A cincea poveste #CredeÎnTine – o poveste cu remedii naturale și optimism

A cincea poveste #CredeÎnTine este o poveste despre prietenie și despre un om care și-a creat povestea cu muncă multă și perseverență. Este și despre a învăța că există alternativă care să sprijine, completeze tratamentul medical clasic.

credit photo: unsplash.com

Primul an de facultate a fost greu pentru mine, oameni noi, oraș nou, ieșirea din zona de confort de acasă, toate m-au copleșit în primele luni de studenție. Viața de cămin și tot noul din viața mea, la polul opus cu ceea ce trăisem până atunci, m-au schimbat, am și crescut, am dezvoltat prietenii pe viață. Eu credeam la 18 ani că prietenii cei mai buni sunt cei cu care ai crescut de mic, dar uite că nu a fost adevărat. Prietenii din facultate sunt de cursă lungă, chiar dacă te auzi și vezi cu ei de 2-4 ori pe an.

Ilona este prima de la stânga, cea cu plete negre crețe și încruntată foc …sunt eu 🙂

”Mama” din cămin, în facultate, în primul an, cel mai greu, a fost Ilona. Era un pic mai mare față de noi restul bobocilor, avea un nume neobișnuit pentru mine, dintr-un roman citit în liceu, și când veneam plouată după o zi de cursuri, flămândă și supărată pe viața de student, care nu era așa cum mi-am imaginat-o, ea îmi spunea: Vino la mama, să te alint! Nu amintesc de mâncarea caldă care mă aștepta și emisiunile privite la televizorul alb-negru și toate peripețiile din anii ce au urmat.
Iată, ultima poveste din prima serie de 5 povești/ 5 oameni începe așa:

Povestea mea a început în urma cu 40 de ani, în satul Pogorăști din județul Botoșani. Acolo am copilărit până la vârsta de 6 ani alături de bunicii mei dragi. Tot universul meu era acolo, jucării îmi erau cutiile de chibrituri și tot felul de bețe cu care construiam adevărate ferme împreună cu verișorii mei, aveam și un motan pe care îl înfășam cu hainele mele, confecționam păpuși.

Eram fericită în universul acela minuscul, umblam desculță până toamna târziu și realmente încălțăm pantofi numai în zi de sărbătoare. Nu mi se spunea niciodată „nu”, lucrurile erau atât de simple și frumoase și acum, privind în urmă cred că acolo s-a derulat cea mai frumoasă etapă din viața mea.

Școala am făcut-o în Botoșani și trebuie să recunosc faptul că mi-a trebuit ceva timp să-mi dau seama ce vreau să fac cu viața mea. Părinții mei erau muncitori și mi-au transmis ideea că fără muncă nu poți realiza nimic în viață. Nu m-au obligat să învăț și nici nu mi-au tăiat aripile când am vrut studii superioare, chiar dacă veniturile lor erau pe atunci mai mult decât limitate. Recunosc, nu am fost un copil de nota 10. Am luat pentru prima data premiul I, în anii de studenție, și atunci am înțeles că trebuie doar să vreau.

Încercând să-mi definesc identitatea profesională am făcut Școala Postliceala de Asistent Generalist, apoi conștientă fiind că vreau mai mult m-am înscris și am intrat la Facultatea de Biologie, Secția Ecologie, în cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași. Visul meu era să devin profesor. Simțeam că asta este vocația mea, motiv pentru care am făcut un curs postuniversitar ce-mi permitea acest lucru, însă nu am profesat niciodată.

La Iași l-am cunoscut pe soțul meu, un om deosebit de inteligent, integru și inovator, care a reușit să-mi insufle dorința de a mă autodepăși.

Printr-un concurs de împrejurări mai mult sau mai puțin importante am ajuns la Râmnicu Vâlcea, de unde vă scriu acum și unde ne-am stabilit, în final, pentru că mie în special, mi-a plăcut zona.

Nu a fost ușor să ne adaptăm acestui oraș, și totuși am rămas și mai mult decât atât, am construit aici munca mea.

Maternitatea întotdeauna aduce schimbare. Eu o simt de 3 ani de zile. Ce nu am reușit să fac până la Loli, am reușit după, deși timpul a fost mai puțin, totul s-a derulat mult mai repede decât aș fi crezut. Prinzi curaj parcă mai mult față de înainte și ai o îndârjire de transee când vine vorba de protejarea puiului. Așa cred că a început totul, nu?

În anul 2004 l-am născut pe Stefan, primul meu copil, un băiețel minunat, care a avut serioase probleme de sănătate în primii ani de viață, motiv pentru care aproape epuizasem toate variantele de tratament. Intrasem în acel cerc vicios, în care au căzut de-a lungul anilor mulți părinți ce administrează copiilor tratamente alopate.

Am căutat alternative medicale și așa am descoperit puterea plantelor, cu care l-am și făcut bine.

Maria, fetița mea cea mica, s-a născut aproape doi ani mai târziu. Aveam deja lecția învățată și orice problemă de sănătate apărea o tratam cu remedii naturale.

În 2007 am hotărât că pot să împart și altora din experiența mea, așa că mi-am deschis un magazin mic de produse naturiste, la parterul unui bloc, unde principalii clienți eram eu și doamnele din bloc. Nu aveam experiență în afaceri, în schimb făceam cu pasiune totul. Nu am recomandat niciodată un produs pe care eu nu l-aș consuma și nici de dragul de a vinde, fără să țin cont de nevoile clientului. Probabil aceste principii au fost fundamentale la momentul respectiv.

Afacerile cu remedii naturiste sunt multe. Cum faci să evoluezi și să continui ce ai început în lumea antreprenorilor?

Din acest tip de afacere nu supraviețuiești, dacă nu cauți soluții de dezvoltare. Așa am decis că trebuie să merg la următorul nivel, să deschid mai multe puncte de lucru.

Ajutor financiar am avut din partea soțului meu o foarte mare perioadă de timp. Încet și cu greu am reușit să mă așez pe „picioarele mele”. Acum administrez un număr de patru magazine și sunt în plin proces de reorganizare interna. Având în vedere că sunt 10 ani de activitate, patru magazine, nu e mult. Mi-a trebuit timp să învăț cum să gestionez această activitate la nivel de bussines.

Multă vreme am fost multumită de faptul că fac ce-mi place și pot asigura copiilor mei un trai decent. Satisfacții materiale nu aveam prea multe, în schimb, faptul că se întorceau clienții multumiți de un produs recomandat conta mai mult decât pot descrie în cuvinte.

Să urmezi un tratament naturist și să ai rezultate presupune să fii ordonat, încrezător și să ai o doza potrivită de răbdare. Lucrurile nu se schimbă peste noapte, oamenii trebuie să înțeleagă faptul că natura a lăsat leac pentru fiecare boală.

Important este să consume remediile potrivite și dozate corespunzător, astfel încât să obțină rezultatele așteptate. Vin la magazin clienți cu boli cronice, care au înțeles că tratamentul naturist poate dura toată viața. Fiecare dintre noi știm sau, la un moment dat, aflăm inevitabil, că în hipertensiune arterială, de exemplu, medicul recomandă o schemă de tratament și un regim care trebuie respectate cu strictețe toată viața. Cum ne-am putea imagina că plantele ne pot vindeca bătând din palme? Se recomandă celor cu boli cronice, tratamentul naturist inițial în paralel cu cel alopat iar apoi, în funcție de rezultatul analizelor, se reduce doza produselor de sinteza și se crește doza suplimentelor alimentare.

Și cel mai important este să facem prevenție. Consumatorii de suplimente alimentare știu că anumiți hormoni, acizi grași, anumite enzime se secretă în cantitate insuficientă după o anumită vârsta sau chiar deloc. De exemplu, acizii grași Omega 3 considerați acizi esențiali, au rol important în buna funcționare a organismului dar acesta nu îi produce în mod natural. Aportul preventiv de Omega 3 reduce riscul apariției bolilor cardiovasculare, a depresiei, a afecțiunilor osteoarticulare sau chiar a cancerului. De asemenea, în prevenție un rol important îl au antioxidanții despre care se vorbește atât de mult în ultimul timp având în vedere mediul stresant și poluant în  care trăim.

Există contraindicații și în „lumea” plantelor de aceea cel care vinde aceste produse trebuie să aibă cunoștințe temeinice despre felul în care funcționează organismul uman, boli și simptomatologie.

Contează să găsești oameni cu care să te potrivești, să aducă un plus de valoare muncii tale, să motivezi și să încurajezi fie că este la început în echipa ta sau este deja membru cu vechime. Timpul și umanitatea fac casă bună.

Da, în timp am reușit să-mi construiesc o echipă de oameni valoroși care știu foarte bine cu ce să vină în întâmpinarea nevoilor clientului. Fără echipa mea nu aș putea merge mai departe și de câte ori am ocazia spun „mulțumesc!”

Medicina naturistă a evoluat foarte mult. De multe ori am fost nevoită să explic acest lucru. Chiar oameni instruiți asociază un magazin de profil cu „ceaiul”. Fetița mea când era întrebată ce profesie are mama spunea că „vinde ceaiuri”.

Acum medicina naturistă înseamnă mai mult decât un ceai. Înseamnă produse complexe de origine vegetală sau animală, înseamnă studii clinice efectuate în centre specializate, înseamnă oameni valoroși implicați în cercetare, înseamnă o noua viziune.

Dacă ar fi să mă întorc în trecut pot spune că DA, aș face același lucru însă NU în același fel.

Cred că toți vrem la un moment dat să ne reîntoarecem în trecut, să nu schimbăm fundamentul a ceea ce facem în prezent, dar totuși să îmbunătățim ceva. Cum se poate descrie asta în cazul tău?

Aș păstra pasiunea, încrederea și plăcerea de a munci și aș mai adăuga disciplina, instruire în management, marketing și dezvoltare personală, încă din prima zi de activitate. Mi-aș construi un bussines planificat și nu „după ureche” așa cum spune soțul meu adesea (râde!) și aș forma oameni care să-mi preia din sarcini în așa fel încât să pot vedea „pădurea de copaci”.

Dar cred că niciodată nu e târziu, deja am apucat pe drumul acesta și la cât de motivată mă știu când vreau să duc ceva la bun sfârșit, voi reuși.

Ilona Tudor – mamă, antreprenor, manager Gammastil Remedii Naturale: Povestea mea este despre o femeie obișnuită, mamă, soție, prietenă, căreia îi place să muncească, să iubească și să trăiască frumos. Poate fi povestea oricui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *