Iubim râmele? ( Să vedem ce părere va avea Loli)

Știu, sunt lungi, intinse pe trotuar, facem slalom printre ele după ploaie și le privim cu dezgust. Mare greașeală! Sunt minunate! Dacă reușiți să treceți peste aspectul dezlânat și totodată ordonat de inele, veți descoperi că avem nevoie de ele, și merită îndrăgite, nu călcate cu ciudă.

Râmele sunt pașice și au un anume scop pe Pământ. Să ne asigure un substrat propice pentru cultivarea a ceea ce transformăm, noi, în hrană și nu numai (de exemplu: hrană pentru alte animale, nadă pentru pescari, lista e luungă!!)

Mi-am propus să scriu despre râme, din mai multe motive.  Unul dintre acestea este să trec peste propriile-mi, să zicem, sentimente privind râmele. Nu mi-e frică de ele, deja simt penibilul, dar îmi trebuie ceva timp să mă reculeg după ce m-am strâmbat la vederea lor și să realizez că sunt simple animale, nevertebrate, viermi inelați (râme!!) și nu au nicio vină pentru aspectul lor. Sunt la vedere, afară, la lumină, cu toate că nu le place, pentru că ploia le-a invadat galeriile . Uffff, am scris pe nerăsuflate. Se simte?

Să le trecem în revistă datele de buletin:

Încrengătura: Annelida

Clasa: Oligochete

Familii: 18, cea mai cunoscută Lumbricidae

Dimensiune: de la 14 cm până la 35 de cm

Greutate: 10-12 g

Habitat: toate tipurile de sol din regiunile tropicale și temperate; lipsesc din regiunile nordice, unde temperaturile scăzute nu permit supraviețuirea acestora și, evident, din deșert.

Număr/an: prezența lor în sol este determinată de umiditatea, numărul râmelor variază de la un an la altul în funcție de cantitatea de precipitații.

Înmulțire: Sunt hermafrodiți, adică, un individ poartă și organele feminine și pe cele masculine; cu toate că fiecare individ poartă ambele tipuri de organe, procesul de înmulțire implică participarea a 2 indivizi.

Asta fost introducerea! Urmează adevăruri și curiozități despre râme:

Râmele au corp cilindric, alcătuit din inele, al căror număr variază în funcție de specie. Corpul râmelor este acoperit de un mucus special, secretat de zona neinelată, din parte anterioară a corpului, cu rol în deplasare și reproducere. Fiecare inel are o serie de organe proprii, astfel în caz de pierdere a unor inele, din varii motive, râmele pot replica și regenera inele pierdute. Totul depinde, în acest caz, de specie, de tipul de leziune suferită.

Corpul râmelor nu este prevăzut cu apendici sau membre care să servească la deplasare, lipsesc ochii. Funcția de vedere este asigurată de niște organe sensibile la lumină, cu ajurotul cărora se orienteză atunci când sunt la suprafață. De-a lungul tuturor inelelor este tubul digestiv. Foarte important! Nimic din ce intră și iese nu este deșeu. Este clar, râmele mănâncă pământ cu frunze, rădăcini aflate în descompunere! Uneori, trag frunzele în galeii, le lasă la putrezit, apoi le consumă. Nu au dinți, în schimb posedă o musculatră foarte puternică la nivelul gurii. La nivelul tubului digestiv al râmelor, pământul se transformă, este îmbogățit cu azot.

Râmele sapă galerii atunci când se hrănesc și cu fiecare galerie săpată (”mâncată”) pământul se aeriseste, se îmbunătățește. Din pământul mâncat râmele absorb necesarul de substanțe organice, restul este eliminat cu conținut ridicat de azot. Cu cât solul este mai sărac în substanțe nutritive, cu atât râmele sapă mai multe galerii. E bine? Este extreme de benefic pentru sol. Este bun de cultivat! Numărul galeriilor/metru pătrat de sol poate atinge 2000. Adâncimea lor diferă în funcție de specie. O râmă poate mânca destul de mult pământ într-o zi, cantitatea ingerată echivalează cu o treime  din greutatea corpului lor. E ca și cum aș mânca eu 15 kg de mâncare/zi. Cât cântăresc? Trec la regim…. Apa de ploaie, roua, inundă galeriile, imbibă pământul, asigurînd astfel umezeala necesară rădăcinilor plantelor.

Râmele nu au plămâni, respiră prin tegument. Ceea ce este interesant la râme este faptul că în galeriile mai adânci se acumulează mult dioxid de carbon. Nu sunt afectate, vă veți gîndiți? Nu, se pare că natura a înzestrat râmele cu un dar special. O glandă care absoarbe  dioxidul de carbon și îl neutralizează pentru a putea fi eliminat din corp.

O altă performanță a râmelor este rezistența la uscăciune. În condiții meteo nefavorabile, secetă, frig, se retrag foarte adânc în sol, devin inactive. În mod normal 80% din corpul lor este apă și în perioadele menționate mai sus pierd cam 30 % din apa, fără să moară. Este de ajuns un pic de ploaie, rouă ca să se hidrateze și să-și revină.

Râmele sunt pretențioase. Nu sunt dispuse uniform în sol. Valoarea ph-ului, conținutul în substanțe organice, azotați, unghiul de înclinare al pajiștii, dealului joacă un rol important în distribuția lor în sol.

Râmele miros. Au niște receptori la nivelul tegumentului care reacționează la stimuli chimici din mediu, sunt localizați în partea anterioară a corpului.

Reproducere la viermi implică 2 indivizi, deși un individ este echipat cu ambele tipuri de organe. Așezarea lor la nivelul corpului este astfel: gonadele, partea masculină, sunt localizate în primele 12-15 segmente, ovarele, partea feminină, sunt localizate mai spre coadă, în zona unde se adună mucusului. Reproducerea constă în schimbul de elemente de reproducere între cei 2 indivizi. Nu este o regulă pentru toate rudele râmelor. Există specii la care viermii femelă dau urmași doar viermișori femele, sau se pot fertiliza singure. Ouăle de râme sunt mici, comparate cu boabele de orez, în număr de 3 până la 20, în funcție de specie. Sunt grupate într-o capsulă gelatinoasă la început, cocon, ce devine pieloasă, rezistentă la umezeală și presiune, de forme, culori variate. La râma comună, puii ies din ou după 3 săptămâni. Sunt ca niște firișoare subțiri de ață, închise la culoare, care în decurs de o zi sau două devin cafenii, cărămizii, complet funcționali pentru a săpa galerii și updata conținutul în minerale al solului în care au apărut.

Râmele pot produce aproximativ 80 de coconi pe an. Durata de viață a unei râme ste de 4-8 ani. În lipsa prădătorilor, în culturile de râme, viața râmelor este prelungită până la 10 ani. Declinul râmelor începe odată cu dispariția zonei care secretă mucusul. Spre finalul vieții nu se mai reproduc, pierd în greutate.

Aceste nevertebrate mai sunt cunoscute și după numele de intestinele Pâmântului. Sunt puse în mișcare de mușchi capabili de alungire și contracții rapide. Nu am vorbit de mușchi? Să nu uităm: râmele au 2 tipuri de mușchi, circulari și longitidinali. Când se contractă mușchii circulari, diametrul corpului de reduce și râma se subțiază. Când sunt acționați mușchii longitudinali corpul se adună, astfel că pare scurtat. Contracția mușchilor simulează mișcarea în valuri, contracția segmentelor urmate de relxarea altora și tot așa.

Dacă priviți cu o lupă o râmă, veți putea observa diferența dintre coadă și cap. Dacă nu puteți face asta, puteți încerca altceva. Pune-ți o râmă pe un covor rugos și veți descoperi extremitățile după direcția de deplasare. Râmele se deplasează, evadează, întotdeuna, cu capul înainte!

Concurs de dimeniuni!

Mărimea râmelor depinde de specie, vârstă, dietă, mediul de viață – temperatură și umiditate.

Spre exemplu, râma comună variază ca parametri astfel: lungime 9-30 cm, diametru 6-10 cm.

Rudele tropicale, Glossoscolex și Megascolides, ajung până la un metru și ceva în lungime.

Ruda australiană poate măsura 3 metri.

Existența râmelor este crucială pentru sol. Au caracteristici extrem de interesante și nebănuite pentru aspectul lor. Data viitoare, când vă veți întâlniți cu ele, priviti-le cu respect!

Big Explorer, 2013

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *