Când a zis cineva la o conferință că există un fel de moștenire a lucrurilor, stărilor, trăirilor reprimate gen șhhhh, că ne aude lumea/ taci, vorbim acasă, nu te mai smiorcăi/ nu e frumos să urli de față cu toată lumea, eu am zis: ce prostie! Copiii nostri moșteneasc tot – gena dar și condiționările strămoșilor. Na, iaca ipoteză pentru opoziționism și cum o parte din crize, tantrumuri nu provin doar din părințeala ta, sunt și de la bunici, străbunici. În glumă și serios, da, este plauzibilă dacă faci inventarul bagajului emoțional cu care ai intrat în părințeală. Acolo iese tot din rucsac și e burdușit, tată! Și ca să nu repetăm greșelile părinților și celor dinaintea lor, citim, aplicăm și ne batem pe umăr cum ce bine ne-a ieșit, alteori uităm teoria și suntem munte de regrete și de vină, cu un copil plâns în brațe.
Loli încă nu a ajuns la tantrum, doar la capitolul crize, frici la care căutăm leac. Fata mea este foarte conectată la stările noastre, se îmbibă ca o sugativă. Un pic de neliniște la noi, la ea e de nivel taifun, nu te mai înțelegi cu ea. Lucrăm mult la emoții, le acceptăm, le vindecăm. Este greu tare de multe ori, pentru că multe rezolvări, să spunem, nu vin ușor, natural. Este nevoie de timp, de căutare personală, poate chiar ajutor specializat. Este nevoie să te uiți în tine ca să înțelegi de unde vine criza copilului. Și nu e în genul căutăm vinovatul, ci momentul când ne-am pierdut. Nu ne-am ascultat și per total – incluzând oboseală, foame, stres, schimbare rutină, prea multă noutate într-un timp scurt, te poți aștepta să faci chiar tandem la criza copilului.
Când pierdem conexiunea, noi folosim îmbrățișatul strâns și vorbim la ureche supărarea. De obicei când fata mea e stresată, obosită, la marginea furiei și crizei de acel ceva (pe care de cele mai multe ori nu îl pot numi ca factor declanșator, la ăștia mici se adună și snap-ul poate fi în genul culoarea cănii – nu e roșie, voia albastră, nu e Mickey la ora asta la tv) o aduc aproape fizic și apoi emoțional. Așa am făcut de bebeluș. În brațe plânge, urlă, lovește uneori. Nu se liniștește de tot, dar așa știe că îi accept supărarea, și o înțeleg chiar dacă nu sunt de părere că era necesar să arunce toate creioanele la gunoi.
Uneori numărăm rar până la 10, ca să ne revenim cu respirația și să auzim ce avem să ne spunem.
Alteori nu spunem nimic, doar stăm și eliberăm plâns și oboseala.
Avem și momente când nu sunt în stare să fac față la criză, ba chiar o înrăutățesc. Stăm deconectate, nervoase, plânse și reluăm când putem sau cer ajutor. Să vină tati. Să preia momentul și să facă cum crede sau cum am mai discutat.
Noi discutăm clipele grele cu Loli și nu facem neapărat scenarii, dar căutăm să ne documentăm în privința asta – abordarea, contextul, limita dacă se impune. Facem echipă, nu tabere! Copilul simte asta și deși există, fără îndoială, o împărțeală a lucrurilor pe care le face doar cu mama și doar cu tata, când vine vorba de conectare, gestionare crize, traume, aici suntem împreună.
De ajutor va fi sigur, atât pentru mame (vor avea cu cine să facă share de informații, știut fiind că mamele cred că au dreptate tot timpul:)))), cât și pentru tați, evenimentul de săptămână aceasta dedicat chiar lor – Modern Dad’s Challenges, 28 februarie, de la 18:30, la Hotel International. Tema întâlnirii este: Crizele de furie și traumele copiilor: cum le gestionam? Speakeri: Ioana Agachi, Psihoterapeut, managing partner Eu, parinte ghemotoc și Mirela Horumba, psihologul parintilor, cu certificare internationala in metoda Feuerstein Instrumental Enrichment si psihoterapeut cu drept de libera practica acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania ( www.mirelahorumba.ro).
Participarea la eveniment este gratuită și necesită înscrierea în prealabil pe site-ul evenimentului – http://events.moderndads.ro/#inregistrare/. Mai sunt câteva zile, deci nu stați.
Se anunță un eveniment plin de informații utile. Va fi o parte practică, un studiu de caz pe cele mai comune 6 crize de furie pe care le întâmpină părinții la cei mici, sub îndrumarea psihoterapeutului Ioana Agachi. “Ca proaspăt părinte trecem prin diferite situații de criză. Uneori, pare că suntem într-o criză perpetuă, care nu se mai termină. Suntem constant provocați la a ne adapta și a le face cumva față. Pregătirea pentru ele joacă un rol important, de aceea haideți să trecem împreună prin cele mai des întâlnite crize”.
Crizele de furie, traumele copiilor pentru mulți sunt greu de gestionat, ne ajutăm citind cărți de parenting, făcând terapie, ascultând sfatul specialiștilor. Reușim să dobândim niște instrumente pe care să le folosim la nevoie, însă ideea este – nimeni nu are soluția fix pe situația ta, dar nu strică să cunoști experiențe, să te pregătești folosindu-te de ceea ce se știe, s-a studiat deja.
Copilul învăță de la părinte. Da, nu vom fi perfecți pentru că avem background-ul nostru pe care îl vindecăm și copilul are nevoie să știe și asta.
Eu îmi doresc să îi inspir încrederea că poate să se crizeze, că pot să îi validez emoțiile, că avem nevoie de limite adecvate (nu absurde) ca să nu ajungem la unele furii, supărări și că nu va pierde niciun gram din dragostea mea pe parcurs.
Nu uitați de înregistrare. Soțul meu și-a dat întâlnire cu câțiva tați prieteni. Măriți gașca?
