Asta cu ce fel de stampilă ești tu este foarte tare! E identică, cumva, cu ce fel de om ești.
Ia să vedem:
– când o pup pe fiica mea, sonor, cu aplomp, șotul meu îi spune: Mami te-a ștampilat!
– când scriu ceva, în stilul meu, declară familia: Da, e de-al tău, se cunoaște amprenta personala (stampilă unică, nu?)
– când nu îmi place ceva mă revolt, vociferez sau tac chitic (rar) și trag apăsat linie: Sunt bună, dar nu mă scrijeli că îți las urme și eu: Te stampilez- Respins!
– când am rămas însărcinată toată lumea mi-a spus că m-am înseninat. Să fi fost așa încruntată? Cine știe? În concluzie, ăștia mici, de când sunt cât o nucă te îmbăta, pe dinăuntru, cu fericire.  Apoi, recent, o rudă îmi spune: Parcă ai înflorit după ce ai născut!!! ( Da, la cântar, dau bine înflorită).  Nu cred ca a râs de mine (sper!) deoarece nu e genul. Nu ne văzusem de când avea Loli, 13 săptămâni, în burtică. Și eram nedormită, cu părul apretat de cea de mai înainte, nemâncată după un drum pe serpentine. Apoi nu sunt prietenoasă, de fel, când îmi ghiorăie mațele. Marca mami e puternică, șterge toate defectele de moment. Bună această stampilă de mamă, din creștet.
– am două nume: unul oficial, ștanțat în buletin, altul de casă, cum s-ar spune, pentru prieteni, familie. Nu mă încurcă nici unul, le folosesc după interlocutor. Cele două fețe ale mele? Nuuu, să ne strângem mâinile și îți dai seama unde te încadrezi. Nu merg, niciodată, pe principiul prima impresie contează.
– și pot să o țin la nesfârșit așa…

SB1

Însă merg mai departe, dacă aș fi precum o ștampliă aș zice:
– mare (merge grasă și frumoasă, am mai slăbit ce e drept, dar tot ceva solid(ă) mă descrie încă;
– cu clanc- clanc sonor, și linie fină – adica să te iau furtunos cu zgomot și să descoperi că las urme delicate. Fără pete și nici nu dublez desenul.
– de neșters și potrivită pe orice nuanță (de neuitat, aș adauga eu).
Doamne, doamne nu pot fi o stampilă, ce tot aberez aici. Să mă întorc la ideea de la început. Suntem unici, din cap până la picioare, iar partea cu personalizare în tot ceea ce facem, tot de aici vine. Ce facem în plus, de -a lungul vieții, este să ne definim unicitatea, prin ceea ce achiziționăm – cunoștințe, idei, kilograme în plus :)))) și prin oamenii cu care interacționăm. Șiiii doar atât pot spune: dacă esti de-al meu, îți arăt eu ce stampile am (ca să ne înțelegem – stampile cu gânduri bune). Pune-mă la încercare, doar!

Articol scris pentru SuperBlog 2015