Școala din parc – Ateliere de conectare a copiilor cu natura este un concept Kinder Trips și Un soi de blog. Acesta este un parteneriat pentru educație și prietenie, început la final de 2018 și implementat în februarie 2019, cu oportunități de dezvoltare pe roll. Cum ajungi aici? Păi să vedem… Primul pas este despre intenție și documentare In lumea din spatele ecranului e ușor să dai click/accept la friends cu unul altul, să dai like și share, să apreciezi, să nu apreciezi, să judeci ușor sau să crezi ceea ce se dovedește, la un moment dat, a fi neadevăruri (fake news),
Se combină cele două dar le-am pus separat pentru că așa încep. Zilele trecute se discuta, pe grupul celor care au terminat în același an cu mine liceul, despre reuniune. Și pornind de la reunine, m-am gândit la prietenii mei din copilarie, din fața blocului și de la școală. M-am gândit la cum am perceput fiecare om din viața mea atunci și acum. Prietenii, copiii cu care mi-am petrecut timpul acum 20-30 de ani, o parte au rămas cu mine, au crescut lângă mine și am păstrat legătura, viața noastră s-a intersectat ca traseu educațional sau cerc de prieteni vechi și noi, încă
Septembrie a început anevoios și încă este. Grădiniță, tantrumuri, griji, nervi, lacrimi, plâns disperat. Tot tacâmul și prea puține momente bune, vesele. În viață sunt clipe când nu te aștepți, fix în zilele alea rele, să primești un compliment, o încurajare. Știi ce zic, cu siguranță. Acum o săptămână mergeam încrâncenată cu Loli în căruț la grădiniță. Nu e departe, însă trec printr-un gang cu trepte și de fiecare dată mă încordez pentru fiecare treaptă și merg apoi așa cu fața stricată de efort și de la gânduri. După ce am lăsat mândra la grădi, la întoarcere, scot telefonul. Și citesc: Te-a văzut David și a zis așa
Draga Adi, Ştii cum visam să avem casele alăturate, cu curte mare şi cu copii care se joacă cu mingea. Acolo la noi acasă, la Roman. Şi noi, în imaginea asta, stăm la poveşti şi cafele. Da, ar fi fost frumos. Ştiu şi unde spuneam că vor fi. Mai ţii minte? Cum stăteam noi la poveşti. Şi cum venea tu din tabără cu atâtea de zis. De nici nu apucam să îţi spun eu una alta. Vorbeam mult, ştiu. Şi nu se mai terminaaa. Nu aveam telefoane mobile, înroșeam cablul de la cel fix cu vorbăria noastră. Tare mi-e dor
Cine a nășit o dată înţelege emoţiile primului botez. Sunt la fel de mari ca cele de la botezul propriului copil. Când botezi ai parte de un mare dar şi primeşti totodată şi o mare responsabilitatea. Nicidecum o povară. Devenind părinţii spirituali ai unui copil te îmbogățești sufletește. Noi am primit cu bucurie voia părinților de a fi legați, pe viață, prin botezul copilului lor, în prietenie și credință. Am avut parte de tot ce înseamnă tradiţie (slujbă, alai, joc și voie bună) şi ne-am simţit binecuvântați. Chiar dacă nu ne-am dat seama, de toate, atunci. :))) Eu (nana) abia după ce a
Da. Ultima zi din an. Primul an cu fiica mea. Bine, doar 7 luni şi ceva. A fost un an de nedescris! În toate sensurile. 🙂 Şi ca de sfârşit de an, dragi prieteni luaţi, neluaţi, părinţi deja sau în devenire sau accidental, să aveţi parte de un 2015 plin şi de care să vă bucuraţi din plin! Vă pupăm cu drag.
Cristina. Mami de David. O găsiți aici. E plină de idei și vorbe care îmi plac și sunt ca de la mine de acasă. Astă vară, pe când eram cu Loli, la plimbare, în parc, trece o subțirică, cu ceva în brațe, pe lângă noi. Eu, fuguța cu Loli, după ea. Ce ai acolo? Până să mă cunosc cu tot parcul, nu aveam cu cine vorbi. Plimbam cărutul în lung și-n lat și întâlneam mame. În fine, întâlneam niște mame.(No offence, așa era sau eram eu neieșită din casă). Cu sprâncenele unite!!!! De unde atâta supărare? Eram și eu la