0

Bine, mami! La revedere, mami! Cu drag, mami!

Nu, nu sunt vorbele fetei mele. Despre vorbele ei povestesc separat. Azi va fi despre mine. Mama!

Cum eu, mama de drept, mă pierd în lumea lui mami, care nu are legătură cu mami, când merg la doctor, la terapie, la sosire și plecare din grădiniță, în parc, acolo unde sunt cu copil în brațe, de mână, fugind după copil, alegeți voi ipostaza.

Mami

La spital, înainte și după ce am născut mândra, eram doamna cu nume de nepronunțat, apoi mami cu copilul mic, apoi mami cu copilul urlăcios, apoi mami, o să fie bine, apoi mami, nu te stresa etc. Eu nu eram pe acolo, adică eram, dar sub o nouă formă și etichetă.

Eu sunt mami. Îmi place că sunt mama fetei mele. Dar când cineva mă asigură în plus, nu îmi place. Eu nu țin la formule consacrate – dna cutare, dumneavoastră. Poți să îmi spui pe nume, numai nu mi te adresa cu mami. Mami, semnează aici, pune numărul dincolo etc.

Formule

Mi-amintesc după revoluție filmele americane în care toată lumea era prietenă cu toată lumea și la discuții pe numele mic. Vecinii nu erau domniți, șefii erau tot cu prenume, rare cazurile cu dumneavoastră și dumneata. Și eu nu înțelegeam, mama mă punea să folosesc toate formulele și nu le foloseam fix cu sensul de respect, apreciere. Ba, din contră, de-a lungul anilor am domnit oameni, cu toate că și-au dat acordul pentru numele mic, exact din motivul de a păstra distanța și nu din respect. Am apreciat oameni, chiar dacă nu am trecut de numele familie. De exemplu: în primul meu an de muncă, o colegă a ținut să îmi arate, de față cu toți colegii, locul meu de începător într-ale meseriei și cum drepturile mele sunt limitate. Nici în ziua de azi să nu credeți că am renunțat la a o domni. Este doamna Cutărescu. Momentul a trecut, ba chiar am colaborat bine în scurt timpul cât am fost colege, așa frumos și sincer ne-am zâmbit și înțeles după episodul acela. Cred că a și recunoscut că a greșit. Dar eu am rămas fidelă formulei. Nu am simțit nevoia de a trece dincolo de dumneavoastră.

Adresare

Adevărul este că la partea de respect, apreciere, am de adăugat una alta. Când spun asta fac referire la faptul că, deși ai mei m-au asigurat că respectul se învață, câștigă, de multe ori am fost nevoită să arăt respect, deși nu asta am simțit. Am folosit formule de adresare pompoase pentru că așa scrie la carte, dar când i-am scris, de câteva ori, dnei de la un anume departament Stimată doamnă Cum o Chema, numai apreciere nu a fost în spatele rândurilor, de la stimată până la finalul numelui ei, cu toate că restul cuvintelor erau banale și la subiectul care mă interesa pe mine, dar nelămurit, evident, cu fiecare mail trimis.

Când primesc bună, mami!, ce bine, mami!e bine, mami!, lumea lui cine sunt eu e cât gămălia unui ac. Sunt dintr-un loc impersonal, unde mă conform cu cerința de moment, departe de semnificația adevărată de mami. Nu cer apreciere, nu cer nici respect așa tam-nesam.

Mami e plin, chiar dacă e prescurtare de la mama, e frumos și drag, și nu e pentru a porni sau încheia conversația despre vreme, de exemplu. Este fix pentru mame (pentru mine, pentru mama ta, a mea), este pentru familia ei.

Eu primesc orice formulare decentă, dar pe cea de mami, azi a fost bine sau cu dragmami, aș vrea să o transform cumva. Știu că la unii e din dorința de apropiere, fără intenții aiurea, la alții este pentru a îmi asigura poziția, în caz că mi-am uitat-o. Și aici, nu sunt de acord.

Ce părere ai?

0

Dragostea se construiește

Când nu am sa mai scriu despre dragoste, fericire, împlinire, tristețe, frustrare nu însemnă că s-au terminat și trăiesc fără, ci că eu nu mai exist fizic. Da, stiu, sună într-un fel…

Despre dragoste…

Că-n ea sunt toate de mai sus și din dragostea în care ai crescut te descurci să o cunoști, recunoști și să o dai mai departe. 

Pentru că dincolo de viață nimic nu e sigur, pot spune că aici în viața reală în dragoste ai foc continuu de contradicții, suișuri tare grele de atins la vârf și coborâre bruscă, iar siguranța, poate și un pic de calm există pentru cei care muncesc în dragoste, cu dragostea lor, viața roz este pentru cei visători, care trăiesc doar o boare de prietenie, care se învârt în lumea plină de oameni, singuri și neiubiți.

Bagajul de emoții cu care venim în dragoste, în relațiile noastre, ne aduce din cer până aproape de un iad, în care fie intri, fie te opresti și tot așa. Iadul nu e dragoste adevărată, e doar o căutare fără sens a ei. Acolo unde dragoste nu e, nimic nu e – vorba cântecului.

Urmează doar inima?

De obicei știi, în orice prietenie, cuplu, chiar dacă pe moment ești scurt circuitat la instincte (se întâmplă), flăcările care se nasc din rebeliune și nevoi de imaturitate, neîmplinire, expiră la un moment dat. Se duce vălul și lucrurile devin clare. Și doare de mori. Visele dor tare de ai impresia că supurezi pe undeva. Proiecțiile și viziunea aceea frumoasă te macină și te doare pentru că nu e posibilă, pentru că vina nu e doar a celuilalt, ci a ta că ai uitat să dai crezare și rațiunii și instinctului, în același timp. Nu e așa pentru toți. Sunt oameni care au în ei învățăturile astea, sunt mulți care le învață pe pielea lor. Asta pentru că au fost iubiți de mici cum trebuie, cu încredere și necondiționare.

Nothing for granted

Când simți, știi deep down, dar încă semnalul e pe drum, către neuronul responsabil, zidărie faci din start. Faci planuri reale, construiești, ții schele și cu dinții, repari, pui încă o cărămidă, vindeci o crăpatura din fundația proprie și adaugi una bună la aia comună.

Dragostea pentru orice se construiește, nu vine predefinită cu omul, ceva-ul pe care crezi că îl iubești. Îi dai formă, o înveți, o crești.

La fel ca toate lucrurile bune în viață, te prinde ușor și rămâne în tine cu greutatea unei lumi întregi. Și deși nu o cari greu, te ții cu tot ce ai de ea. 

0

Casa noastră și promisiunea unui tată

Șoapte la ureche – promisiunea unui tată

După ce am născut mândra și la scurt timp după ce am plecat de la spital, Iulian a promis fiicei lui că va avea casa ei. Pe lângă legănat în brațe și cântat, i-a spus la ureche multe gânduri, i-a povestit cum vor face una alta când va merge și printre toate propunerile de joc, i-a promis casa ei. Noi stăteam în chirie și promisiunea era să avem casa ei, a noastră, unde să fim împeună (de la Loli citare), ce va avea un spațiu mai generos, cu tot cu parc mare și verde la scară. Vorba vine, trecem strada pentru parc, dar chiar și așa simți că ai pădurea după colț, într-un oraș încins și aglomerat.

credit photo: unsplash.com

De atunci și până la oficial casa noastră s-au scurs 4 ani și mândra și-a rotit ochii și împiedicat pașii în casa ei. Ea așa o știe. Și așa am știut și noi, chiar dacă ne-a luat ceva timp să realizăm și să o cumpărăm.

Am fost pe picior de plecare, a fost așa stresant și frustrant. Am făcut planuri, am pus în cutii nimicurile, jucăriile și cărțile, apoi am așteptat clipa plecării. Dar nu am plecat. Așa a fost să fie, deși eu nu sunt cu chestiile de genul…era scris să fie așa.

Cuibul ei

Parcă trebuia să devină Loli prezentă cu adevărat de s-a amânat totul, ca ea să știe unde îi este locul acum. Să își amintească cuibul de unde își va lua zborul, la un moment dat, să știe că acolo a crescut.

Ne-am convins și noi de asta. De fiecare dată când am fost plecați Loli a știut unde e locul ei, unde ne întoarcem fie zi sau noapte. La început, când nu avea vorbele legate, zâmbea de cum intram în casă și îi simțeai starea de mulțumire, ca o eliberare. Asta în condițiile în care pe drum ne-a căpiat cu furiile și dispozițiile schimbătoare. Acasă la ea vine liniștea. După liniște vine și bucuria, toate năzbâtiile, jocurile, inevitabilele supărări. Dar sunt acasa la ea!

Anul ăsta am venit din vacanță noaptea, după un zbor agitat, însă de cum am intrat pe ușa, a deschis ochii (dormea din avion), a spus atasă a mine cu un zâmbet ca de bebeluș, și-a luat în primire perna cu Mickey, apoi a adormit instant. A doua zi a cotrobăbăit tot, ca de fiecare dată când plecăm mai mult de acasă, a făcut tot ce i-a trecut prin minte plus tot ce nu aș fi vrut eu să facă. Pentru că era acolo, în locul ei.

În week-end, după o mică excursie acasă (încă e praf și var), chiar dacă nu mai seamănă cu ce știe ea, tot atasă a mine a fost. A deschis dulapurile, a verificat sertare, țopăit pe pat până să cadă.

Când a venit ora de plecare, s-a lăsat greu convinsă că nu e gata casa ei. Dar tati i-a promis din nou că va fi gata în cateva zile.

Dragoste

Promisiunea unui tată nu stă în spațiul în care va locui. Dragostea din casa pe care el i-o pregătește este promisiunea lui. 

credit photo: unsplash.com

I-a cumpărat casa ei, cu toate că visa la altceva poate mai mare, mai spațios. Dar a vrut pentru ea locul pe care îl știe și recunoaște în afara corpului unde a crescut, acolo unde a privit cu interes lumea din jurul ei. Și noi trei știm ce înseamnă asta. Loli a fost cel mai curajos copil din clipa nașterii și casa ei momentan nu putea fi alta. Aici a plâns, a râs, ne-a unit și legat toate stările și ne-a umplut cu toate emoțiile din lumea asta.

Când faci check-listul de promisiuni cu lucruri palpabile și mai puțin palpabile trebuie să știi că timpul e prețios, însă cumva nu aici e esența unei promisiuni. Nu știu să explic asta acum.

Dacă promiți iubire o promiți pe vecie, cu tot ce înseamnă pe lângă momentele bune.

Dacă promiți ajutor îl promiți din timpul pe care deja l-ai programat și înseamnă efort. Un efort care te împlinește, până la urmă.

Dacă promiți ceva, orice atunci promiți nu spatiul, nu lucrul sau emoția, ci pe tine muncind pentru îndeplinirea acelui lucru. Și timpul, evenimentele, oamenii nu sunt fix cum vrem noi. De aceea orice promisiune îndeplinită este un dar valoros.

Fata mea are casa ei, un loc pe care îl va avea ca moștenire și în care sper că se va simți exact ca în promisiunea șoptită când era bebe. Va fi în siguranță, în locul unde spațiul este suficient pentru orice gând și emoție.

3

Am uitat să ne jucăm? Da, dar ne reamintim rapid.

Săptămânile astea ne-am jucat tare frumos și eu am jucat jocuri pe care mi-ar fi plăcut să le știu din copilărie. Mă bucur că Loli are ocazia să le joace acum, eu le îngrămădesc sârguincioasă în creier, să le scot din când în când și să ne distrăm atunci când celelalte jocuri ne-au plictisit.

Ursul și tăietorii de lemne este un joc de strategie pentru antrenarea atenției și concentrării, cunoscut de specialiști. Pentru copii este un bun exercițiu de distracție și de testare limite.

Ideea jocului pornește de la nevoia de a selecta ceea ce te interesează și de a nu te lăsa copleșit și distras de mediul în care ești, plin de stimuli vizuali și auditivi.

Mie mi-a plăcut mult jocul, deși nu excelez la el. Spun imediat de ce.

Pentru copii este util, pentru școală, pentru a procesa și reține ușor lucruri, fără a pierde șirul din cauza colegului care a scăpat pixul, de exemplu. Îmi amintesc cum până la finalul unei ore nu eram acolo, prezentă să aud și să înțeleg ce preda profesorul. Eram departe, de multe ori, cu ochii pe geam, pe ce scrijelea colegul pe bancă sau atentă la șușoteala celui din spatele meu.

Fiind un joc bazat pe observație și strategie, nu poți să joci fără să îți construiești un plan și fără te asiguri că ai datele necesare jocului.

Cel care joacă are nevoie de o strategie de joc deoarece nu este ușor să spui ceva sau să faci ceva care să amuze dacă nu cunoști persoana căreia te adresezi. Nu să îi cunoști secretele din jurnal, ci să îți notezi în minte că este foarte implicat în joc, că nu este deranjat de mișcările alandala, că poate să te privească fără să miște un mușchi, că ascultă muzică dintr-un anume gen sau că e fan roboți și prințesa Sofia.

Totodată în joc ți se schimbă rolul, ai posibilitatea să experimentezi ambele ipostaze și asta te ajută să găsești strategia potrivită pentru fiecare rol.

De ce nu sunt eu bună la jocul ăsta? Copilului din mine îi place jocul. Dar îmi place mai mult atmosfera, gust plăcerea lor și când le văd fețele și schemele, întâi mă bucur de joc, apoi mă joc.

Este atâta creativitate și dezinvoltură și chef și implicare în joc încât nu pot să nu zâmbesc.

Copiii sunt mai buni la joacă decât adulții. Știi de ce?

1. Iau povestea jocului ca atare și nu contează când lucrurile nu au sens.

2. Imaginația lor este pură, a noastră este condiționată de context.

3. Văd persoana cu care sunt ca partener de joacă și nu doar un judecător al acțiunilor lui.

4. Au încredere în puterea jocului și nu se lasă pradă presupunerilor (sunt ridicol, oare înțelege ce fac)

5. Asta este responsabilitatea lor, să se joace!

credit photo: unsplash.com

Eu am nevoie de joc, mai des, clar. Copilul din mine este nejucat de mult și poate de aceea nu mă pot juca tot timpul cu Loli.

Când am uitat eu să mă joc? În timp și când …

  1. jucăriile nu au mai fost în casă pe motiv de dezordine
  2. mi s-a spus – câți ani ai ca să te joci cu păpușile?
  3. vreun lucru pe care l-am făcut nu a fost bine și nimic nu era joacă ci doar pregătire serioasă pentru viața de adult- bleah!
  4. a început școala și în loc să aud că va fi distractiv, am auzit doar încurajarea că mă voi descurca dacă nu mă joc așa mult și fac lecții multe
  5. nu ai permisiunea să te joci cu copiii mai mici pentru că ești prea mare și ai alte lucruri de făcut  …. când …și iar când, nu terminăm nici mâine.

Devenind părinți ne întoarcem la joc, nu-i așa? Atunci ne reamintim ce am uitat și învățăm încă o dată că așa crește puiul de om. Prin joc!

La început e greu, apoi ar trebui să fie ca mersul pe bicicletă. Iți revine pofta și încrederea pentru joc doar jucându-te. Mult și fără frică.

Copii mari, hai la joacă!

0

Declaraţie de dragoste

Fata mea nu face declarații de dragoste des. La ea dragostea se simte, traduce senzitiv cu o îmbrățișare strânsă, lipită, topită toată în tine, pupici, mângâiere blândă (de obicei e rough, mai degrabă jap-jap). Dacă o pui să spună te iubesc va reproduce un besc fără chef. De la ea putere și sentiment, fix de 2 ori, am auzit: besc, mami! 

Acuma eu nu țin neapărat să mă umple cu vorbe declarative. Știu că mă iubește! Eu îi spun de multe ori – te iubesc tare-tare, te iubesc și când mă superi, Loli. Ea râde cu toată fața ca de-o glumă bună. Știe de niște lucuri care nu stau bine, acolo, pe unde le-a pus acum vreo 2 zile în urmă :)) Știu și eu. Dacă întrebi cine e responsabil, îți spune: Loli sau EU – tare, cu mândrie, apoi scoate limba mmmm. De unde o fi învățat, n-am idee, dacă aflu, piper zbor pe limba profesorului.

Dar, uite, dacă nu am butoane multe apăsate pe ziua aia, râd cu lacrimi. Dacă nu sunt planetele aliniate, e posibil să aibă parte de vreo discuție serioasă. Din alea la care ar scoate limba non-stop, dar o oprește fața mea.

Seara avem momentul maxim de conectare. Avem un fel de ritual, bine, exista și înainte rutina de seară, acum e cu ceva noutăți, de când cu exilul la mamaia deoarece acasă e praf și pulbere și var. Poveste pe scurt: baie cu spumă multă musai, cu jucării, spălat dinții cu AnaElsa (așa le spune ea personajelor de pe periuță), giugiuleală în prosop până la pijama (facem pe tantoma aka fantoma), povești citite la lanternă. Când îi vine somnul mă anunță – ete somn, mami.

Se foiește un pic, apoi o simt cum se relaxează, cade așa la linia fină ațipit-somn adânc. Spun încet – Somn ușor, Loli! Și ea răspunde imediat, cu vocea ei cea mai dulce –  Somn ușor, mami!

Uite așa ajung în transă, simt cum mă desprind de pat și cad la loc lin, cu 15 kg mai light, după o zi fără evenimente deosebite sau plină uneori de plâns isteric din motiv de – nici după 3 săptămâni nu e gata excursia la mamaia și nu mergem acasă, sau oboseală de la stat pe afară la vreun loc de joacă cu multe chestii de cățărat sau terapii și mers la sport cu copiii.

Asta este declarația supremă de dragoste. Alta nu-mi trebuie.

0

Cărţi citite departe de casă, cu același timp grăbit și copil în cârcă

Înainte să plec din București, acum 3 săptămâni, am trecut pe la Miruna să iau cele 2 cărți cu împrumut pe care le-am uitat ultima oară și am plecat cu o plasă. Credeam că îmi vor ajunge pentru o lună jumătate, se vede treaba că nu eram citită de mult de altfel de cărți din afara sferei de parenting și cărti Loli, că le-am terminat rapid.
Tot înainte de a pleca am cerut Irina Binder de la o altă prietenă și nu am ajuns cu ele la Ploiești. Le-am citit în noaptea dinainte să urc în mașină.
Apoi am făcut comandă pe net, am luat alte volume. Pentru cele care mi-au plăcut mult dedic posturi separate.

