#CredeÎnTine. Un proiect cu povești despre vise, dorinţe, idei și oameni care trăiesc din toate astea la un loc

Poveștile vindecă și inspiră

În clasa a 3-a iubeam să pictez. Mergeam la clubul copiilor (pionierilor) și mă visam într-un viitor în care pictam tablori mari și aveam galeria mea. Dar a fi pictor nu era o opțiune de viitor, drept urmare ai mei m-au retras de la club pe motiv că româna, matematica și istoria sunt importante. Pictura, nu.

Înainte de pictură cântam mult. Cântam de zor la ștecherul de la fierul de călcat. Ăsta era microfonul meu cu fir. Scena era dormitorul și oglinda publicul (geamul de la bibliotecă). Acolo cu microfonul meu improvizat reproduceam tot ce auzeam la radio, mă imaginam cum totul se întâmplă pe o scenă adevărată, și cântam din tot sufletul, participam la spectacole, eram felicitată pentru vocea mea (câștigam Mamaia, evident). Dacă nu știam versurile exact, inventam. Nu a durat mult nici această plăcere pentru că în viață trebuie să muncești, iar cântatul nu era pentru mine și nicicum muncă adevăratăLa școală, la toate materiile să fiu de 10, nu numai la muzică. Fierul de călcat cu fir cu tot s-a mutat în dulap și era scos doar pentru netezit cămăși. Nu era pentru exersat vise muzicale.

Apoi am scris poezii și am început o nuvelă. Primele recenzii primite m-au făcut să plâng și să arunc caietul. Și acum îmi pare rău că nu mai am ce am scris și mă înfurii încă pentru neputința mea de atunci de a nu crede în mine.

Am avut multe plăceri, pasiuni, gânduri trecătoare pentru una sau alta, dar niciodată nu am urmat un vis până la capăt. Acum față de atunci, când pictam sau cântam, pot decide dacă un vis mi se potrivește sau nu, dacă dispun de resurse sufletești să îl duc la alt nivel.

Am vindecat o parte din copilul visător și încă lucrez la încrederea că oricând o poți lua de la un alt capăt, dacă drumul pe care îl ții acum nu te duce niciunde.

Nu regret că nu am galeria la care am visat, nici scena care să mă aplaude, nici cartea nescrisă, regret doar gândul că nu m-am făcut auzită în dorințele mele atunci și mi-a lipsit încrederea de a încerca din nou.

Cinci Povești
Capitolul ce urmează nu va fi despre mine. Va fi cu 5 povești despre oameni care au visat și își trăiesc visele lor.

photo credit: unsplash.com

Apreciez și mă simt vindecată într-o oarecare proporție pentru toate dorințele puse deoparte, când am în viața mea sau cunosc oameni care au găsit momentul, spațiul, să facă ceva, să transforme un gând, o idee, pasiune, un ceva de moment, la care nu s-au gândit sau era o nevoie ce nu avea altă rezolvare, într-o afacere, într-un mod de viață care acum să îi definească.

Am cules poveștile unor oameni care pe mine mă emoționează și mă inspiră.

M-am gândit mult la titlul acestui nou proiect pe blog și când nu mi-am mai zbătut gândurile despre cum sună, ce transmite, ce va fi, atunci a venit numele. Pentru că oricât de pasionat, muncitor, isteț, bogat ai fi, atunci când nu crezi în tine, nici visele nu devin realitate.

Prin urmare, de azi dau drumul primei povești din cele 5 culese. Nu mă voi opri doar la 5. După cele 5 povești voi culege altele noi, și, dacă te-a inspirat cineva, poți să îmi spui. Culeg povestea pentru tine sau te las să o spui chiar tu. Vedem cum facem.

Prima poveste #CredeÎnTine – este despre emoție și imaginație

 

12 thoughts on “#CredeÎnTine. Un proiect cu povești despre vise, dorinţe, idei și oameni care trăiesc din toate astea la un loc

  1. Pingback: Prima poveste #CredeÎnTine - Emoţie și imaginaţie -

  2. Imi place ideea ta de a culege povesti. Si sunt de acord ca ne putem dezvolta pe mai multe planuri. Unele pasiuni le pot fi duse pana intr-un punct. Altele, pot dura o viata 😍

  3. Pingback: A doua poveste #CredeÎnTine - Nutriţie. Sport. Sănătate  - Un soi de blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *