2

Dacă aş avea timp (sau dacă nu m-aș grăbi)

Dacă aş avea timp la discreție primul lucru ar fi să stau. Da, să stau şi să mă satur de stat. Sigur nu ar dura mult. Știi și tu…e în firea noastră ca atunci când avem ceva, să fim mulțumiți un pic şi apoi să vrem altceva. Aşa şi cu timpul, eu vreau să stea, la fel și tu, să nu treacă clipa fără să fi făcut ceva însemnat, fără să fi cunoscut o emoție nouă, învățat o lecție prețioasă.

Dar dacă ar fi posibil să am timp, să repet ziua la nesfârșit, atunci:

După ce aş sta şi m-aş sătura de vegetat, privit lumea cu zi şi noapte, aş căuta tot ce nu am avut timp să caut. Pe mine, pe el, pe ea.

Aş căuta toate momentele în care nu am terminat distracția, nu am terminat de râs, plâns, de țipat şi le-aş lua la rând. 

Aş face acelaşi lucru de mii de ori, până m-aş sătura, aş mânca acelaşi fel de mâncare până l-aş arunca, aş juca acelaşi joc până nu ar mai avea sens, aş citi toate poveștile pe care nu am apucat să le citesc cât eram copil. Aş fugi km şi aş învăța să înot. 

Aș trece pe la toți cunoscuții şi prietenii şi le-aş spune toate lucrurile bune, pe care nu am apucat să le spun, mi-aş cere iertare pentru cele pe care le-am zis fără să gândesc, când poate era potrivit să tac. 

Aş munci fizic, cu sudoare, ca să simt emoția, împlinirea lucrului plămădit cu mâinile mele şi fără să-mi pese că nu e munca pentru care am învățat.

Nu aş citi nimic de suflet, căutare, regăsire, conectare. Aș practica şi aprofunda făcând asta. Teoriile să sară în aer!

Nu aş salva nimic, nu vreau să fac bine, nu din nepăsare, ci pentru că înainte de a salva pe cineva, vreau să îmi salvez mie gânduri, oameni, lucruri. 

Mi-aş învinge teama de a sta într-un loc, așezat cu confortul apartenenței undeva şi aş pleca din loc în loc. Azi aici, mâine (care stă pe loc) să încerc să ajung la un acolo, undeva. 

Aş face multe, fac şi acum. E ca şi cum ar sta timpul, nu? Cred că, de fapt, e vorba de a lua lucrurile mai lent, fără goană de parcă s-ar termina zilele și nu ar mai fi nimic. Pot să fac și asta. Tu?

sursa foto: www.lifeofpix.com

3

La piscina – Younivers Summer Club

Am fost la piscină. Loli iubește bălăceala. Se scandalizează maxim când nu îi fac baie în cădiță. Am fost la mare și nu i-a inspirat încredere. Erau valuri, nu putea ține pasul. A preferat piscina mică umplută cu apa de mare de tati sau tataie. A pus nisip, s-a bălăcit în apa cu nisip. 😊
Acum 2 zile am fost cu prietenii nostri la Younivers Summer Club. Ei ne-au recomandat locația. Este un club modern, cu piscina pentru adulți și pentru copii. Pe site-ul lor pentru piscina copiilor există următoarele specificații: apa încălzită, suprafața 72 cm patrați, adâncime 75 cm, dezinfecție cu electroliza de sare și sterilizator UV, ph controlat electronic. Recunosc că nu m-am documentat foarte bine referitor la aceste specificații. Revin după ce mă informez mai bine. La o primă căutare am găsit info aici și aici.
Zona family este separată de zona adulților fără copii. Noi ne-am dus luni după-amiază, de Sf. Maria, era destul de aglomerat.
Ce mi-a plăcut:
– locul este inaugurat recent, are multe plante înalte cu flori colorate, vegetația îți redirecționează privirea de la betonul din jurul locației, îți dă senzația de out of town, are dotări moderne, nu este un club de vară înghesuit, șezlongurile au distribuție aerisită.
– dacă îți uiți prosoapele acasă, nu este o problemă, le primești fără să fie serviciu cu taxă suplimentară.
– au discount pentru zilele de luni-vineri. E ok și din punct de vedere al aglomerației. Zile de concediu să fie. În ziua noastra de piscină era destul de plin locul și Loli nu voia să depășească treptele piscinei. După ce s-a golit piscina, aproape de plecare, a dus-o tati peste tot și i-a plăcut mult.

WP_20160815_16_46_25_Pro  WP_20160815_19_09_11_Pro
– mâncarea este bună. Noi am cerut pentru Loli câteva informații legate de modul de preparare. Au fost drăguți, ne-au ascultat doleanțele: Fără unt, lapte, și altele din lista noastră de alergeni. Puiul a fost bun, l-am mâncat eu😊, Loli a mâncat doar garnitura- cartoful copt.

WP_20160815_18_07_48_Pro
Ce nu mi-a plăcut:
– pe site la zona family scrie:”Fie că vrei să înoți sau să îți limpezești mintea pe un șezlong, stai fără griji: pe copii îi așteaptă o piscină specială pentru ei, unde sunt supravegheați. Acum, sincer, nu cred că vine cineva cu copilul la piscină, și îl lasă în voia sorții, chiar dacă apa e mică. Nu am văzut nicio persoană care să supravegheze piscina( poate nu am observat eu). Cu toții știm că o persoană calificată în a acorda primul ajutor în caz de înec sau care poate ajuta în situații neprevăzute la piscină, este necesară. Sunt total de acord cu – fiecare își păzește odrasla, și sunt de părere că este nevoie de un salvamar sau de oricine priceput în a interveni la locul de joaca, în acest caz piscina, chiar dacă părintele stă pe margine cu ochii pe copil sau îl are în vizor, de pe sezlong.
– lipsa slipului de baie la copiii de vârsta fetei mele sau un pic mai mari. Nici nu comentez aici. E o chestie de bun simț. Copilul nu are nicio vină. Iată ce scriu cei de la Younivers în regulament: “Copii sub 3 ani, trebuie sa poarte scutece-slip speciale impermeabile. Sunt interzise scutecele  obisnuite si baia in pielea goala, atat pentru sanatatea copilului cat si pentru evitarea …” Well, în ziua în care am fost noi probabil s-a făcut excepție.😊

Ziua la piscina a fost frumoasă. Loli era zbârcită la piele pe mâini și picioare și ar fi stat tot timpul în apă, but me (mama-cloșcă) a mai adus-o la șezlong pentru o gură de mâncare, prea mult soare, pentru refuzul pălăriei. 3 ciupilici am avut la mine, prima a scufundat-o Loli, a doua era ciumată, nu a vrut-o deloc, baticul l-am negociat și deși nu voia să îl poarte, l-a acceptat în final. Noroc că l–am avut rătăcit prin rucsac.
Per total a fost relaxant, m-am bucurat de bucuria copilului, ne-am jucat, am stat de vorbă și cu finuțul nostru drag, Alexandru. Am fost cu rândul la jacuzzi și înotat în piscina din zona cealaltă.

WP_20160815_17_50_39_Pro  bar
Dacă mergeți și voi mi-ar plăcea să schimbăm păreri. Noi vrem să mergem cu Loli la Therme. Practic asta a fost încălzirea, pregătirea pentru piscina cea mare. Ce experiențe aveți voi? Pe unde ați mai fost cu copiii și v-a plăcut mult?

1

Dacă aș da timpul înapoi

Dacă aș da timpul înapoi, cu experiența de acum, aș face totul ca la carte. Tind să cred asta. Dar nu e o opțiune. Zilele trecute, stăteam pe bancă, așteptând să termine Loli de țopăit la țopăitoare. Și în fața băncii mele, pe o alta, o familie, doi părinți cu două fete. Mâncau copiii, fiecare copil fiind hrănit de unul dintre părinți. Cea mare o banană, cea mica dintr-un bol. Și nu puteam să îmi dezlipesc privirea de la ei. De la felul în care luau masa, fără agitație, deschideau gurile, mâncarea dispărea. Ce mă atrăgea la ei? Număr pe degete de câte ori mi-am imaginat secvența asta, dar nu a ieșit deloc. Asta era imaginea mea, dinainte să nasc. Va fi greu, dar relaxat pe alocuri. Vom ieși oricând, oriunde, nu tu probleme de alimentație, fără alergii, terapii etc. Praf și pulbere s-a ales de imaginea asta. Câteodată îmi doresc ca Loli să fie cel mai obișnuit copil, să doarmă, mănânce, să se joace, vorbească, să facă orice în cel mai comun mod posibil și eu să fiu mama mega comună. Și când mă uit la ea, nu o văd altfel decât e acum. Este ambițioasă, este copilul lui acum, pe loc, nu mai târziu, este surprinzătoare, face lucruri ciudate, funny, inteligente pentru vârsta ei, face și opusul celor dinainte și se amuză la fel. În clipele alea nu o doresc altfel. E a mea și e speciala așa cum este.
Și dacă ar fi să schimb ceva din momentul în care am fost însărcinată, aș schimba emoții, sentimente, temeri. Însă înainte de toate vreau să retrăiesc și după naștere starea de dinainte de testul de sarcină. Eram veselă prin toți porii, asta îmi amintesc. Mă apucase așa o veselie, de parca fiecare cuvânt, lucru era amuzant, copilăresc. Nu era precum o stare de bine, molcomă..nuuu. Ca o stare de dinainte de beție, după primele guri, când nu ești amețit, ești în starea aceea în care totul este minunat.
Dacă aș retrăi totul:
-aș lăsa la o parte toate grijile legate de cât de mică era. Aș înjura, în gând, poate chiar tare vorbele neonatologului, după ce a scos-o pe Loli- vai, ce mică e și nu mi le-aș imprima pe creier. M-aș răcori cu asta și aș uita de stresul de dinainte și după operație, doar a ieșit la lumină mândră mea minunată.
– aș transforma temerile legate de alăptat și colici, dezvoltare bebeluși în normaliate. Am avut atâtea frici legate de hrănirea corectă, atașare, face zgomote ciudate, respiră, nu respiră, sughite/ de ce sughite, plânge strident/ nu plânge, gângurește/ parcă chițăie. Și citeam cu disperare, mă uitam la video-uri, și mă înspăimântam și linișteam greu, singură sau cu Iulian.
– aș  încerca să nu țin pasul cu nimeni și nimic, să nu încerc să fac ceea ce mi-am propus întotdeauna. Lipsa de timp m-a îmbătrânit la început. Eram precum un produs expirat. Nu puteam face nimic bun până la capăt. Aș fi mai relaxată, ce daca nu se întâmplau lucruri în timp util. Nu era nimic mai important ca linistea copilului și a mea.
– aș fi mai puțin tolerantă cu cei care mi-au zis că totul e ok, copilul este vioi, e mai slab, așa e firea ei, să țin cu dinții de instinctul meu de mamă. Și uite așa am bătut pasul pe loc și am căutat soluții fix la oameni care nu au fost în stare să ne prescrie o analiză. Și nu sunt de acord cu oamenii isterici, care pun răul înainte, însă o doză de o astfel de isterie tare ne-ar fi ajutat. Nu doresc nimănui să nu găsească răspuns pentru problemele  de sănătate ale copilului, de creștere, și nu doresc nimănui să treacă prin toate sentimentele legate de oare puteam să încerc mai mult, de la început, oare trebuia să îmi dau seama de anumite lucruri, mai devreme. Poate și oare– sunt precum picătură chinezească, te aduc în pragul disperării, la mine, în pragul cel mai de jos al durerii.
– să nu fiu așa speriată de viitor, să fi avut mai mult tact în a face anumite lucruri și gestiona anumite evenimente. Îmi dau seama că spaima te împinge la a fi mai puțin rațional. Și mi-aș fi dorit să nu mă domine frica și stresul și să râd, în loc să plâng de furie. Nu am fost niciodată sperioasă, ba chiar în momentele mele rele, găseam ceva-ul care să mă monteze, să îmi recapăt încrederea și să mă scutur de frică ca de praf. Nu am regăsit starea asta des. Mi-am dorit, însă nu am putut.
– aș avea pe limbă toate cuvintele care mi-au lipsit când am avut parte de sfaturile alea clasice, pentru toți, chiar și pentru ai mei, care m-au oprit din drum să îmi spună una alta în ale creșterii copilului, purtatului în brațe, alintatului etc, practic nimic care să mă ajute fix cum aveam nevoie. Am avut astfel de cuvinte uneori, alteori nu. Nu că am fost luată prin surprindere, poate din cauză că nu sunt genul cu replica la purtător.
Am ajuns și la stadiul în care nu trebuie să retrăiesc clipe, am uitat multe din momentele grele pe care nu credeam că am să le depășesc, am ajuns la clipa pe care nu o deslușeam în viitor, am ajuns și la starea de liniște, odihnă. Am ajuns și la minutul în care trăim fiecare secundă. Trăiește clipa, parcă așa era. Facem asta, nu avem viața perfectă dar e bună, intensă, colorată, cu nervozități de moment, cu râs isteric și eliberator la final, cu lacrimi dureroase și din alea calde și fără durere, doar de fericire, cu de toate.
Aș face multe lucruri diferit, însă pe Loli aș face-o exact la fel. Nu are cum să fie altfel. Este exact cum trebuie, fiica mea Sofia-Lorena, așa-zisa Loli, pentru care aș da timpul înapoi, și pentru care nu aș face nimic diferit ca să fie altfel.

WP_20160817_11_13_18_Pro