1. Fluturi – Irina Binder, 3 volume.

Adevărul este că la început am fost curioasă din cauza titlului, credeam că sigur are ceva descrieri aparte despre lepidoptere și, până să mă lămuresc cum vine treaba cu titlul, povestea m-a prins și am uitat, apoi am descoperit și fluturii. Este o poveste plină de trăiri și dragoste, un drum despre cunoaștere și descoperirea propriei vieți.

2. Un bărbat pe nume OveFredrik Backman

Iată o carte din genul celor care, fie te prinde de la început, fie faci un efort că te scarmă un pic curiozitatea și nu o lași baltă după primele pagini. Concluzia, în ultimul caz, este că nu îți va părea rău pentru ce ai răbdat, deoarece ajungi să o termini cu plăcere și cu râs și cu zâmbetul pe buze. Povestea s-a ecranizat. Nu am vizionat filmul, dacă l-a văzut cineva, să dea de veste și să spună cum e comparativ cu cartea.

3. Dulcele barJohn Joseph Moehringer

O carte groasă, concentrată, curge ușor, cu toate că nu poți sări niciun rând. Ca fată simți că intri în lumea bărbaților și afli lucruri interzise. Te pune pe gânduri, maturizarea – trecerea spre adulthood (că nu găsesc alt termen acum) – nu e ușoară pentru nimeni. Ajungi să faci comparații cu viața ta și a personajelor. E o carte care te surprinde și care îți dă curaj în sensul de perspective privind raporturile dintre oameni.

4. Eu sunt MalalaMalala Yousafzai si Christina Lamb

Este greu de definit. E o altă lume acolo, e o naivitate dar și o inteligență aparte printre rândurile cărții. Merită citită de copiii mai mari de 10 ani și de adulți. Educația nu trebuie câștigată prin luptă, e un drept pentru oricine, de care se poate bucura fiecare, indiferent de gen, rasă și care ar trebui apreciat cu adevărat, cu toate neajunsurile sistemului de învățământ, de oriunde. Ideea acesta poate că ar trebui rumegată de părinți și copii și nu numai.

5. Lecții de magieElizabeth Gilbert

Această carte este de pus sub pernă când teama te ia la alergat și te îndoiești de calitatea creației tale oricare ar fi ea. Am făcut un post separat pentru asta. E aici.

6. Mănâncă, roagă-te, iubeșteElizabeth Gilbert

Foarte concentrată și totodată lină, firul poveștii autoarei despre căutările personale spirituale, fizice curge frumos și bogat. O iubești pe Elizabeth Gilbert pentru că e clar – are magie în cuvinte. Și mie mi s-a făcut dor de Roma și gelato de acolo după primele pagini. Veți vedea :))

S-a făcut și film după cartea ei. Nu l-am văzut, poate la un moment dat. Nu simt nevoia acum.

7. Bărbatul care nu a mai sunatRosie Walsh

E foarte sensibilă, în genul dureros, este despre cum ni se întâmplă lucruri care ne schimbă existența și cum la un moment dat în viață se face liniște, apoi haos de aproape mori, apoi e bine. Povestea te ia repede pe sus și nu o lași, o poveste despre iubire, regăsire și liniște după mult zbucium.

8. Inteligența eroticăEsther Perel

M-am apucat și nu era momentul, am lăsat-o să aștepte până mă încarc cu povești de dragoste, despre evoluții, despre regăsire de sine. îi fac poveste separat. Am pus-o pe listă ca să nu o las de tot. Din momentul în care a pus-o departe am citit alte 3.

9. OrbiPetronela Rotar

Plină de emoții și abuz, este un drum terapeutic pentru personaj dar și pentru orice femeie abuzată fizic și emoțional în cadrul familial. E o poveste de viață în care regăsești dacă nu ipostaze, stări, ci frânturi din viața de la bloc, auzite prin pereți, din familia de veri, mătuși.

10. Oamenii fericiți beau cafea și citesc &
11. Fericirea îmi scapă printre degete
Autoarea pentru volumele de mai sus este Agnès Martin-Lugand. Sunt povești ce emană aer franțuzesc, ușor de parcurs, foarte bune de ecranizat. Eu m-aș duce la film. La drum, în vacanță pe sezlong sunt o lectură plăcută.

12. Poștașul sună întotdeauna de 2 oriJames M. Cain

Pfuuu, eu am simțit cartea asta precum un film alb negru, cu sonor. Am vizualizat-o scenă cu scenă. Este greu de explicat, povestea se succede repede. Cartea dacă te prinde o vizionezi rând cu rând și apoi când e gata o rumegi. Ca în viața reală oamenii te surprind cu câte le poate coace mintea și cât de banali pot fi aparent.

Ar mai fi cărțile Lolitei, despre ele povestesc altă dată. 🙂 Ce-i drept am citit mult mai mult față de acasă, deși timpul a fost la fel de puțin, iar primele zile de acomodare destul de grele.

Voi ce ați citit lately și a fost de nelăsat din mână?

0

Departe de casă timpul curge altfel

Timpul se dilată când schimbi decorul. Ai simțit asta? Am plecat cu Loli din București pentru că se face curat în casa noastră și de duminică stăm la mama.

Nu mai am noțiunea de ziua săptămânii pentru că cele 7 povești pentru toată săptămâna le-am citit. Loli nu a dorit o poveste pe zi, drept urmare m-am conformat.

Nu știu cât e ceasul deși e la mână, întreb din 5 în 5 minute.

Nu avem programul prestabilit și nu știu cu ce să începem. Așa că suntem cu cumpărăturile făcute de la 8 jumătate, până în 11 citim și lucrăm în caietul de activități, avem deja măști lipite și brățări meșterite. Pfuuu, apoi abia ora 13. Am terminat 3 cărți, pe a patra o duc spre jumătate. Cum timpul e dilatat momentele bune, la fel, și alea miaunate sunt maaaari și late. Și oboseala tot supradimensionată e.

Și somnul nu se lipește de treaba asta cu timpul. Zici că s-au certat. Durează puțin și după ce e gata iar timpul curge greu. Este, cum să spun, cum mi-am dorit și, totodată, parcă m-a luat pe nepregătite. Când ai multe de făcut altfel funcționezi, după ceas, minut, activitate. Când încă nu ai planul, ești pierdut, uimit de timpul pe care nu îl poți programa. Cu alte cuvinte – nu știi ce să faci.

În timpul asta dilatat fata mea a spus într-un moment de supărare că nu suntem prietene (un mare wow!), apoi într-o dimineață că mă bete(iubește)(alt wow!), ne-am plimbat, jucat cu copii. Copiii, cei cu care ne-am jucat și pe care nu-i cunoșteam, au venit să îmi spună că e așa frumoasă și gingasă. Tot ei i-au spus Loli, tu poți, hai!

M-am contrariat cu mama pe probleme de comunicare și educația Lolitei. Și apoi ne-a așteptat cu gogoși.:)

Este greu departe de casa, cu dor de tati și de viața noastră  în 3. Și timpul, timpul ăsta care ar trebui să fie prieten, acum e mare dușman!

1

Cel mai bun tratament pentru copil – vizită la medic & împărtășim duminică de duminică?

M-am gândit să scriu despre cu totul altceva, numai că atunci cand te scurmă un lucru, e greu să te abții să îl lași să treacă.

Nu o să fac tabără cu cineva, pentru că de la început am fost clară: nu dau sfaturi, spun doar experiențe și ce cred eu despre lucruri.

Iată, fără introducere: “nu uitați, medicamentul cel mai bun pentru cei mici este împărtășania de duminică. Să aduceți copilul duminică de duminică la împărtășit”.

S-a repetat mult fraza asta la botezul nepoatei mele de săptămână trecută. Și da, eu duc fata la împărtășit, din când în când, nu am nimic împotriva acestui obicei, care nu are legătură cu credința mea și apropierea de biserică, însă de la medicament până la adevărul absolut despre sănătatea copilului nu pot să înghit și să dau din cap cuminte, asculta ca sfat și luat drept regulă de urmat cu sfințenie.

photo credit: unsplash.com

Știi de ce? Pentru că suntem într-un alt film decât evul mediu și mileniu ăsta 3 nu e degeaba. Fiecare decide ce este mai bine pentru copilul lui, este responsabil pentru propriile acțiuni, și, da, aici am dreptate, nu poți să stai liniștit cu copilul împărtășit și să crezi că eczema de la picior îi va trece instant, ca prin minune.

Împărtășitul duminică de duminică nu are nimic în comun cu efectul pe termen lung al unui tratament medical adecvat. Da, știu de efectul placebo, știu și că pozitivismul ajută în boală. Și o vorbă bună și un pahar de ceai, pe lângă medicină, ajută să treci cu bine de clipele grele.

Ceea ce nu aud și ar fi frumos este: credința ta este la fel de bună chiar dacă îți duci copilul la medic și nu chiar duminică de duminică la lingurița de vin.

Sunt medici care se roagă înainte de operație, este momentul lor de meditație, de liniște și concentrare, și mulți nu ajung la biserică ca să împărtășească copiii. Credința lui este acolo, în ceva, nu e treaba nimănui să o măsoare sau judece, plus credința că medicina și tot ce învață zi de zi poate salva viața pacientului lui/ copilului.

Regulile în parenting, în educație, la slujbă, sunt bine venite. Asigură rutina necesară pentru a te menține concentrat pe ce ai de făcut, asigură baza sănătoasă în dezvoltarea relațiilor sociale și organizează acolo unde nu e nevoie de haos.

Regulile de urmat ca să devii sau să rămâi un om credincios, să înțelegi concepte, învățături și, totodată, apreciat pentru ce predici ( ca preot, pastor, duhovnic) sunt și ele necesare. Așa înțelegi mai bine, poți ajunge la starea de liniște că faci lucrurile bine. DAR aici nu are ce căuta absurdul. Asta voiam să spun.

Sunt oameni care, indiferent de pregătirea lor, au încredere în ceea ce spui. Pentru că la fel cum profesorul, doctorul, vânzătorul este autoritate în clasă, cabinetul, toneta lui, așa și tu. Reprezinți autoritatea acelui loc, încrederea că știi ce noi restul nu știm. Asumarea mai multor meserii, în afară de cea pentru care te-ai pregătit nu e ok.

Într-o biserică plină de oameni de vârste diferite, nivel diferit de studii, părinți medici, cum sună fraza cu medicamentul de duminică? Pentru cel care se documentează continuu și se străduie să se facă înțeles cu privire la necesitatea prevenției și adoptarea tratamentului necesar într-o problemă de sănătate pentru copiii și adulții care nu urmează tratamentul prescris pentru că dimineața iau întâi nafura și nu medicamentul? Hai să nu mai prioritizăm gândurile oamenilor cu reguli aiurea și să facem lumină pentru fiecare. Tu te ocupi de liniștea sufletească așa cum ai învățat, fără sfaturi și reguli despre care nu ești educat adecvat să le dai, iar restul (eu, el, ea etc) de rolurile naturale sau învățate, strict pe un domeniu anume.

1

Toaleta din rucsac

Înainte de a povesti de plimbarea noastră de primăvară, hai să spun cum ne-am descurcat cu treburile urgente fiziologice no 1 și 2 atunci când nu e timp să ajungi acasă sau nu e vreo toaletă prin apropiere.

Prin urmare, marea inaugurare a oliței portabile s-a făcut pe plaiuri străine. Nu că nu s-ar fi putut întâmpla și la noi, da’ acolo am testat-o bine și am ajuns să fim fără stres pentru nevoile de budă ale mândrei.

Vacanțele dinainte de Loli erau active, cu multă mișcare, locuri frumoase de explorat și vizitat. La fel au rămas. Loli ne moștenește, este genul care nu stă plantă cu burta la soare sau să o țină un joc până seara. Ea vrea să vadă, să se plimbe, cațere, să facă chestii, lucruri antrenante.

Cum a început să stăpânească bine și treaba cu pipi și caca în ultimele luni, m-am gândit să renunțăm la scutecul pentru afară (just in case) și să o obișnuiesc cu oala portabilă, în cazul în care nu avem la dispoziție vreo toaletă, fiind pe drumuri toată ziua.

Acasă avem reductor, oliță. Reductorul l-am avut și în vacanță, pentru când stăteam prin cameră, pentru plimbări am folosit olița portabilă.

Eu nu am făcut vreo cercetare în privința modelului pentru pipi la pachet, m-am gândit când era Loli mică că am să aleg la momentul de acum ceva, fără prea multe căutări. Soțul meu e genul practic, documentat și știind că sunt mama cărătoare s-a gândit la un model ușor de asamblat, de purtat și care să nu necesite bagaj extralarge pentru parc sau drumeție. A comandat modelul acesta de când avea Loli 2 ani și un pic. L-am avut asamblat prin casă, a fost foarte nebăgat în seamă o vreme, l-am strâns, apoi l-am scos la lumină din nou. Cu vreo câteva săptămâni înainte de vacanță i-am prezentat oala de drum, cu precizarea că ne va fi de folos în călătoria noastră. Am intenționat să o probăm prin parc înainte dar nu s-a ivit ocazia.

Filmulețul făcut la un moment dat după ce am primit chestia ingenioasă….a dispărut din memoria calculatorului. Așa că las link către un material de pe youtube despre modul de asamblare. Mi se pare un model tare practic și îmi place designul. E light, nu ocupă loc, după prima despachetare, îți intri ușor în mână și asamblatul devine rapid. Dacă ți se termină rezerva de pungi cu care vine dotată, poți folosi orice pungă.

 

O singură dată a făcut Loli pipi la copac, fix în ziua când am uitat oala acasă ( de aceea nu am testat-o la noi în parc), altfel făcea pe ea (nici schimburi nu aveam) și nu i-a plăcut deloc să stea chircită și stresată de firele de iarbă. Ideea este de când folosește olița portabilă nu suntem deloc agitați de aspectul unde face pipi/caca copilul, atunci când nu suntem acasă.:)

Ia să auzim niște povești funny cu și despre olițe?

 

0

Seara fetelor – “Între noi, prinţesele”

Loli e de fapt Sofia – Lorena. Dacă întrebi cine e ea spune repede: Loli, apoi Ofia – Nena Sanu (de la Bliderișanu, și pentru numele de familie nu am nicio pretenție acum, la pronunție) Când am născut am fost numită la spital în fel și chip. Deci, fără stres.

Cum puteam noi zilele astea, de când cu vacanța, să stăm acasă și să nu mergem la o întâlnire specială, între fete, despre prințese și despre un personaj îndrăgit de la Disney, cu numele fetei mele. Cum? Prințesa Sofia, Sofia I. (Hint – Serialul Sofia se difuzează în fiecare sâmbătă la 9.30, pe Disney Junior. Este un serial despre familie și pentru familie, nu vă sfiiți să vă așezați cu copilul la tv, asta dacă nu e în pauză precum Loli.) 

Loli știe cine este Sofia, ne-am uitat împreună la multe episoade. Acum facem pauză un pic de la tv. Povestesc altă dată despre pauza de tv.

Laura Frunză (mulțumim mult, Laura) ne-a invitat la relansarea colecţiei Sofia I de la editura Litera, s-au aliniat planetele și-am ajuns. Yeyyy!

Colecția Sofia Intâi a debutat în anul 2013 iar de atunci au apărut pe piaţa de carte 30 de titluri. Este una dintre cele mai îndrăgite colecţii de carte pentru copii din România, datorită mesajelor pozitive, educaţionale – pe care le promovează.

Prin urmare, miercuri, după somnul de după-amiază, prințesa mea a îmbrăcat tutu-ul mov și hopa în autobuz spre Cărturărești Verona. Cu mine, evident. Acolo, deși era seara fetelor, ne-am dat întâlnire și cu Iulian. Și bine că a venit! Cu Loli nu am ajuns până acum în locația de la Romană. Pentru început…ce desenat, colorat, era peste tot pe acolo, ba o interesa o carte, ba un pluș. Toate cărțile și jocurile și plușurile o atrăgeau ca un magnet.

Programul pregătit de Laura a fost tare simpatic: lectură în tandem, mama-fiica din cartea Cele mai frumoase poveşti cu Prinţesa Sofia, colorat, pictat tot în tandem în cartea Să pictăm cu prinţesa SofiaNoi două l-am bifat pe fugă, însă cât a durat, respectiv rezistat, Loli a fost mulțumită. Am putea spune că a desenat și lipit cu patimă și concentrare, pe repede, ca să mai dea o raită(iama) rapid prin librarie. Are și acum sclipici în păr.

La orice serată cu prințese se servesc dulciuri rafinate. Mi-a plăcut colțul dulce de la Grace Couture Cakes, acolo Loli și-a făcut de cap.

 

Cum suntem în vacanță și de la alimentele ei cu restricție, a gustat/mâncat fericită din tot ce a dorit.

Despre cărțile cu Sofia pot spune că sunt frumos ilustrate și dialogul ușor de urmărit pentru cei mici, și, după ce se termină pauza de la tv, le vom comanda și noi. Serialul ne place mult, vom relua vizionările la un moment dat.

Mi-a plăcut ieșirea, cu toate că mândra era într-o continuă mișcare. Am reușit să stau la povești, am colorat și eu și jucat cu sclipici. Păi, cum altfel:))

Știi cum niciodată nu ai îndeajuns de multe creione, suporturi pentru creioane și pensule, și sclipici pentru ce activități faci pe acasă? Te înțeleg, suntem la fel. Îmi plac chestiile de birotică, tot timpul mi se leagă ceva de mână la magazin sau librărie. Cu ocazia seratei prințeselor am descoperit pe cei de la DACOart. Am intrat și noi acasă pe site, au o grămadă de accesorii de hobby, precum şi rechizite de calitate. 

    

Am povestit despre filme pentru copii, a existat și o tombolă. Premiul a fost un dvd cu premiatul film Coco. Dacă n-aţi văzut încă filmul, neapărat să vă faceți timp, sunt sigură că o să vă placă. Laura povestește un pic aici, plus are și un concurs.

Pentru Sofia mea iepurașul a venit un pic mai devreme, cu ajutorul Laurei și editurei LiteraHasbro (prin intermediul Disney Romania) şi HappySchool.ro, un magazin de rechizite şi accesorii cu licenţă, cel mai mare distribuitor de produse Disney din România. 
Loli s-a lăsat greu convinsă să plecăm, era obosită ruptă. L-a salutat în trecere pe Enescu, nu știa ea bine cine e, dar i-a plăcut să îl observe până a venit taxiul. A făcut răscol în mașină în punga cu cadouri și s-ar fi culcat în pat cu jurnalul și stickerele cu Sofia. S-a mulțumit, până la urmă, cu pijamaua cu ursuleți și după ce a pus capul jos, în 3 secunde a adormit.