Puterea cuvintelor

Zilele trecute, seara, cam pe la ora de baie a Lolitei, sună cineva la uşă. Ne uităm unul la altul :). Niciunul valabil să răspundă. Unul deschiloţat de hainele de serviciu, alta cu nădragii de casă şi cămaşa găurita de alăptat. Trage Iulian ceva pe el şi deschide. Şeful de scară făcea chetă pentru nenea Paul. Nea Paul dădea gunoiul în fiecare dimineaţa. De fiecare dată l-am blagoslovit, în gând şi face to face: Nu mai trânti, dom’le, uşa aia, că sare copilul ca ars! Şi nenea Paul, mare iubitor de fundul sticlei de orice, avea o vorba pentru Loli. Ce face, gândacelul? Şi băga capul în landou sau dacă era în brațe, o lua de mânuță. Paranteză: urăsc când oamenii fac asta, fără veste. A mea este cu degetele mai tot timpul pe amigdale şi de la lift până în parc linge degetele și la alți 5 oameni. Uite așa, stau cu şerveţele la pândă! Încheiat paranteza. Iulian, generos, scoate din portofel bani, dă la oameni şi închide uşa. Scăndălesc, din dormitor, un pic, că a dat prea mult, apoi îmi amintesc de gândacel şi mă înmoi. Gândacelul! Gândacelul din brate mă înduioşează şi uit. Da! Iaca forță!

Ştiu că unele vorbe mă ridică sus pe statuie, altele mă lipesc mărunt sub postamentul ei. Ei, bine, sper că am să îmi învăţ fiica să fie responsabilă cu cuvintele şi să îşi asume fiecare vorbă. Căci, probabil, nu sunt singura care a avut parte de-a lungul timpului de cuvinte care au rănit şi supurat obsesiv, vreme multă, până au adus vindecare. Dar și regrete, după ce am aruncat altora, în faţă, unele.

Cred cu tărie în exprimarea liberă a fiecărui gând şi cred, şi mai mult, în a nu spune peste cât e nevoie. Este precum lingura de mâncare, în plus, care te îngraşă, pentru că simţeai nevoia de încă, un pic, ca să fii îndestulat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *