3

Felicitări, carduri, art craft pentru ocazii speciale sau just for fun – vârsta 3+

Am făcut felicitări și compus jocuri cu materiale decorative în plin episod de gripă. Simțeam nevoia să ne înveselim. După ce ne-a mai trecut moleșeala și am putut să ne așezăm la măsuță am încropit, în funcție de preferințele de moment ale mândrei, câteva carduri și felicitări. S-a nimerit fix între Valentini, Dragobeți și vremea asta de primăvară – toamnă. Cred că merg pentru orice moment – zi de naștere, aniversare oricare ar fi ea, de îmbunătățit dispoziții gripale sau pentru momente de conectare și relaxat cu copilul.

Prin urmare, pentru că Loli și-a manifestat interesul (după febră, muci, tuse, stări miaunate aferente celor deja enumerate) pentru tăiat cu foarfeca, lipit lucruri și plastilină, am lucrat exact în această ordine.

1. Felicitări cu inimioare (love cards, dacă vreți, că tot venea ziua cu inimioare roșii).

Materiale – autocolante cu floricele sau diverse modele, hârtie colorată glossy, foarfeca de unghii, autocolante pentru motricitate fină. Loli are mâna mică și foarfeca din setul ei de manichiură bebeluși 🙂 este numai bună, are capetele boante, mică, ușor de manevrat.

2. Carduri cu tematică spring (să zicem) – ghivece cu flori

Materiale: hârtie colorată, materiale art craft, lipici

 

3. Card cu baloane colorate – nimic fancy, un desen simplu și chestii de lipit.

4. Carduri cu stele colorate

Materiale- hârtie colorată, stele – hârtie post-it în formă de stea

 

5. Art craft – forme animale. Plastilina este încă în topul materialelor de lucru la noi acasă. Nu știu dacă oaia are treabă cu romantismul, aniversările, aduce noroc sau ceva de genul, fata mea asta a ales să decoreze.

Inspirație și spor vouă! Și să vă ocolească gripa și răceala.

 

5

Activităţi de recunoaștere numere, jocuri de numărat

Săptămână aceasta ne-am ocupat de numere. Loli mă pune să ascult Zurli cu orele și îi place numărătoarea de la fiecare melodie 3-2-1, să vină muzica, apoi numără în legea ei.

Ca să organizez un pic treaba cu numerele am făcut câteva jocuri de recunoaștere numere și de numărat.

1. Omida – este un joc preluat de pe Pinterest și adaptat la materialele pe care le avem acasă.

2. Formă și plastilină – 1. joc simplu cu plastilina și 2. un joc compus. Prima parte a jocului era să umplem forma numerelor ca să o fixăm mai bine vizual. Partea 2, o pun un pic mai jos, poate fi joc și separat. Inspirație și dispoziție să fie.

  1. Joc simplu – se rulează un sir lung de plastilină și formezi numere

2. Joc compus – numere desenate, plastilină – aceeași culoare pentru toate numerele sau culori diferite. Eu am desenat numerele cât era la grădiniță, am folosit coală albă de împachetat, numărătoarea este până la 10. Colile fiind separate (din lipsă de spațiu) pot fi decorate, jucate la cerere, chiar în zile diferite pentru cei mici. Dacă răbdarea este punctul forte al copilului este de bine, se poate lucra pe ambele coli. Loli s-a entuziasmat rapid când a venit de la grădi, apoi i-a trecut cam pe la final de 5 și nici n-am presat. Cât i-a plăcut și a fost fun. Apoi am făcut altceva. Este timp de revenit, oricând asupra unui astfel de joc.

 

3. Forme de nisip. Am scos nisipul kinetic care este marea ei plăcere(eu nu apreciez strânsul și aspiratul și schimbatul de haine, atât de mult se implică de umple casa). Am strecurat și formele cu numere și am repetat un pic. Ca să nu pară lecție, că este sătulă de  “lecții” după statul la grădiniță și 2 zile de terapie pe săptămână, ne-am jucat de-a muntele care ascunde comoara cu un număr.

4. Amprente 

Partea a doua la jocul de la punctul 2. După recunoaștere și umplut forma numerelor, am numărat mânuțe. Repet – Nu e un joc/activitate de făcut deodată. Nu îi ține răbdarea. Loli a rezistat cu chef, la amprente, până la numărul 3. Apoi voia și nu mai voia. La 4 i-am propus roz și amprente cu ambele mâini, și s-a gândit că parcă vrea. Apoi gata! A spus miine, adică mâine și s-a dus să se joace în dulapul cel nou încă neumplut cu haine.(După ce s-a spălat pe mâini înainte 😊)

 

Se poate juca zile la rând. Depinde de copil, vârstă, răbdare și ce alte activități mai sunt în plan.

Jocuri cumpăratecu asociere de obiecte/ culori

5. Carduri – sunt tare faine cele pe care le avem. Sunt câte două pentru fiecare număr. Cu numărul pentru identificare vizuală și obiecte de numărat. Nu prea i-a plăcut să învârtim cardurile astea. După ce ne-am uitat pe ele și spus câteva numere și obiecte din imagini, le-a strâns fuguța. Încercăm și altă dată.

6. Pește din lemn (cumpărat de la Lidl) – fiecărui număr îi corespunde o piesă colorată și niște buline pe culoare de numărat.

Loli iubește peștele ăsta – numără dar și asociază culori. Adică le pune în ordine, ascunzând numărul. Asta e distracția nouă. Well, whatever makes her happy.

7. Numere magnetice – suportul poate fi frigiderul, sau tabla magnetică. Nu e noutate jocul ăsta. Aici poți deveni creativ cu obiectele de numărat.

 

Spor la joacă!

4

Bilanţ după 4 luni de grădiniţă

Din august și până acum Loli a probat 3 grădinițe, și dacă te gândești nu sunt chiar 4 luni, calculul îl fac după 4 luni de stat într-o singură grădiniță.

credit photo: unsplash.com

Timp efectiv petrecut la grădiniță nu însumează 4 luni, din motiv de tuse, muci care au ținut o lună și jumătate, plus zile când a venit mamaia și nu a vrut să servească grădinița. De dragul bilanțului, calendaristic sunt 4.

Nu o să vorbesc despre grădiniță, în sensul de personal și activități, deoarece îmi trebuie un post separat, ci despre cum a evoluat copilul în urma intrării în colectivitate. 

– și-a îmbunătățit limbajul, formulează cereri, dezvoltă (folosind cuvinte) cu ajutor o acțiune imediată sau dorită.

– răspunde la întrebări simple și nu se ascunde după piciorul meu sau cere în brațe sau pune capul în piept.  Are răspunsul pentru Ce faci? Sunt bine. Fac …ce face în momentul respectiv. Unde ești? Cu localizarea exactă și uneori cu indicatori de spațiu – sub, pe, înăuntru.

– îi recunoaște pe colegii de grupă, în afara clasei, pe hol, la dulap, îi invită la joc pe nume

– stă la măsuță, stătea și acasă dar s-a redus frecușul mă ridic și iar mă așez

– recunoaște educatorii grupei ei și pe cei de la alte grupe. Interacționează cu copii de la grupele mari, se lasă îmbrățișată (sunt 2 gemene care o iubesc tare și se bucură când le vede), duce o conversație minimă cu ei

– are preferințe pentru sala de clasă (sunt 2 spații în care se țin activități, cea în care a stat prima dată când am vizitat grădinița este favorita ei.)

– se implică în activitățile de grup, cooperează la sarcina de lucru și uneori surprinde prin implicare

– mănâncă mai bine

– face scenarii și jocuri de rol mai elaborate

– cere la toaletă

Nu-mi vin altele în minte acum. Mai sunt. Este clar un progres.

Mi s-a confirmat ceea ce scrie la text book și câteva lucruri din experiența altora.

Fiecare copil se dezvoltă diferit, comunitatea îl poate surprinde în momente diferite ale evoluției cognitive. De aceea unul poate se plictisește și nu se simte atras de activitățile educatorului, deoarece acasă a avut posibilitatea de a participa la ateliere sau cursuri cu joc în comun cu alți copii, altul este avid de orice implică joc de care nu a avut parte acasă și îi place compania (are frați sau îi vine natural), alții nu se adaptează la nicio activitate din prima și au nevoie de încurajare.

Pentru fiecare copil intrarea în colectivitate vine cu frustrări, cu momente bune și cu achiziții. Toate sunt benefice, noutatea și lucrurile contradictorii ajută mult la dezvoltarea și conturarea personalității lui.

credit photo: unsplash.com

Grădinița perfectă nu există, amendamente eu voi avea oricând. Țin cont de nevoile copilului meu, de emoțiile lui, de dorințele lui. Învăț să recunosc situații la care copilul întâmpină dificultăți, povestesc cu el, nu uităm de conectare și timpul lui special cu mine sau cu tati.

Comunitatea nu e de speriat, și o spun după aceste luni de gânduri, de temeri că nu am ales chiar ce e mai bine pentru copilul meu. Fiecare copil are dreptul de a fi integrat într-o formă de educație care să îi permită să atingă niște milestones-uri. Fără competiție inutilă și așteptări nerealiste de la sistemul educațional ales. Contez pe comunicarea deschisă familie – grădiniță și pe latura umană a specialiștilor.

În cei 3 ani de viață ai fetei mele am învățat că dacă plec de la ideea că nimeni nu e îndeajuns de bun pentru nevoile ei, ajungem la momente de stagnare și de frustare. Eu știu de ce are nevoie, lucrez cu nevoile ei, dar aleg să o las și pe mâna celor specializați să facă asta. Mental, ne face bine la amândouă, și asta contează. Să revenim una la alta pregătite, cu experiețe pe care să le împărtășim și să le interiorizăm în mediul nostru.

