Image
2

La mulţi ani, Loli!

Acadeaua Loli, cu numele de cod dat de tati Sofia – Lorena, împlinește 2 ani!
Acum mă întreb când o fi trecut timpul???!! Când era Loli bebe nu făceam diferența dintre zi și noapte. Era balamuc în ritmul meu circadian, apoi s-au așezat lucrurile, și ziua era, noaptea era și ea, numai că  se lumina repede și voiam să dorm. Iar eu nu am fost vreo somnoroasă vreodată. Poate ar fi trebuit.😊
Nu vedeam așa departe, ziceam că bat pasul pe loc și Loli rămâne tot bebe. A crescut, a stat, a pus încă un gram, iar a stat, apoi încă ceva grame, apoi a făcut pași gâza, a vociferat mama și tata, e așa alintată și demanding când nu e cum vrea ea de iți vine să o mănânci. De drag!
Ne-a schimbat mult mândra în ultimii doi ani. Am devenit variantele noastre cele mai bune și ciudate, în același timp. Nu e pe roze tot timpul, însă e wow și challenging să fii mami și tati de Loli.
Nu o voi  descrie cu liniuța și nici scrie cum iubesc la Loli asta și asta. E clar ca bună ziua, e a noastră și e minunată în orice secundă. Chiar și în alea în care mai am un pic și fac explozie și suntem supărate una pe alta. Ne trece repede, uneori mă simt mai bebe ca ea. Mamă – copil, ce sunt! Creștem împreună, e ok. Nu sunt ca cele din cartea de parenting, sunt îmbunătățibilă (ca să zic așa), îmi doresc să fiu m-a-m-a în toate modurile posibile și să fie bine.
Pentru tine, iubita noastră, să vină mulți ani de acum înainte cu tot ce însumează viață împlinită, să fii conștientă de ea, să o trăiești din plin! Să zâmbești cu toți dinții întotdeauna și să te bucuri de tot!
Noi vom fi cu tine acolo, aici, unde ne chemi și vrei să fim aproape, să ne îmbrățișăm, să plângem, încurajăm, să stăm de vorbă sau să nu spunem nimic. Să nu îti fie teamă, să te simți încrezătoare și să găsești calea de a face exact ceea ce te inspiră!

La mulți ani, Loli!

Foto Loli

2 thoughts on “La mulţi ani, Loli!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *