Prietenii de pe…pervaz

Când ne-am mutat în apartamentul în care stăm acum am primit în grijă și o familie de porumbei. Pe pervazul geamului de la baie porumbeii, în cauză, fuseseră mascota familiei, foarte îndrăgiți de fetița proprietarilor. Acum 4 ani nu am fost de loc încântată. Nici acum nu sunt. Explic imediat.

Cine mai trage cu ochiul la ce scriu știe deja că am favoriți, preferințe, și că nu pun pe ultimul loc nicio vietate. Respect locul fiecăreia în natură, și mie îmi las loc și de simpatii și de mai bine nu mă deranja.

Revin! Zburătoarele de pe geam nu mă încântau din cauza gălăgiei. Ce vreți? Sunt și eu de-a lui Nică. Voiam și eu liniște dimineața, nu tot timpul hu-hu-hulub. Sau ceva asemănător. Să le vând la iarmaroc nu mergea, așa că le-am lăsat în pace, fără să le aplic tratamentul lor obișnuit, moștenire de la proprietarii vechi, de dat mâncare, curățat pervazul, dat puii cu spray antiparaziți. I-am lăsat să se descurce, cu alte cuvinte.

Anul trecut, pe când fetița noastră avea cam o lună s-a umplut baia de mici chestii târâtoare, ce veneau de pe pervaz, treceau plasa și stăteau peste tot prin baie, apoi au trecut în dormitor. Ce-or fi fost, ce n-or fi fost, plus un pic de isterie că se urcă pe copil, după ce au zburat progeniturile perechii, am făcut curat de tot. Am dezinfectat și pus niște plastice în formă de țepi, nu erau ascuțiți (răsuflați, da?), să ținem departe porumbeii. Adică să se odihnească la noi pe geam, numai să nu stea pentru cuib.

Ghiciți? Cine a cărat câlți, bucăți de carton și a făcut cuib din nou? Porumbeii noștri.

În caz că vă întrebați de ce atâta introducere, păi ca să vă dați seama că animalele se descurcă indiferent de voința noastră și se pare că au încredere mult mai multă în bunătatea noastră.

Iată câteva fun fact-uri despre porumbei. Pe unele posibil să le fi verificat singuri, pe altele să vi le reamintiți de pe la școală, altele o să vă încânte:

• Se ”căsătoresc” pe viață și ambii părinți participă la creșterea puilor. Dacă ați auzit de laptele de porumbel înseamnă că știți că nu are legătură cu ceea ce definim noi ca fiind lapte, este o secreție specifică porumbeilor, atât masculilor cât și femelelor, cu care puiul este hrănit. Provine din gușă și este foarte nutritiv. Gușa funcționează ca depozit de hrană (sigur știați), și care în momentul apariției puilor, sub acțiunea hormonilor, prin celulele de la nivelul ei secretă laptele bogat în minerale, anticorpi și alți nutrienți ce asigură startul de creștere al noi generații, adică dublarea greutății în primele două zile, de la ieșirea din ou;
• Vă întrebați de ce nu vedeți pui de porumbei, asta dacă ați ratat ieșirea din ou? Păi, din motivul de mai sus, cresc repede, și se aseamănă foarte mult cu părinții și doar un bun ochi, specializat poate face diferența între adulți și copii. Bine, poți să îți dai seama, dacă privești atent, de diferența fină de talie, în plus vocalizează vehement când le este foame. Zici că ai niște șoricei pe pervaz, așa chițcăie;
• Porumbeii nu apreciază zicala aceea cu mintea de pasăre. De ce? Pentru că sunt vietăți complexe, inteligente și se numără printre puținele specii de animale care promovează testul privitului și recunoașterii în oglindă; a se vedea Loli la treaba asta, acum știe și ea că a crescut :)))
• Aud excelent, chiar și sunete de frecvență joasă, pe care noi nu le distingem, iar zborul lor haotic și zarva de dinainte de vreo furtună ne spun, de fapt, că au auzit-o cu ceva minute înainte și acum sunt în alertă;
• Sunt animale sociale, le place traiul cu semenii de-ai lor, dar și cu noi, ceea ce spune despre porumbei că ne cunosc mai bine decât credem;
• Hrănirea la sol se face ordonat, ierarhic, fără certuri de neascultare. Sunt tot timpul prevăzători, cei care asigură garda anunță imediat un potențial pericol și toți își iau zborul rapid. De obicei, porumbeii urbani sunt foarte apropiați de oameni (este vina noastră), cad de multe ori pradă răuvoitorilor. Dacă au scăpat te țin minte și te învață minte. Îți tapetează mașina cu reziduri de care nu au nevoie.
• Nu știu cine a făcut numărătoarea, se spune că au corpul acoperit de peste 10.000 de pene;
• Sunt destul de longevivi, dacă trăiesc într-un mediu sau într-o zonă care le permite înmulțirea și au hrana îndestulată, ajung până la 20-30 de ani;
• Au alură bondoacă, din cauza picioarelor scurte, adaptate și pentru locomoția bipedă;
• Dimensiunile porumbeilor diferă în funcție de specie, la fel și rezistența la zbor pe distanțe lungi și altitudini diferite. Știți sigur că porumbeii au locul lor, binemeritat, în istorie, în credințele tuturor popoarelor de pe glob;
• Porumbeii pot zbura la altitudini de până și de peste 1800 de metri, cu viteze de 124 km/ora. Cel mai rapid porumbel ar fi zburat cu 150km/oră. Aici, vă invit, să faceți și voi o mică căutare, să ne asigurăm că este corect. Sunt minunate aceste păsări, nu?
• Sunt amuzanți când merg din cauza mișcării capului, balansul în spate. Există o explicație simplă pentru asta: porumbeii au ochii de-o parte și de alta a capului, pentru o mai bună focalizare, pe fiecare ochi, capul rămâne nemișcat, cu un mic delay, în timp ce restul corpului înaintează, de unde și efectul de bouncing. Sper că m-am făcut înțeleasă;
• Pot zbura direct, drept în sus. Este o abilitate destul de rară în lumea păsărilor. Modul de decolare al zburătoarelor diferă mult și s-a adaptat și în funcție de mediul de viață;
• Cu toate că dau impresia că nu ar fi buni gospodari, se pare că de fapt le place curățenia și un minim de ordine există în locul unde stau. Hmmm, de aceea au ales pervazul meu bine dezinfectat, nu? Cu siguranță!
• Porumbeii sunt peste tot în lume, mai puțin Arctica, Antarctica, câteva insule din ocean. 5 specii de porumbei au dispărut încă din secolul al 17 –lea. Printre rudele porumbeilor de lângă noi, tot pe lângă casa noastră, sunt guguștiucii, uneori în pasaj turturelele. Vorbeam de specii dispărute? De pasărea Dodo sigur ați auzit, adică porumbelul uriaș, dispărut din cauza… oamenilor.
• Câți pui pe cuib? 2 de obicei, incubația durează 18 zile, deci o rată de înmulțire destul de ridicată, cam 8 ponte pe an, în funcție de abundența hranei. Tinerii depind de părinți cam 2 luni, apoi învață pas cu pas să se descurce.
• Sunt mâncăcioși, consumă cu plăcere plante, semințe, muguri, pâine, tot ce este comestibil din resturile noastre de la masă.

Cam atât. Ar mai fi de adăugat. Vă las pe voi să faceți observații prin parcuri și să completați curiozitățile despre porumbei. Dacă nu ar fi prin parc sau nu ne-ar însoți la mâncat împreună covrigul, pe bancă, sigur ne-ar lipsi. Bucurați-vă de aceste daruri ale naturii, opriți câteva firmituri de pâine pentru ei (nu multe, trebuie să se descurce la treaba asta, au abilitățile necesare) și nu vă supărați că își fac cuib pe pervazul vostru. Până la urmă, cu tot deranjul, sunt fun de privit, observat, chiar studiat. Offf, iar chitcăie de foame! Hai, mami de porumbel, că și Loli trebuie să facă nani! 🙂

Big Explorer, 2015