3

Pregătiri pentru Crăciun 3 ani +

Anul trecut am povestit cu Loli despre Crăciun, am citit despre activitățile de pregătire pentru Crăciun. Unele le-am pus în practică, altele au rămas ca idee pentru anul ăsta. Nu am insistat pe ideea de Moș Crăciun, nici Moș Nicolae. Nu era pregătită să asculte tradiții și povești cu multe simboluri.

Anul acesta am cumpărat mai multe cărți, decorațiuni de meșterit, pictat și fără să țin musai calendarul pe zile vom face următoarele:

– vom citi povestea din cartea cu cărticele pe zile. Pentru că am primit-o abia pe 3, am citit retroactiv, sigur se va mai întâmpla. Nicio grijă, tot la Crăciun ajungem. Plus celelalte noi și vechi – adică de anul trecut. Favorita și pe anul acesta este cea în formă de casă.

  

– vom picta formele din polistiren cu specific de Crăciun

– vom agăța ciorapii prin casă și povesti ceva despre, am scos deja ștergarul cu omul de zăpada..se vede că a mâncat pe el:)))

– vom decora geamul de la balcon cu desene – avem niște sabloane în formă de brad, acadea, tren cu jucării, globuri

– vom colora cărțile de colorat cu tematica de Crăciun

– ne vom uita la filmul cu Curiosul George – un Crăciun maimuțăresc – îl avem dublat în română, este potrivit vârstei, Loli îl adoră pe George (avem și cărțile:))

– ne vom ocupa și de cărțile cu activități dedicate Crăciunului

– vom cânta cântece și colinde

– vom vizita târgurile de Crăciun, cel din cartier și de prin București – un fel de tur al brazilor de Crăciun. L-am inceput deja.

– ne-am rezervat 2 nopți la Sibiu, să vedem cum e pe acolo în prag de Crăciun

– vom găti ceva dulce cu specific, cu toții

– facem bradul, este specialitatea Lolitei. Anul trecut a fost o adevărată plăcere pentru ea.

 

Cam astea sunt ideile noaste pentru a intra în atmosfera de Crăciun. Desigur pe lângă cele enumerate, sigur vom avea activități spontane.

Acuma spuneți voi, cum vă pregățiți?

0

Bile decorative sau cristale de apă (water beads) – joc senzorial 3+

Cu bile de apă sau water beads poți desfăsura un joc senzorial ce va fi mega apreciat de copil. Loli este fan bile, s-ar juca non-stop, eu recunosc că m-am simțit bine, numai că am stat cu ochii doar pe ea, nu zic încordată doar cu atenție sporită. Bilele erau mega atractive și simțitul lor și cu tot jocul touchy- feely ar fi avut încă o dorință. Să le testeze și cu limba.

Regula jocului trebuie menționată de la început. Bilele decorative sunt pentru joc, nu sunt din sticlă, se pot zdrobi dacă apeși cu forță și materialul din care sunt făcute nu este bun de mâncat.

Procesul de creștere este interesant de povestit, sporește interesul pentru jocul cu bile dacă se pun la umflat împreună. Vă garantez că o să îi placă rezultatul și vă veți emoționa la woau -ul copilului când le va descoperi.

Cum am făcut noi:

1. Primele bile hidratate erau incolore. Pentru prima întâlnire: le-a studiat, le-a învârtit și strecurat printre degete. Apoi, după bucuria și efervescența lucrului cu bilele alunecoase, jocul a fost de a le transfera în recipiente cu diverse modele de linguri. Pentru că Loli are tendința să lucreze doar cu stânga și uită de dreapta, provocarea era următoarea: câteva bile cu stânga, câteva cu dreapta. Stimularea portiunilor din creier responsabile pentru motricitatea stânga-dreapta nu are legătură cu alegerea ulterioară de a fi stângaci sau dreptaci. Traseul neuronal se învață prin exersare, abilitatea de a mânui lucruri cu ambele mâini cu aceeași precizie depinde de exercițiu.

2. Am făcut prima sticlă senzorială. Răbdarea nu e punctul ei forte, prin urmare pusul de bile una – câte una a fost antrenament pentru răbdare, fără ca ea să simtă presiunea lucrului în direcția asta, astfel cu multe povești despre ce va ieși din mâinile noastre și pauze de jucat cu bilele fără să le pună în sticlă, am ajuns la gura sticlei. Et voila!

A doua sticlă am zis să o facem elaborată, stratificată pe culori. Nu ne-a ieșit, când a văzut toate culorile nu s-a putut concentra de atâta bucurie. E draguță și așa.

3. Pungi senzoriale – nu i s-au părut interesante pentru că nu putea avea contact cu bilele.

4. Joc de voie cu mici provocări:

– arată o culoare

– găsește 2 culori

– ce-ți rămâne în palmă

– valuri de culori

– denumește culorile care îți ating degetele

– prinde o bilă în pumn și ghicește culoarea

 

Bilele decorative sunt tare versatile. Jocuri poți face la nesfarșit, apoi dacă simți nevoia de ceva mai multă distracție poți crea decorațiuni cu plante, ornamente cu lumânări, you name it. Aici sunt idei multe: le poți îngheța, sorta pe culori, poți face minidiorame și așa mai departe.

Vârstă copilului și nevoile de moment dictează tonul distracției.

Loli nu e pregătită acum pentru toate activitățile cu bile. Le-am pus deoparte pentru vreo altă zi de stat în casă, să alungăm plictisul. A fost foarte încântată de senzația lucrului cu ele, de textura lor. Nu voia ceva structurat ca joc, la început. Este ok și așa. Să lași copilul să exploreze, să le gâdile, studieze, apoi să dirijezi jocul.

Impactul va fi mare, la Loli a fost prea mare și până la chestii elaborate le vom folosi cu inspirația de moment.

Ps. A încercat să le împrăștie prin camera. Ce mult i-a plăcut să le observe rostogolindu-se! Mie crezi că mi-a plăcut? Pfuu, da și nu prea, o dată la 2 zile răsare câte una ușor uscată. Am făcut atunci o vânătoare de bile și uite-așa s-a transformat situația.

Spor la joacă!

Nu uitați să fiți precauți. Eu am stat cu ochii pe copil, nu mi-am făcut de treabă prin casă. Bilele sunt dintr-un polimer (plastic) care se hidrateaza, nu sunt toxice, nu e musai să se probeze asta. Se recomandă de către producator a nu fi înghițite. Dacă copilul nu a trecut de etapa de testare a obiectelor cu gura, nu vă recomand să i le prezentați. Loli are 3 ani și 6 luni și tot am stat cu ochii ca pe butelie.

1

Trăiește timpul copilului acum, nu când poate lucruri scrise într-un grafic!

Eu nu empatizez cu părinți agitați fără un motiv real. Și culmea sunt magnet pentru ei. Se uită la Loli și simt că au găsit omul cu care își pot povesti spaimele. A nu se înțelege că întorc spatele omului și fac stânga- împrejur, ba chiar am vorbe de liniștire pentru fiecare.

Mă lasă rece oamenii care se hrănesc cu frică, cu temeri aiurea, nefondate sau susținute de vreun medic de familie sau pediatru care insistă cu graficul de creștere. Problema nu e la acel specialist care, până la urmă, este dator să îți spună și rele și bune, poate că îți oferă explicația adecvată sau nu, sau te trimite către cineva care să te ajute să o depășești, eu nu înțeleg de ce insiști să fii stresat. Oare este din cauză că nu îți seteazi corect așteptările?

Știi vorba: problemele mele sunt mai mari, pentru că sunt ale mele. Păi, da, uneori îmi vine să …nu zic, o să zic doar: bucură-te de ce ai, tu nu ai probleme, nici copilul nu are ceva.

Ești doar incapabil să vezi realitatea, ai sănătatea de partea ta și te aștepți la luna și caii verzi de pe cer.

Copilul tău e bine, dacă nu mănâncă azi, va mânca mai bine mâine, dacă anul ăsta va avea doar greutatea asta și în rest e ok, sigur la anul va fi pe alte kg. Vezi partea bună, dacă merge și vede perfect, te toacă cu câte cuvinte știe, ești binecuvântat. Dar dacă tu te încăpățânezi să îți frămânți mâinile de griji, atunci poți să te aștepti doar la rău. Că doar asta transmiți.

Și apropos, nu zice nimeni să nu ai griji, toți avem, însă nu uita balanța în dulap. Lasă-te cuprins de griji cu măsură!

Acuma după ce m-am liniștit cu cele spuse mai sus, spun: eu am învățat că ce nu poate copilul azi, va putea într-o zi. Răbdare, răbdare și iar răbdare îți trebuie. Și ține minte, tot stresul și nervii și plânsul trece. Urmează un fel de amnezie și apoi vin altele pe capul tău. Copil mic, griji mici, copil mare..știi deja.

credit photo: unsplash.com

Când Loli nu mergea singură la un an și mai multe luni, am crezut că mor de suferință. Dintre toți copiii de vârsta ei, doar ea avea nevoie de susținere și orice făcea avea nevoie de mâna mea. Mulți se bucură de momentul când merg de mână cu copilul, eu ajunsesem să nu îmi mai doresc. Voiam să zburde singură, să vină râzând cu mers de rață la mine. Nu putea atunci. A reușit un pic mai târziu și a fost greu. A căzut de am crezut că râmăne fără buză de câte ori și-a spart-o, apoi că va fi cu genunchii sângerii toată viața. Uite că acum merge, aleargă și nu te vrea de mână pentru că Loli poate. E posibil să-i fi imprimat vorba asta pe creier. De aia se cățără peste tot fără teamă.

Nu deschidea gura să mănânce de am căutat-o până în străfundul gâtului, medical vorbind, gândind că poate anatomic nu e posibil. Numai că ea nu voia mâncare. Nici cu joc, nici cu cântec, cu nimic. Am zis că o să îi văd amigdalele și ultimii dinți doar la medic. Uite că mănâncă acum. Deschide gura, cere în plus când descoperă ceva ce îi place. Mănâncă și singură, numai că e alintată și vrea ca mami să îi bage dumicatul în gură. Mă gândesc că nu am să o hrănesc până când va fi mireasă. Ca să nu spun atunci când merg cu ea undeva și sunt sigură că se va strâmba la mâncare și nu-mi va tihni nimic, rupe masa. Și se uită lumea ca la nebuni, ce spunea asta că nu mănâncă copilul.

Pipi și caca. Dacă până aici am zis că nu am albit de tot, la pipi și caca m-am gândit că probabil voi fi nevoită s-o trimit cu scutec la școală. Nu cred că va fi cazul. A ajuns și acolo. Greu, în ritmul ei, foarte mândră de reușită. A ajuns, încă în perfecționare treaba.

Am crezut că voi face monolog toată viața. Că nu va vorbi și că toate culorile sunt oșu adică roșu. Când se miaună tot roșu sunt. Vorbește în felul ei, eu o înțeleg, ar să fie mai bine. Deja se șterg momentele când am plâns de durere și când am simțit că îmi pierd speranța.

Mă uitam la filmulețe cu ea zilele trecute și ce să vezi. Nu îmi amintesc așa tare durerea din urmă, îmi amintesc când a mers, a râs, a spus ceva și nu era neapărat în grafic.

Așa că, dragă părinte, sunt sigură că ți s-a spus de nenumărate ori, repet și eu poate înțelegi: bucură-te de orice, trăiește timpul copilului acum, nu când poate lucruri scrise într-un grafic.

credit photo: unsplash.com

0

Goana după joacă

Mă gândesc de pe acum la zilele în care vom sta mai mult prin casă. Ai ca opțiuni pentru zilele fără parc teatrul, un loc de joacă indoor, un atelier. Sau poți sta liniștit între pereții tăi și să nu cauți idei de joc, de stat degeaba dar să ai parte și de joc și joacă, relaxare, conectare. Rele sunt zilele acelea când boțul e mucos, tușeste, și la fel de rele cele când, chiar dacă ai vrea să ieși, e mult prea urâtă vremea ca să scoți mașina și pe tine să te cari mai mult de câțiva cm de lângă pat. Nu mai zic de copilul cu dispoziție ca vremea.

Eu, în zilele astea, aș citi, sau m-aș uita la tv, chiar și la emisiunea lui Iulian cu fierari și cuțite, numai că:

– dacă citesc ceva, musai să fie și Loli implicată, oricât de lungi i-ar fi lumânările de la nas. Nu cumva să citesc beletristică, în legea mea, iar Loli cartea ei. Ea vrea să citesc doar tartea Loli (adică cartea ei, oricare ar fi ea în momentul ăla). Și asta fac, deși nu am tragere de inimă la început, numai că ea bate din palme și ce frumoasă mi se pare cartea ei 🙂

– dacă deschid tv-ul vrea sene (desene), a rezistat vreo 2 ori pe canalul cu animaluțe, nu e încă fun documentare. Cum de ceva vreme s-ar uita în disperare la Prietenii cățeluși, la turse (Mickey și piloții de curse) am făcut program când, cum, cât privim în televizor (mă rog, e muncă în desfășurare, cu proteste de rigoare). Dacă ne uităm la ceva, ne uităm împreună, nu doar ea și eu sunt prin alt ungher al casei.

De când merge la grădiniță nu am reușit să mai punem la cale activități funny, pe nevoi de motricitate, cogniție și nici eu nu am inițiat jocuri noi, elaborate. Vine obosită și ne lăsăm duse de val. Dacă simte nevoia de liniște, joc calm cere plastilina sau culorile finger paint. O las să își facă de cap. Uneori cere cărți sau cartoane.

De cele mai multe ori trecem pe la librărie, în drum spre casă, de unde luăm fie ceva de decorat, fie forme din spumă, un ceva cu care să ne jucăm, să dezvoltăm o idee de moment. Le las la vedere și o las pe ea să mă invite. Mami, ata! Și încropim ceva ad-hoc.

Ca să exemplific:

Joc cu forme: recunoaștem forme și culori lejer, no pressure, e destul de edgy după o dimineață la grădiniță și nu mai vrea reguli. Eu desenez, ea caută și lipește.

– Culori și desen – îi place mult. Cere foaia și eu desenez diverse, ea colorează și cere ajutor ca să nu depășească. Doar la primele, apoi gata! Se dezlănțuie muult pe lângă.

 

Săpatul după dinozauri – Aveam de mult 2 cutiuțe mici – diging set (nu cred că avea răbdare pentru un set mare) cu cranii de dinozauri de descoperit. Am vorbit eu acolo despre arheologi, săpături arheologice, creaturi dispărute. Nu știu dacă a emoționat-o vreun pic, știu că mizeria și tot procesul de descoperire i-a plăcut mult. Nu a fost interesată de lipit și montat craniul.

Plastilina – După ce o frământă și taie felii până se plictisește (de fapt, cred că ajunge la punctul în care și-a ordonat gândurile ei după  prima jumătate a zilei, după grădiniță, somn de prânz) cere să mă implic. Eu conturez, ea lipește sau recunoaște desenul și lucrează cu plastilină pe el.

Contur după șablon – Șabloanele le avem tot timpul la dispoziție. Îi place mai mult să bage degetele prin ele și să se uite prin ele, ca printr-un binoclu. În fine, face conturul cu limba de-un cot afară. Are gestică de desen când se concentrează :)))

Cutia luminoasă merge în zilele ploioase când în casă e mai mult întuneric și e foarte versatilă. Nu e nevoie de pregătire pentru joacă, scoți carioci, mărgele și lași lucrurile să meargă.

Înainte, pe lângă usual stuff (joc de voie, cum s-ar zice) gândeam activități pe nevoi, le pregăteam din timp, o pregăteam și pe ea. Am exemplificat lucrurile de mai sus drept idei ce nu necesită pregătire cine știe ce. Sunt sigură că nu sunt noutați pentru vreunul dintre voi. Merg pe orice vreme de stat sau nu în bârlog.

Uneori eu simt presiunea de a lucra chestii cu Loli, să exersez în plus una alta, să o duc să experimenteze singură ateliere, jocuri. Dar nu e must să lucrezi printr-un joc predefinit o nevoie a copilului sau să urmeze cursuri după cursuri (doar dacă există o nevoie specifică și asta trebuie să facă).

Cu lejeritate, orice joc, indiferent de nevoile de joc se poate îndrepta spre ce te interesează ca însușire abilitate, exersare. Și nici nu îți trebuie cine știe ce materiale și pregătire specializată.

Am punctat lucrul de mai sus pentru că recent o prietenă (care ține ateliere) povestea despre disperarea părinților de a duce/ face cu copilul cât mai multe cursuri, ateliere, cum e o adevărată alergătură și competiție în a antrena mintea copilului. De către alții, de cele mai multe ori, micșorând timpul cu el, conectarea cu el și orice nevoie a lui.

Este foarte bine că avem resurse pentru asigura experimentarea unor lucruri inedite pentru copil, care să nască pasiuni, să le hrăneasacă, numai să nu uităm că timpul lui cu părinții, cu părintele este la fel de important. 

Oricât de interesant o fi să facă nu știu ce atelier sau joc, dacă tu nu ești acolo, nu atelierul îl va ține minte, iar dacă timpul lui cu tine s-a rezumat doar la șoferia casă – atelier și invers, poți să fii sigur că asta îți va spune când va fi mare. Iar dacă butonezi telefonul alături, nu ești acolo, deci nu e timpul lui cu tine.

 

4

Când jocurile nu te ajută. Ce faci? 

Stăteam de vorbă cu o prietenă și cum nu ne-am auzit de ceva vreme, le-am luat pe rând: statul la oală, grădinița cu stat/nestat, educatori, răceli, vizită medic, soți plecați în delegații etc. Cum le-am gestionat sau nu, astfel încât să ajutăm copilul să fie echilibrat, cooperabil, cum am încercat să facem lucrurile lin, cu joc aplicat pentru situația dată, cu empatie și să ajungem acolo, la rezultatul dorit.

Sună ca la matematică? Ar fi fost simplu dacă era cu teoremă și aplicarea ei. Dar în parenting nu e.

Și cu fiecare joc și carte citită despre cum să gestionezi momentele care necesită lucru, pe lângă bucuria reușitei, ai parte și de momente multe de frustrare. Și fiecare stare vine la pachet cu foc nervos, mistuitor, care te umple și de plâns în baie și de vină pentru că nu poți ajuta copilul.

Povesteam despre cum aplicăm jocuri și încercam să aducem atmosfera calmă și zen și potrivită pentru un joc care să ne elibereze de stres și să ajute copilul. Și ce să vezi, nu doar mie mi se îmtâmplă. Nu funcționează, în anumite zile! Și mie, lately, când nu mă ajută deloc ce scrie acolo în a nu știu câta carte de cum să.., îmi vine să arunc întreg raftul la gunoi. Și bolborosesc pe fiecare în parte – pentru cine au scris toate astea dacă fix la copilul meu nu se aplică. Nici intuiția, aia pe care o predic eu, pare că nu ajută când am obosit. Nu văd deloc clar și nici natural nu-mi vine vreun gând salvator. Și în frustrarea mea, cine se mai frustrează? Copilul! Da, și dă tot ce poate, că și el a acumulat și simte că e nevoie de schimbare, numai că încă nu poate.

Când nimic nu mă ajută, ce fac? Trag un plâns bun și o iubesc mai cu foc? Da.

