Despre el…de ziua mea

Când descoperi un vin bun îl bei până la capăt, nu? Așa și eu. Când găsesc un om bun stau cu el până la capăt. Capătul nu știu unde e, important este să ajungem acolo de mână. Asta îmi doresc.

Îmi dau seama că timpul, munca, copilul ne schimbă, ne îndepărtează și adună și scoate din noi tot. De la nemulțumiri, neîmpliniri până la tot frumosul și dragostea și mulțumirea aia care ne face să credem că raiul este pe pământ.

Adevărul este că am tot citit despre cum unii – alții se iubesc, povestesc despre asta, mă regăsesc la capitolul recunoștință că providența a adus oameni împreună, ne-a adus împreună. Și niciodată nu am apucat să fac exercițiul asta de recunoștință și dragoste, în scris, pentru omul de lângă mine. Am început să scriu de ziua lui două cuvinte, am lăsat documentul deschis să revin. Nu se poate scrie pe grabă și nu e musai să aleg cuvintele potrivite, doar să le las să curgă. Aș putea scrie doar atât – TE IUBESC și gata! Dar nu e doar atât, e drum lung către starea de adevăr. Care nu e ca la orice altceva am scris – joc, gătit, întâmplări de prin parc. Este vorba despre dragostea mea, despre emoții și lucruri și aerul dintre noi.

N-am stat niciodată bine la maturitatea emoțională, am învățat pe parcurs și încă învăț cum se definește omul, cum mă definesc eu. Am crescut în relația noastră amândoi, ne-am îmbunătățit acolo unde era necesar și redefinit nevoi.

Eu nu sunt iubibilă tot timpul, nici mie nu-mi place de mine tot timpul. Apreciez calitatea lui de a vedea dincolo de moment și de a mă iubi în continuare, de a fi afectuos, îmbrățișa strâns chiar dacă eu pentru mine nu aș face asta. Nu renunță și nu mă lasă să renunț la mine.

Când sunt jos de tot și bolborosesc tot, cum viața noastră nu e așa cum credeam, face ce face și mă repune la loc. Și îi mulțumesc pentru răbdare și încrederea în pontențialul meu de vindecare a frustrărilor și sentimentelor de nesiguranță.

Și când obosesc pentru Loli (sunt om și nu ating nicio perfecțiune) și e vremea să mă suplinească mai mult, ca să îmi recapăt forța, este prezent și nu e nevoie de rugăminți și recompense. Știe!

Este omul care trăiește intens orice suferința a mea, iar când vine vorba de fiica lui – mucii care nu se mai opresc, frustrarea când nu e înțeleasă, când se teme și nu știe cum să spună, ar fi în stare să mute munți, și apreciez cum își acceptă sentimentul de neputință și se documentează, citește, aplică. Se pregătește și învăță pentru boțul lui. Nu caută vinovați, caută soluții.

Construiește jucării, mă ajută când îmi vine o ideea sau vreau să pun în practica vreuna găsită. Îmi place când se oferă ca suport pentru chestiile tehnice care mă depășesc, vine cu idei aplicabile și simple. (eu scorțoasă, recunoscătoare în același timp, mă întreb: Cum de nu m-am gândit la asta? Hmmm)

Gătește oricând pentru fetele lui. Nu i se pare ieșit din comun și este imun la aluziile unora. Doar cei mai buni bucătari sunt bărbați, nu?

Când nu sunt hotărâtă din două vorbe îmi înșurubă în creier puterea de a decide. Și nu îmi indică, nici judecă gândurile. Știe că am să le obsesez eu îndeajuns.

Nu este adeptul lui “ți-am spus eu”. (Eu îl mai folosesc). Nu ceartă niciodată deciziile pripite (ale mele) și nici nu mi le amintește subtil, ca să îmi șubrezească încrederea. Știe că am învățat lecția, că next time nu voi face la fel, din neatenție.

Mă face fericită și nici un greu nu e greu de dus când te uiți în ochii lui. Are un fel de a te elibera de gândurile rele, griji și îmi dă curaj.

Mă simt valoroasă, îmi apreciază fiecare încercare de a face ceva, de a răzbate într-un lucru și nimic din ceea ce fac nu este fără rost pentru el.

Eu pot fi bună și ațoasă în același timp, am așteptări atunci când ofer bunătate și nu apreciez lipsă de recunoștință. El este doar bun, nu arde pară și foc când cineva îl deranjează. Se supăra, da’ nu ia foc ca mine. Iubesc și mă enervează asta la el.

Sunt un om agitat, nu am răbdare. M-am antrenat cu el și Loli la capitolul asta. Nu credeam că există leac pentru fac totul acum și nu în timp. Soțul meu este calm, răbdător și deși tragem același drug, căruța nu se hurducă prea tare. Nu știu cum face dar nerăbdarea mea e pe on hold atunci când suntem împreună.

Mergem molcom, savurăm ce e de savurat, suntem tristi când ne apasă lucruri, râdem cu poftă când e de râs. Este bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *