2

Am uitat să ne jucăm? Da, dar ne reamintim rapid.

Săptămânile astea ne-am jucat tare frumos și eu am jucat jocuri pe care mi-ar fi plăcut să le știu din copilărie. Mă bucur că Loli are ocazia să le joace acum, eu le îngrămădesc sârguincioasă în creier, să le scot din când în când și să ne distrăm atunci când celelalte jocuri ne-au plictisit.

Ursul și tăietorii de lemne este un joc de strategie pentru antrenarea atenției și concentrării, cunoscut de specialiști. Pentru copii este un bun exercițiu de distracție și de testare limite.

Ideea jocului pornește de la nevoia de a selecta ceea ce te interesează și de a nu te lăsa copleșit și distras de mediul în care ești, plin de stimuli vizuali și auditivi.

Mie mi-a plăcut mult jocul, deși nu excelez la el. Spun imediat de ce.

Pentru copii este util, pentru școală, pentru a procesa și reține ușor lucruri, fără a pierde șirul din cauza colegului care a scăpat pixul, de exemplu. Îmi amintesc cum până la finalul unei ore nu eram acolo, prezentă să aud și să înțeleg ce preda profesorul. Eram departe, de multe ori, cu ochii pe geam, pe ce scrijelea colegul pe bancă sau atentă la șușoteala celui din spatele meu.

Fiind un joc bazat pe observație și strategie, nu poți să joci fără să îți construiești un plan și fără te asiguri că ai datele necesare jocului.

Cel care joacă are nevoie de o strategie de joc deoarece nu este ușor să spui ceva sau să faci ceva care să amuze dacă nu cunoști persoana căreia te adresezi. Nu să îi cunoști secretele din jurnal, ci să îți notezi în minte că este foarte implicat în joc, că nu este deranjat de mișcările alandala, că poate să te privească fără să miște un mușchi, că ascultă muzică dintr-un anume gen sau că e fan roboți și prințesa Sofia.

Totodată în joc ți se schimbă rolul, ai posibilitatea să experimentezi ambele ipostaze și asta te ajută să găsești strategia potrivită pentru fiecare rol.

De ce nu sunt eu bună la jocul ăsta? Copilului din mine îi place jocul. Dar îmi place mai mult atmosfera, gust plăcerea lor și când le văd fețele și schemele, întâi mă bucur de joc, apoi mă joc.

Este atâta creativitate și dezinvoltură și chef și implicare în joc încât nu pot să nu zâmbesc.

Copiii sunt mai buni la joacă decât adulții. Știi de ce?

1. Iau povestea jocului ca atare și nu contează când lucrurile nu au sens.

2. Imaginația lor este pură, a noastră este condiționată de context.

3. Văd persoana cu care sunt ca partener de joacă și nu doar un judecător al acțiunilor lui.

4. Au încredere în puterea jocului și nu se lasă pradă presupunerilor (sunt ridicol, oare înțelege ce fac)

5. Asta este responsabilitatea lor, să se joace!

credit photo: unsplash.com

Eu am nevoie de joc, mai des, clar. Copilul din mine este nejucat de mult și poate de aceea nu mă pot juca tot timpul cu Loli.

Când am uitat eu să mă joc? În timp și când …

  1. jucăriile nu au mai fost în casă pe motiv de dezordine
  2. mi s-a spus – câți ani ai ca să te joci cu păpușile?
  3. vreun lucru pe care l-am făcut nu a fost bine și nimic nu era joacă ci doar pregătire serioasă pentru viața de adult- bleah!
  4. a început școala și în loc să aud că va fi distractiv, am auzit doar încurajarea că mă voi descurca dacă nu mă joc așa mult și fac lecții multe
  5. nu ai permisiunea să te joci cu copiii mai mici pentru că ești prea mare și ai alte lucruri de făcut  …. când …și iar când, nu terminăm nici mâine.

Devenind părinți ne întoarcem la joc, nu-i așa? Atunci ne reamintim ce am uitat și învățăm încă o dată că așa crește puiul de om. Prin joc!

La început e greu, apoi ar trebui să fie ca mersul pe bicicletă. Iți revine pofta și încrederea pentru joc doar jucându-te. Mult și fără frică.

Copii mari, hai la joacă!

0

Dragostea pentru animale și un serial de comedie pentru copii „Cei cinci prieteni fermieri”

De fiecare dată când o întreb pe mândra mea ce a visat, răspunsul este același – o pisică neagră, mică, care stă acasă la noi și de care ea are grijă. Nu știu de unde visul ăsta și pasiunea pentru pisici, pentru că din cele 3 pisici pe care le-a atins în viața ei una a protestat și a zgâriat-o nițel, de a auzit și mamaia de la Roman cum plângea fata mea de supărare, din pricină că pisica nu a vrut trasă de coadă.

Muștele, gâzele și toată minifauna, care poate suge și sânge, nu o pasionează. Acum duc muncă de lămurire să nu calce insectele acelea simpatice denumite popular vacile domnului. Nu știu de ce se teme de ele că jap – e lău, apoi le strivește. Biologul din mine arde lent, tocmai fiică-mea nu iubește orice vietate. Offff! Și turui, pe drum, înspre parcul cu pietricele, cum mă pricep mai bine – și știintific și apelând la sentimental despre cum și gândacii și furnicile au o mamă, și mama lor plânge când copilul este lovit, sau nu e de găsit din cauza cuiva, cum sunt mici și ea e imensă pe lângă ei, prin urmare nu se pot apăra. Sper să nu treacă pe lângă ea tot ce spun, încerc să o fac să aprecieze tot ce este în natură. Povești avem o mulțime.

Citim cărți despre animale, ultima carte este despre iepuri. Latelly a rezistat și la filme scurte despre animale. Încerc să nu îi transmit temerile mele legate de câinii fără stăpân sau purici. Da, am și eu ne-preferințele mele. Deși am crescut la bunici, la țară, cu puricii și haitele de câini nu m-am împăcat niciodată.

La un moment dat chiar am vrut să încercăm terapia cu animale pentru Loli. Pentru că nu o puteam da jos din brațe și nu se simțea în siguranță când vedea prin parc animale de companie, ne-am gândit că ar putea fi de ajutor. Între timp a crescut și nu a fost nevoie să intervenim, temerile ei au dispărut.

Este cunoscut faptul că traiul cu animale de companie, îngrijitul animalelor din curte (fericiți sunt cei care au:)) aduce beneficii privind creșterea și dezvoltarea copiilor. Sunt bone iubitoare, paznici de nădejde, ajutor la masă, pe post de ștergător și antemergător, completăm până mâine aici. :))

Știți filmulețele acelea cu copii și căței, cum dorm împreună, se joacă în curte, îl duce la școală etc. Cam așa mi-am imaginat și eu viața, numai că spațiul de la bloc nu e suficient pentru astfel de vise.

Până terminăm de renovat și până va fi Loli pregătită pentru companion necuvântător, vom vizita fermele de animale, muzeele, grădinile zoo și vom citi în cărți despre creaturile frumoase, ciudate, mai puțin ciudate de pe Pământ, pe care nu vom apuca să le vedem de aproape vreodată.

Pe termen scurt, ca să hrănim dragostea pentru animale:

– avem invitații la Ferma animalelor și imediat ce ajungem în București, vom ajunge acolo (mulțumim, Parenting PR și Boomerang TV). Am mai fost și cu fiecare vizită îi place mai mult.

– vom savura câte un episod din serialul pentru copii cu personaje animale reale care se anunță mega amuzant și va fi lansat zilele astea.

Ce pot spune până la premiera serialului:

Serialul german de comedie „Cei cinci prieteni fermieri” va putea fi urmărit pe Boomerang TV.

Cei cinci prieteni fermieri” este o comedie hazlie, ale cărei personaje sunt animale reale. Serialul se adresează întregii familii.

Cățelul Paco, iepurașii Kimi și Loona și măgărușul Sören locuiesc împreună într-un hambar confortabil. Într-o noapte furtunoasă, un cacadu pe nume MC Digga se rătăcește și aterizează în casa lor. Acum, trebuie să împartă hambarul cu noul coleg, care are de depănat o mulțime de povești incredibile de prin călătoriile lui în jurul lumii. MC Digga e nedespărțit de smartphone-ul lui, pe care le arată prietenilor săi videoclipuri haioase.

Anke Greifeneder, Senior Executive Producer, Turner Broadcasting System Germania, a vorbit despre soluția tehnică care a dat naştere acestui serial. „Producţia distrează audiența cu aventuri colorate și interesante. Considerăm că este important ca dialogul animalelor să fie autentic și viu şi am realizat acest efect prin tehnica morphing, adică prin animarea mișcării animalelor”.

„Cei cinci prieteni fermieri” poate fi urmărit în fiecare sâmbătă şi duminică, de la 13.40, la Boomerang.

Dacă nu mai puteți de curiozitate până începe serialul aici la fivefarmies.boomerang-tv.ro îi puteți descoperi pe cei cinci prieteni.

Popcornul e gata?

1

Poftă de mișcare și joc pe plaiuri prahovene – Dinamic Kids Ploiești

După ziua Lolitei, mai bine de o lună în urmă, ne-am făcut bagajele și am luat drumul Ploieștiului. Nu ne-am îndepărtat prea tare de casă, ca să zicem, dar la fel de greu a fost dacă am fi plecat peste mări și țări. Fata mea a luat vacanță mai devreme de la grădiniță, din aprilie, dar programul ei a rămas tot cu joc și joacă la Emilia și Cristina, și Medeea.

În Ploiești nu cunoșteam astfel de parteneri de joacă pentru Loli, și cu toate astea am găsit ceva foarte frumos și cu toate nazurile/tantrumurile Lolitei, chiar abia așteaptă să se facă ora de distracție.

De o lună de când suntem în deplasare, am urmat cursurile Dinamic Kids, concepute și susținute de Ile. Când spun am urmat, mă includ și pe mine, tare bine prinde un pic de mișcare pe lângă săritul dintr-un autobuz în altul, metrou și alergat după Loli la locul de joacă.

Ile, așa cum îi spun copiii, este Ilenuța Tudor, de profesie psiholog, manager și îndrumător cursuri Centrul Educațiomal Dinamic Kids.

Am ținut neapărat să prezint partea activă a noastră cât am stat la Ploiești și pe omul care a conceput un program dinamic și perfect orientat pe dezvoltarea și exersarea unor abilități necesare copiilor de la 4-12 ani. De ce? Pentru că îmi place și mă inspiră mult oamenii dedicați și determinați să facă ceva pentru copii și părinți.

Am purtat mai mult o discuție ca-ntre prieteni decât un interviu. Iată ce a ieșit:

Ideea Centrului Dinamic Kids a pornit de la un fel de discuție în familie, pe tema sportului, pasiunea pentru un sport, dorința de a face ceva pentru școlari, nevoia de a antrena și de a găsi motivația de a urma un sport la copii, performanța pe termen lung de plăcere și nu din constrângeri sociale sau familiale. Ilenuța și-a propus să găsească o modalitate de a dezvolta pasiunea pentru mișcare și sport la vârstele mici, cu mult joc, combinând experiențele și cunoștințele ei și ale partenerului de viață.

Am pornit clubul de la o contrazicere de-a mea și a soțului, antrenor de profesie, despre faptul că nu există bază de selecție în oraș, adică voință de a face sport de plăcere. Mi-am propus să descopăr voința în copii și să îi determin să iubească sportul și să fac educație prin mișcare.

Copiii sunt diferiți, au nevoi de învățare diferite și mulți dintre ei ajung în situații de impas educațional, din motive de neadaptare la sistemul de educație din care fac parte, din cauza educatorilor, profesorilor care nu își pot adapta și plia procesul de predare – învățarea pe nevoile copilului.

Sunt copii care învață prin/în mișcare, iar sistemul de învățământ clasic nu face posibil acest lucru. Pentru acești copii nu există acest mod de educație, școala îi vrea în bancă, să ridice mâna, să răspundă când sunt numiți. Iar ei se pierd pentru că au alt mod de învățare, poate nu sunt auditivi, vizuali, au nevoie de aplicație, nevoie de mișcare, au nevoie să demonstreze, să experimenteze un anume lucru.Un joc pe care îl fac pentru copiii care se pregătesc pentru școală, grupa 0 (și care i-a plăcut și Lolitei) implică foarte multă mișcare, vocale și consoane. Copilul primește informația de care are nevoie pentru școală, capătă încredere că o știe și din alt mod decât cel pe care îl descoperă stând în bancă. Are cu ce lega modul abstract în care îi sunt prezentate anumite noțiuni și se va descurca mai ușor în a le memora și aprecia din punct de vedere gramatical, să spunem.

Pentru copii și părinți începutul școlii este o etapă importantă care vine la pachet și cu multe temeri. Părinții uneori au nevoie de ajutor pentru a înțelege că există alternativă, se poate învăța și fără stat la birou, că poți să înveți și la sala de sport.

ștafeta …la consoane

În ziua de azi se face sport de performanță de la vârste mici, însă copiii care vin la ateliere nu știu să alerge, să respire, nu cunosc elementele clare din sportul respectiv.
Acesta este una din concluziile Ilenuței după multe serii de copii care vin la clubul ei.
 Am lucrat cu copii care fac baschet de mult timp și dau bine cu mingea la coș dar nu știu să colaboreze cu echipa, nu au atenție distributivă (dacă îl strigă colegul nu-l văd, nu-l aud), sau dacă i se atrage atenția nu poate să facă două lucruri deodată – să paseze mingea, să ia decizia corectă. Copiii nu știu să lucreze sub presiune.
Ideea este că antrenamentul într-un sport se bazează pe antrenamentul fizic și pe antrenamentul mental. Antrenamentul mental nu se lucrează în multe sporturi, de aici lipsa de performanță la copiii care urmează un sport și care ajung să renunțe dezamăgiți de rezultatele medii, în mod constant.
În cadrul atelierelor Dinamic Kids eu lucrez mult pe partea de vizualizare a mișcării, a traseului mingii, cum să se calmeze înainte de joc. Un joc se explică verbal, se arată și apoi se lucrează. În momentul în care prezint un nou joc, primul exercițiu este de vizualizare a mișcării, apoi urmează partea practică a instructorului (a mea), după care urmează partea de execuție a copiilor. Mereu punctez- dacă se execută greșit de la început, cu greu revin și obțin rezultate pe plus. Modul de abordare al unui joc vreau să și-l însușească și să îi folosească atunci când decide să urmeze ceva anume din domeniul sportiv.
Ilenuța încurajează sportul și încurajează orientarea către sportul care îl pasionează pe copil.
Scopul atelierelor este de a învăța pașii unui joc și de a-i folosi mai departe, de a dezvolta încrederea în capacitatea lor de a performa pe un anume sport sau joc indiferent că vor frecventa cursurile Dinamic Kids în continuare sau nu.
Nu fac un sport anume în cadrul atelierelor, pentru că nu sunt antrenor, sunt instructor sportiv, dezvolt încrederea, spiritul de echipă, capacitatea de a lua decizii rapid. Determin copiii să iubească sportul și îi educ în ideea că sportul nu se oprește la handbal, fotbal, volei, așa numitele sporturi populare. Sportul este mai mult decât titlul și ce se urmărește – gol, victorie.
De o lună și un pic de când merg cu Loli la Dinamic Kids, jocurile au fost variate și foarte fain construite și de fiecare dată am lucrat pe aceleași nevoi, abilități, însă abordarea a fost diferită la fiecare atelier.
Când construiesc un atelier pornesc de la temă. Îmi dau tema și lucrez pe ea, în funcție de copiii pe care îi am în sală. Uneori pregătesc materiale multe de care nu ajung să mă folosesc. S-a întâmplat să pregătesc atelierul cap coadă într-un fel și să nu reușesc să realizez ce mi-am propus. De aceea îi iau pe copii drept pioni principali, mă raportez la nevoile lor și mențin tema, lucrez jocurile care servesc tema, dar mă las ghidată de copii.
Fiecare atelier are o altă temă, structură. Sportul nu se face, oprește doar în sala de sport, sau pe teren. Sport fac și la birou, în bancă, acasă, sportul înseamnă în primul rând antrenarea creierului. Prin sport se antrenează creierul, psihicul, emoționalul, apoi fizicul.
Eu îi învăț să gândească jocul. Dacă la școală își antrenează memoria, eu le antrenez gândirea. Structurând etapele unui joc, îmi formez reflexul de gândire structurată necesar pentru a lua o decizie, pentru a îmi stabili limite etc.
Lucrul cu jocuri de gândire, lucrul sub presiune folosește mult școlarilor. Îi ajută să își poată gestiona emoțiile, să lucreze eficient când sunt presați de timp, să se focuseze pe sarcină și să se încadreze în timpul dat.
Când vin părinții și îmi spun că înainte de un concurs copilul a făcut exerciții de respirație și s-a descurcat bine, deși a fost extrem de emoționat, simt mulțumire. Copiii de la club știu să se concentreze pe respirație, fac exerciții de liniștire, calmare înaintea unui concurs și de cele mai multe ori rezultatele sunt pe măsura efortului lor.
Copilul își crează un ritual, părintele învață ce îl calmează pe copil și, astfel, pot gestiona mult mai bine stresul sau neliniștea dinaintea unui examen, concurs, test.

