Din seria …sunt zile din astea

Am ajuns la concluzia că nu are rost să-mi stric inima pentru nimeni. Când spun o vorbă, mă implic, aleg cuvintele potrivite. Însă m-am lecuit. Îmi iau copilul în brațe și părăsesc locul. Ți-ai dat seama, este vorba de peripețiile de prin parc, din metrou, de la magazin etc. Până la urmă nu trebuie să port de grijă nimănui, niciunui copil, niciunui adult, nu trebuie să fac curat după nimeni, sau să îl atenționez să facă asta, deși mă doare sufletul, mă supără nepăsarea când văd lucuri, aud expresii. Am să o învăț pe Loli să se descurce, să aleagă bine, să trăiască printre oameni ăștia fără să fie afectată grav. Sper să reușesc!
Nu știu dacă procedez bine, însă așa simt acum. Nu e musai să fiu pe placul lumii.
Nu m-am născut eu cu toate ” figurile astea”, m-am educat între timp și încă o mai fac. Așa mi-aș dori să facă și ei. Să încerce măcar.

– Cât de  greu poate să fie să spui mă scuzați, pardon, să nu țipi la copilul tău lângă urechea copilului meu, să îl sperii, să nu sari cu palma la fundului lui că i-a luat jucăria din mâna altuia, ci să îi explici, să nu te faci că nu vezi când i-a dat cu palma în cap sau să spui că așa fac copiii. Așa l-ai învățat tu, că doar așa se face, cu violență obții ce vrei.
– Să taci din gură și să nu te simți așa deranjat când copilul stă la sân și tu ai un exces de pudoare. Atunci când te scărpinai la fermoar și în dos în văzul tuturor, erau și copii pe acolo, unde îți era indignarea? Dacă nu ați semnat această petiție, vă invit să o faceți.
– Să nu pleci cu mingea fetei mele, DE TOT, atunci când nu sunt atentă. Ți-am împrumutat-o, când a cerut-o copilul tău, de fapt Loli a vrut, apoi a rămas fără ea. E furt, în toată regula. De aceea nici nu încerc să o fac să împartă. Nu vrea să o dea, e decizia ei, așa că nu îmi spune că nu am învățat-o bine.
– Este greu pentru unii să înțeleagă spațiul personal, băgatul în sufletul omului, cu alte cuvinte. Loli oferă  pupici oamenilor pe care îi cunoaște, nu copilului tău sau ție, văzuți pentru prima oară acum 3 minute. Așa că să nu te mire reacția mea și a fetei mele.

Da, nu țin prelegeri, nu te sfătuiesc, nu îți cer părerea. Împărțim oxigenul și atât. Restul e treaba mea.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *