0

Bine, mami! La revedere, mami! Cu drag, mami!

Nu, nu sunt vorbele fetei mele. Despre vorbele ei povestesc separat. Azi va fi despre mine. Mama!

Cum eu, mama de drept, mă pierd în lumea lui mami, care nu are legătură cu mami, când merg la doctor, la terapie, la sosire și plecare din grădiniță, în parc, acolo unde sunt cu copil în brațe, de mână, fugind după copil, alegeți voi ipostaza.

Mami

La spital, înainte și după ce am născut mândra, eram doamna cu nume de nepronunțat, apoi mami cu copilul mic, apoi mami cu copilul urlăcios, apoi mami, o să fie bine, apoi mami, nu te stresa etc. Eu nu eram pe acolo, adică eram, dar sub o nouă formă și etichetă.

Eu sunt mami. Îmi place că sunt mama fetei mele. Dar când cineva mă asigură în plus, nu îmi place. Eu nu țin la formule consacrate – dna cutare, dumneavoastră. Poți să îmi spui pe nume, numai nu mi te adresa cu mami. Mami, semnează aici, pune numărul dincolo etc.

Formule

Mi-amintesc după revoluție filmele americane în care toată lumea era prietenă cu toată lumea și la discuții pe numele mic. Vecinii nu erau domniți, șefii erau tot cu prenume, rare cazurile cu dumneavoastră și dumneata. Și eu nu înțelegeam, mama mă punea să folosesc toate formulele și nu le foloseam fix cu sensul de respect, apreciere. Ba, din contră, de-a lungul anilor am domnit oameni, cu toate că și-au dat acordul pentru numele mic, exact din motivul de a păstra distanța și nu din respect. Am apreciat oameni, chiar dacă nu am trecut de numele familie. De exemplu: în primul meu an de muncă, o colegă a ținut să îmi arate, de față cu toți colegii, locul meu de începător într-ale meseriei și cum drepturile mele sunt limitate. Nici în ziua de azi să nu credeți că am renunțat la a o domni. Este doamna Cutărescu. Momentul a trecut, ba chiar am colaborat bine în scurt timpul cât am fost colege, așa frumos și sincer ne-am zâmbit și înțeles după episodul acela. Cred că a și recunoscut că a greșit. Dar eu am rămas fidelă formulei. Nu am simțit nevoia de a trece dincolo de dumneavoastră.

Adresare

Adevărul este că la partea de respect, apreciere, am de adăugat una alta. Când spun asta fac referire la faptul că, deși ai mei m-au asigurat că respectul se învață, câștigă, de multe ori am fost nevoită să arăt respect, deși nu asta am simțit. Am folosit formule de adresare pompoase pentru că așa scrie la carte, dar când i-am scris, de câteva ori, dnei de la un anume departament Stimată doamnă Cum o Chema, numai apreciere nu a fost în spatele rândurilor, de la stimată până la finalul numelui ei, cu toate că restul cuvintelor erau banale și la subiectul care mă interesa pe mine, dar nelămurit, evident, cu fiecare mail trimis.

Când primesc bună, mami!, ce bine, mami!e bine, mami!, lumea lui cine sunt eu e cât gămălia unui ac. Sunt dintr-un loc impersonal, unde mă conform cu cerința de moment, departe de semnificația adevărată de mami. Nu cer apreciere, nu cer nici respect așa tam-nesam.

Mami e plin, chiar dacă e prescurtare de la mama, e frumos și drag, și nu e pentru a porni sau încheia conversația despre vreme, de exemplu. Este fix pentru mame (pentru mine, pentru mama ta, a mea), este pentru familia ei.

Eu primesc orice formulare decentă, dar pe cea de mami, azi a fost bine sau cu dragmami, aș vrea să o transform cumva. Știu că la unii e din dorința de apropiere, fără intenții aiurea, la alții este pentru a îmi asigura poziția, în caz că mi-am uitat-o. Și aici, nu sunt de acord.

Ce părere ai?