1

Toaleta din rucsac

Înainte de a povesti de plimbarea noastră de primăvară, hai să spun cum ne-am descurcat cu treburile urgente fiziologice no 1 și 2 atunci când nu e timp să ajungi acasă sau nu e vreo toaletă prin apropiere.

Prin urmare, marea inaugurare a oliței portabile s-a făcut pe plaiuri străine. Nu că nu s-ar fi putut întâmpla și la noi, da’ acolo am testat-o bine și am ajuns să fim fără stres pentru nevoile de budă ale mândrei.

Vacanțele dinainte de Loli erau active, cu multă mișcare, locuri frumoase de explorat și vizitat. La fel au rămas. Loli ne moștenește, este genul care nu stă plantă cu burta la soare sau să o țină un joc până seara. Ea vrea să vadă, să se plimbe, cațere, să facă chestii, lucruri antrenante.

Cum a început să stăpânească bine și treaba cu pipi și caca în ultimele luni, m-am gândit să renunțăm la scutecul pentru afară (just in case) și să o obișnuiesc cu oala portabilă, în cazul în care nu avem la dispoziție vreo toaletă, fiind pe drumuri toată ziua.

Acasă avem reductor, oliță. Reductorul l-am avut și în vacanță, pentru când stăteam prin cameră, pentru plimbări am folosit olița portabilă.

Eu nu am făcut vreo cercetare în privința modelului pentru pipi la pachet, m-am gândit când era Loli mică că am să aleg la momentul de acum ceva, fără prea multe căutări. Soțul meu e genul practic, documentat și știind că sunt mama cărătoare s-a gândit la un model ușor de asamblat, de purtat și care să nu necesite bagaj extralarge pentru parc sau drumeție. A comandat modelul acesta de când avea Loli 2 ani și un pic. L-am avut asamblat prin casă, a fost foarte nebăgat în seamă o vreme, l-am strâns, apoi l-am scos la lumină din nou. Cu vreo câteva săptămâni înainte de vacanță i-am prezentat oala de drum, cu precizarea că ne va fi de folos în călătoria noastră. Am intenționat să o probăm prin parc înainte dar nu s-a ivit ocazia.

Filmulețul făcut la un moment dat după ce am primit chestia ingenioasă….a dispărut din memoria calculatorului. Așa că las link către un material de pe youtube despre modul de asamblare. Mi se pare un model tare practic și îmi place designul. E light, nu ocupă loc, după prima despachetare, îți intri ușor în mână și asamblatul devine rapid. Dacă ți se termină rezerva de pungi cu care vine dotată, poți folosi orice pungă.

 

O singură dată a făcut Loli pipi la copac, fix în ziua când am uitat oala acasă ( de aceea nu am testat-o la noi în parc), altfel făcea pe ea (nici schimburi nu aveam) și nu i-a plăcut deloc să stea chircită și stresată de firele de iarbă. Ideea este de când folosește olița portabilă nu suntem deloc agitați de aspectul unde face pipi/caca copilul, atunci când nu suntem acasă.:)

Ia să auzim niște povești funny cu și despre olițe?

 

0

Educaţia modernă și performanţa. Cum poate fi școala o bucurie pentru elevi, părinţi și profesorii și profesori?

Una dintre nașele de botez ale Lolitei a spus că după ce naști copilul nu pregătirea pentru botez e stres mare, ci înscrierea la școală. Prin urmare, după ce ai scos certificatul copilului, te duci direct la școală să găsești educatorul/învățătorul potrivit și clasa potrivită. Restul, botez, aniversări până la vârsta școlară, sunt detalii.

Glumind dar vorbind și serios, școala cu tot ce înseamnă ea este marele stres al părinților. De când începe copilul grădinița se pornește cursa pentru educația copilului. Și alergi, tu și copilul, cum poți pentru că e cu multe obstacole și cu reguli nescrise. Antrenorii (educatorii și profesorii) se întâmplă să nu fie pregătiți pentru fiecare etapă, copilul nu iubește școala și nu simte rolul educativ/distractiv/ de împlinire cognitivă al școlii în dezvoltarea lui.

Când a început Loli grădinița eram plină de speranță. Era ceea ce ea avea nevoie, cel puțin așa am crezut. Și da, era pregătită, poate nu chiar 100%, dar era. Nu am crezut că va lua vacanță, mai devreme, de la grădinița la care mergea, decât restul. Am retras-o, va reîncepe din vară. În condițiile în care nu există disponibilitate umană și educațională din partea educatorului, managerului de instituție de educație pentru a integra un copil care se adaptează într-un ritm lent, nu vă chinuiți copilul. Mai bine îi dai răgaz să mai crească, să își revină după 7 luni de neadaptare. Și nu e că nu a încercat copilul. A avut sprijin în terapie și acasă. S-a străduit cât a putut pentru 3 ani și câteva luni să facă față (conecteze, mai bine spus) unor educatori, care au nevoie doar de performanță când vine vorba de a sta la măsuță, a ști cântecul x, a folosi x activitate, identifică comportamentele neadecvate ca fiind probleme cognitive, nicidecum emoții la care copilul are nevoie de înțelegere și nu pot recunoaște potențialul deprinderilor și abilităților pe care le are copilul și, culmea, pe care le exersa cu un specialist, separat de programul de grădiniță, în cadrul grădiniței.

