Relaţia de cuplu – Ce spun eu și ce auzi tu?

Cel mai greu îmi vine mie acum să îmi adun gândurile, informațiile pe care sper ca le-am înțeles și notat corect. Conferințele marca György Gáspár sunt intense, sunt pline de resurse informaționale. Poate trebuia să iau mai multe notițe, îmi dau seama că sunt pe capacitate mama la nivel de sinapse neuronale.
Bun! Ce-am reținut:
Orice relație cere multă muncă. Da, nu zâmbiți, nimic nu e lin și ușor și ca în povești cu happilly ever after. Este cărămidă cu cărămidă. Începutul este suav, plutitor, frumos și magic, durează primii doi ani până se duce rezerva de hormoni de îndrăgostire, apoi începe de fapt relația de cuplu. Dacă o întrebai pe maica-mea ti-ar fi spus simplu – după primii ani se duce mierea și rămâne restul …mai puțin dulce.
Dacă cauți perfecțiunea și o găsești, mare dezamăgire. Omul perfect nu are nevoie de tine. Este suficient pentru el și atât.

Relațiile au termen de valabilitate (believe it or not), sunt abstracte, nu sunt palpabile, nu poate fi vorba de o relație atâta timp cât nu există influențe de cuplu. Practic o relatie nu înseamnă doar să trăim în același spațiu, timp, în care nu ne intersectam deloc, nu ne vedem cu adevărat, nu ne auzim, nu ne simțim.

Cearta este nelipsită într-un cuplu, înseamnă interacțiune, înseamnă că avem nevoie de conectare. Ideea este să te cerți inteligent. Nu am înțeles exact cum se face asta, de fapt, când ajungi să faci asta. Cu mult exercițiu, în principiu și mult lucru cu tine. Conflictele sunt contexte de creștere. Poți eșua sau te poți schimba. În situațiile de criză din cuplu nu este necesar să vezi doar pericol (abandon, despărțirea) pentru că asta însemnă eșec, ci să vezi oportunitatea –  momentul de a face o schimbare.
În relațiile noastre de cuplu, părinte-copil descoperim răni, trăiri, emoții, temeri, diverse tipare care ne definesc ca nivel de inteligență relațională. Oamenii cu inteligenta relațională nu pun etichete, știu că un comportament nu definește o persoană. Abilitatea de a gestiona un conflict este corelata cu nivelul de inteligentă relațională a partenerilor.

Modul în care am fost iubiți de mici, ne va spune despre cum vom iubi ca adulți, tipul de atașament pe care îl vom atrage la partenerul de cuplu și încerca să-l rezolvăm în relațiile de cuplu, cu copii.
Imi dau seama că aici e de lucru nonstop. Fiecare dintre noi vine cu un bagaj specific și în cazul meu, daca privesc în urmă, la toate deciziile mele, suferințele legate de relații, pe toate mi le asum acum (atunci nu), nu le (mai) regret, la toate mi-a lipsit lucrul cu mine. Eu nu aveam nimic de schimbat, aveam doar idei. Nu aveam pregătirea emoțională, nu lucram la ea, la mine, visam perfecțiune și atât.

O teorie complexă pe care am să încerc să o studiez mai bine și despre care a povestit Gáspár este teoria Imago, cea care spune că ne-am născut într-o relație, am suferit într-o relație și ne-am vindecat într-o relație. Simplu, nu? Adevărat până la ultima vocală.

Toate se leagă dacă îți recunoști tipul de atașament cu care ai crescut, pe care l-ai adoptat ca fiind bun pentru tine până în momentul în care ai ajuns în cuplu, ți-ai dat seama de limitări, ai reușit să îl identifici și lucrezi la el. Lucrul cu propria persoană este greu. Nu poți schimba gânduri, emoții, poți schimba comportamente. Acele comportamente toxice, care distrug relațiile: critica, intrarea în defensivă, disprețul, blocajele de comunicare.
Critica – este adevărat, studiat, parafat că femeile critică mai mult. Critica, pentru toți, ascunde lacrimi înghețate ale copilăriei noastre. True și dureros până la os. Critica nu e ok, este normal să fim deranjați de varii motive, se poate înlocui cu ceva mai puțin toxic, cu discuții deschise despre ceea ce ne deranjează și cum putem lucra împreună la ele. Atacul la persoana este exclus. Critica atrage superioritatea în ecuație, iar răspunsul este unul defensiv, neplăcut, nedorit. Prin urmare, critica o transformăm în plângeri asumate fără atac la persoană.
Intrarea în defensivă – când suntem răniți, rănim la fel, sapă o groapă și mai mare între parteneri, însă lucrurile pot sta diferit prin asumarea responsabilității personale.
Disprețul– este cel mai toxic, poate fi înlocuit cu lauda, aprecirea, umanitatea. 
Blocajele de comunicare – pot fi înlocuite cu strategii de auto-liniștire (respirații, muzica), asumarea vulnerabilității, oferire de feedback.
Cuplurile fericite sunt cele care renunță la negativitate. Negativitatea determină negativitate, emoțiile pozitive salvează relația. Până la urmă problemele fac parte din viața de cuplu, chiar daca 69% sunt nerezolvabile. Acceptarea are un rol esențial.

Intenția superioară a relațiilor de iubire este de creștere și vindecare.

A fost o conferință plină de informații, m-am simțit bine, am rezonat cu tot ce am auzit și mi-am dat seama că aveam nevoie să aud lucruri, să văd oameni, să ascult, să sedimentez fără să intervin activ.

Iulian s-a bucurat de momentul tată – fiică, au fost la teatru; reîntîlnirea, de după, a fost cu mare dor.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *