20

Colectivitatea – bau-bau sau etapă normală de creștere

Grădinița, creșa sunt primele milestones ale părinților. După statul împreună, jucatul, plimbat prin parc zi de zi, rutina fiecărei familii, vine achiziționarea celui mai greu lucru – despărțirea de copil, încredințarea lui aşa cum l-ai crescut unui sistem de educație care poate nu e compatibil cu ce dorești sau imaginezi că ar trebui să fie (toți vrem ce e mai bun pentru copiii noștri, acceptăm asumat sistemul apropiat de viziunea noastră).

Copilul simte orice schimbare şi reacționează diferit, după cum a fost învățat să gestioneze situații noi, după emoția de moment cu tot cu gestionarea ca la carte a părinților. Noi, părinții, suntem cei mai temători, proiectăm, fără să vrem, emoția noastră copilului. Şi e bun un pic de conflict, să simtă copilul și noutatea cu nesiguranță şi siguranța părintelui că totul va fi bine şi că acolo (la școală) va fi locul unde se întâmplă lucruri interesante şi de unde se va întoarce la mama şi tata de fiecare dată. Nu e abandonat acolo, nu e serviciul lui plictisitor de la care nu poate scăpa decât atunci când e bolnav.

Părinții au nevoie să achiziționeze încrederea în sistemul ales şi în copil. Înainte de asta contează imaginea viitorului educațional pe care o transmite. Pozitiv, cu asigurare emoțională şi cu ideea că oricând copilul are nevoie, poate să se exprime în siguranță, că va fi ascultat, înțeles de părinți, de educator.

Azi îmi astept, pe banca din parc, copilul. Este la grădiniță. Prima zi. Povestea cu grădinița o spun frecvent Lolitei. Nu ştiu dacă ea a înregistrat exact treaba asta, azi a venit ziua să mergem. I-am spus înainte şi pe drum ce urmează să facem. Am stat cu ea o oră, apoi am plecat pa-pa, asigurând-o că mă întorc să o iau când e gata programul. Loli știe de la terapie că va sta cu x, se joacă cu x atât, cu toate că nu ştie ceasul, iar când e gata programul vine mami şi plecăm pa-pa acasă. Acolo e uşor, are experiență deja, de aproape 2 ani. Cunoaște locul, ştie cine e x, are încredere. Acum e diferit.

Nu pot să exprim starea pe care o am. Am temerile mele, am văzut locul, am văzut-o pe ea. Am încredere în fetița mea, deși nu poate exprima tot ce simte. Învață, învăț şi eu cu ea să eliberăm temeri şi stări.

credit photo www.unsplash.com

Integrarea într-un sistem educațional vine la pachet cu avantaje şi dezavantaje. Iată ce spune Psiholog Adina Dumitrescu – Centrul Kinetobebe Bucuresti despre acest lucru:

Începuturile în acest context pot și de fapt creează anxietate atât copiilor cât și părintilor. Este firesc din moment ce produce schimbări majore ale dinamicii familiei. După 2-3 ani în care părinții împreună cu bunicii sau bona au exercitat total controlul asupra nevoilor și cerințelor copilului, în care s-a instalat o anume rutină și un anume grad de conectare, mersul la grădiniță pare să destabilizeze toate acestea făcându-ne nesiguri asupra deciziei. 

Cu toate că începutul poate fi anevoios, cu toate că ne putem îndoi de decizia pe care am luat-o, cu toate că ne simțim vinovați când ne vedem copilul cum plânge la despărtire, intrarea în colectivitate se poate produce blând și poate aduce beneficii.

Fiecare individ se naște cu un potențial de dezvoltare unic asemenea amprentelor digitale. Acest potențial este dat atât de materialul genetic cât și de mediul în care persoana se dezvoltă. 

Nu întâmplator se recomandă începerea grădiniței în jurul vârstei de 3 ani. Până la 3 ani copilul a trecut prin stadiile de dezvoltare premergătoare gândirii, a beneficiat de siguranța cuibului, de rutina necesară și de conectare, sistemul limbic începe să funcționeze și astfel impulsivitatea se reduce și abilitatea de autocontrol crește, crește autonomia, comunică mai ușor (verbal și nonverbal). Toate acestea sunt date care ne indică că cel mic nu mai este atât de mic și că este pregătit să intre în lume un pic pe cont propriu, să primească și să ofere mediului înconjurător.  Ele se pot întâmpla într-un soi de echilibru după o perioadă de adaptare la acest nou.

El, micul om fiind intuitiv va avea impulsul de a se acorda realității, iar noi adulții din jurul lui trebuie să îi arătăm siguranță ca astfel să înțeleagă că grădinița îi produce temeri nu pentru că e ceva rău sau pentru că el nu face față ci pentru că este nou și trebuie timp pentru a se obișnui. Având încredere în forțele sale îi dăm un mesaj pozitiv care îl va urma în viața sa – că poate.

La fel de bine se poate recomanda începerea grădiniței mai devreme; eu personal am făcut această recomandare când în niște situații speciale simțeam și intuiam că respectivul copil are nevoie de stimulare cognitivă și socială (când acasă nu are rutina, când este supra expus gadget-urilor, când are o anume nevoie specială sau tulburare, când dependența de adult și invers îl impiedică să asimileze informații și experiențe noi).

În orice situație am fi și oricând am hotărî să înceapă grădinița copilul nostru, noi ca adulți avem câteva sarcini de îndeplinit: să alegem instituția care răspunde nevoilor copilului și a familiei, să pregătim copilul pentru acest început (mergem cu el în locația respectivă, facem jocuri de-a grădinița, povești terapeutice, îi povestim când va începe și încercăm să anticipăm cum va fi, îl introducem în colectivitate arătându-ne siguri și senini, petrecem timp special după ce îl luăm de la grădiniță pentru a ne reconecta (un timp mai special și mai asumat, poate, decât până acum).

În general adaptarea ține de fiecare individ în parte și de fiecare situație astfel că nu este un patern sau un timp optim. Cu toate acestea s-a observat ca prima lună este o perioadă optimă pentru această acomodare. Dacă totuși se întâmpină dificultăți în gestionare, copilul resimte această perioadă ca un stres intens, apelăm la ajutor specializat (cadrele didactice, psihologul instituției etc).

În data de 10 august, Adina vine în întâmpinarea nevoilor părinților de a întelege și a oferi suport copiilor în procesul atât de fin și complex cum e adaptarea la gradiniță, printr-un workshop de 2 ore, la sediul centrului KinetoBebe.

În cadrul workshopului se vor trece în revistă toate particularitățile acestui proces, se vor căuta soluții pentru gestionarea cât mai optimă a situației, Adina va răspunde întrebărilor adresate de către părinți.

Mai multe detalii găsești aici sau la adresa de e-mail contact@kinetobebe.ro

0

Social Media for Parents sau mama fugită de acasă – cu roz la port și cu toc sub talpă

Încă un pic şi se făcea luna de la adunarea părinților sociali. Dar uite că am apucat să mă adun şi să spun impresii. Însă pe scurt, s-a tot rezumat şi nu aş vrea să repet lucruri.

Bun, am ajuns și anul ăsta la Social Media for Parents și tare mi-a plăcut. Nu pentru că au fost speakeri faini şi sponsori aleși (care au meritul lor, de la care am învățat, evident), nu pentru că nu am apucat să vorbesc cu unul altul, nici poze destule nu am făcut. Mi-a plăcut că am fost fugită de acasă, că mi-am pus cea mai roz cămașă, sandalele pe care le-am purtat de 2 ori de când le-am cumpărat şi m-am simțit bine. Imi plac tocurile, însa nu sunt toc type. Nu ştiu să le port, eu alerg de când mă ştiu şi o pereche de ceva comod tare îmi place. Am scos de la praf rimelul şi rujul. Astea știu să le port.

Am ascultat cu interes, a fost intens și mi-a picat bine la neuroni, am simțit vibe-ul oamenilor pe care îi citesc, cu toate că nu m-am conversat cu mulți.

Ştii, atmosfera se încarcă la astfel de adunări. Pozitiv, energetic vorbind. Se încarcă şi cu aer greu de la prea mult self, image și ego – esteem. Urania Cremene a menționat că se confundă ușor.

La Social Media vezi oameni live, în offline şi e ceva simpatic. Sunt oameni, părinți ca oricare, însă cu spor la condei. Şi creşte admirația pentru că sunt, sub fața de oameni ca mine, ca tine, sunt mult, mult mai mult. Sunt oameni faini, cu idei și proiecte, sunt cei pe care i-ai citit în acord sau dezacord. Nu e musai să cazi pe aceeaşi idee. Tocmai aici e cheia. Fiecare spune ceva şi nu la fel cu altul, cu tine.

Până la SMP de anul ăsta nu l-am ascultat pe Adrian Asoltanie. A fost savuros și mi-a plăcut să ascult cum educația financiară nu este despre bani, ci despre viață.

Povestea blogurilor din ultima parte a fost cu inspirație pentru mine. Admir curajul și motivația unora. Acolo a fost lecția – să ai o idee, să o crești, să devină parte din viața ta.

Mi-aș fi dorit să rămân până la final. Doar că am primit ordin de acasă să nu mai zăbovesc, cum ar fi fost suficientă fuga și e vremea să revin. Loli a așteptat mama roză cu blog ca să îmi povestească că nu i-a fost foame și somn fără mine. Zi ceva. Am scos haina de mama cu blog și am reintrat în hainele de mama Lolitei.

Am ajuns la eveniment cu Miruna – Și Blondele Gândesc şi Carmen – Viața după bebe. Miruna a condus frumos, pe șosea mașina și debate-ul din sală! Pe drum am avut timp de sporovăit despre una alta, în parc fiecare fuge după pruncul din dotare. Ajungem şi la înghețata de care vorbeam, Miruna! Nu am uitat.

Tot evenimentul poate fi văzut aici.

5

8 după 30

Când am schimbat prefixul la 30 de ani a fost petrecere mare. Am simțit cum viața devine mai frumoasă şi cum tot ce nu am putut să fac în 20 și 9 de ani devenea realizabil doar dacă mă gândeam la asta.

18 ani, majoratul, nu au fost anii mei preferați. Eram în perioada de căutare (nici acum nu sunt la finalul căutărilor, dar nu e ca la început): cine, ce, cum, vreau, nu vreau, visez, nu visez. Şi viitorul era o aşa o nebuloasă.

Soră-mea era studentă şi asteptam cu nerăbdarea anii de studenție. Acolo am crezut că vor fi majoritatea răspunsurilor la gândurile mele despre viață adevărată. Păi, au fost cu da şi nu. În schimb am amintiri o mulțime, cu momente frumoase, neplăcute, ridicole, hazlii de râd şi acum, naive, pline de emoție, cu năduf, cu idignare, cu peripeții ca la 20 de ani.

La 22 de ani am terminat şcoala şi parcă mi s-a terminat gazul. Responsabilitatea adultului cu diploma în mână m-a trăznit şi fulgerată am rămas de cât de nepregătită pentru viața de slujbaș şi om al societății eram. M-am regăsit cu greu în ceea ce am făcut la început, am învățat pe lângă, am mai făcut școală, am reînodat prietenii, am stricat altele, am avut parte de o bucătică din viața pe care nu o vedeam la 18 ani.

De pe la 14 ani am avut aşa o chestie să nu îmi fac ziua, să nu celebrez nimic şi m-a ținut până la un 21 de ani. Teama că trec anii şi sărbătorirea lor agravează situația nu ştiu de unde a pornit, dar stiu că m-am lecuit singură. M-a pocnit într-o zi că fiecare an al meu contează şi fac din anul respectiv o sărbătoare. Cu prieteni sau doar cu ai mei, cu tort şi la multi ani scris pe tort şi cântec şi veselie. Şi aşa o ţin şi acum.

8 ani după 30 sunt motiv de bucurie. În aceşti 8 ani am trăit cât nu am trăit în restul anilor. E adevărat că anii 30 sunt cei mai tari, dar trec repede-repede. Când mi-a zis cineva după 30 nici n-ai habar când te trezești la 40, nu am crezut. Mai este un pic :)))

Am făcut lucruri foarte bune, şi doar bune, unele mediocre, am la activ şi lucruri pe care nu le pot îndrepta defel, pentru moment. Am mulțumirile şi nemultumirile mele, am gânduri de umplut romane, am de toate şi nimic cu adevărat valoros material.

Am ceva … o viață plină de dragoste şi nu o pot valoriza decât prin a oferi la fel de mult.

Şi 38 este al meu şi va fi bestial!

photo credit unsplash.com

0

În câteva zile…Social Media for Parents

Miercurea asta voi fi la Social Media for Parents, cel mai important eveniment dedicat bloggerilor de parenting din România, care va avea loc pe 19 iulie 2017, la Hotel Caro Parc. 

Dacă nu ai apucat să te inscrii, degrabă completează aici. Motivul? Iată: Ocazia de a invăța și descoperi noi oportunități de a-ți crește prezența pe rețelele sociale precum și posibilitatea de networking și interacțiune cu alte persoane cu aceeași viziune.

Programul evenimentului poate fi consultat aici

Cele trei sesiuni se anunță extrem de interesante, sper să pot rămâne până la final. Data trecută, Loli, a hotărât că bunicii nu mai rezistă și a dat alarma de venit acasă rapid.

Ca să nu lungesc, că oricum voi reveni cu impresii, iată-mă-s studioasa de anul trecut:

sursa foto: FB Social Media for Parents/ album SMP 2016

Prima participare cu Loli a fost balsam pentru mommy brain-ul meu de atunci și Loli a fost foarte atentă și m-a ajutat cu rezumatul de aici.

A doua oară am lăsat maimuțica acasă și după pauza de prânz nu a mai vrut să stea cu bunicii, că doar ea e fată mare și vrea la conferință și de supărare că nu a putut lua și ea notițe a suspendat (știau toți vecinii) biletul de voie, musai să vin acasă. Aici e povestea.

Bon, acum am purtat deja discuția, știe care e planul, am stabilit cine merge și cât …să vedem ce-o să iasă.

 

TRANSMISIUNE LIVE
Evenimentul poate fi urmarit si live pe site-ul Social Media for Parents sau aici.

2

Dacă aş avea timp (sau dacă nu m-aș grăbi)

Dacă aş avea timp la discreție primul lucru ar fi să stau. Da, să stau şi să mă satur de stat. Sigur nu ar dura mult. Știi și tu…e în firea noastră ca atunci când avem ceva, să fim mulțumiți un pic şi apoi să vrem altceva. Aşa şi cu timpul, eu vreau să stea, la fel și tu, să nu treacă clipa fără să fi făcut ceva însemnat, fără să fi cunoscut o emoție nouă, învățat o lecție prețioasă.

Dar dacă ar fi posibil să am timp, să repet ziua la nesfârșit, atunci:

După ce aş sta şi m-aş sătura de vegetat, privit lumea cu zi şi noapte, aş căuta tot ce nu am avut timp să caut. Pe mine, pe el, pe ea.

Aş căuta toate momentele în care nu am terminat distracția, nu am terminat de râs, plâns, de țipat şi le-aş lua la rând. 

Aş face acelaşi lucru de mii de ori, până m-aş sătura, aş mânca acelaşi fel de mâncare până l-aş arunca, aş juca acelaşi joc până nu ar mai avea sens, aş citi toate poveștile pe care nu am apucat să le citesc cât eram copil. Aş fugi km şi aş învăța să înot. 

Aș trece pe la toți cunoscuții şi prietenii şi le-aş spune toate lucrurile bune, pe care nu am apucat să le spun, mi-aş cere iertare pentru cele pe care le-am zis fără să gândesc, când poate era potrivit să tac. 

Aş munci fizic, cu sudoare, ca să simt emoția, împlinirea lucrului plămădit cu mâinile mele şi fără să-mi pese că nu e munca pentru care am învățat.

Nu aş citi nimic de suflet, căutare, regăsire, conectare. Aș practica şi aprofunda făcând asta. Teoriile să sară în aer!

Nu aş salva nimic, nu vreau să fac bine, nu din nepăsare, ci pentru că înainte de a salva pe cineva, vreau să îmi salvez mie gânduri, oameni, lucruri. 

Mi-aş învinge teama de a sta într-un loc, așezat cu confortul apartenenței undeva şi aş pleca din loc în loc. Azi aici, mâine (care stă pe loc) să încerc să ajung la un acolo, undeva. 

Aş face multe, fac şi acum. E ca şi cum ar sta timpul, nu? Cred că, de fapt, e vorba de a lua lucrurile mai lent, fără goană de parcă s-ar termina zilele și nu ar mai fi nimic. Pot să fac și asta. Tu?

sursa foto: www.lifeofpix.com

1

Un tată de fetiţă modern cu provocări pe măsură – impresii eveniment Modern Dad’s Challenges, editia 2

Evenimentul dedicat taților, Modern Dad’s Challenges, editia 2, a fost unul de succes, după spusele soțului meu Iulian. Țin să îl cred, după efervescența cu care a venit acasă. A avut ocazia să asculte speakeri de care a mai auzit, dar și despre care nu ştia nimic şi a fost plăcut surprins. Totodată, a întâlnit prieteni cu care a împărtășit experiențe, a râs mult şi s-a simțit bine.

Ce i-a plăcut şi a ținut să îmi povestească, fac rezumat mai jos. Iată ce mi-am notat fuguța. Dacă am uitat ceva, sigur mă va trage de mânecă. Îl pun la scris data viitoare.

Bun, să vedem:

Tatăl, înaintea mamei, transmite şi consolidează sistemul de valori al copilului, şi începe de la naştere.

Modul în care tatăl interacționează, socializează cu copilul, modul în care se conecteaza încă de când s-a născut, asigură baza, premise de  dezvoltare sănătoasă psihologică, cognitivă, emoțională.

Jocul nu este doar responsabilitatea mamei, tatăl are rolul lui, copilul este atras de jocul cu tatăl. Tonul vocii tatălui, diferit (nu contează povestea sau cântecul mormăit) captează atenția, ajută chiar atunci când copilul este în suferință. 

De exemplu, Loli a avut colici până pe la 4 luni, se scremea şi chircea de îți venea să plângi alături de ea, poate-poate se linisteşte. Se calma când o ținea Iulian pe piept şi vorbea cu ea orice. Vocea lui, felul cum îi vibra pieptul o liniștea şi adormea. Ştii, contează, să lăsăm tații să fie tați. Să nu vă fie frică că îl scăpa, nu ține bine copilul. Copilului îi este bine oricum, chiar dacă şoseta stă lălâie şi stau îngrămădiți pe fotoliu şi nu pe pat.

Legat de vocea tatălui, fetițele se sesizează mult mai repede la ea decât băieții. Fapt demonstrat!

Felul în care părinții interacționează este important. Astfel, dacă unul dintre părinți folosește un ton agresiv, comunicarea părinților este deficitară, cel mai probabil copilul lor va manifesta agresivitate chiar dacă nu a fost agresat niciodată. Ceea ce setăm în copii contează, se va reflecta în dezvoltarea lor cognitivă, în inteligența emoțională.

Prin joc învață să cunoască mediul înconjurător, să dezvolte deprinderi motrice, cognitive, să relaționeze cu părinții şi cu alți copii. 

Fetele preferă jocurile de rol, le place să fie apreciate pentru ceea ce fac, cum fac, băieții preferă jocurile dinamice, preferă şi competiție, ocazie cu care tatăl îi oferă mediul, cadrul pentru a exersa strategii prin care învață să şi piardă. 

–  Prezența părinților în viață copiilor este necesară all the way, nu doar fizic. Copiii nu trăiesc în alt timp, trăiesc în prezent şi au nevoie de acum, nu de mai târziu. Jocul are 2 componente – învățarea şi vindecarea. Învățarea se face prin cercetare, prin vindecare – se integrează experiențe din viața copilului. Jocul este o formă de comunicare pentru copil, poți afla ce se întâmplă în absența ta (la grădiniță, de exemplu). Adulții (ei bine, o parte din ei) verbalizează supărările, stările prin care trec, copiii – bebeluşii, toddlerii, preșcolarii şi chiar adolescenții până ajung la stadiul de a descrie o supărare, pot fi ajutați să descarce şi integreze emoții prin joc. Jocul îi ajută să se conecteze cu sine și cu cei din jur, eliberează emoții cu cei în care copilul are încredere. Terapiile doar se bazează pe joc, nu? Loli se joacă la terapie.

– I-a plăcut jocul de cunoaștere, imaginație prezentat de Adriana Mitu – Dacă ai fi un animal, care ar fi? Dacă ai fi un fenomen? Care ar fi? Dacă ai avea o super putere, care ar fi şi ce ai face cu ea? Merge oricând și la copii, nu?

Siguranța copilului trebuie să fie prioritară în orice familie. Venirea copilului pe lume înseamnă şi curățenie generală prin nimicurile care pot deveni periculoase în mâinile curioase, copilul trebuie să cunoască, când e mai mare de stadiul de bebeluș: măsurile de siguranță pentru el: cum să evite o situație de risc, cum sa reacționeze într-o situație de risc, să anunțe pe cineva care îl poate ajuta să iasă din situația de risc. 

Leon Magdan, Profesorul de Joaca Itsy Bitsy i-a plăcut mult, a învățat jocuri, i-a plăcut naturalețea lui şi felul de a spune lucrurilor pe nume – ”să ne ridicăm la nivelul copiilor”. Ei știu cel mai bine joaca și părinții sunt de fapt copii mai mari. Ştiu şi eu să fac pisica pe perete. M-a învățat soțul.:)))

Sofia a descris primele ei impresii în calitate de organizator, le aveți aici. Se pare că va fi şi editia a treia Modern Dad’s Challenges, care va avea loc pe 5 iulie, de la 18.30, iar tema dezvoltată împreună cu invitații va fi “Siguranta copilului în masina și călătoriile”, revin cu detalii, în curând.

La ediția a doua a Modern Dad’s Challenges brandurile partenere au fost Cutaden Bebe, Pampers, Editura Philobia, Wooden Toys Crafts, Himalaya Baby Care Romania, Crystal Dental Clinic, Pure Shapes, Sloop, Aqua Carpatica, Domeniile Samburesti, Web Designer Bucuresti.

Tații au plecat acasă și cu câteva surprize oferite de Wooden Toys Crafts, Asociatia SAMAS, Pampers, Cutaden Bebe, Pure Shapes, Crystal Dental Clinic, Himalaya Baby Care, Editura Philobia si Adriana Mitu.

Evenimentul Modern Dad’s Challenges este inițiat de Frunzaresc.eu și realizat și implementat cu agentia de publicitate Creative Energy Corner.

1

Copiii digitali. Unde trasez linia dintre educaţie și siguranţă? 

Fetița mea de 3 ani este un copil digital. Experimentează conștient, să spunem, sau apreciază gadgeturile și conținutul digital de aproximativ un an şi câteva luni.

Înainte de operația de strabism a avut ocazia să privească câteva minute pe zi pe canalul de desene animate dedicat bebelușilor. Pentru că nu puteam aprecia cât vede, traduceam fiecare imagine şi sunet. Era un fel de fundal sonor atunci când împătuream hainele în dulap, ea nefiind dispusă să participe la activitate sau când nu era atrasă de vreo jucărie sau carte.

După operația de strabism de la 1 an şi 6 luni, am făcut pauză de la orice dispozitiv digital care ar fi putut să îi irite ochii, am ales activități care respectau indicatiile medicului curant, a fost o perioadă de recuperare strictă.

La o lună și ceva de la operație a cerut televizorul, îmi indica telecomanda. Și am revenit la canalului de bebeluși, cu program, câteva minute pe zi. Cam în aceeași perioadă a început terapia ocupațională cu un psiholog, într-un centru specializat.

Virtualizarea ei a fost asumata şi ghidata, iar atunci când a dat semne de iritare, am schimbat activitatea.

Pentru diversificarea activităților acasă, pe lângă biblioteca vastă, jocuri educative, i-am făcut o selecție, atât pe televizor cât și pe tabletă, de cântece şi imagini intuitive pentru exersarea culorilor, pentru a întări spiritul de observație, abilitatea de a asocia elemente, pentru exersarea/repetarea de sunete etc. Am ținut cont de nevoile ei în alegerile digitale, virtualizarea ei a fost asumata şi ghidata, iar atunci când a dat semne de iritare, am schimbat activitatea.

Nu spun că tot timpul a decurs conform planului, am făcut şi excepții privind durata, tipul de activitate ce presupunea privitul într-un dispozitiv. Mă ghidez după nevoile ei de moment și conținut. Aleg ce i se potrivește şi nu o uit în față ecranului. Regula este valabilă şi pentru bunici, deoarece avem casa plină de jocuri, jucării, cărți, televizorul, tableta sunt cu program prestabilit şi nu staționează pe fundal cu muzică sau ştiri. Știți ce spun. Aud des plângeri de acest gen – am lăsat copilul la bunici şi i-am găsit uitându-se la ştiri.

NU recomand, nu sfătuiesc pe nimeni să facă la fel ca mine. Loli a avut nevoie de stimuli vizuali şi stimulare ghidată pentru atingerea unor obiective. Eu am hotărât ca pe lângă terapie să mă folosesc de tehnologie, atunci când am simțit nevoia, pentru a o ajuta.

Moderez pofta pentru conținut în mediul virtual-reclame, desene de orice fel, prin activități afară și în casă.

Acum la 3 ani, apetitul pentru gadgeturi i-a crescut. Moderez pofta pentru conținut în mediul virtual – reclame, desene de orice fel, prin activități afară și în casă. Loli savurează toate fimulețele cu ea, ne uităm și pe cele de la kinetoterapie și TO – facem recapitularea unei acțiuni, discutăm pe marginea a ceea ce face ea acolo. La tv se uită la Mickey, Curiosul George, şi, ocazional, la câte vreun episod din alte două seriale pentru copii. Dacă sunt episoade pe care deja le-a văzut, intuiește replici sau acțiuni. Mă bucur. Înseamnă că a reținut și înțeles povestea. Prin urmare, nu sunt pentru interzicerea totală a dispozitivelor digitale în viața noastră și a copilului meu, cât înseamnă timp petrecut cu el. Pentru că Loli este un caz particular le văd utilitatea pentru activități specifice, le folosim cu moderație.

Copilul învață de la mine că poate folosi în siguranță un dispozitiv, prin comunicare deschisă și limite bine definite, astfel încât, pe viitor să aleagă responsabil și atunci când întâmpină probleme să le rezolvăm împreună.

Conţinutul din mediul virtual poate fi educativ și mai puțin educativ, iar eu, ca părinte, nu îl pot controla, însă pot controla modul de precepţie al acestuia și expunerea la el. Prezența mea alături de copil – prin alegera programului, explicarea conținutului, explicarea limitelor de navigare în mediul digital, comunicarea deschisă și conectarea la nevoile copilui, pot asigura, sper, un comportament sigur, responsabil în spațiul digital.

Control parental, pe lângă instalarea de softuri de siguranță, înseamnă, pentru mine, să stabilesc limita dintre oportunitate de învățare și distracție, și să mă asigur că nu sunt eu cel care o încalcă. Copilul învață de la mine că poate folosi în siguranță un dispozitiv, prin comunicare deschisă și limite bine definite, astfel încât, pe viitor să aleagă responsabil și atunci când întâmpină probleme să le rezolvăm împreună.

Iată un studiu recent, extrem de util, Părinții copiilor digitali, realizat de Open-I Research – în aprilie 2017, prin 564 interviuri în Bucureşti, 117 interviuri în provincie – la cererea Itsy Bitsy împreună cu Orange România.

Statisticile rezultate în urma studiului spun așa:
  1. Jumătate dintre copiii de peste 7 ani, din Bucureşti, petrec peste 2 ore pe zi la un dispozitiv digital, în special cu jocuri şi filmuleţe, în timp ce părinţii ar vrea să îi ştie în faţa calculatorului pentru a învăţa ceva, pentru educaţie. Interesant este că 37% dintre copiii până în 2 ani au acces la device-uri cel puţin jumătate de oră pe zi, iar ceilalţi 63% petrec până în jumătate de oră pe zi la aceste dispozitive.
  2.  74 % dintre copii folosesc internetul în primul rând pentru conţinut video: desene animate sau filmuleţe amuzante şi 59% pentru jocuri. Majoritatea părinţilor acestor copiii ar vrea să-i înscrie la un curs de informatică sau robotică, domenii pe care le estimează ca o premiză pentru un viitor de succes.
  3.  Copiii cu vârste între 7-10 au cont pe platforme de jocuri, procentul fiind de 43% ,pentru cei peste 10 ani procentul este 58%. De asemenea majoritatea  copiilor peste 10 ani au cont de e-mail și pe retele de socializare (54% retele de socializare)
  4. Gradul de folosire a sofurilor de control parental nu a crescut in comparație cu anul trecut. 

Din studiu reiese și că principala preocupare pentru părinţi rămâne însă siguranţa copiilor pe internet (72%). Deşi rata de utilizare a softurilor de control parental nu a crescut semnificativ în ultimul an, în prezent 39% dintre aceştia folosesc un asemenea program. Părinţii mai sunt interesaţi în număr mare (50%) şi de informaţii despre cyberbullying.

În acelaşi timp, studiul a relevat faptul că nu există o comunicare reală între copii şi părinţi cu privire la utilizarea tehnologiei, copiii venind la părinţi să ceară ajutorul mai mult când se lovesc pe internet de erori/mesaje pe care nu le înţeleg, şi mult mai rar pentru conţinut agresiv, pornografic sau solicitări de la persoane necunoscute, hărţuire de orice fel.

În luna mai, Itsy Bitsy şi Orange susţin părinţii care vor să fie alături de copiii lor în aventura digitală, printr-o serie de emisiuni zilnice cu specialişti, care îi vor ajuta pe părinti să îşi îndrume copiii în lumea digitală, de la ora 17:00 și 22:00.

Adina Dumitrescu, cea pe care Loli o întâlnește de două ori pe săptămînă, cu plăcere, într-un interviu dat pentru Itsy Bitsy vorbește despre accesul copilului la tehnologie, cu sfaturi pentru fiecare vârsta în parte. Vă las link aici. Sper să vă fie de folos și să vă ajute în a lua decizia corectă pentru copil și nevoile lui.

Mai multe detalii despre studiul Părinții copiilor digitali găsiți pe www.itsybitsy.ro.

 

 

 

0

Prima dată la film – Aventurile lui Dino

Am fost cu Loli la film. Ne-am pregătit cu câteva zile înainte – Loli mergem la film, într-o sală mare, cu un televizor maare. Uite, avem invitație (și ce invitație frumoasă!), va fi și petrecere cu pirați!

Am fost la lansarea seriei de desene animate „Aventurile lui Dino” by Danonino şi la petrecerea piraţilor. Partea asta i s-a părut fun de pe margine, Loli nefiind pregătită pentru jocuri și concunsuri în cadrul unei petreceri. S-a distrat dansând și alergându-se cu taică-su pe acolo.

Serialul despre care spuneam este disponibil pe canalul YouTube dedicat Aventurile lui Dino, din data de 6 mai.

Animația „Aventurile lui Dino” se adresează copiilor cu vârsta între 3 şi 9 ani şi prezintă aventurile lui Dino şi ale prietenilor lui, Kika, Lip şi Cacau, care au loc pe vasul lor zburător – Atlas. Protagoniștii au abilități diferite și le folosesc în aventurile lor, găsind astfel soluţii la încercările prin care trec. Prietenia, loialitatea, spiritul de aventură şi de echipă îi ajută să descopere și să învețe lucruri noi. Fiecare episod aduce o lecţie socială, emoțională pe care copiii o înțeleg singuri sau ghidați de părinți.

În cadrul evenimentului, am urmărit primele 4 episoade ale seriei, Loli a stat în picioare tot timpul. Vedea mai bine așa. A rezistat la primele două, la celelalte s-a jucat printre scaune, trăgea și câte un ochi pe ecran. Cât timp a stat cu tati în zona petrecerii am ascultat-o pe Monica Reu. De mult îmi doream să o ascult, însă nicioadată nu am apucat să ajung la vreun eveniment susținut de ea. Acum a fost prima oară și a fost excelent.

Monica Reu este Preşedintele Asociaţiei pentru Comunicare Nonviolentă şi trainer certificat al Center for Nonviolent Communication, a adus în discuție subiectul valori, valorile pe care ne dorim să le regăsim în copiii noştri şi apoi în adulţii care vor deveni, despre sursele în care copiii găsesc exemple şi inspiraţie. Totodată ne-a invitat și (am decis să fac, cu mine) la acest exercițiu de explorare a valorilor nostre, cele pe care vrem să le transmitem copiilor nostri.

Prin urmare, te poți gândi și tu la întrebările Monicăi:

Care sunt acele valori pe care aţi vrea să le vedeţi în copiii voştri când aceştia vor avea 25 ani? 

Care sunt modurile în care le putem transmite copiilor noştri aceste valori şi cum îi putem ajută să aibă relaţii de calitate în viaţă?

Cum vedem relația noastră cu copilul peste 25 de ani?

Este realitate, pentru mulți, că abia atunci când devenim părinți înțelegem adevărul despre valori.

Părinții care își doresc anumite calități pentru copilul lor, ajung să aibă un copil cu calitățile respective. Cum face asta? Trăindu-le! Nu prin predică, ci prin exemplu personal. Cred că după primii ani de părinteală nu mai trebuie să îți sublinieze nimeni asta, și oricât de greu ar fi, pentru că nimic nu e ușor și lin, există soluții.

Emoțiile negative nu trebuie evitate, conflictele sunt dificile, dar utile, ne arată că avem ceva de protejat, sunt oportunități de conștientizare că avem nevoie de soluții, să găsim soluții. Generația mea, a părinților mei (nu e valabil pentru toți) învăță acest lucru azi, pentru că parentingul de acum 30-40 de ani nu ținea cont de ideea de invățare prin gestionarea corectă a unui conflict.

Valorile pe care dorim să le transmitem, multe dintre ele, sunt acolo deja, trebuie doar să le vedem și să nu le corectăm. Valorile transmise corect duc la încrederea în sine şi în cei din jur, la încrederea de a explora şi de a încerca lucruri noi, la încrederea de a construi prietenii, adică „autonomie”. Cam asta îmi doresc pentru Loli. Să ajungă acolo unde ea își dorește, încrezătoare și motivată.

O relație solidă cu copilul se construiește, nu vine la pachet din neant, pe parcurs învățăm și noi lecții. Oh, da, Loli m-a invățat lucruri pentru care aș fi invârtit lumea ca să îmi dovedesc dreptatea, ea mi-a arătat că este și altfel, nu doar cum vedeam eu.

Revenind la desenele animate. Un desen bine construit ca acțiune, personaje poate fi folosit de părinţi ca o sursă de conectare cu cei mici. „Aventurile lui Dino”, este colorat, cu personaje vesele, episoadele scurte, bun de savurat cu copilul și purtat discuții pe baza acțiunii, după vizionare.

Evenimentul a fost moderat de Marian Ralea, cunoscutul magician Abracadabra. Petrecerea Piraților a fost pe gustul copiilor mai mari ca Loli, le-a dat ocazia  de a intra în lumea plină de aventură a lui Dino și a prietenilor săi: Kika, Lip și Cacau. Nu au lipsit pirații, s-au folosit săbii (de jucărie :))), s-au făcut întreceri. Petrecerea a fost organizată împreună cu Pam Pam, Căsuța Veselă și Funny Land.

Aventurile lui Dino” cuprinde 20 de episoade, câte 2 episoade difuzate în fiecare săptămână, sâmbătă dimineața, pe canalul de Youtube și LIVE pe pagina de Facebook Danonino.

Iată și câteva imagini, înainte de începerea filmului și din timpul vizionării:

Credit foto: Parenting Ads

Stai că fac poza! Ți-ai găsit…

Marinera :)))

3

Google Analytics și o scrisoare

 Am văzut un serial în care se trimiteau scrisori multe, la timp, cu planuri, cu uneltiri, secrete, caligrafie impecabilă. Nu spun care, va părea ciudat sau fără legătură. Acuma pe mine m-a inspirat şi m-a lovit nevoia de a scrie…cam așa:

Dragă prietene,

DPT- ul de data asta, adică Digital Parents Talk, adunarea lunară mult așteptată de instruire a oamenilor cu blog şi bloggerilor – un concept Parenting PR (pentru care trimit vorbă acum – Mii de mulțumiri, Ana şi Lavinia) a adus o mică lumină asupra cunoştințelor mele despre Google Analytics. A întunecat şi mai rău pe alocuri.

Dar nu asta e marea problemă. Ceva tot am reținut, iar dacă e musai să performez la capitolul ăsta atunci mă înscriu la cursuri de aprofundare. Există OK Institute care are cursuri pe temă şi dacă nu mă dă bărbatul afara din casă cu tot cu blog, atunci chiar am să mă perfecționez. La ediția de sâmbăta, care tocmai a trecut, lecția a fost predată de Bogdan Zaharia fondatorul institutului de mai sus, consultant Analytics, SEO şi mobile.

Mi s-a părut o ediție mult mai friendly față de ultima la care am fost. Poate pe motiv că eram mai puțini şi am reuşit să vorbim unii cu alții mai mult. Deși a fost multă vorbărie tehnică, aplicată, a fost fun.

Am avut parte de chestii delicioase şi calorice. But, bune rău cake pop-surile. Disney Junior ne-a îndulcit şi surprins plăcut cu cadouri. Many thanks!

Prin urmare, când ai blog și vrei să știi cum te descurci, totul este în termeni de statistici din Google Analytics. Nu poți scrie un rând fără să verifici dacă Google indexează sau nu. Realitatea este că nu ştii tu cât ştie Google despre ce ai scris. Google evoluează, iar tu musai să nu rămâi în urmă. Dacă până acum vreo câțiva ani algoritmii erau mai simpli, acum trebuie să te țină laptopul (în cazul în care dai cu el de pământ) şi nervii ca să te poți folosi corect de ceea ce faci şi ce vrei să faci.

Sunt oameni care nu țin cont de Analytics, se lasă purtați de cuvinte şi cuvintele lor se pare că își găsesc drumul către cititori fără să fie nevoie de optimizare şi fac ca bounce-ratingul să fie bun.

Putem trăi și fără GA, numai că o singură dată e suficient să verifici ceva, că te scurma apoi non-stop să vezi pe unde te situezi de la o zi la alta. Câți  au revenit, câți sunt noi, cât şi cum în funcție de ora din zi, de la o zi la alta, lună, an, ce tehnologie folosesc cititorii tăi şi cât de optimizat ești pentru mobil şi desktop, ce trafic ai pe o pagină anume, unde te situezi tu față de alții din industrie.

Iar dacă vrei, aspiri sau deja faci din blogging meseria ta atunci GA pe pâine, every day.

În încheiere, dragă prietene, lucrurile nu sunt aşa complicate cum par. Cu un pic de răbdare, poate nişte cursuri în plus, tainele GA pot fi deslușite. Vorba aia – omul cât trăiește învață.
Îți doresc, dacă te arde condeiul, cititori înrăiți. De restul se ocupă GA, îți va spune el de unde este – pe Glob, pe ce device a citit, cât a stat pe pagină, ce a căutat de a ajuns la tine pentru prima dată şi a revenit mereu.
Închei aici.
Cu prietenie, mulțumiri cât pot cuprinde pentru organizatori, sponsori, şi ţie că m-ai răbdat până la ultimul cuvânt.
Marina
1

Pe locuri, fiţi gata…de aventură cu Mickey şi Piloţii de curse 

Când mă uit cu Loli la desene animate mă apucă nostalgia. Mă bucur în acelaşi timp. Porția de desene din copilărie nu era niciodată îndeajuns cât să fie timp petrecut cu amuzament, lecție sau poveste simplă cu mesaj evident. Cărțile erau baza, erau sorbite cu nesaț la lumină lanternei. N-a fost rea partea asta cu cititul. Frustrant era să privești doar câteva minute dintr-un generic frumos desenat, muzical, cu personaje despre care citeam, apoi după câteva minute din desen să se întrerupă povestea, fix atunci când părea mai interesant.

După ce televizorul nu a mai fost cenzurat şi ne-am săturat de privit, nu în totalitate, la aventuri cu personaje ştiute din copilărie şi cu cele noi, a intrat lumea părinților în vrie: cât, cum, de când (sau niciodată), ce privim şi lăsăm copilul să vadă. Eu merg pe ideea că orice lucru din viața noastră are utilitatea lui atâta timp cât ştim unde sunt limitele şi suntem conştienți de beneficiile lui.

Noi ne uităm cu Loli la seriale dedicate vârstei, dublate în limba română, pentru care avem program şi foarte puține abateri de la regulă.

Fetei mele îi plac filmele de animație cu episoade interactive, discutăm despre ce se întâmplă, încercăm să memoram rime. Dacă la început prefera animațiile cu acțiune puțină, muzică lentă, acum preferă mai mult dialog, dans, cântece, mașinuțe.

Cum fiecare etapă de desene animate este dedicată unui anumit tip de acțiune, cu interactivitate, iată că a venit, şi la noi, vremea poveștilor care oferă lecții educative, amuzament, aventură, joc fără să ceară expres participarea privitorului. Copilul este lăsat să intre în acțiune şi să participe pe cont propriu (în funcție de atenție şi răbdare) la subiect.

Noua animație de la Disney, Mickey și Piloții de curse, difuzată recent pe canalul Disney Junior, diferă de cea pe care Loli o ştie. Şi pentru că este vorba tot despre Mickey Mouse, a stat să vadă până la final. Firul narativ al serialului este mai alert, te prinde în cursă prin rimă, cântec şi replici amuzante, prin tonul dinamic al poveştii.

 

Gașca lui Mickey Mouse este angajată în povestea centrală, dar şi în istorii proprii. Au afaceri de care se ocupă cu plăcere, au parte şi de întamplari distractive în legătură cu munca lor dar şi separat de ea.

Pete este acelaşi poznaș, cu tendința de a ieşi înaintea lui Mickey la orice, dar creativ şi blând, dulce când recunoaște că nimeni nu e în cursă cu el.

Goofy este la fel de împiedicat, simpatic însă isteț şi descurcăreț în felul lui.

Donald este şi rămâne preferatul meu, mai puțin al Lolitei. Ea îl adoră pe Mickey. La Donald nu înțeleg niciodată tot ce spune, este ca un suc spumos, fresh. Face lucrurile pe dos, apoi se supăra şi se descurcă în final. Mickey se bazează pe el.

Minnie este adorabilă ca întotdeauna, gătită cu piese vestimentare consacrate (fundiță, buline, pantofi), plus costume dedicate unei anume acțiuni. Este la fel de binevoitoare, gata oricând să încurajeze şi să ajute când e nevoie. De altfel, ea acum face echipă cu Daisy (Ajutoarele Abile) şi se descurcă cu succes. Abilitățile lor sunt multe şi foarte la îndemână indiferent de situație.

Dacă la Clubul lui Mickey, Toodles era cheia pentru rezolvarea sarcinilor, acum toți se descurcă fără el, uneltele lor fiind idei năstrușnice de moment şi munca în echipă cu prietenii.

Atenția, dacă ai pierdut-o, revine cu ajutorul logo-ului, pe parcursul episodului.

Personajele sunt clasice, însă ancorate la lumea de azi. Au canale de comunicare moderne, telefoane mobile, maşini performante şi pasiuni conforme cu realitatea ultimilor ani.

Fiecare ajutor oferit vine cu încurcături şi faze haioase, cu mici supărări şi soluții salvatoare. Pentru părinți şi copii acest lucru este normalul de zi cu zi. Oricând lucrurile pot să se transforme din haos în amuzament și invers, dar cu răbdare, conectare la ceea ce contează, cooperare, lucru în echipă, totul se schimbă.

Cine nu visează la mașinuțe super colorate, curse pe piste întortocheate, aventură. Loli sigur se crede pe pistă cu Mickey atunci când mergem în parc la mașinuțe.

Imaginația nu are limite când ești copil, fiecare poveste pe care o aude, vede îl ajută să crească, să înțeleagă prin joc comportamente, acțiuni, consecințe.

Primele doua episoade au fost doar începutul a ceea ce cred eu că va fi un serial de succes pentru cei mici şi părinți. Şi părinții au fost copii, nu?

În primul episod Mickey și echipa au fugărit un cauciuc buclucaș, în cel de-al doilea Ajutoarele Abile au avut de furcă cu o pisicuță.

Sincer, aștept să văd ce urmează, care va fi povestea. Data viitoare o las pe Loli să scrie (deseneze) impresii.