Sărituri și numere

De cele mai multe ori la atelierele pentru copii nu se încurajează prezența părinților, cei care fac ateliere pot face o listă lungă cu astfel de motive, părinții au tendința de a interveni și transforma un atelier într-o oră de parenting personalizat. În cazul atelierelor de la Dinamic lucrurile stau diferit.
Colaborez cu părinții, chiar încurajez prezența părintelui în sală, fără să intervină în atelier. Mulți rămân pentru ei, nu pentru copil, să învețe jocuri, să cunoască o altfel de abordare, să observe comportamente, să își descopere copilul în afara nucleului familiei, în raport cu alții, în cadrul unui grup, al unei echipe.
Părinții sunt uimiți de faptul că al lor copil trișează, nu își asumă comportamente, nu riscă în joc. Părintelui i se explică că jocul nu este greu, scopul era să descopere aceste lucruri, să le lucreze și acasă.
Exemplu de sarcină – Formarea unei echipe, cu număr egal de membri – poate da de furcă copiilor, dacă totul se face pe timpi stricți. Cât timp antrenorul numără secundele până când sarcina trebuie finalizată, copiii se precipită, își amintesc că nu se plac, vor un anume căpitan, minutele trec și când secundarul, numărătoarea este gata, echipele nu sunt formate. Prin urmare este vorba de decizii rapide, capacitatea de organizare, cine se impune ca lider – lucrez cu el, cine nu dorește nici în echipă, nici lider – lucrez pe încredere, trag semnalul de alarmă și acasă.
Mulți părinți nu fac diferența dintre laudă și apreciere și este nevoie de lucru atunci când copilul nu reușește să depășească anumite limite.
Jocurile Dinamic kids sunt structurate de la simplu la complex pentru a da posibilitatea fiecărui copil să se îmbunătățească în joc, nu organizez competiție și nu încurajez competiția între ei ci doar cu ei înșiși – Acum ți-a ieșit mai bine. Ce ai făcut diferit? Provocând copilul să găsească/ recunoască soluția, îl ajuți să lucreze mai concentrat și să își îmbunătățească jocul.
Învăț copilul că resursele sunt la el, doar el poate căuta soluția să fie mai bun decât a fost acum 5 minute și, totodată, să fie mulțumit de efortul și progresele lui.
Atelierele nu se repetă în cadrul aceluiași modul, dar nevoile copiilor se lucrează repetat folosind elementele de bază în jocuri diferite. De exemplu – săriturile (implică coordonare, atenție) pot fi lucrate în multe feluri, schimbând abordarea.
Nu inventăm sportul, îl abordăm diferit.
Ceea ce nu este clar multora dintre noi – educația pe care o primește copilul la școală este o bucățică din inteligență. Sportul a fost perceput la noi ca fiind doar pentru cei slabi la învățătură. O percepție moștenită și de care ar trebui să ne eliberăm, deoarece sportul implică gândirea și ajută pe termen lung în completarea educației școlare.
Copiii vin la ateliere cu idei preconcepute – nu pot, sunt prea mic, nu am forță și sunt sensibil la lovituri. Construirea încrederii și dezvoltarea capacității de joc, nu neapărat din punct de vedere fizic, este obiectiv principal pentru atelierele Dinamic kids.
Momentele funny sunt cele de rememorarea a modului cum unii dintre copii au început jocul la Dinamic Kids – Ilenuta, eu sunt doar un copil, nu pot face jocul ăsta și cum sunt în prezent după câteva ateliere –  încrezători, dornici să fie provocați la joc și să își depășească temeri, nesiguranțe.
Părinții primesc informații despre jocuri, ajung să le facă acasă cu copiii, la sugestia copiilor chiar, se oferă feedback copilului și părintelui separat pe ce au reușit să facă și ce ar fi nevoie de îmbunătățit (joc de rol – i-a plăcut, s-a temut de ridicol, nu a înțeles scopul jocului etc)

Atenția și concentrarea sunt importante nu doar în sport, sunt concepte diferite, pe care copilul le învață. Refuzul multora de a juca un joc distractiv este pentru că nu au înțeles regulile, pentru că noțiunile sunt percepute diferit, înțelese diferit.

Dacă ceri atenția unui copil, ea va dura până la finalul cuvântului atenție. Prin joc, prin îndeplinirea cap coadă a sarcinii de joc, copilul descoperă atenția și concentrarea.

Un copil înțelege prin a fi atent să se uite la tine, altul să asculte. Pentru a nu exista probleme de comunicare a mesajului, regulilor jocului, are nevoie să înțelegă importanța jocului. După terminarea jocului, va realiza singur din ce motiv a aplicat greșit regula și cum ar putea îmbunătăți următoarea execuție. Ce ai putea face să fie mai bine la următorul joc? Răspunsul îl are cu siguranță….

Tare mi-ar fi prins bine astfel de ateliere când eram de vârsta Lolitei. Am plecat din București cu gândul că ne vom plictisi și Loli va rezista puțin lecțiilor de acasă și nu vom găsi parteneri de joacă potriviți pentru ea. Surpriză! Mi-a făcut plăcere să descopăr omul din spatele atelierelor de Dinamic Kids și pasiunea cu care reușeste să facă fiecare joc inedit. Mulți dintre noi avem impresia greșită că joaca obosește. Ei bine, aici e doar voie bună și înviorare, nicidecum oboseală. Nu mai spun de mișcare, aveam nevoie ca de aer.

coordonare, atenție și craci în aer!

Și pentru că vara este vremea taberelor, atelierele Dinamic Kids merg și în tabără. Din ce mi-a povestit Ilenuța prima perioadă este ocupată total, abia la a doua se mai găsesc câteva locuri libere și nici alea nu vor rezista mult. Detalii găsiți pe pagina de Facebook a clubului. Eu recunosc că aș merge, dar nu mă pot preface de 10 ani, deși aș vrea. Sincer!

Hai, spor la mișcare și joc!

0

Baby Loves Gym – un proiect frumos și necesar părinţilor

Sunt sigură că am pomenit pe aici că Loli este mare cățărătoare și escaladează orice găsește mai sus de nivelul ei. A fost curajoasă de mică, curioasă, numai că nu avea antrenament la mușchi și toată forța și încrederea că poate să sară, urce, prindă au venit ca urmare a orelor de muncă de acasă și kinetoterapie de la 1 an si o lună. Până în toamna anului trecut ea a făcut parte din familia KinetoBebe, a crescut (i-a plâns, urlat, s-a împotrivit, a lucrat și frumos fără nazuri:)) 2 ani cu Sabin, Dona, Adelina, Georgiana – câțiva dintre kinetoterapeuții minunați din echipa celor de la KinetoBebe. Acolo a făcut primii pași și a spus și cuvinte mai complicate cu Adina.

Săptămâna trecută cei de la Asociația Kineto Bebe au lansat campania de conștientizare Baby Loves Gym, pentru a trage un semnal de alarmă asupra nevoii reale de mișcare pe care o au copiii cu vârste cuprinse între 3 luni – 3 ani, pentru o dezvoltare sănătoasă. Într-o țară în care incidența obezității, afecțiunilor datorate sedentarismului și alimentației nesănătoase este o realitate, specialiștii susțin că este nevoie de o schimbare de atitudine a părinților, care încurajând mișcarea sănătoasă a bebelușilor, dau șansa unui start corect în dezvoltarea neuropsihomotorie a copiilor.

Baby Loves Gym este un concept care propune programe de exerciții adecvate vârstei copilului, cu scopul de a-l ajută să atingă mai devreme etapele de dezvoltare neuromotorie, cultivând în același timp dragostea acestuia pentru mișcare și îmbunătățindu-i abilitățile psihomotorii.

Beneficiile programelor Baby Loves Gym sunt multiple, vizând atât copiii, cât și părinții:

  • atingerea mai rapidă a etapelor de dezvoltare neuromotorie;
  • adaptarea mai ușoară la schimbările de mediu familial și la prezenta persoanelor noi, îmbunătățindu-le posibilitățile de relaționare;
  • stimularea abilităților psihomotorii ale copilului;
  • satisfacerea nevoilor sale de mișcare, indiferent de vârstă;
  • posibilitatea depistării eventualelor deviații și deficiente ce pot să apară de-a lungul perioadelor de creștere;
  • furnizează părintelui oportunități de relaționare cu alți părinți cu copii de vârste apropiate, cu care pot schimba impresii, sfaturi, eliminând rutina zilnică etc și mai important este faptul că oferă informații referitoare la modalități de mobilizare și poziționare a copilului, pe care mulți nu le cunosc.

Cum funcționează programul. Iată pașii:

  1. Sedința individuală de evaluare

Aceasta sedinta are menirea de a explica părintelui care este stadiul de dezvoltare motorie a copilului sau dacă există anumite probleme în dezvoltare.

În funcție de rezultatele acestei sedințe de evaluare, sedință care se face în prezența mamei sau a ambilor părinți, se va decide dacă cel mic poate să înceapă un program de dezvoltare motorie în grup (programele Baby Loves Gym) sau program individual de kinetoterapie.

Atunci când cel mic intră în programul Baby Loves Gym:

  • Nivel UNU – Gimnastica pentru primul nivel de dezvoltare motorie

Este conceput pentru bebelușii care încă nu merg în patru labe. Programul conține exerciții unice de gimnastică special concepute pentru bebeluși, gimnastică combinată cu kinetoterapie pentru copii, masaj și yoga pentru relaxare și liniștire, programul dorind să ajute la dezvoltarea armoniasă a bebelușului. La fiecare sedință de Baby Loves Gym se abordează moduri diferite și variate pentru liniștirea și relaxarea bebelușilor, pentru calmarea colicilor, dar și combaterea stării de spasticitate tipică bebelușilor, precum și tonifierea musculară.

În timpul sedințelor de gimnastică bebelușii se simt minunat, lucrând împreună cu mamele/părinții lor pentru tonifierea mușchilor gâtului, abdomenului, mâinilor si picioarelor.

Clasele de Baby Loves Gym au ca obiect dezvoltarea neuro-motorie a copiilor prin învățarea părinților diverse tehnici de relaxare pentru copii.

  • Nivelul DOI – Adresate bebelusilor care merg în patru labe, până la 24 de luni.

Clasele de gimnastică pentru această vârstă sunt originale, distractive, încurajatoare și pline de energie. Prin aceste clase se dorește creșterea mobilității bebelușului, prin practicarea de exerciții care încurajează și ajută la explorarea fizică a copilului. Astfel bebelușii devin mult mai încrezători în forțele proprii, în mișcările pe care le pot face, învață să își coordoneze membrele și să se miște independent.

În timpul orelor de gimanstica, copiii se joacă, practicând gimnastică și poziții de yoga, în poziție șezută sau în picioare, mergând sau sărind.

În cadrul acestor clase de gimnastică, se pot depista și anumite probleme pe care bebelușul le poate avea la mers (platfus, mers cu vârfurile în interior sau exterior) iar mama sau însoțitorul vor fi învățați diferite exerciții pentru corectarea acestora.

  •  Nivelul TREI – Gimnastica pentru copii, care combină exercițiile unice de gimnastică și kinetoterapie cu exercițiile de relaxare și concentrare, cântece, jocuri și activități educative, îmbunătățind astfel relația dintre părinte și copil.

Fiecare sedință este concepută pentru a anima curiozitatea copiilor în timp ce învață exerciții de gimnastică prin interacțiune socială, repetiție, joacă și multe cântece. De asemenea, copiii sunt învățați cum să se elibereze de frustrări, inventând mișcări și calități motrice, crescându-și atenția și devenind ascultători, urmând comenzile care li se dau.

În cadrul sedintelor de Baby Loves Gym se pune accent pe:

  • Creșterea puterii fizice, a flexibilității și coordonării prin intermediul gimnasticii
  • Conștientizarea spațiului și a conceptelor perceptuale
  • Auto-exprimare
  • Socializare timpurie
  • Cooperare și ascultarea diferitelor comenzi
  • Ideea de a împărți și a-și astepta rândul
  • Acceptarea unor noi provocări și a unor lucruri noi precum și colaborarea cu personae străine (kinetoterapeut sau alți copii)
  • Ajutarea și incurajarea copilului să devină independent
  • Separarea confortabilă de părinți
  • Sentimentul de mândrie la realizarea obiectivelor
  • Cunoașterea culorilor, numerelor și literelor
  • Pregătirea pentru cresă și grădiniță etc.

Echipa de specialiști a Asociației Kineto Bebe, kinetoterapeuți, psihologi oferă în campania Baby Loves Gym informațiile de care are nevoie un părinte pentru a alege mișcarea corectă și benefică pentru copilul său, invită părinții și copiii la acțiuni diverse unde pot experimenta programele de mișcare, răspunde întrebărilor părinților pe site-ul www.kinetobebe.ro și promovează pe orice cale beneficiile unei vieți active, atât pentru bebeluși, cât și pentru părinți.

Pentru informații despre dezvoltarea sănatoasă a copiilor și programul Baby Loves Gym se poate accesa www.kinetobebe.ro

În contextul actual, când societatea este din ce în ce mai sedentară, dragostea de mișcare trebuie cultivată de la vârste foarte mici. Dacă în alte țări bebelușii sănătoși împreună cu mamele lor sunt integrați foarte rapid în programe de dezvoltare neuropsihomotrie și socializare, la noi nu există multe astfel de oportunități. De aceea am decis să oferim publicului mai multă informație științifică, evenimente și acțiuni unde părinții să aibă șansa de a învăța, alături de cei mici, ce înseamnă mișcare sănătoasă pentru bebeluși și cum poți să faci din sport un mod de viață până la adânci bătrâneți” declară Raluca Chișu, fondatoarea Asociației Kineto Bebe.

 Campania este susținută de SNUFFLE BABE Româniawww.snufflebabe.ro, produse pentru copiii care respiră  ușor, indiferent de sezon.

Partener media principal este Itsy Bitsy FM.

Program este susținut de Asociația EMOVERE, prin personajul ei simbol Irinuca, pomotoare a vieții sănătoase în familie, încă din anul 2011.

0

Cărţi citite departe de casă, cu același timp grăbit și copil în cârcă

Înainte să plec din București, acum 3 săptămâni, am trecut pe la Miruna să iau cele 2 cărți cu împrumut pe care le-am uitat ultima oară și am plecat cu o plasă. Credeam că îmi vor ajunge pentru o lună jumătate, se vede treaba că nu eram citită de mult de altfel de cărți din afara sferei de parenting și cărti Loli, că le-am terminat rapid.
Tot înainte de a pleca am cerut Irina Binder de la o altă prietenă și nu am ajuns cu ele la Ploiești. Le-am citit în noaptea dinainte să urc în mașină.
Apoi am făcut comandă pe net, am luat alte volume. Pentru cele care mi-au plăcut mult dedic posturi separate.

1. Fluturi – Irina Binder, 3 volume.

Adevărul este că la început am fost curioasă din cauza titlului, credeam că sigur are ceva descrieri aparte despre lepidoptere și, până să mă lămuresc cum vine treaba cu titlul, povestea m-a prins și am uitat, apoi am descoperit și fluturii. Este o poveste plină de trăiri și dragoste, un drum despre cunoaștere și descoperirea propriei vieți.

2. Un bărbat pe nume OveFredrik Backman

Iată o carte din genul celor care, fie te prinde de la început, fie faci un efort că te scarmă un pic curiozitatea și nu o lași baltă după primele pagini. Concluzia, în ultimul caz, este că nu îți va părea rău pentru ce ai răbdat, deoarece ajungi să o termini cu plăcere și cu râs și cu zâmbetul pe buze. Povestea s-a ecranizat. Nu am vizionat filmul, dacă l-a văzut cineva, să dea de veste și să spună cum e comparativ cu cartea.

3. Dulcele barJohn Joseph Moehringer

O carte groasă, concentrată, curge ușor, cu toate că nu poți sări niciun rând. Ca fată simți că intri în lumea bărbaților și afli lucruri interzise. Te pune pe gânduri, maturizarea – trecerea spre adulthood (că nu găsesc alt termen acum) – nu e ușoară pentru nimeni. Ajungi să faci comparații cu viața ta și a personajelor. E o carte care te surprinde și care îți dă curaj în sensul de perspective privind raporturile dintre oameni.

4. Eu sunt MalalaMalala Yousafzai si Christina Lamb

Este greu de definit. E o altă lume acolo, e o naivitate dar și o inteligență aparte printre rândurile cărții. Merită citită de copiii mai mari de 10 ani și de adulți. Educația nu trebuie câștigată prin luptă, e un drept pentru oricine, de care se poate bucura fiecare, indiferent de gen, rasă și care ar trebui apreciat cu adevărat, cu toate neajunsurile sistemului de învățământ, de oriunde. Ideea acesta poate că ar trebui rumegată de părinți și copii și nu numai.

5. Lecții de magieElizabeth Gilbert

Această carte este de pus sub pernă când teama te ia la alergat și te îndoiești de calitatea creației tale oricare ar fi ea. Am făcut un post separat pentru asta. E aici.

6. Mănâncă, roagă-te, iubeșteElizabeth Gilbert

Foarte concentrată și totodată lină, firul poveștii autoarei despre căutările personale spirituale, fizice curge frumos și bogat. O iubești pe Elizabeth Gilbert pentru că e clar – are magie în cuvinte. Și mie mi s-a făcut dor de Roma și gelato de acolo după primele pagini. Veți vedea :))

S-a făcut și film după cartea ei. Nu l-am văzut, poate la un moment dat. Nu simt nevoia acum.

7. Bărbatul care nu a mai sunatRosie Walsh

E foarte sensibilă, în genul dureros, este despre cum ni se întâmplă lucruri care ne schimbă existența și cum la un moment dat în viață se face liniște, apoi haos de aproape mori, apoi e bine. Povestea te ia repede pe sus și nu o lași, o poveste despre iubire, regăsire și liniște după mult zbucium.

8. Inteligența eroticăEsther Perel

M-am apucat și nu era momentul, am lăsat-o să aștepte până mă încarc cu povești de dragoste, despre evoluții, despre regăsire de sine. îi fac poveste separat. Am pus-o pe listă ca să nu o las de tot. Din momentul în care a pus-o departe am citit alte 3.

9. OrbiPetronela Rotar

Plină de emoții și abuz, este un drum terapeutic pentru personaj dar și pentru orice femeie abuzată fizic și emoțional în cadrul familial. E o poveste de viață în care regăsești dacă nu ipostaze, stări, ci frânturi din viața de la bloc, auzite prin pereți, din familia de veri, mătuși.

10. Oamenii fericiți beau cafea și citesc &
11. Fericirea îmi scapă printre degete
Autoarea pentru volumele de mai sus este Agnès Martin-Lugand. Sunt povești ce emană aer franțuzesc, ușor de parcurs, foarte bune de ecranizat. Eu m-aș duce la film. La drum, în vacanță pe sezlong sunt o lectură plăcută.

12. Poștașul sună întotdeauna de 2 oriJames M. Cain

Pfuuu, eu am simțit cartea asta precum un film alb negru, cu sonor. Am vizualizat-o scenă cu scenă. Este greu de explicat, povestea se succede repede. Cartea dacă te prinde o vizionezi rând cu rând și apoi când e gata o rumegi. Ca în viața reală oamenii te surprind cu câte le poate coace mintea și cât de banali pot fi aparent.

Ar mai fi cărțile Lolitei, despre ele povestesc altă dată. 🙂 Ce-i drept am citit mult mai mult față de acasă, deși timpul a fost la fel de puțin, iar primele zile de acomodare destul de grele.

Voi ce ați citit lately și a fost de nelăsat din mână?

5

Lecţii de magie. Cum să-ţi cultivi creativitatea

Am citit cartea asta și am rezonat cu multe din câte a spus autoarea. Este scrisă precum un curs. Un curs bun, pe alocuri cu un așa zen, nu în sensul de calm, leșinat, ci împăcat dar și cu entuziasm, de spui că a fumat ceva când a avut revelațiile despre magia creativității.

Nu e o carte stufoasă, o citești nici greu, nici rapid, o rumegi pe alocuri, o sufli rapid la unele capitole. M-a prins pentru că a descris perfect stări de-ale mele pe ici, pe colo. Nu că aș fi eu mare scriitoreasă, ci pentru că dintre cele două inclinații, să spunem, pe care am visat să le urmez când eram de-o schioapă, pictura și scrisul, pe cea cu scrisul nu am lăsat-o de izbeliște. Am exersat din când în când, mi-am făcut schițe și planuri. Acum muncesc acest blog, și îmi este foarte drag.

În generală visam cum compunerile mele erau în genul discursurilor și le rosteam cu pasiune, acasă la masa de scris, proiectându-mă undeva cu un public ce aprecia fiecare cuvânt. Iar beția supremă era gândul despre cartea mea de succes. Pe care, relax, nu am scris-o fizic. Am lăsat-o să o pregătesc mental foarte bine și, după ce o aștern, să fie BUM! Dar se pare că nu așa trebuie invitată să se producă. Pentru că „ceva terminat e mai bun decât ceva bun”. Cu alte cuvinte să mă pun pe muncit. Numai că, mai spune ea niște lucruri despre munca asta. Are nevoie de perseverență și dragoste, altfel creația e un chin. Și nu e ok.

Eu scriu noaptea romane în gând, uneori și ziua, niciodată pe ceva palpabil. Este cunoscut faptul că noaptea e momentul senzitiv maxim, de conectare cu tine și poți scrie și pe întuneric, numai să așterni. Dimineața poți fi șocat de sufletul tău și de cât de frumos ai transpus trăiri.

Dacă nu apuci să descarci în scris nimic, indiferent de ritmul circadian, atunci când te-a ars ideea, oricât ai compune, recompune, scrie, sterge și rectifica….nu mai e. Pufff, a trecut! Va descrie altcineva emoțiile tale și tu te simți furat/supărat pentru că ai simțit fix la fel.

Înainte de toate, fii pregătit. Deschide ochii. Ascultă. (…) Idei de toate felurile aleargă spre noi, trec prin noi, căuta tot timpul să ne atragă atenția. Arată-le că ești disponibil. Și, pentru Dumnezeu, încearcă să nu o ratezi pe următoarea.”

Lecția pe care o conturează bine este că cea mai bună abordare în creație este disciplina și devotamentul. În câmpul muncii creative nimic nu garantează succesul. Succesul, chiar cu sensul de realizare a ceva, nu e nevoie să te ia pe sus, ci să te găsescă muncind. Am simțit lucrul acesta, nu neapărat în sensul de creație, cred că e valabil pentru orice muncă, numai că nu eram convinsă până am citit negru pe alb. Și uite exact cum gândeam cartea mea: O voiam dintr-o dată perfectă! Cu munca asiduă din momentul când m-am apucat și până la final, apoi țac pac, stau relax, este gata și extraordinară! Wrong! Până să o aștern din minte, deja o parte a fost scrisă de mulți.

De fapt, orice vrem să facem e acolo, este pe venitelea. E musai să stai la pândă ca să prinzi ideea și să nu ajungă la următorul.

Ce conteaza că repetăm aceleași teme? Că ne învârtim în jurul acelorași idei, iar și iar, generație după generație? (…) Însă odată ce în spatele unei idei se află felul tău de a te exprima și pasiunea ta, ideea aceea devine a ta.

Așadar spune pur și simplu ce ai de spus, și vorbește din toată inima.”

Nu știu cum este la majoritatea, eu când pun pe hârtie, în fine, scriu ceva și am muncit la ceva-ul ăla sau a fost flash că am avut ceva de spus și l-am aruncat în scris, mă apucă fricile. Nu chiar imediat ci după un timp când mi-a trecut nervul momentului, când nu primesc înțelegere sau nicio reacție.

Cartea te pansează pentru fricile din sfera creației – ”Fă-o indiferent dacă criticii te iubesc sau te urăsc – sau n-au auzit niciodată de tine și poate nici nu vor auzi. Fă-o indiferent dacă oamenii pricep sau nu.” Și, după alte câteva capitole, Elizabeth Gilbert, despre care până să citesc cartea ei nu auzisem vreodata, spune:

„Orice ai face încearcă să nu zăbovești asupra eșecurilor tale. Nu trebuie să faci autopsia propriilor catastrofe. (…) Într-o bună zi s-ar putea ca toate să caute un înțeles – vei știi de ce trebuia să treci prin toată tărășenia ca să aterizezi într-un loc mai bun. Asta e. Orice ar fi tu mergi mai departe”

Cartea clar nu te prinde dacă nu ești genul care înghite un discurs inspirațional. Bine, nici eu nu sunt genul tot timpul, însă ea se raportează la multe exemple. Demonstrează ideile astea care, așa cum spuneam – parcă le-a emis după vreo etilizare, sunt susținute cu exemple din viața ei sau a colegilor scriitori, cursanți.

Bun, spor la citit. A mai spus o chestie despre pasiune și curiozitate. Mi-a plăcut mult, las pe seama celor care vor să citească, să nu stric plăcerea de a savura partea asta. Sunt curioasă cum o vede și altcineva. Eu am perceput-o din unghiul meu de om care visează la momente creative, care scrie pe acest blog –  Un soi de blog ce descrie perfect direcția mea de creație. Felul în care văd eu emoții, lucruri fără să servesc sfaturi, lecții și, da, am temerile mele cu privire la scrisul meu.

1

Cel mai bun tratament pentru copil – vizită la medic & împărtășim duminică de duminică?

M-am gândit să scriu despre cu totul altceva, numai că atunci cand te scurmă un lucru, e greu să te abții să îl lași să treacă.

Nu o să fac tabără cu cineva, pentru că de la început am fost clară: nu dau sfaturi, spun doar experiențe și ce cred eu despre lucruri.

Iată, fără introducere: „nu uitați, medicamentul cel mai bun pentru cei mici este împărtășania de duminică. Să aduceți copilul duminică de duminică la împărtășit”.

S-a repetat mult fraza asta la botezul nepoatei mele de săptămână trecută. Și da, eu duc fata la împărtășit, din când în când, nu am nimic împotriva acestui obicei, care nu are legătură cu credința mea și apropierea de biserică, însă de la medicament până la adevărul absolut despre sănătatea copilului nu pot să înghit și să dau din cap cuminte, asculta ca sfat și luat drept regulă de urmat cu sfințenie.

photo credit: unsplash.com

Știi de ce? Pentru că suntem într-un alt film decât evul mediu și mileniu ăsta 3 nu e degeaba. Fiecare decide ce este mai bine pentru copilul lui, este responsabil pentru propriile acțiuni, și, da, aici am dreptate, nu poți să stai liniștit cu copilul împărtășit și să crezi că eczema de la picior îi va trece instant, ca prin minune.

Împărtășitul duminică de duminică nu are nimic în comun cu efectul pe termen lung al unui tratament medical adecvat. Da, știu de efectul placebo, știu și că pozitivismul ajută în boală. Și o vorbă bună și un pahar de ceai, pe lângă medicină, ajută să treci cu bine de clipele grele.

Ceea ce nu aud și ar fi frumos este: credința ta este la fel de bună chiar dacă îți duci copilul la medic și nu chiar duminică de duminică la lingurița de vin.

Sunt medici care se roagă înainte de operație, este momentul lor de meditație, de liniște și concentrare, și mulți nu ajung la biserică ca să împărtășească copiii. Credința lui este acolo, în ceva, nu e treaba nimănui să o măsoare sau judece, plus credința că medicina și tot ce învață zi de zi poate salva viața pacientului lui/ copilului.

Regulile în parenting, în educație, la slujbă, sunt bine venite. Asigură rutina necesară pentru a te menține concentrat pe ce ai de făcut, asigură baza sănătoasă în dezvoltarea relațiilor sociale și organizează acolo unde nu e nevoie de haos.

Regulile de urmat ca să devii sau să rămâi un om credincios, să înțelegi concepte, învățături și, totodată, apreciat pentru ce predici ( ca preot, pastor, duhovnic) sunt și ele necesare. Așa înțelegi mai bine, poți ajunge la starea de liniște că faci lucrurile bine. DAR aici nu are ce căuta absurdul. Asta voiam să spun.

Sunt oameni care, indiferent de pregătirea lor, au încredere în ceea ce spui. Pentru că la fel cum profesorul, doctorul, vânzătorul este autoritate în clasă, cabinetul, toneta lui, așa și tu. Reprezinți autoritatea acelui loc, încrederea că știi ce noi restul nu știm. Asumarea mai multor meserii, în afară de cea pentru care te-ai pregătit nu e ok.

Într-o biserică plină de oameni de vârste diferite, nivel diferit de studii, părinți medici, cum sună fraza cu medicamentul de duminică? Pentru cel care se documentează continuu și se străduie să se facă înțeles cu privire la necesitatea prevenției și adoptarea tratamentului necesar într-o problemă de sănătate pentru copiii și adulții care nu urmează tratamentul prescris pentru că dimineața iau întâi nafura și nu medicamentul? Hai să nu mai prioritizăm gândurile oamenilor cu reguli aiurea și să facem lumină pentru fiecare. Tu te ocupi de liniștea sufletească așa cum ai învățat, fără sfaturi și reguli despre care nu ești educat adecvat să le dai, iar restul (eu, el, ea etc) de rolurile naturale sau învățate, strict pe un domeniu anume.

1

Uite banu’, nu e banul! Scoala de bani – #DPT12

Țin minte că în liceu la materia economie nu stăteam niciodată. Nu era chiul, nu venea profesorul (directorul liceului). Habar nu am cu ce s-a mâncat economia, dacă se încerca prin această materie să se facă educație financiară. Câteva idei ar fi fost bine să le fi știut de pe atunci.

Adevărul este că mai mult de „ai să îți cumperi x lucru când vei avea banii tăi” nu am primit în adolescență drept lecție financiară. Sper că generațiile de acum și ce vor veni să aibă mai multe în desaga lor de tineri adulți când va veni momentul pe cont propriu.

Eu sunt la momentul 0+, de învățăcel și încă îngroș rândul celor care pun Romania pe ultimul loc la educația financiară din Europa.

Bun, ultimul curs al școlii de bloggeri, Digital Parents Talks #DPT12, a fost despre bani, despre cum ne manageruim finanțele și cum vine treaba cu antreprenoriatul.

Bogdan Stefan, Alina Nicolae și Adriana Istrate de la BCR, instruiți în ale programului Școala de bani, ne-au pus la treabă, calcule pe hârtie, să vedem cum stăm cu planul financiar, care ne sunt obiectivele și cum putem să ne ținem de ele.

Ce să faci să nu rămâi fără bani? Iată câteva idei:

– Economisești! Da, pui bani deoparte regulat, în fiecare lună, în ziua de salar, dar nu la îndemână: un cont, un loc de care nu te poți atinge. Și te ții de acest lucru, minim 21 de zile ar fi nevoie să repeți, ca un obicei, acest obicei de a salva niște bani, să devină automatism. Mi-a plăcut cum a spus Adriana treaba asta: „Să nu subestimăm puterea obiceiului” – azi un pic, mâine tot așa, economisirea devine un obicei automat precum spălatul pe dinți.

– împarți și respecți riguros procentajul de mai jos:

– 20% economisești

– 50% cheltuieli curente – să nu rămâi cu întreținerea neplătită 

– 30% – cheltuieli de creștere și dezvoltare pe care îi împarți fair: 10% educație, 10% divertisment, 10% donații, cadouri etc

– pui pe hârtie ce câștigi și cheltuielile zilnice, săptămânale, lunare, și când tragi linie… leșini (la început😃), apoi ții riguros bilanțul. Există aplicații extrem de utile în acest sens. Eu nu țin socotelile (dau raportul cheltuielilor), soțul meu notează tot. Aplicația folosită de el acum este My Budget Book, cu un scoring bun, nu e extra ca design, însă are multe secțiuni de folos, pe care alte aplicații nu le au.  Cealaltă aplicație folosită de Iulian a fost: Money Lover: Budget, Planner, Expense tracker. 

– un exercițiu financiar nu se face o singură dată, se repeta luni la rând astfel încât să aibă relevanță și să identificăm fiecare cheltuială ca apoi planul și obiectivele financiare să poată fi conturate având o imagine de ansamblu reală.

– te gândesti la soluții de venit suplimentar

– dacă vrei sa devii antreprenor începi să strângi bănuți de când ți-a încolțit ideea. Explicația: Fără serviciu și cu o afacere la început, însă fără rezerve în spate = de cele mai multe ori eșec sau și mai multe datorii ca înainte.

– identificarea categoriilor de cheltuieli la care nu ne-am gândit dar care mănâncă mult din buget (mărunțișurile care se adună și, care deși nu pornesc de la prețuri mari, ajung să scadă mult bugetul)

– 3 surse de venit ar fi de preferat să avem, să nu rămânem descoperiți în caz de ceva (pfuuu😅)

– tot la capitolul să nu ne trezim cu buzunarul gol în caz de situații neprevăzute negative – utile ar fi asigurările de viață, pensie suplimentară pilonul II, III.

calculul ieșea cu virgulă:)))

După pauză și revenit de la calcule grele am avut plăcerea să o ascult pe Delia Olteanu – manager birou produse creditare pentru companii, în cadrul BCR și cu 10 ani experiență în gestionarea clienților din microcompanii și managementul produselor de finanțare. Mi-a plăcut de ea, este extrem de efervescentă și pasionată de tot ce ține de antreprenoriat și programul Start-ul Nation.

  1. Dacă nu știi unde e mai bine PFA sau SRL, răspunsul nu e unul în defavoarea celuilalt. În funcție de ce ți-ai propus să faci, te poți orienta către forma care te avantanjează din punct de vedere fiscal.
  2. La start-up-uri prima provocare este de unde să faci rost de finațare. Documentarea riguroasă este cheia unui proiect care poate fi finanțat cu succes.
  3. Diferența dintre o firmă cu profit și una cu bani? Cash-flow! Ideea de avea o companie, afacerea ta este să faci bani, a avea doar profit nu înseamnă că îți merge bine(doar pe hârtie), realitatea stă în cash-flow. Dacă compania nu merge, și totuși ții cu dinții de ea, think again. E timpul să închizi și să o iei de la capăt fresh identificand nevoile cumpărătorilor, care sunt piețele în creștere. Altfel pierzi bani pe care nu îi poți recupera.
  4. Menirea unei firme este să susțină acționarul, să genereze valoare adăugată pentru acționari.
  5. Cea mai mare resursă a unei companii – managerul – timpul și disponibilitatea lui.
  6. Să știi indicatori finaciari cheie, pe care trebuie să îi urmărești la afacerea ta, nu doar contabilul.

A fost un atelier frumos, chiar dacă subiectul nu era ușor de digerat pentru o zi de sâmbătă și întâlnit cu colegi de breaslă. Mă bucur că am reușit să ajung, să am bunicii disponibili și să plec de acasă. Am ajuns înapoi la consort cu brațele pline foi de lucru. Am început calculele și pe hârtie(old fashion așa) și avem de lucru nu glumă.

Școala de bani a fost un atelier de familie, copiii mai mari au învățat prin joc despre bani, cum se fac banii și ce pot face cu banii – îndeplinesc dorințe.

Pozele frumoase (chiar dacă eu nu sunt în forma jolly că, deh, de la calculațiuni) au fost făcute de Mihai Răitaru.

Sponsorii și partenerii evenimentului: BCRLidl, DGASPC Sector 6.

2

Miroase a dragoste

Acum vreo 13 ani prietena mea îmi spunea cât de frumos miroase bebelușul ei, cum îl miroase și se umple de el, indiferent de producția din scutec. Eu nu simțeam decât balsamul din hainele lui și mirosul de saliva care aducea a zer. Despre restul nu știam ce să zic, părăseam scena când era ceva de schimbat. O credeam, Andrei era și este adorabil și fără să îi simt mirosul specific. Spuneam despre el că e primul meu nepot.

Apoi a apărut nepotul adevărat, fiul soră-mii, Ștefan. Alt copil cu miros de curat, balsam de rufe și un pic de bale. La fel de iubibil și numa’ bun de pupat (cu acordul mamei, apoi al lui) până te saturi.

Când a apărut moțata Loli, m-am îmbătat de miros de copil mic. De piele proaspătă, de lapte, de acru de pe după ureche, pe unde îi ajungea laptele din colțul gurii, de mirosul de păr de bebe, de scutece pline cu no 1 și no 2.

Știi cum amușina câinele urma ce îl interesează, așa îmi umpleam eu nările cu mirosul mândrei din cap până în picioare.

Știi cum în desenele animate se desenează urma parfumului/ mirosului și cum intră în nările personajelor, așa eu (și tu, cu siguranță!) am inhalat mirosul copilului și lumea a căpătat alt sens. 

După ce termini cu alăptatul dispare un miros, acela de bebeluș care suge doar lapte, dispare aerul de spumă de lapte. Cu toate astea copilul miroase cum numai tu simți. Rămâne ceva, era acolo dar pentru că predomina aroma de lapte, nu îți dai seama. Acel ceva pe care nu-l poți descrie exact – curat, proaspăt, piele caldă, parfum dulce, cred că, de fapt, este mirosul de dragoste, pe care îl poartă prin toți porii. Și chiar dacă mucește muci grețoși pe care îi intinde cu palma până la ceafă, sau este murdar de cretă și carioci până la degetele de la picioare, pârțâie de îți mută nasul și te gândești cum oare, doar din aceeași oală ați mâncat, copiii miros a dragoste.

Iată și o selecție de articole (mai jos) care încearcă să explice de ce atunci când nu suntem mame, mirosul bebelușilor nu ne activează precum le activează pe mamele lor și cum mamele și puii din întreg regnul animal se bazează pe miros. Supaviețuirea are legătura cu mirosul și cum legătura dintre pui și mama prin miros se definește.

Vorba îmi vine să îl mânănc, nu e departe de adevăr. Copiii noștri ne proiectează în starea de bine fără să ne dăm seama, ne îmbată receptorii olfactivi cu mirosul lor pe care creierul îl asociază cu efectul unei gustări delicioase. Cel puțin așa spun cei de la Today’s Parent

Acum ceva ani i-am spus unui amic (care insista că amiciția nu e ce își dorește de la mine ci ceva mai mult) că nu are feromonii potriviți pentru mine și comunicarea dintre noi va rămâne la stadiul de amiciție. S-a supărat, a crezut că îi spun – miroși urât. Apoi a căutat ce înseamnă și s-a supărat și mai tare. Well, când nu e chimie, nu e nimic! Atunci când vine vorba de pruncii nostri la nivel molecular, conectarea prin miros se datorează hormonilor. Chimia mamă-copil este explicată frumos, științific aici.

Alte articole drăguțe despre subiect găsiți aici și aici

A ce miroase copilul tău?

1

Energia emoţiilor – Digital Parents Talks XI

La prima mea întâlnire cu părinții digitali am primit această agendă – Jurnalul unui nou început. Îmi place mult, o răsfoiesc des chiar și unde nu am ajuns să notez ceva, pentru că mă inspiră. Cu toate că lucrurile, emoțiile nu se termină la finalul zilei, fiecare filă din viață/zi este diferită și începi de unde ai rămas cu forță sau lent și faci ce poți, primești ce primești, emiți ce ai programat sau din energia de moment, fix din punctul din care ai rămas.

Am început a doua întâlnire din anul acesta cu emoții, pe agendă, în suflet și la eveniment. Digital Parents Talks, ediția a XI-a a avut tema Public Speaking.

Emoțiile se exclud sau sunt undeva pe acolo prin public speaking sau în discursul tău? Sigur!  Ajută sau fac praf totul?:)))

Cine ne ajută să susținem o cuvântare? Cu toții avem ceva de spus, conversăm acasă, susținem discuții pro și contra despre ceva pentru ai noștri, însă lucrurile stau diferit cu cei din afara cercului personal. Ultimii sunt oameni care nu ne cunosc, dar care au așteptări. Și sub cataliza emoțiilor tot ce avem de împărtășit poate atinge publicul, sau nu. Având grijă la emoții putem doza puterea vocii (să curgă  ca o ciocolată caldă) și postura potrivită a corpului ce facilitează conectarea cu auditoriul (limbajul trupului).

Ioana Ginghină, primul speaker, ne-a pus pe joacă și, totodată, ne-a plimbat printre emoțiile prin care trecem atunci când vorbim în public.

Să vorbești în public nu este despre putere, în sensul deținere forță, a adevărului absolut ci despre cunoaștere, conectare și încredere. Un prim joc a fost oglinda. Foarte simpatic și care poate fi jucat chiar cu copilul acasă (se formează perechi ce stau față în față și se imită mișcări, posturi caraghioase sau serioase). Prin acest joc se identifică emoția, se intră în starea pozitivă. Este distractiv, te conectează la persoana care este oglinda ta.

Un discurs slab înseamnă de cele mai multe ori emoții negative hrănite intens (nu sunt bun, dacă mă  bâlbâi). Negativismul induce nesiguranță, imposibilitatea de a simți publicul și comunica mesajul. Publicul are nevoie de emoție, evident. De emoție pozitivă. 

Tips-uri de la Ioana, pe lângă cele de mai sus:

  • Emoțiile se pot regla din respirație. Cu discursul bine pregătit în minte, înainte de a începe, în culise(să zicem), câteva exerciții de respirație fac minuni – 1-2-3-4-5 respirăm! 
  • Dacă din 300 de comentarii și impresii doar 3 sunt negative (well, de cele mai multe ori stresează), inspiri fără stres și spui: Părerea lor! 

Ioana a făcut cu noi un joc de atenție și concentrare și empowerment, de transmitere de energie (”dârli da, dărli,dârlidârli da”). Cuvintele sunt super amuzante, ideea era că așa se întâmpla atunci când te adresezi publicului. Construiești cercul încrederii, atenției și conectării în care transmiterea mesajului este plină de energie.

Mi-a plăcut mult de Ioana. Vedeți detalii despre proiectele ei aici și aici. Este pozitivă și friendly și o veți iubiți pentru naturalețea ei.

După joaca distractivă și serioasă și plină de vibe și învățăminte a Ioanei, Laura Dragomir (consultant în comunicare, speaker transformational, moderator evenimente de business) ne-a iscodit cine suntem, ce facem, cum facem, ce promitem ca ofertă și cu cine vrem să ne însoțim. Ne-a pus să urcăm în speech elevator – liftul rapid al captării atenției. Știți filmele alea când seful mare este pândit la lift și între 5 etaje personajul, aspirant la un post mai sus de unde era până atunci, e plin de emoții, trăiri, cu ideea inspirată și creativă, salvatoare pentru nu știu ce proiect, vorbește parcă mai mult singur și la final deși crezi că șeful n-a auzit 3 vorbe, ieșind din lift confuz, aude clar că mâine are prezentare. Și primește verdictul – te prezinți perfect, la obiect ori zbori cu totul din firmă. Așa și cu mesajul nostru. Ca să ai parte de încă o întâlnire după speech-ul (tău) elevator atunci tu trebuie să ai soluția la nevoia celui căruia te adresezi, emoția potrivită la starea publicului tău, informația de care avea nevoie fix în momentul acela sau care să-l facă curios fix atunci. De ce? Ca să revină, să te reintâlnești cu el, să îl inspiri pe mai departe.

Tips-uri de la Laura:

– Cei 6 C ai prezentării/discursului sunt: clar, concis, coerent, consecvent, corect și credibil.

– Orice succes pe care l-ai avut, trebuie luat în fața, duplicat, folosit, nu se lasă în urmă, se ia în spate. Lucrăm în primul rând ca manager al brandului Eu. Din 4 în 4 ani trebuie să facem un refresh – de job, aspirații personale etc

A fost o ediție tare veselă, pozitivă, ca de familie.

Sponsori: Secom a fost alături de noi cu ChildLife, prima gamă de suplimente alimentare special create pentru copii, Lidl – a devenit de la începutul anului un susținător al evenimentelor de parenting și pentru școala de bloggeri DPT. Many thanks!

Locația a fost ca la prima ediție la Conacul Golescu Grant, adaug aici mulțumiri oamenilor primitori de acolo.

Ana și Lavinia, Parenting PR, sunteți foarte tari! Fiecare ediție DPT are datorită vouă un ceva aparte, pe lângă ceea ce primim constant – inspirație și motivație.