0

Cărţi pentru suflet

Am acasă 4 cărți pentru suflet, speciale, pentru copii şi adulți deopotrivă. Speciale, nu în sensul greu de digerat sau cu teorii uluitoare despre lumea înconjurătoare, sunt cărți ce pansează mai mult pe cei care trăiesc cu cineva special, în același timp sunt povești frumoase, revelatoare pentru cei care vor să înțeleagă diferențe și emoții. Aș fi putut spune cărți vindecătoare, terapeutice, educative pentru orice cititor, indiferent de vârstă. Sunt, fără îndoială, numai că de cele mai multe ori nevoia acută de a integra până la nivel celular ideea de acceptare, de dragoste, apreciere față de semeni diferiți este mai mult a celor care trăiesc acolo, în ceea ce se definește diferit, special, unic.

Poveștile

Cărțile mele sunt Leia şi David, Ela cea fără de cuvinte, Băiețelul cu aripă de fluture, Copacul strâmb.

Prima, Leia şi David (autor Mădălina Turza, Ed. Zorio) poate fi povestea familiei tale, a vecinului din blocul de peste drum, a oricui. Povestea este scrisă de o mamă care are un copil cu nevoi speciale. Cartea este fix realitatea, te zvârcoleşte şi înfurie, te va face să plângi cu disperare. Aşa trăim de decenii, oricât ai vorbi, te-ai zbate pentru acceptare, ea nu vine uşor. Oricât de normal aparent ar fi cel diferit, cineva tot va fi acolo să arate cu degetul. Dar se învață și a pune degetul înapoi lângă restul degetelor și întinde palma frumos în semn de prietenie. Exact cum e subtitlul cărții – o poveste pe care tu o poți schimba.

Leia este o fetiță cu sindrom Down, fratele ei geamăn este David şi nu poartă un extracromozom ca Leia. Sunt doi frați diferiți, uniți prin dragoste. Când vine vremea să meargă la şcoală drumurile lor de joc şi învățare se despart. Povestea lor este deschisă, autoarea te lasă să îți imaginezi restul. La final nu intervine doar visarea, ci dorința de schimbare a realității. Cum e normal, simplu, acceptabil, empatic şi adevărat că oamenii sunt diferiți, cum acțiunile lor sunt după felul lor de a fi, și în acest fel experiențele diferite ne permit să învățăm unii de la alții și să evoluăm.

Ela cea fără de cuvinte (autor Victoria Pătrașcu, Ed. Cartea Copiilor), de fapt, e plină de cuvinte, și te umple de emoții şi sensuri. Îți umple capul şi inima de tot ce ai fi vrut să spui vreodată, deşi nu ai fost precum Ela și, cu toate astea, nu le-ai spus. În Ela eu mă regăsesc, de fiecare dată când nu am putut să fac cuvintele să iasă şi să spună ce voiam să se audă şi mă gândesc că Loli a întâmpinat greutăți în a spune cuvintele legat, o vreme, pentru că nu le-a auzit cu validarea exactă de la mine.

Ela trăiește cuvintele şi deşi nu le spune, ea are un fel de a le da glas, greutate şi chiar dacă nu o auzi, ai nevoie doar de răbdare și atenție ca să o înțelegi.

Îmi place Ela, e duioasă, greu de explicat oamenilor mici şi mari. Cine nu înțelege nevoia de a nu condiționa lucrurile care contează nu poate rezona cu ea. Nu poate rezona cu cei diferiți, nici transmite mesajul cărții. Oamenii care nu vorbesc îți spun mai multe decât crezi.

Băiețelul cu aripa de fluture (autor Ioana Chicet Macoveiciuc, Ed. Didactica Publishing House) este o poveste veselă, este ceea ce şi-ar dori orice copil. Să fie de poveste – jumătate om, jumătate vietate fantastică. Povestea este minunată, pozitivă, plină de speranță, exact cum ar trebui să fie toate poveștile oamenilor diferiți, speciali. Îmi place şi mă întristează. Spun imediat de ce.

David, băiețelul cu aripă de fluture, este un copil mulțumit, fericit, are prieteni, are ceva care aduce bucurie şi răspândește prietenie. Este diferit şi înțelege lucrul acesta. Înțelege şi că sunt oameni care nu știu să râdă, cărora nu le place înghețata, care fac lucrurile diferit şi e foarte bine.

Diferenţe și vise

A fi diferit, special nu înseamnă mai puțină dragoste, ba din contra dragostea nu suferă vreo limitare, iubim și respectăm oamenii cu aripi sau fără, cu extraromozomi, pe cei care au cuvintele la ei, dar le țin bine, pe cei care vorbesc mult și rostesc la nesfârșit aceleași cuvinte.

La ultima carte, în ciuda tonului vesel, tot simt cum mă împunge realitatea, pentru că știm unde se opresc majoritatea poveștilor. Fix la pagina cu băiatul care râde de aripa băiețelului. Suntem în acel punct încă, deşi se lucrează la realitatea asta și știu că schimbarea capătă contur. Îmi doresc ca viitorul și toate poveștile să fie exact așa cum le visează cei diferiți sau cum le proiectăm noi pentru cei care încă nu pot, dar muncesc enorm pentru aceste vise.

Copacul strâmb (autor Chris Colfer, Ed. Nemi) este preferata mea. Poate pentru că e o poveste la care Loli a avut răbdare. Pentru celelalte, atunci când i le-am prezentat, nu a avut vârsta și toleranță, dispoziția potrivită. Cartea o știu de la prietena noastră din cartier Miruna, și m-a făcut curioasă. Am cumpărat-o cu prima ocazie. Recunosc că îmi plac toate poveștile prezentate, însă cartea asta are o poveste care curge. Nu te lasă zvârcolit, plâns sau mirat, te lasă liniștit, deși ochii în lacrimi ai fetiței te rup și pe tine de la primele pagini.

O fetiță pleacă din satul ei plângând, deoarece copiii râd de ea și ajunge să se oprească la copacul strâmb. Copacii, ca în toate poveștile cu a fost odată, se pare că vorbesc când au ceva de spus. Copacul strâmb ajută fetița să se liniștească și îi pune povestea lui.

Și nu e vorba numai despre iubire fără limite, despre acceptarea celorlalți ci despre percepție și încredere. Ideea este că anumite diferențe pot fi supraviețuire, iar cu încredere și voință poți accepta și înțelege lumea în care trăiești.

Poate că te crezi altfel și te simți singură, dar într-o bună zi te vei face mare și vei afla că poți găsi mulți prieteni dacă privești în depărtare(…) fiecare pădure își are propriul copac strâmb

Alte povești știţi?

 

2

Prietena mea, Albina

Loli „citește” cărți de mică cu noi. Eu sau Iulian suntem povestitori și vocile personajelor. Cărțile fără text și cu poze mari erau favorite până spre 3 ani, unele sunt și acum. În plus, la cele cu dialoguri mai lungi simplificam mult deoarece o pierdeam de client. Rezistența la povești a crescut spre 4 ani, dar nu semnificativ și nu am insistat. Nu aveam neapărat poveste de seară sau ora de lectură. Dacă voia era minunat, dacă nu alegeam altceva de liniștit și relaxat.

Răbdare la citit

Provocarea cea mai mare a verii a venit imediat după petrecerea de ziua ei. Am încărcat mașina și ne-am mutat 2 luni și un pic la Ploiești. Eu i-am povestit de 2 săptămâni, estimările nu au fost tocmai precise, de altfel. A fost așa șoc, în sens bun, dar și cu multe tantrumuri, deși am pregătit-o din timp. La capitolul pozitiv a făcut click la multe achiziții care stăteau în așteptare și printre ele răbdarea pentru citit cărți cu text mai mult și cu povești simpatice despre prințese, curaj, căpcăuni, animale și despre familie. Am reluat cărți care la momentul cumpărarii nu au prezentat interes, nici nu voia să răsfoiască.

Ultima carte citită cu Loli a fost despre o fetiță și prietena ei. Prima citire este în sine o poveste.

Am plecat de acasă cu Loli pe trotinetă și cu chef de joacă să ne întâlnim cu Laura la metrou. A pedalat la troti, s-a oprit de nenumărate ori, a cules frunze, a căscat gura stânga-dreapta, am întârziat la întâlnire. Toate bune, veselie, nu știu dacă chiar și-o amintea pe Laura de la adunarea cu prințese, era bucuroasă că o vede și că se aude metroul. La nici 5 minute după ce Laura ne-a dat cartea a căzut și și-a julit tare genunchii. Și cu picioarele tremurate a vrut înghețată (după care era cu ochii înainte de testat asfaltul) și tartea cu Abina ca să ne liniștim și odihnim pe bancă.

Prietena mea, Albina

Am citit din ea seara la culcare și vreo 2-3 zile la rând tot la culcare, la lanternă. E un fel de our style, povestea de seară este la lanternă.

Loli este, de obicei, mirată și fascinată de poveștile care prezintă o prietenie între copii și animale. Ea se teme de muște de exemplu (nu știu de unde frica asta), și s-a amuzat că poți prinde muștele cu pliciul. Veți citi în carte partea asta. I-am spus că așa le alungam și eu când eram precum fetița din carte, numai că ele au rolul lor în natură și sunt inofensive. Nu e nevoie să le rănim.

Prin urmare, Abina a impresionat-o, în sensul că poate fi prietenă cu o fetiță, crește mare, zboară apoi cu fetița călare.

Cartea centrează prietenia și nevoia de protecție și atenție pentru vietățile mici și aparent neînsemnate din jurul nostru.

Loli are în bibliotecă serii de povești despre animale și prietenia dintre ele, dar niciuna nu justifică științific legătură dintre ele. Biologic vorbind nici nu s-ar intersecta în natură. Ideea este că povestea de prietenie aduce de fapt în prim plan, deși informațiile sunt la final, câteva real facts despre albine. Și sunt puține cărți care fac asta, fiind axate pe efectul terapeutic, gen depășirea unei temeri.

Cunoștințele minime de biologie sunt pentru mine un atu al poveștii. Știu, vorbește biologul din mine. Informațiile din carte despre viața unei albine pot fi asimilate ușor și ajută copilul să reacționeze la prezența lor în concordanță cu rolul lor în natură: să nu le deranjeze, să aibă grijă la florile din parc care au albine pe ele, să nu se stropească lucerna sau gazonul din petecul verde din fața blocului, pentru că pot afecta albinele și alte insecte etc.

O poveste duioasă de prietenie poate pregăti de mici terenul pentru adevăruri naturale și crește dragostea pentru natură și vietățile din ea. Orașul cu tot ce e în el face parte din natură și nu doar noi, oamenii, locuim la bloc. În fiecare crăpătura din beton sunt mii de vietăți și fiecare are locul lui în ansamblul naturii.

Bun, acu că mi-am spus of-ul de naturalist, să vă spun un pic despre poveste.

Povestea

Într-un oraș gri și prăfuit o fetiță cu nume de floare, Daisy (mă bucur că numele nu a fost tradus), întâlnește o mică albină. Se simte amenințată de ea și vrea să o dea afară pe geam. Numai că e curioasă și o studiază. Albina nu se simte bine și fetița o ajută să se refacă cu apă dulce. Albina va pleca dar va reveni să se adăpostească de furtună și așa începe prietenia lor.

Se joacă o vară întreagă și se bucură una de alta. Oricât ar fi de plăcut jocul lor, albina visează în acel oraș prăfuit la florile sălbatice și colorate din locul de unde vine ea.

Cele două prietene se aventurează în zbor până la marginea orașului unde încep pajiștile cu iarbă multă și flori de unde culeg semințe pe care le împrăștie peste oraș.

Ce credeți că se va întâmpla cu orasul prăfuit și gri în primăvara anului următor? Ei bine, vă imaginați cu siguranță, dar felul cum se întâmplă vă las pe voi să îl descoperiți.

Nouă ne-a plăcut cartea, este frumos desenată, textul este ușor și nu e nevoie de artificii de cuvinte pentru a simplifica povestea și o adapta pentru copil. Formatul e pe gustul Lolitei, ei îi plac cărțile mari pentru că desenele sunt mari și în acest caz efectul pastelat al lor se potrivește și permite vizualizarea detaliilor. Ceva mic ar fi fost șters și neinteresant pentru ea.

O poveste despre prietenie și despre natură este binevenită oricând în biblioteca copiilor de vârsta fetei mele. Pentru viitorii naturaliști este chiar o carte de ținut sub pernă.

Cartea a fost tipărită la Editura Cartemma, a fost tradusă în limba română de Laura Frunză, pe care o puteți vizita pe blogul ei www.laurafrunza.com – unde puteți descoperi o mulțime de idei pentru părinți și copii și numeroase titluri de cărți ce poartă amprenta ei.

0

Un om simplu

La începutul lunii august am fost la reuniunea cu colegii de liceu. De 20 de ani, prin urmare trecut-au anii, nu chiar degeaba. Și, printre ce am făcut și ce am ajuns noi foștii liceeni, acum adulți cu acte în regulă, un profesor a spus ceva de genul să fim mândri de vârstă pe care o avem și de faptul că am făcut față responsabilităților vieții de până acum.

Responsabilitate

Responsabilitatea vieții! Cum sună asta? Într-un marea fel și are dreptate. Casa pe care am construit-o, copilul pe care îl creștem, slujba pe care o facem astfel încât să ținem și casa și familia sunt o parte din responsabilitățile vieții. Fie astea sau o parte din celelalte responsabilități ale vieții ne pun în genunchi fizic sau emoțional, pentru alții sunt delegații și nu depășesc linia către maturitate. Da, știu, sună a judecată. Un pic. Dar am simțit nevoia să punctez că apreciez responsabilitațile vieții mele și că numai așa am crescut copilul interior. Am și urât responsabilitățile, pentru că fiecare drum sau doar anume căi urmate se lasă cu multă trudă și atunci când îmi este greu aș prefera să poarte altcineva responsabilitățile mele de om care face umbră pământului.

Aș fi vrut….

Aș fi vrut să am responsabilitatea unui om care călătorește mult și are pasiuni care îi țin de foame și sete și loc de partener și moștenitori.

Aș fi vrut responsabilitatea unui scriitor care trăiește prin personajele lui și duce viața aceea plină de lucruri de care nu se atașează și nici nu se simte deranjat de asta.

Aș fi vrut responsabilitățile unui om care muncește cu zâmbetul pe buze ceva-ul cu care s-a născut să facă și să simt împlinirea muncii și pasiunii care-l mână. Și banii să fie doar un moft.

Aș fi vrut responsabilitățile cele mai ușoare, dacă ar fi posibil, numai să pot trage linie și să spun – moamaaa, ce bine m-am descurcat!

Daaar se pare că la una dintre responsabilități mă descurc, adică…

Responsabilitatea de a fi un om simplu

Mi-a spus cineva în ziua aia că sunt frumoasă prin simplitate. Nu am știut dacă râde de mine sau îmi face un compliment. Am simțit, pe moment, că responsabilitățile mele în naivitatea mea, sunt imposibil de realizat, și e bine că nici nu realizez asta.

Apoi m-am învârtit și gândit. Nu a spus asta un necunoscut, ci un om care m-a văzut crescând și cred că s-a referit la felul meu de a fi și curajoasă și fricoasă, la felul cum niciodată nu am reușit să ascund emoții și cum am avut fricile la vedere deși le-am crezut ascunse.

Adevărul este că responsabilitățile vieții sunt despre emoții și devenirea ta ca om. Umanitatea din tine care crește dacă îți dai voie și nu înseamnă să ajuți fiecare om de pe stradă, poate fi doar să iubești oamenii din familia ta, să ții de baiera sacoșii vecinului ca să deschidă ușa, să nu uiți o zi de naștere și să spui iarta-mă când e nevoie, să nu sari cu judecata și să nu uiți că sinceritatea și dreptatea nu e despre a spune lucurile care îți vin imediat pe buze, care taie ca lama de altfel, ci despre a asculta cu atenție. Lucruri mărunte care contează. Am primit un compliment, despre care nu mă bat acum cu pumnul în piept că e drept, dar pentru că cineva crede asta, am să-l port ca pe un ecuson și am să-l dețin cu adevărat de acum încolo.

0

Dragostea se construiește

Când nu am sa mai scriu despre dragoste, fericire, împlinire, tristețe, frustrare nu însemnă că s-au terminat și trăiesc fără, ci că eu nu mai exist fizic. Da, stiu, sună într-un fel…

Despre dragoste…

Că-n ea sunt toate de mai sus și din dragostea în care ai crescut te descurci să o cunoști, recunoști și să o dai mai departe. 

Pentru că dincolo de viață nimic nu e sigur, pot spune că aici în viața reală în dragoste ai foc continuu de contradicții, suișuri tare grele de atins la vârf și coborâre bruscă, iar siguranța, poate și un pic de calm există pentru cei care muncesc în dragoste, cu dragostea lor, viața roz este pentru cei visători, care trăiesc doar o boare de prietenie, care se învârt în lumea plină de oameni, singuri și neiubiți.

Bagajul de emoții cu care venim în dragoste, în relațiile noastre, ne aduce din cer până aproape de un iad, în care fie intri, fie te opresti și tot așa. Iadul nu e dragoste adevărată, e doar o căutare fără sens a ei. Acolo unde dragoste nu e, nimic nu e – vorba cântecului.

Urmează doar inima?

De obicei știi, în orice prietenie, cuplu, chiar dacă pe moment ești scurt circuitat la instincte (se întâmplă), flăcările care se nasc din rebeliune și nevoi de imaturitate, neîmplinire, expiră la un moment dat. Se duce vălul și lucrurile devin clare. Și doare de mori. Visele dor tare de ai impresia că supurezi pe undeva. Proiecțiile și viziunea aceea frumoasă te macină și te doare pentru că nu e posibilă, pentru că vina nu e doar a celuilalt, ci a ta că ai uitat să dai crezare și rațiunii și instinctului, în același timp. Nu e așa pentru toți. Sunt oameni care au în ei învățăturile astea, sunt mulți care le învață pe pielea lor. Asta pentru că au fost iubiți de mici cum trebuie, cu încredere și necondiționare.

Nothing for granted

Când simți, știi deep down, dar încă semnalul e pe drum, către neuronul responsabil, zidărie faci din start. Faci planuri reale, construiești, ții schele și cu dinții, repari, pui încă o cărămidă, vindeci o crăpatura din fundația proprie și adaugi una bună la aia comună.

Dragostea pentru orice se construiește, nu vine predefinită cu omul, ceva-ul pe care crezi că îl iubești. Îi dai formă, o înveți, o crești.

La fel ca toate lucrurile bune în viață, te prinde ușor și rămâne în tine cu greutatea unei lumi întregi. Și deși nu o cari greu, te ții cu tot ce ai de ea. 

0

Numele tău

Mi-a plăcut întotdeauna numele meu de familie. Nu e foarte des întâlnit, are origini interesante și o sonoritate aparte. Urmează un dar, desigur. Problema cu numele de familie cu 3 consoane și aceeași vocală repetată între este exact așa:

– va fi transcris cu încă o terminație, probabil părea cumva că se termină brusc – am primit asta la un moment dat ca explicație la a-ul sau i-ul în plus.

– va fi pronunțat în fel și chip

– scris după dictare va deveni un fel de acronim. Așa sunt trecută în agenda multor prieteni, numai că acolo e vorba de simpatie.

Nume de familie

Lista e lungă și dacă aș căuta chitanțe și facturi cu numele pocit aș umple un caiet întreg. Bine că pe actele importante nu s-a strecurat vreun alt nume.

credit photo: unsplash.com

Acum partea și mai interesantă. Cu tot cu numele buclucaș, nu am spus niciodată că aș vrea să îl schimb sau să mă grăbesc cu măritișul din acest motiv. Poate că l-aș fi păstrat în ideea de a duce numele tatei mai departe, dar universul a vrut să îmi coacă ceva mai măreț, soțul meu a venit la pachet cu un nume la fel de frumos și sonor și la fel de complicat de pronunțat și reținut. Probabil nemulțumeam tare copila cu 2 prenume și două nume de familie grele. Avea ce să îmi mănânce urechile pentru asta și mă felicit și am acum în gând pentru că mi-a plăcut tradiția asta de a lua numele bărbatului, ține în suflet, dar nu și în acte numele părinților.

La spital, când am născut mândra, cred că aș fi scris un roman la câte nume am primit și aș fi deschis o fermă pentru fiecare miel pe care l-aș fi cerut.

Când sun pentru programare la doctor fac spelling și Loli râde foarte amuzată de felul în care fac conversație.

Când mă prezint, uneori, mă surprind spunând rar numele și sunt sigură că sunt caraghioasă după zâmbetul mijit al interlocutorului.

De fiecare dată când mă regăsesc în vreo listă, cu numele scris cu virgulă și fără greșeală, răsuflu ușurată.

Respect

Nu pot spune că am un fix cu numele și că nu mai pot de supărare dacă e scris greșit. Am un sentiment de dezamăgire când cineva nu se poate concentra cap coadă să pronunțe și scrie un nume, oricare ar fi el. Mi-amintesc cum strigam catalogul atunci când am fost la catedră – cu atenție și cu responsabilitate. Știi cât de ușor este să creezi rumoare între copii pentru un nume spus aiurea. Ca să nu mai spun ce ciudat este pentru cel în cauză. Eu știu, știam, din acest motiv am fost și încerc și acum să fiu atență la numele cuiva.

Se poate întâmpla oricui să citească greșit, nu suntem perfecți, de aceea nici eu nu exagerez când primesc vreun nume cadou. Creierul funcționează cu anume algoritmi când vine vorba de citit. Și multi dintre noi avem abilități de citire care mai de care, ce pot fi logic demonstrate, adică punem literele lipsă sau citim pe dos.

Fiecare nume e special, dar la fel cum haina nu face pe om, nici numele nu îl face, ci purtătorul lui.

Un nume interesant cu tentă străină sau pur traditional nu te recomandă. Am cunoscut oameni cu nume așa de ciudate, hazlii, unele poate pe care le-aș fi schimbat la tribunal, dar oamenii erau minunați.

Responsabilitatea unui nume

Prin urmare, indiferent de nume, tu contezi, tu definești lucruri și dacă chiar crezi că te poți reinventa, de ce nu? Alege numele care îți place!

Când am întocmit lista pentru numele de fetiță, pe coloane – preferate și la care să mă gândesc, atunci când Loli era cât o măslina, m-am gândit la mine, la ea și nu știu dacă am ales bine. Combinațiile trebuiau simplificate, din motiv de nume de familie. O să îmi spună ea mai încolo.

Eu încerc să o cresc să se definească ca om, nu să se poticnească într-un nume.

credit photo: unsplash.com

De unde am plecat și unde am vrut să ajung. Să învățăm responsabilitatea numelui, nu în sensul de a nu face numele familiei de rușine, ci în sensul de a da o nouă semnificație numelui prin omul care îl poartă. Când dai mâna cu un om, îți reține zâmbetul și felul prezentării, apoi numele. Nu? Nu pentru toți, clar.

Despre mine pot spune că nu rețin tot timpul nume din prima, pun pe seama vârstei, recunosc că eram mai bună acum câțiva ani, dar felul cum am interacționat cu un om, cum am trecut de prima impresie, l-am descoperit apoi, îi va da numelui lui o semnificație deosebită. Chiar dacă îl cheama Prună-arsă.

6

Ziua mea…azi

Ziua mea este despre mine. Ziua mea este și despre oamenii din ea. Și dintre cei apropiați mie, doi oameni, de câțiva ani, acum și cât voi trăi, de ziua mea și oricând sunt cele mai dragi cadouri și dorințe. Pentru că sunt ai mei și din ce am (nu vorbesc de material), am și de la ei.

Eu

Sărbătoresc clipa, fie bolborosesc clipa, scrutez lumea încruntată tare sau cu sprâncenele ridicate a mirare, ori liniștită. Așa sunt eu. Mă foiesc, mă agit ca un pepsi, rezolv, nu rezolv, ajut sau nu ridic un deget, fac lucruri greșit apoi dreg cu spaimă că nu se repară, uit și iert greu lucruri, vorbe și oameni, uneori mă înduplec repede, șterg ca de abur dureri și tristeți.

Cred fără îndoială în ceva și sunt un Toma necredinciosul adevărat în privința multor lucruri. Mă conving prin luptă (sufletească) după argumente care îmi scrijelesc un pic inima, sau mă pansează ușor.

Îmi dau dreptate și îmi iau dreptatea, apoi mă asigur că a fost decizia bună pe moment, îmbrățișez eul care a procedat astfel, atunci. Tot eu sunt, orice aș face. Eu cu mine mergem împreună, nu e rost de supărare.

Putere

Mi-a spus cineva că sunt puternică. Îi dau dreptate. Am fost aproape de linia de finish la un moment dat, am făcut roata împrejur și am spus că nimic nu mă aduce la final până ce nu termin și trăiesc tot ce vine.

Sunt puternică? Chiar sunt! Nu pot ridica nimic de jos mai greu de 10 kg (atât are Loli deocamdată, prin urmare e nevoie să îmi cresc forța), dar cu toatea astea cred că aș fi în stare să urnesc dealuri și munți pentru ai mei. Nu am forță să rup o ùșă, dar dacă e necesar să dărâm ceva, dau cu tot ce am, și cu scăfârlia dacă trebuie.

De ziua mea

Îmi doresc…ce-mi doresc? Să am răgaz și sănătate să trăiesc valul de emoții care tot vine și să le adun pe cele bune și să le trec cu bine pe cele care mă supără.

De ziua mea serbez tot ce am trăit și tot ce am primit.

La mulți ani mie!

La glimpse of my b-days, de mai jos, m-a ajutat Adi. La București n-am niciun album cu aniversările din anii trecuți.

Ziua mea – 30 de ani

31, număram lumânările, or fi toate? Oricum n-am mai ținut numărătoarea…după 33:))))

fetele mele …de acasă! 2008

Prima aniversare în București cu prima mea prietenă Diana, de aici. Mi-e dor de tine, Daiana mea! 2011

3

Reverie și trezirea la realitate

Călătorind cu trenul

Ultimul drum la București cu trenul a fost la fel de greu ca primul. Mândra miaunată în brațe la bunică-sa, eu cu promisiunea că vin repede și plec musai pentru că pregătesc casa pentru ea.

Am făcut cam aceleași lucruri, cu fiecare drum: citit, uitat pe geam, admirat verdele copacilor, încercat să nu strâmb din nas la damful de ceapă, budă și alte cele, doar am mers cu trenuri personale (regio).

Nu m-am implicat în senzațiile mirositoare, să nu ajung la oftat că nimic nu e cum trebuie în nația asta, am vrut să mă bucur de timpul meu. Încercat, mai bine spus. Ultima întoarcere, a fost în miros de semințe și mâncare cu usturoi. Am avut parte totuși și de copilării, să spunem.Trenurile de dimineața sunt liniștite, amorțeala somnului probabil, așa că fiecare tace și se uită pe geam, butonează telefonul sau ascultă ceva la căști.

Și eu alungând o muscă, citind 3 rânduri și privind o gară în paragină…

Mă duceam în copilărie

Mai știi puful acela al plantelor care duce sămânță mai departe? Ei bine, aveam un obicei în copilărie. Să îl prind, scuip și să-l pun în sân. Hai, că nu sunt singura! L- am revăzut la cineva. Am văzut și bucuria prinderii lui și fix așa, apropiat de buze, blagoslovit și pus în cămașă ca să poarte noroc. Credeam că e uitat de tot și nimeni nu mai zăbovește în trecut, să se bucure de un fir de puf. Surpriză! În oameni n-a murit de tot amintirea copilăriei.

credit photo: unspalsh.com

Statul cu animalele pe câmp. La bunici aveam sarcina adus-dus gâștele de la pădure. Afurisitele, se lăsau duse la deal seara, apoi le apuca strechea și o luau în zbor înapoi la pădure, la vale. Aduceam vițelul de la fâneață și așa năluc nu visai, alega ca posedatul când îi scoteai lanțul. Primea papara în drum spre casă cu jordia ruptă din gardul ultimei case din sat, pentru alergătura gratis.

Am văzut pe câmp tineri păzind oi și capre rezemați în par și butonând telefonul. Vremurile s-au schimbat, clar. Nu mai e cu cartea sub braț.

credit photo: unsplash.com

Uite așa călătorind mi-am amintit de vacanțele la țară. Nu am apreciat pe deplin lipsa grijilor și joaca de atunci. Aș păzi turmele a trei sate acum, numa’ pentru o clipă de liniște și fără neliniști. Ce să fac, era o vorbă – dă-i omului mintea cea de pe urmă.

Am văzut copii în câteva gări, exact cum am fost și eu, lângă tatăl ceferist. Cu lopățică și fluier, dădeau semnalul la tren, să continue călătoria. Mândră eram și eu când am fost la gara unde lucra când aveam vreo 5 ani și eram la post. Apoi a lucrat la un turn de control și nu am mai avut ocazia să fluier plecarea trenului.

Am auzit povești de genul radio șant – cine, cum, cu cine și de ce, genul tradițional – a lu’ nea cutărică a făcut și aia și asta. Însă cea mai tare a fost discuția modernă și cu bârfă online la 45+. Unde? Pe Facebook, cu block și report Fb pentru vecini din sat, pe motiv de cuvinte de ocară pe wall-ul personal. Auzi la ea? De ce i-am dat prietenie:))). Am făcut wow în sinea mea.

Plante de leac să tot fie. Dar pentru limbariță la unii nu cred că sunt. Mă uitam la câmpurile de ierburi și flori și mi-am dat seama ce mult îmi lipsește țara, iarba adevărată nu cea din gazon, mâncarea pe sobă și dormitul sub plapumă în toiul verii pentru că o casă de lut e răcoroasă.

Și, dacă tot vorbeam de plante de leac, mi-am amintit cum am căutat nu știu ce iarbă pentru dureri de picioare și am cules la întâmplare ceva după ce am umblat fără țintă prin câmpul din spatele casei. Bunica mi-a zis că mă pricep, i-am adus exact ce mi-a cerut. Pfuuu, ca să vezi.

Îmi plăcea credința asta (și eram o adeptă atunci) că plantele aduc alinare, cum descântecul pentru durere de cap și leac pentru ziua împedicată ajută imediat, cum puful în sân aduce noroc, intră cu dreptul în casă, spală-te pe față ca să nu pupi pe toată lumea …undeva etc. Acum doar mă amuză și sunt amintiri dragi.

În realitate…

Gata reveria și drumurile! Suntem acasă și avem treabă de nu ne vedem. Montăm dulapuri, stergem tone de praf și Loli se bucură de prietenii ei din parc. Nu am terminat cu revăzutul tuturor.

Ps. Loli a spus că mă ajută doar la jucat cu jucării. La restul…să mă descurc eu cu tati.

2

Citesc sau nu citesc finalul?

Stil de citit

De când mă știu am citit anumite cărți până la jumătate, sau am început cu finalul, după care am început cartea sau am reluat de unde am rămas.

Fac așa și la unele filme. Le derulez un pic, apoi reiau. Păcat că nu pot face acest lucru și în viața reala. O mică ocheadă în viitor, ar fi ceva.

Nu mă deranjează să știu finalul, deși eu sunt pe la începutul sau jumătatea poveștii. Uneori mi se pare și mai bună povestea așa, n-am spoliat nimic. Doar m-am convins că merită travaliul lecturii.

Spoiler alert!

De cele mai multe ori nu pot răbda presiunea și concentrarea de acțiuni care diferă de la o pagină la alta. Ca să pot continua am nevoie de ceva, de final oricum ar fi – happy, sad, ciudat, complicat și în suspans, total neelucidat sau atât de surprinzător că nu dorm până termin.

Adevărul este următorul: sunt cărți pe care le parcurg rapid, altele pe care le las, le reiau, mă scot din sărite și le termin cu ciudă, cu tot cu final citit înainte.

Terapie

Am citit cărti pe care le-am înfulecat precum mâncarea când faci foame o jumăte de zi, am citit cărți care au fost tratament pentru stări aiurea. În copilărie aveam 3-4 cărți pe care le rulam în funcție de starea de emoție: Aventurile lui Tom Sawyer și Huckleberry Finn, În casa bunicilor – Ionel Teodoreanu, o carte cu povești frumos desenată (da, o scoteam și  în liceu și mă pierdeam în poveste și desene) și Insula misterioasă de Jules Verne. Astea erau cărțile mele terapeutice, să spunem.

Acum mă tratez cu chic-lit sau romane ușurele din seria young adults.

Mi s-a întâmplat să citesc o carte de 5 ori și fiecare citit să fie ca prima dată. Nu-mi aminteam firul poveștii deloc. Aveam vagi deja-vu-uri.

credit photo: unsplash.com

Mă amuzau teribil, în liceu, povestirile scurte de Maupassant, acum n-ar mai avea același farmec niciuna.

Dacă îmi dai acum mușchetari și intrigi de pe la curțile Franței și Angliei sforăi instant. Rămân cu ce am citit prin generală și liceu. Nu mă prinzi zilele astea cu Dumas sub pernă. Cred că e o vârstă pentru cărțile alea. Dacă o ratezi citești poate Cei 3 mușchetari și Fausta.

Am descoperit recent cărți bune, după unele am rămas cu o senzație de visare, împlinire, împăcare, după altele am spus vai, groaznic. Nu c-ar fi fost scrise rău, sau cu final nefericit, ci pentru povestea în sine, acolo unde este mult adevăr greu de procesat pe lângă ficțiune.

Cărțile de căpătâi pentru unii pentru mine au fost chin. Dar nu m-am lăsat, cu citit și din mijloc și la final, le-am dovedit, apoi le-am pus acolo unde nu umblu cu anii. Pentru că nu le-am înțeles pe deplin, nici rezonat cu ideile, nu mi-a plăcut stilul, nu era tempo-ul pentru mine. Gusturile la citit sunt diferite, precum firele de nisip.

În vacanță, în ultimii ani, nu apuc să citesc deloc. Răsfoiesc vreun ghid de călătorie ca să am idee ce am de bifat în zilele de vacanță. Dar nu se pune.

N-am citit nici măcar un sfert din cât au citit alții, nu am regrete, cărțile nu s-au terminat, nici timpul meu (sper!). Pe lângă cărți am și trăit un pic realitatea. Așa cum facem toți.

Cam așa stau treburile când vine vorba de cărți.

La tine cum e?

1

Lecţia despre SEO – Digital Parents Talks, ediţia 14

Sâmbătă care tocmai a trecut era neplanificată pentru o ieșire. Dar după nenumărate permutări, cine stă, cine pleacă, aprobare de la Loli, am plecat să mă școlesc cu părinții digitali din comunitatea Digital Parents Talks într-ale Seo-ului.

Acum stau pe bancă, mândra construiește chestii cu nisip și eu încerc să pun cap la cap ce am auzit și încercat să pricep despre ce înseamnă SEO în 2018.

Alexandru Guzi ne-a plimbat prin SEO, de știți vorba, am plecat într-un fel și am venit în altul. Așa și eu.

Ordonat, pe cât am putut, notițele mele:

  1. SEO a devenit important prin 1990. Am căutat și eu ce spun alții, se pare că e precum inventarea strânsului de mână, nu e dată fixă, undeva în jurul1990.
  2. Era nevoie de ordine prin Google, SEO catalogează rețeaua web.
  3. Cât a evoluat SEO din 1990? Mult!

Dacă la început era ușor pentru cei ce-l foloseau, clar între timp s-a complicat. Dacă știai să folosești keywords-urile era bine.

De prin 2014 s-au pus în mișcare 200 de ranking factors, din 2018 – 800 de RF – care sunt de fapt niște roboți ce urmăresc în site-ul tău :

– cât de usor poți fi citit

– cuvintele cheie

– vechime site

– timpul de încărcare

– lungimea textului

– structura text (titlurile, subcategoriile, list order – sfat de la Andrei să folosim number bullet, nu doar bullet simplu, mult mai eficiente aceste liste ordonate în SEO, îi plac lui Google)

– imaginile

– link-urile – backlink, pingback

– comentariile

Tot la ranking factor intră Google Analytics. Da, cică era și în 2014. Cine ar fi crezut? Se vede că am îmbătrânit, anul nașterii fetei mele mi se pare hăt-hăt.

Chiar și erorile se încadrează la ranking factors.

Din 2014 – Google a făcut cea mai mare curățenie din istoria SE. Site-uri rankate bine au căzut din cauza tehnicii black hat. Se pare că SEO se divide în black, white, grey hat. BLH – înseamnă optimizare totală sau over optimization.

De exemplu, este foarte bine să ai acum keyword principal în domeniu gen fashion, ceai, numai că devin black hat la un moment dat. Na, mai pricepe ceva.

Pe viitor, Alexandru a spus, este de preferat să avem domeniu pe brand, și tot de preferat să avem un pseudonim, tot ce facem să fie pentru brand și nu pe focus target, doar ceea ce scriem să fie targetat. Pfuu, get it? Eu rumeg încă.

Dacă te apucă să îți faci un subdomeniu ca să cuprinzi keywordul principal care apare în primele căutări pe Google, nu e over optimizare acum, dar va fi pe viitor. Orice subdomeniu este un domeniu nou. Din punct de vederea SEO începi de la zero, nu îți folosește. Mai bine o categorie nouă care să cuprindă keywordul respectiv.

4. SEO în 3 pasi:

  1. structura – cum faci?
  2. conținut – ce să ai în vedere pentru un conținut de calitate
  3. promovare – tehnici bune de promovare

1.1. Folosim sau nu keywords-urile? Da. Neapărat. Unii propun topics – definit ca o structură care oferă rezultatul final. Se pare că trebuie combinați deoarece noi căutăm și după keywords dar și după topics. Adica teavă spartă dar și 3 metode cum să repar țeava ca să nu curgă apa. Practic se aseamănă, doar că pentru tine care scrii, ca să  apari în căutare cât mai sus, trebuie să fie totul concret altfel se diluează informația.

1.2. Keywords-urile le punem în titlu, în link, dar în text să fie bine mascat. Nu e musai tot timpul să fie verde în Yoast. Faci over optimization și nu asta îți dorești.

1.3. AMP – major ranking factor, cine nu îl are va dispărea din căutare pe mobil. Traficul pe mobil este de 80%, prin urmare e musai sa ai AMP.

AMP pe numele întreg accelerated mobile page, nu înseamnă mobile friendly sau oprimizare pentru mobil ci înseamnă ca site-ul să fie în versiunea lui de mobil, special focusată pentru indexarea pe mobil. Nu trebuie să faci cod în spatele site-lui, există tool-uri pentru a verifica dacă site-ul este accelerated și a-l optimiza astfel.

Ia faceți o verificare: https://search.google.com/test/amp

am de lucru, nu e AMP blogul:(

1.4. Orice site pentru a fi relevant pentru Google trebuie sa aibă implementat Google Webmaster Tool.

1.5. Robots. txt. – daca nu îi ai pe acești roboți, crawlerii (alți roboți) de la Google investesc mult timp să îți verifice site-ul și nu e eficient când vrei sa urci în căutare. Cum verifici? Tastezi domeniu/robots.txt

Nu am înțeles exact mai departe, iată un link util – http://www.robotstxt.org/robotstxt.html

1.5. Prietenie mare cu Google Analytics – de  preferat să avem rapoarte lunare, pentru fiecare pagină.

Bounce rate mare – înseamnă că se încarcă greu site-ul, că am implementat ceva greșit pe lângă faptul că cititorul nu a găsit informația de care avea nevoie, nu navighează în continuare pe site.

1.6. Categoriile din site sa fie bine oprimizate, sunt silent structures. Nu deschid categoria în altă pagină, link-urile interne dintr-o categorie trebuie să se deschidă în altă pagină.

1.7. Imaginile contează să fie optimizate. De evitat 1.jpg, 2.jpg

1.8. Breadcrumbs-unde apare pagina, calea către produsul final, pagina face parte din structura ce prezintă un produs. Se poate face cu un plugin și trebuie să fie relevant pentru pagina, nu pentru toată structura site-ului.

2. Conținut

2.1 Schema H-urilor este următoarea:

  1. H1 titlul cel mai important
  2. H2 concluzia articolului, poate fi folosit de mai multe ori, dar în formula H2, H3, H2

Dacă H sunt puse aiurea crawlerii de la Google ies de pe site. Nu îl indexează.

2.2. LSI –  Latent Semantic Indexing

De exemplu: pentru un keyword greu de rankat (din motiv de competiție) folosesc acest tool pentru a dilua keywords-urile, adică pentru a găsi keywords-urile apropiate, sinonime pentru a explica keywords-ul principal.

Procentul keywords în text de 3-4% se prefera până prin 2O14, acum 1%, ca să nu fie over optimization.

2.3. Semantic Wise Content – ține de îmbunătățirea calității conținutului.

2.4. Keyword research – nu dorești doar volum literar ci și calitate din punct de vedere tehnic.

3. Promovare

  1. Instagram cea mai buna strategie de promovare, plătite merg mai bine ca Fb. Facebook-ul are un reach destul de mic lately. Istagramul a lansat și Instagram TV, recent, 20 iunie.
  2. Pinterest – de viitor, la noi nu e așa utilizat
  3. Reddit
  4. Youtube– grijă la ce promovăm, nu indexeaza nișele tabu- politica, copii etc
  5. grupuri, forumuri – Nu contează momentul postării atât de mult, pentru că timpii între postări sunt timpi  morți. Curba de eficiență este diferită pentru fiecare. Segmentând informația – ora, ziua ai parte și de ore goale. Pentru unii funcționează bine deoarece își cunosc bine targetul, cititorii sunt obișnuiți și preferă timpii pe care îi oferi, funcționează pentru optimizarea unei campanii. Daar, sfatul lui Alex este să folosești strategia asta cât merge.
  6. Google plus este pentru trafic foarte focusat, folosit mai mult de oamenii de SEO. La noi nu e popular, ar fi util de folosit pe grupuri.
  7. Facebook – a schimbat algoritmii, așa cum bine știm, ne reorientăm pe viitor
  8. Twitter

Canalele le-am văzut, acum cu ce să facem promovare?

  1. Infografice
  2. Google Ad Words
  3. Advertoriale
  4. Facebooks Ads
  5. forumuri
  6. Short video presentation
  7. Influenceri
  8. Bannere
  9. Youtube video
  10. concursuri
  11. E-mail marketing
  12. Campanii produse targetate
  13. Testimoniale
  14. Tutoriale
  15. Link building

Ordinea top 5 este:

  1. Link building
  2. Youtube video
  3. E-mail marketing
  4. Influenceri
  5. Testimoniale

Schimb de linkuri – da, dar ca să fie ok în Google, link-ul pe keywordul, pagină să nu fie în același timp ci diferențiat ca timp. Link-urile indexate în aceeași perioadă în Google înseamnă spam.

Bun, până aici, tutto bene?

Ce vrem noi? Să fim sus în Google și să ne pricem și să pricepem ce avem de făcut. :)))

Incă 2 sfaturi de la Alex:

Să avem grijă să nu ne diluăm informația. Nu contează cât scrii, de câte ori, la ce oră postezi (adică contează, am scris mai sus) dar contează mult targetul, contează informația și ce ți-ai propus – vrei să obții-inimioare, like-uri, rezultatul pe care vrei să îl obții. Cine vrea să fie în online, trebuie să țină cont de competiție.

Lui Google îi place mult ideea de update. Îți spui povestea, o publici, îți amintești de ea, dai căutare și te găsești greu. Prin actualizare poți să aduci în atenție ceva de interes. Editezi articolul, intervii în conținut și actualizezi data. Google va aprecia și te va poziționa mai sus.

Adevărată școala de părinți digitali, simt că trebuie să mă pun serios cu burta pe carte. Mii de mulțumiri fetelor de la Parenting PR pentru dedicație și inspirație și provocarea de a fi mai buni.

Sponsori eveniment Lidl și OK Center. Intrați pe OK Center, fac chestii faine și au un sediu mega șmecher.

 

2

Am uitat să ne jucăm? Da, dar ne reamintim rapid.

Săptămânile astea ne-am jucat tare frumos și eu am jucat jocuri pe care mi-ar fi plăcut să le știu din copilărie. Mă bucur că Loli are ocazia să le joace acum, eu le îngrămădesc sârguincioasă în creier, să le scot din când în când și să ne distrăm atunci când celelalte jocuri ne-au plictisit.

Ursul și tăietorii de lemne este un joc de strategie pentru antrenarea atenției și concentrării, cunoscut de specialiști. Pentru copii este un bun exercițiu de distracție și de testare limite.

Ideea jocului pornește de la nevoia de a selecta ceea ce te interesează și de a nu te lăsa copleșit și distras de mediul în care ești, plin de stimuli vizuali și auditivi.

Mie mi-a plăcut mult jocul, deși nu excelez la el. Spun imediat de ce.

Pentru copii este util, pentru școală, pentru a procesa și reține ușor lucruri, fără a pierde șirul din cauza colegului care a scăpat pixul, de exemplu. Îmi amintesc cum până la finalul unei ore nu eram acolo, prezentă să aud și să înțeleg ce preda profesorul. Eram departe, de multe ori, cu ochii pe geam, pe ce scrijelea colegul pe bancă sau atentă la șușoteala celui din spatele meu.

Fiind un joc bazat pe observație și strategie, nu poți să joci fără să îți construiești un plan și fără te asiguri că ai datele necesare jocului.

Cel care joacă are nevoie de o strategie de joc deoarece nu este ușor să spui ceva sau să faci ceva care să amuze dacă nu cunoști persoana căreia te adresezi. Nu să îi cunoști secretele din jurnal, ci să îți notezi în minte că este foarte implicat în joc, că nu este deranjat de mișcările alandala, că poate să te privească fără să miște un mușchi, că ascultă muzică dintr-un anume gen sau că e fan roboți și prințesa Sofia.

Totodată în joc ți se schimbă rolul, ai posibilitatea să experimentezi ambele ipostaze și asta te ajută să găsești strategia potrivită pentru fiecare rol.

De ce nu sunt eu bună la jocul ăsta? Copilului din mine îi place jocul. Dar îmi place mai mult atmosfera, gust plăcerea lor și când le văd fețele și schemele, întâi mă bucur de joc, apoi mă joc.

Este atâta creativitate și dezinvoltură și chef și implicare în joc încât nu pot să nu zâmbesc.

Copiii sunt mai buni la joacă decât adulții. Știi de ce?

1. Iau povestea jocului ca atare și nu contează când lucrurile nu au sens.

2. Imaginația lor este pură, a noastră este condiționată de context.

3. Văd persoana cu care sunt ca partener de joacă și nu doar un judecător al acțiunilor lui.

4. Au încredere în puterea jocului și nu se lasă pradă presupunerilor (sunt ridicol, oare înțelege ce fac)

5. Asta este responsabilitatea lor, să se joace!

credit photo: unsplash.com

Eu am nevoie de joc, mai des, clar. Copilul din mine este nejucat de mult și poate de aceea nu mă pot juca tot timpul cu Loli.

Când am uitat eu să mă joc? În timp și când …

  1. jucăriile nu au mai fost în casă pe motiv de dezordine
  2. mi s-a spus – câți ani ai ca să te joci cu păpușile?
  3. vreun lucru pe care l-am făcut nu a fost bine și nimic nu era joacă ci doar pregătire serioasă pentru viața de adult- bleah!
  4. a început școala și în loc să aud că va fi distractiv, am auzit doar încurajarea că mă voi descurca dacă nu mă joc așa mult și fac lecții multe
  5. nu ai permisiunea să te joci cu copiii mai mici pentru că ești prea mare și ai alte lucruri de făcut  …. când …și iar când, nu terminăm nici mâine.

Devenind părinți ne întoarcem la joc, nu-i așa? Atunci ne reamintim ce am uitat și învățăm încă o dată că așa crește puiul de om. Prin joc!

La început e greu, apoi ar trebui să fie ca mersul pe bicicletă. Iți revine pofta și încrederea pentru joc doar jucându-te. Mult și fără frică.

Copii mari, hai la joacă!