terapie pentru a putea prelua şi duce acasă parte din activități şi din abordare ( în terapia ocupațională cel mai frecvent).

  1. Câți părinți vin deschiși să accepte sfaturile psihologului?

Cred că primul indiciu că sunt deschişi să accepte sfatul psihologului este tocmai prima întâlnire cu psihologul (este o acțiune voluntară, asumată). Deci aş răspunde, toți vin deschişi pentru aceasta, însă se poate să nu fie conştienți de nevoia lor de prima dată. Şi atunci, eu ca terapeut încerc să fiu lângă el, să devin aliatul lui în rezolvarea nevoilor lui ca părinte (să îşi spună problemele, să plângă, să pună întrebări, să îşi manifeste furia, să accepte problema, să fie responsabilizat, să afle informații, să învețe ce să facă pentru copilul lui din acest punct de vedere). După ce îndeplinesc nevoile, dacă există chimia necesară, se creează alianța terapeutică. Atunci practic, părintele este deschis şi dispus, disponibil.

  1. Părinții au așteptări nerealiste în legătură cu terapia. Consideră că sunt de-ajuns câteva sedințe, sau că nu este nevoie de implicare și din partea lor, în sensul că nu lucrează și acasa cu copilul. Când/cum apar rezultatele?

Rezultatele noi le numim progrese, ele apar când sunt îndeplinite mai multe cerințe. În primul rând conştientizăm că fiecare individ are un potențial de dezvoltare (pe care nu îl putem previziona), apoi dacă există o tulburare, sindrom, este nevoie să ştim specificul şi limitele impuse de acesta (nu obligatoriu), importantă este frecvența terapiei (şi respectarea pe cât posibil a acesteia), respectarea recomandărilor pentru acasă, respectarea recomandărilor medicale (dacă există tratamente, dieta etc). Eu lucrez stabilind nişte obiective. Îndeplinirea acestora reprezintă un proces de echipă, acel triunghi terapeutic. Plecând de la ideea că o sinapsă se creeaza după 27 de repetări a comportamnetului respectiv, vă mărturisesc faptul că este foarte greu să apreciez terapia cu unitate de măsură timp. Sunt situații când terapia are o finalitate, sunt situații când terapia este terapie de suport şi practic însoțeşte copilul ani de zile. Fiecare caz e unic.

  1. Întreg procesul terapeutic nu este o cursă cu finish prestabilit. Asta nu înseamna că nu există obiective care trebuie atinse. Fiecare pas contează, fiecare pas conduce spre altul. Când înțeleg părinții asta? Acceptă, de fapt?

Din experiență am observat că părinții încep să accepte şi să înțeleagă terapia, după primul/primele progrese, schimbări pozitive. Şi este de înteles, până la urmă, de abia atunci părerile şi acțiunile terapeutului se concretizează. Cred că de fapt atunci se creează triunghiul terapeutic.

  1. Care este experiența dumneavoastră pe diverse afecțiuni, sindroame?

Având la bază specializare în psihopedagogie şi ulterior aprofundare de studii în terapie cognitiv-comportamentală şi actualmente în psihoterapie integrativă pentru copii, am o paletă vastă de cazuri: de la tulburări de vorbire (dislalii, bâlbâiala), paralizii cerebrale, tetrapareza spastică, tulburări metabolice, întârziere globală în dezvoltare, sindrom Down, tulburări pervazive de dezvoltare, deficiențe asociate prematuritatii sau altor diagnostice clinice, hipo/hipertiroidism, nestimulare sau hiperstimulare etc.

  1. Cât durează acomodarea cu terapeutul? Este în beneficiul copilului consilierea, cu mai mulți terapeuți, în același timp?

Timpul de acomodare este relativ, dar din câte observ după 10-12 şedințe începe să apară obişnuința şi se instalează rutina. În funcție de terapie sau de specificul nevoii copilului se poate decide să se lucreze fie cu acelaşi terapeut, fie cu terapeuti diferiti. Eu încurajez diversitatea (mi se pare că fiecare terapeut poate să își pună amprenta pozitiv asupra copilul dar evident trebuie planificat şi asumat), sunt situații când e mai benefic lucrul cu un singur terapeut ( anxietate de separare, rezistența scăzuta la schimbare, traume, divortul parintilor, abandon etc). De cele mai multe ori părinții sunt reticienți la schimbări, copiii adaptându-se mai uşor.

  1. Când se încearcă o nouă schemă de terapie? Care sunt factorii de decizie?

După ce obiectivele terapeutice au fost atinse se discută un nou plan de terapie care evident este o continuare a celui precedent. Procesele psihice sunt în interelatie şi interdependența, prin urmare este firesc să fie așa. Se poate schimba efectiv forma terapiei și se poate încerca altceva. Sunt situatii particulare și deciziile de asemenea. Important este să primeze interesul copilului.

  1. Câteva gânduri pentru părinți de la un părinte psiholog

Ca psiholog le doresc multă sănătate şi putere să treacă peste orice obstacol întâlnesc, cu oameni profesionişti alături (slavă Domnului că avem).

Din postura de părinte le doresc ce îmi doresc şi mie în relația cu copilul meu: echilibru, conectare, putere, maturitate, iubire şi mai mult, le trimit un poem care mie îmi face placere să îl recitesc de câte ori am ocazia:

Iar o femeie care purta un prunc în braţe
spuse: “Vorbeşte-ne despre Copii”.
Şi el glăsui.
“Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea
însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu sunt şi gândurile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei
de mâine, pe care voi n-o puteţi vizita nici
chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi
să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici ză-
boveşte în ziua de ieri.

Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca
nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi.
Pe drumul nesfârşirii Arcaşul vede ţinta
şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca
săgeţile-I să poată zbura iute şi departe.
Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului,
să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare,
tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic.

Khalil Gibran-Profetul

0

De-ale parentingului iţe

Sunt situații când reacționezi fix după primul impuls. Primul impuls atunci când ești părinte (și nu numai), în anumite situații, nu este de dorit. Latura agresivă a impulsului (limbaj, acțiune) este în noi, iese la suprafață, îți trebuie antrenament ca să o controlezi și să o transformi în ceva constructiv. Plus amnezie în ceea ce privește modul în care ai fost crescut, în special, exact momentele clasice ale parentingului de acum 30-37 de ani- pedeapsă, recompensă, stima de sine inexistentă, concurența acerbă între ce ai fost și celălalt tu etc.

Bun, și mai ai și situația în care tu devii vocea aia, pe care nu o sufereai, a părintelui tău. Cea pe care ți-ai promis, că nu o vei face auzită niciodată, indiferent de câte ghidușii a făcut copilul tău. Și în loc să vezi latura creativă, nevoia de atenție, frustrarea lui în legătură cu ceva, cineva, cu tine, vezi doar nevoia ta și dorința ta de a corecta, fără a te conecta și descoperi motivul.
Mie îmi vine foarte greu câteodată, de multe ori, de fapt, să gestionez situații. Motive sunt cu duiumul, chiar dacă le știu, parcă nu sunt de-ajuns pentru reacțiile aiurea.

Mai jos am pus 3 situații: Cu una m-am confruntat, restul sunt auzite și/sau am fost întrebată dacă fac la fel sau dacă am ceva de zis.

1. Când dai voie copilului verbal/fizic să facă ceva. Să vorbească cu cineva, să se joace cu cineva, să dea jucăria. M-am lovit de curând de expresia: Îți dă mama voie, poți să te joci cu, să dai mâna cu… Exceptând cazurile cu potențial periculos, expresia, din punctul meu de vedere, este exagerată, nu ajută nicidecum la percepția corectă a pericolului și va deveni o limită în calea curiozității copilului, va crea imaginea unei lumi nesigure dincolo de mama/ tata și în care nu se va  descurca pentru că mama/ tata nu se descurcă la rândul lor. Un copil temător, excesiv de prudent se va încadra greu în colectivitate.

Pot înțelege nevoia de protecție, și eu sunt mama cloșcă, mai puțin exagerarea. La Loli încerc să nu limitez abilitățile naturale de socializare. De exemplu: Dacă ne vom întâlnim cu cunoscuți, discuția o avem de acasă. Mergem acolo, ne întâlnim cu cutărică, are jucării, dacă dorești și dorește și respectivul, vă jucați împreună; dacă nu, avem păpușa sau broasca în rucsac, vedem ce putem face, vrei să te plimbi pe acolo, putem face și asta. Vom sta și la masă, gustăm ceva miam-miam, sau rozi la expandatele tale etc. Lucrurile nu se întâmplă cum le plănuiești de acasă, clar, însă copilul are (ne)voie să își exprime dorințele, nevoile, preferințele chiar dacă nu e fix cum vrem noi.

2. Când copilului i se smulge jucăria din mâna de către altul – iată o situație greu de gestionat, destul de frecventă. Intre urletele a doi copii musai să gândești clar, la subiect și să îți oprești primul impuls de a îi smulge celuilat jucăria și de a o returna odorului, plus celălalt impuls de a-i cârpi una părintelui lui (asta pentru că a agravat situația zbierând la propriul copil să dea jucăria înapoi, înspăimântându-i pe ambii).

Conversația (doar un model) în situația dată, greu de aplicat, dacă nu ai exercițiu. Nici mie nu-mi iese tot timpul:

Mama, îmi pare rău că s-a întâmplat asta. Sigur voia să o ceară, cred că i-a plăcut atât de mult, așa cum îți place și ție, că a uitat.

Sau

Mama, știu că ești supărată că s-a întâmplat așa. S-a bucurat așa de mult când a văzut-o, încât a luat-o direct din mâna ta.

Apoi – Hai, să vorbim cu el, să vedem ce putem face.

Către celălalt copil:
Buna, ea este Loli. Nu-i așa că e frumoasă jucăria ei( să zicem păpușa)? Presupunem că va spune da. Continui: Acum Loli se juca cu ea, când se va plictisi, va fi rândul tău, să te joci tu cu păpușa. In clipa asta Loli este tristă, ai luat păpușa fără să o rogi frumos să ți-o împrumute. Nu terminase jocul, o vrea înapoi.

Dacă nu se întâmplă returul, atunci:

Păpușa este chiar a ei, acum o vrea înapoi și când va dori, o puteți împărți. Până atunci, te rog, să îi dai păpușa.

Blând, ferm, la nivelul lor, nu din picioare. Eu lucrez la ton. Mama mea a folosit tot timpul o octavă în plus, deci big struggle.

Ideea este că eu pot să am aceste cuvinte, să le spun și totuși să nu funcționeze. Am avut deseori impresia că vorbesc mult și singură. Uneori celălalt părinte a fost de ajutor. A avut el cuvintele potrivite și eu doar am asistat cu mândra, în brațe, la retur.

Au fost și momente când am reacționat ca leul cu puiul după picior. Roar, roar… nu are rost să spun cum, știți și voi.

3. Nu e jucăria ta, nu pui mâna! Această interdicție poate să funcționeze pe termen scurt. Nu este de preferat, curiozitatea va învinge, plus dorința de a decide singur dacă să pună sau nu.. Nu poți merge la locul de joacă și să fii fericit cum copilul tău se joacă singur, de fiecare dată. Socializarea se învață de la vârste fragede, nu este de preferat să îți oprești copilul în a își exersa abilitățile de socializare neparticipând la un joc dacă știe doar că nu are voie să dea/să împartă. Știm, cât sunt mici, plânsetele și râsetele se succed la secundă, la joacă, pentru că împart sau nu obiectul de jucat. Nici nu se recomandă fortarea/ obligarea de a renunța la joc, jucărie. Atenția ta nu trebuie să fie direcționată numai spre a nu pierde jucăriile, ci către nevoile lui.  În datul și luatul jucăriilor copiii învață emoțiile. De aceea stăm în preajma lor (nu pe bancă!), acum, când sunt mici, ca să îi învățăm că se pot juca în siguranță, că jucăriile se pot da la schimb, împrumuta, returna, că se poate fără să le ia/ împartă fix când cer, că pot să nu primească ceva la schimb și să nu fie tragedie.

Da, este de muncă în parenting. Uneori parcă aș alege calea ușoară, să fie cu mai puțină bătaie de cap, dar mă gândesc la viitor. Ce nu am știut eu va ști copilul meu, ce temeri am avut eu, le va avea și el, însă le va gestiona mai bine, sper. Lucrurile bune le va trăi și aprecia mai mult și se va întoarce la ele (amintiri) mai des decât la ceea ce i-a produs suferință. La fel, sper. Nu am cum să prezic viitorul, doar ce pot face acum. Când va fi părinte, vreau să cred, va avea mai puține răni de vindecat, astfel încât relația cu copilul lui să fie frumoasă, cu imperfecțiunile de rigoare, sănătoasă per total.

Image
1

#smforparents2016 the most adaptable me

The most adaptabile mom blogger. Pfff, bine au zis cei de la Nuk. La Social media for parents am primit diploma de the most adaptabile blogger. Zici că mi-au citit tot blogul și viața. 

me

Am fost mult mai relaxata și pregătită acum. Anul trecut am fost cu mândra, era de 1 an și un pic, s-a jucat în spate cu David, anul asta mi-a dat voie sa plec, numai că după jumătate zilei mi-a anulat biletul de voie și m-a chemat acasă. Am putut participa la partea de parenting, branding, fără debate. Bun și atât, ce atâta dezbatere brand/bloggeri. Mă învață ea asta…în somn, cât o țin in brațe. Cum am ajuns acasă, după pupici de revedere, povestit ce a făcut cu mamaia și tataia, tiți și nani. Abia aștepta partea asta și ca să se asigure ca nu plec, nu s-a coborât din brațele mele.

loli

A fost interesant, fun, plictisitor pe alocuri, mult mai mulți participanți ca anul trecut. Mi-a plăcut mult Oana Moraru. Școala da, înseamnă furie, agitație, lucruri care nu ne plac. Avem ferestre de oportunitate (asta mi-a plăcut) de care trebuie sa ținem cont în învățare. Ne exprimam emoțiile, ținem la ele, dar nu uităm să exersam cogniția chiar dacă pare greu.

Mirela Retegan este efervescenta. Joc, joc și iar joc/ joaca. Să nu ne lăsam prinși de cotidian și să uitam de joaca. True și la obiect. S-a jucat cu noi la final, am cântat din suflet. Bine a mai fost. Am pus mândrei melodia cu căsuța  mică și a fost extaziata de ritm.

Pe Prințesa urbană a simpatizez și citesc de mult timp. Fă bani ca sa poți scrie și nu scrie ca sa faci bani. Bun sfat! Mă așteptam la prezentarea fără cusur, onestă, am mai auzit-o vorbind și îmi place povestea cap coadă.

Pe tine cine te-a purtat în suflet?  Întrebare ușoară și grea într-o prezentare plină de substantă și care te pune mult pe gânduri, a lui Gaspar Gyorgy.

Cam astea au fost principalele momente pentru mine.

Image
0

Toate ”să”-urile pe care trebuie să le bifeze un copil -TDM

Vocea rațiunii mă ajunge din urmă din când în când. Mai exact când simt că sunt oropsită de soartă, mă pun în pielea fiicei mele.

WP_20150922_002

Mai jos e începutul ….

Să facă așa, să facă aia, să nu facă aia… Cam multe pentru un copil

De când sunt mamă, recunosc, am avut momente când nu am văzut partea frumoasă, când m-am plâns (destul de mult) de cât de greu este, obositor şi cum, parcă, mergea încă un pic de pregătire mentală şi puţin mai mult sport la braţe şi picioare. Şi, recunosc, de multe ori am pus problema doar din punctul meu de vedere. Copilul era deja printre noi însă din perpectiva lui nu eram pregătită să văd.

Dintr-o dată, am devenit mama fetei mele

De ce? Păi… mi-a plăcut cu bebe la bord, mi-a plăcut să fiu cu burtică, mă simțeam răsfățată când primeam zâmbete, loc în metrou, iar acasă era și mai și. Apoi, după momentul de VIP, dintr-o dată, am devenit mama fetei mele şi, tot așa dintr-o dată, cantitate neglijabilă. Toată lumea voia copilul drăgălas, mama să îl ţină cât papă şi plânge. Parcă l-am făcut pentru restul, cine eram eu? Drept urmare, free falling de pe soclu, direct pe pavaj.

Viaţa de bebe e mai grea ca a mea

Copilul, copilul – bebeluşul – ce părere are? L-o fi întrebat cineva ceva? În afară de ţi-e somn mami? Aaa, sigur îţi e fomică? Te cam loveşte egoismul tău. Pe mine m-a trăsnit. Viaţa de bebe e mai grea ca a mea. Loli a mea e o curajoasă. Şi i-a fost greu. Să fie scoasă brusc din burtă, să suporte toate acele alea înfipte în ea, în secunda imediată după naştere.

Restul este aici la Totul despre mame.

Image
1

Social Media For Parents 2015

Am fost la Social Media for Parents 2015. A fost fun, a fost cu multe de reținut, am fost cu Loli și ne-a plăcut la amândouă. Pozele sunt grăitoare, mulțumim Selfie Fun.

selfie fun 1 selfiefun2

Ce-am reţinut? Simplu, fără cuvinte pompoase:

– Că e must să fii autentic. Să așterni pe hârtia modernă ceea ce simți, cum ai trăit și să nu ascunzi sub o formă frumoasă, mai puțin autentică, experiențele tale.

– Să ai încredere în tine şi copiii tăi, nu în copii. Că nu vrem replici ale noastre ci copii ce ating potenţialul lor maxim cu ajutorul nostru.

– Există platforme pentru părinţi, un mic search și gata. Și dacă ai și o idee ce o poți susține atunci chiar e de bine.

– Medicina, da. Să nu uităm de ea. (Nu e o noutate!) Trăim cu ideea că suntem deasupra medicilor şi google e sfânt în diagnostice. Ei, nu e chiar aşa. Clar relația cu medicii, la noi, nu e una extraordinară, însă când vine vorba de copii trebuie să lăsăm prejudecățile la o parte.

– Să scrii responsabil, credibil, în cunoştinţă de cauză, cu curaj. Mamele sunt formatoare de opinie şi orice informaţie necesită documentare. Se leagă toate, indiferent că vrei venit din blog sau mergi pe ideea de fi în sprijinul altor mame. Expresia spune-mi cu cine te însoțești ca să îți spun cine ești, merge și când faci blogging și în acest caz se traduce cu alege brandurile care ți se potrivesc. Onestitatea este de preț, la fel precum opinia ta, testată, reală despre ceva anume. Restul discreditează și frustează pe cei care ti-au acordat încrederea și timpul lor să te citească.

– Să îţi faci gândurile vizibile. Da, a fost parcă pentru mine discursul. Să nu le pui capac, să le scoţi afară. Daaa, simplu, cine ar fi crezut. Orice gând reprimat ne face să pierdem controlul emoţiilor, deciziilor şi la o gestiune inexistentă, practic, a acestora. Aici, ridic mâna sus, am învățat lecția. Și da, filmul ăla folosit drept intro la discursul Uraniei a fost și pentru mine wow, ce tare.

– Să nu-ți fie teamă de internet, de tot ce se găsește online. Un dialog deschis, eficient cu copilul te poate salva de temerile legate de accesul la informații nepotrivite acestuia. Siguranța pe net depinde de tine și de cât de bine comunici cu copilul, clar.

– Să nu uiți de gadgeturi, să muncești blogul ăla cu update-uri la fonturi, plugins, features și alte mărunțișuri tehnice care dau bine în ochii tăi, ai cititorului. Loli a învățat lecția și face update acum as we speak (că mami a uitat).

20150725_165610

– despre începuturi de blogging, cum să promovezi blogul, ce au făcut, ce idei au avut, surse de inspirație, cum au valorificat toate aceste lucruri și au devenit un brand.

Aș fi vrut să mingle mai mult, să asociez chipuri cu bloguri. Am admirat, am strâns mâini, ne-am zâmbit. Poate next time povestim mai mult. Acum Loli era prea prinsă de mersul printre oameni și cu capul în jos și fundul în sus…mai greu să porți o conversație.

 

0

Unde mergem mâine?

Îmi place cuvântul efervescent. Nu-mi amintesc cine a spus asta..despre mine. Clar, mi se potriveşte, mă descrie perfect.  Acuma efervescența asta are și un mic neajuns. Dă pe dinafară! Aș face atâtea, numai că nu sunt și replicabilă. Dar despre ce am să fac mâine, unde voi fi mai exact, sigur am să bubble, bubble și voi relata frumos și pe larg aici.

Despre? bat tobele? Social media for parents 2015. Numai când pronunt cele 4 cuvinte mă simt importantă. Abia aştept. Mâine îmi altoiesc soiurile de idei la un eveniment frumos. Am pregătit-o şi pe Loli, doar nu aveam să mă duc singură, că doar e muza mea, și nu se poate nimic fără ea. 🙂 Să fie atentă să nu mi zburde gândurile aiurea şi să bag la cap tot. Să avem ce dezbate când sunt gata jucăriile (de înșirat prin toată casa 🙂

So, tendințe în parenting, idei de promovare și noutăți din social media, iată ce se discută.  Detalii despre eveniment găsiți aici.