Când mă apasă pe toate butoanele și simt că explodez, mă uit adânc la ea. E așa toată suavă și neîncărcată, pentru că doar învață viața, și mă dezarmează. De ce aș umple sufletul ei cu nimicuri frustrante când emană iubire și bucurie cu toată ființa?

Eu să învăț că ea știe momentul când e pregătită. La mine să exersez răbdarea și încrederea că poate. Nu știu cum e la tine, dar pentru mine este greu uneori, că mă simt presată de timp. Cad pradă vechiciunilor de genul – ești mare acum, trebuie să faci asta și asta, de spui că mâine se termină și copilul meu rămâne blocat acolo și așa mă apucă o teamă. Mă scutur ca de mătreață când ajung la vorbe de astea, îmi trag palme în gând, să îmi revin.:))))

Revin la – când jocurile nu mă ajută, ce fac?  Trag un plâns bun și iubesc mai cu foc!

20

Experienţa noastră (neplăcută) cu o grădiniţă Montessori

De când am auzit de pedagogia Montessori, ideea de a da copilul, după 3 ani, la o gradiniță Montessori a prins rădăcini. Am citit principii, am descoperit materialele cu care se lucrează, am stat de vorbă cu persoane instruite să susțină activități Montessori și să lucreze după metoda Montessori. Am purtat conversații cu părinți din grupuri, comunități care au ales pedagogia Montessori pentru copilul lor tipic dar și pentru copilul cu nevoi speciale.

După experiența noastră nu contest calitatea pedagogiei Montessori, ci modul cum interpretarea acesteia ne-a afectat pe noi, la grădinița Montessori aleasă pentru copil.

Nu contest rezultatele acestei grădinițe în ceea ce privește actul educațional pentru ceilalți copii din comunitățile lor, ci modul în care au renunțat la copilul meu după o jumătate de zi.

credit photo – unsplash.com

Am fost profesor 3 ani de zile, pedagogia clasică din cărți și experiențele din clasă diferă mult, iar cursurile care se fac ca să te numești profesor sunt depășite și deloc racordate la psihologia copilului și realitatea societății românești. Racordarea necesită multă muncă, răbdare, empatie. Prin urmare, probleme de racord, să zicem, pot apărea și pentru cei care se atestă într-o pedagogie Montessori, nouă de altfel pe plan educațional la noi în țară. Eu nu aș fi renunțat așa ușor la un elev, copil. Dar nu despre asta am să vorbesc în continuare, ci despre experiența noastră de câteva ore într-o grădiniță care se dorește a fi Montessori.

Cine a trecut chiar fugitiv sau a citit mai mult din scrierile mele simte sinceritatea, realitatea experiențelor împărtășite. Nu vorbesc din auzite și descriu fără să îmi fie teama de adevăr și emoții. Exprim autentic, fără nuanțe și onduleuri care să dea bine la citit. Scriu așa cum aș vorbi cu oricare dintre voi.

Cine a parcurs un pic mai mult din poveștile Cu și despre Loli știe că ea a crescut în ritmul ei, că iubește culorile și orice poate modela, picta, lipi, că vorbește mult cu zâmbetul și privirea, și că adoră să facă echilibristică pe toboganele și barele din parc.

Am avut emoții mari cu începutul grădiniței, nu în sensul de frică de despărțire ci exact de ceea ce ni s-a întâmplat. De sistemul educațional ales, cu tot ce presupune – de la adaptare până la progres academic.

Noi am rămas la adaptare sau eșuatul ei, de fapt. Adică la următoarele transmise telefonic în după-amiaza zilei (singurei) în care am fost la grădiniță.

copilul dumneavoastră nu se potrivește comunității 3-6 ani (din punct de vedere motric, cognitiv), și se recomandă comunitatea 2 ani – care în cazul lor nu avea educator specializat Montessori. Motivul pentru care am ales grădiniță a fost pedagogia, educatorul care teoretic era pregătit, și pentru că nevoile fetei noastre ar fi fost satisfăcute din punct de vedere educațional într-o astfel de comunitate, adică 3-6 ani. Și ni s-a confirmat asta de către educator la întâlnirea de dinainte începerii grădiniței. Prin urmare, educatorul a avut ocazia, înainte de prima zi la grădiniță, să o cunoască, să interacționeze cu ea. Știa motivul pentru care am ales predarea Montessori, a fost informat despre copil și nevoile lui educaționale.

Bun, celelalte recomandări:

pe baza observațiilor educatorilor și a medicului instituției care a primit doar un scurt brief asupra istoricului medical al mândrei, ea nu poate continua lucrul alături de copiii de 3-6 ani (intervalul 8-13, cât Loli a stat mai mult pe hol!!!).  Eu cu 3 doctori în familie știu sigur că un medic pediatru ca să poată emite o părere privind parcursul educațional al copilului are nevoie de competențe în psihologia copilului și psihiatrie pediatrică. Are nevoie de informații medicale și evaluări specifice. Nu de 5 minute de stat de vorbă cu părintele și evaluat din ochi copilul.

educatorul nu a putut să implice copilul în nicio activitate. 

copilul deranjează activitatea celorlalți copiii, deci se recomandă scoaterea din comunitate 

– pentru că plânge foarte mult deranjează activitațile și nu poate sta în comunitate

Ultimele afirmații nu le comentez că sunt grăitoare pentru cine are copil la grădiniță.

Toată comunicarea aceasta a fost făcută de către o persoană care nu a fost educator prezent la comunitatea 3-6 ani, în ziua respectivă.

Educatorul, cel care a interacționat cu Loli, nu a avut curajul să poarte discuția aceasta. Cât timp am fost acolo în grădiniță mi-a transmis doar că pentru prima zi – totul era ok.

Orice evaluare de bun simț se face după câteva zile, după încercări, niște criterii care nu pot fi bifate și care indică recomandările ulterioare. Și face to face cu părintele, nu la telefon. 

Câte ore sunt de la 8 la 13? Cât timp a petrecut copilul în clasă? Vă zic eu, nici un sfert.

Sună a discriminare? Da! Maria Montessori nu cred că ar fi pus bazele unei pedagogii dacă ar fi discriminat copiii. Educația centrată pe copil, antrenarea abilităților naturale, formarea de comunități unde copiii pot învăța unii de la alții înseamnă să nu discriminezi.

Maria Montessori nu ar fi pus bazele unei educații așa minunate dacă nu ar înțeles că empatia este esențială în integrarea unui copil. La 3 ani, 6, 7, 20, 30, chiar 40 ani integrarea într-un loc, sistem se face cu empatie, cu respect, nu cu indiferență. Copilul este pregătit să intre într-o comunitate dacă educatorul este pregătit să îl primească, pregătește comunitatea. 

Când nu stăpânești (doar așa pot să explic eșecul lor) sau interpretezi greșit instrumentele prin care poți ajuta copilul să rămână în clasă, nu poți concluziona că nu se integrează.

Fata mea este specială, dar nu chiar atât de specială încât să închidă ușa liniștită, cu pa-pa mami (3 ani și 4 luni) și să se apuce de studiat materiale cot la cot cu copii pe care i-a văzut prima data. Iar când o aduci la părinte imediat ce a dat semne de frustare, fără să încerci să o ajuți, nu e deloc Montessori. Cu un educator principal și 2 asistenți te aștepti să încerce să lucreze cu ea. Să nu renunțe.

Eu știu pe de rost teoria cu adaptarea, am scris aici și aici, știu că durează, știu că poate în fiecare zi o poți lua de la capăt cu jocurile și explicațiile care să îi dea confortul și liniștea de care are nevoie pentru a rămâne la grădiniță. Eu mi-am pregătit copilul și nu mint. O cunosc, știu ce o copleșește, știu când plânge alintat și când e speriată. Știu, că și mie, mi-e greu să  ajung acolo încât să înțeleg totul din prima, să empatizez și să liniștesc. Știu sigur, atunci când mediul este cald, educatorul simte copilul, când pe lângă fermitatea și ordonarea de care se tot amintește în Montessori, nu bate crivățul, poți integra un copil, nu abandona. Nu am cerut să o iubească, nu cred că își dorește careva ca educatorul să îți ia locul, dar un efort minim de integrare din partea lor era necesar.

Tind să cred că nu au vrut să se complice, li s-a părut greu și ca să îmbrace frumos totul au făcut recomandarea pentru comunitatea celor mici. Cu care, poate, zic poate, aș fi rezonat în proportie de 50% dacă nu aș fi fost acolo în prima zi. Dar oricât de frumos și mieros ai încerca să spui cele de mai sus recitând din principii Montessori, pe care le interpretezi după bunul plac, nu face lucrurile ok. Montessori nu e doar pedagogie elitistă, nu din ce am citit eu. 

0

Ce poţi face cu un set de finger crayons

Am găsit un set de creioane colorate minunate – finger crayons sau creione pentru degete. Sunt tare faine și versatile.

Am avut așa un avânt cu Loli la:

desenat 

– făcut turn de culori și exersat culorile

– (încercat) să facem diferența între nuanțe

– creat/exersat forme și împletit povești pe repede (eu le făceam, ea le zăpăcea, mâzgâlea)

– am jucat popice

 

 

 

Prin orice joacă încercăm:

să lucrăm motricitatea fină și grosieră 

– să lucrăm la coordonare mâna-ochi

– să exersăm culorile

– să fim creative

– să ne distrăm – best part!

 

Finger crayons sunt special gândite pentru toddleri și preșcolari:

sunt ușor de stivuit, de mânuit

– poți colora simultan cu mai multe culori (Loli are mâna mică, dar mai încolo va putea face și asta)

– se poate exersa prinderea/pensa acolo unde există o nevoie specială privind motricitatea grosiera și fină (grasping skills)

– poți exersa poziția de scris 

 

Spor la joacă! Noi pregătim încă o coală de hârtie😄