0

Vă doresc multă sănătate!

Știu că nu e vreo noutate, dar simt nevoia să subliniez acest lucru – sănătatea este ceea ce ar trebui să prețuim cel mai mult. Atunci când îți faci lista cu to do în viață, pe primul loc să pui sănătatea.

Pare amuzant cum de la o gripă urâtă am ajuns să spun asta. Nu e ca și cum am avut o revelație, ba din contră, numai că am văzut cât de subapreciată este vorba “să fii sănătos”.

credit photo: unsplash.com

Știu că și ce urmează să spun este la fel de răsuflat și mult prea discutat, doar că indiferența asta, care nu ține neapărat de educație, trebuie să înceteze.

Adică:

– Dacă te știi bolnav, tratează-te și stai acasă. Nu apreciază nimeni efortul de a lucra 3 rânduri și îmbolnăvi 20 de oameni.

– Banii nu se fac stând acasă, clar! Dar măcar când e bolnav copilul, fă-ți timp să stai cu el. Ocrotește-l, nu îl abandona încă o zi printre alți 10 prichindei care nu au nicio vină pentru că ai ales munca în locul copilului (pe care știm că îl iubești, dar simți nevoia să produci și la serviciu).

– Cumpăra on-line, te scutește de stat la coadă și nervi atunci când nu te simți bine. Nu facem concurs de cărucioare la supermarket, nici de prins produse, țoale la reducere.

– Nu rezerva medicamente dacă nu te duci să le ridici, am umblat și întrebat în câteva orașe ce acopereau toate regiunile țării pentru un antiviral. O singură farmacie avea și erau rezervate. Noroc, dacă poți spune așa, că nu au răspuns la telefon cei ce le-au rezervat, ni le-au dat pentru copilul febril.

– Nu atinge mâncarea și produsele de panificație din magazin, mai ales că există un panou, pe care este scris cu majuscule să folosești mănuși pentru asta. Nu mai e ca pe vremuri când vânzătoarea îți strângea pâinea cu degetele ca să vezi că e proaspătă. Te uiți, pui mănuși, verifici, cumperi.

– Nu-mi invita copilul să se joace cu odorul tău mega bolnav ca să te duci să îți bei cafeaua cu soțul jos la restaurant. Te înțeleg că nu mai poți, simți nevoia să evadezi, numai că acum nu e cazul să îmi implici familia.

– Știu că vrei să vină mama să te ajute, însă ai grijă ce vrei de fapt, copil bolnav și părinte internat în spital. Microbii și virusurile de colectivitate nenorocesc bunicii care vin să ajute, pentru că se îmbolnăvesc mai rău și plângi la dublu. La 65 – 70 de ani, deși se cred tineri, bunicii pot fi serios afectați de răceli comune.

– Nu te învinovăți că ați stat mai mult la tv. Când nu ai voce, tușești cot la cot cu copilul moale din brațele tale, să stați îmbrățisați la Mickey, hai că nu e așa tragedie.

photo credit: unsplash.com

Lista poate continua. O facem împreună, lăsați-mi sugestii în comentarii, le adaug zilele astea.

1

O relaţie la început …Eu și Instagram

Imagineaza-ți o secvență dintr-un film, cu momentul de început al unei relații dintre 2 personaje. Protagoniștii filmului de azi sunt Instagram și Marina. Încă nu se cunosc bine.

Bun, camera se fixează pe ea. Povestește cu o amica – Suntem la început. Avem prieteni comuni care ne-au adus împreună, și cumva era inevitabilă întâlnirea noastră, drept urmare, am apăsat într-o zi butonul de install (am acceptat întâlnirea), și de atunci, cu ceva întreruperi, ne regăsim și testăm cam pe unde ne duce valul. Imi place de el, îl studiez, încerc să văd dacă este de cursă lungă sau doar de moment.

Are multe calități și le pot descoperi cu un hastag # și așa îmi pot da seama de vibe-ul lui și cum mă poate conecta cu oameni care simt, trăiesc emoții așa cum o fac eu.

Îmi place lucrul organizat chiar dacă vorbim de muncă sau de un hobby, se pare că nici el nu preferă haosul, doar mix de tonuri, nuanțe și stări fără multe cuvinte și descrieri stufoase ce merg în aceeași direcție, țintit pe ce îl pasionează.

Îți vorbește dintr-o singură privire/scroll și tu poți veni cu toate cuvintele care îți curg după ce ai fost inspirat (comment) și primești cu recunoștință ce ai simțit devenind follower pentru cineva cunoscut lui. E natural și fără restricții.

credit photo: unsplash.com

Îmi place că are filtre, știe să pună lumină pe trăiri și, dacă nu e clar în expunere, are prieteni care se mulează perfect pentru un scop artistic: Pomelo, Canva, Snapseed.

Îmi place că mă pune pe gânduri și chiar în încurcătură: e bun de iubit sau rămânem la partener de bussiness. Oricum ar fi, orice aș alege, relația noastră ar putea evolua frumos. Oamenii cu care aș interacționa prin intermediul lui m-ar face să călătoresc prin toate ungherele lumii și nu ar costa mai mult de un rând de cuvinte de apreciere.

credit photo: unsplash.com

Filmul meu este inspirat din prelegerea lui Robert Diaconeasa, un tânăr tată foarte talentat, cu o regie friendly și ușor de înțeles și interpretat.

Cadrul artistic a a avut ca punct de plecare Școala de bloggeri Digital Parents Talks, a 10-a ediție. Mulțumesc și felicitări pentru inspirație, Ana și Lavinia. 

Acum un an am fost la prima ediție și am întâlnit ca și de data asta oameni simpatici, dragi, cu care este o bucurie să te revezi oricând. Prima ediție din acest an a fost sponsorizată de Lidl Romania, și se pare că au prins drag de bloggeri și vor fi alături de noi la fiecare ediție.
Partenrii DPT 10 au fost Pineberry și DGASPC S6 (evenimentul a fost găzduit la Conacul Golescu Grant).

Colegii de breaslă au poveștile lor. Și ca să vă faceți o idee despre ce tot am încercat să spun în reveria mea, Alina(familiahaihui.ro)  a punctat totul foarte frumos, cu tehnicalitățile de rigoare și pe înțelesul oricui. Nu mă deranjează dacă relația noastră va deveni serioasă. Am să fac parte din marea lui familie de bussiness sau de suflet. Sună ciudat, dar nu e. E doar Instagram.

0

Nu căuta fericirea 

“Don’t seek happiness. Happiness is like an orgasm. If you think about it too much, it goes away

Aceasta este a doua lecție a lui Tim Minchin din cele 9 lecții, ce fac parte din discursului lui motivațional pentru absolvenții Universității Western Australia. Puteți vedea integral discursul aici https://www.youtube.com/watch?v=7KCQoF1coCw

Mi-a plăcut tot ce a spus, am râs și eu exact cum fac cei din audiență și prezidiu. Mi-a dat o stare de bine, i-am dat dreptate în tot ce a spus. Lecțiile lui nu sunt noutăți, evident. Dacă nu le știam la vârsta pe care o au studenții cărora se adresează, le-am aprofundat în ultimii ani. Mă opresc la lecția cu căutarea fericirii – “don’t seek happiness” – pentru că la a nu căuta fericirea ajungem greu, în sensul că avem nevoie să creștem emoțional bine.

Eu fac parte dintre cei care au căutat fericirea, apoi pe măsură ce am crescut (îmbătrânit, mai degrabă) să realizez că nu trebuie să caut, că e acolo și că așteptarea asta a ei nu mă va redefini, reinventa, re-re something și din momentul ăla începe adevărată viață. Fericirea nu e ținută la păstrare de către altcineva pentru mine, e acolo, în fața ochilor.

Și îmi dau seama de unde vine toată căutarea asta la mine și la alți adulți. Din felul în care am fost crescuți, și, ne creștem copiii. Da! Aici este. Competiția și așteptările în care creștem puii, de noi făcuți, și pentru care nu am face niciuna dintre greșelile părinților nostri, sunt drumuri către fericire pentru unii. Da..și eu greșesc, din când în când. Mă bucur, sunt fericită după un timp de nebucurie și nefericire la cota maximă (știi și tu – ai cât să nu îți lipseasca, acoperiș deasupra capului, masă pe care să pui blidul cu mâncare, bărbatul te iubește, copilul nu face nazuri și înghite tot din farfurie). Nu mă simt fericită tot timpul, deși sunt.

Pentru că încă mai am în mine copilul care este așteptat să facă totul cum trebuie și din clipa aia, să vezi bucurie și fericire că am reușit și ce plină de viață sunt deoarece am bucurat pe ai mei sau pe cineva-ul pentru care îmi propusesem să fac ce aveam de făcut.

Copilul din mine și adolescentul, totodată, copilul adult care sunt, nu s-a gândit, în anii din urmă, să se bucure pe etape, să soarbă fericirea, nuuu!! Abia când ajung pe una dintre trepte, atunci primesc dezlegare la fericire. Așa presez cu fericirea și pe copilul meu. Ce fericire că merge, în sfârșit. Vorbește, wow! Cea mai fericită zi! Nu spun că nu m-am bucurat de fiecare zi, obișnuită, dar am intrat în părințeală cu așteptări cât casa și am primit pe cât am așteptat, plus ce nu am pus pe listă. Nu știu dacă simți asta vreodată, eu așa am simțit. Și de vreo 3 ani încoace, am tot învățat lecția fericirii.

Încerc să nu greșesc cu copilul lecția fericirii, să îl trimit în căutări toată viața. Și e greu, că eu nu îi arăt asta tot timpul, am nevoie de câte un hop ca să sorb fericire. Am învățat târziu că lucrurile nu sunt despre căutare în afară, ci de poposit în interior, în mine.

Pentru că am fost de cealaltă parte a fericirii, la partea cu așteptare și căutare, se întâmplă să uit lecția cu nu căuta fericirea, ci vezi-ți mai departe de ea. Copilul meu se lasă așteptat la unele lucuri și fix atunci când stăteam cel mai bine la capitolul cu sorbim fericire și orice vine cu ea, primim o palmă din partea lumii în care trăim. Vreau să mă doară în cot de lume, adică mă doare în majoritatea timpului, numai că mă atinge uneori că nu sunt doar eu și ai mei în lume, ci trăim printre mulți care nu au învățat lecția fericirii, și nici nu o vor învăța pentru că, let’s face it, unii așa funcționează.

Dacă fata mea va ajunge într-o aulă, absolventă de universitate, nu vreau să primească discursul ăsta și să i se deschidă mintea abia atunci, apoi să vină să îmi spună că mă iubește dar am mai greșit pe colo-colo. Vreau să dea din cap și să spună pentru ea și colegul de lângă – Da, e bine ce spune x-ulescu în speech-ului lui, eu știu deja asta. Și mă bucur că mama și tata m-au crescut în spiritul asta.

Îmi dau seama ce idilic sună, probabil că nu va fi deloc așa, vreau doar să o știe, chiar dacă eu nu m-am descurcat bine la lecția asta, adică am sclintit-o pe alocuri, dar măcar nu am dezechilibrat-o așa de tare, încât să nu poată opri căutarea și să trăiască la intensitatea de care are nevoie, printre oamenii care o inspiră, cu libertatea care nu o pune în pericol pe ea și pe alții și F-E-R-I-C-I-T-Ă!

 

photo credit: unsplash.com

1

Nu sunt shopaholic(ă) și… nu e o surpriză

Acum ceva vreme, 6-7 ani, erau foarte la modă cărțile chic-lit. Dacă nu ai avut ocazia să răsfoiești seria La cumpărături (I love shopping) sau nu ai văzut ecranizarea după Diavolul se îmbracă la Prada, atunci nu mai sta. Alocă timp pentru ceva hohote de râs. Când nu mai am chef de vreo carte de parenting sau vreuna cu fete pneumatice sau vreo carte răscolitoare și care să mă destrame ca existență, pentru că vezi doamne pierd esența vieții, atunci Sophie Kinsela și vreo altă autoare de astfel de bestseller-uri îmi este prietenă, terapeut, salvare prin râs. Țin minte și acum cum chicoteam pe stradă (citeam în drum spre serviciu) la vreuna din seria La cumpărături. Personajele shopaholice sunt tare amuzante, se pare că există astfel de oameni și în realitate. Eu nu sunt așa ceva, dar am încercat azi. Și tare nu mi-a ieșit.

Așa mi-am dorit să colind magazine, să fac cumpărături, să mă uit la reduceri, să fiu precum tipele din cărți, pentru câteva ore. Nu să fac ravagii pe card precum ele, dar măcar să fi găsit ceva drăguț, pe măsură, și să fiu în al nouălea cer.

photo credit: unspalsh.com

Bun, cum am ajuns azi la shopping? De nevoie și cică pe motiv că sunt reduceri, și de ce nu, să fac ceva fun de una singură. Cu Loli nu poți proba nimic, este peste tot printre haine, se cațără și ține larg trasă perdeaua de la cabina de probă.

Soțul meu îmi spune dimineață, când după trezitul miaunat al Lolitei avântul meu era zero spre minus 1: Du-te, relaxeaza-te, cumpăra chestii. De când nu ai mai ieșit doar tu la plimbat prin magazine.

Zic – Bine, mă duc. Treaba era și că el avea nevoie de o geantă pentru serviciu, să încapă un sandwhich și 2 acte (la nevoie). Deci fun și util se anunța shoppingul meu.

Las mândra la grădiniță, intru la metrou și hai la shopping. Cum la cumpărături mergem în weekend și țintit pentru ce avem nevoie, de unde să știu că la 9 nu e deschis niciun magazin în mall. Pfiuu, era 9.05. Îmi iau o cafea, rod o plăcintă cu fructe de pădure (mega calorică, gustoasă ioc), se face 9.15. N-am stare, mă gândesc să mă duc acasă. Am atâtea de făcut, și poate să rupă azi cu reduceri, eu să stau cu ochii aiurea și așezată comod la cafea, nu îmi iese today. Și tare mi-aș fi dorit în anumite zile să pot face asta. Azi eram devreme în mall, cam out of the mood. Daar… m-am gândit că altă zi cine știe când va fi, rezist, cumpăr, wow va fi minunat.

photo credit: unsplash.com

Greu au trecut minutele, am butonat telefonul, m-am uitat pe camere (am aplicația pe telefon) la grădiniță și am văzut mândra alergând ca un ied. Finally, se deschid magazinele. M-am învârtit, fațâit, m-am plimbat până m-a luat cu dureri de picioare. Ce am cumpărat:

– un sutien foarte drăguț, cu închidere pe la mijlocul spatelui, pe care nu l-am probat!!! Drept urmare, nu îmi vine. Great!

– o pereche de pantaloni și o bluză cu Mickey pentru Loli (fac ce fac și ajung de fiecare dată când plec să îmi cumpăr doar mie lucruri, să iau un ceva și pentru Loli. Cred ca nu sunt singura, nu?)

– 2 genți: una sport și una mai puțin sport pentru Iulian. Da, nu m-am putut decide asupra unei singure genți.

No more shopping, gata, mi-a trecut! Aștept zilele cu chef, shoppingul este precum mâncare pe care o savurezi lingând farfuria, și dacă e ziua în care nimic nu mă bucură, mai bine stau acasă. În plus, nu mai sunt la curent cu tendințele, nu știu să apreciez prețuri, toate chestiile care mi-ar plăcea sunt fie pentru foarte slabe sau mai mari în diametru ca mine, fie sunt scurte – undeva deasupra taliei, căzute pe umeri, materiale aiurea (nici de cârpe nu erau bune), imprimeuri oribile, croială care nici pe una bine făcută nu s-ar așeza. Groaznic, nu mi-a plăcut nimic!

Cred că data viitoare o să  am nevoie de un partener de shopping. Poate că nu am ajuns eu în magazinele alea bune de shopping.

Anyone?

8

Când și ce le spunem copiilor despre cum vin ei pe lume

Nici nu mai descos trecutul cu ce știam eu la vârsta Lolitei despre acest subiect sau la vârsta adolescenței. Lectura noastră despre astfel de treburi era din revista Bravo și de prin altele, puține la număr, aduse pe sub mână din străinătate. Nu știam cum arată propriile corpuri de frică, rușine. Cine se uita cu atenție cum face pipi și prin câte locuri din corp ies lucruri. Vai, copilul din mine râde acum și închide ochii încă de atâta informație. Nu știu de unde a pornit tot secretul ăsta că oamenii mici și mari trebuie să tăinuiască și să nege funcțiile propriului corp. Clar, pe unii, acest lucru ne-a marcat și ne-a adus atunci când am devenit părinți în situația de a umple copilul cu informația de care nu am avut noi parte, fără să știm exact cât e deajuns pentru vârsta și nevoile lui privind cantitatea și tehnicalitatea lucrurilor.

Avem temeri pentru că vrem să ne pregătim copilul pentru ceea ce noi nu am fost, dar ne temem că nu le explicăm corect și potrivit nivelului lor de înțelegere. Dacă îi traumatizăm, oare nu era mai bine dacă ascultam de bunici – Lasă că va ști când e mai mare. Acum nu e nevoie.

Am fost anul trecut, în decembrie, să o ascult pe Otilia Mantelers despre “Când și ce le spunem copiilor despre cum vin ei pe lume” și la lansarea cărții din colecția “Cărțile Otiliei” – “Unde-a dispărut Pișpirel” de Nicholas Allan.

sursa foto: EVENTBOOK

Dacă sunt neclară pe alocuri, dați cu commenturi, a fost cuprinzător și liniștitor ce am auzit, am pus și din exemplele primite.

Cartea cu Pișpirel se adresează copiilor și părinților. Este o poveste de start, prim instrument de citit pentru educația sexuală cu explicații din punct de vedere anatomic, amuzante și interesante, despre un spermatozoid al d-nului Brown care nu e bun la matematică, dar care înoată foarte bine. Concursul de înot (există un concurs important pentru toți spermatozoizii d-nului Brown) pentru care se antrenează toți (există și rivalități) are un premiu magic. Acest premiu mult râvnit, este oul d-nei Brown. Pe scurt – Pișpirel, va fi campion la înot, se va întâlni cu oul d-nei Brown, și dispare, iar d-na Brown va face un bebe fetiță. Fetița crește și își dă seama la școală că nu era foarte descurcăreață la ora de matematică, însă era bună la înot!

Desenele arată traseul cursei lui Pișpirel, cu hărți, da, există 2 hărți simpatice, care descriu destinația. Conținutul este atât de simplu, corect anatomic, și pozitiv, perfect pentru copii de vârstă mică.

Am tot insistat pe amuzant, vesel, pozitiv. Otilia a menționat de multe ori acest lucru, deoarece acesta e modul în care  trebuie să abordăm subiectul delicat (în mintea noastră) despre cum vin copiii pe lume, despre sex, sexualitatea fiecăruia și rolul femininului și masculinului în ecuația nașterii unui bebeluș.

Bun, de când facem educație sexuală copiilor? De mici. Revin pe parcurs la ideea asta.

La 3-4 spre 5 ani totul li se pare natural, doar explicațiile să fie simple, fără detalii tehnice amănunțite, copii sunt mulțumiți cu povestea lui Pișpirel sau alta care tratează în maniera aceasta subiectul. Este natural să se întâmple să apară bebeluși, când spermatozoizii se întâlnesc cu ovule. Și nu mai au întrebări.

La 7 ani sau înspre prepubertate – lucrurile naturale, simple de dinainte devin importante, tehnic e important să știe, vizualizeze pe desen, schemă, din explicații. Și de aici sau din punctul acela este vital cum abordezi totul.

De ce devine important să știe? Prepubertatea îi face pe copii mai consțienți de corpul lor și de ce întâmplă cu ei. Cresc, se modifică părțile corpului, simt schimbarea. Primul pas pentru noi ca părinți – Nu așteptăm să fie curios, să întrebe. Discuțiile să fie dinainte.

Miturile despre când și cine, cât, sex trebuie să dispară.

1. Când vorbim despre sex? Nu așteptăm să ne întrebe copilul despre sex, sexualitate. Copilul primește semnale de la părinți și de la cei cu care vin în contact cu el încă de când e bebeluș, apoi și pe măsură ce crește. Atingerile, curiozitățile lui sunt aprobate sau dezaprobate verbal și non verbal de către cei din jurul lui. Copilul trebuie să știe din timp – denumirile corecte, funcții, rol, ce e plăcut și ce nu e, ce e periculos și ce nu este.

2. Cine poartă conversația despre sex? Mama cu fiica, tatăl cu fiul? Nu! Discuția este împreună, cu ambii părinți și cu copilul, evident.

3. Cât înțelege? Înțelege dacă îi dai doze neexagerate, nu pornografie. La 4 ani nu are nevoie de așa ceva. Pișpirel din carte explică tot, nu e nevoie să intervin cu explicații suplimentare. Prezint cât poate duce, îți spune copilul. De ex: Otilia a povestit/citit cartea primului ei copil la 4 ani, iar la final a întrebat copilul – vrei să îți spun cum ajunge Pișpirel la oul d-nei Brown? Copilul a spus nu. E ok. Atât avea nevoie ca informație copilul. Nu plusăm dacă atât a fost suficient atunci.

Înainte de a da la o parte un alt mit am făcut un mic exercițiu cu noi, la cererea Otiliei – ce ne vine în minte prima dată când auzim/rostim cuvântul sex? Rușine/ plăcere/ bebe…răspunsurile au fost variate, vă dați seama. Ceea ce a condus la răsturnarea următorului mit.

4. Sexul – nu înseamnă doar reproducere, înseamnă energie, lucruri pozitive, nerușinoase, și nu e pentru copii, este pentru adulți. Este felul adulților de a se relaxa, conecta, mângâia. Am râs cu toții când a spus Otilia că bine, bine, vorbim copiilor despre sex, dar dacă vor să îl practice. Prin urmare, subliniem copiilor – sexul este pentru adulți.

Vorbim copiilor despre sex, despre cum/când pentru că este ceva normal și pentru că avem de rezolvat niște probleme în viața socială. Adică – Cum îl ajutăm pe un tânăr/ă să aibă o relație bună față de sex? Am trăit într-o societate care blamează sexul. Tinerele care fac sex înainte de căsătorie sunt curve, tinerii care ejaculează precoce sunt bolnavi. Problema acum și întotdeauna se pune: cum învățăm un tânăr să nu profite de o tânără care a băut un pic mai mult și cum pregătim tânărul să poată discuta cu prietena lui sau cu unul dintre părinți despre faptul că poate ejacula precoce pentru că își iubește prietena mult și nu își poate controla corpul îndeajuns de bine de emoție.

Pentru noi e spaimă mare, dar Otilia are dreptate când spune trebuie regândită sexualitatea, trebuie regândit modul în care judecăm noi, ca părinți, sexualitatea prin prisma trecutului nostru. Să ne luam la puricat și pe noi, dacă știm lucuri despre sexualitatea părinților noștri. Ar trebui să știm acum, pentru că subconstientul ne spune să fim loiali modului în care au dezvoltat ei relațiile lor. Și nu e ok. Noi suntem diferiți de părinți, avem și lucrăm la relații diferite de cuplu, de părinți. Trebuie să ne rezolvăm traumele noastre privind felul cum am fost crescuți cu povestea sexului. Și da, trebuie să acceptăm că ne este greu să vorbim despre sex, totodată să fim și îngăduitori cu noi.

Conversațiile cu copiii nu se rezumă doar la una singură și mare, detaliată și gata. Asta e, răsuflu că a trecut și copilul se descurcă. Conversațiile cu copiii să fie multe, chiar de câteva secunde. Uite, Otilia spune: poți începe cu Pișpirel sau ce carte ai ales tu și să lași discuția să curgă.

Discuțiile despre sex nu sunt serioase, nu sunt grave și cu zâmbetul și râsul ținute în frâu așa cum ne punea profesoara de bio la lecția respectivă. Ba din contră sunt distracție, râsete, în acest mod părintele construiește deschiderea și dacă copilului i se pare amuzant, râdem cu ei. Să vadă la noi asta, că nu ne este frică, rușine.

Cuvintele care descriu organele sexuale: penis, vulvă, vagin nu trebuie să aibă jenă în felul cum le spunem. Copilul o simte. Mi-a plăcut ce sugestie a făcut Otilia. Să le repetăm noi până devenim stăpâni pe ele și dacă ne vine să râdem, putem exersa cu cineva. Cum ar fi să ne întâlnim în parc și să repetăm pe bancă eu și prietena mea. Iată că este ok. Ajută.

Putem folosi și denumirile populare, sau cum spune bunica, aici fiecare poate folosi denumirile lui atâta timp cât le intercalează cu cele științifice.

Prin urmare, educația sexuală începe cu denumirile părtilor corpului.  Apoi, corpul copilului este prețios. Să știe asta și să îl prețuiască ca întreg, nu pe bucăți. Organele sexuale fac parte din el și așa cum are grijă de față, așa va avea grijă și de ele.

Le spunem cum se fac copiii, ca în cartea cu Pișpirel, apoi înspre 8-9 ani discutăm despre explorarea dorințelor sexuale. Tendința multora este ca discuția să devină moralizatoare. Nu! Tragem aer în piept, și așteptăm să ne treacă nouă frica, deoarece  morala închide comunicarea.

Copiii au acces la pornografie sau video-uri, cărți cu tentă erotică. Copiii știu mult mai multe decât credem noi. Nu sărim cu morala, ne calmăm, purtăm discuția lejer când suntem pregătiți, nu atunci în clipa aia, sub presiune. Subliniem ideea că ceea ce văd nu este real, corpurile celor care fac astfel de lucruri sunt alese. Discuția are menirea să îi pună  pe gânduri, să pună cap la cap niște emoții, cum că mesajele transmise sunt superficiale, sunt ca să vândă. Realitatea este diferită și ei pot să ajungă la concluzia asta, prin comunicare deschisă. Și pot să evite agresiunile. Cunoscând realitatea ei pot realiza când li se pregătește o agresiune și pot spune și altcuiva despre asta.

Dacă vine copilul cu nu știu ce video trăsnit, la care ne uităm cu greu, dar e musai să ne uităm, îl ajutam să treacă de starea de freeze, de șoc. Și râdem cu ei, să fim șocați împreună, vizionăm cu ei, pentru ca  imediat după, să poată pune întrebări și să fie deschiși. Să nu tăiem dialogul din fașă.

Mesajele subtile sunt multe și încercăm să fim atenți să nu ne scape. Cuvintele, propozițiile pe care le spune, preluate de la școală, din vreun film  – sunt începuturi de dialog. Ca de exemplu – La ce te duce cu gândul cuvântul ăsta? Ce părere ai tu? Pentru copil este important să aibă o părere și să o poată comunica ție ca părinte.

Să nu ne temem să vorbim copiilor, să ne cerem scuze că nu am avut curajul să vorbim cu ei despre asta. Din cauză că noi nu am fost bine pregătiți de părinți dar ne-am fi dorit. De aceea ni se pare greu. Mie îmi va fi greu. Loli nu e pregătită pentru următorul nivel, ea știe deocamdată părțile corpului și că pe linia de sub buric a venit pe lume. Ascult mesajele ei și sunt atentă la ea.

Discuția pentru cei un pic mai mari, cu care nu am continuat mai departe de povestea lui Pișpirel, se poate continua așa:  Uite am citit și eu, documentat, am prins curaj și vreau să vorbim. Știu sigur că tu știi multe, dar uite vreau să vorbim, să știi și de la mine. Discuțiile iau din doza de rușine, acolo unde apare, dacă împărtășim situații similare (ex. când a venit menstruația, despre masturbare). Îi asigurăm că toate sunt ok, eu, amica mea am trecut prin asta și e bine, putem vorbi despre asta. Întotdeauna punem accent pe lucurile pozitive, pe bucurie și în același timp să îl pregătim și pentru situațiile de pericol.

Limbajul însușit de penis, vulvă, vagin pun copilul în postura de a fi mai puțin atacabil de un agresor sexual. Un agresor va da înapoi când dă peste un copil care știe ce este penisul sau vaginul. Este clar că va spune cuiva, discută lucrurile astea, nu le ascunde. 

Un joc pe care îl face Otilia cu copii și care poate fi preluat cu succes de fiecare – Oameni cu gânduri ciudate . Este un joc ce se potrivește de la 4 ani, și se începe cu lucuri care afecteaza siguranța și după ce devine evident ce e periculos și ce nu e, se continuă cu există și oameni care afectează siguranța. De exemplu: Dacă las robinetul să curgă, e periculos sau nu? Dacă un necunoscut îti aduce bomboane, e periculos să te duci la el acasă? Dacă te pune să speli pe jos, e periculos? Dacă te pune să îți dai pantalonii jos, e periculos sau nu? Într-un mod jucăuș le spunem copiilor că există agresivitate. Vor fi speriați. Îi îmbrațișăm, liniștim și subliniem și partea bună, frumoasă. Există și partea urâtă, dar și partea frumoasă a sexului. Tu copilul meuai apărut așa. Oamenii se iubesc, fac sex, corpurile lor stau apropiate și e ok să își arate iubirea stând îmbrățișați sau sărutandu-se pe stradă.

E greu să fim deschiși și ni se pare că nu suntem niciodată pregătiți pentru astfel de discuții. Este important pentru copiii nostri să aibă relații sănătoase cu ei și ceilalți. Suntem documentați, citiți și deși facem ca la carte, tot nu suntem pregătiți. Este ok, atâta timp cât nu închidem dialogul și le arătăm copiilor că e bine că noi putem face asta cu ei, deși ne este greu.

Și mie mi-e teamă că am să mă bâlbâi și am să transpir, dar am să urmez sfatul Otiliei – am să râd cu fata mea, am să mă strâmb și să mă oripileaz ca să fim sincere și deschise și sănătoase și reale când vine vorba despre penis, vulvă, vagin, sex.

10

Filme vizionate, personal research, concluzii și urare de Crăciun

Am făcut pe la începutul lunii un maraton al filmelor de Crăciun. Și totodată o documentare personală, să spunem. Am pierdut bucăți de noapte ca să privesc povești, unele cap coadă, pe altele le-am derulat pe repede. Am ales povești de dragoste, de familie, de Crăciun. Toate poveștile erau frumoase, firul poveștii închegat, personajele bine definite, oameni cu slujbe, care au urmat o școală, au o muncă care le ocupă mai mult sau mai puțin timpul de cuplu sau dedicat familiei, și care au revenit într-un moment al poveștii la un ceva din trecut.Toate se întâmplă într-un mix dintre dragostea din tinerețe și cea actuală.

Bun, aici voiam să ajung. Ideea de bază în majoritatea poveștilor de dragoste pornea de la prima iubire, toate lucrurile care au decurs în viața personajului aveau undeva ca nucleu primul iubit, prima iubită.

photo credit: unsplash.com

Am câteva amendamente aici, pentru că deși este vorba despre un scenariu, poveștile ar trebui să includă un adevăr – creșterea sau maturizarea emoțională. Fiecare personaj este blocat în ceea ce a trăit, iar de acest lucru își dau seama, însă îl neagă. Deși trăiesc lucruri pe care și le-au asumat, totuși au așteptări care nu le vor fi îndeplinite. Le doresc, nu au curajul să le facă auzite, cu toate că le așteaptă. Și este ok să construiești pe un fundament toată dragostea și să o dezvolți, să ceri dreptul la viața la care ai visat, sperat. Însă din nou, totul se întoarce la dragostea dintâi.

Aici eu nu mai rezonez, scenariștii ori nu trăiesc în viața reală ori au niște deficiențe emoționale de care nu au habar.

Nu am ajuns eu la maturitatea emoțională la care tind, ca să gestionez bine emoții însă sunt acolo unde pot să realizez că pot să sufăr sau nu (dacă îmi permit) și pot să mă vindec fără să stau convalescentă cu anii. Este adevărat că mi-a luat ceva timp să realizez că fiecare om de care m-am îndrăgostit în viața asta, mi-a satisfăcut sau nu niște așteptări. Și cum uneori eu am asteptat multe și am primit nimic sau puțin sau m-am aprins și stins repede fără să simt ceva, fără să obsedez fiecare lucru.

Și cum prima mea iubire, aia după care am supurat mult timp, nu mi-ar trebui acum, dacă ar fi să îmi fie împlinită. Nu pentru că am împlinit partea asta cu ce trăiesc acum, ci pentru că timpul și experiențele de atunci și cele de acum, nu suferă comparație. Blocajul de care suferă personajele în film nu cred că există în viața unui adult care a crescut pe toate planurile. Probabil sunt și cazuri reale, exact ca în filmele pe care le-am văzut, când reîntoarcerea la prima iubire este de fapt ceea ce trebuia să se întâmple și dragostea e ciclică. Or fi? Îmi spuneți voi.

Prin urmare, am plecat de la niște filme și am ajuns la o urare:

De Crăciunul ăsta să fiți mulțumiți de viața voastră, să iubiți oamenii din ea pentru tot ce sunt și nu pe bucăți, cu curaj și încredere. Să faceți pași către ceea ce vă motivează și să aveți putere să o luați de la capăt dacă nu sunteți pe drumul dorit.

Crăciun fericit!

photo credit: unsplash.com

0

„Cum dăm libertate și siguranţă copiilor pentru a deveni autonomi?” Autonomia începe cu un DA!

Autonomia începe cu un DA! 

Conferința „Cum dăm libertate și siguranță copiilor pentru a deveni autonomi?” din 21 noiembrie a fost despre părinți, copii, conexiune și AUTONOMIE și a venit în completarea campaniei  “Spune Da”, susținută de Danonino anul acesta.

Campania „Spune DA” a debutat în 2015, având că obiectiv încurajarea părinților de a fi deschiși la dorința naturală a copiilor de a explora, de a încerca lucruri noi, de a socializa, într-un cuvânt, de a deveni autonomi. De-a lungul celor 3 ani, s-au alăturat campaniei numeroși bloggeri de parenting și specialiști în psihologie, în parenting și în nutriție, ceea ce a rezultat în transmiterea mesajului AUTONOMIEI către zeci de mii de părinți.

La conferința  „Cum dăm libertate și siguranță copiilor pentru a deveni autonomi” au fost prezenți  120 părinți  în sală și mai mult de 15.000 au urmărit transmisia LIVE.

Otilia Mantelers, Expert în parenting, a vorbit părinților despre echilibrul dintre autonomie și atașament și a apelat la două simboluri pentru a explica rolul fiecărui aspect: aripile sunt simbolul libertății, al autonomiei, iar rădăcinile sunt simbolul atașamentului. Autonomia autentică nu poate exista fără atașament.

Nevoia de conectare, pe lângă cea de hrană a corpului, stă la baza piramidei nevoilor ființei umane. Dacă ea nu este satisfăcută, copilul nu se dezvoltă la potențialul său cu care a venit pe lume. O parte importantă a conectării o reprezintă susținerea copilului în autonomia să. Autonomia presupune a dobândi încredere în propriile percepții și sentimente, responsabilitate, încredere în propria putere de auto-control. Însă, așa cum poate cu toții am observat, copiii își dezvoltă autonomia atunci când părintele este lângă el”, spune Otilia Mantelers.

Mai există și o altfel de autonomie, în care copii fac totul singuri, însă trebuie să știm ce ne dorim. Vrem să facă totul singuri, fără atașamentul de noi? Copiii au nevoie de un radar care să le spună că totul va fi bine, indiferent de ce vor face sau vor spune, iar acesta radar sunt părinții. “Dacă mama și tată nu ne oferă acest lucru, vom căuta acea persoană care să ne facă să ne simțim în siguranță și să ne putem dezvoltă autonomia”, adaugă Otilia. Autonomia înseamnă la bază, în limba greacă,  „a-ți face propriile legi”. Provocarea stă în găsirea echilibrului între autonomie și atașament.

Otilia Mantelers a răspuns la întrebări pe care toți părinții și le pun:

Cum se traduce nevoia de autonomie? Să poți face ceva cu ajutorul propiului corp, să îți alegi singur prietenii, să ai propriile gânduri și sentimente, să poți spune NU, să fii responsabil.

De ce le îngrădim autonomia copiilor? Din cauza fricilor părinților că nu o să le fie bine copiilor, frici care își au rădăcinile în fricile noastre când eram mici, frica că nu ne va fi bine.

Cand îi facem să se simtă neputincioși? Când le spunem „ai noroc cu mine”, „de ce nu ești în stare să”, „tu ești mic și nu poți”, le transmitem că ei nu se descurcă prea bine singuri.

Mai multe informații puteți găsi în înregistrarea discursului Otiliei, aici.

Dr.Simona Carniciu, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, a vorbit despre autonomia copiilor în alegerile pe care le fac la masă și în alegerea gustărilor potrivite.

Alimentația copiilor este la bază aceeași ca și la adulți, bazată pe nutrienți ca proteine, glucide, lipide, vitamine și minerale. Diferența este că în funcție de vârstă, copiii au nevoi diferite în ceea ce privește dozele”, spune Dr. Simona Carnciu.

Un pas important în autonomiei copilului este alegerea propriei hrane, a gustărilor. Copiii au nevoie de diversitate, fără să ne focusam pe anumite produse, de diferite texturi, pentru a-și dezvolta propriile preferințe și alegeri alimentare.

Părinții și familia sunt modelul cel mai puternic pentru copii. De aceea, vor cere ceea ce văd că familia lor alege la masă.

O altă cale prin care copii vor face alegerile sănătoase este aceea de a nu restricţiona alimente şi de a explica de ce unele nu sunt potrivite pentru ei. Prezenţa la îndemână a gustărilor sănătoase este felul în care îi încurajăm să aleagă ceea ce le place, ţinându-i în acelaşi timp în zona sigură. Şi, foarte important, mâncarea nu este niciodată recompensă!

Gustările sunt un moment important în dieta zilnică a copilului, pot fi 10-15% din totalul caloric zilnic, oferă nutrienții necesari creșterii și dezvoltării, menține digestie optimă, normalizează metabolismul și au rol în dezvoltarea obiceiurilor alimentare.

Dr. Simona Carniciu subliniază importanța consumulului de iaurt și brânzică, ca gustare, “ele fiind o sursă importantă de calciu (contribuie la structura oaselor şi a dinţilor) şi vitamina D (menţine nivelul calciului şi fosforului din organism”.

Mai multe informații puteți găsi în înregistrarea discursului Dr. Carniciu, aici.

Distracția copiilor a fost asigurată de atelierele organizate de Trupa Pam Pam.

Evenimentul a fost moderat de Anca Bold Gheorghe, blogger @blogintandem.ro.

Conferința s-a transmis LIVE pe socialmoms.ro și  în pagina de Facebook Social Moms.

 

 

1

Ateliere de educaţie muzicală MiMa Muzica

Loli a dansat pe orice ritm înainte de a merge singură, fără a fi susținută. Se bălăngănea la marginea patului, dădea din mâini cu gura până la urechi. Mă bucur că iubește muzica. Se vede bucurie pe chipul ei când aude o melodie care îi face plăcere.

Acum o săptămână Loli a fost invitată la un atelier de educație muzicală de la MiMa Muzica. A fost distractiv pentru amândouă. :)))

Am simțit muzica și ne-am jucat cu instrumentele muzicale și a fost ca-n filmul Sunetul muzicii. Vedeți în poze fericirea de pe chipul ei.

Iată și câteva detalii:

MiMa Muzica s-a născut din nevoia unei educații muzicale de calitate, adaptată diferitelor categorii de vârstă și sensibilități umane. O atenție particulară este acordată educației muzicale timpurii pentru că suntem convinși că muzica este cel mai adecvat mediu de exprimare și dezvoltare afectivă și emoțională.

Deși MiMa Muzica este nouă, fondatorii și trainerii au funcționat timp de mai mulți ani sub numele de Dalcroze România, extinderea curriculei și a paletei de cursuri a dus la o nouă denumire, aceea de MiMa Muzica.

MiMa Muzica își propune prin fiecare dintre atelierele muzicale pe care le organizează să îi apropie pe cei mici de muzica clasică. Realitatea extraordinară a educației muzicale este aceea de a forma ascultători de clasic făcând apel la o pedagogie adaptată diferitelor vârste.

Repertoriul este preponderent alcătuit din muzică clasică, dar conține și cântece de leagăn, piese din folclor sau folclorul copiilor care sunt necesare pentru a le da acestora o perspectivă mai largă în formarea simțului muzical.

MiMa Muzica și trainerii săi sunt printre puținii care fac acest lucru în România, publicul meloman fiind în mare parte format din copii care au luat lecții de pian, vioară etc, au detestat în copilărie calvarul studiului sec din care nu înțelegeau nimic, dar erau puși să exerseze degetele pe claviatură și să memoreze portative întregi. Cu timpul, amintirea a șters orele de chin și a rămas muzica, dar nu mulți dintre ei o și înteleg, chiar maturi fiind.

Metodele propuse au o strânsă legătură cu joaca, amuzamentul, mișcarea.

MiMa Muzica, de azi, dă startul, 2 octombrie, cursurilor și atelierelor de educație muzicală ideale pentru bebeluși, copii, părinți și bunici:

  • “Ateliere de sunet și culoare”
  • “Descoperă marii compozitori “
  • “Ateliere de inițiere muzicală pentru viitoare mămici”
  •  “Povestea sunetelor”
  • “Când sunetele vorbesc”
  • ”Când pianul spune o poveste”
  • “Când pianul spune o poveste”
  •  “Când pianul spune o poveste”

Programul complet al cursurilor, detalii despre vârsta recomandată pentru fiecare, detalii privind înscrierea găsești pe site-ul www.mimamuzica.ro.

Scopul acestor ateliere este să trezească în copii capacitatea de ascultare, finețea urechii muzicale, a auzului interior, capacitatea de reacție și imaginare a muzicii pe care o ascultă sau o creează și să îl pregătească pentru studiul muzicii într-un mod complex, antrenând inteligențele multiple.

Muzica este balsam pentru oricine, nu are restricții ca vârstă și nu trebuie să ai talent (voce sau să știi vreun instrument) ca să o simți.

Dacă ajungeți cu copilul la cursuri, să nu ratați sala de joacă, acolo voia Loli să ne mutăm definitiv.

 

 

 

 

0

Ce îţi dorești-comunitate sau trib?

Biologic vorbind o comunitate se definește prin populații ( orice ar fi – plante, animale, oameni etc), care se află în interacțiune pentru resurse și sub interactiunea mediului înconjurător și care ocupă un anumit loc, spațial vorbind.

Tribul tot biologic vorbind este despre comunitate, depre credințe și familie unită prin cineva sau ceva comun de ordin genetic.

Am stat de vorbă cu un prieten pe tema trib și comunitate, în același context biologic (explic mai jos ce am vrut prin atâtea definiții) și iată: În general, un trib este un grup de oameni destul de înrudiți între ei genetic, omogeni din punct de vedere cultural, care colaborează în vederea procurării și protejării resurselor la care au acces.

Comunitatea poate avea aceeași definitie ca și tribul, cu mențiunea că o comunitate poate fi mult mai largă, cuprinzând și indivizi neînrudiți, dar care fac parte din aceeași specie. Aici se pune întrebarea dacă vorbim despre o comunitate umană sau una animală, deoarece scopul comunității poate varia. Pe de-o parte poate avea rolul de a reuni indivizi care colaborează pentru binele comun, pe de altă parte putem avea indivizi care se reunesc în comunitati mari cu scopul de a profita de siguranța în grup. Cred că astea sunt scopurile care stau la baza înființării unei comunități: siguranța în grup și colaborarea în numele interesului comun.

Societatea umana e un tribalistă, iar tribalizarea se face din motive ideologice. Avem diverse sub-culturi în cadrul culturii dominante. Toti membrii acestor sub-culturi au interese comune care îi unesc și luptă împotriva celor care pot prejudicia aceste interese.

Eu zic, ca să completez ce spune prietenul meu, în loc de luptă – cooperare, comunicare pentru dezvoltarea acelor interese.

Am ținut să fac lista definițiilor pentru că mi s-a părut un pic neclară nevoia de a face delimitarea trib/comunitate. Evident, regulile diferă în social media dar luate cu semnificația originală, istorică, cu referire la ființa umană, simțeam nevoia să subliniez că, indiferent cum strângi oameni lângă tine, este un merit și dacă lucrurile pe care le faci sunt benefice lor și altora, ambele sunt ok. Practic se mixează și este de bine că ai ajuns acolo.

Bun,

În on-line comunitate înseamnă: grup de indivizi care au un subiect comun, în jurul căruia toți sunt egali, care creaza prilej de întâlnire. Persoana/Nucleul în jurul căruia s-a construit comunitatea dă valoare pentru ceea ce este de interes, intenția fiind următoarea: ce vrei să dai comunității, nu ce să iei! Foarte adevărat!

Iar trib – grup de indivizi care nu sunt egali față de nucleul care i-a adus acolo, nu se întâlnesc și sunt pe modelul de fan – club. Iată o bucată de lecție de sâmbăta trecută de la Diana Ghindă, trainer și gazda comunității Training Café

Este tare frumos când ajungi să închegi o comunitate în on-line, să  treci dincolo de virtual, să mergi în mulțime și să fii mai mult. Să cunoști comunitatea, să fii printre oamenii tăi. Eu nu-s nici la trib, nici la comunitate. Sunt un deținător de jurnal online și mulțumesc, pe această cale, că rezonați cu emoțiile mele.

Scoala de bloggeri, Digital Parents Talk, prima ediție din toamnă, și la 1 an aniversar, a avut drept speakeri oameni care știu ce înseamnă comunitate și care au ajuns acolo. Cu tot ce înseamnă – sufletește vorbind, ca brand, platformă de comunicare și părinte.

Nucleul Digital Parents Talk! Hurray!

Prințesa urbană – Ioana Chicet – Macoveiciuc a povestit despre cum s-a format brandul Prințesa Urbană, cum s-a dezvoltat comunitatea ei, și cum a răspuns nevoilor comunității ei.

O altă comunitate în care nu mă aflu, dar mi-ar plăcea să fac parte este Kinderpedia – o platformă tare utilă care cuprinde instrumente digitale de comunicare grădiniță-educator- părinte. Mi-a plăcut mult de Evelina Necula și exemplele date de ea. Cum am ajuns acasă, m-am pus pe studiat aplicația, am recomandat-o prin formularul de pe site grădiniței unde merge Loli.

Partea de Seo este mega stufoasă și încă netestată de mine. Sunt la faza de teorie și documentare. Am înțeles de ce are nevoie Google de la mine. Ideea este ca Seo-ul ucide un pic emoțiile. Nu vreau să transmit doar informație de calitate, bine țintită, care să aducă cititorii zile la rând (adică vreau asta), dar vreau să transmit și emoții. Că nu sunt doar o carte cu rețete de viață testate sau doar documentate temeinic. Sunt om. Și latura asta human kind aduce multe chiar dacă Google nu mă rankează bine.

Lavinia a fost great teacher, îți mulțumesc. Am făcut capul calendar soțului programator că nu a dres și configurat treburi pe blog.

Cei de la Disney Channel au pregatit în cadrul evenimentului un workshop creativ de jucării, susținut de Learning Hub și inspirat de premiera din 2 octombrie a serialului O Poveste încâlcită, bazată pe filmul de lung-metraj realizat de Walt Disney Animation Studios. Detalii despre noua serie aici.

Partenerii și susținătorii Școlii DPT 8 au fost: Disney Channel, Idea Bank, Kinderpedia, Aqua Carpatica și Bioderma.

Gazda cursurilor a fost Centrului de Recreere şi Dezvoltare Personală „Conacul Golescu Grant”, un compartiment subordonat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Sector 6, spre care trimit și eu mulțumiri.

photo credit: Cristina Nichitus Roncea

0

Doar o zi – Webstock 2017

Spuneam de luni: începe săptâmâna Webstock! Iată că doar azi nu e vineri și cel mai mare eveniment de social media va începe de dimineață și va putea fi urmărit și on-line www.webstock.ro, începand cu ora 09:00. Tomorrow is the day!

Iată programul, vezi ce te interează și adună-ți ustensile de lucru, mâncare, creion, pix, agendă, ce vrei tu, în fața desktopului, dacă urmărești de acasă, iar dacă ești în sală, wave your hand, poate stăm pe aproape :)))

credi foto: www.2017.webstock.ro

Bun,

Conferintele Webstock 
Sunt grupate în doua sesiuni și sase micro-conferințe care se vor desfășura în paralel.

Cele doua sesiuni, cea de dimineață – Social Media Talk și de după cafea – Finding Inspiration vor aduce pe scena oameni din online si offline care vor avea niște povești bestiale, sunt sigură:

La Social Media Talk, discuțiile vor fi moderate de – CRISTINA BAZAVAN – Jurnalist & Blogger, bazavan.ro, speakerii sunt:
  • ALEX GALMEANU – PHOTOGRAPHER, ALEX GALMEANU STUDIO
  • LUCIAN MINDRUTA – JURNALIST
  • MATEI DIMA – ENTERTAINER & VIDEO BLOGGER
  • MARIUS MANOLE – ACTOR
Sesiunea II Finding Inspiration – va fi moderată de CRISTIAN CHINA BIRTA, și căutăm inspirația cu:
  • CLAUDIU BUTACU – CO-FOUNDER, EFDEN
  • IONUT BUDISTEANU – INFORMATICIAN & INVENTATOR
  • ALIN PREDA – SEF BIROU COMUNICARE ONLINE, MAPN
  • DR. CATALIN CIRSTOVEANU – SEF SECTIE TERAPIE INTENSIVA, MARIE CURIE

Micro-conferintele sunt preferatele mele, abordează următoarele teme: Influencer Marketing, Blogging, Instagram, Best practices, New digital ideas, Visual marketing.

M-aș replica, dar nu am cum, așa că voi merge la INSTAGRAM SESSION, BLOGGING SESSION, sigur am să mă decid către altele acolo, pentru că aș merge și la NEW DIGITAL IDEAS SESSION și la BEST PRACTICES SESSION. Văd cu cine fac schimb de notițe. Cine se bagă?

credit foto: www.2017.webstock.ro

Seara va fi Gala Webstock Awards – cea mai importanta competitie din online-ul romanesc, in cadrul careia vor fi premiate proiectele/ campaniile din mediul digital care s-au remarcat in ultimul an prin creativitate si originalitate și premiul ABSOLUT Online Personality of the Year – pentru ”persoane active in mediul online care se exprima prin intermediul blogurilor si site-urilor si au o prezenta activa in retelele sociale. Persoane care au creat comunitati sau sunt recunoscute ca voci importante in diverse domenii. Persoane implicate in activitati online cu impact in randul unor grupuri sau comunitati.”

AAAhhh uite noutate: Cine vine de dimineata, are parte de suprizele #webstockro!

See you there!