În ziua în care peste tot clocotește despre educație alternativă, despre nevoia de a întelege și respecta copilul pentru ceea ce este ca întreg, nu doar pentru ceea ce poate la un moment dat, există oameni care livreaza educație, doar cu dedicație. Discriminatoriu și pe bani. M-am gândit că la privat oamenii se străduiesc mai mult. Ce să vezi. Nu e așa peste tot.

Primul an de grădiniță este despre adaptare, despre formare de comunități și despre a identifica în copil abilități ce pot fi potențate prin activități specifice. Performanța despre care îmi tot scotea ochii educatoarea copilului nu trebuie să o aștepți doar de la el. Performezi și tu ca educator, profesor cât de bine poți ca să depășești împreună cu el punctul unde e blocat. Aia e adevărata performanță despre care ar trebui să auzim constant.

Mi-a placut când unul dintre speakeri a spus în video-urile de prezentare pentru conferință: sistemul de învățământ trebuie umanizat. Acum este mecanizat. Da! Tare îmi doresc asta. Educăm copiii, da! Dar cum? Cu reguli de bun simț și cu materii/activități care să le hrănească mintea și sufletul. Și cu profesori care nu au uitat că au fost la rândul lor elevi.

Sunt tare curioasă să aflu despre:

  • Reformele necesare în sistemul de învățământ
  • Cum școala trebuie să formeze personalități, nu șabloane.
  • Sistemul de învățământ de stat și privat
  • Competitivitate, teme, performanța în școala românească
  • Cum poate fi școala o bucurie pentru elevi, părinți și profesori
  • Educația democratică experimențială în învățământul de stat și public
  • Sistemele educaționale alternative în România
  • Adaptarea la și de la sistemul alternativ la cel tradițional.
  • Metode realiste de reformă a sistemului educațional în România.
  • Perfomanță pentru elevi, lipsă de performanță pentru profesori.

Parenting Academy vă invită împreună cu Ioana Chicet-Macoveiciuc (moderatorul evenimentului) la o conferință în cadrul căreia șase profesioniști în educație vor expune căile pe care le-au găsit de a ajuta copiii, profesorii și părinții să simtă că mersul la școală este o bucurie în fiecare zi, fără a renunța la a-i stimula cognitiv pe copii, îndrumându-i în schimb să-și urmeze calea.

Speakeri invitați:

Prof. Dr. Florian Colceag – Președinte al Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education
Oana Moraru – Material video înregistrat, Consilier educaţional, fondatoarea şcolii Helikon şi a platformei Vocea Părinţilor, învăţătoare şi profesor
Violeta Dascalu – Director Școala Gimnazială Ferdinand I din București
Claudia Chiru – Profesor pentru învățământul primar la Școala nr. 195 din București
Mariana Popescu Ulita Uliță – Director Montessori Institute of Bucharest
Serban Iosifescu – Directorul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar

Durata evenimentului este de 5 ore. 
Agenda completă a evenimentului, cât și alte detalii aici: https://goo.gl/oCGmc4
Preţul biletului diferă în funcție de numărul de persoane:
100 lei – o persoană
150 lei – două persoane
200 lei – trei persoane
Conferința va fi transmisă și online, iar prețul unui bilet este de 70 de lei.
Au mai rămas puține locuri la conferinta, prin urmare, nu uita să îți rezervi loc: https://goo.gl/oCGmc4

0

Seara fetelor – „Între noi, prinţesele”

Loli e de fapt Sofia – Lorena. Dacă întrebi cine e ea spune repede: Loli, apoi Ofia – Nena Sanu (de la Bliderișanu, și pentru numele de familie nu am nicio pretenție acum, la pronunție) Când am născut am fost numită la spital în fel și chip. Deci, fără stres.

Cum puteam noi zilele astea, de când cu vacanța, să stăm acasă și să nu mergem la o întâlnire specială, între fete, despre prințese și despre un personaj îndrăgit de la Disney, cu numele fetei mele. Cum? Prințesa Sofia, Sofia I. (Hint – Serialul Sofia se difuzează în fiecare sâmbătă la 9.30, pe Disney Junior. Este un serial despre familie și pentru familie, nu vă sfiiți să vă așezați cu copilul la tv, asta dacă nu e în pauză precum Loli.) 

Loli știe cine este Sofia, ne-am uitat împreună la multe episoade. Acum facem pauză un pic de la tv. Povestesc altă dată despre pauza de tv.

Laura Frunză (mulțumim mult, Laura) ne-a invitat la relansarea colecţiei Sofia I de la editura Litera, s-au aliniat planetele și-am ajuns. Yeyyy!

Colecția Sofia Intâi a debutat în anul 2013 iar de atunci au apărut pe piaţa de carte 30 de titluri. Este una dintre cele mai îndrăgite colecţii de carte pentru copii din România, datorită mesajelor pozitive, educaţionale – pe care le promovează.

Prin urmare, miercuri, după somnul de după-amiază, prințesa mea a îmbrăcat tutu-ul mov și hopa în autobuz spre Cărturărești Verona. Cu mine, evident. Acolo, deși era seara fetelor, ne-am dat întâlnire și cu Iulian. Și bine că a venit! Cu Loli nu am ajuns până acum în locația de la Romană. Pentru început…ce desenat, colorat, era peste tot pe acolo, ba o interesa o carte, ba un pluș. Toate cărțile și jocurile și plușurile o atrăgeau ca un magnet.

Programul pregătit de Laura a fost tare simpatic: lectură în tandem, mama-fiica din cartea Cele mai frumoase poveşti cu Prinţesa Sofia, colorat, pictat tot în tandem în cartea Să pictăm cu prinţesa SofiaNoi două l-am bifat pe fugă, însă cât a durat, respectiv rezistat, Loli a fost mulțumită. Am putea spune că a desenat și lipit cu patimă și concentrare, pe repede, ca să mai dea o raită(iama) rapid prin librarie. Are și acum sclipici în păr.

La orice serată cu prințese se servesc dulciuri rafinate. Mi-a plăcut colțul dulce de la Grace Couture Cakes, acolo Loli și-a făcut de cap.

 

Cum suntem în vacanță și de la alimentele ei cu restricție, a gustat/mâncat fericită din tot ce a dorit.

Despre cărțile cu Sofia pot spune că sunt frumos ilustrate și dialogul ușor de urmărit pentru cei mici, și, după ce se termină pauza de la tv, le vom comanda și noi. Serialul ne place mult, vom relua vizionările la un moment dat.

Mi-a plăcut ieșirea, cu toate că mândra era într-o continuă mișcare. Am reușit să stau la povești, am colorat și eu și jucat cu sclipici. Păi, cum altfel:))

Știi cum niciodată nu ai îndeajuns de multe creione, suporturi pentru creioane și pensule, și sclipici pentru ce activități faci pe acasă? Te înțeleg, suntem la fel. Îmi plac chestiile de birotică, tot timpul mi se leagă ceva de mână la magazin sau librărie. Cu ocazia seratei prințeselor am descoperit pe cei de la DACOart. Am intrat și noi acasă pe site, au o grămadă de accesorii de hobby, precum şi rechizite de calitate. 

    

Am povestit despre filme pentru copii, a existat și o tombolă. Premiul a fost un dvd cu premiatul film Coco. Dacă n-aţi văzut încă filmul, neapărat să vă faceți timp, sunt sigură că o să vă placă. Laura povestește un pic aici, plus are și un concurs.

Pentru Sofia mea iepurașul a venit un pic mai devreme, cu ajutorul Laurei și editurei LiteraHasbro (prin intermediul Disney Romania) şi HappySchool.ro, un magazin de rechizite şi accesorii cu licenţă, cel mai mare distribuitor de produse Disney din România. 
Loli s-a lăsat greu convinsă să plecăm, era obosită ruptă. L-a salutat în trecere pe Enescu, nu știa ea bine cine e, dar i-a plăcut să îl observe până a venit taxiul. A făcut răscol în mașină în punga cu cadouri și s-ar fi culcat în pat cu jurnalul și stickerele cu Sofia. S-a mulțumit, până la urmă, cu pijamaua cu ursuleți și după ce a pus capul jos, în 3 secunde a adormit.
 
 
1

Minciunile copiilor

Eu îmi amintesc de minciunile de la 5-6 ani. Știu exact motivele: să scap de ceartă, pentru că era o minciună ce nu făcea rău, era ceva pentru mine și voiam să știu doar eu de acel ceva, pentru că scăpam pe altcineva de pedeapsă, pentru că urma să fac ceva ce nu-mi făcea plăcere sau îmi era frică și mă apuca subit durerea de cap, burtă, orice contraindica ce urma să fac.

Loli are 3 ani și aproape 11 luni și, ocazional, pe lângă eu am făcut sau Loli a vărsat apa, deși nu era necesar, și știe asta, minte.

Ai mâncat cu mamaia? Daaa!( nici nu s-a atins de lingură, mamaia are un rid în plus)

Loli ți-a plăcut melodia? Nuuu (am dansat până nu am mai putut).

Fata mea are parte de mici recompense în terapie și acasă. Știe că avem limite bine stabilite, avem și limite pe care le-am relaxat, avem și rutină. Anticipația funcționează minunat la noi pe anumite nevoi. În rest, spontaneitatea ne caracterizează.

O parte din așa zisele ei minciuni le înțeleg, le realizează și ea. Cumva e covorul ud deoarece cineva nu a ajuns la oală? Ce crezi? Va spune senină că nu ea făcut pipi. Intenția ei nu era să facă pe ea și pe jos. Dar a făcut-o și situația este clară – nici ea nu se simte confortabil cu ideea, de aceea cumva o transformă.

Când a spus prima dată mami pune Loli colț, pfuaaaa am amuțit, m-am bâlbâit. Nu s-a menționat în casa noastră cuvântul colț, nici acțiunea de stai la colț pentru că. Dar ea a insistat la grădiniță, când nu a vrut să participe la activitate, că mami o pune la colț. În ziua respectivă cred că toată lumea a înțeles de ce nu cooperează copilul meu.😄 O pun la colț acasă. Na, drege busuiocul dacă poți.

Copiilor le poate fi indusă o acțiune prin repetiție și întrebări centrate pe subiect? Mă întrebam eu când Loli îmi repeta că da, o pun la colț.  M-am lămurit spre final, vezi mai jos.

Cărțile spun că de la copilăria timpurie până la adolescența târzie, procentul copiilor care mint deseori rămâne cam la fel. Totodată cei care au făcut studii pe acest subiect spun că există 2 posibilități:

– nevoia de minți este tranzitorie, o fază care, prin intervenția parentală și presiunilor reduse, ia sfârșit

– posibilitatea ca pentru unii să devină un pattern stabil de relaționare cu lumea.

Pfuu, no pressure pe noi, părinții. Adevărul este  acesta – zi de zi învățăm lecția onestității cu noi și cu copilul.

Emilia este prietena de joacă a fetei mele, terapeutul ei, și, când a picat treaba cu pusul la colț, am întrebat-o și pe ea despre subiect. Pentru a înțelege mai bine întreg conceptul de minciună la vârste mici și de ce mint copiii.

1. De la ce vârstă mint copiii?

De când încep să vorbească încep să și mintă, să ascundă adevărul. De fapt, încep prin a nega ceea ce au făcut. Motivele pentru care un copil minte sunt mai multe, putem enumera câteva:

-nevoia de atenție (copilul minte victimizându-se, exagerează evenimente, dramatizează etc);

-imaginația bogată (povești, tv, desene animate, tablete);

-vor să se simtă importanți (în fața educatorului, a părinților).

2. Copiii mici înțeleg minciuna? Conceptul de minciună?

Motivul pentru care copilul mic minte este în primul rând să nu supere. Să nu își supere părinții, educatorul, prietenii. La vârsta de 2,3 ani memoria copilului este de scurtă durată, studiile spun că de multe ori ei nu disting realitatea de fantezie.

Ce bănuim că înțeleg copii pe la 2,3 ani este că nu vor să-i supere pe ce-i dragi și deja au înțeles că anumite comportamente i-ar supăra, astfel recurg la a schimba fapta prin a ascunde adevărul.

Exemplu: „Ai mâncat astăzi la grădiniță?

„Daaaaaaa…

Copilul a răspuns cu ceea ce a înțeles că-și dorește mama să audă. De ce? Deoarece atunci când spune nu, mama începe cu teorii, iar copilul a învățat să-i ofere mamei ce-și dorește să audă pentru a evita teoria. Învață să mintă în relația cu părintele.

3. În cazul copiilor mici când ar trebui să ne îngrijoreze minciuna lor?
Studiile spun că până la vârsta de de 4,5 ani nu trebuie să ne facem griji. Este de menționat faptul că, uneori, este nevoie ca părintele să apeleze la un psiholog, în cazul în care copilul transformă minciuna în modul lui de a comunica, nu mai face diferența dintre realitate și fantezie.

4. Copilul mic poate fi influențat să mintă?

Depinde. Spun asta deoarece copiii au tendința să „se lase influențați” dacă sugestia îi aduce beneficii. Să ne gândim la un exemplu: „De ce esti trist astăzi, te-au bătut părinții?” iar copilul  spune „Da” (minte) iar în acel moment toate privirile și atenția au fost asupra lui. În acest caz putem spune că DA, copilul poate fi influențat. Repet, dacă sugestia îi aduce beneficii, copilul o poate prelua și folosi ulterior.

Iată și răspunsul meu. Loli nu a putut susține activitatea cu educatorul și a ales să stea izolată. S-a întâmplat să fie într-un colț și ești tristă, de ce la colț, restul este istorie cu mama(eu) care o pune la colț:  beneficii: zero activitate, bifat atenția, empatia educatorului.

5. Cum ar trebui să gestionăm minciunile copiilor?

În primul rând este important să identificăm nevoia din spatele minciunilor, apoi să acționăm plecând din acel punct.

Bun, oare dacă fac tot ce trebuie nu mă va minți de-a lungul vieții? Nu știu, cu siguranță nu am să pot controla pe deplin acest lucru, dar cred că prin încurajarea adevărului, setarea de limite corecte și un cadrul familial fără constrângeri absurde ar influența cât de mult va minți de-a lungul timpului.

0

Activitate despre primăvară pe timp de iarnă 3-5 ani

Zilele astea m-am gândit la o activitate care să încorporeze mai multe elemente. Să fie cu numere, cu lipit lucruri, cu poveste ce anticipează fenomene naturale, biologice și să fie cumva de sezon, cu tot cu ninsoarea de afară.

Povestea este simplă, fără explicații științifice dificile. Iată un fel de schiță, tu o poți spune și mai bine.

Primăvara, după ce zăpada s-a topit, afară este mult mai cald, soarele pare că are forță mai multă. Se întâmplă ca primăvara ploaia să umezească pământul des, lucru la fel de bun precum căldura soarelui. Plantele revin la viață după cele câteva luni de iarnă. Copacii înfloresc și înfrunzesc, plantele cu flori apar și ele. Cum? Semințele au stat ferite de iarnă în pământ, apoi pe măsură ce pământul s-a încălzit, au încolțit. Plantele din ghiveci se bucură și ele de venirea primăverii, unele înfloresc, la altele apar frunzulițe noi și le putem muta în balcon.

1. Numerele și numărătoarea o faceți cum vreți, indiferent de modul cum porniți povestea. Nu ai nevoie de multe elemente ci doar cât să pornești povestea și să poți duce firul ei logic.

   

2. Dacă dorești să dai poveștii și partea de activitate practica, de experimentare a creșterii plantelor, poți pune la încolțit semințe (alege ceva care nu necesită condiții speciale, să încolțească repede și să puteți observa procesul de creștere). Partea aceasta se potrivește mai mult copiilor de peste 4 ani.

 

3. Materiale necesare

– hârtie colorată care să marcheze culoarea elementelor naturii, respectiv etapele poveștii

– plastilină

– materiale artcraft librărie sau coli spumă colorată și decupați voi norii, florile, soarele

– un suport pentru poveste – tabla din spumă sau material de izolat( noi suntem în proces de renovare:))), am folosit un rest de polistiren)

– semințe – am folosit niște semințe de bostan, nu contează felul lor, semințele sunt doar pentru a sublinia ideea cum apar plantele, de încolțire/germinare a semințelor.

Spor la joacă și povestit!

0

Modern Dad’s Challenges, editia 6 – întânire de criză :))

Părinții moderni citesc despre cum să crească copilul cât mai bine. Își doresc să nu repete greșelile părinților. Mamele de obicei acordă mai mult timp studiului, tații primesc rezumate, rânduri subliniate, cooperează adaptându-se din mers la idei, ajung la a aproba sau dezbate ceea ce au descoperit prin cărți. Sună bine până aici, nu? Este adevărat într-o proporție mare. Și e bine, se schimbă lucrurile și ieșim din modelul învechit al parentajului din comunism dar și din ignoranță sau ai mei m-au crescut așa, ia uite ce bine sunt.

Ceea ce este extraordinar pentru vremurile în care trăim – sunt și tați care fac rezumate din cărți și din ceea ce au documentat pe o situație legată de dezvoltarea copiilor lor atât pentru soții cât și pentru bunici. Aceștia sunt tații moderni care își doresc să aibă informația necesară  pentru a înțelege copilul și contribui la dezvoltarea lui emoțională.

photo credit: unsplash.com

M-am lungit un pic cu introducerea. A trecut primul eveniment din acest an dedicat pentru tații moderni. Provocarea a fost cum gestionăm crizele de furie ale copiilor.

Soțul meu a venit tare mulțumit acasă. Prin această ediție și-a lămurit anumite lucruri și totodată confirmat ceea ce deja știa și aplica pe mândra lui.

Primul speaker Ioana Agachi, psihoterapeut, managing partner Eu, părinte ghemotoc a vorbit despre dezvoltarea emoțională și rolul nostru în a ajuta copiii să identifice emoții și cum dezvoltăm vocabularul emoțional, cum ne dezvoltăm noi modelul de urmat pentru copil în a gestiona sănătos emoțiile.

Idei reținute:

– dezvoltarea emoțională începe de la naștere, partea frumoasă este că dacă nu am reușit să creștem până la o anumită vârstă și ne dăm seama de acest lucru, poți face asta indiferent de momentul vieții în care te afli. Cu alte cuvinte no worries pentru noi, de copii avem grijă să îi creștem cum nu am reușit noi.

– primele emoții ale bebelușilor sunt cele de bază, după 1 an, 1an jumătate apare sentimentul de sine, exist – eul interior, apar emoțiile complexe – vinovație, rușine, jenă etc

– empatia și simpatia – se învață după 3 ani, se diferențiază astfel: simpatetic – apare nevoia de a acționa, în empatie nu acționezi – întelegi, poți să simți ceea ce simte copilul și nu preiau starea lui (dacă tu plângi, plâng și eu)

– copiii mici nu știu ceea ce simt, rolul părintelui este de a observa emoțiile lor indiferent că sunt negative sau pozitive, nu le negăm, le descriem (chiar dacă au câteva zile și nu credem că înțeleg, este ca o încălzire pentru ce urmează în câteva  luni), etichetăm emoția, vorbind în termeni de emoții punem bazele vocabularului emoțional.

– Furia – emoție de bază, tații au descris emoția – not cool, o nevoie, apărare, energie, merge pe creativitate pentru unii. Furia nu vorbește despre ceva ci despre propria persoană, despre propriile valori. Copilul nu știe ce e și ce să facă cu ea. Adultul știe când începe – înjură, țipă, trântește. Copilul nu are autocontrol, este precum trenul care vede gara, dar nu poate opri. Scopul nostru nu e să oprim crizele. Da, le lăsăm să se manifeste, cu cât amâni momentul, ziua va fi mai grea.

Părintele are rolul de a-i transmite că este ok să fie furios, că poate să-și exprime furia, părintele acceptă starea lui și că el este acolo pentru că, el – copilul, are nevoie de ajutor atunci. Uneori comportamentul copilului este unul nu foarte confortabil, maybe copiat de la noi, din anturajul de la grădiniță, ideea este ca, eu părintele, să empatizez emoția, nu comportamentul. Dacă este nevoie de limită, o pun, copilul se descarcă dar limita rămâne (tehnica discului stricat).

Copiii sunt cei mai frustrați oameni din lume. Mănâncă la program, se culcă la program, merg la grădiniță și acolo urmează un program impus. Rutina e bună, anticipând lucruri poate integra mai ușor lucruri, experiențe. Pe măsură ce cresc, se dezvoltă eul interior apare nevoia de a face lucrurile în felul lui. Și e normal, cum e normal să apară și crizele. Vorbim cu copilul când respiră, nu când se îneacă de furie. Iar după ce scade intensitatea crizei, urmăm pașii: 

  • Empatizăm cu cel mic;
  • Etichetăm emotia;
  • Ii amintim că emoțiile sunt trecătoare;
  • Oferim explicații și alternative;
  • Il intrebăm dacă îl putem ajuta pentru a se calma mai usor.

Cel de-al doilea speaker Mirela Horumba, psihologul părinților cu certificare internationala în metoda Feuerstein Instrumental Enrichment și psihoterapeut cu drept de libera practică acreditat de Colegiul  Psihologilor din România www.mirelahorumba.ro) a subliniat:

Când devenim părinți ne reîntâlnim cu propria copilărie și primim încă o șansă de a crește emoțional.

Să ținem cont că pruncii nostri cresc într-o lume care nu există ci acum se construiește pentru ei. Copilul trăiește aici și acum.

Ne dorim să creștem copii autonomi, rezilienți – care au puterea interioară de rezista atunci când este greu și competenți. 10 ani avem la dispoziție pentru a face lucrurile bine. No pressure, right?

Să nu uităm – copilul funcționează în concret. Grijă la explicații și exemple. Fă ordine în cameră! Copilul nu știe ordinea. Știe că dacă punem jucăriile în cutii avem mai mult loc de joacă.

Frici normale – până în 6 luni – teama de a cădea, zgomote puternice, 6 luni- 1an – fețele necunoscute, 1-2 ani separarea de părinte, apoi animale, întuneric etc. Toate trec în mod natural dacă au fost integrate perfect. Verbalizând tot ce se întâmplă, fiecare acțiune de mici, ei pot integra mai ușor ce se întâmplă în jurul lor. Reziliența vine din integrarea corectă a fricii. Copiii nu se tem din naștere, fricile lor provin de la adulți și sunt întreținute în cadrul familial.

Nu orice nemulțumire/frică pe care o are copilul reprezintă o traumă.

Trauma – experientă de viață din interiorul nostru, ceva ce vine din exteriorul nostru și ne dă sentimentul că nu putem face față. Tipuri de traume – existențiale – viața pusă în pericol, de pierdere – separare de părinte, de relație – cele mai comune – de a nu fi valorizat, că nu contează.

Cu toții ne iubim copiii, este nevoie de atenție la modul cum implementăm iubirea. Abuzurile emoționale se traduc în felul cum spunem lucrurile, ce facem atunci când stima de sine a copilului e afectată.

Orice experiență poate fi reparată dacă copiii se simt în siguranță în familie. Important este să nu uităm – copiii învață viața, nu pot susține un comportament, nu sunt adulți în miniatură. Nouă ne-au trebuit ani să învățăm autocontrolul și mulți dintre noi nu îl deținem nici acum. Dar prin identificarea butoanelor noastre emoționale – ne enervăm ușor, vinovația, nemulțumirea veșnică și lucrul la ele, ne vor  ajuta să creștem copiii fără traume. Am fost crescuți altfel, este greu, însă copiii sunt un cadou pentru ca noi să devenim mai buni.

O noutate a evenimentului a fost lansarea platformei www.moderndads.ro, dedicată taților si viitorilor tați. Pe site, tații vor găsi articole, interviuri, materiale realizate în colaborare cu specialiști (pediatri, psihoterapeuti etc.), informații din orice etapă a vieții de tată precum și noutăți despre evenimentele la care pot merge cu cei mici și activitățile pe care le pot face împreună.

Modern Dad’s Challenges este singurul eveniment de parenting dedicat exclusiv taților. Detalii despre fiecare ediție se regăsesc pe site – http://events.moderndads.ro/ sau pe pagina de Facebook. Evenimentul este organizat de agenția de publicitate Creative Energy Corner.

0

Mărţișoare vesele

Anul trecut nu ne-am organizat să facem mărțișoare. Nu știu de ce, nici nu contează. Anul acesta am făcut, nu multe ci puține, și lucrul la ele ne-a făcut plăcere. Am făcut ce ne-a inspirat clipa și cred că sunt foarte frumoase. Am avut gânduri mari legat de design, voiam să fac acadele (Loli-pop), chiar am găsit un model ușor, dar Loli nu a vrut. Așa că am făcut mărțișoare după starea de moment.

1. Dansatoarele – de tăitul panglicilor și a modelului pentru corset s-a ocupat Loli, eu am ajutat la lipit și la desenatul chipului (altfel ieșea un ochi maaare pe toată fața). Modelul de inspirație era cu îngeri, greu, cu multe chestii de bibilit, așa că a ajuns la stadiul de dansatoare:))))

pregătiri pentru mărțișoare – cutia cu minuni!

 

2. Tablouri cu flori de lemn și nasturi și tablouri gen ”abstract” ( lipit ce ne cade la mână)

 

Spor la mărțișorit!

0

Crize de furie, tantrum, plâns și jale…pe unde-i ușa?

Când a zis cineva la o conferință că există un fel de moștenire a lucrurilor, stărilor, trăirilor reprimate gen șhhhh, că ne aude lumea/ taci, vorbim acasă, nu te mai smiorcăi/ nu e frumos să urli de față cu toată lumea, eu am zis: ce prostie! Copiii nostri moșteneasc tot – gena dar și condiționările strămoșilor. Na, iaca ipoteză pentru opoziționism și cum o parte din crize, tantrumuri nu provin doar din părințeala ta, sunt și de la bunici, străbunici. În glumă și serios, da, este plauzibilă dacă faci inventarul bagajului emoțional cu care ai intrat în părințeală. Acolo iese tot din rucsac și e burdușit, tată! Și ca să nu repetăm greșelile părinților și celor dinaintea lor, citim, aplicăm și ne batem pe umăr cum ce bine ne-a ieșit, alteori uităm teoria și suntem munte de regrete și de vină, cu un copil plâns în brațe.

Loli încă nu a ajuns la tantrum, doar la capitolul crize, frici la care căutăm leac. Fata mea este foarte conectată la stările noastre, se îmbibă ca o sugativă. Un pic de neliniște la noi, la ea e de nivel taifun, nu te mai înțelegi cu ea. Lucrăm mult la emoții, le acceptăm, le vindecăm. Este greu tare de multe ori, pentru că multe rezolvări, să spunem, nu vin ușor, natural. Este nevoie de timp, de căutare personală, poate chiar ajutor specializat. Este nevoie să te uiți în tine ca să înțelegi de unde vine criza copilului. Și nu e în genul căutăm vinovatul, ci momentul când ne-am pierdut. Nu ne-am ascultat și per total – incluzând oboseală, foame, stres, schimbare rutină, prea multă noutate într-un timp scurt, te poți aștepta să faci chiar tandem la criza copilului.

Când pierdem conexiunea, noi folosim îmbrățișatul strâns și vorbim la ureche supărarea. De obicei când fata mea e stresată, obosită, la marginea furiei și crizei de acel ceva (pe care de cele mai multe ori nu îl pot numi ca factor declanșator, la ăștia mici se adună și snap-ul poate fi în genul culoarea cănii – nu e roșie, voia albastră, nu e Mickey la ora asta la tv) o aduc aproape fizic și apoi emoțional. Așa am făcut de bebeluș. În brațe plânge, urlă, lovește uneori. Nu se liniștește de tot, dar așa știe că îi accept supărarea, și o înțeleg chiar dacă nu sunt de părere că era necesar să arunce toate creioanele la gunoi.

Uneori numărăm rar până la 10, ca să ne revenim cu respirația și să auzim ce avem să ne spunem.

Alteori nu spunem nimic, doar stăm și eliberăm plâns și oboseala.

Avem și momente când nu sunt în stare să fac față la criză, ba chiar o înrăutățesc. Stăm deconectate, nervoase, plânse și reluăm când putem sau cer ajutor. Să vină tati. Să preia momentul și să facă cum crede sau cum am mai discutat.

Noi discutăm clipele grele cu Loli și nu facem neapărat scenarii, dar căutăm să ne documentăm în privința asta – abordarea, contextul, limita dacă se impune. Facem echipă, nu tabere! Copilul simte asta și deși există, fără îndoială, o împărțeală a lucrurilor pe care le face doar cu mama și doar cu tata, când vine vorba de conectare, gestionare crize, traume, aici suntem împreună.

De ajutor va fi sigur, atât pentru mame (vor avea cu cine să facă share de informații, știut fiind că mamele cred că au dreptate tot timpul:)))), cât și pentru tați, evenimentul de săptămână aceasta dedicat chiar lor – Modern Dad’s Challenges, 28 februarie, de la 18:30, la Hotel International. Tema întâlnirii este: Crizele de furie și traumele copiilor: cum le gestionam? Speakeri: Ioana Agachi, Psihoterapeut, managing partner Eu, parinte ghemotoc și Mirela Horumba, psihologul parintilor, cu certificare internationala in metoda Feuerstein Instrumental Enrichment si psihoterapeut cu drept de libera practica acreditat de Colegiul  Psihologilor din Romania www.mirelahorumba.ro). 

Participarea la eveniment este gratuită și necesită înscrierea în prealabil pe site-ul evenimentului – http://events.moderndads.ro/#inregistrare/. Mai sunt câteva zile, deci nu stați.

Se anunță un eveniment plin de informații utile. Va fi o parte practică, un studiu de caz pe cele mai comune 6 crize de furie pe care le întâmpină părinții la cei mici, sub îndrumarea psihoterapeutului Ioana Agachi. “Ca proaspăt părinte trecem prin diferite situații de criză. Uneori, pare că suntem într-o criză perpetuă, care nu se mai termină. Suntem constant provocați la a ne adapta și a le face cumva față. Pregătirea pentru ele joacă un rol important, de aceea haideți să trecem împreună prin cele mai des întâlnite crize”.

Crizele de furie, traumele copiilor pentru mulți sunt greu de gestionat, ne ajutăm citind cărți de parenting, făcând terapie, ascultând sfatul specialiștilor. Reușim să dobândim niște instrumente pe care să le folosim la nevoie, însă ideea este – nimeni nu are soluția fix pe situația ta, dar nu strică să cunoști experiențe, să te pregătești folosindu-te de ceea ce se știe, s-a studiat deja.

Copilul învăță de la părinte.  Da, nu vom fi perfecți pentru că avem background-ul nostru pe care îl vindecăm și copilul are nevoie să știe și asta.

Eu îmi doresc să îi inspir încrederea că poate să se crizeze, că pot să îi validez emoțiile, că avem nevoie de limite adecvate (nu absurde) ca să nu ajungem la unele furii, supărări și că nu va pierde niciun gram din dragostea mea pe parcurs.

Nu uitați de înregistrare. Soțul meu și-a dat întâlnire cu câțiva tați prieteni. Măriți gașca?

 

2

Jocuri cu forme

Fome – cum spune Loli. Ce să facem noi să fixăm noțiunile astea? Formele sunt repere în spațiu, de mare ajutor la nevoie. Câtă poveste să pui în forme?  Muuultă: Oval – piatra de la inelul meu, triunghi – eșarfa aia cu biciclete de la vărul tău, cerc – ceasul de perete etc

Ce am făcut noi zilele trecute, pe vreme rea –  ba ninsoare, ba lapovița – de nu puteai scoate un deget pe geam. Cât a dormit Loli, eu am desenat câteva forme și printat altele, pus în mijlocul casei formele de spumă și bețele, apoi așteptat reacția mândrei. Îi place jocul prin surprindere. Dacă pregătim prea mult terenul, își pierde repede interesul. Așa am, de obicei, succes când vreau să  exersez cu ea ceva anume.

1. Caută formele, de toate culorile și mărimile! 

 

 

2. Contur și colorat în contur! Prin desenatul/ urmărirea conturului și colorat în contur (pe cât posibil, fără stres la 3+, deoarece se îmbunătățește abilitatea acesta pe parcurs) se fixează mai bine forma și noțiunea.

3. Urmează modelul. Am găsit aceste printables aici, foarte faine.

Jocul asta nu prea a încântat-o. Am pierdut-o rapid pentru că bețele nu erau pe dimensiunea desenului. Ea voia să suprapună pe model. Well, reluam altă dată.

Spor la joacă!

9

Felicitări, carduri, art craft pentru ocazii speciale sau just for fun – vârsta 3+

Am făcut felicitări și compus jocuri cu materiale decorative în plin episod de gripă. Simțeam nevoia să ne înveselim. După ce ne-a mai trecut moleșeala și am putut să ne așezăm la măsuță am încropit, în funcție de preferințele de moment ale mândrei, câteva carduri și felicitări. S-a nimerit fix între Valentini, Dragobeți și vremea asta de primăvară – toamnă. Cred că merg pentru orice moment – zi de naștere, aniversare oricare ar fi ea, de îmbunătățit dispoziții gripale sau pentru momente de conectare și relaxat cu copilul.

Prin urmare, pentru că Loli și-a manifestat interesul (după febră, muci, tuse, stări miaunate aferente celor deja enumerate) pentru tăiat cu foarfeca, lipit lucruri și plastilină, am lucrat exact în această ordine.

1. Felicitări cu inimioare (love cards, dacă vreți, că tot venea ziua cu inimioare roșii).

Materiale – autocolante cu floricele sau diverse modele, hârtie colorată glossy, foarfeca de unghii, autocolante pentru motricitate fină. Loli are mâna mică și foarfeca din setul ei de manichiură bebeluși 🙂 este numai bună, are capetele boante, mică, ușor de manevrat.

2. Carduri cu tematică spring (să zicem) – ghivece cu flori

Materiale: hârtie colorată, materiale art craft, lipici

 

3. Card cu baloane colorate – nimic fancy, un desen simplu și chestii de lipit.

4. Carduri cu stele colorate

Materiale- hârtie colorată, stele – hârtie post-it în formă de stea

 

5. Art craft – forme animale. Plastilina este încă în topul materialelor de lucru la noi acasă. Nu știu dacă oaia are treabă cu romantismul, aniversările, aduce noroc sau ceva de genul, fata mea asta a ales să decoreze.

Inspirație și spor vouă! Și să vă ocolească gripa și răceala.