0

Cărţi citite departe de casă, cu același timp grăbit și copil în cârcă

Înainte să plec din București, acum 3 săptămâni, am trecut pe la Miruna să iau cele 2 cărți cu împrumut pe care le-am uitat ultima oară și am plecat cu o plasă. Credeam că îmi vor ajunge pentru o lună jumătate, se vede treaba că nu eram citită de mult de altfel de cărți din afara sferei de parenting și cărti Loli, că le-am terminat rapid.
Tot înainte de a pleca am cerut Irina Binder de la o altă prietenă și nu am ajuns cu ele la Ploiești. Le-am citit în noaptea dinainte să urc în mașină.
Apoi am făcut comandă pe net, am luat alte volume. Pentru cele care mi-au plăcut mult dedic posturi separate.

1. Fluturi – Irina Binder, 3 volume.

Adevărul este că la început am fost curioasă din cauza titlului, credeam că sigur are ceva descrieri aparte despre lepidoptere și, până să mă lămuresc cum vine treaba cu titlul, povestea m-a prins și am uitat, apoi am descoperit și fluturii. Este o poveste plină de trăiri și dragoste, un drum despre cunoaștere și descoperirea propriei vieți.

2. Un bărbat pe nume OveFredrik Backman

Iată o carte din genul celor care, fie te prinde de la început, fie faci un efort că te scarmă un pic curiozitatea și nu o lași baltă după primele pagini. Concluzia, în ultimul caz, este că nu îți va părea rău pentru ce ai răbdat, deoarece ajungi să o termini cu plăcere și cu râs și cu zâmbetul pe buze. Povestea s-a ecranizat. Nu am vizionat filmul, dacă l-a văzut cineva, să dea de veste și să spună cum e comparativ cu cartea.

3. Dulcele barJohn Joseph Moehringer

O carte groasă, concentrată, curge ușor, cu toate că nu poți sări niciun rând. Ca fată simți că intri în lumea bărbaților și afli lucruri interzise. Te pune pe gânduri, maturizarea – trecerea spre adulthood (că nu găsesc alt termen acum) – nu e ușoară pentru nimeni. Ajungi să faci comparații cu viața ta și a personajelor. E o carte care te surprinde și care îți dă curaj în sensul de perspective privind raporturile dintre oameni.

4. Eu sunt MalalaMalala Yousafzai si Christina Lamb

Este greu de definit. E o altă lume acolo, e o naivitate dar și o inteligență aparte printre rândurile cărții. Merită citită de copiii mai mari de 10 ani și de adulți. Educația nu trebuie câștigată prin luptă, e un drept pentru oricine, de care se poate bucura fiecare, indiferent de gen, rasă și care ar trebui apreciat cu adevărat, cu toate neajunsurile sistemului de învățământ, de oriunde. Ideea acesta poate că ar trebui rumegată de părinți și copii și nu numai.

5. Lecții de magieElizabeth Gilbert

Această carte este de pus sub pernă când teama te ia la alergat și te îndoiești de calitatea creației tale oricare ar fi ea. Am făcut un post separat pentru asta. E aici.

6. Mănâncă, roagă-te, iubeșteElizabeth Gilbert

Foarte concentrată și totodată lină, firul poveștii autoarei despre căutările personale spirituale, fizice curge frumos și bogat. O iubești pe Elizabeth Gilbert pentru că e clar – are magie în cuvinte. Și mie mi s-a făcut dor de Roma și gelato de acolo după primele pagini. Veți vedea :))

S-a făcut și film după cartea ei. Nu l-am văzut, poate la un moment dat. Nu simt nevoia acum.

7. Bărbatul care nu a mai sunatRosie Walsh

E foarte sensibilă, în genul dureros, este despre cum ni se întâmplă lucruri care ne schimbă existența și cum la un moment dat în viață se face liniște, apoi haos de aproape mori, apoi e bine. Povestea te ia repede pe sus și nu o lași, o poveste despre iubire, regăsire și liniște după mult zbucium.

8. Inteligența eroticăEsther Perel

M-am apucat și nu era momentul, am lăsat-o să aștepte până mă încarc cu povești de dragoste, despre evoluții, despre regăsire de sine. îi fac poveste separat. Am pus-o pe listă ca să nu o las de tot. Din momentul în care a pus-o departe am citit alte 3.

9. OrbiPetronela Rotar

Plină de emoții și abuz, este un drum terapeutic pentru personaj dar și pentru orice femeie abuzată fizic și emoțional în cadrul familial. E o poveste de viață în care regăsești dacă nu ipostaze, stări, ci frânturi din viața de la bloc, auzite prin pereți, din familia de veri, mătuși.

10. Oamenii fericiți beau cafea și citesc &
11. Fericirea îmi scapă printre degete
Autoarea pentru volumele de mai sus este Agnès Martin-Lugand. Sunt povești ce emană aer franțuzesc, ușor de parcurs, foarte bune de ecranizat. Eu m-aș duce la film. La drum, în vacanță pe sezlong sunt o lectură plăcută.

12. Poștașul sună întotdeauna de 2 oriJames M. Cain

Pfuuu, eu am simțit cartea asta precum un film alb negru, cu sonor. Am vizualizat-o scenă cu scenă. Este greu de explicat, povestea se succede repede. Cartea dacă te prinde o vizionezi rând cu rând și apoi când e gata o rumegi. Ca în viața reală oamenii te surprind cu câte le poate coace mintea și cât de banali pot fi aparent.

Ar mai fi cărțile Lolitei, despre ele povestesc altă dată. 🙂 Ce-i drept am citit mult mai mult față de acasă, deși timpul a fost la fel de puțin, iar primele zile de acomodare destul de grele.

Voi ce ați citit lately și a fost de nelăsat din mână?

3

Lecţii de magie. Cum să-ţi cultivi creativitatea

Am citit cartea asta și am rezonat cu multe din câte a spus autoarea. Este scrisă precum un curs. Un curs bun, pe alocuri cu un așa zen, nu în sensul de calm, leșinat, ci împăcat dar și cu entuziasm, de spui că a fumat ceva când a avut revelațiile despre magia creativității.

Nu e o carte stufoasă, o citești nici greu, nici rapid, o rumegi pe alocuri, o sufli rapid la unele capitole. M-a prins pentru că a descris perfect stări de-ale mele pe ici, pe colo. Nu că aș fi eu mare scriitoreasă, ci pentru că dintre cele două inclinații, să spunem, pe care am visat să le urmez când eram de-o schioapă, pictura și scrisul, pe cea cu scrisul nu am lăsat-o de izbeliște. Am exersat din când în când, mi-am făcut schițe și planuri. Acum muncesc acest blog, și îmi este foarte drag.

În generală visam cum compunerile mele erau în genul discursurilor și le rosteam cu pasiune, acasă la masa de scris, proiectându-mă undeva cu un public ce aprecia fiecare cuvânt. Iar beția supremă era gândul despre cartea mea de succes. Pe care, relax, nu am scris-o fizic. Am lăsat-o să o pregătesc mental foarte bine și, după ce o aștern, să fie BUM! Dar se pare că nu așa trebuie invitată să se producă. Pentru că „ceva terminat e mai bun decât ceva bun”. Cu alte cuvinte să mă pun pe muncit. Numai că, mai spune ea niște lucruri despre munca asta. Are nevoie de perseverență și dragoste, altfel creația e un chin. Și nu e ok.

Eu scriu noaptea romane în gând, uneori și ziua, niciodată pe ceva palpabil. Este cunoscut faptul că noaptea e momentul senzitiv maxim, de conectare cu tine și poți scrie și pe întuneric, numai să așterni. Dimineața poți fi șocat de sufletul tău și de cât de frumos ai transpus trăiri.

Dacă nu apuci să descarci în scris nimic, indiferent de ritmul circadian, atunci când te-a ars ideea, oricât ai compune, recompune, scrie, sterge și rectifica….nu mai e. Pufff, a trecut! Va descrie altcineva emoțiile tale și tu te simți furat/supărat pentru că ai simțit fix la fel.

Înainte de toate, fii pregătit. Deschide ochii. Ascultă. (…) Idei de toate felurile aleargă spre noi, trec prin noi, căuta tot timpul să ne atragă atenția. Arată-le că ești disponibil. Și, pentru Dumnezeu, încearcă să nu o ratezi pe următoarea.”

Lecția pe care o conturează bine este că cea mai bună abordare în creație este disciplina și devotamentul. În câmpul muncii creative nimic nu garantează succesul. Succesul, chiar cu sensul de realizare a ceva, nu e nevoie să te ia pe sus, ci să te găsescă muncind. Am simțit lucrul acesta, nu neapărat în sensul de creație, cred că e valabil pentru orice muncă, numai că nu eram convinsă până am citit negru pe alb. Și uite exact cum gândeam cartea mea: O voiam dintr-o dată perfectă! Cu munca asiduă din momentul când m-am apucat și până la final, apoi țac pac, stau relax, este gata și extraordinară! Wrong! Până să o aștern din minte, deja o parte a fost scrisă de mulți.

De fapt, orice vrem să facem e acolo, este pe venitelea. E musai să stai la pândă ca să prinzi ideea și să nu ajungă la următorul.

Ce conteaza că repetăm aceleași teme? Că ne învârtim în jurul acelorași idei, iar și iar, generație după generație? (…) Însă odată ce în spatele unei idei se află felul tău de a te exprima și pasiunea ta, ideea aceea devine a ta.

Așadar spune pur și simplu ce ai de spus, și vorbește din toată inima.”

Nu știu cum este la majoritatea, eu când pun pe hârtie, în fine, scriu ceva și am muncit la ceva-ul ăla sau a fost flash că am avut ceva de spus și l-am aruncat în scris, mă apucă fricile. Nu chiar imediat ci după un timp când mi-a trecut nervul momentului, când nu primesc înțelegere sau nicio reacție.

Cartea te pansează pentru fricile din sfera creației – ”Fă-o indiferent dacă criticii te iubesc sau te urăsc – sau n-au auzit niciodată de tine și poate nici nu vor auzi. Fă-o indiferent dacă oamenii pricep sau nu.” Și, după alte câteva capitole, Elizabeth Gilbert, despre care până să citesc cartea ei nu auzisem vreodata, spune:

„Orice ai face încearcă să nu zăbovești asupra eșecurilor tale. Nu trebuie să faci autopsia propriilor catastrofe. (…) Într-o bună zi s-ar putea ca toate să caute un înțeles – vei știi de ce trebuia să treci prin toată tărășenia ca să aterizezi într-un loc mai bun. Asta e. Orice ar fi tu mergi mai departe”

Cartea clar nu te prinde dacă nu ești genul care înghite un discurs inspirațional. Bine, nici eu nu sunt genul tot timpul, însă ea se raportează la multe exemple. Demonstrează ideile astea care, așa cum spuneam – parcă le-a emis după vreo etilizare, sunt susținute cu exemple din viața ei sau a colegilor scriitori, cursanți.

Bun, spor la citit. A mai spus o chestie despre pasiune și curiozitate. Mi-a plăcut mult, las pe seama celor care vor să citească, să nu stric plăcerea de a savura partea asta. Sunt curioasă cum o vede și altcineva. Eu am perceput-o din unghiul meu de om care visează la momente creative, care scrie pe acest blog –  Un soi de blog ce descrie perfect direcția mea de creație. Felul în care văd eu emoții, lucruri fără să servesc sfaturi, lecții și, da, am temerile mele cu privire la scrisul meu.

1

Cel mai bun tratament pentru copil – vizită la medic & împărtășim duminică de duminică?

M-am gândit să scriu despre cu totul altceva, numai că atunci cand te scurmă un lucru, e greu să te abții să îl lași să treacă.

Nu o să fac tabără cu cineva, pentru că de la început am fost clară: nu dau sfaturi, spun doar experiențe și ce cred eu despre lucruri.

Iată, fără introducere: „nu uitați, medicamentul cel mai bun pentru cei mici este împărtășania de duminică. Să aduceți copilul duminică de duminică la împărtășit”.

S-a repetat mult fraza asta la botezul nepoatei mele de săptămână trecută. Și da, eu duc fata la împărtășit, din când în când, nu am nimic împotriva acestui obicei, care nu are legătură cu credința mea și apropierea de biserică, însă de la medicament până la adevărul absolut despre sănătatea copilului nu pot să înghit și să dau din cap cuminte, asculta ca sfat și luat drept regulă de urmat cu sfințenie.

photo credit: unsplash.com

Știi de ce? Pentru că suntem într-un alt film decât evul mediu și mileniu ăsta 3 nu e degeaba. Fiecare decide ce este mai bine pentru copilul lui, este responsabil pentru propriile acțiuni, și, da, aici am dreptate, nu poți să stai liniștit cu copilul împărtășit și să crezi că eczema de la picior îi va trece instant, ca prin minune.

Împărtășitul duminică de duminică nu are nimic în comun cu efectul pe termen lung al unui tratament medical adecvat. Da, știu de efectul placebo, știu și că pozitivismul ajută în boală. Și o vorbă bună și un pahar de ceai, pe lângă medicină, ajută să treci cu bine de clipele grele.

Ceea ce nu aud și ar fi frumos este: credința ta este la fel de bună chiar dacă îți duci copilul la medic și nu chiar duminică de duminică la lingurița de vin.

Sunt medici care se roagă înainte de operație, este momentul lor de meditație, de liniște și concentrare, și mulți nu ajung la biserică ca să împărtășească copiii. Credința lui este acolo, în ceva, nu e treaba nimănui să o măsoare sau judece, plus credința că medicina și tot ce învață zi de zi poate salva viața pacientului lui/ copilului.

Regulile în parenting, în educație, la slujbă, sunt bine venite. Asigură rutina necesară pentru a te menține concentrat pe ce ai de făcut, asigură baza sănătoasă în dezvoltarea relațiilor sociale și organizează acolo unde nu e nevoie de haos.

Regulile de urmat ca să devii sau să rămâi un om credincios, să înțelegi concepte, învățături și, totodată, apreciat pentru ce predici ( ca preot, pastor, duhovnic) sunt și ele necesare. Așa înțelegi mai bine, poți ajunge la starea de liniște că faci lucrurile bine. DAR aici nu are ce căuta absurdul. Asta voiam să spun.

Sunt oameni care, indiferent de pregătirea lor, au încredere în ceea ce spui. Pentru că la fel cum profesorul, doctorul, vânzătorul este autoritate în clasă, cabinetul, toneta lui, așa și tu. Reprezinți autoritatea acelui loc, încrederea că știi ce noi restul nu știm. Asumarea mai multor meserii, în afară de cea pentru care te-ai pregătit nu e ok.

Într-o biserică plină de oameni de vârste diferite, nivel diferit de studii, părinți medici, cum sună fraza cu medicamentul de duminică? Pentru cel care se documentează continuu și se străduie să se facă înțeles cu privire la necesitatea prevenției și adoptarea tratamentului necesar într-o problemă de sănătate pentru copiii și adulții care nu urmează tratamentul prescris pentru că dimineața iau întâi nafura și nu medicamentul? Hai să nu mai prioritizăm gândurile oamenilor cu reguli aiurea și să facem lumină pentru fiecare. Tu te ocupi de liniștea sufletească așa cum ai învățat, fără sfaturi și reguli despre care nu ești educat adecvat să le dai, iar restul (eu, el, ea etc) de rolurile naturale sau învățate, strict pe un domeniu anume.

1

Uite banu’, nu e banul! Scoala de bani – #DPT12

Țin minte că în liceu la materia economie nu stăteam niciodată. Nu era chiul, nu venea profesorul (directorul liceului). Habar nu am cu ce s-a mâncat economia, dacă se încerca prin această materie să se facă educație financiară. Câteva idei ar fi fost bine să le fi știut de pe atunci.

Adevărul este că mai mult de „ai să îți cumperi x lucru când vei avea banii tăi” nu am primit în adolescență drept lecție financiară. Sper că generațiile de acum și ce vor veni să aibă mai multe în desaga lor de tineri adulți când va veni momentul pe cont propriu.

Eu sunt la momentul 0+, de învățăcel și încă îngroș rândul celor care pun Romania pe ultimul loc la educația financiară din Europa.

Bun, ultimul curs al școlii de bloggeri, Digital Parents Talks #DPT12, a fost despre bani, despre cum ne manageruim finanțele și cum vine treaba cu antreprenoriatul.

Bogdan Stefan, Alina Nicolae și Adriana Istrate de la BCR, instruiți în ale programului Școala de bani, ne-au pus la treabă, calcule pe hârtie, să vedem cum stăm cu planul financiar, care ne sunt obiectivele și cum putem să ne ținem de ele.

Ce să faci să nu rămâi fără bani? Iată câteva idei:

– Economisești! Da, pui bani deoparte regulat, în fiecare lună, în ziua de salar, dar nu la îndemână: un cont, un loc de care nu te poți atinge. Și te ții de acest lucru, minim 21 de zile ar fi nevoie să repeți, ca un obicei, acest obicei de a salva niște bani, să devină automatism. Mi-a plăcut cum a spus Adriana treaba asta: „Să nu subestimăm puterea obiceiului” – azi un pic, mâine tot așa, economisirea devine un obicei automat precum spălatul pe dinți.

– împarți și respecți riguros procentajul de mai jos:

– 20% economisești

– 50% cheltuieli curente – să nu rămâi cu întreținerea neplătită 

– 30% – cheltuieli de creștere și dezvoltare pe care îi împarți fair: 10% educație, 10% divertisment, 10% donații, cadouri etc

– pui pe hârtie ce câștigi și cheltuielile zilnice, săptămânale, lunare, și când tragi linie… leșini (la început😃), apoi ții riguros bilanțul. Există aplicații extrem de utile în acest sens. Eu nu țin socotelile (dau raportul cheltuielilor), soțul meu notează tot. Aplicația folosită de el acum este My Budget Book, cu un scoring bun, nu e extra ca design, însă are multe secțiuni de folos, pe care alte aplicații nu le au.  Cealaltă aplicație folosită de Iulian a fost: Money Lover: Budget, Planner, Expense tracker. 

– un exercițiu financiar nu se face o singură dată, se repeta luni la rând astfel încât să aibă relevanță și să identificăm fiecare cheltuială ca apoi planul și obiectivele financiare să poată fi conturate având o imagine de ansamblu reală.

– te gândesti la soluții de venit suplimentar

– dacă vrei sa devii antreprenor începi să strângi bănuți de când ți-a încolțit ideea. Explicația: Fără serviciu și cu o afacere la început, însă fără rezerve în spate = de cele mai multe ori eșec sau și mai multe datorii ca înainte.

– identificarea categoriilor de cheltuieli la care nu ne-am gândit dar care mănâncă mult din buget (mărunțișurile care se adună și, care deși nu pornesc de la prețuri mari, ajung să scadă mult bugetul)

– 3 surse de venit ar fi de preferat să avem, să nu rămânem descoperiți în caz de ceva (pfuuu😅)

– tot la capitolul să nu ne trezim cu buzunarul gol în caz de situații neprevăzute negative – utile ar fi asigurările de viață, pensie suplimentară pilonul II, III.

calculul ieșea cu virgulă:)))

După pauză și revenit de la calcule grele am avut plăcerea să o ascult pe Delia Olteanu – manager birou produse creditare pentru companii, în cadrul BCR și cu 10 ani experiență în gestionarea clienților din microcompanii și managementul produselor de finanțare. Mi-a plăcut de ea, este extrem de efervescentă și pasionată de tot ce ține de antreprenoriat și programul Start-ul Nation.

  1. Dacă nu știi unde e mai bine PFA sau SRL, răspunsul nu e unul în defavoarea celuilalt. În funcție de ce ți-ai propus să faci, te poți orienta către forma care te avantanjează din punct de vedere fiscal.
  2. La start-up-uri prima provocare este de unde să faci rost de finațare. Documentarea riguroasă este cheia unui proiect care poate fi finanțat cu succes.
  3. Diferența dintre o firmă cu profit și una cu bani? Cash-flow! Ideea de avea o companie, afacerea ta este să faci bani, a avea doar profit nu înseamnă că îți merge bine(doar pe hârtie), realitatea stă în cash-flow. Dacă compania nu merge, și totuși ții cu dinții de ea, think again. E timpul să închizi și să o iei de la capăt fresh identificand nevoile cumpărătorilor, care sunt piețele în creștere. Altfel pierzi bani pe care nu îi poți recupera.
  4. Menirea unei firme este să susțină acționarul, să genereze valoare adăugată pentru acționari.
  5. Cea mai mare resursă a unei companii – managerul – timpul și disponibilitatea lui.
  6. Să știi indicatori finaciari cheie, pe care trebuie să îi urmărești la afacerea ta, nu doar contabilul.

A fost un atelier frumos, chiar dacă subiectul nu era ușor de digerat pentru o zi de sâmbătă și întâlnit cu colegi de breaslă. Mă bucur că am reușit să ajung, să am bunicii disponibili și să plec de acasă. Am ajuns înapoi la consort cu brațele pline foi de lucru. Am început calculele și pe hârtie(old fashion așa) și avem de lucru nu glumă.

Școala de bani a fost un atelier de familie, copiii mai mari au învățat prin joc despre bani, cum se fac banii și ce pot face cu banii – îndeplinesc dorințe.

Pozele frumoase (chiar dacă eu nu sunt în forma jolly că, deh, de la calculațiuni) au fost făcute de Mihai Răitaru.

Sponsorii și partenerii evenimentului: BCRLidl, DGASPC Sector 6.

2

Mini proiect DIY – suport chei sau cuier colorat

Nu știu dacă am precizat în articolul primit leapșa cu lucruri nespuse despre mine că uit mereu unde pun cheile de la casă, telefonul, portofelul. M-am gândit că nu sunt singura și nu e ceva cu care să mă laud neapărat.

Știi cum e? Fix în ziua când lucrurile sunt pe grabă și nu am timp de pierdut, atunci intră în pământ, deși cu un minut înainte eram cu toate sub ochi. Ajung să mă înfierbânt pentru niște lucruri așa mărunte și să bolborosesc pe drum despre cum am să mi le leg de mâini data viitoare. De multe ori mă salvează Loli. Ea mă duce direct fie la chei, fie la telefon. Mare noroc cu ea.

Soțul meu e genul practic, nici el nu stă extraordinar la capitolul organizare, însă e omul cu soluția la problema nevestei agitate.

Am fost în weekend la Ikea și pe lângă muulte nimicuri, care la momentul cumpărării păreau nelipsite bunului nostru trai, am cumpărat aceste 2 lucruri.

Oglindă decorativă

Cârlige colorate 

Și inventivul soț a meșterit în câteva minute un suport de chei simpatic și util pentru mine. Să pun acolo buclucașele chei și să îmi formez reflexul de a avea loc dedicat lor. Nu de alta dar getting younger nu se întâmplă și rutina se anunță soluție bună la pierdutul și căutatul în disperare de chei.

Cum a procedat?

A desfăcut agățătorile, a desenat ochiometric pe unde să le pună și apoi a purces la înșurubat partea din spate a cârligelor.

Suportul poate fi folosit și pentru camera copilului, pentru micile lui chestii de atârnat. Este destul de solid pentru un rucsac, o haină groasă. Oglinda e pe dimensiunile lor.

 

Tot de la Ikea am luat o surubelniță electrică, motiv pentru care lucurile au mers rapid.

Bugetul este mic -15,8 lei, fără surubelniță.

Sper să te inspire micul nostru proiect DIY. Dacă ai experimentat cu succes idei despre mici construcții utile și cu buget rezobabil pentru diverse nevoi și pentru o mai bună organizare, le primesc cu drag.

2

Miroase a dragoste

Acum vreo 13 ani prietena mea îmi spunea cât de frumos miroase bebelușul ei, cum îl miroase și se umple de el, indiferent de producția din scutec. Eu nu simțeam decât balsamul din hainele lui și mirosul de saliva care aducea a zer. Despre restul nu știam ce să zic, părăseam scena când era ceva de schimbat. O credeam, Andrei era și este adorabil și fără să îi simt mirosul specific. Spuneam despre el că e primul meu nepot.

Apoi a apărut nepotul adevărat, fiul soră-mii, Ștefan. Alt copil cu miros de curat, balsam de rufe și un pic de bale. La fel de iubibil și numa’ bun de pupat (cu acordul mamei, apoi al lui) până te saturi.

Când a apărut moțata Loli, m-am îmbătat de miros de copil mic. De piele proaspătă, de lapte, de acru de pe după ureche, pe unde îi ajungea laptele din colțul gurii, de mirosul de păr de bebe, de scutece pline cu no 1 și no 2.

Știi cum amușina câinele urma ce îl interesează, așa îmi umpleam eu nările cu mirosul mândrei din cap până în picioare.

Știi cum în desenele animate se desenează urma parfumului/ mirosului și cum intră în nările personajelor, așa eu (și tu, cu siguranță!) am inhalat mirosul copilului și lumea a căpătat alt sens. 

După ce termini cu alăptatul dispare un miros, acela de bebeluș care suge doar lapte, dispare aerul de spumă de lapte. Cu toate astea copilul miroase cum numai tu simți. Rămâne ceva, era acolo dar pentru că predomina aroma de lapte, nu îți dai seama. Acel ceva pe care nu-l poți descrie exact – curat, proaspăt, piele caldă, parfum dulce, cred că, de fapt, este mirosul de dragoste, pe care îl poartă prin toți porii. Și chiar dacă mucește muci grețoși pe care îi intinde cu palma până la ceafă, sau este murdar de cretă și carioci până la degetele de la picioare, pârțâie de îți mută nasul și te gândești cum oare, doar din aceeași oală ați mâncat, copiii miros a dragoste.

Iată și o selecție de articole (mai jos) care încearcă să explice de ce atunci când nu suntem mame, mirosul bebelușilor nu ne activează precum le activează pe mamele lor și cum mamele și puii din întreg regnul animal se bazează pe miros. Supaviețuirea are legătura cu mirosul și cum legătura dintre pui și mama prin miros se definește.

Vorba îmi vine să îl mânănc, nu e departe de adevăr. Copiii noștri ne proiectează în starea de bine fără să ne dăm seama, ne îmbată receptorii olfactivi cu mirosul lor pe care creierul îl asociază cu efectul unei gustări delicioase. Cel puțin așa spun cei de la Today’s Parent

Acum ceva ani i-am spus unui amic (care insista că amiciția nu e ce își dorește de la mine ci ceva mai mult) că nu are feromonii potriviți pentru mine și comunicarea dintre noi va rămâne la stadiul de amiciție. S-a supărat, a crezut că îi spun – miroși urât. Apoi a căutat ce înseamnă și s-a supărat și mai tare. Well, când nu e chimie, nu e nimic! Atunci când vine vorba de pruncii nostri la nivel molecular, conectarea prin miros se datorează hormonilor. Chimia mamă-copil este explicată frumos, științific aici.

Alte articole drăguțe despre subiect găsiți aici și aici

A ce miroase copilul tău?

1

Energia emoţiilor – Digital Parents Talks XI

La prima mea întâlnire cu părinții digitali am primit această agendă – Jurnalul unui nou început. Îmi place mult, o răsfoiesc des chiar și unde nu am ajuns să notez ceva, pentru că mă inspiră. Cu toate că lucrurile, emoțiile nu se termină la finalul zilei, fiecare filă din viață/zi este diferită și începi de unde ai rămas cu forță sau lent și faci ce poți, primești ce primești, emiți ce ai programat sau din energia de moment, fix din punctul din care ai rămas.

Am început a doua întâlnire din anul acesta cu emoții, pe agendă, în suflet și la eveniment. Digital Parents Talks, ediția a XI-a a avut tema Public Speaking.

Emoțiile se exclud sau sunt undeva pe acolo prin public speaking sau în discursul tău? Sigur!  Ajută sau fac praf totul?:)))

Cine ne ajută să susținem o cuvântare? Cu toții avem ceva de spus, conversăm acasă, susținem discuții pro și contra despre ceva pentru ai noștri, însă lucrurile stau diferit cu cei din afara cercului personal. Ultimii sunt oameni care nu ne cunosc, dar care au așteptări. Și sub cataliza emoțiilor tot ce avem de împărtășit poate atinge publicul, sau nu. Având grijă la emoții putem doza puterea vocii (să curgă  ca o ciocolată caldă) și postura potrivită a corpului ce facilitează conectarea cu auditoriul (limbajul trupului).

Ioana Ginghină, primul speaker, ne-a pus pe joacă și, totodată, ne-a plimbat printre emoțiile prin care trecem atunci când vorbim în public.

Să vorbești în public nu este despre putere, în sensul deținere forță, a adevărului absolut ci despre cunoaștere, conectare și încredere. Un prim joc a fost oglinda. Foarte simpatic și care poate fi jucat chiar cu copilul acasă (se formează perechi ce stau față în față și se imită mișcări, posturi caraghioase sau serioase). Prin acest joc se identifică emoția, se intră în starea pozitivă. Este distractiv, te conectează la persoana care este oglinda ta.

Un discurs slab înseamnă de cele mai multe ori emoții negative hrănite intens (nu sunt bun, dacă mă  bâlbâi). Negativismul induce nesiguranță, imposibilitatea de a simți publicul și comunica mesajul. Publicul are nevoie de emoție, evident. De emoție pozitivă. 

Tips-uri de la Ioana, pe lângă cele de mai sus:

  • Emoțiile se pot regla din respirație. Cu discursul bine pregătit în minte, înainte de a începe, în culise(să zicem), câteva exerciții de respirație fac minuni – 1-2-3-4-5 respirăm! 
  • Dacă din 300 de comentarii și impresii doar 3 sunt negative (well, de cele mai multe ori stresează), inspiri fără stres și spui: Părerea lor! 

Ioana a făcut cu noi un joc de atenție și concentrare și empowerment, de transmitere de energie (”dârli da, dărli,dârlidârli da”). Cuvintele sunt super amuzante, ideea era că așa se întâmpla atunci când te adresezi publicului. Construiești cercul încrederii, atenției și conectării în care transmiterea mesajului este plină de energie.

Mi-a plăcut mult de Ioana. Vedeți detalii despre proiectele ei aici și aici. Este pozitivă și friendly și o veți iubiți pentru naturalețea ei.

După joaca distractivă și serioasă și plină de vibe și învățăminte a Ioanei, Laura Dragomir (consultant în comunicare, speaker transformational, moderator evenimente de business) ne-a iscodit cine suntem, ce facem, cum facem, ce promitem ca ofertă și cu cine vrem să ne însoțim. Ne-a pus să urcăm în speech elevator – liftul rapid al captării atenției. Știți filmele alea când seful mare este pândit la lift și între 5 etaje personajul, aspirant la un post mai sus de unde era până atunci, e plin de emoții, trăiri, cu ideea inspirată și creativă, salvatoare pentru nu știu ce proiect, vorbește parcă mai mult singur și la final deși crezi că șeful n-a auzit 3 vorbe, ieșind din lift confuz, aude clar că mâine are prezentare. Și primește verdictul – te prezinți perfect, la obiect ori zbori cu totul din firmă. Așa și cu mesajul nostru. Ca să ai parte de încă o întâlnire după speech-ul (tău) elevator atunci tu trebuie să ai soluția la nevoia celui căruia te adresezi, emoția potrivită la starea publicului tău, informația de care avea nevoie fix în momentul acela sau care să-l facă curios fix atunci. De ce? Ca să revină, să te reintâlnești cu el, să îl inspiri pe mai departe.

Tips-uri de la Laura:

– Cei 6 C ai prezentării/discursului sunt: clar, concis, coerent, consecvent, corect și credibil.

– Orice succes pe care l-ai avut, trebuie luat în fața, duplicat, folosit, nu se lasă în urmă, se ia în spate. Lucrăm în primul rând ca manager al brandului Eu. Din 4 în 4 ani trebuie să facem un refresh – de job, aspirații personale etc

A fost o ediție tare veselă, pozitivă, ca de familie.

Sponsori: Secom a fost alături de noi cu ChildLife, prima gamă de suplimente alimentare special create pentru copii, Lidl – a devenit de la începutul anului un susținător al evenimentelor de parenting și pentru școala de bloggeri DPT. Many thanks!

Locația a fost ca la prima ediție la Conacul Golescu Grant, adaug aici mulțumiri oamenilor primitori de acolo.

Ana și Lavinia, Parenting PR, sunteți foarte tari! Fiecare ediție DPT are datorită vouă un ceva aparte, pe lângă ceea ce primim constant – inspirație și motivație.

 

1

10 lucruri despre mine adevărate, amuzante și serioase

Leapsa cu lucruri pe care nu le știai despre mine, nu m-a ocolit. Nu spun că mi-o doream, chiar dacă e vorba despre mine, doar eram hmmmm dacă o primesc mă bucur, dacă nu, nu e nicio tragedie.

Bun, ca să nu lungesc treaba:

1. Sunt născută în zodia Leului, pe 1 august. Și-mi place mult data asta de naștere, pentru că mie începuturile mi se par cele mai tari. Cred că 1 mă reprezintă, nu c-aș fi number one în orice, dar cu 1 începe totul. Prima zi, primul cuvânt, prima impresie, emoții, temerile mari. Și ce vine după… este la fel de thrilling.

2. Z și J nu se împăcau în cap la mine în școala generală și greșeam la dictările fulger. Era enervant tare!

3. Am o cutie acasă – cutia cu comori în care am păstrat bilețele și scrisorele de când eram în școala generală. Abia aștept să o redeschid. Poate la vară când ne vom încumeta să străbatem cei peste 300 km până acasă la bunici.

4. Când nu am chef de vreo carte grea, răscolitoare și mega filozofică citesc literatură chic-lit. Când eram în liceu aveam, vreo 3 cărți de liniștit, relaxat – În casa bunicilor de Ionel Teodoreanu, Aventurile lui Tom Sawyer, Vlad Muşatescu – oricare dintre volume îmi cădea în mână – bâza sau baba oarba.

5. Hainele negre. Nu le apreciez deși admir cum stau pe diverși prieteni sau cunoscuți. Eu întunec oglinda și nu mă dau în vânt după look. Am purtat colorat de când mă știu, primele haine negre le-am cumpărat de nevoie (doliu). Este adevărat că acum am vreo 3 tricouri negre, sunt de casă și sunt primite de la vreun eveniment sau de la colaboratori.

6. Despre „deserturile copilariei” – prăjitura cremă zahăr ars și desertul lapte de pasăre nu veți citi/găsi pe aici vreo rețetă. Sunt bleah, le-am încercat de nenumărate ori, în ideea că poate îmi schimb părerea, dar nu. Tot nu îmi plac.

7. Ador pepenii! Când am văzut prima data un câmp imens de pepeni/ harbuz/lubeniță din toate soiurile am crezut că am intrat în lumea poveștilor. Era undeva pe lângă Tulcea și a fost vara în care am trăit fiecare masă cu pepene. Îmi lasă și acum gura apă.

8. Coffee lover întârziat! Nu am băut cafea până pe la 23 de ani, nu sufeream mirosul cafelei. Mă trezeam în sesiune pe la ora 4-5 să învăț, și nu aveam nevoie de licoarea magică. Am fost omul dimineților de mică, așa sunt și acum, deși nu apreciez chiar ora 6 a Lolitei. 8 sau 7 jumătate ar fi ideal, but hei, cu cine să semene? Când făceau colegele de cameră cafea, stâmbam din nas și mormăiam sub pilotă că mă trezește mirosul. Acum îmi place, o savurez, și nu intru în sevraj dacă nu am la dispoziție.

9. Tic-tac go away! Nu pot să dorm cu ceas în cameră. Tic-tac-ul mă ține trează. Îmi pulsează urechile pe ritmul ceasului și e groaznic de deranjant. În facultate, la cămin, puneam ceasurile în papuci sau scoteam bateria. Eram eu ceas pentru ceilalți.

10. Mă întorc din drum dacă am uitat ceva sau dacă cumva (de cele mai multe ori) am vreo îndoială legată de încuiatul ușii și nu țin la vorba dacă te întorci din drum, e de rău sau ghinion sau se schimbă norocul. Le-am învățat și pe prietenele mele acest lucru, dacă ai pornit prost așa vor merge lucrurile, mai bine te întorci și pornești bine. Când mi-am uitat nu știu ce legitimație fix înainte de un examen, toți cu care eram m-au rugat să nu plec, că merge și fără. Am făcut drumul până în cămin, fără să-mi pese că se poate declanșa vreun cataclism și ce să vezi….am luat primul 10, din sesiunea aceea. Nu e rocket science – Faptul că am ieșit din stresul acela al așteptării examenului și că mai bine am tot ce îmi trebuie la mine, cu toate că mi-a scăpat la început, m-a relaxat și mi-a dat încredere că ce va urma va fi bine.

Cam atât! Romanul despre mine ..va apărea în curând! Glumesc:))) Las leapșa aici tuturor, ocazie cu care vreau să aud cât mai multe despre voi.

2

Gânduri despre prietenie și dragoste 

Se combină cele două dar le-am pus separat pentru că așa încep. Zilele trecute se discuta, pe grupul celor care au terminat în același an cu mine liceul, despre reuniune. Și pornind de la reunine, m-am gândit la prietenii mei din copilarie, din fața blocului și de la școală. M-am gândit la cum am perceput fiecare om din viața mea atunci și acum.

Prietenii, copiii cu care mi-am petrecut timpul acum 20-30 de ani, o parte au rămas cu mine, au crescut lângă mine și am păstrat legătura, viața noastră s-a intersectat ca traseu educațional sau cerc de prieteni vechi și noi, încă ne adunăm la un loc cu diverse ocazii. Cealaltă parte nu îi mai știu. Sunt pierduți pentru totdeauna. S-au mutat, nu mai țin minte cum îi cheama, unii au murit, alții sunt așa de diferiți față de acum 20 de ani că nu regăsești nimic familiar la ei, ca și cum nu i-ai cunoscut niciodată. Timpul ne-a cernut tare și indiferent că îi mai știi sau i-ai pierdut, într-o prietenie ar trebui să intri cu încredere și pe parcurs să o dezvolți și să dureze.

credit photo: unsplash.com

De unde vine încrederea? De acasă.

Noi, părinții, avem un rol important în modul în care vor evolua relațiile de prietenie ale copiilor. Felul în care ne iubim copiii îi definesc în relațiile lor cu ceilalți copii. Și felul în care transmitem empatie, cum ne gestionăm toleranțele legate de rasă, sex, etnie, dizabilitate etc – tot în relațiile lor se vor regăsi. Felul în care noi privim lumea înconjurătoare, felul în care tratăm relațiile cu cei apropiați și mai puțin apropiați se vor reflecta în modul cum percep ei oamenii. Avem prejudecăți, copilul le va prelua. Nu ne respectăm cu adevărat pe noi și pe prieteni, exact așa vor porni și ei.

Se schimbă multe cu vârsta, pe măsură ce cresc, copiii se desprind din modelul părinților sau nu, sau e un talmeș – balmeș care îi face să aibă și sănătate și boală în relațiile lor.

De când sunt părinte, nu spun că m-am deșteptat dintr-o  dată, am simțit, uitându-mă în oamenii de lângă mine, fiecare eroare de conectare și de relaționare.

Eu am fost și n-am fost copilul încrezător, aveam temeri legate de acceptare și căutam grupul unde eram în centrul atenției. De obicei prietenii soră-mii, mai mari. Acolo aveam locul meu, eram cea mică, cumva ocrotită. Asta nu însemna că nu îmi doream copiii de vârsta mea. Tânjeam după unii, mă uitam cu coada ochiului cum se joacă, voiam cu ei, dar nu știam cum să fac. Așteptam să fiu invitată și sufeream când nu o făceau. Asta era pentru mine pasul cel mai greu, să cer să fiu acceptată. Frica de a fi respins, de a nu fi îndeajuns de bun pentru jocul de orice fel, cu pietrele sau coarda, mi-a dat de furcă, greu am scăpat de teamă și când mă impingeam de spate singură, și reușeam să construiesc o mică legătură, parcă toată lumea era a mea. Și ce ușor părea pe lângă frica de început.

Sunt recunoscătoare fiecărui prieten de atunci, chiar dacă acum nu îl am alături, pentru încredere, pentru că a întins primul mâna, pentru că m-a chemat la joacă.

Între 0-3 ani jocul copiilor este cu părinții, mai puțin cu alți copii. Abia după 3 ani începe adevărata socializare, jocul pe roluri între ei, împărțitul jucăriilor și conversațiile de joacă. Rolul nostru nu începe atunci, ci de când sunt bebeluși. Încrederea, siguranța, dragostea și tot ce vine cu ea – suferința, dezamăgire, împlinirea – din primii ani de viață își alege pattern-urile. Alegerile în dragoste reflectă în mare parte iubirea ce au trăit-o.

Șiii, aici voiam să ajung, până la urmă, indiferent de modelul primit, mulți dintre noi găsesc drumul în prietenie și dragoste, corectează pe parcurs acolo unde nu au știut bine. Nu e un drum lin, e plin de lecții și de oameni, e un drum către noi și prin noi către cei pe care alegem să îi iubim.

ps. love you all!

0

Vă doresc multă sănătate!

Știu că nu e vreo noutate, dar simt nevoia să subliniez acest lucru – sănătatea este ceea ce ar trebui să prețuim cel mai mult. Atunci când îți faci lista cu to do în viață, pe primul loc să pui sănătatea.

Pare amuzant cum de la o gripă urâtă am ajuns să spun asta. Nu e ca și cum am avut o revelație, ba din contră, numai că am văzut cât de subapreciată este vorba „să fii sănătos”.

credit photo: unsplash.com

Știu că și ce urmează să spun este la fel de răsuflat și mult prea discutat, doar că indiferența asta, care nu ține neapărat de educație, trebuie să înceteze.

Adică:

– Dacă te știi bolnav, tratează-te și stai acasă. Nu apreciază nimeni efortul de a lucra 3 rânduri și îmbolnăvi 20 de oameni.

– Banii nu se fac stând acasă, clar! Dar măcar când e bolnav copilul, fă-ți timp să stai cu el. Ocrotește-l, nu îl abandona încă o zi printre alți 10 prichindei care nu au nicio vină pentru că ai ales munca în locul copilului (pe care știm că îl iubești, dar simți nevoia să produci și la serviciu).

– Cumpăra on-line, te scutește de stat la coadă și nervi atunci când nu te simți bine. Nu facem concurs de cărucioare la supermarket, nici de prins produse, țoale la reducere.

– Nu rezerva medicamente dacă nu te duci să le ridici, am umblat și întrebat în câteva orașe ce acopereau toate regiunile țării pentru un antiviral. O singură farmacie avea și erau rezervate. Noroc, dacă poți spune așa, că nu au răspuns la telefon cei ce le-au rezervat, ni le-au dat pentru copilul febril.

– Nu atinge mâncarea și produsele de panificație din magazin, mai ales că există un panou, pe care este scris cu majuscule să folosești mănuși pentru asta. Nu mai e ca pe vremuri când vânzătoarea îți strângea pâinea cu degetele ca să vezi că e proaspătă. Te uiți, pui mănuși, verifici, cumperi.

– Nu-mi invita copilul să se joace cu odorul tău mega bolnav ca să te duci să îți bei cafeaua cu soțul jos la restaurant. Te înțeleg că nu mai poți, simți nevoia să evadezi, numai că acum nu e cazul să îmi implici familia.

– Știu că vrei să vină mama să te ajute, însă ai grijă ce vrei de fapt, copil bolnav și părinte internat în spital. Microbii și virusurile de colectivitate nenorocesc bunicii care vin să ajute, pentru că se îmbolnăvesc mai rău și plângi la dublu. La 65 – 70 de ani, deși se cred tineri, bunicii pot fi serios afectați de răceli comune.

– Nu te învinovăți că ați stat mai mult la tv. Când nu ai voce, tușești cot la cot cu copilul moale din brațele tale, să stați îmbrățisați la Mickey, hai că nu e așa tragedie.

photo credit: unsplash.com

Lista poate continua. O facem împreună, lăsați-mi sugestii în comentarii, le adaug zilele astea.