0

A cincea poveste #CredeÎnTine – o poveste cu remedii naturale și optimism

A cincea poveste #CredeÎnTine este o poveste despre prietenie și despre un om care și-a creat povestea cu muncă multă și perseverență. Este și despre a învăța că există alternativă care să sprijine, completeze tratamentul medical clasic.

credit photo: unsplash.com

Primul an de facultate a fost greu pentru mine, oameni noi, oraș nou, ieșirea din zona de confort de acasă, toate m-au copleșit în primele luni de studenție. Viața de cămin și tot noul din viața mea, la polul opus cu ceea ce trăisem până atunci, m-au schimbat, am și crescut, am dezvoltat prietenii pe viață. Eu credeam la 18 ani că prietenii cei mai buni sunt cei cu care ai crescut de mic, dar uite că nu a fost adevărat. Prietenii din facultate sunt de cursă lungă, chiar dacă te auzi și vezi cu ei de 2-4 ori pe an.

Ilona este prima de la stânga, cea cu plete negre crețe și încruntată foc …sunt eu 🙂

”Mama” din cămin, în facultate, în primul an, cel mai greu, a fost Ilona. Era un pic mai mare față de noi restul bobocilor, avea un nume neobișnuit pentru mine, dintr-un roman citit în liceu, și când veneam plouată după o zi de cursuri, flămândă și supărată pe viața de student, care nu era așa cum mi-am imaginat-o, ea îmi spunea: Vino la mama, să te alint! Nu amintesc de mâncarea caldă care mă aștepta și emisiunile privite la televizorul alb-negru și toate peripețiile din anii ce au urmat.
Iată, ultima poveste din prima serie de 5 povești/ 5 oameni începe așa:

Povestea mea a început în urma cu 40 de ani, în satul Pogorăști din județul Botoșani. Acolo am copilărit până la vârsta de 6 ani alături de bunicii mei dragi. Tot universul meu era acolo, jucării îmi erau cutiile de chibrituri și tot felul de bețe cu care construiam adevărate ferme împreună cu verișorii mei, aveam și un motan pe care îl înfășam cu hainele mele, confecționam păpuși.

Eram fericită în universul acela minuscul, umblam desculță până toamna târziu și realmente încălțăm pantofi numai în zi de sărbătoare. Nu mi se spunea niciodată “nu”, lucrurile erau atât de simple și frumoase și acum, privind în urmă cred că acolo s-a derulat cea mai frumoasă etapă din viața mea.

Școala am făcut-o în Botoșani și trebuie să recunosc faptul că mi-a trebuit ceva timp să-mi dau seama ce vreau să fac cu viața mea. Părinții mei erau muncitori și mi-au transmis ideea că fără muncă nu poți realiza nimic în viață. Nu m-au obligat să învăț și nici nu mi-au tăiat aripile când am vrut studii superioare, chiar dacă veniturile lor erau pe atunci mai mult decât limitate. Recunosc, nu am fost un copil de nota 10. Am luat pentru prima data premiul I, în anii de studenție, și atunci am înțeles că trebuie doar să vreau.

Încercând să-mi definesc identitatea profesională am făcut Școala Postliceala de Asistent Generalist, apoi conștientă fiind că vreau mai mult m-am înscris și am intrat la Facultatea de Biologie, Secția Ecologie, în cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași. Visul meu era să devin profesor. Simțeam că asta este vocația mea, motiv pentru care am făcut un curs postuniversitar ce-mi permitea acest lucru, însă nu am profesat niciodată.

La Iași l-am cunoscut pe soțul meu, un om deosebit de inteligent, integru și inovator, care a reușit să-mi insufle dorința de a mă autodepăși.

Printr-un concurs de împrejurări mai mult sau mai puțin importante am ajuns la Râmnicu Vâlcea, de unde vă scriu acum și unde ne-am stabilit, în final, pentru că mie în special, mi-a plăcut zona.

Nu a fost ușor să ne adaptăm acestui oraș, și totuși am rămas și mai mult decât atât, am construit aici munca mea.

Maternitatea întotdeauna aduce schimbare. Eu o simt de 3 ani de zile. Ce nu am reușit să fac până la Loli, am reușit după, deși timpul a fost mai puțin, totul s-a derulat mult mai repede decât aș fi crezut. Prinzi curaj parcă mai mult față de înainte și ai o îndârjire de transee când vine vorba de protejarea puiului. Așa cred că a început totul, nu?

În anul 2004 l-am născut pe Stefan, primul meu copil, un băiețel minunat, care a avut serioase probleme de sănătate în primii ani de viață, motiv pentru care aproape epuizasem toate variantele de tratament. Intrasem în acel cerc vicios, în care au căzut de-a lungul anilor mulți părinți ce administrează copiilor tratamente alopate.

Am căutat alternative medicale și așa am descoperit puterea plantelor, cu care l-am și făcut bine.

Maria, fetița mea cea mica, s-a născut aproape doi ani mai târziu. Aveam deja lecția învățată și orice problemă de sănătate apărea o tratam cu remedii naturale.

În 2007 am hotărât că pot să împart și altora din experiența mea, așa că mi-am deschis un magazin mic de produse naturiste, la parterul unui bloc, unde principalii clienți eram eu și doamnele din bloc. Nu aveam experiență în afaceri, în schimb făceam cu pasiune totul. Nu am recomandat niciodată un produs pe care eu nu l-aș consuma și nici de dragul de a vinde, fără să țin cont de nevoile clientului. Probabil aceste principii au fost fundamentale la momentul respectiv.

Afacerile cu remedii naturiste sunt multe. Cum faci să evoluezi și să continui ce ai început în lumea antreprenorilor?

Din acest tip de afacere nu supraviețuiești, dacă nu cauți soluții de dezvoltare. Așa am decis că trebuie să merg la următorul nivel, să deschid mai multe puncte de lucru.

Ajutor financiar am avut din partea soțului meu o foarte mare perioadă de timp. Încet și cu greu am reușit să mă așez pe “picioarele mele”. Acum administrez un număr de patru magazine și sunt în plin proces de reorganizare interna. Având în vedere că sunt 10 ani de activitate, patru magazine, nu e mult. Mi-a trebuit timp să învăț cum să gestionez această activitate la nivel de bussines.

Multă vreme am fost multumită de faptul că fac ce-mi place și pot asigura copiilor mei un trai decent. Satisfacții materiale nu aveam prea multe, în schimb, faptul că se întorceau clienții multumiți de un produs recomandat conta mai mult decât pot descrie în cuvinte.

Să urmezi un tratament naturist și să ai rezultate presupune să fii ordonat, încrezător și să ai o doza potrivită de răbdare. Lucrurile nu se schimbă peste noapte, oamenii trebuie să înțeleagă faptul că natura a lăsat leac pentru fiecare boală.

Important este să consume remediile potrivite și dozate corespunzător, astfel încât să obțină rezultatele așteptate. Vin la magazin clienți cu boli cronice, care au înțeles că tratamentul naturist poate dura toată viața. Fiecare dintre noi știm sau, la un moment dat, aflăm inevitabil, că în hipertensiune arterială, de exemplu, medicul recomandă o schemă de tratament și un regim care trebuie respectate cu strictețe toată viața. Cum ne-am putea imagina că plantele ne pot vindeca bătând din palme? Se recomandă celor cu boli cronice, tratamentul naturist inițial în paralel cu cel alopat iar apoi, în funcție de rezultatul analizelor, se reduce doza produselor de sinteza și se crește doza suplimentelor alimentare.

Și cel mai important este să facem prevenție. Consumatorii de suplimente alimentare știu că anumiți hormoni, acizi grași, anumite enzime se secretă în cantitate insuficientă după o anumită vârsta sau chiar deloc. De exemplu, acizii grași Omega 3 considerați acizi esențiali, au rol important în buna funcționare a organismului dar acesta nu îi produce în mod natural. Aportul preventiv de Omega 3 reduce riscul apariției bolilor cardiovasculare, a depresiei, a afecțiunilor osteoarticulare sau chiar a cancerului. De asemenea, în prevenție un rol important îl au antioxidanții despre care se vorbește atât de mult în ultimul timp având în vedere mediul stresant și poluant în  care trăim.

Există contraindicații și în “lumea” plantelor de aceea cel care vinde aceste produse trebuie să aibă cunoștințe temeinice despre felul în care funcționează organismul uman, boli și simptomatologie.

Contează să găsești oameni cu care să te potrivești, să aducă un plus de valoare muncii tale, să motivezi și să încurajezi fie că este la început în echipa ta sau este deja membru cu vechime. Timpul și umanitatea fac casă bună.

Da, în timp am reușit să-mi construiesc o echipă de oameni valoroși care știu foarte bine cu ce să vină în întâmpinarea nevoilor clientului. Fără echipa mea nu aș putea merge mai departe și de câte ori am ocazia spun “mulțumesc!”

Medicina naturistă a evoluat foarte mult. De multe ori am fost nevoită să explic acest lucru. Chiar oameni instruiți asociază un magazin de profil cu “ceaiul”. Fetița mea când era întrebată ce profesie are mama spunea că “vinde ceaiuri”.

Acum medicina naturistă înseamnă mai mult decât un ceai. Înseamnă produse complexe de origine vegetală sau animală, înseamnă studii clinice efectuate în centre specializate, înseamnă oameni valoroși implicați în cercetare, înseamnă o noua viziune.

Dacă ar fi să mă întorc în trecut pot spune că DA, aș face același lucru însă NU în același fel.

Cred că toți vrem la un moment dat să ne reîntoarecem în trecut, să nu schimbăm fundamentul a ceea ce facem în prezent, dar totuși să îmbunătățim ceva. Cum se poate descrie asta în cazul tău?

Aș păstra pasiunea, încrederea și plăcerea de a munci și aș mai adăuga disciplina, instruire în management, marketing și dezvoltare personală, încă din prima zi de activitate. Mi-aș construi un bussines planificat și nu “după ureche” așa cum spune soțul meu adesea (râde!) și aș forma oameni care să-mi preia din sarcini în așa fel încât să pot vedea “pădurea de copaci”.

Dar cred că niciodată nu e târziu, deja am apucat pe drumul acesta și la cât de motivată mă știu când vreau să duc ceva la bun sfârșit, voi reuși.

Ilona Tudor – mamă, antreprenor, manager Gammastil Remedii Naturale: Povestea mea este despre o femeie obișnuită, mamă, soție, prietenă, căreia îi place să muncească, să iubească și să trăiască frumos. Poate fi povestea oricui.

4

A patra poveste #CredeÎnTine – O poveste cu patru ingrediente: pasiune, dorinţă, emoţie, raţiune

A patra poveste #CredeÎnTine mixează artă, creație, comunicare și industrie de publicitate printre rânduri și va fi un fel de scrisoare către mine și tine de la un om visătoar, însă extrem de hotărât, plus mici note pe lângă rânduri.

Dragă povestitorule, dragă prietene,

Mă bucur să te cunosc. Sunt Cristina, mama lui Vlad și antreprenor în comunicare. Viața (inclusiv cea profesionala) este work in progress. Cred că nu e nimic mai dezarmant decât un “Ah, ești neschimbată!” (Pfuu, doar când vine vorba de ten e ok, nu-i așa?).

credit photo: unsplash.com

În pacursul profesional al fiecăruia cred că există niște puncte de cotitură, sau niște perioade senzitive, sau niște ferestre de oportunitate (ca să folosesc o terminologie vehiculată intens în parentalitate). În ceea ce mă priveste, deciziile fundamentale pe care le-am luat de-a lungul carierei au fost câteva: momentul în care am dat viața de artist pe cea de publicitar (am terminat Pictura la Universitatea Națională de Arte, acum 17 ani), momentul în care am dat viața de angajat pe cea de antreprenor (am co-fondat Hello Communication acum 7 ani) și momentul în care am creat Foodwise, primul hub românesc de comunicare în industria food&beverages (acum 2 ani).

Cred că pentru cei care încă ne ”zbatem” pe proiecte care să ne aducă mai aproape de un vis realizat, niște idei de ingrediente de succes ne-ar fi prinde bine. Prin urmare, eu m-am gândit să îmi povestești în scrisoarea ta și despre cât la 100% ai nevoie de pasiune, dorință, disperare și emoție ca să pui în practică o idee?

Sunt o persoană care își asumă riscuri moderate. Paradoxal, dacă mă gândesc am pornit pe cont propriu în plină și prima recesiune românească postdecembristă. Acel sentiment că „va fi bine” se pune? Pentru că asta am simțit eu atunci, când fosta mea colegă de agenție mi-a propus să ne facem propriul business și să navigam cu agilitate în economia încremenită a acelor ani.

Doar 28 dintre cele mai mari 50 de companii antreprenoriale din 2009, anul în care criza a lovit economia locală, au reuşit să supravieţuiască, iar celelalte 22 de firme sunt fie în insolvenţă, fie în faliment sau sunt radiate.” Cam așa arată o statistică recentă (sursa: www.gandul.info, 2017).

Nu doar că am supravietuit, dar suntem în top 10 agenții de publicitate independente, întocmit în 2016 de revista Forbes, luând ca reper cifra de afaceri.

Din ingredientele listate de tine, aș păstra pasiunea, dorința și emoția, și aș da niste credit rațiunii.

Povești funny legate de muncă (am întrebat eu) sunt muuulte. Unele încă de nespus. Mai întreabă-mă peste vreo 30 de ani, le voi desecretiza. Cele mai simpatice sunt bineînțeles legate de începuturi, de cum ești dat afara pe ușă și intri pe fereastră, deși la vremea aceea nu părea așa.

Eu sunt din generația cu cheia de gât și anunțul de angajare decupat din “Romania Libera”. X-erii aceia care plecau la 5 dimineața din agenție și la 8 reveneau parfumați și gata să prezinte clientului campania. Ceva de neconceput astăzi pentru milennials, și pe bună dreptate!

Partea proasta este că era cumplit de greu să vină taxi-ul la 5 dimineata pe Mătăsari, unde în mod nefericit era amplasată superba vila în care se afla sediul agenției la care lucram. Între timp a fost redată demnitatea femeilor pe Mătăsari, cred ca lucrurile s-au mai schimbat. Și la o adică s-a extins piața pentru servicii de transport de calitate.

Am avut și am pe roll multe proiecte de suflet (nu neapărat emoțional, profesional vorbind). Cel mai intens este un proiect în desfasurare – platforma Foodcare. Pe scurt, este un demers al agenției noastre, de promovare a comportamentelor etice vizavi de hrană, de resusele implicate în producerea lor. Ne adresăm organizațiilor, companiilor, formatorilor de opinie, consumatorilor finali.

Prima campanie derulata în această platforma este #itsoktotakeaway, prin care îndemnăm consumatorii să ceară la pachet mâncarea pe care nu au reușit să o consume la restaurant. Restaurantele care ni s-au alăturat în proiect au fost  La Cantine de Nicolai, Beraria H, Hard Rock Cafe și lanțul City Grill. Prilej cu care îți multumesc și ție pentru promovarea acestui îndemn în comunitatea ta.

Primăvara anului viitor vom pune la dispoziție publicului un studiu din care vor reieși comportamentele de consum ale românilor, prilej cu care vom lansa a doua campanie, în care vom consolida îndemnul de a nu risipi alimentele. Desigur, m-aș bucura dacă din nou te-aș avea ca susținător.(Yeyyy, sigur!)

Întrebarea pe care o pun sub diverse forme omenilor care mă inspiră este despre timpul din urmă și momentul de acum, dacă a existat undeva într-un colț al minții un preview al momentului de acum, dacă exista instinctual sau era bine definit gândul momentului de acum. Ai avut feelingul asta, acolo undeva (deep down) că vei ajunge unde ești acum?

Sunt suma reușitelor și eșecurilor de până acum,în momentul în care mă adresez ție și cititorilor tăi. Suma informațiilor și emoțiilor de până acum.

Nu am avut sentimentul că voi ajunge să fac comunicare pentru mâncare și băutură. Credeam despre mine că voi fi bucătăreasă, apoi am crezut că mă fac arhitectă, apoi creatoare de modă, apoi pictoriță. Am fost câte un pic din toate acestea. În funcție de fiecare etapă în care mă aflam în viață. Acum sunt aici. Peste 5 ani nu știu ce voi fi, ce descopăr în legătura cu mine.

Cristina Diaconescu Pîrlitu – mamă, antreprenor, Creative Partner FoodWise Content&Creativity Hub: Singura certitudine pe care o am este că voi face tot posibilul să fiu autentică, motivată din interior.

 

 

1

A treia poveste #CredeÎnTine – O poveste cu flori

A treia poveste #CredeÎnTine are flori, buchete și creație florală printre rânduri.

Cine nu iubește florile? Cu toții știm vorba cu o floare nu se face primăvară, însă o floare, un buchet, un aranjament, o pată de culoare pe vreme gri afară și în suflet, binedispune. Florile au darul de a ne scoate din zona de disconfort pentru că ne gâdilă, pe nesimțite, olfactiv și vizual ființa.

Lucrul cu florile este o muncă care te tratează sufletește, cu siguranță.

Cunosc un om care a nu a visat la viața printre flori, numai că ele au venit în momentul cel mai important al vieții și a fost precum un vis dintotdeauna. Iată cine este:

Luminița – absolventă (acum 15 ani) a facultății ISE din cadrul Universității Babes Bolyai din Cluj Napoca, adică ASE-UL din București. Ca orice absolvent al acelei perioade probabil și al acesteia, nu știam ce vreau sau pot să fac în continuare, astfel încât după 3 ani de la terminarea facultății, adică acum 11 ani, am venit în București doar pentru un masterat de Comunicare și Relații Publice la SNSPA, și am rămas aici.

Am început să lucrez chiar după terminarea facultății la departamentul de contabilitate al unei firme din București, care avea filială și în Cluj, la care am renunțat după vreo 3 ani, căci sincer nu era de mine. După acest job, m-am angajat în vânzări, dar tot pentru că așa a fost să fie, nu pentru ca îmi doream eu prea mult, sau asta visam să fac, pur și simplu pentru că asta găsisem. Din fericire, acest domeniu mi s-a potrivit mult mai bine. Am început cu vânzări FMCG și am ajuns la vânzări de publicitate pentru diverse trusturi media. 

 

Atelierul de creație florală Splendor era prin 2010 doar un gând în mintea mea, atunci când a apărut băiatul meu Adi, și în 2012 munca mea cu acest atelier a început. A fost un click, sau un declick acolo undeva după ce a apărut copilul meu, ceva care mi-a dictat că de acum încolo tot ce voi face va fi din pasiune, cu dragoste, dar și cu multă, foarte multă muncă.

Au trecut deja 5 ani, incredibil de repede, probabil la fel de repede precum a crescut și copilul meu. Este foarte plăcut să vii la serviciu în fiecare zi cu drag și cu zâmbetul pe față, chiar dacă există și zile grele, undeva și ceva îmi dă enegie și curaj ca a doua zi să o iau de la capăt. Bineînteles, că sunt zile când simt că unele lucruri mă copleșesc, că întreg universul, karmele și autoritățile statului complotează împortiva mea, sau că îmi amorțesc mâinile de la atât de multă muncă fizică, dar lucrurile astea dispar ca prin minune atunci când vezi sau simți satisfacția și aprecierea clientului, care ți-a solicitat priceperea și ți-a acordat încredere.

Chiar dacă palmele mele sunt mereu crăpate, zgâriate sau verzi, iar eu sunt o persoana atentă și îngrijită( cu excepția mâinilor), tot asta vreau să fac în fiecare zi. Nu-i ușor să fii antreprenor în România, în 2017, cred este o mare provocare, dar totodata cred că vor veni vremuri mai bune, lucrurile se vor schimba în bine, puțin câte puțin, cu pași mici și cu contribuția fiecăruia dintre noi, dacă fiecare ar face ceea ce știe el mai bine în domeniul lui și am aduna persoane din astea din toate domeniile și la toate nivelurile cred că ar rezulta o Românie mai bine pregătită.

Uneori ne dorim să refacem trecutul, am schimba evenimente și oameni, am dori să avem mintea de acum și timpul de atunci. Tu ai face asta?

Și dacă ar fi să o iau de la capăt, aș vrea să merg fix pe aceeași cărare, să mă mut în București pentru un masterat, chiar dacă în continuare îmi place Clujul mai mult.

Am învățat ceva disciplină și organizare din contabilitate, am învățat și vreo 2-3 șmecherii și niște tehnici de manipulare din anii petrecuți în vânzări, iar cu florile ce să zic, mai am multe de învățat. Probabil nu se termină niciodată, chiar dacă pare simplu să lucrezi cu niște flori, vorba aia culori, flori, voie bună, dar toate lucrurile astea frumoase trec la final de lună tot pe la bănci, credite, ANAF.

Nu cred că domeniul floristic este foarte bine organizat și reglementat precum alte domenii, dar față de anii anteriori se observă o mică și constantă evoluție, când chiar nu aveai de unde și de la cine să înveți nimic, de vreo 2-3 ani au început să vină floriști sau școli de renume din alte tări (Olanda, Germania) să ne învețe câte ceva din ce știau sau învățau ei acum zeci de ani, sau chiar din totdeauna, pentru că la ei meseria aceasta se transmite de la o generație la alta. Chiar cred că suntem pe drumul cel bun, au apărut mulți floriști buni și foarte buni și cu multă, multă muncă, și sper să ajungă o meserie mai respectată, probabil o să apară și școli în domeniu. Cred că noi ca popor suntem destul de creativi, ne plac florile, am crescut cu flori în jurul nostru, oferim flori, dar niciodata nu am privit acest lucru ca pe o meserie serioasă sau importantă, de aceea mă gândesc că înființarea unor scoli în acest domeniu ar putea însemna evoluție și dezvoltare.

O amintire de suflet are fiecare, de fapt toate clipele noastre sunt de suflet, le-am trăit la intensități diferite și ne ghidează în luarea de decizii, ridică la suprafață emoții. Un proiect de muncă implică multe trăiri și emoții, iar când vine vorba de domeniul floristic lucrurile nu stau diferit.

Proiectul de care îmi amintesc cu mare plăcere și încântare a fost de a înfrumuseța o cameră dintr-o clădire veche și foarte frumoasă, dar totusi usor prafuită (Casa Universitarilor). Am ales să împodobesc candelabrul, care era o combinație de vechi și autentic, cu nou și moden (becurile) folosind iedera care ofertă o tentă regală cu accesorii și flori nepretențioase. Rezultatul final a depășit așteptările mele, iar această cameră a devenit atracția locului și a întregului eveniment.

Și am mai avut un proiect interesant pentru care a trebuit să realizez niste aranjamente florale pentru o filmare, aranjamente care conțineau mulți trandafiri albi.Trandafirii albi sunt niște flori sensibile și se păteaza foarte repede, astfel încât a trebuit ca la finalul fiecarei zi, timp de o săptămână să merg să-i aranjez, înlocuiesc, împrospatez, pentru a arăta perfect a doua zi. În prima seară de după terminarea filmării eu m-am prezentat ca de obicei la ora stabilită, în fața Teatrului Național, uitând că de fapt proiectul s-a terminat, iar eu mi-am încheiat misiunea. Am ajuns acolo, totul era închis, m-am uitat prin geamurile mari de sticlă înăuntru să mă conving ca totul se încheiase și apoi am plecat acasă. Nici măcar nu eram supărata că am uitat, că am pierdut 2 ore degeaba în trafic. Târziu în noapte am realizat de fapt de ce nu am fost supărată, nervoasă, sau frustrată, pentru că de fapt proiectul ăla devenise pur și simplu parte din viața și responsabilitatea mea, pentru o anumită perioada de timp.

Puțini sunt cei care pot spune că de fapt munca nu este muncă. Jobul este bine închegat în viața lor încât nu simt stresul, presiunea locului de muncă așa cum ni se îmtâmplă multora dintre noi.

Singurul inconvenient sau punct slab dacă pot să spun așa, ar fi faptul că, îmi este greu, de cele mai multe ori imposibil ca la final de zi să trag o linie clară între loc de muncă, casă și familie. Probabil pentru că acest atelier este pentru mine mai mult decât un loc de muncă, este un stil de viață, este parte din mine și familia mea, este ca și acum aș avea de fapt 2 copii, aproximativ de aceeași vârstă.

Luminița Manta  – mamă, antreprenor, florist Atelier de creație florală Splendor: scopul meu în viață și cu acest atelier nu este atingerea unei cifre de afaceri cât mai mari. Da, recunosc că vreau să dezvolt acestă afacere și îmi doresc mai multi clienți, dar nu cu orice preț. Probabil de aceea nu voi transforma niciodata acest atelier în florărie de stradă, deoarece vreau să fac, sau măcar să cred că pot să fac creațiile florale în stilul meu. Întotdeauna țin cont de dorințele și specificațiile clienților, de asemenea întotdeauna va exista amprenta mea în orice buchet sau aranjament floral.