Am primit un sac de haine. De la o prietenă, de fapt de la altă prietena de a ei, care are o fetiță un pic mai mare ca Loli. Le-a împăturit, spălat, călcat cu drag pentru Loli.
Când a ajuns la noi cu hainele, le-am despachetat, studiat, Loli a probat câteva (vociferând aia-aia și Loli), ne-am hilizit, pipăit materialele, fundițele, broderia, lăcrimat la culorile și bulinele pastelate. O mamă către altă mamă, parcă mi-a scris o scrisoare în tot sacul cu haine și mi-a transmis cu drag: Gânduri bune și veselie. Le-a ținut ca să le dea cuiva care să le poarte cu drag, asta mi-a transmis verbal și simțeam același lucru chiar dacă nu îmi trimitea vorba asta.

Loli când vede geamantanul spune: Loli- Loli adică ale ei.

Loli are un vagon de haine, noi părinții nu stăm așa bine la acest capitol. Cumpărăm compulsiv, deși are haine și de la nepot și de la băiatul nașei nepotului meu. Este asigurată, ce mai, cu haine pentru orice moment al creșterii ei. Dorința noastră cea mare este să crească, să trecem de etapa – vai ce mică e

Revenind la cumpărat fără măsură. Știm asta, de fiecare data, încercăm să nu ne lăsăm impresionați de vreun model în culori vesele sau imprimeu numai bun de ieșit în parc. Nu iese.

Am avut acum ceva vreme discuția asta despre haine de dat și împrumutat cu prietene, cunoscuți de-ai casei și am descoperit reacții diferite.

Sunt părinți care nu accepta sub nicio formă hainele altor copii pentru ai lor, indiferent de gradul de apropiere, prietenie; părinți care acceptă doar lucruri noi, ce nu au fost purtate, din motive de neconcordanță cu anotimpul sau pur și simplu mărimea nu s-a potrivit și părinți care apreciază întrebarea despre gestul prietenesc fără a se simți lezați, chiar dacă își permit sau nu să schimbe garderoba copilului oricând. Există și părinți care aruncă direct la gunoi fără a-și pune problema reciclării, posibilitatea de a le dona sau duce la cineva care le-ar găsi vreun folos.

Eu fac parte din categoria celor care apreciază trocul de haine. Nu judec nicio decizie de mai sus, expun doar fapte și ceea ce apreciez eu.  Apreciez faptul că cineva s-a gândit la mine ca mamă și la copilul meu. Apreciez că atunci când a pus deoparte lucruri frumoase, s-a gândit că bucuria copilului ei va fi și bucuria altuia, că împăturite frumos și călcate îmi va ușura anumite zile și va surprinde o mogâldeață (ia uite ce culori sunt pe rochia asta, parcă nu ai îmbrăcat-o niciodată😊. Mândra mea are zile când din tot dulapul nimic nu se asortează la soșetele ei și atunci mergem la stiva cealaltă).

Primind, o învăț pe fiica mea să fie darnică. I-am explicat că unele hăinuțe nu sunt cumpărate cu bani, de noi mami și tati, ci sunt primite în dar. Cineva s-a gândit că i-ar plăcea rochițele astea multicolore și i le-a trimis cu drag. Recent am făcut și noi pachete  pentru o altă fetiță. Am ales dintre hainele ei pe cele mai bune, fără pete și imperfecțiuni datorate purtatului și le-am dăruit. Am primit, am dăruit și noi. E ca un lanț al prieteniei.

Știu că treaba cu hainele, lucrurile moștenite în familie și purtate de trei generații are origine în perioada când nu erau de cumpărat și știu că paltonul meu ăla roșu a fost purtat de fetele verisoarei mele, landoul meu a purtat pe o parte dintre verișorii mei. Nu se găseau, erai pe lista pentru un landou la magazin, iar dacă aveai niște salopete mai bunișoare, apoi îmbrăcau câtiva ani buni copiii fraților, verilor.

Și acum sunt părinți care fac acest lucru, din motive financiare, din grijă pentru alți părinți sau din dorința de a ajuta, de a reutiliza resurse. Un fel de reciclare a lucrurilor, din motive ecologice, empatice, financiare.

Se face tam-tam pe ideea de responsabilizare, asumare, validare nevoi de la vârste fragede. Copiii învăță de mici responsabilitatea. Ii responsabilizăm alegând să îi învățăm valoarea unui lucru, calitatea și utilitatea. Așa și cu împrumutatul sau reciclatul hainelor. Poți face asta pornind de la ideea de utilitate, nu neapărat necesitate.

Am fost și în situația în care am dat lucruri în ideea de a ajuta, la cerere și am primit dispreț. Am făcut pachet pentru o mamă ce cerșea. A ales hainele dupa criterii de ea știute și ce a considerat că nu îi folosește a aruncat la gunoi. Putea să le dea altei mame, de pe stradă, la fel ca ea. Nu! A ales să arunce. De atunci nu ajut în acest mod. Nu spun că a primit ceva ce nu-i folosea, nu erau zdrențe, erau curate, împachetate cu grijă. Să le vezi azvârlite, nu pică bine, parcă te-ar fi aruncat pe tine la gunoi. Puteam să le fac cârpe sau să le dau la bunica la țară să îmbrace vițeii iarna sau să pună la pui pe jos. Aleg să împrumut, să dau, donez acolo unde știu că ajung la destinație și sunt de folos.

Noi ne-am bucurat de stocul de haine, Loli le admiră. Își cunoaște body-urile ei uzuale, iar când îi pun ceva ce nu a purtat până atunci, o văd cum privește cu interes modelul.

Tu cum privești acest lucru ? Imprumuți, donezi, arunci la gunoi?