0

Social Media for Parents sau mama fugită de acasă – cu roz la port și cu toc sub talpă

Încă un pic şi se făcea luna de la adunarea părinților sociali. Dar uite că am apucat să mă adun şi să spun impresii. Însă pe scurt, s-a tot rezumat şi nu aş vrea să repet lucruri.

Bun, am ajuns și anul ăsta la Social Media for Parents și tare mi-a plăcut. Nu pentru că au fost speakeri faini şi sponsori aleși (care au meritul lor, de la care am învățat, evident), nu pentru că nu am apucat să vorbesc cu unul altul, nici poze destule nu am făcut. Mi-a plăcut că am fost fugită de acasă, că mi-am pus cea mai roz cămașă, sandalele pe care le-am purtat de 2 ori de când le-am cumpărat şi m-am simțit bine. Imi plac tocurile, însa nu sunt toc type. Nu ştiu să le port, eu alerg de când mă ştiu şi o pereche de ceva comod tare îmi place. Am scos de la praf rimelul şi rujul. Astea știu să le port.

Am ascultat cu interes, a fost intens și mi-a picat bine la neuroni, am simțit vibe-ul oamenilor pe care îi citesc, cu toate că nu m-am conversat cu mulți.

Ştii, atmosfera se încarcă la astfel de adunări. Pozitiv, energetic vorbind. Se încarcă şi cu aer greu de la prea mult self, image și ego – esteem. Urania Cremene a menționat că se confundă ușor.

La Social Media vezi oameni live, în offline şi e ceva simpatic. Sunt oameni, părinți ca oricare, însă cu spor la condei. Şi creşte admirația pentru că sunt, sub fața de oameni ca mine, ca tine, sunt mult, mult mai mult. Sunt oameni faini, cu idei și proiecte, sunt cei pe care i-ai citit în acord sau dezacord. Nu e musai să cazi pe aceeaşi idee. Tocmai aici e cheia. Fiecare spune ceva şi nu la fel cu altul, cu tine.

Până la SMP de anul ăsta nu l-am ascultat pe Adrian Asoltanie. A fost savuros și mi-a plăcut să ascult cum educația financiară nu este despre bani, ci despre viață.

Povestea blogurilor din ultima parte a fost cu inspirație pentru mine. Admir curajul și motivația unora. Acolo a fost lecția – să ai o idee, să o crești, să devină parte din viața ta.

Mi-aș fi dorit să rămân până la final. Doar că am primit ordin de acasă să nu mai zăbovesc, cum ar fi fost suficientă fuga și e vremea să revin. Loli a așteptat mama roză cu blog ca să îmi povestească că nu i-a fost foame și somn fără mine. Zi ceva. Am scos haina de mama cu blog și am reintrat în hainele de mama Lolitei.

Am ajuns la eveniment cu Miruna – Și Blondele Gândesc şi Carmen – Viața după bebe. Miruna a condus frumos, pe șosea mașina și debate-ul din sală! Pe drum am avut timp de sporovăit despre una alta, în parc fiecare fuge după pruncul din dotare. Ajungem şi la înghețata de care vorbeam, Miruna! Nu am uitat.

Tot evenimentul poate fi văzut aici.

0

În câteva zile…Social Media for Parents

Miercurea asta voi fi la Social Media for Parents, cel mai important eveniment dedicat bloggerilor de parenting din România, care va avea loc pe 19 iulie 2017, la Hotel Caro Parc. 

Dacă nu ai apucat să te inscrii, degrabă completează aici. Motivul? Iată: Ocazia de a invăța și descoperi noi oportunități de a-ți crește prezența pe rețelele sociale precum și posibilitatea de networking și interacțiune cu alte persoane cu aceeași viziune.

Programul evenimentului poate fi consultat aici

Cele trei sesiuni se anunță extrem de interesante, sper să pot rămâne până la final. Data trecută, Loli, a hotărât că bunicii nu mai rezistă și a dat alarma de venit acasă rapid.

Ca să nu lungesc, că oricum voi reveni cu impresii, iată-mă-s studioasa de anul trecut:

sursa foto: FB Social Media for Parents/ album SMP 2016

Prima participare cu Loli a fost balsam pentru mommy brain-ul meu de atunci și Loli a fost foarte atentă și m-a ajutat cu rezumatul de aici.

A doua oară am lăsat maimuțica acasă și după pauza de prânz nu a mai vrut să stea cu bunicii, că doar ea e fată mare și vrea la conferință și de supărare că nu a putut lua și ea notițe a suspendat (știau toți vecinii) biletul de voie, musai să vin acasă. Aici e povestea.

Bon, acum am purtat deja discuția, știe care e planul, am stabilit cine merge și cât …să vedem ce-o să iasă.

 

TRANSMISIUNE LIVE
Evenimentul poate fi urmarit si live pe site-ul Social Media for Parents sau aici.

Image
1

#smforparents2016 the most adaptable me

The most adaptabile mom blogger. Pfff, bine au zis cei de la Nuk. La Social media for parents am primit diploma de the most adaptabile blogger. Zici că mi-au citit tot blogul și viața. 

me

Am fost mult mai relaxata și pregătită acum. Anul trecut am fost cu mândra, era de 1 an și un pic, s-a jucat în spate cu David, anul asta mi-a dat voie sa plec, numai că după jumătate zilei mi-a anulat biletul de voie și m-a chemat acasă. Am putut participa la partea de parenting, branding, fără debate. Bun și atât, ce atâta dezbatere brand/bloggeri. Mă învață ea asta…în somn, cât o țin in brațe. Cum am ajuns acasă, după pupici de revedere, povestit ce a făcut cu mamaia și tataia, tiți și nani. Abia aștepta partea asta și ca să se asigure ca nu plec, nu s-a coborât din brațele mele.

loli

A fost interesant, fun, plictisitor pe alocuri, mult mai mulți participanți ca anul trecut. Mi-a plăcut mult Oana Moraru. Școala da, înseamnă furie, agitație, lucruri care nu ne plac. Avem ferestre de oportunitate (asta mi-a plăcut) de care trebuie sa ținem cont în învățare. Ne exprimam emoțiile, ținem la ele, dar nu uităm să exersam cogniția chiar dacă pare greu.

Mirela Retegan este efervescenta. Joc, joc și iar joc/ joaca. Să nu ne lăsam prinși de cotidian și să uitam de joaca. True și la obiect. S-a jucat cu noi la final, am cântat din suflet. Bine a mai fost. Am pus mândrei melodia cu căsuța  mică și a fost extaziata de ritm.

Pe Prințesa urbană a simpatizez și citesc de mult timp. Fă bani ca sa poți scrie și nu scrie ca sa faci bani. Bun sfat! Mă așteptam la prezentarea fără cusur, onestă, am mai auzit-o vorbind și îmi place povestea cap coadă.

Pe tine cine te-a purtat în suflet?  Întrebare ușoară și grea într-o prezentare plină de substantă și care te pune mult pe gânduri, a lui Gaspar Gyorgy.

Cam astea au fost principalele momente pentru mine.

Image
1

Social Media For Parents 2015

Am fost la Social Media for Parents 2015. A fost fun, a fost cu multe de reținut, am fost cu Loli și ne-a plăcut la amândouă. Pozele sunt grăitoare, mulțumim Selfie Fun.

selfie fun 1 selfiefun2

Ce-am reţinut? Simplu, fără cuvinte pompoase:

– Că e must să fii autentic. Să așterni pe hârtia modernă ceea ce simți, cum ai trăit și să nu ascunzi sub o formă frumoasă, mai puțin autentică, experiențele tale.

– Să ai încredere în tine şi copiii tăi, nu în copii. Că nu vrem replici ale noastre ci copii ce ating potenţialul lor maxim cu ajutorul nostru.

– Există platforme pentru părinţi, un mic search și gata. Și dacă ai și o idee ce o poți susține atunci chiar e de bine.

– Medicina, da. Să nu uităm de ea. (Nu e o noutate!) Trăim cu ideea că suntem deasupra medicilor şi google e sfânt în diagnostice. Ei, nu e chiar aşa. Clar relația cu medicii, la noi, nu e una extraordinară, însă când vine vorba de copii trebuie să lăsăm prejudecățile la o parte.

– Să scrii responsabil, credibil, în cunoştinţă de cauză, cu curaj. Mamele sunt formatoare de opinie şi orice informaţie necesită documentare. Se leagă toate, indiferent că vrei venit din blog sau mergi pe ideea de fi în sprijinul altor mame. Expresia spune-mi cu cine te însoțești ca să îți spun cine ești, merge și când faci blogging și în acest caz se traduce cu alege brandurile care ți se potrivesc. Onestitatea este de preț, la fel precum opinia ta, testată, reală despre ceva anume. Restul discreditează și frustează pe cei care ti-au acordat încrederea și timpul lor să te citească.

– Să îţi faci gândurile vizibile. Da, a fost parcă pentru mine discursul. Să nu le pui capac, să le scoţi afară. Daaa, simplu, cine ar fi crezut. Orice gând reprimat ne face să pierdem controlul emoţiilor, deciziilor şi la o gestiune inexistentă, practic, a acestora. Aici, ridic mâna sus, am învățat lecția. Și da, filmul ăla folosit drept intro la discursul Uraniei a fost și pentru mine wow, ce tare.

– Să nu-ți fie teamă de internet, de tot ce se găsește online. Un dialog deschis, eficient cu copilul te poate salva de temerile legate de accesul la informații nepotrivite acestuia. Siguranța pe net depinde de tine și de cât de bine comunici cu copilul, clar.

– Să nu uiți de gadgeturi, să muncești blogul ăla cu update-uri la fonturi, plugins, features și alte mărunțișuri tehnice care dau bine în ochii tăi, ai cititorului. Loli a învățat lecția și face update acum as we speak (că mami a uitat).

20150725_165610

– despre începuturi de blogging, cum să promovezi blogul, ce au făcut, ce idei au avut, surse de inspirație, cum au valorificat toate aceste lucruri și au devenit un brand.

Aș fi vrut să mingle mai mult, să asociez chipuri cu bloguri. Am admirat, am strâns mâini, ne-am zâmbit. Poate next time povestim mai mult. Acum Loli era prea prinsă de mersul printre oameni și cu capul în jos și fundul în sus…mai greu să porți o conversație.

 

0

Unde mergem mâine?

Îmi place cuvântul efervescent. Nu-mi amintesc cine a spus asta..despre mine. Clar, mi se potriveşte, mă descrie perfect.  Acuma efervescența asta are și un mic neajuns. Dă pe dinafară! Aș face atâtea, numai că nu sunt și replicabilă. Dar despre ce am să fac mâine, unde voi fi mai exact, sigur am să bubble, bubble și voi relata frumos și pe larg aici.

Despre? bat tobele? Social media for parents 2015. Numai când pronunt cele 4 cuvinte mă simt importantă. Abia aştept. Mâine îmi altoiesc soiurile de idei la un eveniment frumos. Am pregătit-o şi pe Loli, doar nu aveam să mă duc singură, că doar e muza mea, și nu se poate nimic fără ea. 🙂 Să fie atentă să nu mi zburde gândurile aiurea şi să bag la cap tot. Să avem ce dezbate când sunt gata jucăriile (de înșirat prin toată casa 🙂

So, tendințe în parenting, idei de promovare și noutăți din social media, iată ce se discută.  Detalii despre eveniment găsiți aici.