0

Casa noastră și promisiunea unui tată

Șoapte la ureche

După ce am născut mândra și la scurt timp după ce am plecat de la spital, Iulian a promis fiicei lui că va avea casa ei. Pe lângă legănat în brațe și cântat, i-a spus la ureche multe gânduri, i-a povestit cum vor face una alta când va merge și printre toate propunerile de joc, i-a promis casa ei. Noi stăteam în chirie și promisiunea era să avem casa ei, a noastră, unde să fim împeună de la Loli citare, ce va avea un spațiu mai generos, cu tot cu parc mare și verde la scară. Vorba vine, trecem strada pentru parc, dar chiar și așa simți că ai pădurea după colț, într-un oraș încins și aglomerat.

credit photo: unsplash.com

De atunci și până la oficial casa noastră s-au scurs 4 ani și mândra și-a rotit ochii și împiedicat pașii în casa ei. Ea așa o știe. Și așa am știut și noi, chiar dacă ne-a luat ceva timp să realizăm și să o cumpărăm.

Am fost pe picior de plecare, a fost așa stresant și frustrant. Am făcut planuri, am pus în cutii nimicurile, jucăriile și cărțile, apoi am așteptat clipa plecării. Dar nu am plecat. Așa a fost să fie, deși eu nu sunt cu chestiile de genul…era scris să fie așa.

Cuibul ei

Parcă trebuia să devină Loli prezentă cu adevărat de s-a amânat totul, ca ea să știe unde îi este locul acum. Să își amintească cuibul de unde își va lua zborul, la un moment dat, să știe că acolo a crescut.

Ne-am convins și noi de asta. De fiecare dată când am fost plecați Loli a știut unde e locul ei, unde ne întoarcem fie zi sau noapte. La început când nu avea vorbele legate zâmbea de cum intram în casă și îi simțeai starea de mulțumire, ca o eliberare. Asta în condițiile în care pe drum ne-a căpiat cu furiile și dispozițiile schimbătoare. Acasă la ea vine liniștea. După liniște vine și bucuria, toate năzbâtiile, jocurile, inevitabilele supărări. Dar sunt acasa la ea!

Anul ăsta am venit din vacanță noaptea, după un zbor agitat, însă de cum am intrat pe ușa, a deschis ochii (dormea din avion), a spus atasă a mine cu un zâmbet ca de bebeluș, și-a luat în primire perna cu Mickey, apoi a adormit instant. A doua zi a cotrobăbăit tot, ca de fiecare dată când plecăm mai mult de acasă, a făcut tot ce i-a trecut prin minte plus tot ce nu aș fi vrut eu să facă. Pentru că era acolo, în locul ei.

Și, în week-end, după o mică excursie acasă, chiar dacă nu mai seamănă cu ce știe ea, tot atasă a mine a fost. A deschis dulapurile, a verificat sertare, țopăit pe pat până să cadă.

Când a venit ora de plecare, s-a lăsat greu convinsă că nu e gata casa ei. Dar tati i-a promis din nou că va fi gata în cateva zile.

Dragoste

Promisiunea unui tată nu stă în spațiul în care va locui. Dragostea din casa pe care el i-o pregătește este promisiunea lui. 

credit photo: unsplash.com

I-a cumpărat casa ei, cu toate că visa la altceva poate mai mare, mai spațios. Dar a vrut pentru ea locul pe care îl știe și recunoaște în afara corpului unde a crescut, acolo unde a privit cu interes lumea din jurul ei. Și noi trei știm ce înseamnă asta. Loli a fost cel mai curajos copil din clipa nașterii și casa ei momentan nu putea fi alta. Aici a plâns, a râs, ne-a unit și legat toate stările și ne-a umplut cu toate emoțiile din lumea asta.

Când faci check-listul de promisiuni cu lucruri palpabile și mai puțin palpabile trebuie să știi că timpul e prețios, însă cumva nu aici e esența unei promisiuni. Nu știu să explic asta acum.

Dacă promiți iubire o promiți pe vecie, cu tot ce înseamnă pe lângă momentele bune.

Dacă promiți ajutor îl promiți din timpul pe care deja l-ai programat și înseamnă efort. Un efort care te împlinește, până la urmă.

Dacă promiți ceva, orice atunci promiți nu spatiul, nu lucrul sau emoția, ci pe tine muncind pentru îndeplinirea acelui lucru. Și timpul, evenimentele, oamenii nu sunt fix cum vrem noi. De aceea orice promisiune îndeplinită este un dar valoros.

Fata mea are casa ei, un loc pe care îl va avea ca moștenire și în care sper că se va simți exact ca în promisiunea șoptită când era bebe. Va fi în siguranță, în locul unde spațiul este suficient pentru orice gând și emoție.

2

Iarna vrem cald și soare, vara vrem să nu ardă prea tare

Când vine vorba de creme, siropuri și spumă de baie fata mea nu are niciun moft de afișat. S-ar da cu cremă și pe păr, ar lua siropuri de gât, vitamina C (și altele care nu au vreun gust extraordinar) non-stop dacă îi spui că au cioco în compoziție și ar face baie cu spumă în orice moment al zilei.

Îi place să se joace cu nisip (fie kinetic, fie cel din groapa cu nisip din parc), îi plac bălțile și, evident, țopăiala prin cea mai adâncă, îi place ploaia, iubește soarele. Nu plaja sau marea, în mod particular. Ultimele două o obosesc și, în plus, cred că nici eu nu am contribuit îndeajuns la iubirile astea două. Eu nu sunt genul care doarme pe plajă sau moare de supărare că nu a avut un concediu la mare.

Plus, da, mai este unul, am o piele care se arde ușor și bronzul înseamnă un ton ceva mai colorat ca brânza, asta după ce am suferit după arsură, cu tot cu cremă cu factor maxim de protecție. Loli a moștenit o combinație de piele care se irită repede de la materiale sintetice și creme de protecție solară în combinatie cu apa sărată și nisip în același timp.

Ca să nu o mozolesc cu cremă (deși nu îi displace), tot timpul, din cap până în picioare:

1. la mare are costum cu UV și se joacă mai mult la umbră.

2. Nu stăm niciodată pe plajă la ore nepotrivite

3. Incerc, pe cât posibil, cu o moață ca ea, să o protejez cu pălărie și cămăși subțiri dacă avem treabă prin soare și nu e chiar momentul UV minin. Ochelari de soare nu vrea să o picuri cu ceara. Are modele jucăușe și, întotdeauna, este foarte convinsă de purtatul lor până să îi cumpăr. Îi ține un pic, apoi..nu mai veau.

Când era mai mică o ungeam cu cremă și țop la joacă. Acum este ritual. Se dă pe ea, apoi pe mine, pe tati. Am zis că îi place datul cu cremă? Am zis!

Zilele astea am ales un loc de joacă nou, cam în soare. Fiind în câmp și umbră ioc, deși mergem de pe la 8 jumătate – 9, soarele ne aprinde apoi destul de tare.

Înainte de a pleca de acasă ne-am uns, jucat cu noua spumă Photoderm Kid SFP 50+ de la Bioderma.

Mărturisesc că nu suntem străine de brand. Acasă avem mai multe produse din gamele lor. Când avea Loli câteva luni, a avut o dermatită ciudată și leac la ea greu am găsit. Am descoperit între timp alergiile, a mâncat fără alergeni, cred că au ajutat-o și produsele lor. Ideea este că avem pe căprării treburile: pentru cap folosim un anume brand, pentru pielea corpului Bioderma (toată familia, ditai găvanul că mai am un sensibil în casă, pe Iulian) și pentru mâini altceva. La mâini, nu e așa reglementat capitolul ce folosim, merge cu succes tot ce e pentru bebeluși și copii. S-a spălat chiar cu săpun de casă, de la țară. I s-a părut foarte distractiv, deoarece era precum o bucată de pământ.

Să revenim la distracția de zilele astea. Cât am stat la ai mei am probat cam toate părculețele și parcurile din cartier. Nu povestesc nimic despre, spun doar semințe și mucuri de țigară, șiii… asta descrie tot.

Drept urmare, am zis să schimbăm peisajul și am mers mai departe de unde stăm. Un parc maaare și fără umbră, curățel și pe placul mândrei, la partea de cățărat.

Ne-am pornit dis-de-dimineață unse și protejate pentru soare.

Ce mi-a plăcut la spumă:

  • nu e cleioasă, sticky așa, de vrei să te mai ștergi un pic după
  • se întinde ușor
  • pentru că e precum frișca când iese din tub (nu știe Loli ce e asta, i-am spus că e precum crema de pe brioșe și i-a plăcut explicația) nu pulverizezi și covorul și mobila când dai copilul. Care fâțâit stă locului? Care?
  • te poți juca și încropi un joc pentru cei care nu pot fi convinși de necesitatea protecției solare.

eu, eu…

magieeee

 

magic finger

brătară :))

pietre, baltă….rai adevărat!

Nu am mai folosit ceva asemănător ca prezentare și textură până acum și noutatea la Loli a prins tare. S-ar spumui și înainte de somn, seara, dacă ar fi după ea.

Ideea este că nu facem nicio isterie dacă într-o zi am ieșit neunse cu cremă pentru soare. Aplicăm pe drum, dacă e în geantă, stăm la umbră și n-așteptăm să ne clocotească creierii și insolația să ne doboare. Ne bucurăm întotdeauna de vremea bună și vitamina D. În jur de 11, trezită de la 6 sau 7, Loli vrea acasă, începe să resimtă orele, preferă răcoarea din casa și un joc relaxant cu jucăriile ei, până la masa de  prânz.

Despre spumă producătorii spun următoarele:

Produsele Photoderm conţin brevetul Cellular Bioprotection™ care susţine sistemul imunitar biologic al pielii, sunt rezistente la apă până la 80 de minute, rezistente la frecare, la transpiraţie şi nisip. Sunt recomandate pentru protecţia copiilor peste 12 luni.

Din seria știați că

Ştiai că expunerea la soare este strâns legată de sinteza vitaminei D, atât de folositoare organismului în creştere al copiilor. Însă beneficiile pentru sănătate ale jocului în aer liber sunt mult mai multe; de exemplu, un studiu recent a demonstrat că fiecare oră petrecută săptămânal în aer liber scade cu câte 2% riscul de instalare a miopiei la copii. Însă orice joc în aer liber trebuie să se desfăşoare sub o protecţie adecvată, chiar şi la umbră, dat fiind că iarba, de exemplu, reflectă până la 30% din razele ultraviolete.

Acum spune și tu cum vă jucați vara și ce trucuri ai pentru dat copilul cu cremă mai uşor. Şi, pentru mai multă distracţie, intră în Clubul Bioderma aflat la adresa https://www.club-bioderma.ro/, unde poți câștiga premii foarte folositoare pentru o vară plină de soare!

Spor la joacă!

0

Ziua noastră

Ziua noastră a fost pe 15 iunie. Am zis să evadăm câteva zile, inițial fără mândră, apoi ne-am gândit și, chiar așa este, ziua noastră nu poate fi fără ea. Așa că am plecat un pic mai departe de Ploiești, locul exilului nostru de o lună încheiată, la Slănic Prahova.

Cazarea a fost la pensiunea Casa Teju. Nimic pretențios, o gazdă primitoare, un loc curat, camera spațioasă, cu loc de gătit dacă ai chef într-o bucătărie mare, loc de grătar, localizare fix în centrul stațiunii.

De la Ploiesti am ajuns repede, ne-am cazat de cum am ajuns. Fiind vineri și zi de serbări la final de an școlar, nu a trebuit să așteptăm până la ora 14, ora oficială de cazare. Camera era pregătită de dimineață.

Prima oprire a fost la piscină. Așa a spus Loli lacului sărat și verde și așa a rămas. Am fost la Baia Verde, complexul cu cea mai sărată apă. Destul de bine amenajat locul, sezlonguri noi și umbrele la un preț ok. Apa la dușuri era caldă dimineața, a doua zi am fost în a doua jumătate a zilei și boilerul nu făcea față. Dușurile erau gheață. Noi am fost zen și nu am vrut ca niciun detaliu din ăsta să ne umbrească bucuria de a fi împreună. Am pus apă într-o sticlă la soare pentru Loli și asta a fost. Iulian s-a mulțumit cu dușul revigorant de rece. :))

După bălăceală, somn și masă ne-am plimbat prin parcul mic din centru și pe străduțe. Zona cu case este liniștită, aerul curat, plăcut să vezi iarbă, nu gazon și flori care nu provin din ghivece. Am mâncat mere crude și vișine de pe ici pe colo, pe marginea drumului. M-aș fi oferit să culeg vișinii din câteva curți.

Nu prea ai unde să mănânci pe acolo. Ce am probat noi nu recomand neapărat (ca servire și mâncare) restautant Roberto și cel de la Salina. După cele două experiențe ne-am cumpărat de mâncare de la supermarketul din fața pensiunii și am încropit ceva. Loli era bucuroasă de spațiul imens al bucătăriei de la parter și cu ete foame jos la bucătie (adică nu la masa din cameră), acolo am luat masa.

Am făcut o mica excursie până la Muntele Verde, ne-am cățărat un pic pe acolo și studiat bolovanii.

  

A doua zi am fost la salină. Ultima oară, să fie vreo 7 ani de atunci, aveau lift. Acum am mers cu niste microbuze și drumul a fost groaznic. Miros de benzină și transpirație. Astea sunt detalii, peste care poți trece, nu am avut de gând să ne stricăm dispoziția și bucuria fetei că mergem sub pământ, prin tunel. În salină după drumul șerpuit și contactul cu aerul de acolo, Loli a tras pe dreapta. A adormit și ne-am plimbat 2 ore la 17 grade și bucurat de statul în doi.

După cele două ore de somn, un pic de țopăială la locul de joacă, povestit despre locul unde suntem, gustat sare de pe un perete, ne-am pregătit de ieșit la lumină.

La suprafață ne-am termoreglat rapid și cum mândra a spus cuvintele magice care aduc foamea, asta am făcut. Am mâncat și făcut planul pentru restul zilei.

Bon, planul era cu bălăceală. Mare distractie și plăcere că suntem noi trei împreună, același complex Baia Verde. Acolo a vrut mândra, acolo ne-am întors. Când s-au adunat norii de furtună am plecat spre cazare și cât a plouat, tunat și fulgerat am stat la pensiune. Și ploaia a fost distractivă. Am privit pe geam norii, ne-am mirat de stropii mari și bălțile formate, am citit, s-a uitat un pic la tv. După câteva săptămâni de pauză a fost mulțumită când am nimerit fix la episoadele cu Curiosul George.

După ploaie, seara, am purces la plimbare și a fost plăcut aerul și alergatul toți 3 de mână.

Mica noastră ieșire ne-a prins bine, despărțirea de tati a venit cu o mică furie. În 2 săptămâni sper să se termine exilul și să revenim la casa noastră.

Adevărul este că ziua noastră putea fi oriunde, atâta timp cât ne bucurăm de timpul nostru, suntem prezenți pentru noi și cei dragi, nu contează locul pe Glob unde se petrece. Nu-i așa?

0

Declaraţie de dragoste

Fata mea nu face declarații de dragoste des. La ea dragostea se simte, traduce senzitiv cu o îmbrățișare strânsă, lipită, topită toată în tine, pupici, mângâiere blândă (de obicei e rough, mai degrabă jap-jap). Dacă o pui să spună te iubesc va reproduce un besc fără chef. De la ea putere și sentiment, fix de 2 ori, am auzit: besc, mami! 

Acuma eu nu țin neapărat să mă umple cu vorbe declarative. Știu că mă iubește! Eu îi spun de multe ori – te iubesc tare-tare, te iubesc și când mă superi, Loli. Ea râde cu toată fața ca de-o glumă bună. Știe de niște lucuri care nu stau bine, acolo, pe unde le-a pus acum vreo 2 zile în urmă :)) Știu și eu. Dacă întrebi cine e responsabil, îți spune: Loli sau EU – tare, cu mândrie, apoi scoate limba mmmm. De unde o fi învățat, n-am idee, dacă aflu, piper zbor pe limba profesorului.

Dar, uite, dacă nu am butoane multe apăsate pe ziua aia, râd cu lacrimi. Dacă nu sunt planetele aliniate, e posibil să aibă parte de vreo discuție serioasă. Din alea la care ar scoate limba non-stop, dar o oprește fața mea.

Seara avem momentul maxim de conectare. Avem un fel de ritual, bine, exista și înainte rutina de seară, acum e cu ceva noutăți, de când cu exilul la mamaia deoarece acasă e praf și pulbere și var. Poveste pe scurt: baie cu spumă multă musai, cu jucării, spălat dinții cu AnaElsa (așa le spune ea personajelor de pe periuță), giugiuleală în prosop până la pijama (facem pe tantoma aka fantoma), povești citite la lanternă. Când îi vine somnul mă anunță – ete somn, mami.

Se foiește un pic, apoi o simt cum se relaxează, cade așa la linia fină ațipit-somn adânc. Spun încet – Somn ușor, Loli! Și ea răspunde imediat, cu vocea ei cea mai dulce –  Somn ușor, mami!

Uite așa ajung în transă, simt cum mă desprind de pat și cad la loc lin, cu 15 kg mai light, după o zi fără evenimente deosebite sau plină uneori de plâns isteric din motiv de – nici după 3 săptămâni nu e gata excursia la mamaia și nu mergem acasă, sau oboseală de la stat pe afară la vreun loc de joacă cu multe chestii de cățărat sau terapii și mers la sport cu copiii.

Asta este declarația supremă de dragoste. Alta nu-mi trebuie.

0

Copilul meu e talentat? Sigur, e pe loading mode…

Greu de spus de pe acum care este talentul copilului meu. Îi plac multe lucruri, are preferințe muzicale, se descurcă bine cu anumite ustensile fără să fi exersat cu ea dinainte. Multe acțiuni le face din curiozitate, imitându-ne pe noi, le exersează dacă îi fac plăcere, o stimulează pe moment.

Fiecare copil vine cu un bagaj genetic diferit, crește într-un anume mediu familial și toate acestea influențează abilitățile naturale și asigură baza pentru diverse deprinderi și înclinații artistice, pentru activități fizice și tehnice.

Copiii se modelează și prin noi. Rolul nostru este să-i observăm și să oferim cadrul necesar, jucăuș, cu o rutină de joc poate, să spunem, pentru dezvoltarea pasiunilor lor de moment. O abordare lipsită de constrângere pentru a potența abilități naturale asigură performanța atât timp cât copilul este dispus și simte plăcere.

În marea competiție a părinților legată de copilul meu știe și are talent, eu rămân netulburată. Dau un exemplu – Fiecare dintre noi ar trebui să realizeze că nu e o tragedie dacă nu va cânta la pian în orchestra x. Ca părinte este posibil să simți frustrare, deoarece renunțarea la un instrument pentru care ați lipsit weekend-uri din parc, de la diverse distracții, nerespectarea tradiției când familia este de muzicieni, nu e ușor de acceptat. Însă copilul are drumul lui, chiar dacă a fost joc și plăcere. De atât a avut nevoie, iar tu ca părinte în loc să te stresezi pentru timpul pierdut, poți fi bucuros că din punct de vedere cognitiv, al dezvoltării lui per total, perioada cât a ales să învețe pianul a fost extraordinară. Controlul clapelor, exersarea sunetelor, menținerea ritmului sunt exerciții mentale și fizice care pe termen lung îl vor ajuta să gestioneze acțiuni, stări. Schimbă perspectiva ta, nu a lui. Exemplul dat este valabil pentru orice domeniu pentru care copilul manifestă interes și depune efort (sau exersează în plus) susținut cu tine sau cu un specialist pentru a-l aprofunda.

Fetei mele îi place dansul, cum aude muzică începe dănțuiala, dar nu e pregătită să urmeze pași de dans cu profesor. Am încercat. La grădiniță a învățat un dans, în grup, dar mai departe nu și-a dorit să susțină jocul acesta. Este timp, nu e nicio grabă.

Îi place să îi arăți chestii tehnice, să vadă fire, cabluri, să umble în sculele tatălui ei și să îi dea la mâna surubelnița, să bată cuie. Nu poți meșteri nimic fără ea prin casă. I-am cumpărat jocuri de construit. A făcut cu noi câteva, singură, apoi nu a mai vrut. Le are la îndemână pentru când are chef să lucreze cu ele.

Îi place desenul, pictatul. În afară de exersarea prin joc de forme, culori, nuanțe, nu face schițe elaborate. Durează cât îi face plăcere. Clar nu o încriu acum la club de pictură.

Este perioada ei de descoperiri. Fără stres și cu mult joc dezvoltăm abilități pe nevoi. Asta e suficient acum.

Există și copii care chiar de la vârsta Lolitei au abilități excepționale. Acolo este o altă poveste care gestionată corect, fără a uita de copil și timpul lui, se poate lucra și performa frumos.

În câteva zile are loc evenimentul dedicat taților. Trimiteți tații să audă ce au de spus specialiștii despre “Cum descoperi talentul copilului și încurajezi dezvoltarea lui multilaterală”, pe 6 iunie, la ediția a 8-a a Modern Dad’s Challenges. Evenimentul va avea loc la Hotel International, de la 18:30 și necesită înscrierea în prealabil pe site-ul www.events.moderndads.ro. Intrarea este gratuita, în limita locurilor disponibile.

Subiectele ce se vor dezvolta la această ediție sunt:

  • Cum descoperim talentul copilului?
  • Dezvoltarea fizică a copilului și rolul activităților sportive
  • Idei de activități tată-copil pentru vacanță sau perioada verii

Programul evenimentului:

  • 8:30 – 19:00: Întregistrarea participanților & socializare
  • 19:00 – 19:10: Introducere, Sofia Frunza, Moderator 
  • 19:10 – 19:35: Cum descoperim talentul copilului? Claudia Chiru, Profesor pentru Învățământul Primar, fondatoare SAGA Kid și Asociația SAGA
  • 19:35 – 20:00: Dezvoltarea fizică a copilului și rolul activităților sportive, Adrian Oprea, medic primar
  • 20:00 – 20:15: Pauza de socializare
  • 20:15 – 20:35: 25 de idei de activități tata-copil pentru vacanță sau perioada verii, Razvan Nicula, Blogger la Tatistaacasa.net
  • 20:35 – 21:00: Activitate practică: importanța jocului în dezvoltarea copilului, Alice Dona, Managing Partner Erfi Kids Romania
  • 21: 00 – 21:30: Tombolă & socializare

Mai multe detalii pe https://events.moderndads.ro/ și pe pagina de FB a evenimentului.

Va fi o seară interesantă. Soțul meu spune asta după fiecare eveniment. :))

0

O conferinţă ce nu trebuie ratată în luna iunie – Furtunile emoţionale la copii și părinţi

Avem o moștenire tare anapoda despre cum să crești un copil. În parentingul românilor se dau lupte grele între iubirea pentru copilul pe care îl au și pentru cel pe care și l-au dorit. Proiecția despre dragostea necondiționată rulează greu, graba asta de a fi exact cum EU nu am fost se vede de cum ajungi la un loc de joacă.

Vârsta ar trebui să fie bun profesor, așa cum spune vorba pe măsură ce crești, crești și la minte. Unii ajung acolo, alții învață până la urmă, alții ne doresc nouă să ajungem acolo.

Am făcut, am dres, am suferit pentru tine. Noi, cei cu cheia de gât le-am auzit des. Generația de azi nu are nevoie de asta cum nici unul dintre noi, cei de atunci, nu am avut nevoie. Am crescut, suntem bine și nu prea. Adică am simțit ocrotirea, știm acum că așa se manifesta grija și dragostea atunci, că alfel nu au fost învățați. Așa era confortabil și așa se înțelegea să înveți și respectul. Cu puțină iubire spusă și multe condiții de îndeplinit.

De fapt, de ce are nevoie copilul?  Are nevoie să-și amintească doar de câte lucruri fizice s-au făcut sau și de câte emoții a primit? Contează cuvintele care au îmbrăcat emoția? Da, precum aerul. Cuvintele se imprimă pe creier și pe alea ți le repetă tot el ca pe un disc stricat, fix când ești cel mai jos. Și tot cuvintele sunt precum spirtul pe rană. Și după ce faci pe tine de durere, te lasă năuc, temător, nepregătit și fără vlagă pentru ce urmează.

Asta am scris într-un moment de furtună acum câteva zile. Toți avem furtunile noastre.

Înainte să devin părinte îmi venea ușor să spun că nu voi greși, că voi face lucurile mai bine ca ai mei, ca cei pe care îi cunoșteam și erau deja părinți. Dar știm cu toții cum lucrurile astea îți ies pe nas și doar câțiva norocoși pot spune că este exact cum au prezis.

Ies multe nesiguranțe și temeri la iveală când se conturează pruncul nostru. Și nu vrem să-l îngrădim, ci să îl ajutăm să se modeleze frumos. Mamaaa, greu mai e uneori. Că în tine vine și furtuna iar butoanele pentru moderat tunetele și trăsnetele nu au setare de stop, doar de pornit. Am crezut că le știu, numai că nu îmi iese combinația.

Teancul meu de cărți de parenting crește de la lună la lună și sunt de acord cu fiecare pagină citită, și oftez, și îmi promit că am să fac ca la carte. Îmi iese? NU! Apoi arunc cărțile și mă bazez pe dragoste și instinct. Tot ies furtuni.

Fata mea nu e din carte, cum nici eu nu sunt. Și eu plâng cu ea când nu știu ce să fac, când nu ajungem deloc una la alta deși stăm lipite, în brațe.

Am nevoie de ascultare, de conectarea cu mine și celălat părinte. Sensul de conectare nu e doar unidirecțional, spre copil. Este un cerc al emoțiilor în care dacă nu sunt și eu, nu are cum să fie bine tot timpul.

Părinții clar au nevoie de ei, de timpul lor cu sine, cu copilul din ei ca, apoi, să poată fi cu copilul lor. Și, da, nu iese tot timpul nici pentru cel care știe teoria. Contează să ne aducem aminte, după furtuni, să ascultăm, să ne ascultăm și să ne iubim mult.

Luna iunie vine cu o noua conferință Parenting Academy despre Furtunile emotionale la copii și parinti. Va fi un eveniment experientialunic în peisajul conferințelor de până acum, despre cum ascultăm emoțiile în familie.

Otilia Mantelers, Leader Hand in Hand Parenting în România și Ravid Aisenman Abramsohn – Leader Regional Hand in Hand Parenting Europa vor prezenta cele cinci instrumente de conectare nu doar teoretic, ci în special cu ajutorul multor demonstrații live și exemple concrete. Publicul va avea ocazia să pună întrebări legate de sine și copiii lor, iar Ravid și Otilia vor exemplifica concret cum pot acționa părinții.

Tot în cadrul conferinței Otilia și Ravid vor face sesiuni de listening partenership cu publicul, urmărind să creeze o comunitate puternică de părinți care să practice acest instrument atât de benefic și util, complementar terapiei. Pe lângă listening partnership, părinții vor experimenta în perechi de câte doi și timpul special adult cu adult, pentru a simți cât de bine e să aibă cineva grijă de tine și să te accepte cu toată ființa. Din experiența lui Ravid și a Otiliei, timpul special adult cu adult ajută părintele în a oferi o atenție de mai bună calitate copilului său.

Și ca experiența unui astfel eveniment să fie completă va avea loc si lansarea cărții Ascultă-ţi copilul. Cinci instrumente simple pentru provocările cotidiene ale părințilorׅ de Patty Wipfler și Tosha Schore apărută la Editura Humanitas în colecția H Parenting, coordonată de Otilia Mantelers, traducere de Sanda Watt, este „ghidul perfect ca să fii un părinte amuzant şi atent.“ (Kirkus Review)

Am avut ocazia să o întâlnesc pe Tosha Schore anul trecut și abia așteptam să se lanseze această carte și în România. Aici am scris despe întâlnirea cu Tosha (vei înțelege așteptarea mea).

Săptămânile acestea sunt reduceri importante de preț: 50% pentru biletele în sala și 40% pentru vizionarea online (atât live cât și înregistrat).

Mai multe informații despre conferința aici: https://goo.gl/zZsRVj

Evenimentul pe facebook poate fi accesat aici: https://www.facebook.com/events/1993755524211839/

 

0

Departe de casă timpul curge altfel

Timpul se dilată când schimbi decorul. Ai simțit asta? Am plecat cu Loli din București pentru că se face curat în casa noastră și de duminică stăm la mama.

Nu mai am noțiunea de ziua săptămânii pentru că cele 7 povești pentru toată săptămâna le-am citit. Loli nu a dorit o poveste pe zi, drept urmare m-am conformat.

Nu știu cât e ceasul deși e la mână, întreb din 5 în 5 minute.

Nu avem programul prestabilit și nu știu cu ce să începem. Așa că suntem cu cumpărăturile făcute de la 8 jumătate, până în 11 citim și lucrăm în caietul de activități, avem deja măști lipite și brățări meșterite. Pfuuu, apoi abia ora 13. Am terminat 3 cărți, pe a patra o duc spre jumătate. Cum timpul e dilatat momentele bune, la fel, și alea miaunate sunt maaaari și late. Și oboseala tot supradimensionată e.

Și somnul nu se lipește de treaba asta cu timpul. Zici că s-au certat. Durează puțin și după ce e gata iar timpul curge greu. Este, cum să spun, cum mi-am dorit și, totodată, parcă m-a luat pe nepregătite. Când ai multe de făcut altfel funcționezi, după ceas, minut, activitate. Când încă nu ai planul, ești pierdut, uimit de timpul pe care nu îl poți programa. Cu alte cuvinte – nu știi ce să faci.

În timpul asta dilatat fata mea a spus într-un moment de supărare că nu suntem prietene (un mare wow!), apoi într-o dimineață că mă bete(iubește)(alt wow!), ne-am plimbat, jucat cu copii. Copiii, cei cu care ne-am jucat și pe care nu-i cunoșteam, au venit să îmi spună că e așa frumoasă și gingasă. Tot ei i-au spus Loli, tu poți, hai!

M-am contrariat cu mama pe probleme de comunicare și educația Lolitei. Și apoi ne-a așteptat cu gogoși.:)

Este greu departe de casa, cu dor de tati și de viața noastră  în 3. Și timpul, timpul ăsta care ar trebui să fie prieten, acum e mare dușman!

0

Porto 2 zile jumătate, cu copil cu tot

Povestea vacanței noastre după 3 zile de Lisabona continuă cu 2 zile pline de Porto. Călătoria Lisabona -Porto cu trenul a durat 3 ore. La dus am luat un fel de personal de-al lor care arată super bine și mergea destul de iute, iar la întoarcere în Lisabona am luat un tren rapid care mâna tare, tare peste 200 km/oră.

Am plecat din Lisabona pe la 11 și un pic și după 14 eram deja în Porto. Ca să ajungem la cazarea noastră am ieșit din gară și am luat metroul din apropierea gării cam vreo 4 stații.

Tipa de la recepție avea harta pregătită pentru noi, a încercuit tot ce ne-ar fi putut interesa ca vizită și loc de mâncat și fancy și mai puțin fancy, dar bun din toate punctele de vedere. Noi am pregătit mai bine Lisabona, pentru Porto nu aveam un traseu așa bine pus la punct. În 15 minute cât ne-a explicat tipa, într-o engleză brici, eram deja cu planul de vizită puși la punct.

Ne-am cazat, refresh-uit un pic după toată trămbăleala tren, metrou, apoi am purces să exploram orașul. Porto nu e mare ca întindere, dacă te țin picioarele îl faci de-a lungul și latul în 20 min, într-o zi, cu vizite fugitive ici colo. Pantele și pavajul îți îngreunează puțin mersul, mai ales dacă ai una bucată copil în căruț. Numai că noi eram deja antrenați după Lisabona și nu am simțit așa tare drumul.

Îmi pare rău că nu i-am reținut numele doamnei de la recepție, ne-a fost de mare ajutor. Pe lângă faptul că ne-a bifat, înainte de a ajunge, puncte de interes, a trecut și prețuri și orare. Foarte tare treaba asta! Cazarea a fost aici.

Prima jumătate de zi

Am pornit la drum, coborât spre Igleja&Torre dos Clérigos. Până la el am bifat Mercado do BOLHÃO de unde am cumpărat salată de fructe pentru Loli. Ea a adormit în cărut imediat ce am ieșit din apartament. Era obosită după tren și pe drum a repetat nu e somn, mami până a adormit.

Pe drum am admirat o iglesia foarte drăguță și veche Capela das Almas. Apoi ne-am lungit gâturile la Cafe Majestic unde cafeaua este 3 euro și e coada maaare. Doar am intrat să vedem interiorul.

Am trecut și pe la Confeitaria do Bolhão 2013 la recomandarea gazdei, mie nu ne-a surâs nimic. A cumpărat Iulian niște chestii cu susan și alte seminte, tot el le-a mâncat. Când am ajuns aproape de turn Loli a făcut ochi, nu că ar fi fost gata somnul, dar am trecut printr-o zonă unde se lucra la clădirile vechi și cam asta a fost. Nu a putut adormi la loc.

Am urcat în turn cu Loli. Frumos turul și designul întregii construcții. Să ajungi în punctul cel mai înalt vezi biserica din toate unghiurile, iar din turn panorama orasului. Am urcat multe scări – plăcerea Lolitei.

Piața Liberdade

Am marcat diverse locuri doar pe dinafară, remarcat decorațiunile clădirilor, ne-am bucurat de după-amiază caldă, mult mai caldă ca în Lisabona.

Plimbarea, în prima zi (jumătate) prin Porto, s-a terminat cu parcul Cristal Palace Garden unde ne-am jucat, fugărit păunii.

Ziua 2

După ce am făcut ochi, ne-am dus să luăm micul dejun peste drum de apartament, la un mic local pentru cei de acolo, nu neapărat turiști. Nu apucasem să cumpărăm ceva cu o seara înainte, așa că ne-am dus unde am primit recomandare de la dna drăguță de la recepție.

După un mic-dejun copios, mai degrabă prânz am purces la scăzut calorii.

Loli s-a speriat când a văzut farfuria plină. Până la urmă m-a ajutat cu mâncatul.

Plimbarea a fost înspre Muzeul Marionetelor. Un muzeu mic perfect pentru copii, cu loc de joacă și mânuit marionete.

Apoi am trecut pe lângă mai frumoasă stație de gară Sao Bento.

Aici am admirat pereții și arhitectura, am făcut poze, după care am urcat spre Centrul de fotografie, o clădire cu multă istorie, fost tribunal și închisoare. Încă păstrează gratiile, se pot observa spațiile destinate prizonierilor. Turul este interesant, gratis pe deasupra. Am trecut prin toate sălile cu expoziții temporare și am terminat cu expoziția de aparate de fotografiat (vechi, foarte vechi, de spionaj, noi și de jucărie). Loli ar fi plecat cu toate din vitrină acasă. Ata, ata veau

După ce am promis că vom căuta un aparat foto de jucărie frumos, am coborât apoi spre una dintre cele mai vechi librării/biblioteci din lume Livraria Lello.

Acolo, Loli obosită deja, plus vremea prânzului, voia toate cărțile de la secțiunea pentru copii. Am plecat cu plâns și am căutat locul despre care gazda ne-a povestit că mâncarea este bună și cu prețuri ok. Așa a fost. A mâncat Loli cu plăcere supa lor cu cartof și varză kale (caldo verde) și dintr-o altă supă cu multă carne, pui și porc. Am luat și cartofi aromați, cod pane și o tigaie cu carne care ți se topea în gură. Am savurat tot, fără grabă, Loli a mâncat și ea fără niciun naz, mult și bine. Probabil ne-a fost foame foarte rău. Am băut ceva frizant de era să plec pe 3 cărări. Credeam că mândra mea va dormi bustean după, nu s-a întâmplat imediat, a vrut la popii la joată (la copii, la joacă). Am găsit un parc și acolo s-a zgăibărat peste tot.

Când s-a plictisit de joacă am luat drumul portului și mers de-a lungul apei, în muzica și veselie, erau pline terasele, cântăreți stradali. La câteva minute după ce am traversat podul pe Rio Douro a cerut nani și am făcut aranjamentul în căruț pentru asta. Între timp am căutat turul pivnitelor și spre acolo ne-am îndreptat. Noi am fost la pivnița Calem. Am vizitat muzeul și am așteptat vreo 40 min să înceapă turul istoriei vinului și degustarea. Loli a dormit bustean până la partea cu de gustarea. Vreo 2 ore. Când s-a terminat degustarea ne-am pornit apoi iar spre popii a pac (copii în parc). Cum ardea atunci să mergem la joacă, supărată că ea a băut suc și nu din paharul de vin am căutat pe gps un loc și am găsit unul la deal, de am asudat urcând în pantă. S-a jucat Loli, explorat toate toboganele, conversat cu popii portughezi. A fost mulțumită de locul de joacă și view-ul de acolo. Leșinați de picioare și cu o mica criză de oboseală am luat metroul spre apartament. Am făcut mâncare în chicineta apartamentului, apoi am căzut precum muștele de oboseală.

Asteptând să înceapă turul pivniței. Loli a dormit foarte bine la răcore în muzeu și pe tot parcursul turului

https://www.facebook.com/keelydenhammusic/

Ziua 3

Ziua de explorat la World of Discoveries – un muzeu de istorie foarte frumos, interactiv, ne-a plăcut mult. Traseul de vizitare include vizita cu barca, în interior, cu un tur foarte interesant și educativ. De la atâta istorie Loli a cerut de mâncare și am probat în restaurantul din incintă renumita francesinha. E ceva de mâncare hmmm, depinde de gust. Mi-a plăcut, nu m-a dat gata!

Catedrala Porto nu a rămas nevizitată, am admirat tramvaiul vechi, povestit și recapitulat cu Loli ce am vizitat, am mâncat înghețată pe drum. Plimbare lentă spre cazare, prin centrul vechi, cât a dormit Loli noi am oprit la o terasă să savuram nimicuri calorice (dietă de vacanță, știu) – crochete de vită și Pepsi. Daaa, aveau sticle din acelea de când eram mici și gustul fix de atunci.

Spre seară am cumpărat vin (caut locul și pun link) dintr-un magazin dedicat cu prețuri foarte bune (ni le-au impachetat pentru avion cu pungi din acelea speciale cu bule – foarte drăgut gestul, fără taxă) și ne-am întors la apartament. Ziua ce urma, era ziua lungă de reîntors în Lisabona cu trenul, apoi avion, spre București.

Zborul a fost destul de greu, Loli a dormit greu, avionul plin de semeni de vârstă 3+ și bebeluși. Toți s-au foit, adormit la fel de greu ca mândra mea. Când am ajuns acasă și îi puneam pijamaua pe semiîntuneric a deschis ochii și a spus: atasă a mine (acasă la mine), a zâmbit larg, ne-am pupat cu toții, apoi s-a târât spre perna cu Mickey și a adormit la loc.

Se pare că a fost o vacanță pe gustul ei, s-a bucurat că am revenit.

1

Cel mai bun tratament pentru copil – vizită la medic & împărtășim duminică de duminică?

M-am gândit să scriu despre cu totul altceva, numai că atunci cand te scurmă un lucru, e greu să te abții să îl lași să treacă.

Nu o să fac tabără cu cineva, pentru că de la început am fost clară: nu dau sfaturi, spun doar experiențe și ce cred eu despre lucruri.

Iată, fără introducere: „nu uitați, medicamentul cel mai bun pentru cei mici este împărtășania de duminică. Să aduceți copilul duminică de duminică la împărtășit”.

S-a repetat mult fraza asta la botezul nepoatei mele de săptămână trecută. Și da, eu duc fata la împărtășit, din când în când, nu am nimic împotriva acestui obicei, care nu are legătură cu credința mea și apropierea de biserică, însă de la medicament până la adevărul absolut despre sănătatea copilului nu pot să înghit și să dau din cap cuminte, asculta ca sfat și luat drept regulă de urmat cu sfințenie.

photo credit: unsplash.com

Știi de ce? Pentru că suntem într-un alt film decât evul mediu și mileniu ăsta 3 nu e degeaba. Fiecare decide ce este mai bine pentru copilul lui, este responsabil pentru propriile acțiuni, și, da, aici am dreptate, nu poți să stai liniștit cu copilul împărtășit și să crezi că eczema de la picior îi va trece instant, ca prin minune.

Împărtășitul duminică de duminică nu are nimic în comun cu efectul pe termen lung al unui tratament medical adecvat. Da, știu de efectul placebo, știu și că pozitivismul ajută în boală. Și o vorbă bună și un pahar de ceai, pe lângă medicină, ajută să treci cu bine de clipele grele.

Ceea ce nu aud și ar fi frumos este: credința ta este la fel de bună chiar dacă îți duci copilul la medic și nu chiar duminică de duminică la lingurița de vin.

Sunt medici care se roagă înainte de operație, este momentul lor de meditație, de liniște și concentrare, și mulți nu ajung la biserică ca să împărtășească copiii. Credința lui este acolo, în ceva, nu e treaba nimănui să o măsoare sau judece, plus credința că medicina și tot ce învață zi de zi poate salva viața pacientului lui/ copilului.

Regulile în parenting, în educație, la slujbă, sunt bine venite. Asigură rutina necesară pentru a te menține concentrat pe ce ai de făcut, asigură baza sănătoasă în dezvoltarea relațiilor sociale și organizează acolo unde nu e nevoie de haos.

Regulile de urmat ca să devii sau să rămâi un om credincios, să înțelegi concepte, învățături și, totodată, apreciat pentru ce predici ( ca preot, pastor, duhovnic) sunt și ele necesare. Așa înțelegi mai bine, poți ajunge la starea de liniște că faci lucrurile bine. DAR aici nu are ce căuta absurdul. Asta voiam să spun.

Sunt oameni care, indiferent de pregătirea lor, au încredere în ceea ce spui. Pentru că la fel cum profesorul, doctorul, vânzătorul este autoritate în clasă, cabinetul, toneta lui, așa și tu. Reprezinți autoritatea acelui loc, încrederea că știi ce noi restul nu știm. Asumarea mai multor meserii, în afară de cea pentru care te-ai pregătit nu e ok.

Într-o biserică plină de oameni de vârste diferite, nivel diferit de studii, părinți medici, cum sună fraza cu medicamentul de duminică? Pentru cel care se documentează continuu și se străduie să se facă înțeles cu privire la necesitatea prevenției și adoptarea tratamentului necesar într-o problemă de sănătate pentru copiii și adulții care nu urmează tratamentul prescris pentru că dimineața iau întâi nafura și nu medicamentul? Hai să nu mai prioritizăm gândurile oamenilor cu reguli aiurea și să facem lumină pentru fiecare. Tu te ocupi de liniștea sufletească așa cum ai învățat, fără sfaturi și reguli despre care nu ești educat adecvat să le dai, iar restul (eu, el, ea etc) de rolurile naturale sau învățate, strict pe un domeniu anume.

3

Lisabona 3 zile, cu copil cu tot!

Nu știu cum a fost începutul de an la voi, la noi a fost greu tare pe toate planurile, abia așteptam primăvara să se liniștească toate lucrurile, să ne putem organiza să evadăm undeva. Undeva aproape sau departe, nu conta (doar să ne ajungă bugetul), unde să ne umplem mintea cu pozitiv și bine și să ne reîntoarcem pregătiți, să funcționăm un pic mai cu spor ca până înainte de plecare.

Am făcut calcule, căutat oferte și am rezervat 7 zile portogaleze, 4 pentru Lisabona și 3 pentru Porto (să ne bucurăm acolo de niște licori dătătoare de stare de bine). Practic cu tot cu drumul dus – întors au fost 3 Lisabona și 2 Porto.

Înainte de a fi părinți vacanțele noastre au fost active și fără prea mult stat cu burta în sus, mai mult plimbări, vizite, chestii de făcut și încercat. Cu Loli am fost la mare și ne-am lecuit. Nu e genul static nici ea. După vacanța de anul trecut, am înțeles că așa cum ne place nouă relaxarea asta cu multă activitate, așa îi place și ei.

Vacanța, în sine, este o plăcere și Loli lasă acasă sau uită de tot nazurile și ifosele, de fiecare dată. La drum întâmpină greutăți. Îi place cu avionul, numai că drumul ce depășește o oră este greu de înghițit și tot ce am pregătit ca activități o ține fix 3 minute. Desenează, lipește, face puzzle cu viteza luminii și gattta!

Călătoria cu avionul cu tot cu delay-ul de îmbarcare a durat 4 ore și 30 minute. Zborul a fost după-amiaza și nu a dormit nici acasă, nici pe avion. Nici nu consum cuvinte pentru câte a făcut în avion și cum a decurs zborul. E în genul acum râd și mă amuz, atunci am râs și m-am amuzat doar pe bucăți.

in aeroport a studiat tot

in avion a probat scaunul, hubloul in fel și chip

imediat ce am iesit din aeroport, în Lisabona… a tras pe dreapta

De la aeroport am ajuns cu metroul la cazarea noastră, un apartament în zona de centru a Lisabonei, într-o clădire veche, dar cochetă și la care ajungeai după ce leșinai de la cele 3 șiruri de trepte, în pantă. După 4 ore de zbor, plus diferența de fus orar 2 ore mai devreme, cu 2 trolere, 2 rucsaci, căruț și mândra mega obosită, am bolborosit fiecare treaptă.

Tips:

– merită să închiriezi studio sau apartament din timp pentru că Portugalia o fi ieftină (dar nu exagerat, doar la mâncare și țoale), nu este ieftină la transport și cazare. Bilete de tren pentru Porto, de asemenea, tot din timp, că altfel te usucă la portofel.

– traseul să îl cunoști dinainte pe zile, dacă ai copil mic care folosește cărut, Lisabona nu e chiar cea mai potrivită pentru explorat. Mai bine când e mai mare sau doar în sistem de purtare, dacă te țin șalele.

Muzeele, punctele turistice și metroul sunt dotate cu rampă și lift. Loli a folosit căruțul pentru relaxare, a dormit în căruț, ne-am descurcat chiar și pe treptele până la apartament, însă e mai mare și nu e deranjată de mersul off-road like datorat pavajului. Da, foarte puțin asfalt lin în Lisabona.

Acolo unde nu se putea cu ea în cărut a mers pe jos. De asta spun – ar fi bine de știut, pe zile, ce vrei să faci, ca să te organizezi cu transportul copilului. Unele plimbări nu necesită căruț.

– mănânci cu localnicii, nu neapărat în locurile recomandate turiștilor. Costă mai puțin și mănânci bine. Supermercado-ul din cartier era slab aprovizionat. Chiar și în mall stau slab la capitolul magazin alimentar. Aș fi plătit pentru un Mega mic cu de toate.

Bun, am ajuns, ne-am cazat cu nițel peripeții că nu am înțeles cum vine treaba cu cheia. Totul e digital, cu cod.

Prima zi prin Lisabona

Am început cu Parc Eduardo VII, ne-am plimbat pe alei, am dat de un loc de joacă de unde Loli nu voia să plece nici după o oră.

Apoi coborât pe Avenida da Liberdade – Champs Elysee-ul Lisabonei cu mult pavaj frumos ca design, cu statui, magazine de firma până la Arcul de Triumf sau Rua Augusta Arch, apoi până la malul râului Tejo, unde am făcut poze, admirat imensul pod care traversează râul, am cotit spre Time Out  Market– unde e raiul cu mâncare.

u

Loli după joacă plus aerul tare (vremea mai răcoroasă ca în București) a adormit imediat după popasul la Starbuks, de unde am luat cafele și ceai. Cu Loli în căruț ne-am plimbat în voie, am admirat ceramica și magazinele cu mâncare, suveniruri din plută și alte nimicuri ochioase din cartierul Baixa Chiado. Ne-am oprit să dezgustăm buletele cu cod. Fff bune, țin de foame.

Când s-a trezit mândra am luat masa în bazarul cu mâncare Time out. Îi tot dădeam târcoale cât ea își făcea somnul. Am luat supă de cârnați, supă de pește, orez cu fructe de mare și pâine prăjită cu sardine. Yammy!

Șiii cu burta plină ne-am pornit la urcuș spre castel Castelo de São Jorge. Greu la început, drumul este în pantă însă plin de buticuri care îti iau ochii, așa mai respiram un pic. Chiar și așa a fost o plimbare, în plan mega inclinat, plăcută și relaxantă. Familiile cu copii au prioritate la obiectivele turistice. Am intrat rapid fără a sta la coada, există casă prioritară pentru familie cu copil în căruț sau în brațe.

Mândra mea dormită bine, cu legănat natural, a escaladat tot prin cetate, a fugărit păunii, nimic nu i-a scăpat. Căruțul nu ne-ar fi folosit aici, dacă începeam sejurul cu acest obiectiv. Fiind patul Lolitei în vacanță, pentru somnul de prânz, nu am plecat nicio zi fără el, în plimbare. Dacă nu stă copilul, duce rucsacul, apa, fructele și multe alte nimicuri care te-ar încurca la mână.

După castel ne-am plimbat prin Alfama – cartier medieval, gen labirint, urcuș, coborâș, tare simpatic și pitoresc. Ne-am pozat, rotit ochii, văzut obiective turistice pe dinafară.

Am luat masa în oraș, la Verde Minho, unde am mâncat pește cod și dorada. Foarte mari porțiile, cu garnitură și tot tacâmul. Prima zi în Lisabona cu oboseala acumulată de la zbor, aer nou etc, mâncat chestii noi, mațele mele au făcut război și chiar mă gândeam că o să îmi dau rând cu fiică-mea la olița portabilă. Nu aveam la mine nimic de închegat intestinele, așa că la cină am cerut ceva tărie. Știți voi, leac de la bunica. Și cum nu cunoșteam nicio sticlă dintre cele de pe tejghea și îmi tot arăta portughezul vorbitor doar de limba lui, am ales un fel de țuică de casă. Mamăăă, ce bine mi-au făcut cele 2 păhărele. Gata cufureala instant, fără minciună, în plus nici nu am simțit cum am urcat cărutul pe treptele buclucașe până acasă, la cazare.

Când am rezervat cele 4 zile în Lisabona, Accuweather arăta o vreme de vis, înainte de plecare prognoza era de frig și ploaie. Great, mi-am zis! Vreme nașpa, ce vacanță vom avea?! A fost un pic mai frig decât în Bucuresti, cu ploaie în zilele de vizitat mai mult în interior, a fost chiar plăcut per total. Nu am înjurat chiar așa tare Accuweather-ul, in the end. Ba chiar în ultimele zile duceam dorul celor 14 -15 grade, cu cer noros, pentru că ne-a ars soarele ca și cum am muncit pe tractor în câmp deschis.

Ziua 2 a început așa: am chemat un Uber, ce nu a ajuns la noi, deoarece acolo unde eram noi cocoțati, nu a știut să ajungă. Ne-am pornit spre autobuz, dar până la urmă cu un nene bătrân, cu taxi, am ajuns în punctul cel mai îndepărtat față de centru. La Torre de Belém, ta-da! Turnul de apărare Belém a fost mare încântare pentru Loli, voia să se aventureze peste tot. Am luat la rând obiectivele din zonă – monumentul dedicat exploratorilor. Alt loc numai bun de escaladat.

 

La Mosteiro dos Jerónimos am sărit coada kilometrică. Cu Loli în cărut și 2 ani în loc de 3 (așa li s-a părut lor, eu nu am tăgăduit) am cumpărat rapid bilet și vizitat locul. Impresionante balustrade, arcade și biserica. Este o mânăstire veche, măreață ca stil, acolo sunt mormintele lui Vasco da Gama, Luis Camoes, Henry Navigatorul și Dom Sebastiano.

Imediat în vecinătate este renumita Pastéis de Belém. Eu cu Loli am mers la un loc de joacă din apropiere, Iulian a stat la coada plină de pofticioși. Sincer nu m-au dat pe spate. Gustul pentru mine – foietaj cu budincă de vanilie. Mă gândeam că voi apela iar la țuica portughezului, pentru că eu la chestiile astea cu aluat și budincă nu reacționez bine. Am scăpat, se pare.

După ce am mâncat de prânz ne-am pornit spre Muzeul Caleștilor (Museu Nacional dos Coches). Inițial nu prea voiam să intrăm, Loli dădea semne de oboseală, însă a meritat. A alergat mândra peste tot, butonat info touch-urile. Ar fi escalat pe acolo, să vadă cum e călătoria cu caleașca, cu greu s-a lăsat convinsă că nu se poate. Un pic de scandal, s-a mulțumit să alerge. Sunt tare frumoase caleștile, te duc în trecut și e un sentiment plăcut, de poveste.

După agitația de la trăsuri, Loli s-a așezat la nani. Prin urmare, am văzut pe dinafară Muzeul Electricitatii – Museu da Electricidade. Ar fi fost drăguț.

Am mers pe lângă malul râului Tagus, ne-a bătut briza apei, plus soare când în nori când nu, de ne-am făcut raci la figură. Loli a dormit 2 ore sub coviltir și cu pălăria pe ochi, era mega fresh după. Pe mine mă usturau sprâncele, abia seara am văzut că aveam bronz pe formatul ochelarilor de soare. După plimbarea cu briza în freză am luat trenul și metroul până acasă.

Apartamentul unde am stat este situat lângă o piață mare cu loc de stat fie la terasă, fie doar să reflectezi la lucruri, fie la un spectacol. Asociația imigranților din Republica Moldova a organizat un târg cu tradiții de Paști. Am încondeiat un ou cu Loli (mâzgâlito-pictat, mai bine zis).

După momentul nostru artistic cu oul încondeiat, ne-a alergat Loli pe acolo, am mâncat ceva și am ascultat muzica faină. A fost un concert de muzică cu instrumente interesante gen oale cu mărgele.

Ziua 3 – zi ploioasa. Soțul meu a studiat în țară vremea de pe coclauri și pentru zilele ploioase a trecut în planul de călătorie vizita la Oceanarium  și Ciencia Viva. Dimineață, da, a plouat cu găleata, ziua doar nori cu vânt mult.

Foarte drăguț Oceanariumul, dimineața a fost aglomerat dar respirabil. Am citit asta undeva și am făcut întocmai. Ne-am grăbit să fim acolo fix după deschidere. Sunt automate de bilete dacă vrei sa scapi de coada de la ghișeul cu bilete. Traseul este foarte bine gândit, cu cărutul nu am avut probleme, aveau lifturi și rampe. Super drăguți cei din staff, dacă nu luam liftul ne trimiteau în directia lor. Când am terminat de vizitat era plin ochi. La cafeteria de acolo Loli a mâncat supă de legume și chiftele din pastele lui Iulian. Mama(eu) a lăcrimat de mulțumire că a mâncat bine copilul.

Casa Științei este pentru copii mici și pentru copiii mari peste 18 ani, 35+ ( noi:))). Este un loc al experimentelor și curiozității. Ne-a plăcut mult.

Mulțumită de vizita la Oceanarium și de tot ce a experimentat la Casa Științei fata mea a adormit imediat cum am ieșit la plimbare pe malul râului. La întoarcere, piața de la noi iar plină. Altă manifestare culturală, altă muzică. De data asta am mâncat în apartament, a gătit Iulian paste și ce cumpărasem de pe acolo. Cât a pregătit el cina eu am organizat bagajul pentru călătoria de a doua zi la Porto. Las povestea pentru săptămâna viitoare.

Aaaa, am mâncat în ultima zi în Lisabona o înghețată mega bună. Loli a fost în extaz, ne-am bătut pe fiecare lingură de înghețată. Gelado Santini a fost locul de unde am plecat mulțumiți și bine înbuibați de un mix de gusturi yammmy.