2

La mine acasă

Și acum după atâția ani am obiceiul de a spune: Mă duc acasă la mine. Casa mea e altundeva acum însă acasă la mine, Marina (nu la noi Loli, mami și tati)), este acolo unde am copilarit, am fost la școală, am legat prietenii pe viață, am plâns și râs de nenumărate ori și de unde credeam că dacă plec totul va fi exact cum mi-am propus. Ei, parșivă asta de viața, nu a fost exact ca în planurile inițiale, mi-a dat emoții și mult mai mult decât mi-am imaginat.

Așa mi-era dor de casa mea, habar nu am avut până am ajuns acolo. Și povestesc fetei mele pe drum (monolog a fost în final, extrem de neinteresantă viața mea dinainte de ea, pun pe seama vârstei fragede :)) despre cum acolo am mers la cămin, grădiniță, în clasa I cu un ghiozdan imens și cu penarul ăla de lemn (care acum ar fi în trend, gen conectare cu natura) pe care l-am urât din tot sufletul că nu era colorat și chinezesc, cum am mers la liceul de lângă casa, fix acela la care nu puteai concepe să nu intri, despre colegii mei de clasă, despre prima zi la liceu cu tenișii mei roz. Și despre primele mele iubiri, și despre marea mea iubire, tot din partea locului cu care nu m-am intersectat aici, ci la km depărtare.

14803321_10154510468670903_1812384555_o

Liceul ”Roman – Vodă” astăzi Colegiul Național ”Roman -Vodă”

14803129_10154510468665903_1913899707_o
Fântâna arteziană, locul de joacă de weekend, în centrul orașului, mi se părea foarte modernă ca design, și când nu mergea apa, iar paznicul era  plecat, o escaladam cu toată gloata din bloc.
Cofetăria copilăriei, de la colț,  este tot acolo, cu ceva modificări, prăjiturile la fel de bune. Toate au același farmec. Arată diferit acum, sunt tot acolo, la fel și amintirile.

fantana-1
Blocul meu în formă de U, cu magazinul Guliver unde erau de toate, cât permitea  Ceașcă, pe atunci. Acolo era un desen, la standul cu haine, finet și altele pentru botez, un desen mare cu bebe în păturică dus în cioc de barză. M-a urmărit imaginea asta în copilărie, urmăream și eu berzele poate-poate văd cum cară bebelușii. Ai mei mi-au lăsat asta drept explicație ceva vreme. Să nu faceți asta copiilor vostri. Adevărul nu prea mi-a convenit atunci când l-am aflat. M-a supărat la fel de tare ca povestea cu Moș Crăciun.

Parcul cu castani și statuile reprezentând personalități ale literaturii romanești. Țin minte cum ne povestea tata despre fiecare în parte și cum vizita în parc începea cu jocul de căutare a unui poet care a scris poezia pe care tocmai am învățat-o sau povestea ce urma să o citim. Alergătură asta dupa statui și cititul cu voce tare anii (perioada cât au trăit) era preferata noastră.

14625731_10154510466355903_1238453460_o 14807944_10154510466365903_1580537917_o
Lacul din parc era și el punct de atracție. La fel și acum. Când eram mici erau bărci cu vâsle. O perioadă bună de timp a fost lăsat în paragină, bărcile dispăruseră, era un loc gol, secat, arăta precum o cadă nefolosită. Azi este frumos amenajat, cu rațe, lebede, alte orătănii pe care copiii și adulții le îndrăgesc. Am uitat să luăm pâine de acasă, așa că am hrănit populația lacului cu pufuleți. Bine, Loli s-a hrănit cot la cot cu rațele. Cum Loli nu prea știe ce sunt pufuleții, nu îi cumpăr, doar gustat ocazional, i-a savurat nu alta. Unul în gură, unul la rațe.

img-20161007-wa0024

Nu e doar atât….biblioteca, străduțele cu case, muzeele, muzeul unde am lucrat. Când vii câteva zile nici nu ajungi să-ți vezi toate neamurile, darăminte tot orașul. Mai departe de blocul meu și casa bunicilor Lolitei (aflate la capetele aceleiași străzi ;))))) n-am ajuns. Nu am avut timp! Mare dușman!

Mi-am reîntâlnit prietenele mele dragi. Am recuperat un pic din câte avem să ne povestim. E bine și atât. Important este că ne-am regăsit. Cu toate că avem copiii zburdalnici cu noi, simt că nu a trecut timpul și parcă ieri ne-am despărțit. Trecutul e aproape de prezent și e bine.
Am vrut să mă întâlnesc cu mult mai mulți, numai că ziua nu s-a lungit de dragul meu și nici mândra nu putea face față la atâtea chipuri și atâta grai moldovenesc. Mi-am recăpătat accentul cât am poposit acasă. 😊
A fost frumos, am simțit aerul de oraș aflat la confluența a doua râuri Moldova și Siret -ceața groasa de dimineață!

p.s. m-am plimbat prin oraș cu Loli de mâna, fără vreun gadget care să mă ajute să imortalizez ceva. Telefonul era plin cu filmele mândrei, așa că am pus-o pe prietena mea Adi să răscolească calculatorul pentru poze. Mulțumesc, Adi. La următoarea vizită voi fi mai bine pregătită!

3

Vacanţa la bunici

De când începe? Ei bine, începe din momentul în care faci bagajele și se termina când pui hainele, folosite în vacanță, spălate în dulap. În cazul nostru îndesate pe acolo, deoarece ducem lipsă de spațiu.
Am luat întreg dulapul pentru Loli, să aibă mândra ce murdări, mozoli, fără să stau la întins rufe după vreo pictură cu mâncare sau șters cu turul pantalonilor toată curtea. A avut toate ținutele, inclusiv pantofi cu glanț și fustă înfoiată. Înainte de a poposi în casa bunicilor am fost la nunta unor prieteni. Și așa mult i-a plăcut mândrei, a dansat, alergat de colo-colo la începutul serii, a numărat instrumentele muzicanților, a aplaudat cu patos, după care a dormit buștean până pe la mijlocul nopții.

 

De fapt, până după miezul nopții când a decis că mama trebuie să se culce și ea. De trei ori am culcat-o, de trei ori am plecat cu pantofii în mâna din camera. Cum închideam ușa sărea în fund – mami, mami! Bun, cu mamaia nu voia să doarmă, cu mami da-da, drept urmare am rămas să ascult muzica din cameră și să bat ritmul cu picioarele sub cearșaf. A fost frumos cât a fost, am dansat și cu soțul meu și preț de câteva ore ne-am simțit ca atunci când ieșeam la discotecă, holtei fiind.

Revin la împachetat. Am umplut 2 geamantane și tot aș fi adăugat încă ceva. Nu am folosit toate hainele, însă le-am avut ca back-up în caz de orice. Știți și voi…😊

Am ajuns la bunici și a fost o reîntâlnire frumoasă tare. Loli a fost așteptată cu jucării, cu o mulțime de cadouri, cu multă dragoste. Bunicii de la Roman (părinții lui Iulian) o văd rar și abia așteptau să îi arate nepoatei camera pregătită pentru șederea ei. Au dat-o în leagănul din curte, s-au plimbat prin jurul casei, mândra și-a băgat nasul peste tot, au stat de vorbă cu ham-ham, s-au jucat cu castane, cu ursuleții de plus, au cântat la orgă, s-au jucat de-a prinsa. Veselie mare!
Loli a savurat cu gura până la urechi momentele de joc, de relaxare alături de bicu și bunica. Bunicul, care este fan tehnologie, a făcut poze, filmulețe cu nepoata simpatică. Ce n-am făcut și îmi pare rău că ne-a scăpat – nu le-am făcut lor poze alături de Loli. Data viitoare!

Vacanță la bunici trece ca gândul. Vizite, plimbări, stat la povești, întâlniri programate, altele ad-joc. Când parcurgi 300 și ceva de km/o dată pe an, încerci să nu ratezi pe nimeni. Acuma știm că mândră noastră este extrem de simpatică și toată lumea vreo o ocheadă și cum neamurile și cunoscuții s-au săturat să o vadă doar în poze, ne-ar fi trebuit încă vreo 2 săptămâni ca să terminăm cu vizitele și vizitatul.

fetele

plimbari

Loli s-a bucurat de atenție, a socializat cât și cum a vrut ea. A apucat să ajungă și la casa străbunicilor, a privit și ascultat cu interes orătăniile (se aud diferit față de cele din cartea cu puișorul curios) și pe meau-meau și pe ham-ham. A mâncat struguri direct de la sursă, din vie, ardei verde rupt atunci de pe rug, nuci proaspăt scuturate de bunicul, a mâncat (așa cum mănâncă ea – pe vârful limbii) tocăniță de țară făcută pe sobă. Ne-am jucat la fântâna cu roată și am scos apă împreună. Nu a vrut să guste, am băut doar eu. I-am arătat livada și ne-am oprit și la mărul Sântiliesc (merele dulci, care se coc până de Sf. Ilie), acela în care mă urcam când eram de 10-11 ani.  A urcat-o tati în copac și i s-a părut tare amuzant. Am trăit totul așa în tihnă că nici nu am apucat să imortalizez prea multe momente. Le reținem așa, fără aparat foto, tuș și culoare.

la-tara

Dacă tot am fost în vacanță apoi și partea cu slăbitul a fost în vacanță. Dacă acum o săptămână slăbisem câteva grame și aveam un pic de talie, acum sunt cu ditai talia și gramele depuse îndesat. Ce să zic…pofta este mare acasă la bunici.

Loli a mâncat și ea, nazurile la masă le-a adus și la 300 km depărtare de casă, numai că la intensitate minimă. A cerut chiar de mâncare de câteva ori- miam-miam, a mâncat singură fără să îndese și mama. S-a supărat că pe aici nu fac cofetariile brioșe, chestii fără lapte, unt și fără gluten. Și miu-miu (a mea) nu era pentru ea, drept pentru care a turtit frișca de pe o prăjitură și și-a lins degetele cu nesaț. Iar noi am înghețat și așteptat infrigurați efectele. A fost ok.

A sosit repede ziua plecării. Am pachetat greu, științific (cum fac unii pe net), și cu toate astea a rămas să trimită bunica pachet. Noroc de Loli că este ușoară, altfel rămâneam pentru transportul nr 2, așa de încărcați ne-am urnit.

Am avut vreme bună, a fost soare, a fost și frig. Loli era asigurată, noi eram cam subțirei la haine. Eu am crezut că vara nu e gata și cu cele două hanorace ne descurcăm brici. Ne-a găsit bunica “bulendre” de luat în spate, când a fost mai răcoare și cam asta a fost.

Cine n-are bunici să își facă rost, cine îi are să-i prețuiască. A fost vacanța noastră și a Lolitei în locul în care noi, părinții, am fost ca ea și în care ne-am trăi printre cei mai frumoși ani. Anii copilăriei, când lumea este largă și sinceră și frumoasă.