Despre mine

“Culege din viață tot ce-i surâs și floare

Serbează orice clipă! Ia cupa cea mai mare!

Allah nu ține seama de vicii sau virtuți,

Nu număra mătănii, nici ochii ce-i săruți”

O frântură dintr-un poem de Omar Khayam – asta scria pe felicitarea de ziua mea, de acum vreo 20 și ceva de ani.

De-a lungul timpului, primele două versuri, le-am tot recitat în gând și tare, în toate momentele acelea de cumpănă, când am avut îndoieli dar și hotărâre în vene.

Cupa mare nu mi-a venit pe mâna repede în viață. Am sorbit înghițituri cât picăturile de ploaie din cupele mici și a fost bine. Când am pășit alături de soțul meu, în viața noastră, când a plâns mândra prima dată abia scoasă la aer, atunci s-a revărsat cupa aia mare. Nu am luat-o, a venit și umplut cu prea plin. Și am serbat, încă petrec.

Am început Un Soi de Blog cu amintiri, cu temeri de proaspătă mamă și cu gânduri și vise ce se conturau sau se plănuiau pentru Loli, pentru mine și tatăl fetei mele. Un jurnal de care să ne legăm la bătrânețe și pe care să îl las fiicei mele. Chiar dacă va strâmba din nas pentru fiecare detaliu care nu o să-i convină.

Am prins curaj și l-am dezvoltat cu experiențe bune, ciudate, rele, triste, furioase, cu plâns uneori în spatele rândurilor. Este muncă în desfășurare, un loc unde învăț și ies din tipar.

Cine sunt? Că despre asta tot înșirui – sunt Marina, sunt mamă de fetiță, sunt soție, de mai bine de 3 decenii fiica părinților mei. Cea de pe urmă.

Sunt altceva decât scrie pe diploma mea și îmi urmez citatul. Culeg și semăn pentru casa mea virtuală adevăr, surâs și povești bune. Nu predic nimic, doar spun ce trăiesc. Și dacă e cu învățătura de minte pentru unii, este bine. Dacă nu, la fel de bine. 

Vă invit să intrați în casa mea virtuală cu inima deschisă, cu surâs și buchete de gânduri precum florile din câmp.

                                    Marina