1

Uite banu’, nu e banul! Scoala de bani – #DPT12

Țin minte că în liceu la materia economie nu stăteam niciodată. Nu era chiul, nu venea profesorul (directorul liceului). Habar nu am cu ce s-a mâncat economia, dacă se încerca prin această materie să se facă educație financiară. Câteva idei ar fi fost bine să le fi știut de pe atunci.

Adevărul este că mai mult de “ai să îți cumperi x lucru când vei avea banii tăi” nu am primit în adolescență drept lecție financiară. Sper că generațiile de acum și ce vor veni să aibă mai multe în desaga lor de tineri adulți când va veni momentul pe cont propriu.

Eu sunt la momentul 0+, de învățăcel și încă îngroș rândul celor care pun Romania pe ultimul loc la educația financiară din Europa.

Bun, ultimul curs al școlii de bloggeri, Digital Parents Talks #DPT12, a fost despre bani, despre cum ne manageruim finanțele și cum vine treaba cu antreprenoriatul.

Bogdan Stefan, Alina Nicolae și Adriana Istrate de la BCR, instruiți în ale programului Școala de bani, ne-au pus la treabă, calcule pe hârtie, să vedem cum stăm cu planul financiar, care ne sunt obiectivele și cum putem să ne ținem de ele.

Ce să faci să nu rămâi fără bani? Iată câteva idei:

– Economisești! Da, pui bani deoparte regulat, în fiecare lună, în ziua de salar, dar nu la îndemână: un cont, un loc de care nu te poți atinge. Și te ții de acest lucru, minim 21 de zile ar fi nevoie să repeți, ca un obicei, acest obicei de a salva niște bani, să devină automatism. Mi-a plăcut cum a spus Adriana treaba asta: “Să nu subestimăm puterea obiceiului” – azi un pic, mâine tot așa, economisirea devine un obicei automat precum spălatul pe dinți.

– împarți și respecți riguros procentajul de mai jos:

– 20% economisești

– 50% cheltuieli curente – să nu rămâi cu întreținerea neplătită 

– 30% – cheltuieli de creștere și dezvoltare pe care îi împarți fair: 10% educație, 10% divertisment, 10% donații, cadouri etc

– pui pe hârtie ce câștigi și cheltuielile zilnice, săptămânale, lunare, și când tragi linie… leșini (la început😃), apoi ții riguros bilanțul. Există aplicații extrem de utile în acest sens. Eu nu țin socotelile (dau raportul cheltuielilor), soțul meu notează tot. Aplicația folosită de el acum este My Budget Book, cu un scoring bun, nu e extra ca design, însă are multe secțiuni de folos, pe care alte aplicații nu le au.  Cealaltă aplicație folosită de Iulian a fost: Money Lover: Budget, Planner, Expense tracker. 

– un exercițiu financiar nu se face o singură dată, se repeta luni la rând astfel încât să aibă relevanță și să identificăm fiecare cheltuială ca apoi planul și obiectivele financiare să poată fi conturate având o imagine de ansamblu reală.

– te gândesti la soluții de venit suplimentar

– dacă vrei sa devii antreprenor începi să strângi bănuți de când ți-a încolțit ideea. Explicația: Fără serviciu și cu o afacere la început, însă fără rezerve în spate = de cele mai multe ori eșec sau și mai multe datorii ca înainte.

– identificarea categoriilor de cheltuieli la care nu ne-am gândit dar care mănâncă mult din buget (mărunțișurile care se adună și, care deși nu pornesc de la prețuri mari, ajung să scadă mult bugetul)

– 3 surse de venit ar fi de preferat să avem, să nu rămânem descoperiți în caz de ceva (pfuuu😅)

– tot la capitolul să nu ne trezim cu buzunarul gol în caz de situații neprevăzute negative – utile ar fi asigurările de viață, pensie suplimentară pilonul II, III.

calculul ieșea cu virgulă:)))

După pauză și revenit de la calcule grele am avut plăcerea să o ascult pe Delia Olteanu – manager birou produse creditare pentru companii, în cadrul BCR și cu 10 ani experiență în gestionarea clienților din microcompanii și managementul produselor de finanțare. Mi-a plăcut de ea, este extrem de efervescentă și pasionată de tot ce ține de antreprenoriat și programul Start-ul Nation.

  1. Dacă nu știi unde e mai bine PFA sau SRL, răspunsul nu e unul în defavoarea celuilalt. În funcție de ce ți-ai propus să faci, te poți orienta către forma care te avantanjează din punct de vedere fiscal.
  2. La start-up-uri prima provocare este de unde să faci rost de finațare. Documentarea riguroasă este cheia unui proiect care poate fi finanțat cu succes.
  3. Diferența dintre o firmă cu profit și una cu bani? Cash-flow! Ideea de avea o companie, afacerea ta este să faci bani, a avea doar profit nu înseamnă că îți merge bine(doar pe hârtie), realitatea stă în cash-flow. Dacă compania nu merge, și totuși ții cu dinții de ea, think again. E timpul să închizi și să o iei de la capăt fresh identificand nevoile cumpărătorilor, care sunt piețele în creștere. Altfel pierzi bani pe care nu îi poți recupera.
  4. Menirea unei firme este să susțină acționarul, să genereze valoare adăugată pentru acționari.
  5. Cea mai mare resursă a unei companii – managerul – timpul și disponibilitatea lui.
  6. Să știi indicatori finaciari cheie, pe care trebuie să îi urmărești la afacerea ta, nu doar contabilul.

A fost un atelier frumos, chiar dacă subiectul nu era ușor de digerat pentru o zi de sâmbătă și întâlnit cu colegi de breaslă. Mă bucur că am reușit să ajung, să am bunicii disponibili și să plec de acasă. Am ajuns înapoi la consort cu brațele pline foi de lucru. Am început calculele și pe hârtie(old fashion așa) și avem de lucru nu glumă.

Școala de bani a fost un atelier de familie, copiii mai mari au învățat prin joc despre bani, cum se fac banii și ce pot face cu banii – îndeplinesc dorințe.

Pozele frumoase (chiar dacă eu nu sunt în forma jolly că, deh, de la calculațiuni) au fost făcute de Mihai Răitaru.

Sponsorii și partenerii evenimentului: BCRLidl, DGASPC Sector 6.

2

Mini proiect DIY – suport chei sau cuier colorat

Nu știu dacă am precizat în articolul primit leapșa cu lucruri nespuse despre mine că uit mereu unde pun cheile de la casă, telefonul, portofelul. M-am gândit că nu sunt singura și nu e ceva cu care să mă laud neapărat.

Știi cum e? Fix în ziua când lucrurile sunt pe grabă și nu am timp de pierdut, atunci intră în pământ, deși cu un minut înainte eram cu toate sub ochi. Ajung să mă înfierbânt pentru niște lucruri așa mărunte și să bolborosesc pe drum despre cum am să mi le leg de mâini data viitoare. De multe ori mă salvează Loli. Ea mă duce direct fie la chei, fie la telefon. Mare noroc cu ea.

Soțul meu e genul practic, nici el nu stă extraordinar la capitolul organizare, însă e omul cu soluția la problema nevestei agitate.

Am fost în weekend la Ikea și pe lângă muulte nimicuri, care la momentul cumpărării păreau nelipsite bunului nostru trai, am cumpărat aceste 2 lucruri.

Oglindă decorativă

Cârlige colorate 

Și inventivul soț a meșterit în câteva minute un suport de chei simpatic și util pentru mine. Să pun acolo buclucașele chei și să îmi formez reflexul de a avea loc dedicat lor. Nu de alta dar getting younger nu se întâmplă și rutina se anunță soluție bună la pierdutul și căutatul în disperare de chei.

Cum a procedat?

A desfăcut agățătorile, a desenat ochiometric pe unde să le pună și apoi a purces la înșurubat partea din spate a cârligelor.

Suportul poate fi folosit și pentru camera copilului, pentru micile lui chestii de atârnat. Este destul de solid pentru un rucsac, o haină groasă. Oglinda e pe dimensiunile lor.

 

Tot de la Ikea am luat o surubelniță electrică, motiv pentru care lucurile au mers rapid.

Bugetul este mic -15,8 lei, fără surubelniță.

Sper să te inspire micul nostru proiect DIY. Dacă ai experimentat cu succes idei despre mici construcții utile și cu buget rezobabil pentru diverse nevoi și pentru o mai bună organizare, le primesc cu drag.

1

O relaţie la început …Eu și Instagram

Imagineaza-ți o secvență dintr-un film, cu momentul de început al unei relații dintre 2 personaje. Protagoniștii filmului de azi sunt Instagram și Marina. Încă nu se cunosc bine.

Bun, camera se fixează pe ea. Povestește cu o amica – Suntem la început. Avem prieteni comuni care ne-au adus împreună, și cumva era inevitabilă întâlnirea noastră, drept urmare, am apăsat într-o zi butonul de install (am acceptat întâlnirea), și de atunci, cu ceva întreruperi, ne regăsim și testăm cam pe unde ne duce valul. Imi place de el, îl studiez, încerc să văd dacă este de cursă lungă sau doar de moment.

Are multe calități și le pot descoperi cu un hastag # și așa îmi pot da seama de vibe-ul lui și cum mă poate conecta cu oameni care simt, trăiesc emoții așa cum o fac eu.

Îmi place lucrul organizat chiar dacă vorbim de muncă sau de un hobby, se pare că nici el nu preferă haosul, doar mix de tonuri, nuanțe și stări fără multe cuvinte și descrieri stufoase ce merg în aceeași direcție, țintit pe ce îl pasionează.

Îți vorbește dintr-o singură privire/scroll și tu poți veni cu toate cuvintele care îți curg după ce ai fost inspirat (comment) și primești cu recunoștință ce ai simțit devenind follower pentru cineva cunoscut lui. E natural și fără restricții.

credit photo: unsplash.com

Îmi place că are filtre, știe să pună lumină pe trăiri și, dacă nu e clar în expunere, are prieteni care se mulează perfect pentru un scop artistic: Pomelo, Canva, Snapseed.

Îmi place că mă pune pe gânduri și chiar în încurcătură: e bun de iubit sau rămânem la partener de bussiness. Oricum ar fi, orice aș alege, relația noastră ar putea evolua frumos. Oamenii cu care aș interacționa prin intermediul lui m-ar face să călătoresc prin toate ungherele lumii și nu ar costa mai mult de un rând de cuvinte de apreciere.

credit photo: unsplash.com

Filmul meu este inspirat din prelegerea lui Robert Diaconeasa, un tânăr tată foarte talentat, cu o regie friendly și ușor de înțeles și interpretat.

Cadrul artistic a a avut ca punct de plecare Școala de bloggeri Digital Parents Talks, a 10-a ediție. Mulțumesc și felicitări pentru inspirație, Ana și Lavinia. 

Acum un an am fost la prima ediție și am întâlnit ca și de data asta oameni simpatici, dragi, cu care este o bucurie să te revezi oricând. Prima ediție din acest an a fost sponsorizată de Lidl Romania, și se pare că au prins drag de bloggeri și vor fi alături de noi la fiecare ediție.
Partenrii DPT 10 au fost Pineberry și DGASPC S6 (evenimentul a fost găzduit la Conacul Golescu Grant).

Colegii de breaslă au poveștile lor. Și ca să vă faceți o idee despre ce tot am încercat să spun în reveria mea, Alina(familiahaihui.ro)  a punctat totul foarte frumos, cu tehnicalitățile de rigoare și pe înțelesul oricui. Nu mă deranjează dacă relația noastră va deveni serioasă. Am să fac parte din marea lui familie de bussiness sau de suflet. Sună ciudat, dar nu e. E doar Instagram.

0

A cincea poveste #CredeÎnTine – o poveste cu remedii naturale și optimism

A cincea poveste #CredeÎnTine este o poveste despre prietenie și despre un om care și-a creat povestea cu muncă multă și perseverență. Este și despre a învăța că există alternativă care să sprijine, completeze tratamentul medical clasic.

credit photo: unsplash.com

Primul an de facultate a fost greu pentru mine, oameni noi, oraș nou, ieșirea din zona de confort de acasă, toate m-au copleșit în primele luni de studenție. Viața de cămin și tot noul din viața mea, la polul opus cu ceea ce trăisem până atunci, m-au schimbat, am și crescut, am dezvoltat prietenii pe viață. Eu credeam la 18 ani că prietenii cei mai buni sunt cei cu care ai crescut de mic, dar uite că nu a fost adevărat. Prietenii din facultate sunt de cursă lungă, chiar dacă te auzi și vezi cu ei de 2-4 ori pe an.

Ilona este prima de la stânga, cea cu plete negre crețe și încruntată foc …sunt eu 🙂

”Mama” din cămin, în facultate, în primul an, cel mai greu, a fost Ilona. Era un pic mai mare față de noi restul bobocilor, avea un nume neobișnuit pentru mine, dintr-un roman citit în liceu, și când veneam plouată după o zi de cursuri, flămândă și supărată pe viața de student, care nu era așa cum mi-am imaginat-o, ea îmi spunea: Vino la mama, să te alint! Nu amintesc de mâncarea caldă care mă aștepta și emisiunile privite la televizorul alb-negru și toate peripețiile din anii ce au urmat.
Iată, ultima poveste din prima serie de 5 povești/ 5 oameni începe așa:

Povestea mea a început în urma cu 40 de ani, în satul Pogorăști din județul Botoșani. Acolo am copilărit până la vârsta de 6 ani alături de bunicii mei dragi. Tot universul meu era acolo, jucării îmi erau cutiile de chibrituri și tot felul de bețe cu care construiam adevărate ferme împreună cu verișorii mei, aveam și un motan pe care îl înfășam cu hainele mele, confecționam păpuși.

Eram fericită în universul acela minuscul, umblam desculță până toamna târziu și realmente încălțăm pantofi numai în zi de sărbătoare. Nu mi se spunea niciodată “nu”, lucrurile erau atât de simple și frumoase și acum, privind în urmă cred că acolo s-a derulat cea mai frumoasă etapă din viața mea.

Școala am făcut-o în Botoșani și trebuie să recunosc faptul că mi-a trebuit ceva timp să-mi dau seama ce vreau să fac cu viața mea. Părinții mei erau muncitori și mi-au transmis ideea că fără muncă nu poți realiza nimic în viață. Nu m-au obligat să învăț și nici nu mi-au tăiat aripile când am vrut studii superioare, chiar dacă veniturile lor erau pe atunci mai mult decât limitate. Recunosc, nu am fost un copil de nota 10. Am luat pentru prima data premiul I, în anii de studenție, și atunci am înțeles că trebuie doar să vreau.

Încercând să-mi definesc identitatea profesională am făcut Școala Postliceala de Asistent Generalist, apoi conștientă fiind că vreau mai mult m-am înscris și am intrat la Facultatea de Biologie, Secția Ecologie, în cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași. Visul meu era să devin profesor. Simțeam că asta este vocația mea, motiv pentru care am făcut un curs postuniversitar ce-mi permitea acest lucru, însă nu am profesat niciodată.

La Iași l-am cunoscut pe soțul meu, un om deosebit de inteligent, integru și inovator, care a reușit să-mi insufle dorința de a mă autodepăși.

Printr-un concurs de împrejurări mai mult sau mai puțin importante am ajuns la Râmnicu Vâlcea, de unde vă scriu acum și unde ne-am stabilit, în final, pentru că mie în special, mi-a plăcut zona.

Nu a fost ușor să ne adaptăm acestui oraș, și totuși am rămas și mai mult decât atât, am construit aici munca mea.

Maternitatea întotdeauna aduce schimbare. Eu o simt de 3 ani de zile. Ce nu am reușit să fac până la Loli, am reușit după, deși timpul a fost mai puțin, totul s-a derulat mult mai repede decât aș fi crezut. Prinzi curaj parcă mai mult față de înainte și ai o îndârjire de transee când vine vorba de protejarea puiului. Așa cred că a început totul, nu?

În anul 2004 l-am născut pe Stefan, primul meu copil, un băiețel minunat, care a avut serioase probleme de sănătate în primii ani de viață, motiv pentru care aproape epuizasem toate variantele de tratament. Intrasem în acel cerc vicios, în care au căzut de-a lungul anilor mulți părinți ce administrează copiilor tratamente alopate.

Am căutat alternative medicale și așa am descoperit puterea plantelor, cu care l-am și făcut bine.

Maria, fetița mea cea mica, s-a născut aproape doi ani mai târziu. Aveam deja lecția învățată și orice problemă de sănătate apărea o tratam cu remedii naturale.

În 2007 am hotărât că pot să împart și altora din experiența mea, așa că mi-am deschis un magazin mic de produse naturiste, la parterul unui bloc, unde principalii clienți eram eu și doamnele din bloc. Nu aveam experiență în afaceri, în schimb făceam cu pasiune totul. Nu am recomandat niciodată un produs pe care eu nu l-aș consuma și nici de dragul de a vinde, fără să țin cont de nevoile clientului. Probabil aceste principii au fost fundamentale la momentul respectiv.

Afacerile cu remedii naturiste sunt multe. Cum faci să evoluezi și să continui ce ai început în lumea antreprenorilor?

Din acest tip de afacere nu supraviețuiești, dacă nu cauți soluții de dezvoltare. Așa am decis că trebuie să merg la următorul nivel, să deschid mai multe puncte de lucru.

Ajutor financiar am avut din partea soțului meu o foarte mare perioadă de timp. Încet și cu greu am reușit să mă așez pe “picioarele mele”. Acum administrez un număr de patru magazine și sunt în plin proces de reorganizare interna. Având în vedere că sunt 10 ani de activitate, patru magazine, nu e mult. Mi-a trebuit timp să învăț cum să gestionez această activitate la nivel de bussines.

Multă vreme am fost multumită de faptul că fac ce-mi place și pot asigura copiilor mei un trai decent. Satisfacții materiale nu aveam prea multe, în schimb, faptul că se întorceau clienții multumiți de un produs recomandat conta mai mult decât pot descrie în cuvinte.

Să urmezi un tratament naturist și să ai rezultate presupune să fii ordonat, încrezător și să ai o doza potrivită de răbdare. Lucrurile nu se schimbă peste noapte, oamenii trebuie să înțeleagă faptul că natura a lăsat leac pentru fiecare boală.

Important este să consume remediile potrivite și dozate corespunzător, astfel încât să obțină rezultatele așteptate. Vin la magazin clienți cu boli cronice, care au înțeles că tratamentul naturist poate dura toată viața. Fiecare dintre noi știm sau, la un moment dat, aflăm inevitabil, că în hipertensiune arterială, de exemplu, medicul recomandă o schemă de tratament și un regim care trebuie respectate cu strictețe toată viața. Cum ne-am putea imagina că plantele ne pot vindeca bătând din palme? Se recomandă celor cu boli cronice, tratamentul naturist inițial în paralel cu cel alopat iar apoi, în funcție de rezultatul analizelor, se reduce doza produselor de sinteza și se crește doza suplimentelor alimentare.

Și cel mai important este să facem prevenție. Consumatorii de suplimente alimentare știu că anumiți hormoni, acizi grași, anumite enzime se secretă în cantitate insuficientă după o anumită vârsta sau chiar deloc. De exemplu, acizii grași Omega 3 considerați acizi esențiali, au rol important în buna funcționare a organismului dar acesta nu îi produce în mod natural. Aportul preventiv de Omega 3 reduce riscul apariției bolilor cardiovasculare, a depresiei, a afecțiunilor osteoarticulare sau chiar a cancerului. De asemenea, în prevenție un rol important îl au antioxidanții despre care se vorbește atât de mult în ultimul timp având în vedere mediul stresant și poluant în  care trăim.

Există contraindicații și în “lumea” plantelor de aceea cel care vinde aceste produse trebuie să aibă cunoștințe temeinice despre felul în care funcționează organismul uman, boli și simptomatologie.

Contează să găsești oameni cu care să te potrivești, să aducă un plus de valoare muncii tale, să motivezi și să încurajezi fie că este la început în echipa ta sau este deja membru cu vechime. Timpul și umanitatea fac casă bună.

Da, în timp am reușit să-mi construiesc o echipă de oameni valoroși care știu foarte bine cu ce să vină în întâmpinarea nevoilor clientului. Fără echipa mea nu aș putea merge mai departe și de câte ori am ocazia spun “mulțumesc!”

Medicina naturistă a evoluat foarte mult. De multe ori am fost nevoită să explic acest lucru. Chiar oameni instruiți asociază un magazin de profil cu “ceaiul”. Fetița mea când era întrebată ce profesie are mama spunea că “vinde ceaiuri”.

Acum medicina naturistă înseamnă mai mult decât un ceai. Înseamnă produse complexe de origine vegetală sau animală, înseamnă studii clinice efectuate în centre specializate, înseamnă oameni valoroși implicați în cercetare, înseamnă o noua viziune.

Dacă ar fi să mă întorc în trecut pot spune că DA, aș face același lucru însă NU în același fel.

Cred că toți vrem la un moment dat să ne reîntoarecem în trecut, să nu schimbăm fundamentul a ceea ce facem în prezent, dar totuși să îmbunătățim ceva. Cum se poate descrie asta în cazul tău?

Aș păstra pasiunea, încrederea și plăcerea de a munci și aș mai adăuga disciplina, instruire în management, marketing și dezvoltare personală, încă din prima zi de activitate. Mi-aș construi un bussines planificat și nu “după ureche” așa cum spune soțul meu adesea (râde!) și aș forma oameni care să-mi preia din sarcini în așa fel încât să pot vedea “pădurea de copaci”.

Dar cred că niciodată nu e târziu, deja am apucat pe drumul acesta și la cât de motivată mă știu când vreau să duc ceva la bun sfârșit, voi reuși.

Ilona Tudor – mamă, antreprenor, manager Gammastil Remedii Naturale: Povestea mea este despre o femeie obișnuită, mamă, soție, prietenă, căreia îi place să muncească, să iubească și să trăiască frumos. Poate fi povestea oricui.

0

„Cum dăm libertate și siguranţă copiilor pentru a deveni autonomi?” Autonomia începe cu un DA!

Autonomia începe cu un DA! 

Conferința „Cum dăm libertate și siguranță copiilor pentru a deveni autonomi?” din 21 noiembrie a fost despre părinți, copii, conexiune și AUTONOMIE și a venit în completarea campaniei  “Spune Da”, susținută de Danonino anul acesta.

Campania „Spune DA” a debutat în 2015, având că obiectiv încurajarea părinților de a fi deschiși la dorința naturală a copiilor de a explora, de a încerca lucruri noi, de a socializa, într-un cuvânt, de a deveni autonomi. De-a lungul celor 3 ani, s-au alăturat campaniei numeroși bloggeri de parenting și specialiști în psihologie, în parenting și în nutriție, ceea ce a rezultat în transmiterea mesajului AUTONOMIEI către zeci de mii de părinți.

La conferința  „Cum dăm libertate și siguranță copiilor pentru a deveni autonomi” au fost prezenți  120 părinți  în sală și mai mult de 15.000 au urmărit transmisia LIVE.

Otilia Mantelers, Expert în parenting, a vorbit părinților despre echilibrul dintre autonomie și atașament și a apelat la două simboluri pentru a explica rolul fiecărui aspect: aripile sunt simbolul libertății, al autonomiei, iar rădăcinile sunt simbolul atașamentului. Autonomia autentică nu poate exista fără atașament.

Nevoia de conectare, pe lângă cea de hrană a corpului, stă la baza piramidei nevoilor ființei umane. Dacă ea nu este satisfăcută, copilul nu se dezvoltă la potențialul său cu care a venit pe lume. O parte importantă a conectării o reprezintă susținerea copilului în autonomia să. Autonomia presupune a dobândi încredere în propriile percepții și sentimente, responsabilitate, încredere în propria putere de auto-control. Însă, așa cum poate cu toții am observat, copiii își dezvoltă autonomia atunci când părintele este lângă el”, spune Otilia Mantelers.

Mai există și o altfel de autonomie, în care copii fac totul singuri, însă trebuie să știm ce ne dorim. Vrem să facă totul singuri, fără atașamentul de noi? Copiii au nevoie de un radar care să le spună că totul va fi bine, indiferent de ce vor face sau vor spune, iar acesta radar sunt părinții. “Dacă mama și tată nu ne oferă acest lucru, vom căuta acea persoană care să ne facă să ne simțim în siguranță și să ne putem dezvoltă autonomia”, adaugă Otilia. Autonomia înseamnă la bază, în limba greacă,  „a-ți face propriile legi”. Provocarea stă în găsirea echilibrului între autonomie și atașament.

Otilia Mantelers a răspuns la întrebări pe care toți părinții și le pun:

Cum se traduce nevoia de autonomie? Să poți face ceva cu ajutorul propiului corp, să îți alegi singur prietenii, să ai propriile gânduri și sentimente, să poți spune NU, să fii responsabil.

De ce le îngrădim autonomia copiilor? Din cauza fricilor părinților că nu o să le fie bine copiilor, frici care își au rădăcinile în fricile noastre când eram mici, frica că nu ne va fi bine.

Cand îi facem să se simtă neputincioși? Când le spunem „ai noroc cu mine”, „de ce nu ești în stare să”, „tu ești mic și nu poți”, le transmitem că ei nu se descurcă prea bine singuri.

Mai multe informații puteți găsi în înregistrarea discursului Otiliei, aici.

Dr.Simona Carniciu, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, a vorbit despre autonomia copiilor în alegerile pe care le fac la masă și în alegerea gustărilor potrivite.

Alimentația copiilor este la bază aceeași ca și la adulți, bazată pe nutrienți ca proteine, glucide, lipide, vitamine și minerale. Diferența este că în funcție de vârstă, copiii au nevoi diferite în ceea ce privește dozele”, spune Dr. Simona Carnciu.

Un pas important în autonomiei copilului este alegerea propriei hrane, a gustărilor. Copiii au nevoie de diversitate, fără să ne focusam pe anumite produse, de diferite texturi, pentru a-și dezvolta propriile preferințe și alegeri alimentare.

Părinții și familia sunt modelul cel mai puternic pentru copii. De aceea, vor cere ceea ce văd că familia lor alege la masă.

O altă cale prin care copii vor face alegerile sănătoase este aceea de a nu restricţiona alimente şi de a explica de ce unele nu sunt potrivite pentru ei. Prezenţa la îndemână a gustărilor sănătoase este felul în care îi încurajăm să aleagă ceea ce le place, ţinându-i în acelaşi timp în zona sigură. Şi, foarte important, mâncarea nu este niciodată recompensă!

Gustările sunt un moment important în dieta zilnică a copilului, pot fi 10-15% din totalul caloric zilnic, oferă nutrienții necesari creșterii și dezvoltării, menține digestie optimă, normalizează metabolismul și au rol în dezvoltarea obiceiurilor alimentare.

Dr. Simona Carniciu subliniază importanța consumulului de iaurt și brânzică, ca gustare, “ele fiind o sursă importantă de calciu (contribuie la structura oaselor şi a dinţilor) şi vitamina D (menţine nivelul calciului şi fosforului din organism”.

Mai multe informații puteți găsi în înregistrarea discursului Dr. Carniciu, aici.

Distracția copiilor a fost asigurată de atelierele organizate de Trupa Pam Pam.

Evenimentul a fost moderat de Anca Bold Gheorghe, blogger @blogintandem.ro.

Conferința s-a transmis LIVE pe socialmoms.ro și  în pagina de Facebook Social Moms.

 

 

4

A patra poveste #CredeÎnTine – O poveste cu patru ingrediente: pasiune, dorinţă, emoţie, raţiune

A patra poveste #CredeÎnTine mixează artă, creație, comunicare și industrie de publicitate printre rânduri și va fi un fel de scrisoare către mine și tine de la un om visătoar, însă extrem de hotărât, plus mici note pe lângă rânduri.

Dragă povestitorule, dragă prietene,

Mă bucur să te cunosc. Sunt Cristina, mama lui Vlad și antreprenor în comunicare. Viața (inclusiv cea profesionala) este work in progress. Cred că nu e nimic mai dezarmant decât un “Ah, ești neschimbată!” (Pfuu, doar când vine vorba de ten e ok, nu-i așa?).

credit photo: unsplash.com

În pacursul profesional al fiecăruia cred că există niște puncte de cotitură, sau niște perioade senzitive, sau niște ferestre de oportunitate (ca să folosesc o terminologie vehiculată intens în parentalitate). În ceea ce mă priveste, deciziile fundamentale pe care le-am luat de-a lungul carierei au fost câteva: momentul în care am dat viața de artist pe cea de publicitar (am terminat Pictura la Universitatea Națională de Arte, acum 17 ani), momentul în care am dat viața de angajat pe cea de antreprenor (am co-fondat Hello Communication acum 7 ani) și momentul în care am creat Foodwise, primul hub românesc de comunicare în industria food&beverages (acum 2 ani).

Cred că pentru cei care încă ne ”zbatem” pe proiecte care să ne aducă mai aproape de un vis realizat, niște idei de ingrediente de succes ne-ar fi prinde bine. Prin urmare, eu m-am gândit să îmi povestești în scrisoarea ta și despre cât la 100% ai nevoie de pasiune, dorință, disperare și emoție ca să pui în practică o idee?

Sunt o persoană care își asumă riscuri moderate. Paradoxal, dacă mă gândesc am pornit pe cont propriu în plină și prima recesiune românească postdecembristă. Acel sentiment că „va fi bine” se pune? Pentru că asta am simțit eu atunci, când fosta mea colegă de agenție mi-a propus să ne facem propriul business și să navigam cu agilitate în economia încremenită a acelor ani.

