0

Trăiește timpul copilului acum, nu când poate lucruri scrise într-un grafic!

Eu nu empatizez cu părinți agitați fără un motiv real. Și culmea sunt magnet pentru ei. Se uită la Loli și simt că au găsit omul cu care își pot povesti spaimele. A nu se înțelege că întorc spatele omului și fac stânga- împrejur, ba chiar am vorbe de liniștire pentru fiecare.

Mă lasă rece oamenii care se hrănesc cu frică, cu temeri aiurea, nefondate sau susținute de vreun medic de familie sau pediatru care insistă cu graficul de creștere. Problema nu e la acel specialist, care până la urmă, este dator să îți spună și rele și bune, poate că îți oferă explicația adecvata sau nu, sau te trimite către cineva care să te ajute să o depășești, eu nu înțeleg de ce insiști să fii stresat. Oare este din cauză că nu îți seteazi corect așteptările?

Știi vorba: problemele mele sunt mai mari, pentru că sunt ale mele. Păi, da, uneori îmi vine să …nu zic, o să zic doar: bucură-te de ce ai, tu nu ai probleme, nici copilul nu are ceva. Ești doar incapabil să vezi realitatea, ai sănătatea de partea ta și te aștepți la luna și caii verzi de pe cer. Copilul tău e bine, dacă nu mănâncă azi, va mânca mai bine mâine, dacă anul ăsta va avea doar greutatea asta și în rest e ok, sigur la anul va fi pe alte kg. Vezi partea bună, dacă merge și vede perfect, te toacă cu câte cuvinte știe, ești binecuvântat. Dar dacă tu te încăpățânezi să îți frămânți mâinile de griji, atunci poți să te aștepti doar la rău. Că doar asta transmiți. Și apropos, nu zice nimeni să nu ai griji, toți avem, însă nu uita balanța în dulap. Lasă-te cuprins de griji cu măsură!

Acuma după ce m-am liniștit cu cele spuse mai sus, spun: eu am învățat că ce nu poate copilul azi, va putea într-o zi. Răbdare, răbdare și iar răbdare îți trebuie. Și ține minte, tot stresul și nervii și plânsul trece. Urmează un fel de amnezie și apoi vin altele pe capul tău. Copil mic, griji mici, copil mare..știi deja.

credit photo: unsplash.com

Când Loli nu mergea singură la un an și mai multe luni, am crezut că mor de suferință. Dintre toți copiii de vârsta ei, doar ea avea nevoie de susținere și orice făcea avea nevoie de mâna mea. Mulți se bucură de momentul când merg de mână cu copilul, eu ajunsesem să nu îmi mai doresc. Voiam să zburde singură, să vină râzând cu mers de rață la mine. Nu putea atunci. A reușit un pic mai târziu și a fost greu. A căzut de am crezut că râmăne fără buză de câte ori și-a spart-o, apoi că va fi cu genunchii sângerii toată viața. Uite că acum merge, aleargă și nu te vrea de mână pentru că Loli poate. E posibil să-i fi imprimat vorba asta pe creier. De aia se cățără peste tot fără teamă.

Nu deschidea gura să mănânce de am căutat-o până în străfundul gâtului, medical vorbind, gândind că poate anatomic nu e posibil. Numai că ea nu voia mâncare. Nici cu joc, nici cu cântec, cu nimic. Am zis că o să îi văd amigdalele și ultimii dinți doar la medic. Uite că mănâncă acum. Deschide gura, cere în plus când descoperă ceva ce îi place. Mănâncă și singură, numai că e alintată și vrea ca mami să îi bage dumicatul în gură. Mă gândesc că nu am să o hrănesc până când va fi mireasă. Ca să nu spun că atunci când merg cu ea undeva și sunt sigură că se va strâmba la mâncare și nu-mi va tihni nimic, rupe masa. Și se uită lumea ca la nebuni, ce spunea asta că nu mănâncă copilul.

Pipi și caca. Dacă până aici am zis că nu am albit de tot, la pipi și caca m-am gândit că probabil voi fi nevoită s-o trimit cu scutec la școală. Nu cred că va fi cazul. A ajuns și acolo. Greu, în ritmul ei, foarte mândră de reușită. A ajuns, încă în perfecționare treaba.

Am crezut că voi face monolog toată viața. Că nu va vorbi și că toate culorile sunt oșu adică roșu. Când se miaună tot roșu sunt. Vorbește în felul ei, eu o înțeleg, ar să fie mai bine. Deja se șterg momentele când am plâns de durere și când am simțit că îmi pierd speranța.

Mă uitam la filmulețe cu ea zilele trecute și ce să vezi. Nu îmi amintesc așa tare durerea din urmă, îmi amintesc când a mers, a râs, a spus ceva și nu era neapărat în grafic.

Așa că, dragă părinte, sunt sigură că ți s-a spus de nenumărate ori, repet și eu poate înțelegi: bucură-te de orice, trăiește timpul copilului acum, nu când poate lucruri scrise într-un grafic.

credit photo: unsplash.com

0

Goana după joacă

Mă gândesc de pe acum la zilele în care vom sta mai mult prin casă. Ai ca opțiuni pentru zilele fără parc teatrul, un loc de joacă indoor, un atelier. Sau poți sta liniștit între pereții tăi și să nu cauți idei de joc, de stat degeaba dar să ai parte și de joc și joacă, relaxare, conectare. Rele sunt zilele acelea când boțul e mucos, tușeste, și la fel de rele cele când, chiar dacă ai vrea să ieși, e mult prea urâtă vremea ca să scoți mașina și pe tine să te cari mai mult de câțiva cm de lângă pat. Nu mai zic de copilul cu dispoziție ca vremea.

Eu, în zilele astea, aș citi, sau m-aș uita la tv, chiar și la emisiunea lui Iulian cu fierari și cuțite, numai că:

– dacă citesc ceva, musai să fie și Loli implicată, oricât de lungi i-ar fi lumânările de la nas. Nu cumva să citesc beletristică, în legea mea, iar Loli cartea ei. Ea vrea să citesc doar tartea Loli (adică cartea ei, oricare ar fi ea în momentul ăla). Și asta fac, deși nu am tragere de inimă la început, numai că ea bate din palme și ce frumoasă mi se pare cartea ei 🙂

– dacă deschid tv-ul vrea sene (desene), a rezistat vreo 2 ori pe canalul cu animaluțe, nu e încă fun documentare. Cum de ceva vreme s-ar uita în disperare la Prietenii cățeluși, la turse (Mickey și piloții de curse) am făcut program când, cum, cât privim în televizor (mă rog, e muncă în desfășurare, cu proteste de rigoare). Dacă ne uităm la ceva, ne uităm împreună, nu doar ea și eu sunt prin alt ungher al casei.

De când merge la grădiniță nu am reușit să mai punem la cale activități funny, pe nevoi de motricitate, cogniție și nici eu nu am inițiat jocuri noi, elaborate. Vine obosită și ne lăsăm duse de val. Dacă simte nevoia de liniște, joc calm cere plastilina sau culorile finger paint. O las să își facă de cap. Uneori cere cărți sau cartoane.

De cele mai multe ori trecem pe la librărie, în drum spre casă, de unde luăm fie ceva de decorat, fie forme din spumă, un ceva cu care să ne jucăm, să dezvoltăm o idee de moment. Le las la vedere și o las pe ea să mă invite. Mami, ata! Și încropim ceva ad-hoc.

Ca să exemplific:

Joc cu forme: recunoaștem forme și culori lejer, no pressure, e destul de edgy după o dimineață la grădiniță și nu mai vrea reguli. Eu desenez, ea caută și lipește.

– Culori și desen – îi place mult. Cere foaia și eu desenez diverse, ea colorează și cere ajutor ca să nu depășească. Doar la primele, apoi gata! Se dezlănțuie muult pe lângă.

 

Săpatul după dinozauri – Aveam de mult 2 cutiuțe mici – diging set (nu cred că avea răbdare pentru un set mare) cu cranii de dinozauri de descoperit. Am vorbit eu acolo despre arheologi, săpături arheologice, creaturi dispărute. Nu știu dacă a emoționat-o vreun pic, știu că mizeria și tot procesul de descoperire i-a plăcut mult. Nu a fost interesată de lipit și montat craniul.

Plastilina – După ce o frământă și taie felii până se plictisește (de fapt, cred că ajunge la punctul în care și-a ordonat gândurile ei după  prima jumătate a zilei, după grădiniță, somn de prânz) cere să mă implic. Eu conturez, ea lipește sau recunoaște desenul și lucrează cu plastilină pe el.

Contur după șablon – Șabloanele le avem tot timpul la dispoziție. Îi place mai mult să bage degetele prin ele și să se uite prin ele, ca printr-un binoclu. În fine, face conturul cu limba de-un cot afară. Are gestică de desen când se concentrează :)))

Cutia luminoasă merge în zilele ploioase când în casă e mai mult întuneric și e foarte versatilă. Nu e nevoie de pregătire pentru joacă, scoți carioci, mărgele și lași lucrurile să meargă.

Înainte, pe lângă usual stuff (joc de voie, cum s-ar zice) gândeam activități pe nevoi, le pregăteam din timp, o pregăteam și pe ea. Am exemplificat lucrurile de mai sus drept idei ce nu necesită pregătire cine știe ce. Sunt sigură că nu sunt noutați pentru vreunul dintre voi. Merg pe orice vreme de stat sau nu în bârlog.

Uneori eu simt presiunea de a lucra chestii cu Loli, să exersez în plus una alta, să o duc să experimenteze singură ateliere, jocuri. Dar nu e must să lucrezi printr-un joc predefinit o nevoie a copilului sau să urmeze cursuri după cursuri (doar dacă există o nevoie specifică și asta trebuie să facă).

Cu lejeritate, orice joc, indiferent de nevoile de joc se poate îndrepta spre ce te interesează ca însușire abilitate, exersare. Și nici nu îți trebuie cine știe ce materiale și pregătire specializată.

Am punctat lucrul de mai sus pentru că recent o prietenă (care ține ateliere) povestea despre disperarea părinților de a duce/ face cu copilul cât mai multe cursuri, ateliere, cum e o adevărată alergătură și competiție în a antrena mintea copilului. De către alții, de cele mai multe ori, micșorând timpul cu el, conectarea cu el și orice nevoie a lui.

Este foarte bine că avem resurse pentru asigura experimentarea unor lucruri inedite pentru copil, care să nască pasiuni, să le hrăneasacă, numai să nu uităm că timpul lui cu părinții, cu părintele este la fel de important. 

Oricât de interesant o fi să facă nu știu ce atelier sau joc, dacă tu nu ești acolo, nu atelierul îl va ține minte, iar dacă timpul lui cu tine s-a rezumat doar la șoferia casă – atelier și invers, poți să fii sigur că asta îți va spune când va fi mare. Iar dacă butonezi telefonul alături, nu ești acolo, deci nu e timpul lui cu tine.

 

0

O întâlnire specială cu Tosha Schore

Vineri am fost la o întâlnire specială Parenting Ads – Despre ascultare și bucuria de a fi. Loli mi-a dat liber, s-a dus în parc cu tati, și eu am avut ocazia să cunosc pe co-autorul cărții ”Listen: Five Simple Tools to Meet Your Everyday Parenting Challenges”, Tosha Schore. La invitația Otiliei Mantelers, Tosha a venit în România să vorbească despre această carte, un nou besteseller pe partea de parenting, care prezintă părinților 5 instrumentele practice, utile, testate pentru provocările de zi cu zi, cu pruncii mici și mari. În plus, o veste bună: cartea se află în curs de apariție la Editura Humanitas, în colectia H Parenting.

Recunosc că nu știam nimic despre Tosha înainte de întâlnire. Este o prezență foarte plăcută, degajată, like most americans, și deși cu emoții, care nu se vedeau deloc, Tosha s-a descris ca fiind un om care poartă încă 3 pălării, pe lângă cea de mamă a 3 băieți, adică: de scriitoare, Hand in Hand Parenting trainer și Parenting Boys Peacefully coach.

Mi-a plăcut cum a pus problema – De ce încă o carte de parenting?  Fac o paranteză: raftul meu e plin, unele citite pe jumate, altele pe capitole, că voiam doar ce mă interesează, altele nerăsfoite, altele subliniate mult. Numai că, uneori, tot ce e în cărțile astea nu mă ajută să fac față provocărilor Lolitei, și, în ultima vreme, ajung să strâmb din nas când îmi spune cineva uite, ce carte bună, o ai, ai citit-o? Deci, da, mi-a plăcut că ea și co- autorul Patty Wipfler (fondatoarea Hand in Hand Parenting) au gândit-o de la început pe ideea de cum ar ajuta părinții încă o carte de parenting?

În scrierea cărții autoarele au pornit de la dorința de a da speranță părinților, ideea a fost să nu livreze doar teorie, ci să fie ceva mai mult, părinții să se simtă conectați, înțeleși. Au pus pe hârtie cuvinte care să le ghideze în scrierea cărții și de la care să nu se abată.

Listen, încă o carte de parenting? Tosha a spus așa -pentru că ajută părinții cu:

  • 5 instrumente practice pe care orice părinte le poate folosi. Aceste instrumente ajută la o bună conectare cu copiii, ajută la dezvoltarea inteligenței emoționale, la o mai bună cooperare, dezvoltă abilitatea de învățare pe măsură ce cresc. Cartea oferă informații detaliate însoțite de exemple de situații, povești de la părinții (un capitol întreg) care au implementat aceste instrumente pentru a gestiona, înțelege acele comportamente dificile ale copilului lor. Și au dat rezultatete. Iată ceva nou pentru o carte de parenting.

Bun, Tosha a subliniat – carte cu multe exemple practice și nu e nevoie să fie citită din copertă în copertă, te poți folosi doar de capitolele care îți servesc situației tale. Destul de curajos să spui asta, nu?

  • O idee pe care nu o regăsim în alte cărți de parenting – listening partnership – un fel de parteneriate de ascultare între părinți – cum ne simțim ca părinți, ce simțim ca părinți? Ideea este că părinții care se ascultă, formează o comunitate, fără să se judece sau să se consilieze, clarifică și vindecă adesea emoții toxice. Prin aceste parteneriate copiii beneficiază foarte mult, deoarece un părinte calm, liniștit va fi un bun ascultător pentru copilul lui.
  • unelte care înlocuiesc recompensa și pedeapsa, deoarece nu aduc cooperarea, poate doar pe termen scurt și deloc sănătos pe termen lung.
  • instrumente simple pentru a ușura teama pentru copiii agresivi care sunt, de fapt, copii speriați.
  • special time – timp special sau jocul în condiții de siguranță, când copilul tău este șeful și este doar despre el. Restul lumii dispare, nimic nu este urgent, este doar timpul lui.

Vorbele astea mi-au plăcut mult. Musai să le imprimăm pe creier, când copilul face ceva neadecvat din punctul nostru de vedere – copilul face întotdeauna tot ce poate, îi stă în putere ca să spună ceva – o temere, nemulțumire. Recunoscând acel comportament ca un strigăt de ajutor, doar așa îl poți ajuta. 

Tosha a vorbit și despre lucrul cu băieții. În general actele de violență sunt creditate băieților, bărbaților. Acești bărbați au fost băieții unor părinți, unei mame (mamma’s boy) și undeva s-a produs un declick. Tosha lucrează cu familiile de băieți, în ideea de ajuta părinții să prevină declick-ul, să crească bărbați putenici, sensibili și care să nu simtă nevoia de violență atunci când nu obțin ceva sau nu ajung la rezultatul dorit cu ei sau în rapot cu cineva. Mai multe despre Parenting Boys Peacefully găsiți pe site-ul ei http://toshaschore.com/.

La finalul întâlnirii a fost o sesiune de întrebări. Pe blogul Valeriei poți citi despre Un instrument de parenting pentru orice tatic. Eu n-am avut o întrebare anume, mi-am clarificat gânduri ascultând întrebările celorlalți și din răspunsurile invitatei.

A fost o întâlnire tare faină, sper să o revăd pe Tosha undeva la începutul anului viitor. Da, așa am auzit, stai pe recepție, Parenting Ads împreună cu Otilia Mantelers pregătesc ceva interesant pentru la anul.

 

Photo credit: Parenting Ads

 

 

 

4

Când jocurile nu te ajută. Ce faci? 

Stăteam de vorbă cu o prietenă și cum nu ne-am auzit de ceva vreme, le-am luat pe rând: statul la oală, grădinița cu stat/nestat, educatori, răceli, vizită medic, soți plecați în delegații etc. Cum le-am gestionat sau nu, astfel încât să ajutăm copilul să fie echilibrat, cooperabil, cum am încercat să facem lucrurile lin, cu joc aplicat pentru situația dată, cu empatie și să ajungem acolo, la rezultatul dorit.

Sună ca la matematică? Ar fi fost simplu dacă era cu teoremă și aplicarea ei. Dar în parenting nu e.

Și cu fiecare joc și carte citită despre cum să gestionezi momentele care necesită lucru, pe lângă bucuria reușitei, ai parte și de momente multe de frustrare. Și fiecare stare vine la pachet cu foc nervos, mistuitor, care te umple și de plâns în baie și de vină pentru că nu poți ajuta copilul.

Povesteam despre cum aplicăm jocuri și încercam să aducem atmosfera calmă și zen și potrivită pentru un joc care să ne elibereze de stres și să ajute copilul. Și ce să vezi, nu doar mie mi se îmtâmplă. Nu funcționează, în anumite zile! Și mie, lately, când nu mă ajută deloc ce scrie acolo în a nu știu câta carte de cum să.., îmi vine să arunc întreg raftul la gunoi. Și bolborosesc pe fiecare în parte – pentru cine au scris toate astea dacă fix la copilul meu nu se aplică. Nici intuiția, aia pe care o predic eu, pare că nu ajută când am obosit. Nu văd deloc clar și nici natural nu-mi vine vreun gând salvator. Și în frustrarea mea, cine se mai frustrează? Copilul! Da, și dă tot ce poate, că și el a acumulat și simte că e nevoie de schimbare, numai că încă nu poate.

Când nimic nu mă ajută, ce fac? Trag un plâns bun și o iubesc mai cu foc? Da.

Când mă apasă pe toate butoanele și simt că explodez, mă uit adânc la ea. E așa toată suavă și neîncărcată, pentru că doar învață viața, și mă dezarmează. De ce aș umple sufletul ei cu nimicuri frustrante când emană iubire și bucurie cu toată ființa?

Eu să învăț că ea știe momentul când e pregătită. La mine să exersez răbdarea și încrederea că poate. Nu știu cum e la tine, dar pentru mine este greu uneori, că mă simt presată de timp. Cad pradă vechiciunilor de genul – ești mare acum, trebuie să faci asta și asta, de spui că mâine se termină și copilul meu rămâne blocat acolo și așa mă apucă o teamă. Mă scutur ca de mătreață când ajung la vorbe de astea, îmi trag palme în gând, să îmi revin.:))))

Revin la – când jocurile nu mă ajută, ce fac?  Trag un plâns bun și iubesc mai cu foc!

20

Experienţa noastră (neplăcută) cu o grădiniţă Montessori

De când am auzit de pedagogia Montessori, ideea de a da copilul, după 3 ani, la o gradiniță Montessori a prins rădăcini. Am citit principii, am descoperit materialele cu care se lucrează, am stat de vorbă cu persoane instruite să susțină activități Montessori și să lucreze după metoda Montessori. Am purtat conversații cu părinți din grupuri, comunități care au ales pedagogia Montessori pentru copilul lor tipic dar și pentru copilul cu nevoi speciale.

După experiența noastră nu contest calitatea pedagogiei Montessori, ci modul cum interpretarea acesteia ne-a afectat pe noi, la grădinița Montessori aleasă pentru copil.

Nu contest rezultatele acestei grădinițe în ceea ce privește actul educațional pentru ceilalți copii din comunitățile lor, ci modul în care au renunțat la copilul meu după o jumătate de zi.

credit photo – unsplash.com

Am fost profesor 3 ani de zile, pedagogia clasică din cărți și experiențele din clasă diferă mult, iar cursurile care se fac ca să te numești profesor sunt depășite și deloc racordate la psihologia copilului și realitatea societății românești. Racordarea necesită multă muncă, răbdare, empatie. Prin urmare, probleme de racord, să zicem, pot apărea și pentru cei care se atestă într-o pedagogie Montessori, nouă de altfel pe plan educațional la noi în țară. Eu nu aș fi renunțat așa ușor la un elev, copil. Dar nu despre asta am să vorbesc în continuare, ci despre experiența noastră de câteva ore într-o grădiniță care se dorește a fi Montessori.

Cine a trecut chiar fugitiv sau a citit mai mult din scrierile mele simte sinceritatea, realitatea experiențelor împărtășite. Nu vorbesc din auzite și descriu fără să îmi fie teama de adevăr și emoții. Exprim autentic, fără nuanțe și onduleuri care să dea bine la citit. Scriu așa cum aș vorbi cu oricare dintre voi.

Cine a parcurs un pic mai mult din poveștile Cu și despre Loli știe că ea a crescut în ritmul ei, că iubește culorile și orice poate modela, picta, lipi, că vorbește mult cu zâmbetul și privirea, și că adoră să facă echilibristică pe toboganele și barele din parc.

Am avut emoții mari cu începutul grădiniței, nu în sensul de frică de despărțire ci exact de ceea ce ni s-a întâmplat. De sistemul educațional ales, cu tot ce presupune – de la adaptare până la progres academic.

Noi am rămas la adaptare sau eșuatul ei, de fapt. Adică la următoarele transmise telefonic în după-amiaza zilei (singurei) în care am fost la grădiniță.

copilul dumneavoastră nu se potrivește comunității 3-6 ani (din punct de vedere motric, cognitiv), și se recomandă comunitatea 2 ani – care în cazul lor nu avea educator specializat Montessori. Motivul pentru care am ales grădiniță a fost pedagogia, educatorul care teoretic era pregătit, și pentru că nevoile fetei noastre ar fi fost satisfăcute din punct de vedere educațional într-o astfel de comunitate, adică 3-6 ani. Și ni s-a confirmat asta de către educator la întâlnirea de dinainte începerii grădiniței. Prin urmare, educatorul a avut ocazia, înainte de prima zi la grădiniță, să o cunoască, să interacționeze cu ea. Știa motivul pentru care am ales predarea Montessori, a fost informat despre copil și nevoile lui educaționale.

Bun, celelalte recomandări:

pe baza observațiilor educatorilor și a medicului instituției care a primit doar un scurt brief asupra istoricului medical al mândrei, ea nu poate continua lucrul alături de copiii de 3-6 ani (intervalul 8-13, cât Loli a stat mai mult pe hol!!!).  Eu cu 3 doctori în familie știu sigur că un medic pediatru ca să poată emite o părere privind parcursul educațional al copilului are nevoie de competențe în psihologia copilului și psihiatrie pediatrică. Are nevoie de informații medicale și evaluări specifice. Nu de 5 minute de stat de vorbă cu părintele și evaluat din ochi copilul.

educatorul nu a putut să implice copilul în nicio activitate. 

copilul deranjează activitatea celorlalți copiii, deci se recomandă scoaterea din comunitate 

– pentru că plânge foarte mult deranjează activitațile și nu poate sta în comunitate

Ultimele afirmații nu le comentez că sunt grăitoare pentru cine are copil la grădiniță.

Toată comunicarea aceasta a fost făcută de către o persoană care nu a fost educator prezent la comunitatea 3-6 ani, în ziua respectivă.

Educatorul, cel care a interacționat cu Loli, nu a avut curajul să poarte discuția aceasta. Cât timp am fost acolo în grădiniță mi-a transmis doar că pentru prima zi – totul era ok.

Orice evaluare de bun simț se face după câteva zile, după încercări, niște criterii care nu pot fi bifate și care indică recomandările ulterioare. Și face to face cu părintele, nu la telefon. 

Câte ore sunt de la 8 la 13? Cât timp a petrecut copilul în clasă? Vă zic eu, nici un sfert.

Sună a discriminare? Da! Maria Montessori nu cred că ar fi pus bazele unei pedagogii dacă ar fi discriminat copiii. Educația centrată pe copil, antrenarea abilităților naturale, formarea de comunități unde copiii pot învăța unii de la alții înseamnă să nu discriminezi.

Maria Montessori nu ar fi pus bazele unei educații așa minunate dacă nu ar înțeles că empatia este esențială în integrarea unui copil. La 3 ani, 6, 7, 20, 30, chiar 40 ani integrarea într-un loc, sistem se face cu empatie, cu respect, nu cu indiferență. Copilul este pregătit să intre într-o comunitate dacă educatorul este pregătit să îl primească, pregătește comunitatea. 

Când nu stăpânești (doar așa pot să explic eșecul lor) sau interpretezi greșit instrumentele prin care poți ajuta copilul să rămână în clasă, nu poți concluziona că nu se integrează.

Fata mea este specială, dar nu chiar atât de specială încât să închidă ușa liniștită, cu pa-pa mami (3 ani și 4 luni) și să se apuce de studiat materiale cot la cot cu copii pe care i-a văzut prima data. Iar când o aduci la părinte imediat ce a dat semne de frustare, fără să încerci să o ajuți, nu e deloc Montessori. Cu un educator principal și 2 asistenți te aștepti să încerce să lucreze cu ea. Să nu renunțe.

Eu știu pe de rost teoria cu adaptarea, am scris aici și aici, știu că durează, știu că poate în fiecare zi o poți lua de la capăt cu jocurile și explicațiile care să îi dea confortul și liniștea de care are nevoie pentru a rămâne la grădiniță. Eu mi-am pregătit copilul și nu mint. O cunosc, știu ce o copleșește, știu când plânge alintat și când e speriată. Știu, că și mie, mi-e greu să  ajung acolo încât să înțeleg totul din prima, să empatizez și să liniștesc. Știu sigur, atunci când mediul este cald, educatorul simte copilul, când pe lângă fermitatea și ordonarea de care se tot amintește în Montessori, nu bate crivățul, poți integra un copil, nu abandona. Nu am cerut să o iubească, nu cred că își dorește careva ca educatorul să îți ia locul, dar un efort minim de integrare din partea lor era necesar.

Tind să cred că nu au vrut să se complice, li s-a părut greu și ca să îmbrace frumos totul au făcut recomandarea pentru comunitatea celor mici. Cu care, poate, zic poate, aș fi rezonat în proportie de 50% dacă nu aș fi fost acolo în prima zi. Dar oricât de frumos și mieros ai încerca să spui cele de mai sus recitând din principii Montessori, pe care le interpretezi după bunul plac, nu face lucrurile ok. Montessori nu e doar pedagogie elitistă, nu din ce am citit eu. 

0

Ce poţi face cu un set de finger crayons

Am găsit un set de creioane colorate minunate – finger crayons sau creione pentru degete. Sunt tare faine și versatile.

Am avut așa un avânt cu Loli la:

desenat 

– făcut turn de culori și exersat culorile

– (încercat) să facem diferența între nuanțe

– creat/exersat forme și împletit povești pe repede (eu le făceam, ea le zăpăcea, mâzgâlea)

– am jucat popice

 

 

 

Prin orice joacă încercăm:

să lucrăm motricitatea fină și grosieră 

– să lucrăm la coordonare mâna-ochi

– să exersăm culorile

– să fim creative

– să ne distrăm – best part!

 

Finger crayons sunt special gândite pentru toddleri și preșcolari:

sunt ușor de stivuit, de mânuit

– poți colora simultan cu mai multe culori (Loli are mâna mică, dar mai încolo va putea face și asta)

– se poate exersa prinderea/pensa acolo unde există o nevoie specială privind motricitatea grosiera și fină (grasping skills)

– poți exersa poziția de scris 

 

Spor la joacă! Noi pregătim încă o coală de hârtie😄

1

Briose vegane cu quinoa și ciocolată (în 3 minute)

(P) Am în teste 4 produse marca Dnabio, fără gluten de la colega mea de liceu Irina.

Primul produs testat și mâncat – briose vegane cu quinoa și ciocolată sau cum scrie pe cutie CUPCAKE VEGETALE con Quinoa e Gocce di Cioccolato.

photo credit: http://www.dnabio.eu

Conform etichetei amestecul conține:

  • Făină de orez, zahăr brun din trestie de zahăr, amidon din cartofi, fulgi/picături de ciocolată (4%), masă de cacao, zahăr din trestie de zahar, unt de cacao
  • Emulgator: lecitină din soia, făină de migdale, făină de quinoa (1%)
  • Agenți de creștere: bicarbonat de sodiu și cremă tartar, cacao, sare roz de Himalaya.  *Ingrediente organice

Se obțin 3 porții.

Timp preparare până la turnare în forma de copt – 3 minute

Briose –  6 la număr /70g

Temperatura de coacere recomandată – 175°C

Timp coacere – 25 min

În cutie ai plicul cu mixul de ingrediente și un pahar gradat, chestie utilă dacă atunci când te-ai apucat de bucătărit nu găsești măsura (la mine e așa all the time).

Pe cutie ai instrucțiunile, cu text și desen. Două ingrediente vor fi de adăugat la mixul din pungă, lapte vegetal sau apa și ulei, apoi apeși pe butonul mixerului. Eu nu l-am avut la îndemână, am mixat manual și a fost ok.

Cantități:

– 120 ml de apa sau lapte vegetal

 – 50 ml ulei de porumb sau floarea soarelui sau măsline extravirgin. 

Am turnat în forme și pus la cuptor. Nu avem cuptor modern, am în schimb un termometru de la Ikea pentru friptura. Am măsurat cu el. Brioșele turnate în tava au ajuns în cuptor la o temperatură aproximativă cu cea menționata în instructiuni, pentru a verifica dacă s-au copt am mers pe metoda clasică – înfiptul scobitorii după 25 minute. Au fost gata în 35′.

Bun,

(Am numărat bine :)) și am pus 8 forme de hârtie pentru brioșe, da, știu și eu am râs, mi-am dat seama după ce am turnat, însă cu toate astea:)

– au crescut frumos

– mirosea casa a prăjituri

– sunt ușor sfărâmicioase la interior – așa au ieșit la noi

– nu sunt dulci

– cred că se pot orna după gust, pentru a le face și mai pofticioase, dar eu nu am făcut asta.

Ce mi-a plăcut mie la tot procesul:

nu durează mult până le ai coapte în farfurie și sunt fără alegenii nostri

– sunt din ingrediente bio

– se coc – eu am avut multe tentative de ceva-uri cu făina fără gluten și lapte vegetal  și nu au ieșit 

– nu faci multe, dacă ai pe acasă mâncăcioși ca a mea, nu faci risipă cu aruncatul

fiind atât de ușor de făcut poți implica copilul în proces. Loli nu a participat de data asta, dar la tort(tot) cu siguranță va fi pe fază.

Eu nu sunt fan brioșe, dar încerc orice i se pare fetei mele bun de testat. Astea au ieșit bune, le-am mâncat la micul dejun după ce le rodea Loli pe jumătate și repeta boșe (brioșe) foarte mândră. Nu e ea cel mai bun tester pe partea de food, măcar a fost încântată că are brioșe.

Vedem la următorul cum e cu pofta. Aici este video-ul producătorilor. La următorul produs testat vom fi noi protagoniști.

 

 

3

Piatră grea pe sufletul meu

Grădinița este piatră grea pe sufletul meu. Începutul școlar al fetei mele mă înspăimântă. Eu nu mă gândesc la adaptare, la statul după ce plec eu, adică mă gândesc, ce mă roade pe mine este atmosfera de acolo și planul educațional. Dacă nu se potrivește nevoilor ei, dacă o va face temătoare în forțele ei. Noi încurajăm copilul, îi povestim situații care o vor încerca, dar acolo nu suntem prezenți cu urechile, poate doar cu privirea (dacă au camere, însă nu poți sta geană). Nu o pot încuraja dacă are nevoie, nu știu dacă va fi ajutată să gestioneze situații. Oricât ai face schema acasă și oricât de bun exemplu ai fost, acolo e altceva. 

Și nu vreau să îi transmit fricile mele. Faptul că Loli a avut un traseu greu la început care, spre fericirea noastră, s-a ușurat, cumva, ne-a pregătit. A pregătit-o și pe ea. A învățat multe, mai are și lucuri care necesită clarificare, asta pentru că mental încă nu e pregătită. Se va întâmpla.

Pe mine mă macină alegerea pe care o fac pentru ea. Dacă nu iau hotărârea care trebuie și ea nu va putea să îmi spună ce nu funcționează pentru ea. Semne îmi va da sigur, dar dacă nu le înțeleg pe deplin și se va închide în ea. Drumul, distanța, mâncarea, jocurile, stresul ei legat de schimbarea rutinei sper să nu ne aducă la piele și os și regrese.

Fetița mea e un om mic cu suflet mare și forță cât pentru 2. Greutatea o rezolvăm noi, celelalte nu vreau să stagneze, vreau să crească, să se descurce între oameni mici ca ea, să poată realiza/gestioneze momente și activități. La fel și cu adulții.

Se vorbește mult despre adaptare, costurile care vin cu mersul la grădiniță, cum a făcut unul altul despărțirea în pragul clasei, meniul cu pros and cons. Da, da, este greu pentru toți. Și empatizez cu toți părinții.

Dar.…Eu nu lăcrimez dacă nu îmi spune pa de 10 ori și nu îmi dă drumul ușor. Știu că am discutat de acasă planul, știu că e deschisă să nu renunțe la statul cu copiii, iar dacă m-a trimis acasă nu mă uit de nspe ori în urmă ca să o panichez și să se îndoiască de ceea ce facem. Plec încrezătoare, pentru că așa rămâne și ea.

Costuri sunt indiferent unde începe copilul să lucreze fișe, puzzle-uri. Se merită? Pentru unii da, pentru alții îndoiala crește de pe o zi pe alta. Aș vrea ca pentru fata mea să merite tot. Și costul, și drumul, și felul învățăturii. Oare e posibil?

Meniul se pare că se poate adapta. Problema este la moața din dotare. Mâncarea a fost și este una dintre probele noastre de foc, pentru că nici foamea nu o aduce la masă. Și, trust me, am încercat multe, masa nu e momentul ei tot timpul. Are și momente wow când viața e roz și kilogramele ei se îmbunătățesc. Sper ca acolo printre copii să o cuprindă efectul de turmă și mâncarea să capete gust când e la comun cu alți prichindei.

Educația, aia din colectivitate, aici e buba mea. Face sau nu față programului, educatorilor și pruncilor de vârstă ei. Este acolo unde nevoile ei vor fi împlinite/suplinite sau bate pasul pe loc, va fi doar agitație și oboseală, prea puține achiziții.

photo credit unsplash.com

Oare ea are nevoie doar de blândețea educatorului, dar care nu o frustrează educativ dincolo de limitele ei ca să învețe, să producă noutate în ea, chiar dacă se teme? Azi totul e cu blând și ferm, și sunt de acord. Sunt de acord și cu limitele în aceeași blândețe și fermitate. Nu sunt de acord cu amestecul de trenduri în educație, fără obiective clare, nici cu abordarea care diferențiaza pe cel ce reușește din prima și cel care are nevoie de ajutor? Știi, aici, la ultima, cine nu e bine antrenat în a vedea potențialul copilului, va greși. Cunoști video-ul cu asocierea de mici secvențe din filme care se potrivesc unor texte de genul: așa arăt eu când cineva se comportă inadecvat cu copilul meu. Așa și eu. Devin Hulk!

Dar pe lângă asta trebuie să explic și copilului și, totodată, să-l ajut să gestioneze. Eu fac asta, dar câte locuri voi ajunge să schimb ca să nu trebuiască să lupt cu 5-10 mentalități de educare?

photo credit unsplash.com

Va fi greu, poate chiar mai ușor decât mă frământ eu. Vom vedea. Drepturile educaționale ale copilului meu vor fi prioritare pentru mine. Va fi educat nu cum vreau eu ci așa cum trebuie, cu respect, cu empatie, cu contradicții care să îl testeze, împingă să evolueze. 

4

Când ai timpul la care ai visat

Stau pe bancă şi am aşa un sentiment de blank. Loli este la grădiniță, a doua zi. Nu sunt stresată, adică oi fi, dar nu mă manifest cum mă ştiu eu. Am aşa un – nu ştiu ce să fac. Şi înainte de grădinița Lolitei aveam multe în plan. Zici că s-a șters lista şi nu mi-a rămas nimic de făcut. Îmi imaginam că voi scrie mii de rânduri dar nu-mi vine un cuvânt să aştern.

Prima zi am așteptat pe aceeaşi bancă. Nu m-am pregătit pentru aşteptarea de 2 ore. Loli mi-a dat voie să plec, a zis că stă cu copiii şi s-a descurcat. Am stat pe singurul loc pe bancă de la umbră, flancată de un grup de pensionare. Am zis să fiu aproape, să ajung repede dacă mă cheamă mândra. Fetele bătrâne au tocat despre vecini şi au hrănit porumbeii şi admirat sandalele luate de acolo de unde le-a recomandat vecina aialaltă. Bune, cu tot cu şosete plasă.  :)))

Au zburat aşa conversații şi eu mă simțeam ca pe altă planetă.

Azi mi-am luat o carte. M-am dus şi acasă. Am spânzurat rufele, făcut supa şi revenit la bancă. E răcoare fața de cele 37 de grade de ieri şi liber pe bănci. Cartea nu e chiar cea mai potrivită, e greoaie, filosofică şi deloc compatibilă cu starea mea de blank. Voi da o raită pe la librărie, în weekend. Vreau ceva fără concepte de viață, filosofii şi teorii greu de digerat. Să meargă pe suflet ca untul pe pâine, lin, soft, plăcut la amintire. Primesc cu drag niște tip-suri dacă ai.

A durat ceva timp să ajung aici. Să stau degeaba, fără Loli, pentru câteva ore. Şi nu e uşor, nu că mi-ar fi dor tare de ea. Îmi este, cu ea ştiam ce aveam de făcut şi de pus în to do listul următor. Acum trebuie să mă descurc singură şi îmi lipsește muza. Data viitoare când o las la grădiniță, o pun să îmi facă planul. Nu de alta, mi se pare că am multe şi nimic de făcut.

Tot aşa a fost la tine?

0

Puzzle covor

Când copilul nu are somn plus stare miaunată cu vreau aia şi atu (altul) la orice, dar nimic pe plac, plus căldura de afară….pui covor puzzle.

Pusese ochii pe teancul stivuit şi ştiam că abia așteptă să îl răstoarne. Am purtat discuția cu răsturnăm şi punem la loc şi nu i-a fost pe plac. După ce probabil s-a gândit că o să-mi placă (ha-ha!), l-a răsturnat satisfăcută şi cu gura până la urechi. Da, surpriză, în loc de explicația aia care o plictisește, mai aveam oleacă şi o rosteam, am profitat de ocazie. L-am asamblat şi refăcut de 20 de ori.

Am început eu (mai am și inspirație de moment, ce să zic) – vai, ce bucurie, chiar îmi doream să așez astea (eu nu aveam chef deloc, dar ce rost avea să ne supăram şi să agravam situația cu deja e trecut de ora de nani şi tu mişuni prin casă).

Doua pătrate am pus, apoi l-a făcut ea tot, tot ea l-a desfăcut şi pus în pungă.

După care mi-a făcut hatârul și s-a culcat. Yeyy! A fost uşor de data asta, data viitoare vedem.

Dacă ai așa ceva prin casă, ține-le aproape, acum te încurcă (eu voiam să le mărit), dar uite că pot fi bune la ceva.