Doar 28 dintre cele mai mari 50 de companii antreprenoriale din 2009, anul în care criza a lovit economia locală, au reuşit să supravieţuiască, iar celelalte 22 de firme sunt fie în insolvenţă, fie în faliment sau sunt radiate.” Cam așa arată o statistică recentă (sursa: www.gandul.info, 2017).

Nu doar că am supravietuit, dar suntem în top 10 agenții de publicitate independente, întocmit în 2016 de revista Forbes, luând ca reper cifra de afaceri.

Din ingredientele listate de tine, aș păstra pasiunea, dorința și emoția, și aș da niste credit rațiunii.

Povești funny legate de muncă (am întrebat eu) sunt muuulte. Unele încă de nespus. Mai întreabă-mă peste vreo 30 de ani, le voi desecretiza. Cele mai simpatice sunt bineînțeles legate de începuturi, de cum ești dat afara pe ușă și intri pe fereastră, deși la vremea aceea nu părea așa.

Eu sunt din generația cu cheia de gât și anunțul de angajare decupat din “Romania Libera”. X-erii aceia care plecau la 5 dimineața din agenție și la 8 reveneau parfumați și gata să prezinte clientului campania. Ceva de neconceput astăzi pentru milennials, și pe bună dreptate!

Partea proasta este că era cumplit de greu să vină taxi-ul la 5 dimineata pe Mătăsari, unde în mod nefericit era amplasată superba vila în care se afla sediul agenției la care lucram. Între timp a fost redată demnitatea femeilor pe Mătăsari, cred ca lucrurile s-au mai schimbat. Și la o adică s-a extins piața pentru servicii de transport de calitate.

Am avut și am pe roll multe proiecte de suflet (nu neapărat emoțional, profesional vorbind). Cel mai intens este un proiect în desfasurare – platforma Foodcare. Pe scurt, este un demers al agenției noastre, de promovare a comportamentelor etice vizavi de hrană, de resusele implicate în producerea lor. Ne adresăm organizațiilor, companiilor, formatorilor de opinie, consumatorilor finali.

Prima campanie derulata în această platforma este #itsoktotakeaway, prin care îndemnăm consumatorii să ceară la pachet mâncarea pe care nu au reușit să o consume la restaurant. Restaurantele care ni s-au alăturat în proiect au fost  La Cantine de Nicolai, Beraria H, Hard Rock Cafe și lanțul City Grill. Prilej cu care îți multumesc și ție pentru promovarea acestui îndemn în comunitatea ta.

Primăvara anului viitor vom pune la dispoziție publicului un studiu din care vor reieși comportamentele de consum ale românilor, prilej cu care vom lansa a doua campanie, în care vom consolida îndemnul de a nu risipi alimentele. Desigur, m-aș bucura dacă din nou te-aș avea ca susținător.(Yeyyy, sigur!)

Întrebarea pe care o pun sub diverse forme omenilor care mă inspiră este despre timpul din urmă și momentul de acum, dacă a existat undeva într-un colț al minții un preview al momentului de acum, dacă exista instinctual sau era bine definit gândul momentului de acum. Ai avut feelingul asta, acolo undeva (deep down) că vei ajunge unde ești acum?

Sunt suma reușitelor și eșecurilor de până acum,în momentul în care mă adresez ție și cititorilor tăi. Suma informațiilor și emoțiilor de până acum.

Nu am avut sentimentul că voi ajunge să fac comunicare pentru mâncare și băutură. Credeam despre mine că voi fi bucătăreasă, apoi am crezut că mă fac arhitectă, apoi creatoare de modă, apoi pictoriță. Am fost câte un pic din toate acestea. În funcție de fiecare etapă în care mă aflam în viață. Acum sunt aici. Peste 5 ani nu știu ce voi fi, ce descopăr în legătura cu mine.

Cristina Diaconescu Pîrlitu – mamă, antreprenor, Creative Partner FoodWise Content&Creativity Hub: Singura certitudine pe care o am este că voi face tot posibilul să fiu autentică, motivată din interior.

 

 

1

A treia poveste #CredeÎnTine – O poveste cu flori

A treia poveste #CredeÎnTine are flori, buchete și creație florală printre rânduri.

Cine nu iubește florile? Cu toții știm vorba cu o floare nu se face primăvară, însă o floare, un buchet, un aranjament, o pată de culoare pe vreme gri afară și în suflet, binedispune. Florile au darul de a ne scoate din zona de disconfort pentru că ne gâdilă, pe nesimțite, olfactiv și vizual ființa.

Lucrul cu florile este o muncă care te tratează sufletește, cu siguranță.

Cunosc un om care a nu a visat la viața printre flori, numai că ele au venit în momentul cel mai important al vieții și a fost precum un vis dintotdeauna. Iată cine este:

Luminița – absolventă (acum 15 ani) a facultății ISE din cadrul Universității Babes Bolyai din Cluj Napoca, adică ASE-UL din București. Ca orice absolvent al acelei perioade probabil și al acesteia, nu știam ce vreau sau pot să fac în continuare, astfel încât după 3 ani de la terminarea facultății, adică acum 11 ani, am venit în București doar pentru un masterat de Comunicare și Relații Publice la SNSPA, și am rămas aici.

Am început să lucrez chiar după terminarea facultății la departamentul de contabilitate al unei firme din București, care avea filială și în Cluj, la care am renunțat după vreo 3 ani, căci sincer nu era de mine. După acest job, m-am angajat în vânzări, dar tot pentru că așa a fost să fie, nu pentru ca îmi doream eu prea mult, sau asta visam să fac, pur și simplu pentru că asta găsisem. Din fericire, acest domeniu mi s-a potrivit mult mai bine. Am început cu vânzări FMCG și am ajuns la vânzări de publicitate pentru diverse trusturi media. 

 

Atelierul de creație florală Splendor era prin 2010 doar un gând în mintea mea, atunci când a apărut băiatul meu Adi, și în 2012 munca mea cu acest atelier a început. A fost un click, sau un declick acolo undeva după ce a apărut copilul meu, ceva care mi-a dictat că de acum încolo tot ce voi face va fi din pasiune, cu dragoste, dar și cu multă, foarte multă muncă.

Au trecut deja 5 ani, incredibil de repede, probabil la fel de repede precum a crescut și copilul meu. Este foarte plăcut să vii la serviciu în fiecare zi cu drag și cu zâmbetul pe față, chiar dacă există și zile grele, undeva și ceva îmi dă enegie și curaj ca a doua zi să o iau de la capăt. Bineînteles, că sunt zile când simt că unele lucruri mă copleșesc, că întreg universul, karmele și autoritățile statului complotează împortiva mea, sau că îmi amorțesc mâinile de la atât de multă muncă fizică, dar lucrurile astea dispar ca prin minune atunci când vezi sau simți satisfacția și aprecierea clientului, care ți-a solicitat priceperea și ți-a acordat încredere.

Chiar dacă palmele mele sunt mereu crăpate, zgâriate sau verzi, iar eu sunt o persoana atentă și îngrijită( cu excepția mâinilor), tot asta vreau să fac în fiecare zi. Nu-i ușor să fii antreprenor în România, în 2017, cred este o mare provocare, dar totodata cred că vor veni vremuri mai bune, lucrurile se vor schimba în bine, puțin câte puțin, cu pași mici și cu contribuția fiecăruia dintre noi, dacă fiecare ar face ceea ce știe el mai bine în domeniul lui și am aduna persoane din astea din toate domeniile și la toate nivelurile cred că ar rezulta o Românie mai bine pregătită.

Uneori ne dorim să refacem trecutul, am schimba evenimente și oameni, am dori să avem mintea de acum și timpul de atunci. Tu ai face asta?

Și dacă ar fi să o iau de la capăt, aș vrea să merg fix pe aceeași cărare, să mă mut în București pentru un masterat, chiar dacă în continuare îmi place Clujul mai mult.

Am învățat ceva disciplină și organizare din contabilitate, am învățat și vreo 2-3 șmecherii și niște tehnici de manipulare din anii petrecuți în vânzări, iar cu florile ce să zic, mai am multe de învățat. Probabil nu se termină niciodată, chiar dacă pare simplu să lucrezi cu niște flori, vorba aia culori, flori, voie bună, dar toate lucrurile astea frumoase trec la final de lună tot pe la bănci, credite, ANAF.

Nu cred că domeniul floristic este foarte bine organizat și reglementat precum alte domenii, dar față de anii anteriori se observă o mică și constantă evoluție, când chiar nu aveai de unde și de la cine să înveți nimic, de vreo 2-3 ani au început să vină floriști sau școli de renume din alte tări (Olanda, Germania) să ne învețe câte ceva din ce știau sau învățau ei acum zeci de ani, sau chiar din totdeauna, pentru că la ei meseria aceasta se transmite de la o generație la alta. Chiar cred că suntem pe drumul cel bun, au apărut mulți floriști buni și foarte buni și cu multă, multă muncă, și sper să ajungă o meserie mai respectată, probabil o să apară și școli în domeniu. Cred că noi ca popor suntem destul de creativi, ne plac florile, am crescut cu flori în jurul nostru, oferim flori, dar niciodata nu am privit acest lucru ca pe o meserie serioasă sau importantă, de aceea mă gândesc că înființarea unor scoli în acest domeniu ar putea însemna evoluție și dezvoltare.

O amintire de suflet are fiecare, de fapt toate clipele noastre sunt de suflet, le-am trăit la intensități diferite și ne ghidează în luarea de decizii, ridică la suprafață emoții. Un proiect de muncă implică multe trăiri și emoții, iar când vine vorba de domeniul floristic lucrurile nu stau diferit.

Proiectul de care îmi amintesc cu mare plăcere și încântare a fost de a înfrumuseța o cameră dintr-o clădire veche și foarte frumoasă, dar totusi usor prafuită (Casa Universitarilor). Am ales să împodobesc candelabrul, care era o combinație de vechi și autentic, cu nou și moden (becurile) folosind iedera care ofertă o tentă regală cu accesorii și flori nepretențioase. Rezultatul final a depășit așteptările mele, iar această cameră a devenit atracția locului și a întregului eveniment.

Și am mai avut un proiect interesant pentru care a trebuit să realizez niste aranjamente florale pentru o filmare, aranjamente care conțineau mulți trandafiri albi.Trandafirii albi sunt niște flori sensibile și se păteaza foarte repede, astfel încât a trebuit ca la finalul fiecarei zi, timp de o săptămână să merg să-i aranjez, înlocuiesc, împrospatez, pentru a arăta perfect a doua zi. În prima seară de după terminarea filmării eu m-am prezentat ca de obicei la ora stabilită, în fața Teatrului Național, uitând că de fapt proiectul s-a terminat, iar eu mi-am încheiat misiunea. Am ajuns acolo, totul era închis, m-am uitat prin geamurile mari de sticlă înăuntru să mă conving ca totul se încheiase și apoi am plecat acasă. Nici măcar nu eram supărata că am uitat, că am pierdut 2 ore degeaba în trafic. Târziu în noapte am realizat de fapt de ce nu am fost supărată, nervoasă, sau frustrată, pentru că de fapt proiectul ăla devenise pur și simplu parte din viața și responsabilitatea mea, pentru o anumită perioada de timp.

Puțini sunt cei care pot spune că de fapt munca nu este muncă. Jobul este bine închegat în viața lor încât nu simt stresul, presiunea locului de muncă așa cum ni se îmtâmplă multora dintre noi.

Singurul inconvenient sau punct slab dacă pot să spun așa, ar fi faptul că, îmi este greu, de cele mai multe ori imposibil ca la final de zi să trag o linie clară între loc de muncă, casă și familie. Probabil pentru că acest atelier este pentru mine mai mult decât un loc de muncă, este un stil de viață, este parte din mine și familia mea, este ca și acum aș avea de fapt 2 copii, aproximativ de aceeași vârstă.

Luminița Manta  – mamă, antreprenor, florist Atelier de creație florală Splendor: scopul meu în viață și cu acest atelier nu este atingerea unei cifre de afaceri cât mai mari. Da, recunosc că vreau să dezvolt acestă afacere și îmi doresc mai multi clienți, dar nu cu orice preț. Probabil de aceea nu voi transforma niciodata acest atelier în florărie de stradă, deoarece vreau să fac, sau măcar să cred că pot să fac creațiile florale în stilul meu. Întotdeauna țin cont de dorințele și specificațiile clienților, de asemenea întotdeauna va exista amprenta mea în orice buchet sau aranjament floral.

 

3

A doua poveste #CredeÎnTine – Nutriţie. Sport. Sănătate 

A doua poveste #CredeÎnTine este despre echilibrul Nutriție – Sport – Sănătate

photo credit: unsplash.com

Pe Andreea-Carmen am cunoscut-o la școala bloggerilor și a fost prima cu care am interacționat atunci. Este prietenoasă, caldă, sensibilă, hotărâtă ca stil de viață.

Dincolo de întâlnirea din vara ce tocmai a trecut, iată cine este Andreea, la “prima întâlnire” aici pe blog cu tine, cu voi:

De aproape 4 ani, primul cuvânt care mă definește este “mama”. Sunt mama lui Tudor, pasionată de nutriție și sport, blogger și proprietar de magazin online cu hăinuțe din bumbac organic pentru copii. Magazinul a apărut tot din dorința de a avea grijă de puiul meu, pentru că pielea sensibilă a copiilor este și foarte permeabilă și atunci este mai bine ca în contact cu ea să vină țesături și materiale care nu au fost tratate chimic.

Legat de nutriție, este un domeniu care mă pasionează de mai bine de 15 ani, am învățat și învăț în continuare și încerc să transmit mai departe din cunoștințele acumulate în timp și din experiențele personale. Dacă înainte de a-l avea pe Tudor, am fost orientată și prin natura jobului către nutriția adulților, de 4 ani recunosc că m-am focusat pe nutriția copiilor, pentru că am realizat cât este de important să-i învățăm să mănânce sănătos într-o lume plină de tentații nesănătoase.

Blogul Carmen Radu – nutriție.sport. sănatate a apărut astfel firesc, din dorința de a promova un stil de viață echilibrat.

Se spune că fiecare are un anume moment în viață în care se redescoperă, se reinventează, se produce un declick care poate înseamnă un alt stil de viață, un alt job, un vis care se conturează. Andreea crede că declick-ul a apărut după nașterea băiatului ei.

După nașterea lui Tudor am realizat cât de importantă este hrana pentru a crește copii sănătoși. Asta m-a determinat să devin și Ambasador al proiectului Food Revolution, proiect inițiat de către Jamie Oliver, proiect care promovează educația alimentară pentru copii.

Copiii sunt foarte deschiși, dacă îi lăsăm alături de noi în bucătărie, chiar dacă vom găsi făină prin toate colțurile și coji de legume pe sub mobilă, vă asigur că efortul merită.

În primul rând îi ajutăm să prindă încredere în ei, să-și dezvolte motricitatea fină și, în timp, să accepte alimente pe care poate uneori le refuză. Când faci o salată cu mâinile tale, parcă alt gust au legumele, când mama te lasă să utilizezi un cuțit (evident adaptat vârstei, nu cuțit de chef), altfel capeți încredere în tine. Văd asta frecvent, atunci când țin ateliere în grădinițe, văd evoluția celor mici chiar de la lună la lună.

 În orice meserie, muncă de moment, job, îndeletnicire de ani de zile se întâmplă să fie un dezechilibru între ce lucrez/îmi place să lucrez și ce livrez către beneficiarul muncii mele. La întrebarea despre când a simțit că se adeverește what you practice, is what you preach, în adevăratul sens al cuvântului, sunt sigură că Andreea a scris pe nerăsuflate:

Nu știu, cred că întotdeauna ☺ Nu aș putea să încurajez consumul alimentelor sănătoase și eu să mă îndop cu hamburger și cartofi prăjiți la unul dintre cele mai celebre fast food-uri. Nu aș putea să militez împotriva consumului de băuturi carbogazoase și eu să beau când nu mă vede nimeni orice produs din gama asta.

 Pe de altă parte, n-aș putea milita pentru excluderea 100% a dulciurilor din alimentație, pentru că știu că și ele, cu măsură, au făcut parte din viața noastră și vor face parte și din cea a copiilor noștri. Fie că vrem sau nu, și dacă nu vrem, riscăm să facă parte pe ascuns. La schimb cu colegii de la școală. Iar restricțiile dure se pot întoarce împotriva noastră mult mai rău. Cred că I practice what I preach în fiecare zi, așa sunt eu construită. Susțin și fac lucrurile în care cred eu.

Fiecare dintre noi, în viața profesională, are momente despre care ar povesti cu aceeași bucurie și entuziasm chiar dacă ar fi trezit brusc din somn la o oră nepotrivită, pentru că are ceva special. Proiectele de suflet nu sunt puține, pentru unii, și cred că este un mare noroc să te afli printre ei.

O, da, proiecte de suflet am multe, blogul este unul dintre ele. Îmi doresc ca cei care îl citesc să găsească informații utile care să-i ajute să ia decizii cât mai bune pentru ei și pentru copiii lor. Țin mult la Campania de conștientizare a ingredientelor (http://carmenradu.ro/nutritie-eu-si-copilul-meu/cat-de-curate-sunt-etichetele-curate/)  iar dacă privesc în urmă, mi-a fost tare drag Food Revolution Day de anul acesta, la care am lucrat alături de alți colegi Ambasadori. Mi-e drag să lucrez cu copiii din grădinițe și scoli, mi-e drag să țin workshopuri de nutriție, și am câteva proiecte pentru viitor la care lucrez acum, dar nu vreau să stric surpriza ☺

Alimentația este un subiect dezbătut și întors pe toate părțile. Alegerile alimentare sunt greu de gestionat în ziua de azi, din varii motive: alergii, program de muncă, oboseală, stres. Deși se cunosc beneficiile unei alimentații corecte și oamenii rezonează cu viața sănătoasă, cu principii simple, totuși ajung să nu le aplice. Continuă să ceară ajutor specializat, cu toate că nu-l respectă. Mă întreb cum se poate aduce schimbare, dacă nu există voință/dorință. Ce face un om care militează pentru asta, cum se motivează să aducă awareness și să miște lucrurile în direcția bună?

Aici trebuie să-ți spun că ințial nu înțelegeam cum oamenii nu acordă importanță alimentației și eram destul de vocală legat de subiect. Nici acum nu înțeleg 100% treaba asta, însă am realizat că rolul meu nu este să schimb lumea. Nu pot, oricât aș vrea. Dacă însă la nivelul celor apropiați mie și a comunității blogului – uite un exemplu legat de cititul etichetelor– câțiva decid când merg la cumpărături să întoarcă produsele, să citească etichetele, și să aleagă mai bine, eu sunt mulțumită.

Andreea-Carmen Radu – mămica, soție, antreprenor, acordă consultanță de nutriție online, focusul fiind în principal trecerea la un stil de viață sănătos în familie: ”dacă eu am reușit să găsesc calea spre un stil de viață sănătos, oricine poate, trebuie doar puțină voință!”

1

Prima poveste #CredeÎnTine – Emoţie și imaginaţie

Prima poveste #CredeÎnTine s-a țesut cu multă emoție și imaginație.

Pe Dana am cunoscut-o în 2011. Este creativă, blândă, sensibilă, are o fragilitate care nu te duce cu gândul la lipsă de putere. Când vorbește dispare fragilitatea, emană încredere și voință.

Nu știu dacă am vreun dar al citirii omului, pe ea am cam ghicit-o pentru că atunci când i-am cerut să se descrie în trei cuvinte, răspunsul a fost: Emotie, emotie, emotie.

Dana are o parte sensibilă, emotională, care se simte de la prima întâlnire. Cum a integrat latura asta a ei ca să-și contureze afacerea? Iată:

Emoția face parte din viața mea, mai mult decât orice altceva. Emoția a făcut punte peste toate detaliile vieții mele. Emoția mi-a dat compasiune pentru oameni, m-a făcut să fiu mai aproape de ei, să îmi doresc să le aduc bucurie. Și de aici a pornit totul. 

Mi-am dorit să-i ajut pe copii, să conștientizeze puterea lor de imaginație și creație, și am construit HolyMolly, ateliere de creație și imaginație pentru copii. Apoi, mi-am dorit să le arăt oamenilor mari că încă mai pot să se joace serios și am creat brandul HoMo, traininguri de imaginație.

Emoția creează, emoția își imaginează, emoția comunică și acționează. Așa am construit eu afacerea mea, cu emoție, de la prima scrisoare către copii, pe care am scris-o și am rescris-o de cel putin 5 ori, până când Elena, prietena și colega mea, cu care am început HolyMolly mi-a spus “SEND”. 

Nu cred că am auzit de ateliere de imaginație pentru adulți, doar dezvoltare personală, de public speaking. Ideea este foarte interesantă iar la finalul unui astfel de atelier tot ce s-a acumulat funcționează precum un balsam pentru suflet pentru viața celor implicați direct sau indirect.

HoMo este un sub-brand dedicat “shot-urilor de imaginație”, training-urilor scurte și la obiect, despre imaginație în vânzări, leadership, comunicare.  
Eu cred că imaginația însoțită de emoție poate dezveli noi drumuri în orice arie a vieții noastre, fie ea personală sau profesională. 

Un astfel de training, aparent despre vânzări, cu echipa de HR de la Orange, s-a transformat într-o experiență extrem de personală, atât pentru ei cât și pentru noi. Acești oameni au descoperit că devin cei mai buni oameni de vânzări, atunci când scopul este legat de o misiune nobilă. 50 de oameni au creat și au vândut 100 de tricouri în Râșnov, și au donat cei aproape 5000 de lei Asociației ”Ingerii de lângă noi” din localitate. Dimineața, în piața centrală, acești oameni au deschis uși acolo unde nici nu bănuiau că pot suna. Revelațiile au curs una dupa alta, iar vânzările au continuat chiar și după ce au ajuns la birou. Asta numesc eu transformare la nivel profund, să-ți depășești limitele pe care tu credeai că le ai.

M-am întrebat deseori cum funcționează lucrurile când pui la cale ateliere de imaginație, cum se adună ideile, dacă există un tipar anume de adunat idei. La Dana, în birou, știu că există o tablă mare pe un perete cu desene și însemnări neșterse de ani. Acolo la Holy MOlly se pare că nu sunt tipare, nici ritualuri, nu există o tehnică anume. Dana are OAMENI. Oameni cu care trăiește și lucrează într-o simbioza creativă. 

Nu suntem la crize de idei. Și asta nu pentru că suntem geniale (Dana și Elena), deși uneori mai credem și asta. Dacă vrei totuși să numesc o tehnică, aș numi-o “emobrainstorming” (mă duc să înregistrez termenul). Este mai mult decât un brainstorming, lucrăm cu emoțiile, care îți aduc idei geniale!

Și tabla despre care vorbesti, mă reprezintă, dar poartă amprenta prietenilor cu care lucrez.

 Întrebarea ce-ți place cel mai mult la munca ta este standard, dar pentru că răspunsurile oamenilor te surprind de fiecare dată, nu am putut să nu o inserez. Prin urmare, v-am zis că e cu surprize:

Îmi place că nu “muncesc“. Nu glumesc și nici nu îmi doresc să bravez. Eu am făcut totul din pasiune și am norocul să fiu plătită pentru asta. Să te lămuresc… îmi place că am posibilitatea să creez. Fiecare zi este altfel, fiecare client este un univers pe care uneori am norocul să-l descoper, fiecare creație rămâne undeva, bucură pe cineva. Îmi plac oamenii, cei cu care lucrez sunt prietenii mei, îmi place să deschid ușa biroului și să fiu întâmpinată de ei. Îmi place să-i aud râzând tare, vorbind serios sau la un super misto. Îmi place să-i știu în siguranță. 

Când vine vorba de proiecte de suflet, este greu să te oprești la unul, însă cel care a avut un impact emoțional puternic vine la pachet cu multă mulțumire și liniște. Despre cum se simte după ce ai tras linia de final și ai primit feedback, Dana a spus:

Nu ți-a ajuns atâta emoție? Uneori poate fi și prea mult! Uneori este greu să o controlezi.

Primul proiect HolyMolly a fost un eveniment de Crăciun organizat pentru copii în Muzeul de Geologie. Organizam evenimente de foarte mulți ani, dar nu pentru copii. Era prima noastră întâlnire cu ei. (Colegilor mei din publicitate, care se plâng de clienți, le fac invitația să organizeze un eveniment pentru copii. Acolo feedback, sincer, pe loc și fără indulgentă. Cu ei nu “merge și așa”. Nu mai poți reveni cu încă o propunere la ei. Este acum sau niciodată.)

 A fost un moment extraordinar, însă mă tem că nu pot transmite emoția pe care am simțit-o eu și colega mea Elena. Să-ți spun că a fost o minune de Crăciun, cu ninsoare, cu Moș Crăciun adevărat? Lucrurile s-au întâmplat așa cum trebuiau să se întâmple. Perfect. Dar știi de ce? Pentru că nu era despre și pentru noi, era pentru ei, pentru copiii. Am tras linia și am zis, asta vrem să facem de acum încolo și împreună.

După fiecare eveniment, când auzim copiii, ultimii rămași la eveniment, cum nu vor să plece acasă… ne încărcăm pentru următorul!

Dana HolingherHDH Brand Management and Holy Molly: Îmi doresc pentru oameni, copii și adulți, să își trăiască și să-și creeze viața cu imaginație. Este atât de frumoasă!

 
16

#CredeÎnTine. Un proiect cu povești despre vise, dorinţe, idei și oameni care trăiesc din toate astea la un loc

Poveștile vindecă și inspiră

În clasa a 3-a iubeam să pictez. Mergeam la clubul copiilor (pionierilor) și mă visam într-un viitor în care pictam tablori mari și aveam galeria mea. Dar a fi pictor nu era o opțiune de viitor, drept urmare ai mei m-au retras de la club pe motiv că româna, matematica și istoria sunt importante. Pictura, nu.

Înainte de pictură cântam mult. Cântam de zor la ștecherul de la fierul de călcat. Ăsta era microfonul meu cu fir. Scena era dormitorul și oglinda publicul (geamul de la bibliotecă). Acolo cu microfonul meu improvizat reproduceam tot ce auzeam la radio, mă imaginam cum totul se întâmplă pe o scenă adevărată, și cântam din tot sufletul, participam la spectacole, eram felicitată pentru vocea mea (câștigam Mamaia, evident). Dacă nu știam versurile exact, inventam. Nu a durat mult nici această plăcere pentru că în viață trebuie să muncești, iar cântatul nu era pentru mine și nicicum muncă adevăratăLa școală, la toate materiile să fiu de 10, nu numai la muzică. Fierul de călcat cu fir cu tot s-a mutat în dulap și era scos doar pentru netezit cămăși. Nu era pentru exersat vise muzicale.

Apoi am scris poezii și am început o nuvelă. Primele recenzii primite m-au făcut să plâng și să arunc caietul. Și acum îmi pare rău că nu mai am ce am scris și mă înfurii încă pentru neputința mea de atunci de a nu crede în mine.

Am avut multe plăceri, pasiuni, gânduri trecătoare pentru una sau alta, dar niciodată nu am urmat un vis până la capăt. Acum față de atunci, când pictam sau cântam, pot decide dacă un vis mi se potrivește sau nu, dacă dispun de resurse sufletești să îl duc la alt nivel.

Am vindecat o parte din copilul visător și încă lucrez la încrederea că oricând o poți lua de la un alt capăt, dacă drumul pe care îl ții acum nu te duce niciunde.

Nu regret că nu am galeria la care am visat, nici scena care să mă aplaude, nici cartea nescrisă, regret doar gândul că nu m-am făcut auzită în dorințele mele atunci și mi-a lipsit încrederea de a încerca din nou.

Cinci Povești
Capitolul ce urmează nu va fi despre mine. Va fi cu 5 povești despre oameni care au visat și își trăiesc visele lor.

photo credit: unsplash.com

Apreciez și mă simt vindecată într-o oarecare proporție pentru toate dorințele puse deoparte, când am în viața mea sau cunosc oameni care au găsit momentul, spațiul, să facă ceva, să transforme un gând, o idee, pasiune, un ceva de moment, la care nu s-au gândit sau era o nevoie ce nu avea altă rezolvare, într-o afacere, într-un mod de viață care acum să îi definească.

Am cules poveștile unor oameni care pe mine mă emoționează și mă inspiră.

M-am gândit mult la titlul acestui nou proiect pe blog și când nu mi-am mai zbătut gândurile despre cum sună, ce transmite, ce va fi, atunci a venit numele. Pentru că oricât de pasionat, muncitor, isteț, bogat ai fi, atunci când nu crezi în tine, nici visele nu devin realitate.

Prin urmare, de azi dau drumul primei povești din cele 5 culese. Nu mă voi opri doar la 5. După cele 5 povești voi culege altele noi, și, dacă te-a inspirat cineva, poți să îmi spui. Culeg povestea pentru tine sau te las să o spui chiar tu. Vedem cum facem.

Prima poveste #CredeÎnTine – este despre emoție și imaginație

A doua poveste #CredeÎnTine – este despre echilibrul Nutriție – Sport – Sănătate

A treia poveste #CredeÎnTine – are flori, buchete și creație florală printre rânduri

A patra poveste #CredeÎnTine – mixează artă, creație, comunicare și industrie de publicitate printre rânduri